Incarcati-va bateriile!

Un indemn clar atunci cand pleci pe munte solitar sa infrunti ceea ce speri sa nu fie atat de impotrivnic: natura. Nu am fost niciodata cu cortul intr-o incursiune montana la inaltime si asta nu-mi da pace, dar poate intr-o zi adun gasca si pornim cu avant cavaleresc inainte gandind dinainte ceea ce mai sus scrie simplu. Incarcati-va bateriile amigos, la telefon, aparate foto, lanterne si nu le uitati p-alea de vin, ca berea parca nu merge acolo unde ursul salasuieste in pace.
Planificare reusita, teoretic, insa de indemnat a merge parca nu e atat de greu de facut, de gasit o priza sau materie prima parca se poate face o cheta studenteasca raportata la numarul de drumeti, si pana si cu timpul necesar parca nu ar fi asa dureri mari de cap.
Schiez alunecos de repede de la ideea de cort si dupa cateva cristianii reusite ajung sa dezbat sau sa cer dezbaterea unui subiect tangent si exact la tinta: cine incarca bateriile celui ce insusi incarca pe ale celorlalti?
Si vorbim acum de tenis, de ceea ce nu se vede niciodata din 99% din unghiurile de vedere prezente si poate ca nici nu trebuie atata timp cat "who cares about a person who is not in the first line"... si doar intr-un mic procent de 1% aparut ca din ceata "a incarca bateriile" ar putea avea insemnatate.
Parintii vin la echipele de antrenori ( de tenis, preparatori, psihologi, medici, maseuri ... tot tacamul ) si beneficiaza de "incarcarea bateriilor" pentru proprii copii dornici de a deveni sportivi mai buni, contra bineinteles a unor onorarii financiare ( ca sa nu spuna parintele ca muncim gratis, desi unii antrenori o mai fac, fara voia lor ). E oarecum normal pana aici acest proces, am putea spune si chiar asa e. Zi de zi alaturi de sportivi presupune multe lucruri de ambele parti ale barierei, atat ele pozitive cat si negative, sunt provocari ale unei comuniuni de interese si ambitii de comun acord stabilite sau nu pe o anumita perioada de timp in vederea implinirii visului suprem: jucatorul de tenis.
El are nevoie de orice. Si punct. Pana si de "incarcarea bateriilor". De la fiecare membru al echipei, cu atat mai mult de la cel ce calatoreste cu el aproape tot timpul: antrenorul. Si stop.
Desi m-am oprit din schiat, observ ca in urma am provocat o avalansa de raspunsuri ce este posibil sa se reverse in comment-urile acestui post. Sub forma de dialog. Sau monolog. Dar as prefera punctual. Cat mai multe puncte de vedere. Un fel de interactiune umana. Daca se poate rosti asta.
Pentru ca un sportiv sa se incarce benefic, incarcatorul trebuie sa fie o oaza de pozitivism. La randul lui, de undeva, el primeste provizii si isi face o cazemata cu bulgari. Pentru viitor. Dar pentru asta, putem afla impreuna sursa incarcatorului de baterii?
Cine "incarca bateriile" antrenorului?

Locuri, gata, start ...

Am un material beton cu iz de realitate scris ordonat in word pe desktop-ul micului companion HP, insa ma vad nevoit sa incropesc ceva pentru azi destul de inteligibil in asa fel incat sa se citeasca macar inceputul si sa evit sa il public necompletat. Ideea e ca imi lipsesc fisiere informationale care sunt in corelatie directa cu scrisul si astfel mai bine astept decat sa o dau cu balta in balta. Nu ca ar fi deranj mare, dar parca nu se merita. Ca tot spuneam ca zilele astea mi-au survenit ceva informatii de calitate. Asa ca suspans, my friends. Articolul se va numi "Umbrella tennis", ca sa stiti, ca tot a venit toamna ploioasa si am avea nevoie de umbrele pentru a juca ceva tenis, spre deosebire de altii ce jucatul sub umbrela a devenit ... un ritual diabolic.
Mda, sa incercam deci sa denivelam un pic incretiturile dvoastra cu ceva palavrageli. Am spus bine denivelat, don't worry, ca de nivelat ridurile impamantenite in jurul ochilor e de datoria domnisoarelor cu saloane cosmetice sa le intinda, eu stiu ce pot face cu al meu stilou de lemn.
Ready? Aoleu, stati asa ca unul a furat startul deja de mult si acum se face ca nu mai aude fluierul duzinei de spectatori prezenti la cursa pentru cascavalul mondial tenisistic ... upsss, am intrat in "Umbrella tennis" fara sa vreau, scuze! Mai am si eu scapari d-astea!
Cum credeti ca e un drum cu bus-ul prin Bulgaria? Demential. De lung.
Pana ajungi sa incepi drumul insa sunt ceva picanterii ce fac viata unui om mai scurta cat ai bate din palme, asta daca nu esti pe faza si o i-ei in deradere. Cat poti, caci atunci cand celalalt tipa la tine iti vine macar sa te prefaci ca e nasoala tare. Nu si in cazul meu, asa ca dis de dimineata am deranjat un taximetrist tinerel sa vina cu masinuta galbena sa ne transporte de la hotelul Diana 3 din Sofia la gara centrala din Sofia in vederea parcurgerii distantei necesare pana la al doilea turneu. Undeva langa granita cu Grecia, Sandaski pe numele propriu de familie. Orasul. Nu, numele soferului, dar v-ati prins !
Toate bune si frumoase, depunem bagajele in masina, intram frumusel si incep sa ii explic pe bulgareste vrute si nevrute pana mana a inceput sa amorteasca de atata gesticulat, atat articular, cat si facial, orizontal, vertical, in orice directie. Ce vreti, eram si eu comunicativ sau sociabil asa cum mi s-a predat la orele de educatie civica intr-a cincea. Si uite asa, mai cu zgomot unidirectional de la mine, mai cu mici intreruperi cauzate de bomba de casetofon rustic a lu bulgaru' nostru, mai un izbucnit galagios al Emei ( in ras, ca doar nu m-o fi certat ) ... si am ajuns la destinatie. Sase leva zice aparatul care daca am uitat sa va spun cum proceseaza taxele de calatorie atunci va spun acum: dragii mei, am tot mersul cu taxiul in toata lumea, dar ca la astia, la nimenea. Sa vedeti cum merge secundarul ala sau ce naiba e ala de numara subdiviziunile levei, e atat de harnic incat zici ca sunt bataile inimii in efort anaerob alactacid de durata maxima ( fraza asta o stiu de la ANEFS, ca odata am fost si eu votant pe listele de examene ale statului sportiv ) si imediat de trezesti ca TIME IS MONEY!
Scoate Ema din protofel arvuna ceruta de mister, dar pana o face ea ma face pe mine sa deschid usa de cateva ori in semn de: "sa cobor, sa nu cobor, sa cobor, sa nu cobor!", asta ca sa fiu sigur ca nu vor fi probleme. Ma tata, cand ma hotaresc in sfarsit sa parasesc caleasca lu meserie si deschid usa, incepe bulgaru sa tipe de indienii din filmele cu John Wayne ar plati bani grei pentru cateva secunde de meditatie cu al meu left-partner ( pana atunci ). Mamaaaaaaaaaaaa, ce are asta? La distanta de cateva cvartale distanta de usa lui a trecut inca un taxi, dar atat de departe incat pe cuvant de onoare daca nu incapea lejer primaru sectorului 4 al capitalei cum il cheama Doamne !?!?
"It's ok!" ziceam eu, el "yyyyeeeeeeeaaaaaaaaaaaauuuuuuuuuuuu!"
"Hei, what's the problem?!, el "bbbbbbbrrrrrrrrrrsssssssssssaaaaaaaaaaaoooooppppppp"
"Ce are sta frate? Are softul in pioneze?"
Si da frumos bagajele jos, apoi tranteste cu putere toate usile, mai zice ceva si pleaca in tromba. Eu cu Ema ramasesem in mijlocul parcarii cu lumea uitandu-se ca la Seinfeld, dar ce sa ii faci?
"Nice to meet you!" sa ii fi strigat ... poate ca ar fi mers, nu?
Da-i bataie pana la information desk, apoi pana la company desk, apoi pana la sector line. Si gata, urma sa parasim habitaclul friguros la bordul bus-ului de ora 9.
Cum este deci o calatorie cu bus-ul prin Bulgaria?
Cat ai clipi din ochi te urci la mansarda cochiliei pe cate roti o avea ea si te cuibaresti cuminte in scaunul ales, nu de alta, dar e bine sa eviti sa incepi o conversatie, ca cine stie ce ditamai bagajul primesti in spinare. La ora anuntata pe biletul tip supermarket soferul incepe sa anunte ceva si apoi porneste motorul si urneste balaoarca spre destinatie.
Am facut 160 km de autostrada sau drum fara obstacole de tip masini, bus-uri, carute ... in trei ore. Nu stiu cum a fost drumul, caci eu am dormit o buna bucata de drum ( vreo 150 km ), dar cand m-am dat jos genunchii smuceau de parca eram un manz gata nascut:"Miscare coach, nu sta!"
Locuri, gata, start ... si am inteles! Pentru 10 metri, pana la primul taxi ancorat pescareste in parcarea improvizata de tip "pe cine prind eu azi sa fac de-o pileska file?" Noroc ca abil din fire ce sunt am ales exact pe curatu care saracu ne-a dus drept la hotel. Mai sunt si oameni cumsecade, sa stiti. Ahh, nu am spus ca autocarul avea televizor care a rulat si un film dragutz ... comedie parca :)))
Cazare rapida dupa o discutie fulger cu receptionera si doua antrenamente intercalate de o masa de pranz sub forma de paste ... de dinti sau de post, ca altfel nu are alt rost sa mai amintesc ce am mancat la bodeca din centru. Aerul curat si oarecum simplitatea locului au adus insa ceva optimism, cu atat mai mult cu cat suprafata de joc a fost ... o noutate absoluta.
Zgura artificiala si asta m-a dat pe spate. Un fel de mocheta cu granule de culoarea zgurei rosii udate uniform si cat trebuie, pe care poti sa patinezi si ... mingea lasa urme la fel de adanci si vizibile ca si cum clay este la ea acasa. Frumos, unic si interesant .
Cam atata ... pentru voi,
Cu drag,

Bloggarit ...

