Dupa doua seturi inepuizabile, primul pe OpenTenis si al doilea pe Olimpia Tenis, e randul setului decisiv, numai aici, in randurile urmatoare …
Am plecat de dimineata dupa micul dejun grabindu-ne un pic sa ajungem la antrenament, caci meciul incepea destul de devreme, nu inainte de ora 11. Ipostaza dificila asa numitul antrenament, in primul rand pentru ca baza de antrenament e complet diferita si destul de departe de clubul organizator al turneului si in al doilea rand ca pe alizeele astea de pe aici ar merge un “beach tennis” si mai putin traditionalul sport alb. Nu am apucat sa spun, dar cand te gandesti la Australia iti imaginezi numai lucruri de poveste, realitatea insa iti demonstreaza ca la nivelul solului bate vantul neica mai rau ca la un ventilator gigant, iar in loc de canguri peste tot te bazaie frate la muste de iti vine sa inveti scheme de karate in loc de ceva lovituri elegante de tenis. Nu degeaba a zis francezu’ ce a spus, cu riscul avertismentelor sau chiar mai mult. Si, by the way, chestia asta dura a arbitrilor australieni cu “no tolerance” este cu atat mai aiurita, cu cat pentru a aplica asa ceva ar trebui sa oferi conditii pentru ca frustrarile sa nu apara, adica e ceva de genu’ militiei romanesti care in preajma sarbatorilor te opreste pentru un control de rutina si iti da amenda pentru un surb lipsa la roata de rezerva, desi inaintea controlul o ditamai groapa facea plaja la soare.
“You have to act like pro’s” tot spunea Scott Ray ( ITF Referee ) la deschidere, dar uita ca aici sunt juniori si nu adulti, si chiar daca fiecare dintre noi luptam cu ei sa ii educam sa aiba o atitudine cuviincioasa pe teren si nu suntem de acord cu aruncatul rachetei si al mingiilor, totusi este deplasat sa tai in carne vie atunci cand la 5-5 in decisiv, iti tragi rasuflarea si o data cu ea si o musca. O atitudine de forta ce, personal, nu aduce atatea beneficii pozitive unei generatii de sportivi careia numai comunismul de orice tip ii este confortabil, dar poate pentru ei e o manusa de siguranta mult mai facil de dirijat decat orice altceva.
Si, ceva funny. Mai jos aveti o poza cu un fileu standard aici in Australia ( mai putin Australian Open si turneele ATP si WTA ), care dupa cum vedeti este cam zgarcit in material. Oare de ce? Raspunsul e: datorita faptului ca bate vantul mereu pe aici, mingiile sunt trimise dintr-o parte a terenului intr-alta pe jos, rulate sau aruncate. Interesanta metoda si utila lor, nu? Dar ca sa continui un pic, ganditi-va ce se intampla in timpul unui de meci de dublu, in care doi adversari se afla pe spate, doi in in fata … vantul bate, musca bazaie, unul da cu maciuca, unul are efecte intarziate … si ouchhhh, un picior vatamat sau, si mai rau, niste sarituri de cangurel instantaneu.
Inainte de meciul Emei, dupa multe altele intamplate, tocmai terminasem de citit inca un capitol din “Musashi” si intru in spatiul destinat ca si “lounge room”, sala de mese, “tournament desk” etc., moment in care o vad pe Ema cu … Lucica! Ne salutam reciproc si bineinteles ca intru in ofensiva: ”Lucica, o minge ceva, la tusa?”, iar el incepe ca de obicei: “Pai se putea sa scap eu de presiune si aici?”. Minute bune de tachinare, dar si de incarcare binevenita alaturi de un compatriot tinerel, dar cam ars de soare, sunt lucruri ce au facut ca sa creasca numarul celor ce citesc blogu’ lu’ coach, prin simplul fapt ca i-am tras o poza repede si i-am declarat ca va deveni star in paginile acestei lumi virtuale. Lucica tata, da un comment daca ai citit intr-adevar ce am scris, nu inainte de a spune tuturor ca ai fost alaturi de noi in aceasta lume australiana in care traim si te-ai pregatit ca la carte pentru a pronunta “Let’s play!”, intinzand pe fata asemeni trupelor de gherila crema deghizanta de culoare alba cu scop de protejare impotriva razelor solare si a vantului inamic, iar daca nu ma credeti, watch the photo:
Set lung se pare ca este asta, nu? Pai nu e greu sa dau copy-paste la ce am scris pe laptop, dar e naspa rau procedura dupa, cu finisarile de adjustare la internet, o tehnologie inovatoare ce numai noi romanii le putem inventa. Dar hai ca asta e ultimul ghem: meciul Emei.
