Un fir alb de par

Cairo din nou si dimineata unei noi zile aducea intrebator ipoteza schimbarii a ceea ce inglobasem. Si asa a si fost, in sens invers insa prin doborarea recordului de mers cu taxiul dintr-un punct fix catre un alt punct fix stiut, dar nestiut, stiut iar, nestiut din nou si tot asa. Aproape doua ore de mers intr-o rabla fara oglinzi laterale si cu cea retovizoare mereu cazand in gol din locul ei undeva pe schimbatorul de viteze, repusa in drepturi si degeaba, cu opriri si claxonari de persoane si alte masini, cu dialoguri indescifrabile intre sofer si "efendi" pentru a gasi ceea ce cautam, cu intrari si iesiri pe autostrada, cu taieri bruste de benzi stanga-dreapta ... intr-un final am ajuns in New Cairo, plecand din Downtown.
Si de ce nu, a mers si un antrenament de tenis, caci asta a fost scopul, care a mers greu la inceput, bine si apoi greu, caci afara nu e ca in sala, zgura nu e hard, iar ceea ce acumulasem pe drum isi pusese amprenta destul de mult. De fapt, a fost pentru prima data cand Ema a intrat in panica de cand calatorim ad-hoc, o fire mereu zambitoare care insa azi a fost un pic mai verde ca martienii, ceea ce spune poate mai mult decat orice incercare de descriere pe care chiar nu mai am puterea sa o fac.
Acum suntem intre antrenamente, caci mai dureaza un pic si mai batem mingea inca o ora, apoi o reluam de la capat spre centru orasului, sper eu nu si la fel. Am spus batem mingea la plural caci desi joaca numai Ema azi cu o adversara, ma simt ca parte activa la cate sunt de adaptat urgent!
Ah, nu am spus nimic de sofer, caci el a fost parodia si initiatorul procesului de inalbire a unui fir alb de par la tampla mea, un paparici ce m-a exasperat la culme cu OK, ca dupa care sa inceapa sa intre iar in agitatie cu claxoane, opriri, intrebari ... apoi il intrebam, el raspundea OK, iar mergea un pic, iar nu mai stia nimic. Cand am vazut clubul de tenis am spus sincer ca exista Dzeu, caci la un moment dat vroiam sa il pun sa ma duca inapoi la hotel, satul de atatea ocolisuri si incercari esuate. Acum privesc inapoi cu oarecare detasare, desi a fost un drum ca niciunul pana acum, un fel de experienta care grabeste ridurile si accenteaza imbatranirea.
Cairo insa e frumos, poate o lume neinteleasa inca, dar asa cum spune Lau: "bah frate, e super misto acolo, haos si targuiala, caterinca maxima! Cand mai ai tu ocazia sa traiesti in dezordine?!" ... si poate are dreptate, dar unde e ordine cu greu poti accepta dezordinea.
Cu drag,

Ptiuuuuu ...

Maica maiculitza, stau pe un pat tare ca banca-amintire a terenurilor de la Olimpia de acum ceva timp pe care trageam cate un pui de somn intens de 25-30 minute pe zi si simt in adancul timpanului cum imi tiuie taica urechile de la claxoanele pitigaiate ale furnicarului format din tentativele pe doua, trei sau patru roti ale amestecaturii de detoate care se gaseste si se regaseste din plin in caterinca de asezamant african-european numita, cred, Cairo. Caci tot ce depasea patru roti nici nu mai vreau sa descriu, cu atat mai mult cu cat intr-un fel de Daewoo Damas, daca le stiti, stateau taica chirciti unul peste altul de parca era oferta la opera, iar urcari din mers numai in filmele calare cu Clint Eastwood se petreceau, dar acolo calul facea legea si nu o intrare stramba de bus. Cat despre pietoni, sa dea naiba daca nu aici s-a inventat bowling-ul, caci din metru in metru mi se strangea inima la fiecare traversare alandala printre masini a oamenilor, simtindu-ma o bila in ditamai marea de popice miscatoare.
Respir totusi acum cand scriu, caci ma aflu de ceva timp intr-o capitala africana la inca un episod al calupului de seriale dintr-un film al vietii trait departe de ceea ce consider normal si drag, descoperind ca totusi acasa e acasa. Am trait multe, am vazut multe, am facut poate la fel de multe, dar intr-un Hall of Fame al tot ceea ce a fost mai dezastruos pana acum Cairo a castigat premiul cel mare cu aplauze la scena deschisa, nici macar Montevideo-ul neatingand jumatate din zapaceala si dezastrul omniprezent.
Am parasit Bucurestiul suprasolicitat de cate sunt de facut pe acasa, am dormit o zi intreaga pe drum primind ca o binecuvantare cele aproape 8 ore de zbor impreuna din doua bucati, dar m-am trezit intr-un carambol ciudat a ceva ce a schimbat radical definitia proprie a agitatiei. Cu o sportiva in grija, cu ceva bagaje si o adresa de hotel necunoscuta de cel ce ne ducea, cu o adresa de club sportiv ce pana si acum ramane un mister, precum si un final de seara ce ne-a adus la ora de dilema din simplul motiv ca ori plateam ce nu vroiam ori ramaneam fara cazare in mijlocul descrierii de mai sus, pot spune cu drag ca mi-am ales meseria cum nu se putea mai bine. Inghit inghititura de apa din paharul oleaca mirositor, ignor privelistea imbietoare a unor nadragi pusi la uscat pe un fir intins si curbat, scriu ce mai am si in sinea mea ma bucur ca am scapat cu bine, gasind o camera unde sa pot spune ca sportiva va reusi sa se odihneasca.
Trec pagina la experienta, imi frec ochii de oboseala, mai citesc o data fact sheet-ul, ma pregatesc sa intru in lumea viselor si ma intreb pe mine insumi: cand fac si pe coachu’? Caci poate intr-o zi ceea ce fac bine macar sa recunoasca cineva ca fiind orice alaturi de sportivi departe de casa, deoarece si pentru ca stiu ca intr-un final voi auzi ca tot ce a fost legat de tenis nu a fost facut asa cum trebuie. Este un off trait si retrait, un fel de realitate unidirectional impinsa inainte si ignorata de cei ce se fac ca vad, dar uita repede. Ce face un antrenor pentru un sportiv? Mai nimic … se plimba si duce o viata frumoasa, adica exact ceea ce se vrea a se vedea de acolo de unde implicarea este doar la stadiul de pasivitate fortata. Realitatea este poate alta, dar asta e inca una din ceea ce celuilalt nu-i pasa atata timp cat fiecare avem dreptul la propriul adevar, fie el cum o fi.
E tarziu si am luat-o pe aratura. E poate si normal caci vine munca campului cat de curand pe plaiurile mioritice, un obicei trait candva de mic copil si continuat in continuare pe terenurile cu linii albe de atunci si pana acum cu acelasi patos nebun. Mai greu e insa cu culesul muncii …
Cu drag, urmeaza probabil cateva zile de blogging din Cairo,

Out of time

Am oprit motorul masinii lasand muzica sa zburde aiurea in habitaclul incalzit, sprijinand capul de tetiera si privind in gol pe geamul plin de stropi de ploaie. In stanga masini, in dreapta masini, in fata inca una luminata difuz de pozitiile ramase aprinse, in spate gardul ... "am ajuns acasa", o senzatie de usurare cuprinsese oarecum tot ce mai putea fi numit ambalaj miscator undeva in aceasta seara intr-o parcare de bloc la cateva minute dupa ce ceasul isi impingea limbile spre ora 23!
Priveam afara si cotrobaiam exteriorul cu minutiozitate, trecand instantaneu prin filtrul gandirii ceea ce a fost azi si ceea ce a mai ramas de facut. Am inceput sa ma joc cu butonul rotund dedicat volumului la casetofon ridicand sau scazand decibelii, reusind intr-un final sa inchid ochii. Ezitam constient sa parasesc masina, preferand linistea masinii sau, mai bine zis, intimitatea ei, domolind treptat din incarcatura nervoasa acumulata din timpul zilei si contopind intr-un fel trairile mele cu carcasa scheletului pe patru roti.
Am revenit in stand bye dupa un respiro fortat, am deschis ochii si am vazut pe scaunul din dreapta factura la telefon. Nu o achitasem asa cum imi propusesem, desi stiam de ea, desi era acolo de dimineata. Am deschis usa si am parasit masina, un switch al intimitatii transferat in miez de noapte pe un aer rece primit cu o oarecare depedendenta asemeni unui folos cuvenit. Am inceput sa fac pasi mici in fata masinii, fixand cu ochii fiecare punct ivit in cale. Linistea instalata se trasformase in acalmie furtunoasa atingand un punct maxim: ce dracu am facut eu azi?
Multe si de toate, maruntisuri si nu numai, antenamente si ceva de genu'. Si ... ? Ei au avut o problema, eu am avut o problema. Ei si le-au rezolvat, mai mult, mai putin. Eu insa respiram aerul taios in fata casei cu aceeasi problema avuta in urma cu peste 14 ore, una minora, dar singura care a fost a mea. Nu platisem factura din lipsa de bani, nu din cauza crizei mondiale, nu din cauza vreunei alte prioritati ... doar din cauza planificarii defectuoase de tip "rezolv orice, mai putin pe ale mele" intr-un timp limitat ca cel al unei zile.
Out of time ... accelerat la maximum! Ramane ca maine sa schimb prioritatile pe lista, dar din pacate nu prea se potriveste ... imi arunc bagajul in spate caci calatorului ii sta bine cu drumul, astfel ca un nou episod incepe cu drag incepand cu primele ore ale diminetii in directia Cairo via Milano.
Ce viata au si antrenorii astia ar zice cei ce aud orasele cum se insiruie! Oh da, asa e, fara doar si poate, dar pana una alta poate insa cineva imi plateste si mie factura, nu de alta, dar la o asemenea viata frumoasa timp imi mai trebuie ca sa o si traiesc sau macar sa platesc ceea ce traiesc.
Eh, problemele mele nu sunt si problemele lor spunea cineva ... pacat insa ca problemele lor trebuie sa le rezolv tot eu, lasand la o parte ceea ce a mai ramas.
Numai bine,

Urmeaza meciul ...

