Oauuu, am citit repede cele scrise mai jos si la fel de repede o saliva incolonata in directia exit a inceput sa se formeze in cerul gurii, dar parca nici nu mai a avut puterea sa exprime ceva. Incerc sa imi masor cuvintele si sa afisez oarecum un vocabular adecvat civilizatiei amazoniene romanesti dar constat ca...lumea a ramas la fel.

Scriu repede cateva randuri, pentru ca desi cele cateva zile petrecute in Maribor, Slovenia la un turneu ITF de juniori au fost pline de atatea lucruri bune, am avut o mare problema: lipsa internetul sub orice fel. Am parasit frumosul oras vechi de dimineata si acum ma aflu undeva intre munti in apropiere de Heidelberg si Meinheim, dar parca civilizatia europeana a uitat sa incorporeze acest gadget modern numit internet...pana si aici in Germania.

Dar incerc sa va spun ca:

1.Sergiu, elevul cu care am participat la acest turneu in Slovenia a fost un episod extrem de placut trait in acesti ultimi ani de antrenorat, o experienta minunata ce mi-a demonstrat intr-o mare masura ca am avut dreptate despre el. Curiosii vor da un click repede pe clasamente si vor observa o pozitionare undeva in afara primilor 1000 de jucatori juniori ITF, iar daca se i-a in calcul varsta lui de 17 ani vor arunca ejectii verbale instantaneu de genu: "ne lasi nene cu asta!" Realitatea este alta si probabil inca una din paradoxurile in care traim a fost ceea ce eu a trebuit sa ingurgitez vizual timp de cateva zile. Un tanar dornic de munca, inteligent, extrem de ordonat si cu reale calitati de face mai mult in acest sport, dar limitat acum ca si joc afisat pe un teren de tenis, si asta, parerea mea, din cauza trecutului lui, a ceea ce unii numesc invataminte tenisistice oferite sportivilor. A fost pacalit atat de mult, dar nu e mirare daca stai de vorba cateva minute cu el: prea bun, prea credul, prea bine educat. Ma uit in jurul meu si imi vine iarasi ciuda cand vad ca astfel de potentiale umane sunt tratate cu bocancii murdari de interese ascunse, dar si mai mult ca valoarea si calitatea celor ce ar trebui sa invete copii sa devina sportivi intr-un sport ca tenisul este in decadere constanta. Am parasit Maribor-ul insa extrem de fericit ... Sergiu poate mai mult, dar ce e mai important, a strans pumnul si spus, cu o voce de copil: "incepe sa imi placa tenisul"... si cand ma gandesc ca acum ceva timp nu mai vedea nici o motivatie sa faca acest sport. Poate nu va fi top 10 mondial, dar cu siguranta veti auzi cel putin o data de acest nume. Succes Sergiu Margarit!

2. Citeam un ziar romanesc, din intamplare, intr-un supermarket sloven din Maribor numit TUS si, cum era normal, in ultimele pagini scria ceva palid de tenis de la Wimbledon. Ziarul era al unui antrenor roman din Sibiu

si inainte sa descifrez cele scrise, aud intrebarea: "Cu cine joaca ai nostrii la Wimbledon?" Eu stiam de la Oni ca Raluca va juca contra puternicei sportive australiene S. Stosur si am zis repede stirea, adaugand ca scrie de ceilalti in ziar. Ceea ce asa a si fost, dar daca tot scria de toti, ce lipsea era tocmai vreo informatie despre Raluca. Imi amintesc titlul articolului si cum am vazut ce a scris Oni in articolul de mai jos, cu siguranta Prosport era cel in cauza. Acum, nu prea ma intereseaza care ar fi cauzele omisiunii, pe care insa le consider normale, avand in vedere ca in sambata pauza de la Roland Garros, inainte de finala de junioare, sportiva Elena Bogdan a avut afisata in acelasi ziar o cu totul alta poza, dar numai a ei nu, cat m-ar interesa cu adevarat sa imi traduca cel cu pricina urmatoarea declaratie data de Tete Haradau si transpusa simplu la participarea romaneasca la Wimbledon: ''In primul rand te gandesti la imaginea tarii. Ai un prilej foarte bun ca sa promovezi Romania in lume" .... Si acum liniste, vorbesc eu:

a)in primul rand Dl Haradau ar face bine ca aceasta declaratie sa o extinda si la alte evenimente tenisistice, nu numai la Cupa Davis, de asemenea incercand sa aduca pe tarabele ziaristice de specialitate din Romania exact acele performante care imbubatatesc imaginea tarii. Care sunt alea? Ohooo...

