Frumos!

Soarele a palpait arzator intr-un final la Roland Garros in aceasta zi de 8 iunie, dar fara a avea vreo putere impotriva lui Rafa. Incredibil, fenomenal, extraterestru. Sa lasi 4 ghemuri in 3 seturi geniului Roger este mai presus de orice imaginatie, este, parca, semn clar de istorie.
La o aruncatura de bat de Rafa si Roger, Ema si Simona s-au duelat, si ele, pentru bucatica de istorie ce a trebuit, parca, sa fie scrisa la aceasta editie de grand slam parizian. Emotiile si dorinta au fost cele ce au dominat aproape tot meciul, totul fiind un perpetuum mobile romanesc transferat cand de o parte, cand de alta.
Ema a inceput meciul castigand primele ghemuri pe greselile Simonei, ajungand la 3-1 si minge de 4-1. Joc prudent pe un serviciu doi al Simonei si astfel Ema scapa avantajul, pemitinand Simonei sa intre in joc treptat. De acolo jocul Simonei a prins culoare, terminand setul la 4 si urcand treptat pana la 5-2 in setul de doi. De acolo, Ema a avut o zvacnire in joc, practicand in aproape 30 de minute tenis de clasa, reusind sa anuleze doua mingi de meci si terminand cu un tiebreak la 3.
Decisivul avea sa finalizeze ceea ce incepusem sa traim cu cateva zeci de minute in urma, adica o istorie frumoasa, pe care, cel putin eu, o cred posibila si repetabila pe viitor. Asa sa fie Doamne!
Pana in acest punct, amandoua fetele au avut caderi si "sprinturi" in joc, dar aproape in mod evident, fara a incerca sa fiu partinitor, Simona a controlat jocul, Ema fiind poate prea respectuoasa in joc si asta pentru ca, probabil, inca nu a crezut ca o poate invinge pe Simona. Poate, doar tiebreak-ul setului doi castigat a imbujorat interiorul Emei pentru cateva minute si, sincer sa fiu, si al meu.
Ce poate fi atat de ciudat este faptul ca a existat un singur moment in meci in care Ema cu adevarat a fost peste Simona, si, care, putea fi zvacul final. O singura minge a transformat aurul, momentum-ul magic pierzandu-se atat de repede, pentru ca, de fapt, atat a durat departajarea: un punct. Set-set, Ema revine de la 0-2 pe deconcentarea Simonei si cateva mingii superbe create, conduce in ghem pe serviciul ei cu 30-15 si... ataca succesiv cateva mingii, ultima atingand zgura in imediata apropriere a liniei de fund. Ce moment!
Aici a fost ceva ce poate ar fi putut schimba rezultatul, dar asa a fost sa fie.
Felicitari Ema,
Felicitari Simona.
Acestea au fost radiografii live ale unui coach ce timp de trei seturi a asistat acolo unde doua romance au scris istoria.
Maine Simona ar trebui sa devina numarul 1 ITF, in timp ce Ema intra in Top 5. Finala de la Bucuresti a fost teleportata la Paris, cu date schimbate, dar cu acelasi vesnic castigator: tenisul romanesc.
As vrea sa adaug felicitari Robertei, antrenoarea ITF Team pentru felul ei de a fi si pentru ceea ce a reusit in aceste zile la Roland Garros, dar si celor ce cu adevarat au muncit cu Ema pana acum: antrenori, parinti, sponsori, profesori...etc.
Traiesc momente unice in viata, ieri la Roma cu Andreea, azi la Paris cu Ema, maine cine stie unde si atat de ciudat este ca, totusi, ochii mei sunt in lacrimi...si nu de bucurie, ci de durere. Atat de putini sunt cei ce stiu ca nu as fi reusit sa ma bucur de pe urma muncii mele alaturi de acesti fenomenali copii daca nu ar fi existat un om...ce in fiecare secunda a sprijinit fiecare initiativa, fiecare proiect, fiecare dorinta a mea legata de tenisul de performanta. Inimaginabil de ciudat este ca eu am ajuns aici datorita acestui om, iar eu nu am putut sa ii exprim bucuria si rasplata, incredibil de greu este sa accept ca nu am putut sa ii spun ca la Paris se scrie istoria. Urasc usile albe pe care scrie nonsalant "Reanimare", dar si mai mult pe cel ca programat acest soft ucigator in randul oamenilor.
Dedic acesta finala celui ce azi patimeste, dar care sper sa aiba puterea sa lupte pentru ceea ce cu greu poate fi invins: cancerul. Nimic nu este imposibil, iar asta este ceea ce m-ati invatat!
Multumesc din suflet, Dle Octavian Dimofte!
Inchei stand si gandindu-ma la ce va urma si parca as opri totul aici. As fi poate un las, dar poate ca nici nu se merita mai mult.
Romania, avem valoare, avem de toate, dar parca asemeni Emei in decisiv, atat de aproape suntem, incat de fapt, ne situam, atat de departe.
Cu drag, din Paris, un simplu antrenor ciudat...