Final de meci la Sibiu, inceput de meci la Bucuresti. Ce va urma in tenisul romanesc?
Cu drag,

Decizii ...

Sibiul a devenit din senin un punct de interes al tenisului intr-un moment al contrastului evident dintre bine si rau sau "ce am facut noi" si "ce veti face voi", pe termen scurt, mediu si/sau lung. Dar asta nu comentez, cu atat mai mult cu cat stim cu totii ce bine ne facem la greu noi romanii noua insine.
Sa incerc sa analizez ce anume pentru a putea ramane impartial asa cum o doresc? Ar fi cateceva, iar cea mai interesanta e decizia lui Andrei vis-vis de meciul de dublu, cu atat mai mult acum cand intuitia lui a dat roade. Pe ce s-a bazat el? In loc sa dau supozitii pur speculative, ma gandesc oarecum daca a fost logica sau conjunctura ( momentum ) in conditiile in care atat din teren ( Marius ) cat si de pe margine ( Andrei ) totul a fost pentru prima data. Sunt momente, iata, cand necunoscutele aduc beneficii, succesiuni de secunde ce sparg tiparele cunoscute si aduc in prim plan ceea ce nimeni nu gandea posibil. A fost un truc sau o decizie asumata din start ca fiind putin realizabila daca totusi acel ceva exista ...
Pe unii ii macina "de ce Marius?" si e normal sa fie asa. Pe unii ii oftica ca s-a castigat meciul pentru ca pregatisera artileria grea. Pe unii ii bucura oarecum ca suntem in carti.
Eu as fi curios sa aflu pe ce s-a bazat Andrei? A maximizat improbabilul preferand riscul in dauna sigurantei logice aparente?
PS: mi-a placut mult asta - Tiriac:"Ne va trebui 10 ani sa revenim in grupa mondiala!". Un returnant abil:"Gresit, la anul vom fi tot in grupa mondiala, dar la fete!"
Si luptele continua departe de sticla televizorului in culisele tenisului ...
Cu drag,

Sportul si curriculum-ul ce nu se vede ...

... dar se simte dupa ani buni sau, mai nou, din ce in ce mai mult in prezent printre tineri.
Acest material este un update al ultimului postat pe acest blog si un fel de retur variat al comment-urilor acestuia.
Educatia fizica a fost diminuata in mod radical in scoala de la pupitrul dirigintelui pe motive pe care daca le-as analiza din start ar deveni puerile. Ce a stat la baza acestei initiative? Eh, asta as vrea sa stiu, dar nu ma mai obosesc prea mult pentru ca deja e prea tarziu, ceea ce mai pot face e doar sa dau cu penelul asupra ignorantei realitatii a ceea ce nu se vede cu ochiul liber , si, care totusi are un aport considerabil atat dpdv al sanatatii mintale a unui viitor adolescent, cat si al sanatatii fiziologice si educationale ale aceluiasi viitor stalp al societatii romanesti.
As pleca de la ceea ce doreste "clientul" denumit in continuare elev de la producator denumit in continuare "scoala" sau "sistem educational" pe o piata de desfacere unde totul se bazeaza pe cerere si oferta. Unde e buba? Daca vorbeam de un mediu privat, toate liceele care adoptau acest program ar fi devenit aproape pustii si nu din cauza ca sportul este o materie de baza, ci datorita faptului ca cererea de miscare obliga ca oferta de miscare sa existe - elevul cere si pentru a-l tine trebuie sa ii si dai. Cum insa vorbim de institutii de stat finantate de la bugetul de stat si atentie !!!, insitutii ce adopta in mod obligatoriu un curriculum pe care un sportiv OBLIGATORIU trebuie sa il urmeze pentru a termina etapa si a merge la facultate, ministra educatiei trece peste doleantele elevului si il obliga sa inghita carte, carte si iar carte. Cum elevul are o singura solutie sau si pe a doua - revolutie!!!, ii ramane sa invete pana se va deplasa cu taxiul pana la usa clasei de durduliu ce va fi. Sau si mai rau, bolnav prin nu stiu ce spital.
Ce a urmat dupa dezvoltarea fast food-urilor si a internetului? Lipsa de miscare! Iar asta inseamna curata inconstienta. Toate semnalele organizatiilor de sanatate privind obezitatea si bolile ce deriva direct cu impact major asupra populatiei tinere au fost pur si simplu sterse din atentie, aducand in prim plan argumente ce se doresc viabile azi, dar maine ...? Cei ce au cunostinte in sistemul sanitar va rog sa intrebati cate cazuri de copii si tineri sunt prin spitale cu probleme de respiratie, disfunctionalitati cardiace, ale circulatiei sangelui ... Sau cel mai bine dati un test de 50 de metri alergare dupa tramvai sau autobuz cu luarea pulsului dupa la un pusti intre 12 si 18 ani ... cascadorii rasului sau boala viitorului!
Calatoresc mereu si mereu in tot felul de tari si sisteme. Pe unde merg nu intru in detalii despre cum e intr-un anumit domeniu al societatii ( in afara de tenis unde imi cam bag nasul ), dar nu trebuie decat sa tii ochii deschisi sa vezi cum contrabalanseaza ei , sa spunem, lipsa de miscare ( daca o exista, caci eu nu am vazut o asemena lipsa, dar sa presupunem totusi ). Avem noi romanii oare terenuri ale primariei sau ale administratiei locale unde copilul, tanarul sau adultul sa poata practica un sport GRATUIT finantat de catre o institutie de stat? Avem noi oare cluburi sportive unde sportul de masa este incurajat cu preturi mici si conditii optime in asa fel incat desteptul plin de carte dupa ce pleaca de la ore se poate misca sau macar scapa de energia inglobata? Nu, nu avem. Avem in schimb un sport scump, fie el de orice fel, un sport care din start selecteaza doar cativa, combinand pana acum ceva zile cu cele cateva ore de educatie fizica din scoala. Poate pare hilar, dar cele cateva ore erau exact orele GRATIS de miscare din partea statului si exact hrana de miscare a TUTUROR, nu numai a celor cu posibilitati ce dupa scoala mergeau la o meditatie sportiva de tip fotbal, baschet, atletism, tenis ... etc. Si pentru cei ce nu stiu, in alte tari mult mai dezvoltate sportul este GRATIS in locuri special amenajate si combinat cu educatia fizica GRATIS din scoli. Nu stiu daca ei sunt mai prosti ca noi daca fac mai putina carte, dar cu siguranta tin cont de sfaturile medicilor si de dorinta copiilor.
Ministra educatiei pusa pe motive politice si mai putin pe criteriul "functie si competenta" doreste a fi un manager al EDUCATIEI LIMITATE vad eu. Dreptul la informatie corecta si libera informatie nu este garantat prin constitutie dragii mei? Pai cum asa, daca in scoala unde este principala sursa de infomare a copiilor matematica si romana este prezentata intr-un ambalaj frumos, iar sportul intr-un deseu aruncat in tomberon? Un copil isi alege drumul in viata influentat si de ceea ce primeste ca si hrana in acesti ani de scoala OBLIGATORIE, dar el daca primeste numai cifre si litere, iar pe deasupra nu are nici bani sa primeasca si tumbe sau sarituri, ce va alege? Ma arunc inainte si o spun eu: somer de lux! Asa cum in fiecare an fiecare facultate de stat sau particulara aprobata de un astfel de ministru scoate pe banda rulanta numai calificati in meserii unde nu exista OFERTA! ( ca reveniram iarasi la unul din tre subiecte: cerere si oferta !!! ). Avem numai doxe de carte si DESTEPTI la tot pasul , dar ce facem cu ei? Si uite asa meseria de SPORTIV DE PERFORMANTA este inexistenta pentru ca atunci cand copilului i se dau optiunile, educatia fizica e trecuta la "caca", "rahat", "buba" ... si apoi am putea aveam tehnicieni ai sportului de masa, de performanta si inalta performanta. Dar lasa ca e mai bine sa avem mii de ingineri, ce dracu!!!
Eu ca antrenor de tenis, deci o activitate ce deriva din educatia fizica, dar denumita in continuare o activitate optionala, incurajez sportivii si ii indrum sa mearga la scoala, sa se educe continuu si sa socializeze. Toti vin cocosati de cate teme li se dau, toti se plang ca e prea mult, toti intarzie sau fug de la antrenamente ca au avut de terminat la scoala sau mai au ceva de scris, dar in continuare le spun la fel: duceti-va la scoala, iar pentru cei cativa care au ales drumul performantei si al scolii la distanta ii trimit la fel sa invete. Inteleg educatia, insa in totalitatea ei, ca si aspect benefic asupra viitorului stalp al societatii, atat pe termen scurt cat si mediu dar mai ales lung. Una dintre cele mai mari actiuni ale lumii se numeste Olimpiada sau Jocurile Olimpice, iar unul dintre cei ce au stat la baza acestor incredibile intreceri a spus "Men sana in corpore sano" ... mai pot spune ceva? De ce nu educam copii multilateral, in mod echilibrat, lasandu-le lor posibilitatea sa aleaga? Atat la scoala, cat si pe terenul de sport, sala de arta, ora de muzica, in familie etc. De ce le impunem noi DESTEPTII adulti ceea ce sa faca ei copii ce schimba AZI totul in asa fel incat ceea ce a fost pe vremea noastra la varsta lor nu mai e valabil? De ce trunchiam si limitam o realitate doar pentru avem accesul la decizie intr-un din birourile puterii? De ce educatia inseamna numai adunare, litere, formule chimice, vectori, Decebal, munti si mai putin sanatate, miscare, curatenie mentala ... etc? De ce?
Mai am si o intrebare? Isi asuma cineva ce va urma? Nici macar un plan Marshal pe probleme de sanatate nu va fi eficient pentru o generatie ce a avut o singura vina: ministra educatiei. Si, mai mult, inca un guvern ce trateaza sportul ca moft si nu ca prioritate, dar la spart seminte pe stadioane si strangeri de mana pe covorul rosu inverseaza rolul.
Cu siguranta ca elevii miros cand vin de la ora de educatie fizica, cu siguranta ca intarzie sau chiulesc pentru a mai juca o ora fotbal ... si eu am facut la fel. Dar am si invatat carte atat cat am putut sau dorit, iar ceea ce fac azi nu are nici in clin nici in maneca cu sutele de exercitii rezolvate pe care le urasc SI acum. Insa nu sunt somer de lux asa cum majoritatea celor ce au stat cu burta pe carte si asta e o mare diferenta. Plus ca analizele sunt aproape beton. Plus ca va alerg dupa tramvai pe 500 metri si dupa fac dreapta dupa autobuz si dupa fac si un set de tenis. Deci care e problema reala? Se pot gasi solutii de tot felul daca vrei sa le gasesti. Cand o profa' de mate va veni in clasa si va chema la tabla un pispirica rosu in obraji ce intr-o secunda e cu creta in mana, dar mai sta 5 minute gura-casca ca nu prea stie el ce sa scrie sa zica "Multumesc Doamne! Las' ca-l invat eu sa scrie ceva!" ... caci va avea incepand de maine numai ursuleti ce pana la tabla fac o vesnicie, pana apuca creta se prelungeste cu infinitul si apoi trrrrrrrrrrr, e recreatie! Asta va doriti? Si nu uitati stimata dna profesoara, ca unul dintre ursuleti poate fi copilul d-voastra.
In incheiere, cititi ce spun prostii:

"Practicarea sportului de catre copii este necesara pentru ca favorizeaza constructia osoasa, permite o buna dezvoltare a inimii, plaminilor si muschilor.
Copilul nu trebuie sa fie epuizat de activitatile sportive. Este important ca el sa-si aleaga singur sportul pe care doreste sa-l practice. Atentie insa la virsta copilului. Un copil mic, in virsta de 5-6 ani, nu trebuie sa faca un sport prea dur pentru corpul sau. De asemenea, activitatea sportiva este in egala masura recomandata copilului bolnav (diabetic, cardiac), dar cu multa atentie si in cadrul unor colectivitati.
Sportul amelioreaza adesea calitatea vietii unor persoane bolnave. Spre exemplu, in cazul diabeticilor, miscarea intirzie aparitia complicatiilor, asigura o forma fizica buna si permite scaderea dozelor de medicamente. Toate acestea datorita faptului ca sportul reduce glicemia (nivelul zaharului in singe). Activitatea fizica face ca zaharul si insulina sa intre in celula musculara, in timp ce sedentarismul face ca muschii sa utilizeze grasimile si nu zaharul. Regimul alimentar trebuie adaptat pentru a fi evitata hipoglicemia in cursul efortului.

Principalele avantaje ale practicarii sportului:

* reduce riscul mortii premature;

* reduce riscul aparitiei bolilor de inima, a diverselor forme de cancer si a doua tipuri de diabet;

* previne aparitia problemelor de tensiune;

* ajuta la mentinerea greutatii corporale si reduce riscul aparitiei obezitatii;

* reduce riscul aparitiei osteoporozei;

* ajuta la o mai buna socializare si inlatura comportamentele antisociale;

* o metoda de relaxare prin reducerea stresului, depresiei si anxietatii"

Cei ce stie sa citeasca, dastaptii de la ministere si profii mai zelosi, toti cei ce ati aruncat educatia fizica undeva in lagarul suferintei viitorului,
Va multumim pentru ca vom mai putini informati, mai putin educati, mai bolnavi si mai mult "Men sana in corpore ..." ... completati voi in 10 ani cu realitatea de atunci.
Cu drag,

I-auzi frate ce vrea sa faca dasteapta de la educatie!

Cum nu am avut somn pentru ca de ceva vreme merg pe principiul cat "traiesti sa dormi putin" am mai dat buzna si prin ziarele online ale patriei, precum si ale vecinilor ce scriu in engleza si m-am oprit la una mare tampenie de ministru d-al nostru care gandeste sigur cu neuronul in timp ce se deplaseaza cu tomberonul ... nu ala din fata blocului, ci ala uman care va zace in ditamai liceenii generatiei viitoare.
Preluat de pe ziare.ro, urmatorul articol oripileaza prin prostie umana de nivel academic, ingenunchind si mai mult mai mult sportul si asa pe din-afara prioritatilor statului pe ganduri roman:

"Ministerul Educaţiei a finalizat ieri planurile-cadru pentru liceu. Vestea bună pentru liceeni este că noile planuri pun în aplicare
intenţia şi promisiunea ministrului Ecaterina Andronescu de a reduce numărul de ore pe săptămână.
Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, d-na Doina Pană, ne-a declarat, ieri, că luni seară MEC urma să posteze pe site-ul edu.ro noile planuri-cadru pentru liceu. Se propune astfel ca pentru clasele IX-XII orarul să se reducă în medie cu 3 ore pe săptămână. Orele de curs tăiate în noua formulă vor fi cele de sport, a doua limbă străină şi o oră din cadrul orelor de cultură de specialitate. „Nu am umblat la curricula profilului teoretic, la disciplinele trunchiului comun (n.n. – trunchiul comun înseamnă disciplinele obligatorii pentru un anumit profil şi specializare), ci doar la profilurile vocaţional şi tehnologic (profesional şi tehnic), unde am scos orele de sport şi a doua limbă străină din grupul orelor din curriculum la dispoziţia şcolii (CDS) sau din curriculum la dispoziţia comunităţii locale (CDL). Sunt însă şi specializări la care am lăsat şi peste 30 de ore, la clasele de balet, coregrafie sau sport, fiindcă aceste ore nu solicită în mod deosebit intelectul.

30 de ore pe săptămână – cifra limită a MEC

Intenţia lăudabilă a MEC este totuşi într-o oarecare contradicţie cu situaţia actuală a numărului de ore pe săptămână, care în curriculul actual cuprinde un număr de ore minim şi maxim.
În tabelul alăturat prezentăm care este numărul de ore pe săptămână în acest moment. După cum se poate lesne observa, dacă s-ar adopta numărul minim de ore, practic, s-ar putea descongestiona orarul săptămânal începând cu clasa întâi şi până la ultima clasă de liceu. Învăţământul nostru preuniversitar suferă însă de o disproporţie serioasă între numărul orelor din trunchiul comun şi numărul orelor din curriculum la dispoziţia şcolii. În ţările UE, raportul este în general între 50-55-60% ore din trunchiul comun şi 50-45-40% ore la dispoziţia şcolii.
Curriculum la dispoziţia şcolii reprezintă în învăţământul obligatoriu european tocmai acea parte flexibilă atât ca număr de ore săptămânal, cât şi ca discipline şcolare prin care să se dezvolte aptitudinile şi interesele educaţionale ale elevilor, ca să se poată realiza o pregătire mai serioasă în aria curriculară ce-l interesează pe elev. Franţa, spre exemplu, are în trunchiul comun pentru liceu 6-7 discipline şcolare, lăsând la latitudinea conducerii şcolii o plajă mare de opţionale. În plus, la francezi, numărul orelor săptămânale este foarte flexibil, tocmai în funcţie de aceste opţionale. Noi am restrâns extrem de mult numărul orelor din CDS şi, mai ales, n-am diversificat aproape deloc aria curriculară a disciplinelor. De regulă, la orele de CDS se face aprofundarea unei discipline din trunchiul comun, ceea ce duce atât la supraîncărcarea conţinutului de învăţat, cât şi la dezinteresul crescut al elevilor pentru şcoală.

Ora de sport – prima tăiată de pe listă

Decizia grupului de lucru din MEC, în privinţa orelor de sport, intră din păcate în coliziune cu ultimele recomandări ale organismelor UE.

Sportul este unul dintre punctele sensibile în curriculă.Parlamentul European a invitat ţările membre să-i confere respectivei discipline un caracter obligatoriu în şcoli şi licee astfel încât elevii să beneficieze săptămânal de cel puţin trei ore de educaţie fizică.

De ce sunt bune orele de sport

Unul dintre principalele beneficii ale sportului, atrage atenţia Bruxellesul, este rolul important pentru sănătatea publică, în special în lupta împotriva obezităţii, boală ce afectează în prezent 21 de milioane de copii
europeni. Trei milioane dintre aceştia sunt elevi, conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Sedentarismul combinat cu o alimentaţie deficitară, bazată pe mâncarea gen fast-food, face ca anual în Europa 85000 de copii să devină obezi. În România, o treime dintre copii devin obezi până să ajungă în băncile şcolii, 70% dintre cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani consumând legume şi fructe doar de două-trei ori pe săptămână. Risurile pe care le implică obezitatea merg, de la diabet
şi afecţiuni cardiace, până la anumite tipuri de cancer.

Şase ore pe zi la liceu - orarul propus de Ministerul Sănătăţii

Trei-patru ore în clasă pentru elevii din învăţământul primar, cel mult cinci ore de curs la gimnaziu şi maximum şase ore la liceu, aşa ar trebui să arate orarul şcolarilor în opinia Ministerului Sănătăţii. Potrivit unui ordin propus anul trecut, elevii nu vor mai avea două ore consecutive la aceeaşi materie şi nici nu vor mai susţine două teze în aceeaşi săptămână. De asemenea, orele dedicate educaţiei fizice ar urma să fie intercalate celor teoretice, astfel încât să nu mai fie programate la începutul sau la finalul orarului.