... se pare ca se numeste micul mare virus intern ce s-a coagulat atat de bine. Pur si simplu am o stare de bloggarit si cum am si ceva timp la dispozitie zilele acestea si am si ceva surse de inspiratie beton, mi-am zis singur: de ce sa stau?
Sofia incepe sa devina morocanoasa, friguroasa, ploioasa si din ce in ce mai neprietenoasa. Cuvantul cheie al acestor zile a fost "Nema", un inceput-sfarsit de fraza care parca este declarat prin lege a fi folosit. "Do you have a menu?". "Nema!" "Do you ... ?" "Nema!" Am inceput sa rostesc intr-un final d-ale lor si astfel iata-ma bulgar metis pe loc:"prjeni cartofi sasarni", "pileska file", "sopska salat", "sofia", "stoickov" ... ca altfel risc sa ridic nivelul frustrarii la un nivel inaintat.
Cum soare nu e, normal ca NEMA si sala de joc, asa cum spera nea Dumitrescu ( arbitrul roman de la turneu ) si normal ca NEMA antrenament tenisistic. Dar iata ca am reusit sa programam doua antrenamente de pregatire fizica adaptata la conditii, amandoua pe holurile hotelului la care stam, pentru ca bineinteles NEMA sala de sport sau ceva mic gen chichineata de facut macar stretching. Caci am fi incercat si alta varianta de deplasare catre un centru ceva de sport, dar cum v-ati obisnuit, NEMA taxi pe asta vreme. M-am molipsit de NEMA si daca mai incep sa dau si din cap ca astia, clar sun infestat cu bulgareasca, dar am toate sansele, caci ditamai saptamana ma asteapta cu bratele deschise ... tot in Bulgaria! As spune si eu NEMA, dar NEMA options!
Sunt momente in care incepi sa cunosti mai bine sportivii si viceversa, sunt momente unice in care noi nomazii alternam munca necesara cu cheltuirea timpului in diferite feluri. Timpul trece repede cateodata si azi ma uitam cum vine iarna. BRRRRRRRRRRRRRRRRR ....
Ca iar incep sa intru in criticism cronic cum spune comment-ul ascultatorului vizual. Special pentru una fiinta cu gropite ce viata incepe sa i se para mai dura ca niciodata ii transmit prin intermediul butoanelor HP-ului meu mic si tare frateeee ca nimic nu e ceea ce pare uneori si viata are si capcane, astfel ca e pacat ca pana data viitoare sa nu vad gropitele ca stralucesc asa cum au facut-o in atatea dimineti de iarna, primavara,vara, toamna. Sau, doh !?! stati ca incep acuma sa povestesc intamplari nemuritoare de pe taramuri muritoare alaturi de sportivi minunati care din cand in cand scot taica niste perle de pana si gropitele amintite ar plesni de ras, si nu de alta, dar in acest moment in care scriu am una durere de ceafa de orice maseur ar face febra la degetele mijlocii.
Si cu tot respectul pentru cititor, mie mi-a placut la nebunie urmatorul videoclip intitulat simplu: "O zi obisnuita la munca ... la romani!"

Preaaaaaaaaaaa tareeeeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Seara buna, ca ajunge ...
Cu drag,

Doresc ca postul de mai jos sa fie luat ca o modalitate constructiva de a expune un punct de vedere si daca sunt raspunsuri la intrebarile sau dilemele expuse ar fi minunat.
Nu se doreste a fi un atac sau o bascalie la adresa vreunei persoane, ci este o nedumerire personala: de ce ceea ce se incearca acum nu a fost posibil si inainte, cu aceeasi bani din venituri proprii?
Cu drag,

Comunicat

Asa cum apare pe prima pagina a FRT, ultima gaselnita in materie de reforma tenisistica romaneasca a fost gasita. Nu este o bascalie si nici un material ce cauta sa denigreze ultimele intamplari, sunt insa cateva semne de intrebare despre felul transparent in care se lucreaza la una dintre cele mai puternice federatii romanesti. Personal aprob si consider ca numirea Dlui Sever Dron in functia de Director Tehnic este oportuna si necesara, dar nu pot da din cap ca multimea in semn de aprobare fara a aduce la lumina si trecutul sau mai bine zis ceea ce se putea face in trecut dar nu a fost posibil pentru ca nu S-A PUTUT! OARE? Domnia sa Sever Dron nu are legatura cu ceea ce va urma, sunt altele persoanele care puteau infaptui ceva asemanator cu ceva vreme in urma. De fapt aceeasi ce in ultimii ani au stat si acum ascunsi sub Comitetul Director revolutioneaza sistemul. Pana acuma tata, ce am pazit?
Prima intrebare: De ce Comitetul Director a decis postarea acestui material cu numirea Dlui Dron in functia de Director Tehnic, cand, de exemplu Open tenis a publicat stirea de ceva timp? Parerea Coach's Corner: s-a asteptat terminarea meciului de Cupa Davis pentru a intari succesul! Asa cum citesc umil pe site scrie ca in data de 25 august o mana de oameni cu puteri a decis clar, nu? Pai si de ce doar pe 24 septembrie se afiseaza? Sau stai ca stiu, Eugen saracul nu a avut timp!
A doua intrebare: De ce procesul de reforma intreprins de FRT continua. STOP. Trebuie specificat clar ca procesul de reforma abia acum INCEPE, dar trecem peste si continuam alene intrebarea. De ce procesul de reforma intreprins de FRT continua cu infiintarea postului de Director Tehnic tocmai acum? Parerea Coach's Corner: alegerile taica. Destul de abila gandirea si punerea in practica a sfatuitorului Directorului General-Vicepresedinte tocmai acum, mai ales ca din lunile primaverii si-a mai atins un obiectiv si un capital de imagine prin numirea Virginiei Ruzici ca si director al Gaz de France Stars 2009 ( turneu WTA cu premii de $100.000 ). Postul de director tehnic era ceva util de ceve vreme incoace, dar pana la el se puteau creea sa spunem posturile de antrenor de lot national, iar celor de antrenori federali sa li se scoata statutul de functionari, nu? Ca la o piramida normala si logica, dar noi iar incepem cu piramida inversata. Asta este unul dintre aspecte, pentru ca presupun ca la intrebarea mea retoric vine si returul: Stii tu oare cat de greu este sa infiintezi un post intr-un stat de functii ale unei organigrame functionaresti romanesti, draga Coach? Din fericire stiu si cade din start ca v-ati chinuit in toti acesti ani sa infiintati un post de director tehnic ( si acum ati reusit, aplauzeee!!! ), timp in care s-a tot spus ca nu se poate face nimic. Daca credeti ca un om va schimba sistemul, atunci eu ma inchin voua, dar asa cum se asteapta vor fi angajati oameni in posturile necesare pentru a putea urni sistemul. Sa vedeti acum ca vor fi posturi de antrenori de lot, de antrenori coordonatori, de doctori, maseuri, preparatori fizici. OAuuuuuuuuuuuuuuuuu! Dar pana acum?
O alta intrebare: Numirea pe acest post a fost pe baza realizarilor si aprecierilor Federatiei Franceze ... conform uzantelor internationale, fara concurs ... consultand legendele tenisului romanesc Ilie Nastase si Ion Tiriac ... care au dat gir acestei actiuni. Numirea Dlui Dron este incontestabila ca fiind una potrivita si ne bucuram ca un om cu experienta a decis sa sprijine tenisul romanesc. Faptul ca s-au luat in calcul aprecierile Federatiei Franceze e bine, dar aici vorbim de Romania sau bugetul Federatiei Romane a ajuns sa fie egal cu cel al Federatiei Franceze ca se ne putem permite sa ne luam dupa aprecierile lor? Cu tot respectul, Romania este Romania. Sau am pierdut firul, dle Haradau, ca la fiecare sedinta ridicati in slavi bugetul Federatiei Franceze?! Fara concurs, conform uzantelor internationale ... aici nu am idee despre ce scrie in cartea internationala, dar daca s-a acceptat un post fara concurs inseamna ca cineva e tare pe acolo, nu numai rezultatele dlui Dron, pentru ca vorbim din nou de Romania, nu? Cine au dat gir acestei actiuni? Ma bucura implicarea dlor Nastase si Tiriac, dar de ce nu am intrebat pe nea Caisa portar la nu stiu ce club ce organizeaza turnee si are cativa copii legitimati, ca el nu a fost o legenda, dar macar e implicat in fenomenul romanesc de tenisuit mingea. Pardon, vorbim de un presedinte onorific si unul proaspat demisionar. Cu tot respectul pentru circuitul Romaniei de Tenis, de beneficiile aduse de cele doua legende ( care sunt insemnate si fara indoiala au adus pozitivism in sistemul romanesc ), dar a scrie pe site ca si cum ar trebui sa ne inchinam ca un post este girat de doi oameni pe care cand ii auzi vorbind despre tenisul romanesc parca vorbesc de ultima vaca din cireada este paradoxal. De ce nu am facut sa spunem un "referendum tenisistic" in care conform uzantelor nationale sa intrebam si amerindienii locali carora acest post de director tehnic le va fi tata? Costa timp si bani, nu? Mai bine asa cu cateva telefoane si o decizie scurta si gata ... Bravo!
Ne apropriem de final cu inca o intrebare: aceasta este tare si ma pune serios la ganduri, caci e anormal ca pe acelasi site, de exemplu, sa fie doua informatii in contradictoriu si pe prima pagina ( pardon, au dat delete la ea, de ce??? ). Salarizarea si programul aferent postului de antrenor federal vor fi sustinute din venituri proprii, dar un program intocmit de Sport Intercom necesita aprobari si tot felul de uzante functionaresti conform legilor in vigoare ( dar planificat cu un an inainte ). Sa inteleg ca dl Dron va munci voluntar pana la aprobarea planului de venituri si cheltuieli pe anul 2009? Cum era normal, dl Dron are si un plan care necesita finantare, iar aici avem un paradox financiar si unul administrativ. Ca sa poti schimba ceva ai nevoie de oameni, deci infiintarea de posturi noi sau regandirea posturilor actuale este necesara. Si uite cum ne intoarcem la ce se putea face in trecut ( acum sunt obligati sa avem loturi nationale care la randul lor necesita antrenori de lot - de exemplu, mai ales ca se doreste infiintarea de centre regionale si organizarea unei ligi profesioniste de tenis, lucruri de altfel extrem de benefice ) cu fortare in prezent. Asa cum e sistemul, astept cu nerabdare sa observ ce oameni vor fi adusi pe posturi cheie si agreati de acolitii lui Sever Dron, caci la un asemenea proiect nu pot crede ca nu i-a fost garantata o durata de inca cel putin 4 ani si cateva posturi la schimb. Deocamdata astept. De ce si financiar? Pai fiecare post trebuie platit sau daca au gasit ei un sistem mai economic, sistemul in sine trebuie sustinut cu bani. Si aici ma refer la banii ce vin din venituri proprii, caci restul e alta mancare de peste. Daca FRT ii are, bravo, dar vin si eu cu inca un apendix la intrebare: de ce nu am avut timp de atatia ani bani din venituri proprii sa sustinem un lot national? De ce nu am avut bani sa ducem echipele de juniori in fiecare an din venituri proprii la toate intrecerile europene pe echipe? De ce? De ce nu am dat la nici un club din tara premieri la sfarsit de an in materiale sportive in functie de performante? De ce? De ce nu am sustinut fiecare echipa din provincie cu cazare si masa la Campionatele Nationale pe Echipe din venituri proprii? De ce avem atat de putine echipe inscrise la 12 si 14 ani pe echipe, nu puteam sustine din venituri proprii ceva pregatire a masei de sportivi? Pentru ca nu au fost bani, nu?
Acum s-au gasit bani si culmea ghici ce urmeaza: alegerile. Condamn linistea celor atatia ani si agitatia ultimelor luni. In sfarsit se pare ca se face ceva mai constructiv si pentru sistem, dar doar in scop electoral.
Candva va rasari si soarele, dar deocamdata astept sa vad cum un singur om va schimba ceva. Ca daca se va face o echipe, raspunsul ultimol ani este clar: am trait in minciuna. Fie ea pentru ca nu s-a vrut mai mult, fie ea ca a fost prea greu, fie ea de orisicum ... uite ca de putut se putea,
Cu drag,

