Ciudat cum catalogam bucuriile vietii si denumim momente speciale anumite intamplari ce corespund la un moment dat cu obiectivele indeplinite pe un plan dinainte stabilit.
Departe de casa, intr-un loc numit Porto Alegre situat pe harta undeva in Brazilia, intr-o duminica de sfarsit de martie un rezultat deosebit a fost obtinut intr-o intrecere tenisistica de cel mai inalt nivel in randul juniorilor. Departe de casa, intr-un loc numit Bruxelles, intr-una din zilele trecute din aceeasi saptamana de martie o aniversare de nastere a avut loc fara ca eu sa schitez un gest minimal de aducere aminte macar propriei persoane ca cineva drag mai adauga un an existential. Undeva departe de locul unde ma aflu eu se intampla atat de multe lucruri extraordinare incat ma oftic ca nu pot avea o clona care sa reduca un pic de satisfactiile care raman de-a lungul timpului in picioare. Constat cu atata durere ca exista permanent o balanta in care pe de o parte castigi ceva si pe de o parte pierzi ceva, ramanand la latitudinea fiecaruia sa contabilezeze ceea ce anume vrea sa piarda si cu ce anume vrea sa ramana.
Trag aer in piept si comprim toate senzatiile. Pana la urma nu ai ce face, urmezi intr-un fel sau altul drumul dirijat de soarta...Numai ca uneori incep sa ma oftic ca pierd sirul zilelor analoage calendarului traditional si le numar ca cele aferente calendarului tenisistic competitional: luni&marti – primul tur, miercuri – turul doi si...duminica – finala. Imi mai aduc aminte de date citind biletele de avion sau factsheet-urile, astfel ca uneori omit sa ma trezesc la realitate si sa spun un de exemplu „LA MULTI ANI GEORGE!”, iar asta incepe sa doara. Realizezi atatea pe un plan si incepi sa schiopatezi pe alte planuri incat atunci cand cate un parinte cautator de aruncat de noroi incepe sa pateze munca de zi cu zi tocmai in planul care sufoca restul vietii personale incepi sa te gandesti cu adevarat daca se merita sa sprijini pe cineva sa castige un titlu intr-un sport numit tenis. Ma apuca un ras sacaitor si prostesc cand ma gandesc la trecut, inghit in sec devenind serios cat ai clipi din ochi si merg mai departe: mai am cel putin o provocare pe care vreau sa o duc la indeplinire in tenis...
Dupa cateva saptamani petrecute in America de Sud, sportiva Elena Bogdan a reusit o performanta uriasa castigand unul din cele mai puternice turnee mondiale de juniori: Copa Gerdau de Tenis, turneu de gradul A. As devia pentru o secunda de la subiect si de la ceea ce este cu adevarat important de a transcrie in aceste randuri si asta o sa fac, pentru ca nu pot trece peste asa usor. Drumul tenisistic al Emei merge mai departe probabil un pic schimbat in bine dupa acest succes ( si desi mai are mult de munca pana la a se concretiza in ceva cu adevarat solid), insa indiferent de ceea ce va urma, le transmit celor ce au gura mare si vorbitoare de interes personal ca tenisul se castiga, totusi, pe teren. Acest titlu este o dovada vie a faptului ca inca o data se pot face manevre si se poate vorbi pe la spate in afara terenului la infinit, insa exista uneori cate o „fata de la tara” care strange din pumn si reuseste sa treaca peste barierele vizibil ancorate de oficialitati sau persoane cu rang de functionari ANS. Treziti-va la realitate cei ce dirijati fraiele tenisului romanesc si analizati cu aceeasi moneda pe cei cu adevarat capabili de performanta sportiva, pentru ca uneori vi se incetoseaza mintea si privirea de la atatea oportunitati promise !!!
Dar mergem mai departe...
A fi prezent la un turneu de gradul A de juniori si felul in care se petrec evenimentele sunt experiente minunate, dar realitatea punctata ca si scor este pe undeva diferita ca si desfasurare a evenimentelor inregistrate in timpul meciului competitional sau in afara lui.