Sindicatele nu ştiu nimic despre reducerea orelor la liceu

Secretarul de stat Pană spune că decizia ministerului nu va afecta cadrele didactice. „Avem mulţi necalificaţi în învăţământ şi nu vor fi probleme majore cu profesorii care să nu-şi mai poată completa norma didactică“.
„Poate vor apărea un caz, două, izolate, dar nu reprezintă nici o îngrijorare pentru sistem reducerea numărului de ore pe săptămână“, spune dna. Pană. Nu acelaşi lucru însă îl spun sindicatele. Preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“, Marius Nistor, declara: „Ce ore? A fost doar o discuţie formală cu doamna ministru. Noi nu ştim cine este comisia aceea care lucrează, nu m-a întrebat nimeni nimic, nu ni s-a solicitat prezenţa, deşi o astfel de măsură implică să fie discutată cu partenerii sociali. Reducerea numărului de ore afectează numărul locurilor de muncă şi, de aceea, trebuie să discutăm, să analizăm cu creionul în mână şi apoi vedem. Noi n-am fost chemaţi la o asemenea decizie şi, în acest sens, ea nu poate fi altceva deecât o propunere, din punctul nostru de vedere.“

Info plus:

3 ore de sport pe săptămână

„Parlamentul European invită statele membre să confere educaţiei fizice un caracter obligatoriu în şcoli şi licee şi să accepte acele principii conform cărora, în orar, ar trebui să se prevadă cel puţin trei ore de educaţie fizică pe săptămână, în vreme ce şcolile ar trebui să fie încurajate să depăşească acest prag, în funcţie de posibilităţi”. Art. 10 al Rezoluţiei PE din 13 noiembrie 2007 privind rolul sportului în educaţie

21 de milioane de copii obezi în Europa. 70% dintre preşcolarii români sunt obezi."

Asa da sistem romanesc eficient,
Cu drag,

Competente vs functii

As vorbi mai mult despre tenis, dar uneori ca sa o pot face trebuie sa ignor intr-un fel sau altul colateralele pentru a respira linistit aerul acordat miscarii pur sportive. Uneori o pot face, insa alteori nu prea. Asa ca ... mi-a venit sa scriu un pic despre functii si competente dupa un uitat lung s-in gol pe una dintre aleile tenisului si, de ce nu, dupa una dintre experientele inglobate la gramada, ca doar merge, ce naiba, p-aste timpuri de criza.
S-a preluat atat de mult s-in sport ceea ce politicul face demult, astfel ca orice program de guvernare aduce cu sine un alt calup de forta umana gata sa schimbe destinul, rotind cu nonsalanta cadrele, de parca acolo ar fi buba sau focarul de infectie. Se poate spune ca esti bun numai atunci cand guvernarea te sustine, dar devii imediat deseu cand opozitia preia comanda. Asa ca ma intreb: esti bun pentru ceea ce faci sau esti bun doar pentru ca esti o roata a sistemului?
As da un retur la acest serviciu, dar as intra intr-un schimb de mingii mancator de energie dintr-un meci anost, fara miza, pe unul dintre terenurile cu gropi ale sportului si, de ce nu, sistemului romanesc.
Imi imaginez insa daca opozitia s-ar contopi cu puterea la un moment dat, ar organiza un turneu cu tablou mare pe sute de mii de categorii ... fiecare castigator de categorie ocupa o functie maxima, apoi ceilalti formeaza comisiile aferente ... totul constructiv, fara blaturi, fara favoritisme, la sange pur si simplu. Oare cum ar fi?
Bineinteles ca naspa. Cum sa existe asa ceva? Ar disparea atat de multe, incat pana si presa s-ar desfiinta din lipsa de subiecte execrabile ce atrag cititorii, din pacate. De ce totusi naspa? Pentru ca atunci ar ramane doar functia dobandita prin valoare ... un fel de competenta si rasplata. Ceea ce ar afecta atatea glande sensibile!!!
Ramane un vis ciudat, dar se poate o ultima intrebare: oare eu as putea fi un BUN aviator? Competente nu am, dar cunosc si eu cunostinte. Aud in casca ceva: "nu conteaza ce stii, conteaza pe cine stii". Yuhuuuu, ne vedem atunci in zbor dragii mei, nu garantez ca voi un BUN aviator, dar voi incerca macar sa incerc ...
PS: O saptamana frumoasa pentru toate domnisoarele si doamnele!
Cu drag

Scurtaturile in tenis …

Exista oare asa ceva? Exista drumuri de urmat care pot deveni mai scurte si in acelasi timp eficiente pentru un sportiv? Realitatea statistica spune ca da. Oare insa realitatea fiziologica e de aceeasi parere?
In tenis metoda Wild Card-ului e primul AS din maneca. Prima scurtatura ce poate deveni repede rampa de lansare. Se sar cateva trepte importante, sportivul joaca cot la cot cateva luni din postura de outsider contra varsta si experienta si uite asa inainteaza galopant in clasament.
Metoda turneelor de punct. Departe de casa, la varste fragede, dar la categorii inaintate. Al doilea AS din maneca. Se cauta turnee destul de slabute, in locuri inaccesibile ca si raport costuri-eficienta, sportivul aduna puncte si urca de asemenea in clasament.
Metoda calificarilor in dauna tabloului principal. Turnee mari in dauna turneelor mici, risc impotriva siguranta. Se cauta in special tragerea lozului cel mare sau “saptamana norocoasa”. Al treilea AS.
Cu ce inchidem careul? Cu AS-ul de trefla, ala baban, cautat de toti, dar avut doar de cei ce il au. Meciul trucat sau blatul pe romaneste. Si cu asta nu te pui, e singurul care merge la sigur.
Mai sunt scurtaturi? Cu siguranta da.
Suntem impotriva lor? Cu siguranta nu. Cu exceptia ultimului AS, cel putin dpdv personal, pe care il interzic, indiferent de situatie.
Ce sunt insa scurtaturile? Sunt doar niste parametrii cunoscuti pentru cei ce au trecut deja prin vartej, dar inca trasee inaccesibile celor ce vor trece prin circuit. Sunt repere viabile ce pot simplifica drumul, un fel de GPS updadat la zi, gata de urmat, valabil insa nu pentru toti, ci adaptat la individ. Pentru unii merge, pentru unii nu.
Fiecare sportiv mondial de elita a folosit fara doar si poate aceste scurtaturi. Dar ei sunt doar 100 in prima 100. Daca am urma GPS-ul updadat ar trebui sa gasim noi si noi scurtaturi spre scaunul de langa Nadal sau Federer. Dar din pacate la un moment dat se infunda totul. Ramai de multe ori pe dinafara si te intrebi de ce.
Incepi sa simti atunci cum bariera statistica se bate cap in cap cu cea fiziologica, apoi cu cea neuro-musculara, apoi cu cea mentala, apoi cu atat de multe alte bariere ce incep sa cada de niciunde. Nu-ti vine a crede, dar totusi exista o explicatie: ai ales calea cea usoara ignorand calea cea grea, ai ales scurtatura ingnorand drumul cel anevoios.
Pentru a putea folosi scurtaturile, trebuie sa incerci drumul. E important sa simti pe propria piele unde urmeaza sa ajungi si apoi atunci poti folosi si ajutorul ambalat undeva pe marginea drumului. Un drum clar, fie el si mai greu, scurtat din cand in cand cu cate o scurtatura te poate duce la destinatie. Nu e obligatoriu, dar ai cea mai mare sansa de reusita cu risc redus. Fie el de accidentare, fie el de stress, fie el de orice fel.
Sigur ca se poate si invers, iar majoritatea asa o si fac. Ajung insa din nou la drum ( la un moment dat ) si nu pot se pot incadra nici macar pe prima banda, pentru ca e nevoie de un pic demaraj. Lucru pe care nu il mai poti face pentru ca ti-ai folosit deja energiile pe drumuri laturalnice pierzand ritmul de pe drumul cel greu. Daca ne uitam la exceptii si le consolidam in regula, facem o greseala mare. Caci foarte rar se naste un talent ca Federer. Restul au imbinat drumul cu scurtatura, ceea ce poate fi si verificat, mai nou, prin atatea modalitati.
Indiferent de ce alege, pana la urma se ajunge in acelasi punct. Daca muncesti inteligent. Singura dilema e legata de timp: cat de repede ajungi acolo. Si daca tot ii spune scurtatura, prin definitie se subintelege ca asa e cel mai repede. Dar oare si cel mai bine?
Indiferent ca vorbim de drum sau scurtatura, amandoua au generat exemple de sportivi care au reusit sau nu. Ciudat e insa ca ne raportam mereu la singular sperand ca vom fi unul dintre ei, dar atat de rar si la plural, acolo unde realitatea umana bate realitatea statistica. Nu exista scurtaturi decat atunci cand exista drumuri … dar poate ca intai a fost scurtatura si apoi drumul. Dar de ce nu, exista si astfel de cazuri.
PS: cu totii cautam calea cea mai usoara pentru a reusi. Dar ea nu exista. Doar calea cea grea. Pentru un rezultat cu greutate trebuie o pregatire cu greutate pe un drum cu o singura prioritate. A scurta poate fi o solutie, dar nu si o noua revolutie ...
Cu drag,

Privirea ...

