Pftiu ... cam asta este barometrul convalescentei instalate treptat in planurile lunilor de iarna ale lu' coach, strict profesionale, caci desi ar fi trebuit sa fiu "on fire" in competitii, parca soarta mi-a intins o cursa permanenta si m-a tinut acasa la mama in papuci. Ceea ce nu e rau, dar parca atat de ciudat mie ...
Planurile schimbatoare au adus si bune si rele, dar per ansamblu mai mult timp liber, lucru pe care oricine l-ar aprecia cu drag, cu atat mai mult eu care pizmas cum sunt il dipretuiesc de moarte. Asa ca l-am umplut cu atat de multe, dar atat de putine de fapt. Cam incoerenta expunerea verbala, dar doar e criza economica peste tot, nu?
Curat necurat e algoritmul progresului. Sau de cate zile e nevoie sa muncesti pentru a simti ca progresezi? Paradoxal e faptul ca stau in aceste zile in Bucuresti si lucrez cu Sergiu, caci in acest timp Andreea, Ema si Cristi sunt plecati fiecare la cate un obiectiv stabilit, si azi am fost martor la progres, desi in ultimele saptamani parca se batea pasul pe loc. La prima privire poate fi o senzatie de reusita. Sau o zi buna. Sau un vis frumos. Tot ce se poate.
Dar tradeaza dedesubturile traite vizual. Un dans specific de picioare imbunatatit combinat cu timing si ritm autocontrolat pe durata destul de lunga ... m-au facut sa transpir de bucurie.
"Sergiulica tata, ai inteles cum e cu ... ?" Si raspunsul a venit din joc, caci pana acum dadea din cap si mingea tot in coltul salii fara escala ateriza impasibil. Azi a fost altceva.
Cat timp e nevoie? Habar nu am. Dar stiu ca e nevoie de seriozitate. Ambitie. Disciplina. Si incapatanare. Asta le are Sergiu. Nu stiu daca va fi campion, dar va fi cel care progresa constant, treptat, in functie de ritmul lui de dezvoltare, care si asta e un pic fortat de subsemnatul. Pentru ca poate. Si merita. Si veti auzi de el. Il cheama Sergiu. Restul e bagatela.
De departe am primit un feedback. Incepea cu multumesc. Se termina cu multumesc. Si continea cateva randuri. "Am progresat coach! Ati avut dreptate cu ..." Uneori e nevoie de liniste si independenta pentru "a gasi" calea spre progres, desi personal consider ca aceste doua ingrediente te fac "sa simti" ca ai progresat. De cele mai multe ori ignori indicatiile de bine atunci cand gura-sparta turuie in continuu de toate, dar vin si clipele cand nimeni nu mai este langa si atunci apreciezi totul. Ma bucur ca a progresat, desi asta o stiam de mult.
De undeva de aproape, dar si de undeva de departe iarasi, primesc semnale de progres.
Imi e imposibil sa cred ca se poate asa ceva, din moment ce eu credeam ca toate depind de mine, de prezenta mea langa ei, de indicatiile mele, de ochiul meu critic si tot asa. "Pregatiti-va coach ca venim!" suna avertismentele ... si azi am inteles ca progresul e al lor daca ei si-l doresc si muncesc din pasiune, singuri si constienti pentru a reusi.
Bravo voua dragii mei ... si va astept la treaba. Caci viata e atat de naspa fara actiune!
Cu drag,
Planurile schimbatoare au adus si bune si rele, dar per ansamblu mai mult timp liber, lucru pe care oricine l-ar aprecia cu drag, cu atat mai mult eu care pizmas cum sunt il dipretuiesc de moarte. Asa ca l-am umplut cu atat de multe, dar atat de putine de fapt. Cam incoerenta expunerea verbala, dar doar e criza economica peste tot, nu?
Curat necurat e algoritmul progresului. Sau de cate zile e nevoie sa muncesti pentru a simti ca progresezi? Paradoxal e faptul ca stau in aceste zile in Bucuresti si lucrez cu Sergiu, caci in acest timp Andreea, Ema si Cristi sunt plecati fiecare la cate un obiectiv stabilit, si azi am fost martor la progres, desi in ultimele saptamani parca se batea pasul pe loc. La prima privire poate fi o senzatie de reusita. Sau o zi buna. Sau un vis frumos. Tot ce se poate.
Dar tradeaza dedesubturile traite vizual. Un dans specific de picioare imbunatatit combinat cu timing si ritm autocontrolat pe durata destul de lunga ... m-au facut sa transpir de bucurie.
"Sergiulica tata, ai inteles cum e cu ... ?" Si raspunsul a venit din joc, caci pana acum dadea din cap si mingea tot in coltul salii fara escala ateriza impasibil. Azi a fost altceva.
Cat timp e nevoie? Habar nu am. Dar stiu ca e nevoie de seriozitate. Ambitie. Disciplina. Si incapatanare. Asta le are Sergiu. Nu stiu daca va fi campion, dar va fi cel care progresa constant, treptat, in functie de ritmul lui de dezvoltare, care si asta e un pic fortat de subsemnatul. Pentru ca poate. Si merita. Si veti auzi de el. Il cheama Sergiu. Restul e bagatela.
De departe am primit un feedback. Incepea cu multumesc. Se termina cu multumesc. Si continea cateva randuri. "Am progresat coach! Ati avut dreptate cu ..." Uneori e nevoie de liniste si independenta pentru "a gasi" calea spre progres, desi personal consider ca aceste doua ingrediente te fac "sa simti" ca ai progresat. De cele mai multe ori ignori indicatiile de bine atunci cand gura-sparta turuie in continuu de toate, dar vin si clipele cand nimeni nu mai este langa si atunci apreciezi totul. Ma bucur ca a progresat, desi asta o stiam de mult.
De undeva de aproape, dar si de undeva de departe iarasi, primesc semnale de progres.
Imi e imposibil sa cred ca se poate asa ceva, din moment ce eu credeam ca toate depind de mine, de prezenta mea langa ei, de indicatiile mele, de ochiul meu critic si tot asa. "Pregatiti-va coach ca venim!" suna avertismentele ... si azi am inteles ca progresul e al lor daca ei si-l doresc si muncesc din pasiune, singuri si constienti pentru a reusi.
Bravo voua dragii mei ... si va astept la treaba. Caci viata e atat de naspa fara actiune!
Cu drag,
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
No comments:
Post a Comment