Pe zi ce trece ai o senzatie launtrica ca incepi sa intelegi din ce in ce mai mult din fenomenul numit tenis incat de fapt ajungi ca dupa un dus rece sa palpezi faptul ca te indepartezi din ce in ce mai mult de adevar. Cuantifici rezultatul si pe undeva poti spune ca ai facut treaba si te poti numi jucator sau antrenor. Ma uit inapoi la turneul din Porto Alegre si rememorez pas cu pas fiecare tur trecut, cu bune si rele. A castiga cinci meciuri la rand este un proces ce la un moment dat il pregatesti fizic si mental in procesul de acasa numit pregatire, dar care este atat de diferit si suporta atat de multe schimbari bazate in final pe soarta. Sau noroc. Sunt multe caile prin care putem defini ce inseamna a avea sansa la un turneu de asemenea anvergura, dar in nici un caz nu ma refer la tururi trecute prin accidentare sau ceva de genul, ci la momentum-ul intalnit atat de des in situatiile dificile ce inclina balanta.
Fiecare tur se joaca altfel si fiecare etapa din turneu suporta schimbari radicale in ceea ce priveste modalitatea prin care se abordeaza partida, incat oricat de pregatit ai fi tot la momentum ajungi. Este ciudat insa cum o banala minge lovita cu rama ce ricoseaza si se transforma in punct, aparent fara nici un fel de valoare, poate schimba soarta unui meci prin influentarea momentum-ului. Si de aici incepe un joc mental care aparent poate fi controlat, o stare de euforie sau nervozitate ce depaseste autocontrolul sau imaginatia cuiva. Fiecare sportiv reactioneaza diferit si fiecare transpune in mod personal aceste lucruri incat la fiecare inceput de turneu incerci sa speri ca va castiga cel mai bun ca tenis, ceea ce e eronat. Nu tot timpul, dar in majoritatea cazurilor.
Cu cat de te aproprii de fazele finale sportivul constientizeaza ca se afla in mijlocul atentiei, incat te trezesti ca un oarecare binevoitor scoate o vorba de genul „ai meci greu azi” si cum afli d-abia dupa meci cand nu prea mai ai nimic de schimbat te apuca transpiratia pe margine neintelegand ce se intampla pe teren.
Fiecare are interesul personal si fiecare joaca pentru a contabiliza puncte si implicit pregatire de calitate prin meci ( pentru cei inteligenti ), dar foarte multe din energiile pozitive sunt consumate pe nimicuri, pe lucruri trecatoare dar care necesita un management al timpului extrem de bine efectuat. Sunt si alte aspecte importante in astfel de turnee printre care si comunicarea cu ceilalti sportivi, realitati ce insa devin activitati devoratoare de timp si energii constructive.
Printre multe altele, dupa o saptamana sau mai multe de luptat cu necunoscutul si caldura, observi cum ajungi in finala, vrei si ai armele necesare sa reusesti, dar picioarele nu te mai asculta. Altii ajung in semifinala si duc o lupta intensa timp de un set, dupa care apasa pe acceleratie si nimic nu se mai intampla. Cheltuiala de energie inutila sau in plus din primele tururi si in unele cazuri pregatirea deficitara incep sa produca frustrari. Pe undeva este de inteles, acasa majoritatea fac pana vineri pregatire fizica, iar cum sambata si duminica sunt zilele de bal in tenisul competitional, rezultatele le culegi fara a mai fi nevoie sa speri la mai mult.
Sunt destule lucruri ce mai pot fi asternute, dar printre atatea se regasesc foarte putine din cele pe care la pregatim cu atata migala in antrenamente. Uneori nici nu ai cum sa transpui in preagatire incarcatura emotionala si tot ceea ce se intampla in turneu, dar prea mult accent pe tehinca efectuata static si ici colo elemente de tactica primara nu vor reusi sa aproprie potentialul sportiv doritor de performanta de aceste faze finale.
Nu este usor sa castigi un meci, iar o insiruire de meciuri cu atat mai mult. Cum este totusi sa castigi un turneu de gradul A de juniori?