Incepe meciul. Pe teren sportivul are meciul lui. Pe margine antrenorul are meciul lui. Doua meciuri disputate simultan ce converg spre un singur meci ce conteaza pentru o parte implicata activ. Arbitrul are si el meciul lui. Directorul de turneu are si el meciul lui. Si bineinteles ca adversarul are si el meciul lui. Aparent un singur meci pe puncte devine punct de interes maxim pentru mai mult de doi sportivi.
Traiesti concomitent pe doua planuri de pe margine in fiecare secunda a meciului, un plan al celui ce asimileaza informatiile nevazute de sportiv si un plan al sportivului incarnat din teren efectiv pe margine. Simti la intensitate maxima cum duci doua forte intense odata, analizand la milisecunda ceea ce poate va face adversarul si ceea ce poate va face propriul sportiv. Ignori prezentul imediat, iar trecutul nici nu a existat. Pe langa i-ei in calcul conditiile de joc, vantul, spectatorii, copii de mingii, arbitri. Le asezi intr-o ordine aparent logica si esti gata de joc cand … privirea te cauta. Din teren, dar si viceversa.
Ea strabate repede distanta si cere imediat acel ceva. Ochii se intalnesc si cauta cu disperare uneori sau de control alteori ceea ce are nevoie pentru a se incarca. Privirea din teren stie ce are de facut, dar cauta de fiecare data sprijinul sau confirmarea pentru ce a fost, dar mai ales pentru ce va fi. De foarte multe ori transmiti repede un cuvant cheie , dar nu e suficient.
Poate e ciudat, dar barometrul increderii dintre antrenor-sportiv-rezultat final se consuma in aceste secvente. Sportivul simte ceea ce simti de pe margine, asa cum cel de pe margine simte ceea ce e in teren. In fiecare moment antrenorul analizeaza sportivul ca si atitudine, dar incredibil cum si viceversa lucrurile se intampla exact la fel.
Mingiile zboara, scorul curge, insa privirea te cauta mereu. Nu poti scapa de ea, asa cum nici macar nu trebuie sa iti imaginezi vreodata ca a scapa de ea este o solutie. Trebuie sa returnezi ceea ce vrei sa spui de pe margine exact asa cum cel din teren o vrea. Si nu cum vrei de pe margine sa fie. Pentru ca astfel timpul de decodare e practic nul. Se intampla uneori sa spui ceva in sprijinul sportivului dublat de mimica, dar el nu intelege. Si atunci incep frustrarile incat iti doresti sa nu fi spus nimic. Uneori o spui intr-un fel, sportivul nu crede ca e asa si incepe sa te blameze pentru un verdict eronat. Niciodata insa nu iti va spune ca ai spus bine. Asta o deduci dupa cand vezi pumnul strans pe teren.
Ce nu poate fi niciodata supus indoielii? Acel momentum al schimbarii de privelisti. El este ori pozitiv, ori negativ. Iar asta nu vei afla niciodata ca antrenor, pentru ca sportivul o simte pe moment si reactioneaza asisderea influentat de ceea ce primeste, niciodata constientizandu-l atunci pe loc. Poate pe viitor daca are capacitatea sa deruleze filmul meciului.
Pentru antrenor insa totul devine o enigma ce poate schimba ceea ce vede. Si asta presupune sa traiasca permanent pe cel putin doua planuri paralele, sa analizeze la modul general ceea ce vede si nu impulsionat de situatie, sa caute explicatii repede si mereu sa creada ca exista cel putin o solutie.
Imediat te cauta privirea … si imediat ceea ce cauta ea trebuia sa si primeasca. Caci d-asta esti coach :)
PS: meciul se termina. Privirea te cauta inca o data. E timpul sa mai dai inca o data ceea ce cere, chiar daca uneori nu asta si simti. Important e sa ii asiguri spatele sportivului, caci dupa cateva ore vine ea si sedinta post-meci unde lucrurile pot fi spuse. Dar nu si atunci. Pentru ca privirea cauta sprijin. Si asta ii vei si da.
Cu drag,

Regina castiga balul

Ruxandra Dragomir este presedintele Federatiei Romane de Tenis, un titlu castigat dupa un turneu atipic si cu atat de multe subterfugiuri. Ma opresc la a spune ca munca e rasplatita din plin, cateodata, pana si in Romania, din punct de vedere personal considerand ca Sanda a fost singura ce si-a pregatit campania, a investit in ea si a dus-o pana la capat crezand ca se poate si cu onestitate sau cel putin fara jocuri de culise. Iar pentru asta felicitari.
Sunt si altele ce inclina balanta nefavorabil, dar fiecare avem si bune si rele. Sper insa ca intr-un viitor sa pot sa le clarific, dar in acelasi timp sper sa nu primesc razbunare, ci combativitate, daca se poate constructiva.
Scriam cu ceva vreme in urma ca daca Obama e primul presedinte de culoare al USA, nu vad de ce nu ar fi posibila si o femeie la Casa Alba a tenisului romanesc ... lumea are nevoie de schimbare radicala si in situatii de criza se aleg, iata, solutii de criza. Nu pot spune ca am fost pro sau contra Sanda, asa cum inca o data returnez simplu la afirmatiile celor ce, din pura speculatie sau nu, au asociat persoana mea cu vreun candidat. Mi-am exprimat opiniile de fiecare data, creionand critic unele lucruri asa cum eu am avut ocazia sa le vad sau simt, dar si in acest moment raspunsul e acelasi la intrebarea: Eu cu cine votez? Sunt in Germania la turnee cu sportivii, dar inainte de a pleca am fost intrebat cele de mai sus. Chiar nu aveam raspuns, pentru mine niciunul dintre candidati nereusind sa influenteze cumva raspunsul ... pe niciunul. Nu am fost la vot, ci o alta persoana delegat a clubului, astfel ca am ramas pana la urma impacat cu decizia de indecizie.
Nu m-am implicat in vreo tabara, cu atat mai mult nici nu am participat la vreo actiune a vreunei tabere. Am ramas independent, dar am mai si scris din cand in cand cate ceva despre luptele la forul inalt, fara a incerca sa denigrez sau sa promovez pe cineva. Pur si simplu pentru ca acelea au fost opiniile unui antrenor, fie el cum o fi.
Avem un presedinte, e timpul sa ne apucam de treaba. Nu stiu cat de bun va fi sau daca e alesul optim, stiu insa ca daca va fi o echipa, vom reusi si in tenis. Pentru ca avem sportivi de valoare, specialisti de valoare, un tenis de valoare.
E timpul de maturizare, e timpul de dezvoltare ...
Cu drag,

Cu cine comunici?

Limbajul cel mai adesea folosit de catre antrenor in relatie cu un sportiv este limbajul verbal prin intermediul caruia se deruleaza majoritatea actiunilor vizate in procesul educativ-informativ. Ar fi multe de spus, dar ma opresc la una dintre chichite: eu cu cine comunic?
Mai pe intelesul fiecaruia, eu cu cine dialoghez pe teren? Bineinteles ca sportivul este partenerul de dialog. Sunt insa ceva aspecte ascunse.
Extrem de interesanta este atitudinea celui aflat in fata antrenorului, un copil care parcurge un drum sinuos in a se tranforma pe zi ce trece din ascultator 100% si implicit sa spun executant 100% ( in mod ideal ) in independent in mare masura de antrenor, dar ramanand executant 100%. Cand incep tenisul, elevii sunt dependenti de antrenor si sfaturile lui. Cand ajung la un grad de experienta mai ridicat si implicit la o maturitate in joc, ei devin interdependenti de antrenor (intr-o mai mica sau mai mare masura), care este obligat la a aplica creionari subtile celui ce deja are o structura cladita in timp. El stie ce are de facut, dar nu simte totul asa cum de pe margine se vede. Dar nici nu vrea sa il mai bati la cap cu toate cele ca la inceput. El vrea la obiect si simplu, uneori prea exigent decat isi da seama.
Rolurile s-au inversat in timp, singurul ramas in picioare fiind implicarea sportivului. La inceput o facea indemnat de antrenor, acum o face indemnat de el insusi. Si asta e ceea ce se cauta. Sportivul sa traga pentru el, el si numai el. Dar el cere si un antrenor. Dar dintr-o alta postura, de partener si nu de profesor. E ceva diferit si unic, cu atat mai mult ca cat fiecare individ-sportiv "cere" acelasi lucru, dar in alti termeni.
Un antrenor trebuie sa isi aleaga sportivii si viceversa, pentru ca intrebarea e simpla: de cate ori poti face pe cameleonul?...
in fiecare secunda pe teren, in fiecare zi de pregatire ... Cat timp poti fi cu antenele ridicate sa receptionezi semnale decodabile si transformabile intr-o singura frecventa. Cea pe care sportivul o cere. Si bineinteles o cauta.
Am gasit un substrat interesant vis-a-vis de ceea ce cauta triunghiul performantial in tenis ( sportiv-antrenor-parinte ) la nivel de comunicare si anume "comfortul" relational si mai pe inteles "ce face celalalt ca sa satisfaca celuilalt asteptarile", un fel de punct de plecare ce ramane constanta ideala intre cei ce muncesc pentru un scop comun. Sunt de acord cu asa ceva, dar de cele mai multe ori extremele se atrag asemeni magnetilor, astfel ca pe undeva exista si unele asemanari, dar si deosebiri. Ce face un pic diferenta? Capacitatea antrenorului de a isi da seama cu cine vorbeste pe teren, la ce varsta si automat la ce nivel de dependenta a sportivului. Si mai ales tonul folosit. Pentru ca de obicei antrenorul uita ca sportivul este in centrul atentiei si pe el se lucreaza si nu invers. Atentie insa la luatul peste picior al antrenorului care afecteaza singura constanta: implicarea in proces a sportivului.
Astfel ca de fiecare data intrebarea poate fi pusa si invers: sportivul vorbeste cu cine? Daca are cu cine, atunci va scoate un rezultat, daca nu, va munci probabil mult.
Ideea de comfort o pot exprima si invers: la inceput, sportivul se simte inconfortabil, dar mai tarziu antrenorul devine asa. Munca cu sportivii e mereu placuta, dar nu cred ca putem vorbi de comfort ca si element de echilibru sau macar de stabilire a unei relatii optime. Caci perfecte nu se pune problema. Ce e drept ca un anume grad de comfort exista in mod bilateral, caci pe undeva din asta te si incarci ca sa poti merge mai departe. Iti ramane insa sa faci pe cameleonul. Atat ca antrenor, cat si ca sportiv. Undeva exista un echilibru intre gradul de exercitare al acestei calitati, dar aproape intotdeauna antrenorul se adapteaza la sportiv. Pentru ca el mereu stie ce are de facut, trebuie doar indrumat. Ma rog, putin mai mult decat atat.
PS: unii antrenori vorbesc si isi rezerva dreptul sa si reuseasca. Raspunsul final vine din partea cealalta a fileului ... cel caruia ii vorbeste a inteles mesajul? Si atentie, nu cel pe care il vroia a fi transmis antrenorul, ci cel pe care il astepta sportivul. Si asta e al dracului de greu de facut.
Cu drag,

Pasarila ...

