Ma pregatesc sa devin prost

Si asta o spun in mod personal. Pentru ca in general treaba sta invers, toti vor sa fie destepti. Profitand, inseland, daramand, vorbind pe la spate, intr-un cuvant... oportunisti de meserie...

Este si un titlu de carte destul de interesanta, dar deprimanta totusi, in care se trateaza conditia umana a unui geniu ce nu isi mai gaseste locul printre atatia genii cu valente mediocre ce stau cu mana in san si asteapta sa se schimbe totul in jurul lor. Bineinteles ca geniul nostru devine deprimat pe zi ce trece si sfarseste oarecum fortat in a se complace in mediocritatea celor multi, o solutie de altfel viabila de a supravietui mai departe cum se poate, ca altfel stress-ul zilnic si nervii pot provoca destule pagube interioare irecuperabile.

Cum sta treaba cu geniul? La prima vedere ne-ar zbura gandurile la o persoana superioara mediei ce poseda calitati extraordinare. Asa spune, dar mai elevat, si DEX-ul. In zilele noastre insa cred ca putem defini geniul pe cel ce reuseste mai mult in fiecare zi si oarecum isi propune sa obtina mai mult de la el cu implicatii stranse asupra celui din jur. Sigur, fara a profita, insela, darama. Putem concluziona sec o astfel de definitie adaptata?

Depinde. Ar trebui sa ne bazam pe ceva solid care sa poata fi catalogat fara drept de apel asa, un fel de discutie filosofica din care sa reiasa output-ul: tu, cititorule, ce te pregatesti sa devii? Prost sau destept?

Daca stai la etajul superior al unui bloc predecembrist ( ca postdecembrist e mai greu din cauza semnului euro adaugat la coada ofertei de vanzare ) si deschizi un geam, incepi sa observi multe lucruri ce suporta schimbare sau ar merita sa fie schimbate. Un click mental sub forma unui balon demn de cartoon network incepe sa prinda contur si iata cum se poate defini ca momentul initial al declansarii vointei interioare ferme: "Vreau sa devin destept!"

Incepi sa simti un clocot interior ce fierbe, incepe sa te doara capul in incercarea de a gasi solutii optime de schimbare a imaginii tocmai cuprinse, incepi sa vezi ca poate exista progres numai daca...te implici un pic constructiv. Cobori in graba scarile (nici nu iti vine sa astepti liftul ) si inca din parcare incepi sa schimbi, sa adaugi, sa stergi, sa inlocuiesti totul un pic cu un pic. Incepi sa construiesti caramida cu caramida ce altii nu se sinchisesc sa faca si incepi sa vezi cum totul prinde culoare.

Aproape de final insa, auzi glasulul smecherului adevarat ce a stat la balcon pana atunci si totul se duce de rapa: a venit oportunistul. Sau cel ce si-a propus sa fie si el, in sfarsit, destept. Bravo tata, asa da. Unii ar incepe sa lupte fara a ceda, unii ar ramane resemnati, unii ar face si altceva.

Eu ce as face? Eu m-as pregati sa devin exact inversul a ceea ce mi-am propus. Sa devin un prost. Un mojic, un papa lapte, un nimeni ce se complace cu turma. Pai merita sa fiu destept?

Nu ca a venit oportunistul doare, ci ca in timpul cand "prostul" muncea el statea la balcon fara sa faca nimic. Pardon, facea totusi ceva, misto de munca mea.

Si apoi vine si cere, cu pretentii de te doare capul. E normal asa pana la urma, cum majoritatea gandeste cu fundul, ce dracu cauta cate unul sa o faca cu capul?

Din romanul "munceste tu ca culeg eu" , la foiletonul "ce bine imi pare ca ti-am tras teapa", in capitolul "hai capul sus ca doar nu e sfarsitul" si exact la pagina cu titlul "fraiere", la aliniatul omniprezent ma regasesc...EU.

Cu drag,