b)dl ziarist ce probabil lucreaza la un laptop cu baterie redusa din moment ce scrie texte infinit reduse fata de adevarul brutal inregistrat in templele tenisului sa faca in asa fel incat sa citeasca informatiile si apoi sa dea search simplu pe pagina cu initialele : ROU. Asta in cazul in care e interesat sa adauge complet cele ce ar trebui sa existe. Cum Raluca Olaru a devenit peste seara Maria Olaru !!!, Elena Bogdan a suferit o operatie estetica de mare finete devenind de la semifinala de grand slam la finala de grand slam cehoaica Cetkovska ( castigatoare la $50000 Bucuresti Gaz de France )!!! si aoleu cat or mai fi, ma intreb oare: la ProSport e chiar atat de bezna? Ca faza cu imaginea tarii cade din start, din moment ce probabil alpinismul sub orice forma catre o functie mai inalta este in floare in Romania, iar ceva e mereu de scris la ultima pagina la DIVERSE. Asa cum am mai spus, daca tot se scrie, macar sa se faca cu suflet. Iar pe viitor, nu ar strica ca sportivii sa ceara si ceva daune morale.

Undeva insa e bucurie, Germania joaca contra Spania, astfel ca romanilor aveti ce scrie, doar e sarbatoare la altii! La noi e deja umbra sau nu stiati ca bezna din biroul ProSport e ceea ce o inghitim zilnic pentru ca fiecare dintre noi plecam capul, ajungand sa traim ca liliecii intr-o lume atat de splendida.

Cu drag,

Declaratii mistificate

De ce oare,ziaristii,trebuie sa inventeze,sau sa schimbe declaratiile pe care sportivii le dau?
E clar ca fac asta,pentru ca seful lui sa-i accepte publicarea articolului in gazeta,pentru ca apoi,ziarul sa se vanda mai bine si datorita acelui ceva mai special din articolul sau.Dar nu le pasa,ca prin exagerarile,schimbarile,omisiunile sau ruperea din context a celor spuse de performeri,ei denatureaza si mistifica adevarul,chiar induc in eroare cititorii,cei care afland diversele "declaratii" isi pot forma impresii gresite sau nereale despre campionii in cauza.
In momentul in care,pui ghilimele,e clar ca ceea ce ai publicat in ziar,jurnalistule,trebuie sa fie identic cu ceea ce ai inregistrat pe banda,sau pe reportofon,100%,si nu anumite procente,cum faci de cele mai multe ori.Ca iti pare tie,ca suna mai comercial,un adjectiv, in locul celui folosit de cel intervievat,ca e mai literar, sa folosesti tu o metafora,in locul cuvintelor folosite de sportiv,ca e "mai tare" sa mai bagi si ceva de la tine,e NEPROFESIONIST si chiar ILEGAL,si daca inca in Romania,se mai pot intampla asemenea lucruri,e tare grav.
Ce e de facut?Sportivii trebuie sa-si ia masuri mult mai drastice de prevedere,pentru ca imbunatatirea calitatii jurnalistice (de sport )romanesti,e "un vis " (sa parafrazez pe cel caruia i se datoreaza,in special acest articol ) irealizabil,din pacate.
Sper,ca poate,cineva citind aceste randuri, le va spune sau poate chiar cei in cauza vor afla direct,vor medita un pic,si nu vor continua in acest fel,care poate aduce prejudicii,si nu putine,sprtivilor nostri de frunte."Visez",pentru ca un comentariu trimis in miez de noapte,de la Londra,a indreptat o eroare in Pro Sport,dar sigur orice discutie cu un "mare specialist" nu-i va schimba inversunarea cu care se razbuna si acum,pe o tanara tenismena careia nu-i mai pomeneste nici macar numele,chiar daca prin aceasta voita omisiune,isi incalca deontologia profesionala de comentator tv.

