A pierde e ceva, dar a invata cum sa pierzi e altceva!

Cel mai frumos lucru in tenis e atunci cand castigi. Cel mai greu e atunci cand pierzi, ceea ce poate deveni un cosmar daca iti propusesei sa castigi, daca iti doreai prea mult sa castigi, daca nu accepti sa pierzi un meci cu un adversar ( oricare ar fi el si oricare ar fi relatiile trecutului cu el ) si atunci ignori ca s-ar putea sa si pierzi.

Inaintea meciului competitional absolut fiecare sportiv isi propune un singur lucru: sa castige. Un lucru absolut normal la prima vedere, dar atat de repede divizat de felul in care percepe el acest obiectiv. Apare o singura intrebare ce macina: cum vei juca jucatorule meciul ce va urma? Sa castigi sau sa nu pierzi? Este poate cel mai dur adversar care apare inaintea unui meci, un adversar ce tine de propria persoana, un adversar ce poate deveni aliat intr-o lupta ce coeziunea dintre EU cel joaca ( exteriorul ) si EU cel cel gandeste, planifica si da comenzi ( interiorul ) devine un liant indispensabil in asternea linistii si luciditatii necesare aplicarii unui plan tactic, a unei deplasarii eficiente, a unei atitudini constructive, a selectarii back-upului in situatii de urgenta.

De ce se schimba antrenorul? Pentru ca sportivul incepe sa piarda.

Care este prima “rugaminte” a sportivului catre noul antrenor? Sa il ajute sa castige.

Avem deci o relatie victorie-infrangere care guverneaza echilibrul unui jucator, al unei echipe, al unui drum de sportiv. Sportivul vrea “doar” sa castige, iar cel ce ii va aduce asta va sta in spatele lui. Sportivul insa vrea sa si piarda? Raspunsul e “nu” categoric. Iata insa ca de cele mai multe ori asta se si intampla, iar cel ce nu schimba asta va disparea de pe banca. Dar … daca cel ce sta in spatele sportivului il invata “cum sa piarda” si sta si pe banca?

Se spune ca victoriile aduc incredere, dar oare ele aduc cu ele si progresul? Cu siguranta ca da, dar nu-i asa ca la prima “abatere”, totul se duce de rapa? Apar frustrarile, “nu mai bat pe nimeni”, “nu merge dreapta”, “nu sunt in stare de nimic” etc., numai pentru ca nu mai sunt victorii. Atunci, cum ramane cu progresul? Ca daca castigi 3 meciuri la rand poti spune ca ai progresat si joci tenis, dar dupa primul meci pierdut te simti ca un incepator … Oare nu infrangerea “controlata” constient ar fi o caramida mai palpabila in vederea dezvoltarii continue? Prin simplu fapt ca probabilitatea sa pierzi un meci e de fiecare data mai mare, cu atat mai mult cu cat intr-o saptamana ai de jucat 4-5 meciuri in care la fiecare “sigur” poti pierde si “poate” poti castiga.

Atunci cand pierzi, ceva nu merge si atunci se cauta solutii:

1. Echipa ramane la fel, dar se schimba metodele sau se imbunatatesc pentru a aduce victoria.

2. Echipa se destrama si se cauta omul cu metodele care pot aduce victoria.

Amandoua sunt valabile si amandoua aduc victoria, dar doar pana intr-un punct. De ce? S-au schimbat doar cauzele conexe “esecului” ( antrenorul ) sau s-au imbunatit cauzele tangente “esecului” ( metodele de antrenament si implicit implicarea constructiva a sportivului ). Si stiti de ce? Pentru ca vrem doar “sa castigam” sau “sa invatam cum sa castigam”, ignorand faptul ca intr-un meci cineva va pierde, iar acela poate fi cel ce “invata sa castige” in mod constant. Suna paradoxal, nu? Majoritatea o sa intrebe acum: “Pai de ce ne mai antrenam? Nu sa castigam?” … cu siguranta ca da …

Haideti sa analizam fiecare sedinta de antrenament tehnico-tactic, fizic, mental, educational, cum vreti. Nu pasiti pe teren pentru a lovi mai bine,? nu mergeti la pregatire pentru a fi un atlet mai bun? nu mergeti peste tot pentru a fi mai bun? raspunsul e da. Atunci nu ar trebui sa si castigati? Faptul ca se si pierde un meci depinde de foarte multi factori, iar unul dintre cei mai obiectivi este adversarul direct invatat si el la randul lui acelasi lucru simplu: sa castige! Cine ar trebui sa castige deci?

