Nu-ti ajunge o viata de om ...

Cand esti mic visezi sa schimbi lumea. Te trezesti ca ai terminat facultatea si o parte din visul copilariei isi modeleaza mrejele spre nevoile si posibilitatile curente, mentinand aspiratiile undeva acolo in tolba. Inaintezi cu pasi marunti schimband an de an prefixul, constientizand treptat ca visul incepe sa se termine. Am visat sau a fost o fantasma?
Este un fel de dialog ce cauta conversatie atunci cand ajungi sa te uiti in jur contabilizand intr-o matematica primara avantul energic al copilul din tine de atunci si de acum. Poti schimba lumea asa cum visai? Acum parca nu prea, desi atat de usor parea in zbenguiala inocenta a copilariei. Respir fortat palpand vizual ceea ce ma inconjoara si trebuie sa recunosc ca nu-ti ajunge o viata de om sa reusesti sa construiesti ceea ce ti-ai propus. In schimb iti trebuie cativa ani sa darami ceea ce altii au construit in secole adunate.
PS: Am visat de mic sa vad piramidele jucand tenis. Le-am vazut, nu asa cum mi-am dorit ca jucator, dar tot cu tenisul, ca antrenor. Pot spune ca am reusit ceea ce mi-am propus? Poate, poate nu. Cert e ca atunci cand cuprinzi cu ochii gigantul de piatra te simti atat de infim incat orice alt tel in viata ramane un simplu vis. Vrei poate sa faci la fel cum au facut faraonii trecutului, sa construiesti ceva care sa ramana ofranda vie a "pe-aici am trecut eu!" sau macar sa te trezesti frumos din ceea ce ai visat, dar iti vine acel dialog ...
Cu drag,