Arivederci

Prea scurt si prea repede am parasit Milano. Un fel de escala prelungita la minim pentru cateva minute de tenis, apoi repede imbarcarea spre casa. Uneori se intampla si astfel de lucruri, desi parca de prea multe ori acest peisaj il resimti la fiecare turneu in fiecare saptamana in primul tur … castigi si ramai, pierzi si arivederci.
De ce e sa fie asa? Nimeni nu stie, dar se poate eventual schimba ceva daca se vrea, intrebarea fiind: cum sa fie? Uppsss … si fiecare ar trage de soarta in favoarea lui invocand motive de ce el si nu ceilalti incat, poate, e mai bine sa ramana asa cum e acum. E oricum inexplicabil, dar e mai bine decat un favoritism divin ce ar produce succesiuni de intrebari fara sfarsit.
Ce poti face? Fara doar si poate sa dai pagina spre un capitol nou este o solutie optimista ce inglobeaza aspecte pesimiste ce isi fac loc cu incapatanare: daca spun arivederci din nou? Dar daca merg mai departe? Nu sunt poate cele doua fatete ale unei monezi transpuse sub forma incertitudinii ce isi gasesc raspuns in functie si de asteptari? Cu siguranta …
M-am trezit dupa cateva zile bune sa mai incropesc cateva randuri, manat un pic si de rezultatul Ralucai Olaru din primul tur al openului francez, dupa ce numai cu cateva zile inainte reusise sfert la Varsovia si intrare in prima suta mondiala din nou ... dar totusi completand episodul Milano cu un fel de sfarsit.
Frumos pe de alta parte este felul in care Alexandra Dulgheru si-a luat ramas bun de la publicul polonez, un arivederci de tip "do widzenia" ce a declansat furtuna in WTA, un rezultat ce nu poate suporta decat aplauze si felicitari ...
Cu drag,