The future is history

Este titlul unui articol al ultimei editii al revistei ITF World ( "The International Tennis Federation's Flagshap Magazine" ) pe care l-am rasfoit azi. In timpul turneului de 1000.000 de la Sofia unul dintre arbitrii bulgari pe care il cunosc de cand calatoream la turneele ETA 14 & 16 ani imi tot spunea " I saw you in the picture" si eu tot inclinam sa cred ca ma confunda. Dohhh, coach intr-o revista de tenis din strainatate, asta da gluma buna !?
Zilele au trecut si la turneul de $10.000 tot din Sofia acelasi arbitru, Lubomir pe numele mic, a arbitrat-o in scaun pe Andreea la primul meci pe tabloul principal si dupa meci m-a prins si mi-a spus: "One second to show you the magazine". Surprins ca in continuare sustinea ca eu sunt persoana corecta am asteptat cu nerabdare sa vad ciudatenia.
Finally, la pagina 24, dupa articole de la Beijing, fotografii cu Rafa si Federer si multe altele, la jumatatea paginii eram intr-adevar eu. Alaturi de Ema si antrenoarea ITF Roberta Burzagli, dupa finala de la Roland Garros, bineinteles purtand o bluza rosie cu alb marca TOPSPIN ( for the best performances - logo-ul afisat clar pe bluza in fata ), chiar eu sunt postat zambind ( mai rar aceasta ipostaza, ce e drept ). OAuuuuuu !!!



Am facut si poza repede si chiar daca nu este clara, macar este sugestiva :)

Vazand Lubomir ca sunt atat de incantat de ceea ce vad imi spune dupa ce ma bate pe umar: "You are my friend and i give it you as a present!". Un cadou atat de frumos, mult mai simplu decat atat de multe altele, dar atat de sugestiv.

Din pacate, atat Andreea cat si Ema au pierdut in primul tur la acest turneu futures in proba de simplu, urmand a juca proba de dublu in jurul pranzului. Vremea rece si ploioasa din ultimele zile de la Sofia a adus cu sine si ceva reprize de pregatire fizica executate pe unde s-a putut, precum si ceva sedinte de tenis pe terenurile bulgaresti destul de imbibate cu apa.



The history has been written here in Sofia, astfel ca pana si titlul sugestiv al ITF World poate aduce ceva nou pe viitor. Viitorul este bazat pe trecut, dar poate ca totul poate avea si o alta nuanta pozitiva pentru cei ce prezentul este intunecat.
Cu drag,

Cea mai dificila varianta ...

... este cea pe care o aleg eu. Am tot auzit asta mereu si mereu, ultima data acasa, inainte de a pleca la Sofia.
Aflat aici la turneu telefonul a insistat sa ma atentioneze ca sunt lucruri de rezolvat si care depind de mine. Uneori pot astepta, uneori insa ard si cer impetuos rezolvare. Nu sunt importante pentru soarta tarii, dar de ele depind unele evenimente ulterioare destul de insemnate pentru unii dintre locuitorii aceleiasi tari. Factura telefonica imi va fi martora complicariii existentiale in care ma invart din dorinta prosteasca de a ajuta, in dupa amiaza acestei zile napadindu-ma o stare de frustrare: ce naiba fac eu?
Pentru fiecare probabil e la fel, cu greutati si cheltuirea timpului inutil in sute de directii, dar e destul de greu sa admit faptul ca nu se poate ca un sistem sa devina eficient daca noi ce il dorim asa incepem sa ne schimbam. Sergiulica, tu cu bicicleta ta poate vei avea sanse, eu cu sistemul meu am inceput sa imi doresc sa evadez,asta ca tot vorbeai tu o remodelare ...
Nu pot pricepe de ce comoditatea sau "lasa frate ca doar nu arde" sunt atat de indolente in situatii in care fiecare telefon este precedat de alt telefon si fiecare problema cauta rezolvare pentru ca intr-o zi roata se va intoarce si vei avea nevoie de acelasi sprijin. Imi fuge mintea in atatea cotloane ( sa zic la tenis ca sa fiu explicit ) incat disec repede ce anume sa faci si cum sa procedezi si dai drumul la sarcina la oamenii pe care te poti baza. Si de aici incepe asteptarea.
Poate unii sunt limitati, poate unii sunt comozi, poate unii le e frica sa nu greseasca, poate unii nu stiu ce sa faca ... Dar nu e normal sa treaca aproape 6 ore sa dai un telefon pe care rugasem sa il dea dupa ce vorbisem pe roaming in sute de directii si raspunsul sa vina impasibil: acum am avut timp. Intre timp persoana care astepta telefonul asa cum vorbisem imi dadu-se mesaj respectuos ca el a asteptat destul. Sau poate unii sunt zgarciti in atata hal incat fac balanta contabila repede si se intreaba retoric: mie frate ce imi iese? Dar la premieri sunt in prima linie sau la primirea de drepturi muncite de altii fac apel la dreptate.
E un exemplu simplu care imi demonstreaza la fel de simplu cat de complicat actionez din dorinta de raspunde cu DA fiecarei solicitari. Am si gresit poate fata de unii, dar la fiecare nu am stat cu mana in san. Actionez complicat?
Normal, ca numai asa unii pot dormi linistiti ca altul le face munca si ii acopera. Sunt atat de multe lucruri incarligate incat daca le-am trata simplu am taia in carne vie, fiecare componenta necesita si abordari generale. Pentru ca asa e sistemul.
Sa fim cei mai buni, caci smecherie e peste tot, daca fraierii accepta ...
La naiba ...
Cu drag,

De ce renunta fetele la sport ...

