Un ultim post al lunii decembrie incearca sa analizeze un subiect destul de intalnit in aceasta perioada a anului: bilantul a ceea ce a fost. Ma ghemuiesc astfel in mod respectuos in fata laptopului in incercarea de comprimare rapida a zeci de intamplari traite de-a lungul anului transpuse ciudat de scurt prin tastari repetate in format electronic si ma straduiesc sa fiu cat se poate de obiectiv in relatarea impresiilor in fata dvoastra a celor ce cititi aceste schite in mod regulat.

Se termina un an destul de greu si care marcheaza intr-un fel incheierea unei etape destul de tumultoase incepute cu ceva timp in urma. Cand stai de mic pe terenul de tenis secretele acestui sport incep dupa un timp sa ti se para ca ar fi aproape inexistente, dar ele devin din ce in ce mai dificil de recunoscut atunci cand dintr-o data te afli de cealalta parte a fileului in postura de coach. Incepi sa analizezi, sa observi si sa traiesti o viata asa cum nu te gandeai ca exista, incepi sa iti largesti lumea exterioara prin comutarea extrem de rapida executata zilnic in lumea sportivilor cu care lucrezi in incercarea de a obtine ceea ce ai fost rugat sa faci. Sunt cativa ani de cand am plecat la drum alaturi de adolescenti doritori de performanta, perioada in care atat lumea lor interioara cat si cea a mea a suferit schimbari majore si upgradari constante, sunt ani in care lupta necesara pentru schimbare s-a dus continuu.

Anul 2007 ramane in urma cu drag si isi inchide portile pecetluind o etapa de dezvoltare si maturizare in paralel atat a sportivului, cat si a antrenorului din spatele lui. Rezultatele transpuse in cupe, medalii, titluri, clasamente, victorii sunt dovada progresului si a muncii de zi cu zi. Sportivii care le-au obtinut sunt in masura sa le catalogheze...

Ele sunt insa lucruri palpabile ce sunt analizate constant de lumea tenisului pentru a cuantifica valoarea. Frumos spus, dar care valoare?

Valoarea momentului o spun eu si e valabila atat pentru sportiv cat si pentru antrenor. Fiecare rezultat meritoriu obtinut oglindeste intr-un fel nivelul de joc atins in acel moment, dar nu acopera si lucrurile care nu se vad, lucrurile care conteaza in final pentru a putea spera ca intr-o zi sportivul sa aiba bagajul necesar accesarii topului mondial. Se analizeaza clasamentul si rezultatul inregistrat in dauna procesului constructiv de dezvoltare adaptat la individual si astfel etichetele incep sa curga necontenit: valoros sau nu, cu perspectiva sau nu, bun sau nu...etc. Ce se ascunde in spatele acestora sunt lacunele ce viitorul le va scoate la iveala si care in majoritatea cazurilor se dovedesc decisive. Dar ce conteaza...la un moment dat in trecut sportivul juca bine si o facea pentru ca avea clasament sau castiga nu mai stiu eu ce turneu. Acum, cand a ajuns la varsta senioratului sportivul nici nu se mai afla pe terenul de tenis si cum cautatul de vinovati este sport national in cele mai multe cazuri antrenorul este responsabil. Dar iar imi fac griji.

Se incheie o etapa de cativa ani in care termenul valoare l-am tradus diferit. Am plecat la drum din dorinta de a face treaba si in limita posibilitatilor cred ca asa am facut. Nu am cautat sa indosariez hartii scrise frumos cu nume de sportivi, nu am plecat la drumuri lungi pentru a reveni acasa neaparat cu trofee impunatoare, nu am cautat clasamentul ca element definitoriu al valorii. Am fost focusat pe procesul numit dezvoltare permanenta. Traduc personal valoarea si o fac din punctul de vedere al coach-ului, in incercarea de a defini catusi de putin valoarea unui sportiv prin prisma acumularilor si nu a performantelor notate pe o bucata de hartie si ma refer la adolescentii aflati la varsta junioratului. Cei ce merg mai departe de atat cu acelasi entuziasm si putere de munca, cei ce vad ca exista cale de progres permanenta si cei ce decid constient ca potentialul uman de care dispun se poate valorifica intr-o zi prin asumarea muncii titanice ii declar pe propria raspundere potentiali sportivi valorosi.

