Lorenzo a inceput show-ul...

Mare mi-a fost mirarea sa aflu ca fratele meu a decis sa scrie si el pe blog si nu oricare, ci al lui personal. Cu ceva timp in urma imi spunea in stilul lui caracteristic ca se intampla aceleasi lucruri in tara, mai mult imi trimitea incurajari dupa ce citea articolele pe blogul meu. Pana intr-o zi cand m-a sunat si m-a rugat sa il ajut sa deschida si el o astfel de pagina virtuala in care sa scrie cate ceva.

Am fost blocat si sincer am crezut ca e asa de florile marului, zice si el sa se afle in treaba, dar iata ca m-am inselat, spre bucuria mea totusi. Sunt bucuros ca in primul rand scrie si el ceva, ca de cand il stiu a batut mingea de fotbal de la clasa I la ultimul an de liceu, nicio mustrare sau sedinta cu parintii in care ai mei erau pus si simplu bombardati cu plangerile nefacand-ul pe Lorenzo sa isi schimbe macar un pic principala activitate.

Pentru cei ce cu adevarat iubesc adevarul spus si altfel, va invit sa aruncati o privire permanenta la acest maestru inconfunadabil al show-ului, la randurile exprimate in "corner-ul" lui. O initiativa laudabila si sincer un izvor nesecat de binedispunere, iar cei ce il cunosc cat de putin stiu cu cine au de a face.

Fara doar si poate are insa dreptate in ceea ce scrie si astept sa il tina cureaua sa scrie macar un sfert din cate vorbeste, ca de va fi asa, veti pune fiecare blog-ul lui ca pagina de start a calculatorului.

Pana atunci, dati click pe http://popesculorenzo.blogspot.com/ si cititi ce a facut Nadal sau Blake, fratii Bryan sau dl Severin...TAREEEEE!

PS: la cat de talentat a fost, la cati arbitri de tenis a alergat cu racheta pe teren, la cate boacane a facut peste tot pe unde a fost, a ramas acelasi amuzant baiat ce spune fara frica ce are de spus. Bravo LAU!

Tot la capitolul noutati, am dat un search aceste zile prin web-ul autohton si sunt placut suprins ca promovarea "romanilor-sportivi-tensismeni" prinde culoare prin intermediul paginilor web sau a blog-urilor, amintindu-mi cu placere indemnul Coach's Corner din primul post al anului in care incurajam astfel de initiative. Pe langa site-urile comerciale ale cluburilor sportive care si-au inmultit vizibil prezenta online, am descoperit si ceva site-uri de stiri si materiale tenisistice destul de interesante, aparute de curand :

http://www.opentenis.ro/

http://www.tenisromania.ro/

http://www.romaniintenis.blogspot.com/

Din pacate unele dintre ele sunt influentabile ca si continut ( si este o parere personala citind destul de mult o gramada de materiale si cunoscand destul de bine ceea ce se intampla in tenisul romanesc ), dar este totusi un pas inainte, necesar si binevenit pentru a putea sustine perfomantial sportul romanesc, rugandu-ma in continuare insa sa deschidem ochii la ceea ce exprimam pentru a promova exact si corect valoarea.

De asemenea, langa Raluca si Sorana si-a facut aparitia si Monica Niculescu pe un blog personal, de asemenea regasind-ul si pe Victor Hanescu:

http://monicaniculescu.blogspot.com

http://www.victor-hanescu.com

Cu drag,

Campioni, dar degeaba...

Campionatul National de Juniori 18 ani, un eveniment tenisistic destul de important pe plan national ramane in urma ca inca un spectacol destul de precar organizat, desi actorii, spectatorii si peliculele pline de imagini vii au fost de nelipsit. S-au crescut premiile in materiale sportive fata de anii trecuti, s-au acordat si cateva wc-uri la turneele futures, dar totusi prea putin pentru a putea porni de pe loc un gigant aflat in permanenta stare de hibernare.

Lipsa apei necesara stropirii terenului de joc timp de cateva zile, doctorul strigat insistent si asteptat zeci de secunde, terenurile fara zgura ( dupa spusele majoritatii sportivilor )... au fost cateva dintre elementele lipsa la un astfel de nivel unde totusi s-ar putea mai mult.

Cum eu sunt prea meticulos cate o data, iata ca am un fix cu ceva ce este ignorat in totalitate: festivitatea de premiere. In mod normal, este o ceremonie destul de bine pusa la punct menita sa aduca laudele celor ce au reusit sa culeaga laurii nationali, asa cum se intampla la orice turneu international, fie el ETA, ITF, Grand Slam, Europene, Olimpiada ...etc.

In cazul Romaniei, festivitatea de premiere la Campionatul National de Tenis Juniori 18 ani a desenat in mod plastic incapacitatea noastra de a incerca macar sa ne depasim conditia de lighioane ascunse in tot felul de cotloane intunecate, in mine sau pesteri. A demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca nu punem pret pe valoare si pe lucrurile care intr-un final conteaza: rasplata valorii. Intr-un complex sportiv cu 10 terenuri de zgura, 3 de greenset, un restaurant si o gramada de spatiu verde, singurul loc unde s-a facut festivitatea de premiere a fost...intr-o cusca!!! S-au spatiu inchis, de cativa metri, unde abia intra 4-5 sportivi. Ca sa nu sune a habitaclu cainesc.

