Greu de controlat

Zilnic intr-un turneu de grand slam esti nevoit sa faci fata agitatiei permanente. Aproape nicaieri nu gasesti un loc linistit unde sa poti petrece cateva minute departe de vacarm, poate doar un refugiu transparent undeva la vestiare putand inlocui incomfortabilul, un “long-temp” nedriblabil atata timp cat ai numele afisat pe ecranul televizorului mic si rosu ce te tine in corzi pana apuci sa intri la joc. Din teren si din afara lui, totodata si concomitent.
Pe undeva poti spune ca te simti ca in apropriea unui stup de albine zgandarit de caldura si curiozitate, un factor de stress ce impinge si distrage concentrarea in zone greu de dirijat constructiv, amanunte infime ce trunchiaza pas cu pas ceea ce se va transmite ulterior prin intermediul informatiei de orice fel.
Tot auzi mai tot timpul vorbindu-se despre mental … si constati ca un real manifest modern al sportului de performanta in care agonia si extazul nervilor jongleaza fluid intre reusita si esec isi poate gasi confortabil un loc in loja capilor de serie ce contribuie la dinamica desfasurarii fortelor. Inclini repede sa il declari responsabil de toate cele si asta pentru ca la orice pas iti sare in ochi, dar despicand cu calm si simt de raspundere ajungi la concluzia ca dintr-un cumul de factori mentalul este cel mai usor de jonglat cu el. Experienta in mijlocul agitatiei iti livreaza solutiile simple de focus pe ceea ce consuma mai putin in asemenea momente, dar pentru asta iti trebuie timp, rabdare si intelegerea fenomenului in ansamblul lui.
A nu deporta subtil insa mentalul in zone periferice, pentru ca cu cat e mai facil de lucrat cu el, pe atat de mult de instabile devin situatiile reale in care reactiile umane ulterioare isi gasesc corespondent atat de greu de sezizat, anticipat si controlat.
Trecand din partea pasiva ce macina secunda cu secunda energiile in minutele de dinainte si dintre meciuri ajung undeva intr-o zona sensibila ce corespunde planului de urmarit, actiuni successive duse pe mai multe planuri cu scop de modelare rapida a potentialului avut intr-un moment dat si adaptare imediata la nou.
Ce e cel mai greu la un astfel de turneu? Sa poti lupta contra fiecarui adversar impunand stilul de joc propriu sau adjustand favorabil totul la al lui, amintind ca toata lumea joaca la maxim pentru a castiga. De ce? Pentru ca asta conteaza cel mai mult. Nu prea vezi forfeit-uri, nu prea vezi retrageri medicale, nu prea vezi meciuri truncate, nu prea vezi meci renuntat usor … toata lumea vrea trofeul. Si asta face cursa extrem de dificila, cu atat mai mult cu cat in fiecare zi esti nevoit sa schimbi toata strategia in functie si de adversar, lucru ce nu mereu o poti realiza. Desigur, nu multi stiu, dar tot de atatea ori esti nevoit sa schimbi strategia in functie si de starea fizica ( de cele mai multe ori ) sau mici “defectiuni” tehnice aparute in propria ograda.
Ce e greu de controlat? Tocmai aceste lucruri! Poti jongla cu mentalul, dar daca oboseala fizica s-a instalat, iar timpul de refacere e redus, nu-ti ramane decat o incercare de adjustare. Cat de multe poti schimba daca urmatorul adversar are un stil de joc inconfortabil? Prea putine, dar teoreticienii convinsi cu siguranta nu sunt de acord, caci in orice ecuatie matematica exista o rezolvare. Si aici la fel, dar nu tot timpul in directia pe care si-o doreste fiecare.
De ce a pierdut Sorana? Pentru ca au fost cateva lucruri greu de controlat in timp redus! De ce si in intrecerea junioarelor Elena Bogdan a pierdut? Pentru ca au fost cateva lucruri greu de controlat in timp redus. Stilul de joc al viitorului adversar iti poate netezi sau ingreuna calea, minute bune in care victoriile sau infrangerile apar. Amandoua sportivele au trecut de un hop mare inainte de infrangere, pierzand aparent “usor” dupa. Oare insa ce e usor la un astfel de nivel?
Realitatile traite raman caramizi active ale unei acumulari de experienta probabil repetabile in timp, un trecut harazit sau nu ce tocmai isi face disparitia tacit.
Cu drag,