Voua va place puiul la rotisor? Mie unul, atunci cand vad puiul pe protapul ala cum se sfrijeste si toate cele, imi trezeste pofte animalice si din secunda aia infulec tot ce prind in farfurie. Ma rog, aproape tot! Azi mi-a strafulgerat o idée: cum s-o simti oare puiul ala, filozofic vorbind, caci e mort, la un asemenea tratament? Aveti idée? Sa stai cuminte in acelasi loc timp de sute de zeci de secunde inconjurat de caldura si fara a avea pic de scapare, asteptand cu nerabdare totusi ca ceea ce se intampla sa se termine odata, afisand impasibil aceeasi figura fata de cei ce te privesc ???… Dupa vreo trei ore si juma’ de stat la meciul Emei, ars de soare pe unul dintre obraji, stors de cate “Hai”, “Bine jucat”, “Respira” si tot asa, cocosat de statul pe bancuta de lemn, zbarcit de palele de vant … dragii mei, m-am simtit ca un pui la rotisor! Eh, ca sa nu mai spuna altii ca viata de antrenor nu e minunata, e un paradis permanent … wanna’ change the sides? Tu, cel care vorbeste, vrei?
Conferinta de presa pe Coach’s Corner II, un ultim click pe poze, cu update la cele ramase de data trecuta …
Cu drag,
Am plecat de dimineata dupa micul dejun grabindu-ne un pic sa ajungem la antrenament, caci meciul incepea destul de devreme, nu inainte de ora 11. Ipostaza dificila asa numitul antrenament, in primul rand pentru ca baza de antrenament e complet diferita si destul de departe de clubul organizator al turneului si in al doilea rand ca pe alizeele astea de pe aici ar merge un “beach tennis” si mai putin traditionalul sport alb. Nu am apucat sa spun, dar cand te gandesti la Australia iti imaginezi numai lucruri de poveste, realitatea insa iti demonstreaza ca la nivelul solului bate vantul neica mai rau ca la un ventilator gigant, iar in loc de canguri peste tot te bazaie frate la muste de iti vine sa inveti scheme de karate in loc de ceva lovituri elegante de tenis. Nu degeaba a zis francezu’ ce a spus, cu riscul avertismentelor sau chiar mai mult. Si, by the way, chestia asta dura a arbitrilor australieni cu “no tolerance” este cu atat mai aiurita, cu cat pentru a aplica asa ceva ar trebui sa oferi conditii pentru ca frustrarile sa nu apara, adica e ceva de genu’ militiei romanesti care in preajma sarbatorilor te opreste pentru un control de rutina si iti da amenda pentru un surb lipsa la roata de rezerva, desi inaintea controlul o ditamai groapa facea plaja la soare.
“You have to act like pro’s” tot spunea Scott Ray ( ITF Referee ) la deschidere, dar uita ca aici sunt juniori si nu adulti, si chiar daca fiecare dintre noi luptam cu ei sa ii educam sa aiba o atitudine cuviincioasa pe teren si nu suntem de acord cu aruncatul rachetei si al mingiilor, totusi este deplasat sa tai in carne vie atunci cand la 5-5 in decisiv, iti tragi rasuflarea si o data cu ea si o musca. O atitudine de forta ce, personal, nu aduce atatea beneficii pozitive unei generatii de sportivi careia numai comunismul de orice tip ii este confortabil, dar poate pentru ei e o manusa de siguranta mult mai facil de dirijat decat orice altceva.