Fiecare sportiv si-a dorit sa fie premiat, sa faca fotografii, sa faca ceva...au semnat repede pe o foaie, au primit in sir indian inghesuiti de mama focului cupele si materialele si cam asta a fost acel ceva ce li s-a dat. Atata munca depusa pe teren rasplatita atat de repede printr-o caricatura de festivitate intr-o dugheana federala...

Fiecare a observat tacit asta si fiecare a apucat, probabil, sa scoata cateva cuvinte de ocara. De dezamagire. De orice, dar nu de bucurie.

Am incercat sa fac un filmulet festiv cu sportivii, am incercat sa fie pregatit sa imortalizez bucuria pe fetele lor...nu s-a putut, pentru ca nimeni nu a vrut...

Nea Alexe, nu ma mai trimiteti la directorul de turneu cand e vorba sa rasplatiti valoarea!!!

Dna Nuti, nu mai fiti asa impasibila la aceste evenimente unice pentru toti acesti copii!!!

Dle Badin, ca si director de turneu, nu mai tratati succesul copiilor ce asteapta rasplata ca o datorie ce trebuie indeplinita, ca o greutate de care abia asteptati sa scapati!!!

Dle Haradau, in timp ce umblati pe aleile centrului si impartaseati opinii despre starea actuala a tenisului romanesc, ati trecut pe langa "festivitate" atat de impasibil incat, sincer, ma intreb cine sa fie tras la raspundere.

Sau nici nu trebuie, doar asa trebuie, nu? Suntem romani si merge si asa, doar nu e nici prima si nici ultima data cand se intampla.

Fiecare ar putea sa faca mai mult in ograda lui si atunci am progresa, poate, cum visam...

Pacat!

Sarbatori Fericite tuturor!

Cu drag,

Ma pregatesc sa devin prost

Si asta o spun in mod personal. Pentru ca in general treaba sta invers, toti vor sa fie destepti. Profitand, inseland, daramand, vorbind pe la spate, intr-un cuvant... oportunisti de meserie...

Este si un titlu de carte destul de interesanta, dar deprimanta totusi, in care se trateaza conditia umana a unui geniu ce nu isi mai gaseste locul printre atatia genii cu valente mediocre ce stau cu mana in san si asteapta sa se schimbe totul in jurul lor. Bineinteles ca geniul nostru devine deprimat pe zi ce trece si sfarseste oarecum fortat in a se complace in mediocritatea celor multi, o solutie de altfel viabila de a supravietui mai departe cum se poate, ca altfel stress-ul zilnic si nervii pot provoca destule pagube interioare irecuperabile.

Cum sta treaba cu geniul? La prima vedere ne-ar zbura gandurile la o persoana superioara mediei ce poseda calitati extraordinare. Asa spune, dar mai elevat, si DEX-ul. In zilele noastre insa cred ca putem defini geniul pe cel ce reuseste mai mult in fiecare zi si oarecum isi propune sa obtina mai mult de la el cu implicatii stranse asupra celui din jur. Sigur, fara a profita, insela, darama. Putem concluziona sec o astfel de definitie adaptata?

Depinde. Ar trebui sa ne bazam pe ceva solid care sa poata fi catalogat fara drept de apel asa, un fel de discutie filosofica din care sa reiasa output-ul: tu, cititorule, ce te pregatesti sa devii? Prost sau destept?

Daca stai la etajul superior al unui bloc predecembrist ( ca postdecembrist e mai greu din cauza semnului euro adaugat la coada ofertei de vanzare ) si deschizi un geam, incepi sa observi multe lucruri ce suporta schimbare sau ar merita sa fie schimbate. Un click mental sub forma unui balon demn de cartoon network incepe sa prinda contur si iata cum se poate defini ca momentul initial al declansarii vointei interioare ferme: "Vreau sa devin destept!"

Incepi sa simti un clocot interior ce fierbe, incepe sa te doara capul in incercarea de a gasi solutii optime de schimbare a imaginii tocmai cuprinse, incepi sa vezi ca poate exista progres numai daca...te implici un pic constructiv. Cobori in graba scarile (nici nu iti vine sa astepti liftul ) si inca din parcare incepi sa schimbi, sa adaugi, sa stergi, sa inlocuiesti totul un pic cu un pic. Incepi sa construiesti caramida cu caramida ce altii nu se sinchisesc sa faca si incepi sa vezi cum totul prinde culoare.

Aproape de final insa, auzi glasulul smecherului adevarat ce a stat la balcon pana atunci si totul se duce de rapa: a venit oportunistul. Sau cel ce si-a propus sa fie si el, in sfarsit, destept. Bravo tata, asa da. Unii ar incepe sa lupte fara a ceda, unii ar ramane resemnati, unii ar face si altceva.

Eu ce as face? Eu m-as pregati sa devin exact inversul a ceea ce mi-am propus. Sa devin un prost. Un mojic, un papa lapte, un nimeni ce se complace cu turma. Pai merita sa fiu destept?