Nimeni nu este in masura de a comenta mai bine decat cea care a reusit o asemenea performanta si puteti citi in continuare speech-ul acordat la festivitatea de premiere: „ In primul rand as vrea sa o felicit pe Bojana ce a reusit un turneu mare aici. As vrea sa le multumesc antrenorilor mei , parintilor, arbitrilor, copiilor de mingii, fizio ...si ahhh, tuturor„
Cateva cuvinte au fost smulse si pentru a fi postate pe coach’s corner: „ Sunt foarte fericita ca am castigat primul turneu de gradul A si al doilea din cariera. In sferturile de finala am reusit sa elimin castigatoarea de anul trecut frantuzoaica Chala si favorita numarul 2 a turneului, lucru ce mi-a dat incredere in continuare, astfel ca in celelalte tururi am eliminat pe rand favorita 3 si favorita 1”.
Cum a fost de fapt realitatea? De pe margine totul este si pare mai simplu, totul pare ca poate fi schimbabil intr-o secunda prin schimbarea planului de joc si totul poate fi castigat sau influentat asemeni dorintei proprii. Uneori ma simteam asemeni unui copil impatimit de playstation ce avea de jucat si dirijat ceva virtual, singura durere fiind cea de fund inregistrata de fiecare data dupa terminarea meciului real. Consumul nervos, incurajarile, indicatiile pretioase, tricoul imbibat de transpiratie ale coach-ului insa nu pot echivala in nici un moment cu ceea ce se intampla pe teren. Realitatea a fost asa cum a descris-o Ema, orice alta fateta fiind poate atat de neinsemnata. Sportivul a castigat cupa, restul este istorie. Raman experientele bilaterale inregistrate de echipa si amintirile ce vor ramane vii.
Felicitari Ema pentru rezultatele inregistrate in aceste turnee si mai ales pentru victoria de la Copa Gerdau. Iti doresc insa sa ramai cu capul sus si sa intelegi ca drumul este extrem de lung si ai de munca serios pentru a putea spera ca vei reusi in viitor.
Felicitari tuturor celor ce au contribuit la acest succes sportiv, parintilor, celor ce au sustinut financiar cheltuielile si celor ce au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea tenisistica a sportivei.
Festivitatea de premiere a fost una grandioasa cu sampanie, muzica, televiziune. Ce m- impresionat insa a fost inaugurarea finalei de simplu fete unde dupa ce au fost aliniati copii de mingii, arbitrii, supervizorul si directorul de turneu cele doua sportive au intrat asemeni marilor turnee internationale, cate un copil de mingii purtand termobagul fiecareia, clipe urmate de un moment destul de emotionant. Cateva cuvinte spuse in braziliana si timp de cateva minute fiecare spectator s-a ridicat in picioare pentru ca imnurile Serbiei, Romaniei si Braziliei sa se faca auzite. Imi trec si acum cand scriu furnicaturi amintindu-mi cum au fost acele momente deosebite si ma bucur ca am reusit sa fac ceva bine pentru Romania. Imnul national a fost auzit astazi in Brazilia, intr-o zi de sarbatoare tenisistica si asta este extraordinar.
Am lasat la urma cateva felicitari... In timpul incalzirii oficiale, fiecare sportiva a fost prezentata publicului, relatandu-se pret de cateva zeci de secunde cateva data personale. In cazul Emei, numele celor ce o pregatesc s-au auzit enumerate la un moment dat si marturisesc ca a fost ceva ce greu pot descrie. Echipa ONI & OVI a sprijinit in masura puterilor pe cei ce au solicitat suport performantial, multumirea fiind iata ca undeva intr-un colt al lumii munca lor de zi cu zi a inflorit pret de cateva minute. Bravoooooooo....

Romania, inca un titlu important de juniori intra in patrimoniu. Bucura-te si fa ceva ca pe viitor sa le putem echivala in tiluri de seniori.
Ne auzim in cateva zile, intre timp am de prins ceva avioane pentru a ajunge acasa, iar Sao Paulo – Milano deja se anunta ca un zbor destul de lung.
Blogging from Brasil,
Cu drag,