Si eu gresesc ...

Din ce in ce mai mult scriu din ce in ce mai putin, habar nu am de ce, cred ca prefer sa spun ca nu am timp si chiar daca ar fi asa tot o minciuna ar fi, pana la urma, caci timp ar fi de toate daca nu as fi raspandit in atatea colturi incat sa disip cam tot ce ar trebui indreptat spre exact ceea ce as putea duce eu si numai eu in asemenea hal incat sa pot spune ca ridurile au fost inlocuite de zambet, fie el si palid sau macar asa fatis de conjunctura.
Se intampla oare in acest mic univers ca fiecare sa ne recunoastem propriile bube? Poate sau cu siguranta mai bine zis nu prea, caci toti avem partea noastra de adevar indiferent daca am dat-o in bara grav sau aproape grav. Gasim scuze ce tin fata la acuze si astfel murim cu dreptatea in brate sperand ca poate celalalt a luat-o razna, dar parca totusi si noi gresim. Nu stiu voi, dar eu o fac. Caci am tot obosit sa caut mereu latura pozitiva din ceva in care exista si o parte negativa, un fel de cerc in care mereu imbratisam jumatatea care ne convine fugind de ceea ce, cu siguranta, ne displace, astfel ca recunosc ca si eu gresesc. Si nu de putine ori cum imi placea sa cred ...
Asta seara urcam Vacarestiul stors de vlaga dupa un meci de fotbal in care singurul antifotbal am fost eu, tragand de masinutza mea bolnavioara la motor si tusind zgomotos ca un magar bulgar aflat in concert ... analizam ceva ce a existat de mult si a reparut de curand, jucandu-ma cu interiorul dupa bunul plac si impingandu-l la extreme ... pana am ajuns in parcare si am pus punct la tot. Am oftat lung pentru ca uneori in viata alegi invers decat vrei, dar poate ca timpul ala de care vorbeam le va rezolva tacit intr-un fel sau altul pe toate. Desi ma indoiesc.
Ceea ce insa a devenit o certitudine este ca cel putin o data am gresit cu ceva fata de cineva. As putea spune multe, dar incerc sa dau un backward la cate am facut ...
Cu drag,