Nu ca a venit oportunistul doare, ci ca in timpul cand "prostul" muncea el statea la balcon fara sa faca nimic. Pardon, facea totusi ceva, misto de munca mea.

Si apoi vine si cere, cu pretentii de te doare capul. E normal asa pana la urma, cum majoritatea gandeste cu fundul, ce dracu cauta cate unul sa o faca cu capul?

Din romanul "munceste tu ca culeg eu" , la foiletonul "ce bine imi pare ca ti-am tras teapa", in capitolul "hai capul sus ca doar nu e sfarsitul" si exact la pagina cu titlul "fraiere", la aliniatul omniprezent ma regasesc...EU.

Cu drag,

Mereu e cate unul...

...care se gaseste sa fie nemultumit. Asta ar fi bine daca intentia ar fi constructiva si ar urmari progresul.

Dar cand se uita in gradina vecinului si incepe sa se simta defavorizat ca celalalt are si el nu atunci e o problema. Pentru el. De fapt, o dilema. Pentru mine.

E usor cand ceri ceva si poate fiecare e indreptatit sa ceara in fiecare moment. Ar trebui sa existe o balanta si sa incepi sa mai si dai inapoi, poate nu cat vrei sa primesti, dar macar cate ceva. Ciudat cum ultimul aspect este ceva paranormal si nu corespunde realitatii sa spun normale, astfel ca este omis din diferite motive de cel ce cere si din moment ce nu obtine ce a ordonat incepe sa arunce cu injective. Pacat. Nu ca mazluieste cu noroi, ci ca pentru obrazul este prea ingrosat uneori sa vada si lucrurile la adevarata lor valoare. Dar asta ar presupune sa isi dea jos ochelarii de cal ce vad numai partea interesata si indraznesc sa spun un pic de educatie sau bun simt minimal incorporat in softul interior.

E greu sa pui mana sa muncesti zilnic pentru ceva ce corespunde unui angajament, fie el verbal, scris sau subinteles. E usor insa sa astepti ca va veni de undeva cate ceva si sa spui extrem de rar si "multumesc" cand se intampla, ca de cele mai multe ori se trece cu vederea si asta, doar e normal sa primesti.

Sunt o gramada de oportunisti ce ar depune minimul de efort si obtinerea de recompense majore si repetabile daca se poate, dar sa traduca un pic sprijinul prin rezultat inregistrat este peste puterile lor. De ce ar face-o?

E greu sa construiesti ceva din nimic si mai greu e sa finalizezi proiectele indraznete incepute. Te bazezi pe necunoscut, dar ai aliati curajul si ambitia personala. Lupti poate ca este o pasiune, dar mai conteaza de ce o faci? Statuie nu primesti, financiar esti pe minus, iar timpul pierdut si nervii inregistrati nu cred ca mai suporta descriere. Cu toate astea, unii o fac. Construiesc.

Dar vin oportunistii ce asteapta si se trezesc vorbind ca vor si ei cate o felie din ce a cladit altul. Si cer. Dar si ce cer, te apuca ameteala!

Asta este o realitate care te mahneste. Pe unii ii doboara, pe altii ii invrajbeste si mai mult, pe altii ii face indiferenti. In orice caz, strica in orice ipostaza.

Mereu e cate unul...

...care se gaseste sa deschida gura in plus. Pacat.

Intr-un fel sau altul, am fost placut surpins inca o data sa vad cum cineva construieste ceva in sport. Am avut exemplul Olimpia unde sala de jocuri a fost reamenajata in totalitate, precum si aproape toata baza Iancului.

Zilele trecute, impins de picaturile de ploaie, am fost sa batem mingea la o noua locatie destinata tenisului. Undeva la Piata Muncii, cineva a inceput sa construiasca un nou complex tenisistic, iar inca de la inceput planurile par a fi minunate. Bravo voua!

Mereu insa e cate unul...

...care se gaseste sa deschida gura aiurea si sa expuna consecinte ulterioare imaginate asemeni unui complot prezidential. De ce asa?

Ar fi mai bine sa spunem toti "multumesc" si sa ne bucuram ca cineva construieste. Unii in baze sportive ce in ultimii ani au disparut sub daramaturi, unii in procese de pregatire ce scot campionii de maine, unii in resuscitari de sectii, unii in domenii de promovare a valorii...in orice.

E mai usor insa sa stai cu mainile in san si sa astepti sa primesti si, ce e mai dureros, sa arunci cu vorbe grele la adresa celor cativa care construiesc pentru voi cei care daramati. Pacat, dar viata merge inainte.

Cu drag,

Raluca & Sorana

In timp ca culegeam date pentru a le publica pe site-ul Olimpia Bucharest Players mi-am oprit atentia pentru cateva momente asupra unui produs online ce mi-a incantat ochii.
Ma bucur ca si altcineva sparge barierele si devine blogger in scop de promovare a activitatii sportive si sper ca pe viitor numarul acestora sa se inmulteasca treptat, un indemn pe care personal l-am postat pe blog cu ceva luni in urma.

