M-am asezat pe o banca a parculetului din fata magazinului Unirea din capitala rontaind ceva biscuti sarati, holband in acelasi timp ochii la reclamele atarnate de-a lungul si de-a latul. Incepusera sa cada ceva picaturi de ploaie aerisind rapid praful inconjurator cu o senzatie placuta de racoare. Contemplam in liniste petele de culoare. Brusc mi-am dat seama de ceva: am un nou dusman, sistemul. Si el un nou prieten, eu.
Iubesc contrariul asta cu atat mai mult cu cat orice as face urasc din ce in ce mai mult sistemul, antagonist simetric pentru el persoana mea devenind din ce in ce mai draga. Asemeni exemplului:
"Ce ai facut la turneu Coach?"
"Am avut ghinion, am jucat cu favoritul unu al turneului, Sistemu'!"
"Iti dai seama Coach ce noroc a avut el?"
... si bang un switch servit impecabil incepe sa fie descifrat alandala. Impotriva cui lupt eu? Exact impotriva celui ce asta isi si propune, un musuroi plin de tentacule infinite ce isi atrage clientela zilnic din plebea dornica de razbunare pe viata.
Sa lupt in continuare? Poate da, poate nu. Cu certitudine adun ghem dupa ghem, dar parca tot el castiga ultima minge. Il urasc, dar imi si place ipostaza caci pierd la mustata si castig cu greu, astfel ca sunt constient ca undeva el ma pacaleste mai devreme oleaca., cam de fiecare data. Sa incerc sa castig totusi? Nicio sansa ... caci fiecare avem cate un nas.
Iubesc relatia asta de rubedenie intre mine si el, un amalgam de stari si sentimente ce pana la urma umple frumos paharul cu seva umana. Poate ca sistemul nu e pe placul meu si atunci ma apuca agitatia din dorinta de a-l modela asemeni fanteziilor mele. Cu siguranta insa eu sunt pe placul lui, poate nu asa cum isi doreste, dar asa cum are nevoie.
As fi vrut totusi si de ce nu ?! sa fim asa apropriati unul de celalalt, realitatea e insa un compromis ciudat de intortocheat in care fiecare avem nevoie de celalalt. As apela intr-un final, totusi, la un scurt dialog cu Cupidon, asta ca sa nu stau cu mainile in san. Habar nu stiu ce i-as spune, dar o singura chestie l-as intreba sincer: de ce SI mie mi-a dat o iubire imposibila?
Cu drag,
Iubesc contrariul asta cu atat mai mult cu cat orice as face urasc din ce in ce mai mult sistemul, antagonist simetric pentru el persoana mea devenind din ce in ce mai draga. Asemeni exemplului:
"Ce ai facut la turneu Coach?"
"Am avut ghinion, am jucat cu favoritul unu al turneului, Sistemu'!"
"Iti dai seama Coach ce noroc a avut el?"
... si bang un switch servit impecabil incepe sa fie descifrat alandala. Impotriva cui lupt eu? Exact impotriva celui ce asta isi si propune, un musuroi plin de tentacule infinite ce isi atrage clientela zilnic din plebea dornica de razbunare pe viata.
Sa lupt in continuare? Poate da, poate nu. Cu certitudine adun ghem dupa ghem, dar parca tot el castiga ultima minge. Il urasc, dar imi si place ipostaza caci pierd la mustata si castig cu greu, astfel ca sunt constient ca undeva el ma pacaleste mai devreme oleaca., cam de fiecare data. Sa incerc sa castig totusi? Nicio sansa ... caci fiecare avem cate un nas.
Iubesc relatia asta de rubedenie intre mine si el, un amalgam de stari si sentimente ce pana la urma umple frumos paharul cu seva umana. Poate ca sistemul nu e pe placul meu si atunci ma apuca agitatia din dorinta de a-l modela asemeni fanteziilor mele. Cu siguranta insa eu sunt pe placul lui, poate nu asa cum isi doreste, dar asa cum are nevoie.
As fi vrut totusi si de ce nu ?! sa fim asa apropriati unul de celalalt, realitatea e insa un compromis ciudat de intortocheat in care fiecare avem nevoie de celalalt. As apela intr-un final, totusi, la un scurt dialog cu Cupidon, asta ca sa nu stau cu mainile in san. Habar nu stiu ce i-as spune, dar o singura chestie l-as intreba sincer: de ce SI mie mi-a dat o iubire imposibila?
Cu drag,
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
No comments:
Post a Comment