Acum e liniste, in urma cu ceva zile a fost agitatie mare, iar cu mult inainte de toate acestea a fost practic un nimic inexistent. Un om despre care nu se stia ca exista pana in ziua fatala a devenit eroul national pe loc si un maestru emerit al sportului declarat postmortem, titluri onorifice ce l-ar fi facut fericit si mandru TOCMAI pe el si nu pe restul ramasi in lacrimi.
Romanului ii trebuie o drama umana pentru a intelege ce a pierdut, momente de tristete ce demonstreaza inca o data feudalismul in care traim. Avem valori manelisti, staruri porno, baroni locali, primadone cu iz de vedete, tot felul de ispasiti dependenti de imagine ce sunt impinsi pe sticla sau tipare pentru a acoperi cu cenusa si incultura edificiile adevarate aflate in viata. Promovam prostia si smecheria de atat de mult timp incat ele au s-au prelins deja si in realitate, astfel ca atunci cand un cutit loveste in nesimtire nimic nu mai este spectaculos sau ireal. E ceea ce stirile de la ora 5 de la ProTv, Libertatea sau ziarele de sport scot atat de mult in evidenta prin minutele bune si paginile pline aruncate zilnic plebei.
Unde erai tu Tolontan si compania acum ceva timp cand pustiul asta muncea de ii sareau capacele si avea nevoie de cateva randuri in care sa scrii nu de bine, ci de ceea ce reusise pana atunci? Bineinteles ascuns dupa o masa sau ghiveci cu flori ascultand vreo discutie incendiara pe care sa o publici imediat cu adaugiri caterincoase cu menirea de a isca si altele si mai si. Ati indobitocit masele de oameni prin aceste articole nonvaloare, zilnic scriind despre cocaina lui Mutu sau partidele de sex sau distractie ale nu stiu ce fotbalist sau asa zisa vedeta, marginalizand constant si cu buna constiinta pe cei ce reuseau si reusesc performante. Caci a scrie in ultimele pagini stiri telegrafice, majoritatea partiale si neadevarate, uneori a omite vezi doamne, nu se considera decat asa cum am spus. Dar ce mai conteaza, daca ziarul se vinde si postul de televiziune are audienta ...
Cine a fost Marian? La un simplu search pe google vedeti ce a ramas din el, dar aproape nimic nu veti gasi scris sau sub orice alta ipostaza media din timpul in care respira. Iar asta inseamna promovare gazetareasca a ceea ce fara dubii inseamna valoare. Cu atat mai mult si de aceea imi e scarba de plansetele gazetaresti cautatoare inca o data de stiri senzationale si drama dupa moartea tragica a handbalistului ...
Atat cat traim improscam boala si atunci cand murim vrem sa o eradicam ... am spus-o si o mai spun de fiecare data. Ne trebuie o drama sa schimbam ceva, ne trebuie un deces sa aducem in atentie acel ceva, ne trebuie un necaz sa intelegem ca putem schimba acel ceva. Si nu dupa, ci mereu si mereu cand cineva se poate bucura palpabil de acel ceva. Ajungem intr-un asemenea hal incat uitam de unde am plecat, lasand stalpii societatii sa isi gaseasca refugiu departe de casa, permitand asadar scursurilor sa isi faca de cap in casa. Intr-o lume in care se duc lupte de supravietuire pe toate planurile, Romania reuseste paradoxul si se dezbina din interior lasand ofranda exteriorului ceea ce e mai bun. Pana intr-o zi cand un cutit loveste in plin ...
Si atunci facem pe justitiarii aducand la lumina minereurile declarate deseuri in atatea si atatea minute de existenta.
As fi vrut sa il cunosc pe Marian din ziare, televiziuni, radio-uri pe timpul cand ceea ce se scrie acuma era un prezent real. As fi vrut asta ... asa cum vreau sa cunosc pe fiecare Marian al sportului romanesc din aceste momente ... nu se poate, caci va las pe voi sa cititi ziarele si primele pagini de azi, de maine, din totdeauna. Totul a revenit la normal, astfel ca nu peste mult timp urmatorul cutit isi va gasi tinta, caci nimic nu facem sa invatam din greseli.
A mai murit un om, unul la fel ca si tine, ce a trait in bezna, a stralucit in nefiinta si a reintrat in intuneric pe vecie. Nu ne trebuie statui de piatra, ne trebuie statui graitoare de limba romaneasca, caci numai ele pot schimba ceva ... celelalte raman amintire a neputintei in care ne zbatem de atata amar de vreme.
Pasarila, ai devenit o statuie pe pamant, un zburator al cerului si un graitor al mizeriei in care traim ...



Numai bine,

Cine mi-a luat cascavalul?

Cascavalul, o metafora simbolica a ceea ce ne dorim in viata, dar si un aliment esential al soriceilor , a devenit o punte comuna a incercarii de supravietuire in doua lumi diferite cautatoare de acelasi "stimulent".
De ce e viata atat de frumoasa? Pentru ca mereu e atat de intortocheata. Uneori visam ca totul sa fie un coridor drept si usor de strabatut prin care sa calatorim liberi si nestingheriti, dar trezirea la realitate ne aduce in fata un labirint plin de camarute si poteci intunecate prin care trebuie sa trecem. Cum asta nu ar fi fost de ajuns, pentru a ramane competitiv, dar si a supravietui, mereu si mereu esti supus adaptarii la schimbare, unul dintre cei mai puternici dusmani sau aliati ai labirintului. Traim in ape curgatoare ce cu nepasare isi umfla debitul constant, atat la slujba cat si in viata de familie, curenti ce nu iarta nimic, cu atat mai mult si cascavalul. El se tot muta cand schimbarile se intampla, astfel ca a supraveghea si a anticipa momentum-ului schimbarii, a te schimba rapid si a te adapta optim culminand in final cu a te bucura de noua ipostaza constituie o lupta a supravietuirii si a progresului.
Cascavalul ... ??? ... e telul suprem a ceea ce adulmecam la intensitate, crezand cu tarie ca ne poate face fericiti. Daca il obtinem deseori devenim atasati de el, iar daca-l pierdem sau ni-l ia cineva atunci aceste intamplari pot traumatiza. Fiecare are o idee proprie despre ceea ce inseamna cascavalul, tocmai datorita acestui aspect "fericirea sau trauma" adusa in urma lui fiind atat de diferite de la individ la individ.
Cine mi-a luat cascavalul ...? ... depinde de cum definim cascavalul ... sau ce insemnatate are el pentru mine sau pentru cel ce aspira la cascavalul meu. Indiferent cum analizam, cineva castiga si cineva pierde cascavalul. Un fel de flux si reflux inteles in adancul lui pana si de Tom si Jerry, un desen animat in care Tom era mereu la panda dupa cascavalul "viu", iar Jerry mereu la panda dupa cascavalul "existential". O scena comica a copilariei ce aduce in prim plan lupta permanenta pentru cascaval cu diferitele lui insemnatati, precum si capcanele si trucurile de obtinere ale lui.
Mi-a venit ideea sa scriu despre asa ceva in urma cu ceva zile atunci cand o lupta pentru cascaval a atins cote execrabile ... de undeva de aproape un incarcator al bateriilor personale, dar si de undeva de departe un al naibii frate mi-au reamintit valoarea cascavalului ... cel muncit si cel dorit, precum si faptul ca cascaval e pentru toti ... depinde ce gusturi ai ... :):):)
PS: miroase cascavalul cat mai des ca sa iti dai seama cand se invecheste, fii gata cand cascavalul se va muta din loc si, cu cat pleci mai repede de langa cascavalul vechi cu atat mai curand te poti bucura de cascavalul nou.
Cu drag,

Aurul bulgaresc loveste ...

... in si din plin la ABN AMRO World Tennis Tournament desfasurat la Rotterdam. Pustiul rebel si al naibii de talentat al vecinilor bulgari a impresionat in turul al doilea impotriva numarului unu al momentului Rafael Nadal, dupa ce in primul tur a trecut de Thomas Berdych , cel ce l-a dus pe Federer in cinci seturi la Australian Open. Cititi detalii pe site-ul ATP sau urmariti meciul in imagini retrospective, daca vreti sa aflati mai multe, eu ma opresc in trecut pentru cateva clipe.
Il stiu pe pusti de acum cativa ani de la un turneu de juniori desfasurat in Bulgaria, perioada in care calatoream alaturi de sportivi la circuitele ETA de 14 si 16 ani ... dar mult mai bine il cunosc pe tatal lui, antrenor de tenis in Haskovo, aceeasi Bulgaria. Imi amintesc ca am stat la meciul lui de dublu ( impreuna cu partenerul lui ) contra a doi juniori romani, Cristi Tanase si Dragos Mirtea, undeva pe terenul-arena principal(a) al bazei sportive din Haskovo, castigat de ai nostrii intr-un final disputat atat pe teren cat si in afara lui, la modul sportiv.
L-am vazut ulterior in circuitul de juniori, am vazut ca a iesit campion european, apoi printre altele castigator de Wimbledon si US Open de juniori, turneu unde l-am regasit din nou, ultima data, anul trecut, repere-performantiale de netagaduit pentru "slabanogul" nonconformist al trecutului. Ambitios din cale afara, cu o usurinta extraordinara in deplasare si un timing tulburator de clar in lovituri a reusit sa incante permanent ochiul cautatorului de tenis, facandu-i pe multi sa declare atat de multe lucruri de bine.
In acelasi timp era si o "pacoste" pentru parinti, uneori arbitri ... zapacit si cu multa personalitate, arunca la nervi racheta, se mai cocota la cate un arbitru de scaun, o zbughea la propriu cand tatal il indemna la pregatire ... "what can I do with him, sometimes he makes me going crazy" este mai mult sau mai putin ceea ce imi aduc aminte dintr-o discutie purtata in biroul directorului de turneu ( acelasi Dimitrov Senior ) cu seniorul, momente in care mama lui, cunoscatoare de limba engleza intr-o masura mai mica, isi trecea palmele prin parul blond si cret.
Simpatic totusi, cu bun simt si respectuos, Grigor a reusit sa sparga barierele si sa mearga mai departe, infruntand destule greutati ...
Il stiu pe pusti de atat de mult timp, dar asta seara lucrurile s-au schimbat. Am trecut de atatea ori pe langa el, am vorbit de atatea ori cu el, dar parca vazand-l la televizor timpul a ramas pe loc. Te uiti in trecut si vezi cum ghemotoacele de copii neinsemnati ajuns pas cu pas sa semneze condica tenisului mondial si te apuca un frematat placut ...
Salutari si felicitari din Bucuresti aurului bulgaresc, precum si tatalui lui, mereu aproape ...
Cu drag,