Astfel, Raluca Olaru si Sorana Carstea, doua dintre cele mai bune jucatoare ale Romaniei au fiecare cate un blog personal administrat de numitul Mihai Mehedintu si desi nu il cunosc personal, il felicit pentru ce a realizat.

Puteti viziona rezultatele sportivelor si nu numai la urmatoarele adrese de web:

Raluca: ralucaolaru.blogspot.com

Sorana: soranacarstea.blogspot.com

Un trend ascendent incepe sa prinda culoare si in tenisul romanesc, astfel ca cateva bloguri si un site al jucatorilor devin, sper, temelii ale unei piramide necesare promovarii valorii romanesti, asteptand cu drag ca usor-usor cate un impatimit sa mai construiasca ceea ce altii au inceput.

Nu in ultimul rand, rezultatul Soranei impotriva rusoaicei Anna Chakvetadze este unul ce confirma saltul calitativ inregistrat in ultimii ani de tenisul romanesc, performante oarecum asteptate dupa extraordinarele infruntari de anul trecut din Cupa Federatiei, de anul acesta din februarie impotriva Serbiei si a Poloniei, precum si a intalnirii de top dintre Raluca si Ivanovic de la Indian Wells. Fetele ataca top ten-ul mondial deocamdata prin victorii directe asupra jucatoarelor postate in interiorul clubului magic, dar speram ca cat de curand sa se aproprie si ca clasament.

Succes,

Cu drag,

Hartogaraie la greu in pampas-ul bucurestean

Daca e ceva ce urasc mai mult la sistemul romanesc este hartogaraia inutila ce ti se cere exhaustiv de catre mai marii seniori postati in institutiile statului. Planuri, planificari, evaluari, tot felul de chestionare ciudate, o gramada de maculatura obligatorie necesara procesului normal de dezvoltare a unei societati ce doreste progres.
Au trecut zile intregi in care presiunea timpului o simteam respirand in ceafa. Nu intelegeam cum poti face o planificare a ce va fi peste ceva timp in sport, domeniu unde o simpla durere de masea iti da peste cap toata gandirea logica asezata cu atata har pe formularul tip si mai mult, trebuie sa le faci si repede. Nici nu termini cu sarcina, ca zdranc iti cade inca una pe ceafa de completat, cu aceleasi coordonate: repede si bine.
Cine s-o uita pe ele, dar mai ales unde depoziteaza ei atata maldar de hartie este ceva interesant, dar daca asa se canta asa se danseaza. Asta in mod normal, dar mai este cate unul incapatanat ca mine care din initiativa proprie mai pune o proptea la buna desfasurare a circuitului hartiei, refuzand sa mai completeze rebusuri de dragul nu stiu cui, iscalind frumos pe o bucata de hartie ca isi asuma responsabilitatea refuzului. Dar nu tine mult placa asta ca te trezesti cu o voce impunatoare despicand aerul in directia propriei persoane si incepi sa scrii. Ca doar trebuie depuse la dosar situatia exacta a sectiei.
Trece timpul asa repede incat te trezesti ca esti intr-o cursa contra cronometru in a incepe o sedinta de antrenament conform carnetului de antrenor sau a mazgali ordonat hartii facand pe functionarul. Stiu, dle profesor universitar, stiu ca mi-ati spus in facultate ca documentele de planificare sportiva sunt elemente de baza si se afla in grija celui denumit antrenor, dar matale ai omis sa imi spui ca excesul de hartie duce la incapacitatea de a indeplini procesul de obiective dinainte stabilit. Asa ca, ce facem? Scriem sau dam cu rachetica ca sa facem treaba, ce e mai util? Dar ce viata minunata e sa observi cum altii folosesc calculatoare ce au editate formulare tip si doar bifeaza repede ce le trece prin cap, apoi dau "send" prin intermediul mailului si gata treaba, iar noi cavalerii ordinului hartiei facem forta musculara carand zilnic calupuri de documente necesare si dezvoltam rezistenta aeroba cu accente anaerobe la cate distante si scari suntem obligati sa parcurgem.
Vorbim de tehnologie moderna in pampas-ul bucurestean si te apuca rasul cand asisti la cate un discurs de boier autohton:"Vrem performanta de varf!" Mda, si eu vreau o masa calda la pranz substituita de drumul infernal de caraus de hartie de colorat cu hieroglife statistice. Probabil cand o sa mananc si eu la pranz, atunci ar putea fi si ceva sanse de performanta.
Pana atunci ma pregatesc pentru ziua de maine, cine stie cui i-o mai fi bubuit mintea si a explodat intre timp...
Cu drag,

Cat de bine te antrenezi ca sa acumulezi...

Cat de bine te antrenezi este indicat de aflat candva, dar rezultatele iti confirma oarecum asteptarile. Sau nu.

Cat de mult te antrenezi este un parametru necesar de cuantificat. Probabil cat mai mult. Sau pe acolo.

Cate repetari faci zilnic de serviciu? Sau de sarituri cu coarda? Sau teste psihologice? Multe. Si tendinta e in crestere pe masura ce rezultatele cresc cu varsta.