... cu mult mai devreme ca baietii?
Grea intrebare, cu atat mai mult cu cat a raspunde la ea ar trebui raspuns la: de ce sa faca fetele sport?
Predispozitiile genetice ale unui baiat de a face sport nu difera sau difera foarte putin de cele ale unei fete, insa odata cu alegerea unui sport ce implica miscare fizica balanta inclina drastic spre indrumarea baietilor catre sport. Totul pleaca de la mentalitatea familiei care isi planifica intr-un fel sau altul drumul propriilor copii in functie de ce anume au reusit ei sa experimenteze pana atunci si in foarte putine cazuri unele familii fac eforturi in a incerca prin proprii copii ceea ce ei nu au reusit sa faca.
Si astfel ajung copii la sporturi, globalizand si generalizand totul putem contabiliza mai multi baieti si mai putine fete, insa sunt si exceptiile de rigoare in sporturi in care prezenta fetelor este mult mai crescuta. Copiii sunt dirijati catre sporturile care au cel mai mare impact, apoi catre sporturile pe care le-au facut parintii si, poate, intr-un final catre sporturi care li s-ar potrivi. Desigur, multe din alegerile initiale sunt raportate la aspectul financiar. Baietii sunt indrumati catre sporturile unde exista contact fizic sau miscare mecanica, in timp ce fetele catre sporturi ce implica finete, coordonare, efort oarecum redus.
Urmeaza cativa ani de treceri succesive dintr-o etapa intr-alta, dintr-un sport intr-altul si clopotelul suna: sport de performanta sau stop? Pentru unii continuarea incertitudinii este o o solutie, dar mai devreme sau mai tarziu alegerea unei meserii si a unui drum in viata devin prioritati ce opresc fara doar si poate dute vino-ul existent. Pentru cei ce detin calitati reale de a continua viitorul devine o dilema, in timp ce pentru ceilalti totul se rezuma la moft sau obisnuinta.
Societatea actuala diferentiaza clar masculinul de feminin, iar sportul este parte integranta. Lupta pentru egalitate intre sexe dureaza de cand lumea, iar felul in care este privit campionul femeie fata de campionul barbat este unul dintre raspunsurile la intrebarea de azi. Se acorda atentie excesiva sporturilor in care barbatul este pionul principal, se aloca spatii intregi in media si mass media mondiala, se vorbeste peste tot si se apreciaza ceea ce masculinul reuseste. Premiile in competitii ( la general ) sunt mult mai banoase la barbati ,iar un exemplu clar il reprezinta topul celor mai bine platiti atleti ai mapamondului.
O fata ce alege sa isi continue viata sportiva doreste sa fie apreciata si sa i se recunoasca munca, dar asa cum am scris mai sus, foarte rar i se vor aduce ofrandele cuvenite. De ce sa mai continue?
De obicei efortul fizic masculinizeaza fiecare atleta, in diferite proportii; si nu vorbim de ingurgitarea de anabolizante pentru a mari performantele. De la o anumita varsta, fiecare fata doreste sa fie privita, adulata, iubita pentru aspectul sau. Chiar si fetele cu atitudine masculina evidenta. Sportul dezvolta armonios, insa sportul de performanta de obicei deformeaza, o regula general valabila, cu exceptiile de rigoare fiecarui sport sau fiecaru individ. In cazul sportivelor realitatea este palpabila, in cazul sportivilor aspectul exterior aduce beneficii. De ce sa te uiti dupa o fata care este musculoasa? Cand fiecare baiat cauta perfectiunea fizica?
Sportul de perfomanta cere sacrificii, iar asta o stim cu totii. Calatoriile permanente, adoptarea unui program strict de odihna, pregatire si ceva viata privata constituie legi scrise. In acelasi timp, eventualele prietene ale sportivei imbratiseaza viata de noapte, distractia permanenta, cosmeticizarea faciala si corporala ... Etc. Si uite asa am ajuns la unul dintre cei mai influentabili factori: anturajul. De ce sa alerg prin toata lumea si sa ma zbat sa muncesc cand prietena mea se trezeste cand vrea si e mult mai fericita? Ce ii poti raspunde?
Ca nu e adevarat? Nici vorba. Incerci sa aduci argumente pro sportului, dar mai devreme sau mai tarziu majoritatea este mult prea mare decat minoritatea. Anturajul este un lucru benefic si el doar modeleaza fiecare nou venit in functie de nevoile si cerintele indivizilor care creeaza grupul, dar el devine negativ cand incepe sa dicteze uniform o doctrina universal valabila.
Anturajul, lipsa timpului pentru viata sociala si dorinta de a fi iubita constituie punctul de plecare pentru o etapa frumoasa a vietii: indragostitul. Cand baiatul sau membrii anturajului incep sa isi arunce mrejele asupra fetei din dorinta de a petrece mai mult timp alaturi aducandu-i zilnic tot felul de cuvinte dragastoase, in capul sportivei incepe lupta de a ii multumi pe toti. De ce sa mai continui cand pe teren e chinuiala si langa baiat sau anturaj e asa frumos? Vorbim de doua planuri diferite, viata privata si viata profesionala, dar pentru fiecare a fi confortabil primeaza si mai devreme sau mai tarziu se suprapun. Majoritatea sportivelor renunta la sport, insa sunt si cateva cele ce merg mai departe.
Masculinizarea feminina produce efecte destul de importante si asupra orientarilor sexuale, extrem de multe sportive devenind lesbiene. Ciudat, dar am vazut cazuri in care o sportiva a renuntat la sport pentru ca ea nu vroia sa fie ca Navratilova, ea vroia o familie normala in viitor.
O familie normala este un alt capitol ce implica renuntarea la sport pentru o anumita perioada sau chiar total. Pentru o femeie o sarcina inseamna stop efort, pe cand pentru un barbat asteptarea unui copil nu afecteaza la fel de mult activitatea sportiva. Depinde atat de mult de familia creata daca dupa nastere vom mai avea o sportiva gen Davenport!!! Sau macar daca sportivele de valoare, chiar daca fac pasul mai devreme, sa astepte o perioada.
A antrena sportivii este un proces ce implica raspundere si echilibru pentru un antrenor. A antrena fete sau baieti este un proces asemanator pana la o varsta mica, dupa care diferentele se accentueaza si presupun o abordare diferita. A antrena sportivele este mai placut si mai facil decat a antrena sportivii, dar problemele cu care te confrunti sunt mult mai numeroase si mult mai diversificate la sportive. De felul in care, ca si antrenor, reusesti sa le rezolvi in corelatie cu fiecare sportiva va depinde pe viitor daca sportiva va avea puterea sa continue. De cele mai multe ori atitudinea antrenorului in diferite momente dificile prin care sportiva trece stopeaza sau lungeste viata sportiva, deoarece atasamentul emotional al unei sportive fata de antrenor este mult mai puternic decat al unui sportiv. Incheind cu antrenorul, calitatea principala a lui ar trebui sa fie mentinerea a unui cat mai mare calup de energie si placere pentru sportiva ce usor-usor isi va intalni cel mai de temut dusman: propriul EU. Pentru a spera ca poate ... nu se va opri.
Parintii? Aici sunt atat de multe spus, dar inainte de a mai spune ceva ma opresc din start. De ce? Pentru ca de atatea ori am auzit spunandu-mise: "cand vei avea copii vei vedea cum este". Parintii alaturi de antrenor inoculeaza, dezvolta si duc la apogeu fenomenul numit PRESIUNE, elementul primordial care duce la renuntarea mai devreme la sport.
Exista cazuri in care autopresiunea exercitata de sportiva aduce cu sine si renuntarea la sport, dar atat cat am putut cuprinde pana acum, ea are ca si substrat presiunea exercitata de-a lungul timpului.
Aud frecvent ca este mai usor de a razbate cu fetele, ca e mai usor de a lucra cu ele, ca e mai usor circuitul la fete ... dar pentru cei ce vor sa lucreze cu fete sau pentru cei ce misoginismul este la puterea "n" le spun cu drag ca ... fetele renunta mai devreme la sport decat baietii, cu atat mai mult cu cat numarul celor care practica un sport este infinit mai redus decat al baietilor.
Motivele financiare sau munca necesara nu constituie motive de departajare a fetelor de baieti, cel putin din maniera personala.
Astept si alte observatii, comentarii sau feedback-uri ...
Cu drag,

