Pentru prima data...

…am ajuns la hotel parca mai frant ca niciodata in aceasta sambata de inceput de martie. Trag aer in piept si pur si simplu nu imi vine sa cred ca s-a sfarsit aceasta saptamana petrecuta in Montevideo marturisind ca a fost poate cel mai dur episod din tot ce am reusit pana acum in viata sa experimentez. Greu…
…am avut ca si habitaclu intim Montevideo, un oras-capitala ce a fost inversul asteptarilor mele. Viata de zi cu zi din America de Sud nu suporta comparatie cu Europa, iar saracia intalnita, prezenta la tot pasul, m-a facut sa fiu oarecum fericit ca acasa este mult mai bine. As avea atatea de povestit despre Montevideo, dar sincer nu gasesc cuvintele pentru a putea descrie contrastul puternic dintre saracia omniprezenta si cele cateva oaze de civilizatie la propriu.
…am luat contactul cu civilizatia continentului sud american. Am priceput repede ca filmele nu sunt doar fictiune, realitatea demonstrandu-mi ca aici guverneaza o singura regula: nicio regula. Nu poti fi sigur de nimic pentru ca totul este schimbabil zilnic fara a fi anuntat in prealabil, atat pe terenul de tenis cat si in afara lui, atata cat am putut cuprinde in aceste zile.
…nu am mai plecat la drum cu Andreea asa cum ultimii ani mi-au rezervat. Am calatorit cu doi sportivi cu care nu mai calatorisem deloc, Ema si Robert, intr-un circuit extrem de greu cu niste asteptari destul de mari din partea parintilor, lucruri ce s-au resimtit extrem de mult la Robert si in ultima parte si la Ema.
…Ema a castigat primul ei turneu ITF din cariera, fiind bucuros ca alaturi de coach Oni am reusit sa aducem acest titlu acasa, in timp ce Robert a reusit o saptamana minunata, atingand semifinalele turneului. Dar iata ce spun ei:
“Sunt foarte bucuroasa ca am castigat acest turneu, deoarece este primul din cariera. A fost un turneu greu, ingreunat si datorita ploii ce a intrerupt mult meciurile disputate, dar mai ales ca a trebuit sa joc in aceeasi zi o semifinala de simplu si doua finale. Ma bucur ca in finala am salvat doua mingii de meci si ca intr-un final am reusit sa castig ceea ce mi-am propus, chiar daca conditiile de joc nu au fost dintre cele mai bune, referindu-ma la starea destul de proasta a terenurilor, reusind totusi sa imi fac jocul. Sunt fericita ca in aceste momente frumoase am avut alaturi de mine antrenorii mei si parintii, care m-au sustinut constant in toate zilele.” ( EMA )
“Pot spune ca a fost un turneu bun, chiar daca la inceput am fost neincrezator dupa primele antrenamente desfasurate aici. Dupa primul tur castigat ce intotdeauna este dificil m-am asteptat sa ajung in fazele superioare ale turneului, lucru concretizat prin semifinala jucata la simplu. Sunt un pic dezamagit de rezultatul din semifinala pentru ca se putea mult mai bine, adversarul fiind de batut, dar sunt totusi bucuros pentru ceea ce am reusit in prima saptamana in America de Sud. A fost o saptamana lunga cu destule peripetii, ploaia fiind un factor de stress permanent, iar organizarea nefiind de cea mai buna calitate. In final, as vrea sa adaug ca in sfarsit munca depusa in ultimul timp a inceput sa dea roade, reusind sa fiu mai agresiv pe teren, lucruri caruia tin sa ii multumesc dlui Iovanescu ce a fost un sprijin constant pe parcursul ultimelor luni, lui coach ca a fost aproape de mine in aceasta saptamana extrem de grea si pentru ca a acceptat sa fie vanat de tantarii purtatori de febra galbena in Paraguay ( chiar acum exerseaza miscari de evitare a tantarului :)))), precum si parintilor mei si lui Teo.” ( Robert )
…am aflat lucruri socante despre felul in care ei au progresat ca tineri prin intermediul tenisului, despre felul in care interiorul lor a fost distrus constant in trecut. In urma cu ceva timp coach Oni publica un articol in care era placut impresionat de adevarata Ema, text ce il continui cu faptul ca si Robert este la fel. Am gasit doi tineri minunati, gata sa scape de dictatura trecutului si bucurosi ca cineva le vorbeste constant si frumos pe un teren de tenis. Imi spuneau: “daca stiti dvoastra ca anul trecut eram mereu cu capul jos si nu scoteam nici un cuvant…” ( mai departe nu pot reproduce ceea ce li se spunea ), “iar acum suntem in acelasi loc liberi”.