Si unde e buba? Sau nu e nicio buba, e un trend conform cu realitatea? Ciudat ca vorbim mereu de "efort depus" si progres vizat prin "efort depus" la maximum daca se poate in vederea atingerii obiectivului stabilit: rezultate. Apoi ne suim pe cai mari si dorim performanta.

Cum acumulam "acumularile" sau mai bine zis... ce acumulam?

Hmm...

Pai acumulam o gramada...de probleme de rezolvat. Traduse simplu: oboseala. "Cat mai mult" si "cat mai bine" sa lovim, sa alergam, sa gandim. Asta da strategie.

Si cu refacerea. Cum ramane? Nu prea auzi de asa ceva in sport. E o la moda sa tragi tare pe teren ca sa reusesti. Si dupa merge un Mc Donald's. Sau o cola. Si fara stretching dupa, ca e greu. Masaj? Vitaminizare? Termeni occidentali, nu mai enumar altii, am inteles. Dar unul e romanesc: odihna. "Cat mai multa" si "cat mai buna". Ce spuneti de asta? Poate fi reteta succesului?

Se poate, dar nu vom afla, ca nu e timp de asa ceva. E o pierdere de timp sa te refaci, mai bine mai fac niste sprinturi, ca merge. Nimeni nu a "crapat de munca", spune romanasul. Si culege roadele.

Care sunt acumularile? Te uti in jur si incerci sa notezi ceva palpabil. Ce observi? Exact, cat mai multi "college players", prea plictisiti si obositi sa mai stranga pumnul pentru performanta.

Si asta doare. Ma rog, nu pe multi, dar pe mine da.

"Cat de bine te refaci ca sa acumulezi" sau "chibzuinta pentru performanta" ar fi mai potrivit. Fiecare joaca tenis, dar fiecare oboseste. Normal de altfel, dar cui ii pasa. Banul vine, copilul trebuie sa transpire, americanul face cu ochiul bucuros:"one more"!

Cu drag,

Societatea romanesca iti inoculeaza cu tupeu sedative zilnice in speranta ca astfel se vor accepta situatiile de fapt inregistrate. Oriunde mergi esti lovit de agitatie, reguli inexistente, cuvant incalcat.
Dimineata toate intersectiile Bucurestiului erau o piata miscatoare in care fiecare dirija caruta proprie negociind prin semne , claxoane, injuraturi si toate cele aferente. " Ce vrei domnule, daca a fost summit?", afirma un militian tanar in sitir azi la Piata Muncii. Eu nu am gasit legatura cu ce a fost si ce se intampla in momentele alea, dar conta?
Ma indreptam linistit spre antrenament si prins in tot ambuteiajul infernal ma gandeam ce asemanare izbitoare este intre tot ce misca in Romania.
Lista cu provocari redactata cu migala de duminica era gata de mazgalit cu statusul de rezolvat, dar paradoxal la sfarsitul zilei am constatat ca nu numai ca am alergat degeaba o zi intreaga, dar au mai aparut si alte insemnari. Contabilitatea este fenomen strain mie, dar o simpla aruncare a privirii pe lista de dimineata zbiera a paguba.
Iti vine un mail de genul: " Is any way we can send ... within UE, not to Romania?" si te apuca rasul isteric daca stai si te gandesti ca anuntau cu surlite si trambite acum ceva timp evenimentul extraordinar cum ca suntem locatari ai spatiului european cu drepturi depline. La TV da bine, dar in realitate esti tot roman in pasaport urmarit in fiecare market european ca nu cumva sa furi ceva simbolic pe post de suvenir. Am asteptat ceva materiale sportive din Anglia si azi mi s-a raspuns elegant cu ce e scris mai sus. Despre ce vorbim?
Incerci sa inghiti ambuteiajul prezent zilnic in societatea romaneasca, dar nu intelegi de ce.
Incerci sa te implici in procesul de schimbare si constati ca lista zilnica suporta numai adunari si inmultiri, foarte rar si scaderi sau impartiri. Treci peste, dar nu intelegi de ce.
Arunci cu banii peste tot si constati ca i-ai cheltuit pe nimicuri, dar treci peste, desi nu intelegi de ce.
Ceri sprijin si ti se spune sa revii a doua zi. Ceri respect si ti se arata obrazul. Ceri reguli si ti se raspunde ca nu exista pe hartie. Ceri rasplata muncii proprii si primesti ce a mai ramas de la celalalt. Ceri si cu atat ramai. Treci peste, dar nu intelegi de ce.
Primesti tot felul de refuzuri si treci peste, dar si aici nu intelegi de ce.
Mai primesti si feedback-ul strain si pleci capul. De ce?
Constati uneori ca te agiti sa fie bine si culegi simplu ca ai facut rau. Ascultam azi schita rezolvarii oricarei probleme si mi-a ramas intiparita in minte rezonanta adevarata a ce se ascunde in spatele schitei brute. Daca ai o problema si o stii numai tu poti sta linistit, pentru ca nu exista nicio problema. Daca cineva afla, atunci ai o problema...
Cu drag,

Omul din umbra

Asa cum anuntam pe blog in trecut, cu o intarziere de cateva zile datorata testarilor aferente, noua facilitate media pentru promovarea sportivilor de frunte din tenis este gata. Site-ul dedicat jucatorilor de la CS Olimpia Bucuresti va fi postat online incepand de luni, ramanandu-mi cateva zile insa sa adaug continutul necesar, de aceea evit sa si dezvalui adresa completa de acum.