Nervii, bate-i vina

Sofia, Bulgaria, once again ... aici ma aflu de dis de dimineata si de aici incerc sa scriu cate ceva, asteptand intre timp terminarea unui sign in la un turneu futures de fete. Frig omniprezent, oboseala acumulata, conditii asa si asa ...
NU POT SA JOC! Ati auzit vreodata asa ceva pe un teren de tenis? Cu siguranta ca da. Ce creeaza aceasta stare? Extrem de multe. TERENUL E PROST! NU IMI INTRA NIMIC! ... Si ati inteles probabil ca pot enumera diferite variante, unele continand structuri de cuvinte interzise copiilor pana la o anumita varsta.
Ce faci intr-o asemenea situatie? Ca jucator probabil ca ar trebui sa dirijezi intr-un fel propriu totul ca sa nu se mai intample. Ca om de pe margine incerci sa dublezi repede cu cuvinte de incurajare si dupa meci sa incerci sa transformi in invataminte. Interesant ca toti stim ca nu e bine sa te manifesti asa, dar oare nu e normal?
"Copilul meu nu era asa acum ceva timp", ar spune un parinte. Altul, "lasa ca se maturizeaza el" si tot asa putem continua.
Personal consider important nivelul de joc unde se intampla cel mai acut acest fenomen, pentru ca asftel poate se poate modela din vreme junioratului cate ceva din interiorul uman al unui copil in plin proces de maturizare care isi va intalni din ce in ce mai mult dusmanul de temut: propriul EU. Stand pe margine auzi simplu de la un parinte: " nu mai da cu racheta ca nu e bine" si continua succint catre cei ce stau pe margine: "aia mari nu se comporta asa, nu l-ati vazut pe Federer cum se comporta pe teren?" ... ciudat de interesant e ca televizorul minte atat de mult incat realitatea palpabila este de neconceput, cu atat mai mult cu cat ceea ce se intampla inainte de meci nu este stiut decat de cativa.
Azi am asistat la turneul de $100.000 din Sofia la inca o monstra din ceea ce nu se vede aproape niciodata.
Nervii, bate-i vina, sunt prezenti la toate nivelurile, dar ei sunt intinsi la maximum exact la cei la care nu te astepti niciodata: granzii. A interzice sa mai faci ceva ( sa spunem gresit ) pe teren este o eroare, cu atat mai mult cu nimeni nu vrea sa faca greseli. A accepta aceste greseli este poate o complacere intr-o situatie care pe viitor poate degenera, dar este mult mai benefica pana la un punct pentru ca pe modelul invatarii pozitive poti construi ceva, pe cand pe invatarea cu interzicere ajungi numai si numai la situatii in contradictoriu.
Multi sportivi nu sunt ceea ce clasamentul arata ( ca si atitudine ) si NU daca joci frumos si te comporti frumos vei ajunge in top. Niciodata. Vorbim de jungla unde singura lege in vigoare este legea junglei. Asta nu inseamna ca pe terenul de tenis ar trebui sa ne comportam ca un fotabalist. Niciodata.
Desi, la meciul Stelei de miercuri considerat super performanta au alocat ziarele tone de hartie, pe cand de finala Soranei la Atena au scris, inca o data, la diverse! Tenismeni, haideti sa scuipam si noi cu avant, ca poate asta devine comercial!
Si uite asa, nervii, bate-i vina, m-au napadit si pe mine, inca o data, de oftica ca realitatea este ALTA!
Cu drag,

Grabeste-te incet

Imi revin in minte din ce in ce mai mult aceste cuvinte cand stau in trafic si cate unul claxoneaza de mama focului indemnandu-ma si pe mine sa ridic palma in directia claxonului si sa incep sa devin agitat sa ma indrept catre destinatie ... cat mai repede. Dar si cat mai sigur, nu?
Ma uitam zilele acestea la centrul national, printre picaturile de ploaie, la un copil si un antrenor care executau cateva teme si mereu sportivului i se striga: "Mai repede!" Lucru executat asemeni unui soldatel de catre micul tenismen, dar, parca, controlul mingiei nu exista. Mai repede, dar nu si mai sigur?
Intru la antrenament cu sportivii si unul dintre ei, din dorinta excesiva de a reusi, incepe sa grabeasca ritmul normal al punctului. Eficienta scade, mingea zboara si astfel intreb: nu trebuie sa fie si mai sigur, mai controlat?
Avem tendinta sa asociem "mai repede" cu "mai iute" si cu " mai tare". Toate duc in proportie marita la graba. Obtinem viteza, obtinem forta, obtinem practic ce am cerut. Dar siguranta?
De multe ori cauza principala a accidentelor este viteza excesiva. De multe ori cauza principala a greselilor in tenis este cauzata de viteza cu care se loveste mingea in neconcordanta cu "traficul" existent.
Este o tendinta moderna de a juca mingea cat mai repede, cat mai iute, cat mai devreme lovita. Asta se observa in circuitul mondial, deci ar trebui sa adaptam. Antrenorul sau parintele preia informatia si o preda sportivului care incepe sa faca eforturi sa mearga cu viteza. Claxoane, treceri pe rosu, neacordari de prioritate ... si totul se duce de rapa la aparitia militianului. Sau a rezultatul la tenis. Nimic nu scapa netaxat in viata, astfel ca din dorinta de adaptare la trend apare dusmanul numit GRABA care provoaca dezechilibre.
Concomitent cu "a lovi" exista termenul de "ritm", "constanta", "minge in teren" sau "siguranta". Ca altfel exista riscul ca in trafic un smecher sa inceapa sa apese pe acceleratie si ... doamne fereste! E buna viteza, dar daca este si sigura!
Atsfel ca, daca tot te grabesti draga cititorule, macar grabeste-te incet. Si vei ajunge la destinatie poate mai tarziu, dar vei ajunge.
Cu drag,

A castiga sau a juca bine?

Ce este mai benefic?
Am fost pus in doua situatii diferite ale aceluiasi palier de-a lungul timpului, amandoua avand acelasi rezultat ( victoria ), dar obtinuta in doua modalitati diferite ( sportivul/sportiva a jucat bine sau a jucat prost ).
A jucat prost ... si pe termen scurt victoria primeaza ca si beneficiu, pe termen mediu si lung o suita de astfel de evenimente pot aduce dezechilibre.
A jucat bine ... un meci, apoi inca unul si, poate un turneu intreg. Atunci este in forma sportiva si asta este minunat, cu atat mai mult cu cat daca acest proces intervine in mod organizat pentru un turneu de obiectiv stabilit dinainte. Victoria, cat si intreg procesul de pregatire devin constructive pe termen scurt, mediu si lung. Daca a fost doar un meci, amandoua sunt in regula si speri ca poate, intr-o zi, numarul lor va creste si va deveni constant.
Daca analizam structuri de meciuri, simplu si fara legatura, totul poate fi decodat. Insa daca aranjam prezentul intre trecut si viitor, atunci constatam ca poate sportivul(a) a jucat prost dintr-un anumit motiv destul de solid sau viceversa. Sau pur si simplu s-a intamplat. Daca a jucat bine, toata lumea e happy. Daca a jucat prost, e motiv de sedinta: interna, interioara, cu parintii, cu toata lumea.
Cine este in masura sa declare daca a fost benefic sau nu?
Eu ma uit pe live score pe internet si dupa un meci castigat declar satisfacut: Bravo! A castigat, nu? Habar nu am ce s-a intamplat, dar victoria este atat de dulce.
Eu mai uit la meci live si transpir cu totul observand framantarile din teren din dorinta de a castiga. A castigat totusi, dar ma macina ceea ce a fost.
Eu ma uit la meci live si zambesc. Joaca bine si castiga, deci este super.
Sunt doua situatii, ale omului prezent la meci si ale celui absent de la meci, amandoi interconectati la zbuciumarile prezentului ( bineinteles amandoua categoriile de oameni sunt direct implicati, nu simpli spectatori ) care catagorisesc rezultatul in mod diferit.
Dar ce spune sportivul? Ehhh, aici este aici ... daca s-ar trece repede peste moment, atunci cu siguranta urmatorul meci ar fi diferit sau identic, pentru ca a doua zi este o noua zi. Si astfel ar deveni benefic pentru pionul principal.
Si inchei cu ... ce e mai usor sa inveti un sportiv? Sa castige sau sa joace bine?
Ciudat ca amandoua se intrepatrund destul de mult, dar a juca bine este echivalentului teoriei ( sau a antrenamentului obisnuit, a antrenamentului pe puncte sau a termenului de antrenament ), cat a castiga corespunde practicii ( a realitatii, a nevoilor zilnice, a jocului competitional ). Personal consider ca este dificil si de analizat cand joci bine, pe cand victoria este indubitabil de cuantificat.
Mult mai greu este sa inveti un copil sa castige ( multe se invata, dar si multe se dobandesc la nastere ) decat sa il inveti sa joace bine, cu atat mai mult cu cat a juca prost este realitatea palpabila a celui ce vrea sa castige jucand bine sau cat mai bine ... In secunda doi se afla in postura in care culege exact ceea ce nu vroia sa se intample ( a jucat prost si s-a facut de ras ) sau viceversa ( in care isi propusese sa castige cum o fi cateva ghemuri si castiga meciul jucand super ). Multe meciuri din circuit se castiga jucand modest si un singur meci fenomenal pe turneu, decat jucand bine permanent.
Ce este mai benefic? Numarul zerourilor din banca ... clasamentul mondial ... ca statistica nu intereseaza pe nimeni!
Cu drag,

De la New York ...