Marii campioni,vazuti si altfel

Marti,in a doua zi de Wimbledon,am fost martor la doua momente,pentru care paparazzi ar face orice sacrificiu si ar plati bani multi ca sa poata sa le publice in ziarele lor.Concret,in ordine cronologica :
1. Gym-ul de sub terenul central,orele 11 am
Facand un antrenament de pregatire fizica,cu Raluca,am fost martorii urmatoarei scene :
- pe prima bicicleta din stanga,chiar sub cele cinci monitoare,a luat loc,englezoaica Baltacha,care impreuna cu antrenorul ei,venise sa faca o mica incalzire,banuiesc ca urma sa intre sa faca antrenament,pentru ca jucase cu o zi inainte.Cum meciurile din aceasta zi,incepeau la 12,pe doua din monitoare,era rezumatul zilei anterioare,si la un moment dat,au aparut imagini,chiar din meciul englezoaicei,castigat 7-5 in decisiv,impotriva nemtoaicei Kerber.A fost extrem de interesant de urmarit,reactiile jucatoarei,vazandu-se pe ecran,cu trairile din timpul meciului,dar faza haioasa de abia acum incepe,deoarece,in dreapta ei,pe cele doua biciclete alaturate,s-au asezat gemenii Bryan,numarul 1 mondial la dublu,care au inceput un "misto " savuros,bagand-o la mijloc,pe mai tanara si mai putin cunoscuta jucatoare britanica,cu remarci de genul "ah,tu esti asta?" ,"si cum era acum,ce ti-ai zis atunci?".Cum,in ultimul ghem,arbitrii au favorizat-o mai mult decat fatis,englezoaica a urmarit ultimele puncte,mai mult cu capul in jos,cu scurte ocheade spre ecran,iar gemenii isi continuau remarcile haioase.

2.Vestiarul jucatorilor si antrenorilor din Aorangi Pavilion,ora 12,45 am
- pe doua banci,fata in fata,o discutie extrem de relaxata,intre Marat Safin si Fabrice Santoro.Amandoi,doar in sorturi,batusera mingea,nu cred ca impreuna,discutau despre ce mai joaca in continuare si apoi subiecte extra tenis,Safin spunandu-i francezului ca si-a luat o noua masina si apoi mandrindu-se cu noul ceas,pe care Santoro si l-a pus la mana,si i l-a aratat lui Thomas Johansson,care tocmai intrase,dar fiind de dimensiuni mari,a ras spunand ca pe el nu-l avantajeaza,e clar ca e pentru tipi inalti si puternici.
La intoarcerea de la dus,chiar pe randul meu de banci,pe cine gasesc,extrem de relaxat,chiar glumet si pus pe sotii,ca un pusti,impreuna cu trei companioni.Era chiar , Roger Federer,care se impingea si se juca (pe bune,nu exagerez cu nimic )cu prietenul sau,vorbind cand in franceza,cand in germana-elvetiana,care imi e complet necunoscuta,dar dupa mimica si gestica,glumeau la greu.La un moment dat,Federer s-a asezat pe banca,si la cateva minute, pe usa a intrat Juan Carlos Ferrero,grabit,indreptandu-se spre toaleta,la care cel care a salutat,culmea,a fost actualul lider mondial,nu fostul numar 1,care intrase in incapere.

Si uite asa,intr-un interval de doua ore,am vazut multi castigatori de Grand Slam,multi actuali,sau fosti numar 1 mondiali,in afara terenului,unde si ei sunt oameni normali, totul intr-o realitate palpabila,nu plasmuire a imaginatiei mele.

Tristete si bucurie

O zi de sambata,care era prima zi la Wimbledon,a inceput si a continuat normal,pentru o zi aici,cu sosire din timp la club,pentru a avea timp de un antrenament de pregatire fizica la gym si apoi de mici chestii necesare inainte de antrenamentul de tenis, care urma sa inceapa la 13,45.In drumul spre teren,insa,mobilul a semnalizat,primirea unui sms,si cand l-am citit,am ramas socat,in urma,iar Raluca uitandu-se spre mine,probabil mi-a vazut fata,pentru ca intrebarea i-a tasnit imediat pe buze : "S-a intamplat ceva rau?"
Da,era ceva rau,o veste teribil de trista,de acasa,eram anuntat ca George Bucuroiu,se stinsese din viata int-un teribil accident de masina.Nu am fost prieteni apropiati,dar ne cunosteam,si cred eu si respectam reciproc,vorbeam de cate ori ne intalneam si am apreciat intotdeauna capacitatea lui,dorinta de a se implica in binele tenisului romanesc si puterea lui de munca,atat cu copiii mereu la turnee,cat si in treburi organizatorice si nu stiu cand mai avea timp,in arbitraj.Asa l-am vazut si ultima data,cand am si vorbit,din pacate pentru ultima oara,la Sibiu,la Cupa Davis,la meciul cu Franta.Acum,nu mai pot spune,decat,Dumnezeu sa-l ierte!