…am fost depasit de situatie si am clacat mental. A fost prima data cand siguranta personala a fost pusa la indoiala, lucru ce nu am crezut ca poate fi posibil. Am trecut peste, dar in vijelia interioara din acele zile stiu ca poate fata de cineva am gresit, iar daca e asa ii il rog sa accepte urmatoarele: imi pare rau draga Oni, efectiv lumea era virusata pentru mine, efectiv totul se clatina.
…am facut atatea lucruri neasteptate si noi in absolut fiecare zi, printre care un vaccin anti febra galbena undeva intr-un loc ce nu poate suporta nici un fel de descriere, dar careia i se spunea dispensar. Lumea este alta atunci cand necazul vine departe de casa.
…laptopul meu drag a inceput sa schiopateze destul de vizil, facand singura mea optiune viabila de accesare a netului destul de greoaie.
…am inceput sa imi fie dor de cei dragi dupa numai cateva zile departe. Sunt atat de multe ce au contribuit la asta, dar cu siguranta faptul ca langa mine partenerul de lupta nu mai era piticul Andreea a contat decisiv, desi Ema si Robert sunt minunati. Am dat un mail si fratelui meu in care ii marturiseam ca imi e dor de el, iar raspunsul a venit repede: “frate, iti iau un telefon tare cand vin acasa, e ce iti trebuie tie. Si am vazut ca merg sportivii, bravo. Spune-le sa ii arda pe bananierii aia, ca habar nu au aia de tenis.” Acelasi zapacit om pentru care viata e un soi de liniste si beatitudine.
…am inceput sa resimt saptamanile departe de casa, am inceput sa obosesc in incercarea de a fi sprijin pentru fiecare. Am luat pentru prima data decizia de a pune stop joc trecutului si de a merge mai departe cu cativa sportivi fata de care imi pot irosi energia. Astfel, am si alte lucruri pentru care trebuie sa incep sa lupt si timpul imi arata asta, asa ca draga Cami, imi pare rau pentru tine. Am inceput sa imbatranesc…
Pentru prima data a fost un slogan ce a tinut isonul fiecarei zile petrecute in Montevideo, o saptamana memorabila ce nu are corespondent in trecut pentru mine. Ma bucur ca cei doi sportivi au reusit sa isi atinga obiectivele stabilite si ma bucur ca echipa Oni & Ovi a putut fi de folos.
Este greu sa rescriu trairile intense din fiecare zi, este imposibil sa redau incarcatura fiecarui meci, este imens de dificil sa aduc macar la lumina zilei cum a fost aici. E usor sa citesti rezultatul inscris pe o foaie de hartie, este usor sa analizezi performanta dupa numarul de tururi trecute… insa atat de multe sunt altfel.
Pentru cei ce se fac ca nu inteleg, felicitati sportivul pentru imensul calup de energie risipit, dar faceti in asa fel incat sa spuneti si felicitari celor ce notiunea de coach a fost extinsa la atat de multe. Asigurati-va ca si ei sunt bine, asigurati-va sa si ei sunt acoperiti, asigurati-va ca munca lor este onorata cu lauda. O i-au inainte si pana atunci coach’s corner ii da bice: draga echipa Oni & Ovi, felicitari tie pentru ca existi, felicitari tie ca din cand in cand reusesti sa obligi un director de turneu sa rosteasca un nume ce apare ca sportiv aflat in pregatire. Si stai linistit, iti vine randul la ocara, ca deh…
Draga Romanie, inca un titlu de juniori intra in patrimoniu… bucura-te si fa ceva ca sa mai vina si altele,
Cu drag,