Se incheie o etapa in care am invatat ca a fi antrenor de tenis inseamna ca in majoritatea cazurilor ( cand deja ai scapat de eticheta lumii tenisistice ) sa fii etichetat de factorul uman numit parinte. Intr-un sport in care greul financiar si eforturile de sustinere materiala sunt de multe ori duse pana la sacrificiu de catre parinti, multe din rezultatele ulterioare sunt meritul lor. Imi scot palaria in fata tuturor parintilor ce decid sa sprijine o activitate asa costisitoare si recunosc ca fara ei sportivul de performanta si de ce nu antrenorul sportivului de performanta nu ar mai exista cel putin teoretic. Felicitari parinti!

In acelasi timp insa nu pot trece peste acea eticheta care ii revine fiecarui antrenor dupa ce a pus umarul pentru o perioada la doleanta parintelui. Spun "doleanta parintelui" pentru ca am constatat cu stupefactie faptul ca in majoritatea cazurilor antrenorul este solicitat de catre parinte si nu de catre sportiv. Parintele are nevoie de sprijinul antrenorului pentru propriul copil, de multe ori insa nici nu stie ce cauta de fapt. Dar ei vor binele copilului. Daca vorbim de copii ar fi in regula, insa in cazul in care deja vorbim de adolescenti cu statut de sportivi cu o oarecare experienta acest lucru este total eronat. Insa ce poti face? Accepti tacit aceasta anomalie a sistemului si incepi o colaborare in speranta ca vei putea fi sprijin asa cum esti rugat. Urmeaza zile si luni petrecute alaturi de fiecare sportiv, incepi ca antrenor sa traiesti inca o viata paralela prin prisma noului venit, incepi sa visezi frumos, incepi sa iti consumi energiile pentru a rezolva problemele aparute constant, incepi sa faci multe din lucrurile pe care in mod normal nu le-ai face. Incepi sa iti umpli timpul liber al tau ca antrenor in cautarea solutiilor pentru a fi bine sportivului. Ajungi seara acasa tarziu si frant de oboseala apuci sa mananci ceva ramas cald pe aragaz si revizuiesti ceea ce faci zilnic. Zilnic ca antrenor faci multe pentru altii, mai nimic pentru propria persoana. Un adevar crunt tratat cu incapatanare zilnic ca o "impresie eronata" pentru simplul fapt ca asa esti croit ca persoana, asa intelegi sa fii sprijin si de ce nu, ziua urmatoare va fi mai bine, doar e o noua zi. Si sa nu uit, cateodata mai "rad si ca prostul" si probabil ca asa este, m-am indobitocit de cat timp petrec pe terenul de tenis traind viata altuia, iar cum nu am avut timp sa ma cizelez asta este nivelul brut de exprimare faciala pe care il afisez. Poate voi reusi mai mult, poate nu. Conteaza?

Ca si coach se incheie o etapa in care am facut toate aceste lucruri si in care am considerat ca asa este bine. Ma uit inapoi si nu regret nimic. Am plecat la drum de fiecare data cu fiecare sportiv si am indeplinit roluri de agent de voiaj, baby-sitter, maseor, sparring-partner, suporter, psiholog, preparator fizic, sfatuitor, joly joker, paznic, nutritionist, etc... Am venit acasa si am luat-o de la capat cu programul de pregatire in fiecare zi de parca acolo unde fusesem fusese o vacanta de lux. M-am luptat cu frustrarile fiecarui sportiv, cu luptele interioare specifice si am incercat sa fiu aproape de fiecare data. Intr-un final am reusit sa fiu si antrenor asa cum facultatea de profil daduse sentinta cu ceva timp in urma.

Pentru ce naiba toate acestea? Daca as spune oricum nu ar conta, dar in ciuda tututor rautatilor care iti revin si ti se impart ca antrenor eu cel putin nu o sa cedez si o sa merg inainte cu toate panzele sus, insa nu pentru toti, ci pentru cei care merita cu adevarat serviciile de antrenor. O sa fiu partenerul de munca dorit si nu sclavul de plantatie care munceste la ordin cum vrea "boierul", o sa fac parte din echipa creata cu drepturi egale asa cum ar fi normal, nu angajatul santajat si amenintat cu demisia daca nu indeplinesc capriciile "sefului". O sa imi indeplinesc obiectivul propus pentru urmatoarea etapa si o sa fiu gata sa primesc toate caramizile aruncate de toti doritorii de ciolan nemuncit sau orice alt factor uman ce apreciaza in mod propriu sprijinul oferit de catre persoana mea. O sa fiu gata sa dau maximul si sa respect orice intelegere pe care o fac, o sa fiu gata sa nu mai tac si sa spun tare si raspicat lucrurilor pe nume.