... la Sofia via Bucuresti, un itinerariu ce evidentiaza mai mult decat elocvent realitatea unui job de antrenor si ... daca vreti, drumul inceput demult si ajuns la borna 28, in prezent.
Am parasit metropola americana la fel ca fiecare calator ce a bifat pe foaia de parcurs stationarea in halta Manhattan si am lasat micile squirrels sa pazeasca cu strasnicie fiecare alee a complexului Billie Jean King in speranta ca viitorul ne va aduce fata in fata inca o data, dar asta depinde de noi "calatorii", probabil, in cea mai mare parte.
Scriu la un interval destul de mare de timp de la ultimul post si asa cum fiecare poveste are un sfarsit si US Open-ul 2008 isi merita deznodamantul aferent. A fost o experienta necesara, interesanta si ciudata in acelasi timp, cu atat mai mult cu cat finalul acestei competitii a adus situatii neprevazute in care solutiile au fost, mai mult sau mai putin, viabile. Sper ca inca o data incercarea de a reda pe cat posibil evenimente de la o competitie tenisistica importanta a fost benefica pentru ochiul dvoastra flamand de informatii de actualitate si, lasand la o parte stilul critic si maniera personala de a reda ceea ce am considerat ca si important, sper ca v-a facut placere sa va petreceti o parte din timpul pretios pe o pagina virtuala si totul nu a fost o pierdere de timp.
Cine stie daca viitorul va putea repeta inca o data acelasi model, dar cu optimism si drag imi indrept privirea inainte ...
Cu atat mai mult cu cat intr-o zi de sambata de septembrie, departe de casa si aproape de fileul de tenis, prezentul ma gaseste inca o data la munca, fara zi pauza asa cum Sergiu sugera sa o fac ( macar in aceasta zi ), atingand si depasind secunda cu secunda ... borna 28!
De la New York la Bucuresti, de la Paris la Melbourne, de la Sao Paulo la Barcelona, de la Lisbona la Copenhaga, Brasov, Timisoara, Arad, Craiova ... sunt puncte de reper ale trecerii timpului pe un itinerariu tenisistic intern si international ce mi-a facut atat de mult placere de-a lungul ultimilor ani ai vietii.
Alaturi de sportivi in fiecare moment au fost cuvinte ce au indemnat permanent un interior uman de a sprijini si incerca sa vina in ajutorul celor ce au cerut asta ... si astfel a trecut timpul. Cu bune, cu rele, nostalgia trecutului aduce in prim plan personal amintiri vii ale ceea ce a fost. Am realizat mai mult decat mi-am propus in toti acesti ani, dar parca doare destul de mult sa aud de fiecare data ca un antrenor este platit pentru a scoate un campion, restul e rasplata jucatorului sau a parintilor. "Ce ati facut pentru copilul meu? Ca v-am platit si ati profitat in fiecare moment!"Asta este daca vreti dezamagirea ultimilor ani, cu atat mai mult cu cat NU un antrenor scoate un campion, ci o echipa. Macar un "multumesc" se poate spune, dar la borna 28 a vietii am avut ocazia sa indeplinesc ceea ce mi-am propus si sansa sa ... analizez daca se merita sa mergi mai departe cu aceeasi placere si dezinvoltura.
Viata merge inainte, indiferent de obstacole ...
Cu drag,

Squirrels...

In fiecare an la turneul de grand slam de la New York vin si in acelasi timp pleaca un furnicar omenesc impresionant, dar ce ramane dupa ce portile se inchid? A lot of squirrels si cativa "negri ici colo pe cate un teren" dupa cum spune Ilie Nastase. Pe arenele mici si aproape la fiecare teren de antrenament vezi cum micile rozatoare isi desfasoara acitivitatea fara a fi deranjate de zgomotul multimii si pe masura ce trece timpul iti dai seama ca in curand fiecare isi reia drumul in timp ce bastinasii raman martori si amintiri vii ale ceea ce a fost.
Turneul s-a terminat intr-o zi de vineri pe terenul opt al complexului national american, Elena Bogdan pierzand in sfertul de finala al probei de simplu, dupa un meci atat de ciudat incat, poate, e mai bine sa il las asa decat sa il inteleg.
Atat din New York pentru azi, mai putin ca de obicei, dar asta e...
Cu drag,

How long it takes ...

... to convince a player to go forward to the net? A lifetime is usually the answer.
A castiga este un obiectiv destul de important al momentului, dar felul in care o faci este o usa a castigarii viitorului, astfel ca depinzi de fiecare moment al experientei acumulate daca acea usa va fi sau nu inchisa in momentul in care vei avea nevoie. Rolul antrenorului este ca uneori sa reusesti sa imbunatatesti ceea ce se vede, chiar daca uneori acest lucru cere si sacrificiu pe puncte, dar pana la urma mingea este in terenul jucatorului.
Incep sa urasc din ce in ce mai mult acest sport cu atat mai mult cu cat totul devine din ce in ce mai placut, dar a sta pe margine in spatele unui jucator si a asocia victoria cu reusita este, din punct de vedere personal, eronat. Dorinta victoriei uneori incepe sa blocheze un potential urias. Dorinta castigarii unui meci sau turneu incepe sa devina obsesie. Dar cum ramane cu ceea ce va urma? Go the net when you have the opportunity ... si poate viitorul va suna asa cum ti-l imaginezi. Inseamna risc. Inseamna incredere. Inseamna viziune. Inseamna ceva diferit. Inseama have fun. Inseamna progres. Who cares?
Fiecare schimbare sau ajustare de joc cere timp si poate aici antrenorul ar trebui sa aiba grija. Bolletieri spunea ca e nevoie de 10-15 ani sa reusesti sa faci un sportiv sa vina la fileu si asta incepe de mic copil, insa trebuie sa ai grija ca:
1. parintii si antrenorul sa ii ofere neconditionat sprijin
2. sa poata sa reziste fizic la cerintele unui astfel de joc
3. sa se roage ca adversarii sa mai greseasca si returul pentru ca in ultimii ani returnantii au devenit din ce in ce mai eficienti.
How long it takes to a player to acknowledge that this can be a solution for him/her? A lifetime can be the answer, unless something suddenly happens ...
Invatam de mici sa loveasca mingea pana facem punct, dar acesta este partea muncitoare. Cand ii vom invata sa faca punct si cu voleul de oricate ori se poate am ajuns si la capitolul eficienta.
Sunt suparat ati spune, nu? Normal ca sunt, poate ca am dreptul, poate ca nu. A sta la Flushing Meadows cu badge la gat este poate ceva frumos, a castiga un meci in tandem este fara doar si poate o bucurie, dar that's not all. Felul in care joci jocul competitional isi pune amprenta mai tarziu si uneori ai nevoie ca jucatorul sa aiba un pic de incredere in negura solutiilor expuse de antrenor pe moment. Poti face puncte cu voleul de 2 ori pe ghem si totul este redus, lucruri care atunci cand totul va deveni impresionant de rapid vor conta.
Dar viata merge inainte. Ema a castigat si se afla in sferturile de finala ale openului american jucand bine si beneficiind si un pic mai mult si de ajutorul adversarei, insa poate un servici-vole sau atac urmarit la fileu ar fi fost mult mai important decat ... a castiga. Uneori conteaza enorm sa le faci cand trebuie, dar poate ca timpul le rezolva pe toate. Detalii pe Olimpia Tenis.
Important este insa sa castigi si sa dezvolti, pentru ca atunci cand castigi si doar atata ghilotina timpului va cadea extrem de dur si constati ca filmele cu intoarcerea in timp au ramas ... doar filme.
Intr-un din comment-urile la un post ce a facut ceva valva am primit o remarca ca critic cam mult colegii de breasla, oficialii federatiei si tot asa. Asa o fi, dar cand se spune la tinta fixa ceva nu consider ca gresesti. Cu atat mai mult cu cat cel putin eu am felicitat si lucrurile bune facute de aceeasi oameni. Pe Olimpia Tenis am scris cum Mr Nasty a ignorat prezenta juniorilor aici la New York, insa azi este timpul sa il felicit. La sfarsitul setului unu al meciului Emei Ilie Nastase si baiatul lui au venit, au dat mana si s-au asezat langa mine sa urmareasca meciul.
"Salut, cum merge?" ... "Buna ziua, bine, a castigat primul set"
Adversara pleaca la baie si intarzie, timp in care Ilie incepe: "Unde s-a dus asta, cred ca isi mai baga ceva droguri", "pana vine de la baie transpiram" ... "in sfarsit uite-o ca isi misca picioarele"
Si incepe setul doi cu Ema la serviciu. Inainte sa serveasca Ema si-a aruncat o privire la mine si, se pare, s-a blocat. Spun asta pentru ca urmatoarele 8 puncte le-a gresit una dupa alta. Ilie incepe: "s-a emotionat, eu plec" ... "fii atent ca eu sunt de vina" ... "trebuie sa plec ca in ritmul asta luati avionul spre casa diseara" ... si tot dadea se plece. Intr-un final a plecat, nu inainte de a isi lua ramas bun si a ura succes! Au fost cateva fragmente ale discutiei cu Ilie Nastase si recunosc sincer ca am ramas blocat. Pentru ca a venit la meci Coach's Corner il felicita si ii spune deschis: "Asa DA!"
Cine se antrena de dimineata devreme? Serena Williams. Dupa ce un meci tensionat ca cel de aseara, inca o data se pare ca a fi profesionist inseamna si a te reface mai repede decat isi poate imagina o minte normala.
La masa de pranz cam cu o ora inainte de meciul de Arthur Ashe, Roger Federer terminase de mancat si in compania racordeorului si a sparring-ului au inceput ... sa se maimutareasca cu o fetita. Au ras, au facut ca pisicile, s-au fixat cu ochii fiecare pe fiecare ... si cate si mai cate, iar la sfarsit au salutat juniorii ca si cum erau cei mai buni prieteni. Un om ca fiecare om.
Antrenamnetul de ieri al lui Nadal a avut ceva inedit. Au intrat toti pe teren si dupa cateva minute au constatat ca nu au adus apa. Cei doi sparring au sarit ca arsi imediat si s-au indreptat spre usa, moment in care Rafa i-a oprit si le-a spus: "Wait, i'm going for water" ... Incredibil, nu? In timp ce unii asteapta sa le cari termobagul sa le aduci apa la nas, numarul unu mondial procedeaza invers.
Ca si Roger, Rafa sau oricare jucator sunt persoanlitati extrem de ok in afara terenului si extrem de sociabili. Poti intra in vorba cu ei de parca te stii de cand lumea si asta se pare ca nu ii deranjeaza. Bravo lor!
New York-ul incepe sa devina habitaclu confortabil lui Coach's Corner, aseara iesind si plimbandu-ma pe strazile colosului. Nu poti descrie absolut nimic pentru ca ... ramai fara cuvinte. Incepusem sa cant tare muzica negrilor intr-unul din magazine, in altul dansam subtil alaturi de aproape toti ceilalti, intr-altul raspundeam rapid la "Hi dude, what's up!" ... si toate pana cand iesind dintr-un magazin de electronice de pe Broadway, fata in fata cu Hard Rock Caffee am dat nas in nas ... cu unul ce avea atarnat de gat un ditamai sarpele viu. Sa de-a dracu daca nu am vazut stele verzi si daca nu m-am trezit in secunda doi la viata adevarata. Dar nu a durat mult, caci ... New York is something where everything is full of life.
Cu drag,

