Un fir alb de par

Cairo din nou si dimineata unei noi zile aducea intrebator ipoteza schimbarii a ceea ce inglobasem. Si asa a si fost, in sens invers insa prin doborarea recordului de mers cu taxiul dintr-un punct fix catre un alt punct fix stiut, dar nestiut, stiut iar, nestiut din nou si tot asa. Aproape doua ore de mers intr-o rabla fara oglinzi laterale si cu cea retovizoare mereu cazand in gol din locul ei undeva pe schimbatorul de viteze, repusa in drepturi si degeaba, cu opriri si claxonari de persoane si alte masini, cu dialoguri indescifrabile intre sofer si "efendi" pentru a gasi ceea ce cautam, cu intrari si iesiri pe autostrada, cu taieri bruste de benzi stanga-dreapta ... intr-un final am ajuns in New Cairo, plecand din Downtown.
Si de ce nu, a mers si un antrenament de tenis, caci asta a fost scopul, care a mers greu la inceput, bine si apoi greu, caci afara nu e ca in sala, zgura nu e hard, iar ceea ce acumulasem pe drum isi pusese amprenta destul de mult. De fapt, a fost pentru prima data cand Ema a intrat in panica de cand calatorim ad-hoc, o fire mereu zambitoare care insa azi a fost un pic mai verde ca martienii, ceea ce spune poate mai mult decat orice incercare de descriere pe care chiar nu mai am puterea sa o fac.
Acum suntem intre antrenamente, caci mai dureaza un pic si mai batem mingea inca o ora, apoi o reluam de la capat spre centru orasului, sper eu nu si la fel. Am spus batem mingea la plural caci desi joaca numai Ema azi cu o adversara, ma simt ca parte activa la cate sunt de adaptat urgent!
Ah, nu am spus nimic de sofer, caci el a fost parodia si initiatorul procesului de inalbire a unui fir alb de par la tampla mea, un paparici ce m-a exasperat la culme cu OK, ca dupa care sa inceapa sa intre iar in agitatie cu claxoane, opriri, intrebari ... apoi il intrebam, el raspundea OK, iar mergea un pic, iar nu mai stia nimic. Cand am vazut clubul de tenis am spus sincer ca exista Dzeu, caci la un moment dat vroiam sa il pun sa ma duca inapoi la hotel, satul de atatea ocolisuri si incercari esuate. Acum privesc inapoi cu oarecare detasare, desi a fost un drum ca niciunul pana acum, un fel de experienta care grabeste ridurile si accenteaza imbatranirea.
Cairo insa e frumos, poate o lume neinteleasa inca, dar asa cum spune Lau: "bah frate, e super misto acolo, haos si targuiala, caterinca maxima! Cand mai ai tu ocazia sa traiesti in dezordine?!" ... si poate are dreptate, dar unde e ordine cu greu poti accepta dezordinea.
Cu drag,