Si, ceva funny. Mai jos aveti o poza cu un fileu standard aici in Australia ( mai putin Australian Open si turneele ATP si WTA ), care dupa cum vedeti este cam zgarcit in material. Oare de ce? Raspunsul e: datorita faptului ca bate vantul mereu pe aici, mingiile sunt trimise dintr-o parte a terenului intr-alta pe jos, rulate sau aruncate. Interesanta metoda si utila lor, nu? Dar ca sa continui un pic, ganditi-va ce se intampla in timpul unui de meci de dublu, in care doi adversari se afla pe spate, doi in in fata … vantul bate, musca bazaie, unul da cu maciuca, unul are efecte intarziate … si ouchhhh, un picior vatamat sau, si mai rau, niste sarituri de cangurel instantaneu.
Inainte de meciul Emei, dupa multe altele intamplate, tocmai terminasem de citit inca un capitol din “Musashi” si intru in spatiul destinat ca si “lounge room”, sala de mese, “tournament desk” etc., moment in care o vad pe Ema cu … Lucica! Ne salutam reciproc si bineinteles ca intru in ofensiva: ”Lucica, o minge ceva, la tusa?”, iar el incepe ca de obicei: “Pai se putea sa scap eu de presiune si aici?”. Minute bune de tachinare, dar si de incarcare binevenita alaturi de un compatriot tinerel, dar cam ars de soare, sunt lucruri ce au facut ca sa creasca numarul celor ce citesc blogu’ lu’ coach, prin simplul fapt ca i-am tras o poza repede si i-am declarat ca va deveni star in paginile acestei lumi virtuale. Lucica tata, da un comment daca ai citit intr-adevar ce am scris, nu inainte de a spune tuturor ca ai fost alaturi de noi in aceasta lume australiana in care traim si te-ai pregatit ca la carte pentru a pronunta “Let’s play!”, intinzand pe fata asemeni trupelor de gherila crema deghizanta de culoare alba cu scop de protejare impotriva razelor solare si a vantului inamic, iar daca nu ma credeti, watch the photo:
Set lung se pare ca este asta, nu? Pai nu e greu sa dau copy-paste la ce am scris pe laptop, dar e naspa rau procedura dupa, cu finisarile de adjustare la internet, o tehnologie inovatoare ce numai noi romanii le putem inventa. Dar hai ca asta e ultimul ghem: meciul Emei.
Voua va place puiul la rotisor? Mie unul, atunci cand vad puiul pe protapul ala cum se sfrijeste si toate cele, imi trezeste pofte animalice si din secunda aia infulec tot ce prind in farfurie. Ma rog, aproape tot! Azi mi-a strafulgerat o idée: cum s-o simti oare puiul ala, filozofic vorbind, caci e mort, la un asemenea tratament? Aveti idée? Sa stai cuminte in acelasi loc timp de sute de zeci de secunde inconjurat de caldura si fara a avea pic de scapare, asteptand cu nerabdare totusi ca ceea ce se intampla sa se termine odata, afisand impasibil aceeasi figura fata de cei ce te privesc ???… Dupa vreo trei ore si juma’ de stat la meciul Emei, ars de soare pe unul dintre obraji, stors de cate “Hai”, “Bine jucat”, “Respira” si tot asa, cocosat de statul pe bancuta de lemn, zbarcit de palele de vant … dragii mei, m-am simtit ca un pui la rotisor! Eh, ca sa nu mai spuna altii ca viata de antrenor nu e minunata, e un paradis permanent … wanna’ change the sides? Tu, cel care vorbeste, vrei?
Conferinta de presa pe Coach’s Corner II, un ultim click pe poze, cu update la cele ramase de data trecuta …
Cu drag,
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
No comments:
Post a Comment