O provocare ce cu ceva timp in urma parea doar un proiect a ajuns in stadiu de finalizare zilele trecute, astfel ca "ready" este urmat de binecunoscutul "play" mult timp de acum incolo, mai precis cel putin pana cand omul din umbra isi va mentine flacara aprinsa pentru performanta.

Am plecat azi de la teren cu o durere ingrozitoare de picioare, fiindu-mi necesare cateva sedinte de dus fierbinte pentru refacere si astea datorate celor trei seturi inedite de dublu mixt jucate pe parcursul a zeci de minute bune. Conditia mea fizica este demult trecuta de ceea ce se numeste macar minimul necesar, vinovat fiind cu siguranta sedentarismul coach-ului ce cu timpul isi infinge picioarele intr-un loc al terenului de tenis si dirijeaza activitatea prin intermediul cosului de mingii. Dar nu prea ai ce face, asa ca uneori lasi timpul sa treaca.

Pe drum insa ma gandeam departe, incurajat de cateva cuvinte primite la finalul antrenamentului: "coach, dvoastra nu stiti cand sa va opriti uneori!". Asemeni feedback-ului primit in Brazilia sub forma "sunteti prea insistent uneori" sau a unor expresii asemanatoare ingurgitate de-a lungul celor cativa ani de antrenorat. Poate ca le-am primit si ca jucator, dar ori nu le-am bagat in seama, ori memoria imi joaca feste.

Sensul cuvintelor poate fi constructiv, distructiv sau neutru ( daca se poate spune asa ). Depinde probabil de situatia de fapt inregistrata sau de felul in care percepem fiecare nuantele, dar ele mi-au fost inmanate la capitolul " de lucrat cu propria persoana" pentru a putea spera ca constientizand ca in acele momente in care intind coarda pot schimba cursul evenimentelor evitand pe cat se poate perseverenta prezenta. Adevarat. Ciudat insa ca propria persoana lucreaza de ceva timp la eficientizarea "insistentei", dar si mai ciudat ca omul din umbra este totusi mai puternic atunci cand miza este "totul sau nimic".

Stand in orice mediu las o gramada de la mine. Pus in situatii de stress in acelasi mediu ma enervez ceva si mi se pune pata un pic, dar cedez repede. Cand ajungem pe terenul de tenis insa, pur si simplu este extrem de greu sa nu simt cum sangele intra in miscare forfotind a progres. Daca adaugam stress la acest capitol si continuam cu jocul pe puncte, este aproape imposibil sa las garda jos. Un soi ciudat de adrenalina combinat cu o insistenta interioara dicteaza permanent sa lupt pentru a castiga ceea ce am fost provocat. Atat de pe margine, cat si ca jucator. Cum am terminat, revin la beatitudine.

Provocarea este o stare de lupta ce imi place, iar ea suporta upgradari atunci cand imposibilul este cel de doborat. Orice solutie devine o arma de test si insistenta mijloc de rabdare pana cand observ ca incep sa fac fisuri, apoi adrenalina se descarca. Am obtinut ce am vrut: sa castig. Folosind slabiciunea zidului din fata, speculand momentele de tensiune, agitand apele atat de mult incat barca adversa se scufunda vizibil. Dar asta este altceva...Este o incrancenare ce este castigata automat de omul din umbra ce domina orice incercare de schimbare in acele situatii a coach-ului. Este probabil un soft fara virus ce are o singura destinatie.

Astea ar fi minunate totusi daca insistenta ar avea si un "end" sau as fi capabil sa apas pe butonul stop atunci cand se poate face diferenta dintre lupta mea si lupta dusa de ei. Perfect adevarat.

Din cand in cand eram trezit din ganduri de cate un harb care claxona a paguba pe drumul spre casa si nu intelegeam realitatea, fiind purtat de "vacuta" mea discret de parca avea coordonatele imprimate, fapt de care am profitat de atatea ori reluand dilema interioara.

Comunicarea sau bodylanguage-ul intr-un domeniu de performanta sportiva este crucial si cu cat avansezi incepi sa intelegi ca sunt elemente de finete ce iti intorc moneda cat ai clipi din ochi si iti pot transforma succesul in esec cu zambetul pe buze. Habar nu ai cum sa procedezi sa iti atingi scopul si uneori te simti ca un arheolog in desert in cautarea vestigiilor antice.

Insistenta cauzeaza fara doar si poate efecte negative daca nu reusesti sa o manevrezi subtil, dar atat de multe uiti cand totul pare atat de simplu de atins: castigul. Din dorinta de a reusi constati ca ai facut rau, din dorinta de a fi sprijin constati ca ai creat stari de neliniste, din ambitia de a reusi perseverezi si aduni un rezultat ce cu greu il accepti: ai pierdut din exces de zel.