Intr-o lupta in care poti castiga si poti pierde in acelasi timp, “invatarea” a CUM sa castigi este un lucru necesar. Dar daca “invatarea” a CUM sa pierzi s-ar efectua, atunci nu am fi mai puternici? Sunt cateva lucruri de spus in special la a “invata” CUM sa castigi pe cineva, pentru ca de cele mai multe ori sportivul este invatat sa castige asa CUM vrea antrenorul sau parintele si mai putin CUM vrea instinctual interiorul sportivului ( dar asta este alt capitol ).

Dupa un meci, sportivul antrenat de mine a pierdut. Suparat, dezamagit, vorbeste intr-un final:

El: ”Am pierdut”. Eu: “De ce?”

El: “Nu stiu!”. Eu: “Ai vrut sa castigi?

El: “Da, normal, doar nu am vrut sa pierd”. Eu: “Sau poate ai vrut sa nu pierzi, ca parca ai fost cam agitat?”

El: “Eh nah, cum sa imi fie mie frica de … “

Unul din marile capitole pe care un antrenor trebuie sa le dezvolte este legat de autoevaluarea corecta si eficienta a sportivilor aflati in pregatire, mai ales atunci cand lucrurile nu merg asa cum s-ar fi asteptat fiecare, iar “esecul” este cel mai la indemana. Este inacceptabil ca un sportiv a fie invatat “sa piarda”, dar atat de folositor poate fi pentru el a il invata “cum sa piarda”.

Si primul lucru este legat de atitudine:

- Pe teren si in afara lui

- Inainte de meci, in timpul meciului ( MAI ALES ) si dupa meci

- Pe plan mental ( interior ) si de postura sau bodylanguage ( exterior )

Si apoi de constientizarea faptului ca “a pierde” nu e grav, ci “felul in care pierzi” poate deveni destul de grav, un upgrade la nivelul mentalitatii ce contribuie la dezvoltarea spiritului de luptator indiferent de situatia in care te afli, fie ea de avantaj sau dezavantaj. A pierde sau a castiga un meci depinde de multe ori de cate o minge, dar de multe ori de “felul” in care ai simtit sa joci acea minge. Un simt ce vine dintr-un automatism format prin invatare si exercitiu, astfel ca “a invata” sa castigi combinat cu “cum sa si pierzi cum trebuie” va deveni o formula de castig in anii ce vor urma.

Eu:”La scorul de 5-5 ai inceput sa dai cu racheta ca a sarit prost. De ce?” . El: “Imi doream sa castig punctul acela pentru ca era important.”

Eu:“Bun, dar deja era pierdut, ce mai puteai face? Nu era mai bine sa te pregatesti pentru urmatorul punct?”. El: “Poate, dar nu a fost drept!”

Eu:”Drept, nedrept, ai pierdut ghemul si ai mai si dat inca o data cu racheta, nu mai spun cum ai facut!”. El:”Daca mingea ar fi sarit cum trebuie … “

Eu:”Mingea putea fi pierduta prin multe alte posibilitati, din vina ta, a adversarului sau in acest caz din vina terenului. Nu e mai bine ca in acele momente sa accepti ca ai pierdut punctul si sa mergi mai departe?” . El:”Poate, nu stiu, dar cum poti fi linisitit cand daca ar fi sarit bine castigam!”

Eu:”Daca ar fi sarit bine POATE castigai, dar a sarit prost si ai pierdut pentru ca nu ti-ai mai dorit sa castigi. Si stii de ce?” .El:”Nu!”

Eu:” Nu ai acceptat greseala si te-ai deconcentrat de la obiectivul tau si anume a castiga, astfel ca de acolo nu a fost decat un pas pana la terminarea setului. Ce spui, e asa sau nu?”. El: “ poate asa e, sincer m-am enervat si m-am grabit dupa la urmatoarea mingea, apoi el a lovit bine … “

Eu:”Daca jucai mingea la care te-ai enervat, situatia ar fi fost alta, chiar daca ar fi jucat si el bine un punct.”. El: Asa e, ar fi fost poate 30-30 si poate era si el un pic mai tensionat!”

Eu:”Ai vazut?”

Cu drag,