Bucuria rasplatei

Undeva destul de departe de casa un pusti traieste clipe minunate pe care nu si le putea imagina realizabile intr-un trecut plin de angoase in care singura scapare era pentru el " vreau sa renunt la tenis". Dupa o lupta cu el si o munca zilnica, un pusti trimite telegrafic "am castigat" ... deocamdata cateva meciuri, insa cu mult mai mult decat putea sa accepte ca poate.
E seara tarziu acasa cand scriu si dupa amiaza torida undeva in America de Sud. Pustiul s-a calificat in sfertul de finala la un turneu de gradul de juniori ... pentru unii e putin, pentru altii e imens, pentru el este exact bucuria rasplatei. In cateva ore intra din nou pe teren pentru a-si depasi limitele impuse de el, de altii, de conjunctura, de experienta ... va invata din nou mai mult decat putea spera, va incerca sa inteleaga bucuria reusitei pe propria piele si nu din vorbe asa cum se intampla acum ceva timp ...
Viata e plina de surprize placute, iar asta a fost una dintre ele ... cu atat mai mult cu cat traim intr-o lume strangulata de normalitatea cutitului ucigas, fie el la propriu, fie el la figurat ...
Succes pustiule, bravo!

Vitaminele performantei de varf

La intrarea in sala de sport, pe o bancuta, doua fete isi vorbeau una alteia vrute si nevrute inainte de inceperea antrenamentului, in acelasi timp muscand cu pofta cate o felie babana de paine presarata cu cateva felii stravezii de salam. Le-am intrerupt scurt cu politeturile de rigoare, au facut ochii mari oprindu-se din plescait, au raspuns repede si apoi si-au continuat "ritualul".
Era ora pranzului. Se pregateau de antrenament, venind probabil de la scoala. Isi realizau "incalzirea" stomacala cu rol si de sustinator de efort prin aceeasi metoda traditionala pe care multe generatii ale trecutului au urmat-o acum ceva mai mult de un deceniu, chiar doi.
"O fi din cauza crizei?" am incercat sa imi impun personal. Stiam insa ca nu e asa. Hainutele modeste, echipamentul sportiv, restul ... tradau ceea ce vroiam sa coafez in mintea mea. Fetele erau insa fericite, infestate probabil de placerea jocului, pentru ele simplul fapt ca aveau pregatire fiind mult mai important decat alte amanunte.
M-am bucurat enorm sa vad ca s-au mentinut din trecut unele aspecte pe care le credeam pierdute ...inca mai sunt copii dedicati sportului, fete nevinovate ce afiseaza un zambet inocent, gata de sacrificiu sportiv. Extraordinar.
Mi s-au confirmat si convingerile ca intr-un sport modern mancator de bani, tot cei saraci "joaca" jocul intr-o nebunie permanenta, dar frumoasa ...
M-am intristat insa sa vad ca, asemeni trecutului, vitaminele performantiale au ramas aceleasi: multa paine si un pic de amestec de carne sau branzeturi sau lactate.
Poate o mancare calda, fie ea si la limita, poate un adidas de sport amarat si nu unul de strada, poate o canapea in loc de bancuta intr-un fel de vestiar ar schimba roadele viitorului. Inlocuiti totusi "poate". Folositi " cu siguranta ...". Si aveti o imagine imbunatatita a prezentului, nu cu mult, dar cu atat cat trebuie pentru a progresa "sanatos" macar.

PS: se tot spune ca performanta nu dispune de conditii de pregatire optime, de conditii de refacere optime, de sprijin financiar optim ... asa este si asta se mentine din trecut. Ciudat insa ca, performantial vorbind, rezultatele inregistrate de sportivi au suportat un upgrade constant in prezent, astfel ca daca ar fi adjustate oleaca cele enumerate atunci va dati seama ce ar fi? Dar astea sunt totusi atat de dificil de realizat daca ne raportam la realitate. Si asta o inteleg. Stiti ce nu inteleg eu? Cum altii poate sa faca "doping" regulamentar, iar noi romanii nici macar o farfurie cu mancare calda nu putem da la pranz? Si asta presupune vreo hotarare de guvern intortocheata? Pana una alta, sa nu mai facem ca trenu' cand nu facem performante, sa ne bucuram ca am ajuns sa concuram cu ceilalti. Noi cu salamul, ei cu atat de multe alte vitamine.

Cu drag,

A fost odata un sport numit tenis ...

De foarte mult timp tenisul romanesc si-a dus traiul cu vatraiul alene al miscarii cotidiene influentate, poate cate un pic la vedere si mai mult in culise, de jocurile politice, de schimbarile economice sau de alte fenomene ce au tranzitat capitala sau intreg teritoriul romanesc. Oricum ar fi fost, razboi, rascoala sau revolutie, tenisul vazut cu ochiul liber a mers nepasator inainte asigurandu-si independenta si autonomia fara prea mare tam-tam, poate doar tricolorul arborat in arenele BNR imbinand si dezbinand tabere si tabere.
Puteai spune fortat ca e o lume de basm, dar cu siguranta simteai ca sentimentul de pace intre dobitoace era omniprezent, un fel de climat aparte ce de-a lungul timpului a fost ocrotit de puterea bunului simt ... "ca asa e in tenis", vorba lu' Toma Caragiu. Sportul alb a ramas imaculat, la modul general, atatia ani, dar ceva a schimbat radical peisajul.
Lupte au tot fost, fara doar si poate, la si in toate esaloanele. Aproape niciodata sau totusi foarte rar ele au fost servite spre deliciul sau dezgustul publicului amator de tenis, cu atat mai mult restului de carne si oase ce in afara de Ilie si mustata lui Ion nu prea gaseau sinonime de dat. A fost odata un sport numit tenis ... jucat cum se putea, dar fara a atrage atentia asa cum tenisul zilelelor noastre o face.
De ce atata inclestare acum? Sunt prea pusti sa vreau sa inteleg risipa asta de energie, sunt prea obosit de atatea susoteli si scenarii la tot pasul, sunt prea scarbit de ceea ce reusim sa construim intr-o viata de om ...
"Maine cu cine batem mingea?" a fost o intrebare a trecutului dintr-un tenis al trecutului trait pe terenul de tenis, si el, al trecutului ... "maine ce naiba va mai scoate vreunul pe gura?" este o realitate a prezentului intr-un tenis al prezentului trait, din pacate, mai mult in afara terenului de tenis si mai putin intre liniile albe.
Cu drag,

CloseTenis

Este si va fi ceea ce noi, romanii pasionati de miscare, reusim sa facem dintr-un lucru deschis ... il transformam in pur si simplu inchis ... sau cu circuit inchis! Pentru ca asa gandim sau reactionam la incercarea de progres, fie el de orice fel, identificandu-ne cu mai mult decat propria persoana in ipostaze in care situatia concreta nu o cere ... ceea ce e mai mult decat grav dupa atatia ani in care "libertatea" a fost castigata cu ofrande umane vizibile undeva intr-un cimitir al eroilor revolutiei din decembrie '89.
"Bine ati venit in lumea mea" le-am transmis celor de la OpenTenis dupa "retrogradarea" de pe site-ul FRT, dar poate e timpul sa se inteleaga ca si tenisul este o roata a sistemului. Din pacate, asta e realitatea. Ori esti cu noi ori impotriva ... si astfel poate e timpul ca OpenTenis sa devina CloseTenis. Pentru a putea fi asa cum caietul cu sarcini al puterii o cere. Pacat, dar viata merge inainte ...
Am scris in trecut d-ale mele vis-a-vis de tevatura existenta la nivelul Casei Albe a tenisului romanesc. M-am oprit de ceva timp. Prea multa suspiciune am creat prin ceea ce am scris, fiind declarat mai in gluma mai in serios omu' unuia dintre candidati. Oare? Nu am dat in Sanda, nici in Florin, nici in Tete. Am facut pamflete cu regi, regine si printi pentru a inlocui pe cei numiti, din dorinta de imi exprima opiniile. Am facut in asa fel incat sa fie usor de recunoscut, dar am pastrat decenta si am presarat printre randuri off-urile mele din linia intai. Asa am crezut ca e bine, cu atat mai mult cu cat consider ca am dreptul sa o fac nu prin ceea ce scrie in constitutie, ci mai mult prin ceea ce am realizat in tenis cu sportivii pe plan national si international. De ce nu mai continui? Sunt mult prea scarbit de ejectiile si dejectiile aruncate de candidati unul altuia din pornirea orbeasca de a pune mana pe functia suprema, uitand literalmente ca a conduce nu inseamna totul. Sunt cel ce le asigura spatele sportivilor, dar si cel injunghiat permanent de cei care, la randul lor, ar fi trebuit sa imi spuna ferm: "I've got your back!" ... nu ma intereseaza ciolanul si nu sprijin pe niciunul ce pofteste la un asemenea ospat ... nu cer decat drepturile muncite, pentru ca m-am saturat de atatea obligatii.
AJUNGE insa ... si asta e si motivul pentru care nu am scris nimic de bine pentru niciunul dintre cei ce se vede calare pe fraiele tenisului ... pentru ca toti sunt la fel. Si asta mi-o asum personal. Gargara multa si nimic mai mult. Poate doar razbunari personale prin tot felul de tertipuri.
Ma astept ca viitorul sa fie un labirint plin de cenusa in care sa respir la comanda intr-una din camerele de gazare special amenajate pentru cei ce isi fac treaba, dar au curajul sa spuna lucrurilor si altfel.
Pentru mine urmeaza CloseTenis, caci daca am ajuns sa rapim dreptul la exprimare prin "deportare", dreptul la libera practica a meseriei de antrenor nici nu se pune problema sa il mentinem. Sa daramam totul caci asta e usor. Sanda si Florin pe Tete, Tete pe toti cei ce sunt impotriva lui si ... toti trei pe restul ...
Ahhh ... si cine ii spune copilului rosu in obraji ca ceea ce vrea el nu mai este la oferta? Caci si azi l-am vazut topaind cu rachetica la spinare ... are macar el libertatea de a juca tenis?
Numai bine,

Sa joc tenis!