Un meci se pierde ...

... inainte de a fi inceput de extrem de multe ori. In timp situatia se poate inversa cunoscand si perfectionand la maxim tehnicile de concentrare pentru meci, ritualurile sau lucrurile ce detensioneaza in mod pozitiv fiecare sportiv inainte ca intalnirea sa isi desemneze servantul si/sau primitorul. Cum se intra in meci constituie un pas important in deciderea a cel putin jumatate din meciul ce urmeaza si in cele mai multe cazuri totul se termina inainte de a avea loc, mai ales in intrecerea juniorilor.
Primele ghemuri ale meciului de ieri al Emei m-au gasit stand in tribuna pe una dintre treptele ei si incercand sa rezolv repede o dilema. Starea de tensiune si incordare creata de anumite intamplari oarecum normale au reusit sa schimbe imediat o sportiva ce si-a diminuat potentialul mutandu-si atentia si focusandu-se la ceea ce reprezinta adversara si nu propria persoana, schimband total dinamica de joc si ingreunand un rezultat ce putea fi mult mai accesibil, cel putin ca joc pe teren. Nu poti face multe in asemenea situatii de pe margine pentru ca avertismentul de coaching este imediat acordat, cu atat mai mult cu cat privirea disperata a sportivei cauta un monolog mai lung si nicidecum cuvinte cheie. Chinuiala din teren se transforma repede in inclestari si pe margine si in lupte disperate in a gasi balonase de oxigen viabile care, din pacate, nu merg de acceasi data, chiar daca vorbim de acelasi sportiv. Timpul macina repede si transforma fiecare punct in frustrare imensa ...
"Cu cine joci?"
"Cu Roma"...
"Ai grija, este o jucatoare experimentata" ... " Joaca foarte variat si se misca bine" ... "trebuie sa joci asa si asa ..." ... "Daca o bati vei juca cu ... care este mai slaba " .... Fiecare incepe sa cunoasca atat de bine tenisul si adversara incat ignora ca persoana de fata are si ea ceva calitati.
Si bang ... te afli in mijlocul luptei nerecunoscand propriul echipaj. Un meci se putea pierde pentru ca inainte de el mintea sportivului a fost inundata de tot felul de ipoteze despre adversar, lucruri absolut eronate atunci cand in astfel de conditii propiul organism este punctul cheie si propriul joc trebuie surescitat sa dea maximul in conditiile unui meci impotriva unei jucatoare cu un anume stil de joc. Nu invers!
Seara tarziu am iesit la plimbare si am aflat originile starii de incordare. Mai poti spune ceva? Desi aceste aspecte au fost "predate" cu ceva timp in urma, iata ca de fiecare data roata se invarte si te aduce in acelasi loc. Poate ca intr-o zi va invata sa asculte doar de ea ... si atunci va fi mai puternica. Pana atunci, intentiile bune ale celor ce incearca sa sprijine aduc extrem de multe neplaceri si cauzeaza cu adevarat celui ce are nevoie de liniste.
Cum e bine sa procedezi inainte de meci vis-a-vis de incalzirea pentru meci? Un capitol ce se leaga de cele scrise mai sus si care contribuie la fel de decisiv la soarta partidei. Unii joaca intensiv, altii doar lovesc cateva mingii. Altii si cei mai putini nici macar nu bat mingea. La unii se folosesc cuvinte motivatoare si agresive, la unii se adopta glumele, iar unii sunt lasati in pace. Unii sunt tinuti in priza pana intra pe teren, unii sunt lasati sa isi faca singuri programul, unii sunt fara antrenor si fac si una si alta :) Cum e mai bine? Personal consider ca e bine sa bati mingea inainte de meci, dar cat joci, in ce fel si cum se vorbeste depinde de la caz la caz. Discutia cu sportivul in liniste clarifica acest aspect si o parte din greul de dinainte de meci este rezolvat. Ramane insa "bagatul nasului in ciorba sportivului" care e mai greu de controlat, cu atat mai mult cu cat avem parinti, alti sportivi, alti antrenori, internet, media, spectatori ... care toti vorbesc. Oare un ipod cu casti ar rezolva ceva? Hmmmm .... merita incercat!
L-ati vazut aseara pe Rodick? Inainte de meci cu doua ore se afla in restaurantul sportivilor, chiar langa masa mea si juca un joc de carti de mama-focului alaturi de logodnica, fratele lui si inca cineva care nu stiu cine era. Cred ca am stat cam 40 de minute, ce e drept vreo 10 in plus doar de curiozitate si la cat inteleg eu engleza numai de tenis nu vorbeau. Si ma minunam: "Are meci in cateva zeci de minute si omul se relaxeaza la greu!" ... la ora 23 ora americanilor Rodick incheia meciul victorios.
William's quarterfinal este titlul zilei de astazi la New York si nu US Open quarterfinal, cu atat mai mult cu cat scorul este egal la intalniri directe intre cele doua si anume 8-8. Cine va castiga? Interesant de vazut, majoritatea dand-o ca favorita pe Venus. Intr-unul dintre antrenamentele lor am stat si am incercat sa numar ceva ce mie mi se pare interesant. Cate interventii face taticu pe durata unei ore de antrenament? Am numarat si nu mi-a venit sa cred, cu atat mai mult cu cat durata intreruperilor era de maxim 1 minut si asta cand erau explicatii demonstrative. Urmeaza Federer, apoi Fish, apoi Safina ... Fiecare antrenor intervine in mod civilizat de 5-6 ori in medie sa spuna cate ceva pe durata unei ore de antrenament ( fara a numara minutele de pauza ), iar in aproape toate cazurile sportiva cere ea oprirea jocului de cel putin o data si ceva explicatii. Asta inseamna cam 45 de joc pe ora ( pauze cam de 15 min adunate ) cu 8 minute de joc fara oprire pe tema si o intrerupere de 1 minut ( maxim ). Interesant, nu?
Zi linsitita si destul de placuta azi la US Open, in intrecerea juniorilor .... Continuare pe Olimpia Tenis ...
Cu drag,

Pimp my ride ...

... de la hotelul Grand Hyat la complexul USTA Billie Jean King.
Una dintre diferentele evidente dintre juniori si seniori este, pe langa hotelul oficial, mijlocul de transport ce asigura deplasarea sportivilor si a antrenorilor de la si catre Flushing Meadows. Juniorii, antrenorii lor, rudele lor si aproape marea majoritate a oficialilor stau peste noapte la hotelul Grand Hyat de unde isi incep in fiecare dimineata sejurul tenisistic cu autobuzul, in timp ce seara isi inchid ciclul cu acelasi autobus:

