Minge de meci la Ema. De fapt, trei mingi de meci … la scorul de 63, 52, 40-0 si serviciul. Inca o data, ca pe tot parcursul meciului, aud “Come on girl, that’s good, keep trying” … cat ai clipi meciul se termina. Aplauze scurte, cateva incurajari si totul a luat sfarsit prin fair-play-ul tipic englezilor: “good match, good luck in the future!” la adresa noastra.
Undeva in departare, adversara Emei statea pe scaun si isi impacheta in graba lucrurile. Intr-un final a iesit din teren, aruncandu-si frustrata geanta. “It’s ok my darling, it was a good match” a strapus aerul imediat, inca o data pe parcursul ultimelor zeci de minute. Si a zambit. Larg, atat de larg.
Am plecat … dar am ramas cu gandul la ceea ce vazusem si auzisem atat de ritmat intr-un meci de tenis, o lectie data de … un parinte de sportiv englez. Sportivul a jucat un meci in care parintele a fost aproape de el punct cu punct, un meci in care parintele a inteles ca nu e lupta lui si, cu atat mai mult, el nu este antrenorul sportivului. In fiecare moment a incurajat pozitiv, in fiecare moment a sprijinit de pe margine prin incurajari si nu indicatii, in fiecare moment a fost un parinte pentru propriul copil ce, in acele momente, se afla in postura de jucator.
Nu a plecat de la meci, nu a jignit, nu s-a strambat … a stat in acelasi loc, a zambit si atat de ritmat a incurajat simplu: “Come on girl!”. Sportivul a dus o lupta in care EL a jucat, EL a simtit placerea jocului, EL a pierdut. Si atata tot!
La victorie vedem des asemenea ipostaze in tenis. La infrangere insa totul se schimba. Azi am revazut inca o data ceea ce probabil nu cred ca vom reusi vreodata acasa: un parinte sa isi incurajeze copilul la infrangere, fara a tipa, fara a ameninta, fara a sta pe garduri, fara a se incrunta … doar prin zambet!
Si, pentru a reaminti, valoarea sportivei in cauza este de luat in seama, un loc 13 la juniori fiind o pozitie inaintata ce presupune poate mai multe asteptari decat cele ale unui pusti ce bate mingea pe maidanurile patriei!
Am postat si cateva poze pe Coach’s Corner II …
Cu drag,
1 comment:
Felicitari si multumiri pentru tot ce faceti acolo , in Australia!
Citim in liniste in fiecare dimineata vestile(parca am fi in timpul meciului) si ne bucuram pentru fiecare succes, dar si pentru fiecare "lectie" de viata pe care o primim.
Poate azi se putea mai mult,poate nu.Doar realitatea e categorica!Urmeaza o noua saptamana unde succesele va asteapta sa le culegeti.
Mult noroc si succes ve dorim in continuare la Melbourn, dar si Ioanei si lui Vlad in Asia si lui Sergiu in America Latina si celor care se pregatesc "sa cucereasca lumea".(Ca sunt simpatici, nu-i asa??!)
Cu drag,yo, mam
Post a Comment