O sa fiu gata sa primesc miseleste orice intepatura a fiecarui parinte ce la incetarea colaborarii cu sportivul ce figureaza in acte oficiale ca propriul copil arunca cu gunoi si uita ca intra pe terenul de tenis si cerea sprijin nu cu mult timp in urma, apoi platea serviciile romaneste in timp ce se raporta la pretentii europene sau mondiale ( ca tot veni vorba de plata antrenorului roman in comparatie cu cel strain, desi clasamentul international este la fel, nu? ).

Am fost invatat de mic ca daca gresesti SE POATE sa primesti o pedeapsa care ar putea sa spunem sa fie jusitificata. Cum dracului insa sa inteleg faptul ca nu numai ca nu gresesti ca om sau antrenor, dar mai faci si bine si RASPLATA este aceeasi? In ciuda faptului ca am tot primit astfel de castane am mers mai departe. Si se pare ca o sa fac la fel.

Si de aceea le multumesc in special sportivei Andreea si a antrenorului Oni ( dar nu numai !!! ) pentru ca am de ce sa o fac si pentru ca nu toata lumea merita tratata cu aceeasi moneda de schimb.

Rezulatele au inceput sa apara insa si astfel munca de cativa ani a meritat acele cateva zeci de secunde de bucurie. Acele cateva zeci de secunde de bucurie traite de sportivi iti dau puterea sa mergi mai departe, iti dau puterea sa depasesti toate obstacolele intalnite, iti dau puterea sa speri ca urmatorul care iti cere sprijin va fi un sportiv ce are si calitatea de a fi om.

Bilantul a ceea ce a fost se aproprie de sfarsit. Poate v-ati fi asteptat sa enumar succint rezultatele inregistrate ordonate ierarhic in ordinea importantei, dar sportivii ce le-au obtinut sunt marturie vie a lor. Am preferat sa astern pe hartie sinteza, esenta inteleasa pas cu pas in toti acesti ani.

Intr-o etapa in care munca cu adolescentii a presupus un enorm calup de energie disipata prin intermediul comunicarii pentru a putea parcurge cu succes perioada maturizarii interioare a fiecaruia dintre sportivii ce au pasit sfios pe terenul de tenis al Olimpiei Bucuresti nu cu mult timp in urma, ma pregatesc pentru ce va urma.

Au fost multe alte realizari, dar "Coach's corner" le-a expus pe fiecare la momentul respectiv si va imortaliza de fiecare data in viitor pe cele ce vor urma.

Cu multumiri tuturor sportivilor si parintilor ce au fost de-a lungul timpului si inca mai sunt parteneri de munca.

Cu multumiri sportivei ce cu de putin timp in urma a ales sa mearga mai departe pe drumul anevoios al performantei sportive. Cu potentialul urias incorporat ziarele viitorului vor dedica randuri intregi in incercarea de a asterne negru pe alb splendoarea jocului practicat.

Cu multumiri celor cateva familii ce au reusit in toata aceasta perioada de timp sa inteleaga si sa sprijine si omul Ovidiu si in mod special mii de multumiri unei familii minunate. Multumesc atat dnei cat dlui.

Cu multumiri tuturor celor implicati in activitatea sportiva cu care am luat contact si in special colaboratorilor apropriati.

Cu multumuri oamenilor intalniti in pelerinajul tenisistic in toata lumea si in special "spaniolilor" Adina si Dan, dar nu numai!!!

Cu multumiri prietenilor dragi pentru faptul ca exista.

Cu multumiri familiei si fratelui meu pentru tot ceea ce au incercat sa faca pentru a fi bine.

Inchei prin a multumi unui om pentru care orice insiruire de cuvinte nu ar putea reda ajutorul acordat si sprijinul permanent de zi cu zi. Va multumesc Coach ONI!

LA MULTI ANI 2008,

Cu drag,