Asta in timp ce seniorii ajung si pleaca cu o diversitate de limuzine Lexus:
Mi-au placut enorm articolele scrise de Ioana si Sergiu pe pagina de blog a sportivilor de la Olimpia si ma bucur ca au reusit sa inteleaga un pic mai mult din ceea ce inseamna tenisul. Pimp my ride? Extraordinar de bine au reusit amandoi sa nuanteze laturile pregatirii unui tenismen, dar de la Sergiu am ramas un pic intrebator ... care este motorul si care este combustibilul?
La una dintre cele mai prestigioase intreceri ale momentului in tenis observi pe fiecare teren "masini" tunate ce fiecare detin cele patru roti umflate aproximativ la fel, mai mult sau mai putin, insa mereu la fiecare se compenseaza. Adaug la Sergiu ca pilotul ce conduce masina este la fel de important si este cel ce inchide triunghiul motor-combustibil-sofer. Sunt elementele principale ale unei masini de curse care nu se vad aproape niciodata, dar care fac diferenta atunci cand nici nu te astepti. Este un subiect pe care il voi aprofunda acasa cand timpul imi va fi prieten, insa am o intrebare deschisa tuturor, cu dedicatie insa dlui Silviu Zancu ( care cred ca este in masura sa imi raspunda la aceasta intrebare sau orice profesionist in domeniul mental ): Am o masina cu patru roti echilibrate, un sofer relativ ok si un motor ce promite, dar trebuie sa alimentez pentru a incepe cursa. Ce combustibil sa folosesc, dle Zancu? Trebuie sa fie in relatie cu specificatiile tehnice ale masinii sau unul care cred eu ca sef de echipa ca merge? Astept raspunsul ...
Spuneam de stress-ul acumulat pe parcursul unui asemenea maraton tenisistic si cum reusesc sportivii sa se descarce. Azi, pe un teren de antrenament rezervat numai seniorilor, trei jucatori de top si un antrenor au facut o galagie de nedescris, jucand fara tricouri si cu chef mare ... tenis cu piciorul. Interesant, nu? Cu atat mai mult cu cat nimeni nu a venit sa ii opreasca sau sa le spuna sa isi puna tricoul pe ei ... america's style...
Aseara surorile Williams au jucat optimile de finala si au resuit sa castige amandoua, sortii aducandu-le impreuna intr-o faza in care fiecare american este nemultumit. Au cedat amandoua mai putin de 15 ghemuri in patru meciuri si asta spune multe, insa este cu atat mai mult de apreciat faptul ca, de exemplu, desi aseara au terminat destul de tarziu, dis de dimineata erau pe teren amandoua si au jucat aproximatix 2 ore si treizeci de minute, fiecare pe un alt teren., cu cate un sparring diferit. Asemeni lor, toti cei au jucat meciuri lungi a doua zi erau fresh si gata de joc pe terenurile de antrenament, fiind o obisnuinta sa il vezi pe Rafa, Federer, Djokovic, Safina ... in mijlocul zilei batand mingea le greu. Refacere eficienta sau capacitate de efort crescuta? Cum e?
Meciurile zilei de azi din intrecerea juniorolor s-au intins pe toata durata zilei, primul incepand la 11 si ultimul terminandu-se acum cateva minute la orele 18. Continuare pe Olimpia Tenis ...
Cu drag,

Labour day ...

... and every american citizen had a day off today. Almost every one, because at the USTA Billie Jean King National Tennis Center champs and challengers punched all day long ... and the days isn't finish.
Din aceasta cauza si datorita vremii extrem de frumoase de astazi, aleile complexului sportiv parca au fost mai neincapatoare ca pana acum, lucru pe de o parte inbucurator, insa pe de o parte deranjant datorita zgomotului produs de fiecare spectator dornic de spectacol. Cu toate astea, meciurile au continuat, atat in intrecerea celor mari cat si in intrecerea juniorilor, acolo unde Romania avea sa joace primele meciuri. Rezultatele le gasiti pe Olimpia Tenis, nu de alta, dar in continuare ini rezerv dreptul de a asterne cateva din experientele traite.
Aseara am ramas inmarmurit in fata televizorului urmarind meciul lui Cilic cu Djokovic, diseara imi rezerv inca o data timpul pentru a il urmari pe japonezul minune de 18 ani care va lupta pentru un loc in sferturi, pentru prima data in istoria US Open-ului pentru un japonez. Proiectul 45, asa cum a fost denumit intreg procesul de dezvoltare al acestui junior japonez, se pare ca culege roadele increderii financiare si suportive ale celor ce au investit in el. "Cam cate milioane s-au investit in el?", a intrebat un jurnalist, intrebare la care un oficial al federatiei japoneze ( cred ) a raspuns impasibil: "Nu am facut calculul, dar nu mai conteaza, obiectivul a fost atins."
Cilic si Nishikori, doi juniori ce au anuntat deja schimbarea de generatii, au incantat aici la New York sub aproape orice aspect, aratand celor cateva zeci de juniori din player's lounge ca ... everything can be achieved.
Pentru ca tot vorbim de juniori, atentie mare la calendarul competitional intenational ITF Juniors. Stand si urmarind meciul Emei din primul tur, unul din membrii comitetului de organizare al Yucatan Cup 2008 a intrat in vorba cu mine. Se pare ca turneul mexican ce se tinea dupa Orange Bowl in mod traditional la sfarsitul lunii decembrie s-a decalat si se va tine in noiembrie in saptamana 24-29. Pentru cei interesati consultati ITF Juniors si ... Succes!
Nu numai tenisul acapareaza intreaga existenta aici la New York noua celor ce participam activ, direct si indirect la spectacolul american. Este destul de greu de rezistat intregii incarcaturi stresante cauzate de zumzetul multimii, de aglomeratia din players's lounge sau sacaiturile fiecarui reporter dornic de interviu ... si astfel vezi cum fiecare isi umple timpul in mod atat de diferit. Exemple sunt destule, dar majoritatea stau pe laptop, vorbesc cu prietenii, se plimba in zonele special amenajate; de ce este atat de greu de castigat un Grand Slam? Poate si datorita faptului ca timp de doua saptamani nu ai intimitate, nu ai liniste si confort interior. Si asta se aduna zilnic.
Aseara, inainte de a ma cuibari in player's lounge si a scrie "America style" am fost la US Open Book Store si am rasfoit cele cateva zeci de cartulii pe teme tenisistice ( si nu numai ) si intr-un final am cumparat vreo 4, una dintre ele cautand-o de mult peste tot globul: " The inner game of tennis" ... just great. Inainte de a vedea pe Cilic cu Djokovic am iesit un pic afara sa ma plimb la indemnul lui Brica care tocmai venise ( si care ma cautase la hotel cu zeci de minute inainte sa iesim impreuna, ce-i drept, dar eu ramasesem atarnat de-a dreptul la mrejele US Open-ului pana mai tarziu ) si am ajuns pana pe Broadway, asta dupa ce am trecut de 7th avenue si 6th avenue. Frumoasa privelistea pe seara a gigantului american, si ce-i drept, asta este sau poate fi inca una din modalitatile in care tensiunea este disipata.
Practice sessions este un lucru pe care il vroiam de mult sa il atac online. Surorile Williams sunt catalogate ca fiind extrem de muncitoare pe teren si asta datorita faptului ca taticul este absolut agasant. Poata ca asa a fost, poate ca asa este, nu pot nega, insa ce am vazut eu a fost o modalitate absolut constructiva de pregatire in care zambetul si-a avut locul permanent ... si de asemeni varietatea in joc. Cat despre ceilalti se observa liniste si placere a jocului, rareori aparand situatii frustrante in care cineva tipa la altcineva. De fiecare data sportivul munceste cu zambetul pe buze, iar antrenorul asistat de echipa intervine in mod linistit. Hmm ... iti suna cunoscut Romanie?
Dimineata micul dejun se mananca in aproprierea hotelului ( vorbesc de cei ce stau la Hyat ) si nu la hotel, aproape fiecare strada avand celebrul Starbucks Caffe sau ceva asemanator ; iar produsele se gasesc si se servesc la preturi extrem de convenabile. Azi de dimineata am plecat direct la club si dupa ce am urmarit meciul Emei si al Anei m-am indreptat in fuga catre player's lounge pentru a lua masa de dimineata ( la ora 13!!! ) sau de pranz :) , pentru ca de dimineata am sarit peste mic dejun-ul amintit mai sus. Am comandat si am platit cu badge-ul ( fiecare sportiv si official coach are 35 de USD zilnic pentru masa, totul calculandu-se prin intermediul unui cod de bare situat pe badge ), apoi m-am asezat la o masa libera. Am inceput sa mananc si in acelasi timp ma uitam. Mancam si ma uitam. Si iar mancam , si iar ma uitam. La cativa metri mai departe, Lindsday Davenport se juca cu baietelul ei. La ea ma uitam sau mai bine spui la ei. In infernul de aici e greu sa ai grija de propria persoana, dar sa mai fii si atent la cineva in plus! Pret de cateva zeci de minute am asistat fara glas la ceva cu adevarat inedit, o jucatoare cu rol de mama, o vedeta cu aliaj de prietena pentru cativa apropriati situati la masa, o persoana deschisa ce isi gasea timp sa dea un autograf, sa vorbeasca cu un junior, sa iti zambeasca ... De multe ori vezi un sportiv cu prietena venind la turneu si viceversa. De cele mai multe ori ii vezi singuri. Extrem de rar ii vezi si in aceasta ipostaza de parinti.
Am terminat de mancat, parca, intr-un final. Nici nu mai stiu. Pret de cateva minute am traversat complexul si imaginile ramaneau vii pe pelicula vizuala in asa fel incat atunci cand am fost oprit la check point-ul de la practice courts nici nu am bagat de seama si am continuat drumul, fiind oprit in alergare de un politai de culoare :)
Uneori e nevoie de atata timp sa schimbi ceva la propria persoana, uneori insa o imagine conteaza cat o mie de cuvinte.
Tenisul nu are limite atata timp cat cei ce il practica se simt confortabili interior, indiferent daca din exterior totul pare o corvoada. Si totul pleaca de la comunicare ...
Daca mai puteti citi ... Olimpia Tenis va asteapta :)
Cu drag,