Oceanul de emotii

Daca s-ar inventa un aparat de masura al emotiilor,probabil ca in cele trei saptamani (calificari si tablourile principale )cat dureaza un turneu de Grand Slam,s-ar defecta,dandu-se peste cap de foarte multe ori,si ar trebui un stoc considerabil pentru a putea duce la bun sfarsit un asemenea eveniment.
De ce atatea emotii si de care tip,ar putea sa se intrebe multa lume,pentru care tenisul este un sport placut ochiului si atat,dar si pentru multi care sunt in interiorul fenomenului,dar nu au avut sansa si imensa bucurie de a fi participanti activi,in oricare din ipostaze ( jucator,antrenor,parinte sau simplu spectator )la un asemenea turneu.
Cum adica emotii,cand ca sa ajungi aici ca jucator implica sa ai o ridicata valoare,un clasament foarte bun, dobandit prin rezultate excelente ,deci meciuri tari,turnee importante,o experienta in spate.Toate acestea sunt reale,insa emotiile ii cuprind pe toti jucatorii care intra in frumosul areal tenisistic din Bois de Boulogne (ca sa ma refer strict acum la Roland Garros ),chit ca vin prima data aici sau a 16(saisprezece )oara ca Nathalie Dechy sau Ai Sugiyama,ca joaca calificari pentru accederea pe tabloul principal sau isi apara titlul sau locul 1 mondial,chit ca juniori fiind vin prima oara la un turneu de care pana acum stiau doar de la tv,din ziare sau povestirile unora care le-au trait deja,sau veterani ca Fabrice Santoro care este la al 36 turneu de mare slam ( incredibila performanta !).
Emotii mari au antrenorii,pe care si le ascund cat pot in fata propriilor sportivi,si nu numai,pentru ca aici vin ca la un examen,pentru a se vedea daca munca depusa se poate concretiza in rezultate sau in cresterea calitativa a jocului celui sau celei pe care o pregateste.
Emotii imense au parintii,care isi doresc intotdeauna totul pentru copiii lor,indiferenr ce varsta au acestia si ii insotesc sa le asigure suportul si confortul ambiental aici.
In sfarsit,emotii au toti fanii veniti de pe tot globul pamantesc,ca sa -si sustina favoritii la acest Campionat Mondial pe zgura,insa,din fericire pentru ei,sunt singurii care pot da frau liber emotiilor,fara a se cenzura,deoarece sunt in tribuna si anonimi (uneori camerele tv surprind imagini incredibile,de neuitat,cu gesturi,expresii,trairi din tribunele terenurilor ).
Celelalte categorii mentionate mai sus,nu prea pot sa se exteriorizeze,ci trebuie sa-si controleze multitudinea de emotii,sa le accepte si sa le canalizeze in sens pozitiv,astfel incat sa poata sa reuseasca (jucatorii in exprimarea pe teren,iar antrenorii si parintii sa-i ajute pe cei apropiati, din arene, sa le dea sprijin pentru a fi mai puternici ).
In cele noua zile petrecute aici,am vazut o imensitate de emotii, si reusita a contat de cele mai multe ori,de taria si posibilitatea de a stapani si controla aceste stari.Cei care reusesc acest lucru merg mai departe stapani pe ei si multumiti ,cei care inca nu,muncesc in continuare ca sa poata reusi in curand si trebuie sa fie si ei increzatori in viitor,pentru ca pot face cu siguranta acest lucru.