Daca as fi las, as da vina pe omul din umbra. Am jucat cu un singur scop si am mentinut presiunea sub orice forma pana am atins scopul. Eu am cules roadele, desi omul din umbra dirijase totul.

Omul din umbra este prezent la fiecare, este interiorul ce coordoneaza tot ce misca. Nu il vezi niciodata, dar pe ce pune mana transforma. In bine. In rau.

Provocarile sunt mereu situatii de progres, dar si situatii de confort interior scazut. Primesti provocarea si transmiti dosarul omului din umbra. Restul il aflam fiecare dintre noi la un moment dat.

Astazi, sub cu totul alt inteles, a fost probabil un ultim sacrificiu adus pe terenurile de tenis ca si implicat activ in performanta al omului din umbra satul de atatea tepe luate de-a lungul timpului. As vrea sa tac, dar nu pot. Ii spun omul din umbra pentru ca de atatea ori a preferat munca silnica in detrimentului panoului fruntas, ridicand pumnul la greu si zambind din inima la bine. Simti pasionatul de sport si traduci firea puternica a doritorului de sprijin prin raritati. Cu greu le gasesti, dar pana si ele pot fi doborate: de teapa crunta. Serviciile prestate se platesc la zi. Sau asa ar trebui. Altfel raritatile dispar si ne alegem cu fruntasii tepuitori la greu. Pacat.

PS: la cate semafoare apar si esti obligat sa opresti intr-o viata de om, pentru a sesiza cum rosu se face verde, la un moment dat probabil te opresti cu totul. La un ultim semafor, satul si obosit sa mai privesti schimbarea de culoare, la un ultim stop in care opresti motorul camaradului tau de calatorie. Pana acolo insa insisiti si impingi numarul lor la necunoscut, probabil din dorinta de a mai impartasi ceva cuiva timp de un semafor. Doresti sa schimbi multe pana la el, dar imediat esti cu ochii pe semafor: ma opresc sau inca unul? Depinde...daca mai poti, daca mai vrei, daca omul din umbra aproba inca unul...

Cu drag,

Tenisul ce nu se vede

"Ce vrei sa faci?"

"Sa joc tenis!", a venit raspunsul.

"Bine, fa-ti incalzirea si apoi gimnastica, dupa care o sa incepem"...comenzi executate cu graba sporita din dorinta probabil de a gusta senzatiile lovirii unei mingii de tenis cat mai repede posibil.

Si incepem undeva la timpul trecut sa ne facem ca jucam tenis.

Schimonosirile, incordarea, rigiditatea miscarilor erau lucruri vizibile in primele minute ale sedintei de tenis, de altfel un lucru absolut normal atunci cand vorbim de primele lectii de tenis ale unei adolescente. Interesant insa cum uneori incepi sa consolidezi sau chiar sa realizezi ce simple sunt lucrurile facute sa fie, astfel ca sincer recomand ca indiferent de nivelul obtinut de cineva intr-o activitate, fie ea sportiva sau nu, sa isi faca timp sa mai ajunga si la bazele initiale de unde fiecare pleaca din dorinta de a obtine cat mai mult.

"Respira un pic si vino la fileu", am reusit sa comunic instantaneu cu eleva dupa cateva minute de efort disipat.

"Eu am cateva mingii, dar o sa jucam cu o singura minge in joc. Tu o sa stai la linia careului de serviciu, eu la fel si singurul lucru pe care il avem de facut este sa jucam mingea impreuna, dupa ce ea cade o singura data."

"Atata?"

"Pai nu vrei sa joci tenis?", am intrebat-o eu.

"Ba da, dar am crezut ca trebuie sa lovesc mingea cu lift, nu sa o jucam asa simplu peste fileu".

M-a bufnit un ras zgomotos, eu alergasem de mama focului pret de cateva minute pentru a returna mingiile aruncate in toate directiile vazduhului de catre eleva, constatand ca ea se concentrase pe "lift" in dauna lovirii mingiei catre mine.

"Daca dai mingea asa simplu peste fileu ai reusit sa joci tenis", i-am replicat eu.

Antrenamentul a mai durat cam 50 de minute, pret in care am facut diverse lovituri, inclusiv "caricaturi" de voleu, smeci si servici. Dupa clarificarea sarcinii, eleva a devenit mult mai relaxata, reusind sa loveasca mingea in terenul meu de mult mai multe ori, incredibil fiind ca si "caricaturile" au prins ceva culoare la un moment dat.

Obosita si transpirata, dar cu o bucurie de nedescris a reusit sa spuna:"Am jucat tenis!"

M-am oprit din stransul mingiilor si am simtit un mare adevar care tocmai fusese rostit. A juca tenis este un lucru atat de simplu de realizat, incat numai mintea bolnava a omului reuseste sa il faca complicat. Iti trebuie o racheta, o minge, un teren de tenis si un partener, apoi timp la dispozitie si placerea de a juca. Este atat de simplu...

"Bravo, asa este, azi ai jucat tenis. Dar doar atata. Asta nu presupune ca ai si invatat tenis".

"Pai de ce? Ca doar am tinut mingea in joc, nu?"

"Liftul de care spuneai tu la inceput, fara a sti macar ce este, este o mica parte din intregul numit tenis invatat".

