Scriu un pic de pe Heathrow in asteptarea limuzinei stelare catre casa, un mijloc eficient de a mai alunga plictiseala si monotonia instalata deja de ceva timp. Si le voi si posta acasa. Sper sa fie nu numai balarii academice, ci sa gasiti si cateva fraze inteligibile printre. Nu de alta, si nu e o scuza, dar nu am nicio pofta de a mai face ceva dupa “pedeapsa” indurata in zbor via Hong Kong. Si cand ma gandesc ca mai e o bucata buna pana la destinatie …
O smecherie pentru cei ce zboara peste mari si tari: daca ati cumparat bilete la clasa economica, si marea majoritate cam acolo isi gasesc scaunelele, rugati frumos la check-in in aeroport pe domnisorul sau domnisoara cu pricina ce imparte boarding pass-ul , folosind cuvinte cheie ce merg inainte drept si la tinta catre inimioara respectivului sau respectivei sa va repartizeze pe scaunele de langa iesirea de siguranta. Va veti simti ca la business class, caci va puteti intinde picioarele, puteti sa va ridicati fara a deranja pe nimeni, puteti comanda suc si snack-uri imediat. Nu e deloc usor sa obtineti locurile, dar merita osteneala, daca vreti ca cele 10-12 ore ( minim ) sa fie zaharisite oleaca cu ceva confort in plus. Nu mult, dar se simte.
Cum sa faceti sa scapati cat mai repede de politia de frontiera la fiecare vama … asta e o smecherie tare utila, mai ales cand ai escale sau tari destinatie, cum e Anglia, unde te dezbraca si descalta aproape ca pe o plaja de nudisti. Preferata mea e sa fac pe “coach” si mai departe sa laud “the player”. Si incep maica cu o gramada de explicatii care usureaza vizibil trecerea noastra, mai ales cand aude vamesul de “the best Romanian player”, “the world number 3 in juniors” … daca mai ai si un badge, cum a fost cazul acum la intoarcere, deja esti ca si calificat in faza finala pe scaunele zburatorului.
Am vazut ca persista si deja s-au inmultit interdictiile legate de cararea termobag-ul plin la rachete la purtator, de tenis si nu d-alea cu reactie rapida, in avion. Pericolul cel mai mare de a lasa echipamentul in cala este de a se sparge cate una sau mai multe sau de a se pierde pe undeva pe drum, ceea ce constituie pagube considerabile pentru un jucator ce in cateva zile are meci. Din pacate, aici, unde-i lege nu-i tocmeala si se pare ca din ce in ce mai mult se aplica regula fara exceptie. Dovada o face faptul ca Fernando Verdasco, apreciat si aplaudat la Melbourne dupa meciul cu Nadal, a trebuit sa isi lase rachetele la cala, neavand alta solutie. Ce sa mai spun de noi juniorii? Dar, si aici, merge din cand in cand cu cate o vorba buna.
Mda, spuneam de Verdasco cu bagajul, mai am ceva despre el. Am calatorit impreuna de la Melbourne la Londra, in acelasi avion adica, nu va inchipuiti ca am stat la un pahar de suc cot in cot, si nu ca nu am fi avut ce vorbi, ci pentru ca el a stat la business class, iar noi mai la coada avionului, la economy class. Alaturi de tatal lui si antrenorul lui. Acum, cu siguranta ca Fernando a dorit sa se intinda dupa maratonul de peste 5 ore de cu o seara inainte, dar ce cautau restul atat de departe? Inclin sa cred ca nu au mai fost bilete in zona aceea J
Inchid articolul cu o dilema: ce e cel mai greu, drumul de intoarcere acasa sau gandul la intoarcerea spre casa? Amandoua, fara doar si poate, dar cand ma gandesc ca peste nu mult timp multe din bateriile ce ma reincarca sunt surclasate de gunoaie menajere consumatoare de energie grupa mare parca imi vine sa o tusnesc pe una dintre usile de exit si sa ma refugiez definitiv pentru un viitor plin de excremente fie ele si vorbitoare de vocalize internationale.
Ehhh, dar inca nu e cazul sa las cateva hiene sa profite de drumul liber aparut, astfel ca incepand de probabil marti servesc si returnez pe puncte, la simplu sau dublu, individual si in echipa, orice adversar infometat de ciolan, deghizat in caterinca asta de caine cu colti, coada si urechi de pradator uman.
Numai bine,
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
No comments:
Post a Comment