Asta doresc copilasii ... ii vezi cum o zbughesc din masina cu rachetica in mana si fug repede sa "joace tenis", fie el cum o fi, dar numai tenis sa fie. Pe parcurs multi renunta, dar mai raman cativa, pe ici pe colo, dornici sa joace tenis ei si numai ei. Pana intr-un punct in care tenisul se joaca de nevoie si mai putin in voie. Dar asta e traseul, pana la urma, nu prea ai ce-i face.
Ma uitam in gol zilele astea la cei ce practica tenisul, la cei ce ii invata sa il joace, la parintii care dubleaza pas cu pas umbra feciorului indragostit de miscare. Ce frumos sa vezi acest peisaj acasa. Copilul rosu in obraji, antrenorul multumit, parintele bucuros. Ce frumos ar fi insa sa vad acest peisaj si departe de casa. Nu in antrenament, ci in competitie. Lucrurile se schimba si "joaca" se transforma subit, desi copilul ramane rosu in obraji. Mai putin antrenorul, cu mult mai putin parintele. Ei se transfigureaza.
Dispar repede schemele intortocheate si cunostintele beton ale antrenorului. Dispare repede sprijinul si caldura parintelui. Pentru ca ei nu mai vor sa lase copilul "sa se joace". Ei vor ca copilul sa castige ceea ce joaca. Si asta este o noua etapa. Usoara la prima vedere, dar atat de anevoioasa totusi. Copilul ramane insa in lumea lui si joaca jocul asa cum ii vine, desi, treptat, incepe sa "uite" ceea ce simte. Face ce e invatat sa faca, nu are de ales, el e un executant. Doar fiecare investeste in el, nu?
Dupa ani si ani, copilul inca mai joaca tenis. E inca rosu in obraji, dar nu datorita vartejului jocului, ci datorita chinuielii de a gasi solutia la joc: sa castige. Intr-o zi se opreste vlaguit. Nu se mai intelege pe el, nu mai intelege ce face, astfel ca a incetat sa mai joace tenis. El, dar nu datorita lui. Dar nu mai conteaza, totul a fost.
Ma uitam zilele astea cum un pusti a raspuns instinctiv: "ma duc sa joc tenis!" ... bravo, asa sa faci, dar stii ce te asteapta oare?
Numai bine,

Ultimele clipe

Jungla africana, Vietnamul sau mafia siciliana au incetat sa isi pastreze caracterul de fictiune si si-au infipt adanc tentaculele in miezul societatii romanesti. Ne-au trezit la realitate toate atrocitatile ultimilor zile, dar ce e mai grav, au instalat si teama: oare acum cand scriu sunt ultimele clipe?
Sunt deja multi cei ce la ora asta discuta si comenteaza faptele grave ale prezentului, astfel ca e inutil sa imi mai aduc si eu aportul la tam-tam-ul infernal si trist in acelasi timp. Spun insa ca prea multa ura si vanitate, combinate cu paranoia si dereglari psihocomportamentale, imbibate cu multe altele genereaza inceputul sfarsitului.
As scrie mai multe, dar inchei sec: dupa analizele medicale s-a constatat ca individul "x" nu mai are mult de trait. Stiti ce urmeaza pentru el? Isi traieste ultimele clipe incercand sa schimbe in bine pe el, pe cei din jur, lumea. Se resemneaza, dar incearca sa faca ceva BINE. Cu cateva ore inainte incerca sa faca si RAU. Acum nu mai are puterea sa faca rau, acum el vrea contrariul. Dar nu mai poate.
Cand suntem sanatosi improscam boala. Cand ajungem bolnavi vrem sa o eradicam. Poate e trist, dar ultimele clipe intr-o astfel de situatie deruleaza un film prost ce putea fi regizat altfel.
Numai bine,
Sau bine ati venit in lumea in care intra toti si iese cine poate ...

Inconjurul lumii …

… asa mi se pare ca am facut de la Melbourne la Londra. Nu cred ca exista drum mai apasator ca acesta pe harta tenisului pentru noi romanii. Fara a lua in calcul bineinteles diverse si multiple legaturi aerospatiale ce pot fi intesate pentru a demonstra contrariul spuselor mele.

Scriu un pic de pe Heathrow in asteptarea limuzinei stelare catre casa, un mijloc eficient de a mai alunga plictiseala si monotonia instalata deja de ceva timp. Si le voi si posta acasa. Sper sa fie nu numai balarii academice, ci sa gasiti si cateva fraze inteligibile printre. Nu de alta, si nu e o scuza, dar nu am nicio pofta de a mai face ceva dupa “pedeapsa” indurata in zbor via Hong Kong. Si cand ma gandesc ca mai e o bucata buna pana la destinatie …

O smecherie pentru cei ce zboara peste mari si tari: daca ati cumparat bilete la clasa economica, si marea majoritate cam acolo isi gasesc scaunelele, rugati frumos la check-in in aeroport pe domnisorul sau domnisoara cu pricina ce imparte boarding pass-ul , folosind cuvinte cheie ce merg inainte drept si la tinta catre inimioara respectivului sau respectivei sa va repartizeze pe scaunele de langa iesirea de siguranta. Va veti simti ca la business class, caci va puteti intinde picioarele, puteti sa va ridicati fara a deranja pe nimeni, puteti comanda suc si snack-uri imediat. Nu e deloc usor sa obtineti locurile, dar merita osteneala, daca vreti ca cele 10-12 ore ( minim ) sa fie zaharisite oleaca cu ceva confort in plus. Nu mult, dar se simte.

Cum sa faceti sa scapati cat mai repede de politia de frontiera la fiecare vama … asta e o smecherie tare utila, mai ales cand ai escale sau tari destinatie, cum e Anglia, unde te dezbraca si descalta aproape ca pe o plaja de nudisti. Preferata mea e sa fac pe “coach” si mai departe sa laud “the player”. Si incep maica cu o gramada de explicatii care usureaza vizibil trecerea noastra, mai ales cand aude vamesul de “the best Romanian player”, “the world number 3 in juniors” … daca mai ai si un badge, cum a fost cazul acum la intoarcere, deja esti ca si calificat in faza finala pe scaunele zburatorului.

Am vazut ca persista si deja s-au inmultit interdictiile legate de cararea termobag-ul plin la rachete la purtator, de tenis si nu d-alea cu reactie rapida, in avion. Pericolul cel mai mare de a lasa echipamentul in cala este de a se sparge cate una sau mai multe sau de a se pierde pe undeva pe drum, ceea ce constituie pagube considerabile pentru un jucator ce in cateva zile are meci. Din pacate, aici, unde-i lege nu-i tocmeala si se pare ca din ce in ce mai mult se aplica regula fara exceptie. Dovada o face faptul ca Fernando Verdasco, apreciat si aplaudat la Melbourne dupa meciul cu Nadal, a trebuit sa isi lase rachetele la cala, neavand alta solutie. Ce sa mai spun de noi juniorii? Dar, si aici, merge din cand in cand cu cate o vorba buna.

Mda, spuneam de Verdasco cu bagajul, mai am ceva despre el. Am calatorit impreuna de la Melbourne la Londra, in acelasi avion adica, nu va inchipuiti ca am stat la un pahar de suc cot in cot, si nu ca nu am fi avut ce vorbi, ci pentru ca el a stat la business class, iar noi mai la coada avionului, la economy class. Alaturi de tatal lui si antrenorul lui. Acum, cu siguranta ca Fernando a dorit sa se intinda dupa maratonul de peste 5 ore de cu o seara inainte, dar ce cautau restul atat de departe? Inclin sa cred ca nu au mai fost bilete in zona aceea J

Inchid articolul cu o dilema: ce e cel mai greu, drumul de intoarcere acasa sau gandul la intoarcerea spre casa? Amandoua, fara doar si poate, dar cand ma gandesc ca peste nu mult timp multe din bateriile ce ma reincarca sunt surclasate de gunoaie menajere consumatoare de energie grupa mare parca imi vine sa o tusnesc pe una dintre usile de exit si sa ma refugiez definitiv pentru un viitor plin de excremente fie ele si vorbitoare de vocalize internationale.

Ehhh, dar inca nu e cazul sa las cateva hiene sa profite de drumul liber aparut, astfel ca incepand de probabil marti servesc si returnez pe puncte, la simplu sau dublu, individual si in echipa, orice adversar infometat de ciolan, deghizat in caterinca asta de caine cu colti, coada si urechi de pradator uman.

Numai bine,