"Aha"... si lectia a luat sfarsit.

A JUCA tenis si A INVATA tenis sunt doua procese diferite, dar care se intregesc unul pe celalalt. Numarul de lovituri nereusite de catre eleva erau diminuate considerabil la inceputul antrenamentului datorita faptului ca ea se focusa integral pe PROPRIA PERSOANA si pe TEHNICA DE EXECUTIE, in dauna jocului propriu-zis care presupunea simpla repunere a mingiei, sub orice forma, inapoi de unde a venit. Toate crisparile erau astfel marite, pentru ca atat ea cat si orice initiat braveaza la inceput din dorinta de a face o impresie buna.

Data viitoare o sa jucam tenis, dar nu ca azi, ci pe puncte, cu aceleasi reguli simple. Dupa care o sa incep sa o invat si tenis. Si stiti de ce? Pentru ca a reusit sa joace tenis singura. Mai departe, pentru a castiga pe puncte, trebuie sa aiba si o tehnica de executie eficienta. Si o tactica. Dar asta depinde de ea, daca doreste mai mult de la tenis sau propria persoana probabil va depunde efort suplimentar sa joace un tenis invatat. Deocamdata joaca tenis si asta este ceea este esential, dar si ceea ce si-a propus.

Probabil daca as fi inceput cu teoria si cosul de mingii, kinograma forehandului si liftul de executat, eleva s-ar fi enervat la culme ca nu merge, dupa care probabil ar fi renuntat deja la ideea de a juca tenis. Pacat... Asa era atat de bucuroasa incat de abia asteapta urmatorul antrenament ca sa mai joace tenis.

Ma gandeam in drumul spre casa:" daca data viitoare as pune pe cineva arbitru la antrenamentul elevei si am juca puncte normale, arbitrul ar spune alt scor decat cel regulamentar?". Bineinteles ca nu, el ar spune scorul in functie de cazatura mingiei, sub acelasi format intalnit si la Grand Slam. Pai atunci de ce trebuie eu sa o invat tenis, cand deja ea joaca tenis?

Si uite asa mergem pe firul povestii si constatam ca tenisul se joaca cu placere si ambitie. Daca vrei sa joci pe puncte, nu vei gasi niciunde pe cineva sa iti acorde note pentru frumusetea jocului practicat, ci doar un arbitru care noteaza sub forma de scor eficienta loviturilor trimise in terenul advers conform cu un regulamnet universal valabil pentru absolut toata lumea. Iti ramane orgoliul personal si ambitia ca la sfarsitul meciului sa castigi impotriva celuilalt, prin absolut orice mijloc sportiv si de fair play. Si asta a fost tot. Ai jucat si ai castigat la tenis.

Dar stai, de ce exista totusi carti despre tehnica si tactica? Daca ai trecut de jucatul tenisului de placere si nebunia castigarii oricari intreceri pe puncte, atunci vei constata ca pe zi ce trece tu jucatorule vei avea un "nas" ce te pandeste sa te bata la tenisul pe puncte. Ca sa izbutesti totusi sa castigi, apelezi la trucuri si incepi sa pacalesti tot ce misca: mai adaugi o smecherie numita lift, apoi una numita servicu si faza fixa si uite asa devii mai bun. Ca sa poti sa duci un razboi atat de lung, o sa constati ca nu mana face lovitura, ci picioarele. Si uite asa incepi sa alergi cu un minut in plus fata de "nasu" , iar daca esti constant in pregatire si ai fost prezent la impartitul calitatilor si aptitudinilor pentru tenis de catre Doamne-Doamne, numai momentele normale de slabiciune te pot aduce in situatia de pierdere. In rest, ii spui la "nas" la revedere si ii faci cu mana suav de departe, mai are pana sa te ajunga o gramada.

Daca ramai sanatos, avand totusi grija de pielea proprie prin refaceri obligatorii si vrei sa iti cauti un "nas" strain, un sprijin financiar este musai de gasit in zilele noastre pentru a putea calatori pana la el sa il provoci. Multe amanunte de comunicare eficienta intervin pe parcurs pentru a duce la indeplinire obiectivul, dar daca treci si peste momentele cumpana cauzate de incertitudine sau reculul frustrarilor, chiar ca atunci poti spune: "good bye godfather, see you soon!".

Tenisul este un sport simplu dragii mei, iar el de la inceput este tenisul pe puncte. Din pacate, el este transformat in tenis de antrenament, iar castigatorul pe puncte in castigatorul de antrenament. De ce? Invatam tenisul in dauna jucatului liber, iar asta nu face decat sa limiteze libertatea de exprimare a celui ce doreste un singur lucru: sa joace si sa castige la tenis.

Tenisul ce nu se vede este un sport extrem pentru multi, dar pentru a intelege titlul il pot numi si JUCATUL TENISULUI PE PUNCTE!

PS: acest material il dedic unei sportive cu un imens potential uman ce va fermeca fiecare spectator din tribuna daca va reusi sa joace tenisul dupa pofta inimii si sa lupte pentru a castiga asemeni incapatanarii personale.

Cu drag