Individualizare versus izolare

Haideti sa dam o raita fugitiva pe maidanele tenisului oprindu-ne la fiecare dreptunghi taiat in doua de fileul bucuclas incercand sa holbam ce avem la ceea ce am vrea sa avem: tenis. Ce vedem? Pai sa incerc sa descriu: intr-o parte un ghimpe de copil cu o ditamai racheta scrasneste din dinti si isi da duhul resping cu stoicism avalansa ritmata de "mandarine" catre si inspre cealalta parte unde un ditamai omul cu o chichineata de racheta ranjeste diabolic, scapand periodic cate o incurajare de tip:"misca picioarele copile, nu sta!". "Oauu, ce joaca pustiu' ala!" o spui cuprins de mirajul a ceea ce vezi, aruncand piezis cate o privire la parintele-finantator ce asezat pe o pozitie strategica ce cuprinde fiecare miscare de pe campul de lupta mustaceste a bucurie.
Pe un alt teren, la distanta mica, galagie mare, cativa prichindei si o gramada de mingii ce zboara in toate directiile atrag atentia. "Ce harababura e acolo!" auzi de la acelasi eu ce pana atunci cuantificasem frumusetea tehnica a ceea ce reusea sa scoata pustiul disciplinat, scapand inconstient anateme directe a ceea ce cuprindeam pe viu. "Pauza copii!" si tavalugul de rasete isi misca locatia pana pe banca, in timp ce aproape simultan mersul robotizat al pustiul-truditor isi onduleaza fortat traiectoria spre locul de odihna, aruncand cu jind cate o ocheada spre buna dispozitie prezenta undeva intr-o lume ce parca seamana cu a lui.
Si bang ... ceea ce vezi pe fata pustiului incepe sa darame un mit frumos cladit in cateva secunde ... pustiul vrea sa fie si el ca ceilalti. Simti cum privirea lui razbate taios distanta cel desparte de restul, simti cum ceea ce vede ii este interzis prin defintie, simti cum lumea lui ii e straina.
PS: intr-o zi, el a jucat cu unul dintre ceilalti copii. A castigat greu, caci mingea de tip avalansa se rostogolea ciudat catre el, mai scurt, mai lung, mai inalt, mai altfel decat se obisnuise. Transpiratia abundenta ii curgea siroaie sarind in stropi mari pe zgura prafuita de atatea patinaje in timp ce pasea hotarat spre fileu pentru a da mana. "De ce razi, eu am castigat, nu tu!" . In timp ce isi facea bagajul indopat de alte informatii post meci, a mai aruncat inca o data privirea la ceilalti. Se stropeau cu furtunul, in timp ce invinsul lui se cocotase in corcodus. Un usor oftat a strapuns aerul ... era primul contact cu lumea lui, o lume separata fara voia lui, o lume in care individualizarea pregatirii a dus la izolare.
Pacat, mare pacat, caci a adapta echipa la individ este o chintesenta de baza a individualismului inteles ca motoras constructiv si nu ca progres imediat bazat pe lucru mecanic en gros.
Cu drag