O zi grea ...

Ma mananca palmele de ciuda si ma intreb un pic abatut: ce doare mai mult, faptul ca pierzi sau faptul ca ai fost atat de aproape de a castiga? Cred ca amandoua in acelasi timp, poate un pic suparare pentru infrangere si poate un pic dezamagire pentru ca a fost aproape de a castiga.

Nu prea am starea sa scriu, uneori insa ajungi sa vrei sa te descarci asa cum poti. Nu e cazul, insa privesc inapoi la o zi ce putea fi altfel, nu plina de bucurie, ci macar nu asa trista. O lupta insa mereu are un castigator. Nu intotdeauna e si invingatorul de drept, dar sportul e o felie a unor fenomene ce uneori nu au explicatie.

In fiecare zi se spune ca poti invata ceva, dar pentru mine sunt zile ca acestea in care nu vreau sa invat nimic. Nici nu vreau sa stiu ca exista. Dar ele fac parte din ceea ce imi place sau ne place sa facem. Si astfel le accept. Au fost, au trecut, dar ele raman cumva agatate.

Ema a pierdut la simplu, a castigat la dublu, dar pentru cateva secunde puteam spune si altfel. Si pentru asta imi e ciuda. Caci uneori trebuie sa treci praguri pentru a putea face mai mult. 

Antrenorul trebuie sa treaca primul peste pentru a putea merge mai departe. Azi am facut-o, dar de fatada. Nu am putut ascunde totul. 

Ma mananca palmele in continuare. Cred ca insa de cat am batut din ele. Si a fost atat de aproape.

Cu drag