Mai tarziu,dupa mai mult de trei ore,vorbind iarasi cu Raluca,despre ce se intamplase si ce se poate intampla pe soselele din Romania,ea mi-a spus : "Acum sa nu va intristati,iarasi!"
Si pana la urma,datorita ei,si sorei si cumnatului ei,care ne-au invitat la un muzical,la un teatru in Centrul Londrei,am terminat ziua,fericit,extrem de incantat de spectacolul vazut."Sunetul muzicii" m-a vrajit inca o data,totul a fost minunat,decorurile,punerea in scena,costumele,interpretarea actorilor,dar mai ales cei sapte copii ai capitanului,cu inocenta,vioiniciunea,vocile cristaline,dar mai ales gestica si mimica,si in special micuta Gretel,care m-a readus din nou la starea de optimism,ca viata merge inainte,asa trebuie sa fie.
Si cand tot drumul de o ora,de intoarcere,Raluca a fredonat continuu,refrene din spectacol,am uitat de cele rele si m-am incarcat cu pozitivism pentru ceea ce urmeaza.
Pentru seara minunata de care am beneficiat mii de multumiri,Critinei,lui Guy si Ralucai!

Strigatele pescarusilor

In majoritatea cazurilor,perceptia noastra,a celor care calatorim mult,schimband des orasele si tarile in care ne aflam cu treaba numita "tenis ",despre aceste locuri pe care le schimbam atat de des si din care, din pacate nu reusim sa vedem niciodata,atat cat ne-am dori,este deformata.Spun asta,pentru ca,de cele mai multe ori,starea noastra,de fapt a mea,pentru ca e greu sa vorbesc in numele altora,dar stiu ca nu fac o exceptie in aceasta privinta,depinde foarte mult,de rezultatele din acea saptamana,de amabilitatea sau problemele aparute in relatiile pe care le avem cu gazdele noastre ( organizatori turneu,arbitrii,soferi,personal hotel si restaurante ).De fapt,la atat se rezuma de cele mai multe ori,universul in care ne invartim in fiecare saptamana,chiar daca azi e Franta,maine Anglia,poimaine Ungaria sau raspoimaine SUA,peste tot in lumea asta larga,jucatorul impreuna cu antrenorul sau, au un traseu limitat (aeroport sau gara,hotel,club,restaurant si cam atat ),programul zilnic nemai putand include si alte repere.De obicei,drumul intre hotel si club este scurt si in timpul parcurgerii lui,atentia noastra este focalizata pe ce va fi pe teren sau ce a fost deja acolo,si de aceea nu prea ai timp sa observi ceva din locurile unde te afli.Cum nu de putine ori,am aflat direct de la sursa,te trezesti si pana te dezmeticesti,din vis sau doar din somnul adanc,nu stii unde te afli,in ce oras,in ce tara,nu mai spun in ce hotel (numele acestora se amesteca continuu ),cu atat mai deosebit este ceea ce am simtit in ultima saptamana.
Eastbourne,Marea Britanie un reper pe care sigur o sa-l tin minte toata viata,si in care mi-as dori tare mult sa revin.Cum asa? Simplu,o atmosfera deosebita,de pace,liniste (ciudat,oceanul era la 20 de metri de hotel)dar intrerupta continuu de sunetele pescarusilor, prezente nelipsite,dar atat de placute, in tot orasul,pe cladiri,pe strazi,la terenuri si chiar si pe terenuri,de tihna,chiar daca spectatorii intr-o zi de turneu au fost cat cei din toata saptamana la Open Romania.Spectatori atat de multi,dar cu o cultura tenisistica deosebita,si care sunt parte integranta,chiar sporesc farmecul clubului unde se desfasoara turneul.Pentru ei,prezenta zilnica,nu le afecteaza tabieturile,vizionarea meciurilor o fac printre picnicurile ce sunt pe toata suprafata gazonului din tot clubul,printre suetele si conversatiile purtate pe paturile intinse sau scaunelele pliante ce impanzesc tot spatiul in club,printre vizitarea agale si pe indelete a multelor corturi cu diverse marfuri de vanzare ce sunt aproape de intrarea principala.Peste toate,continua rugaminte adresata jucatoarelor de a face o poza cu ei sau de a cere un autograf,insa adresate atat de respectuos,incat rar pot primi un refuz,indiferent de graba sau starea de moment a celor carora li se adreseaza.
Asa,datorita acestei saptamani petrecute la Eastbourne,Anglia nu mi se mai pare atat de rece,ploioasa,sacaitoare,ingamfata sau greu de inteles,cum o percepeam pana acum,ci dupa cum am mai spus,un loc unde mi-ar placea sa revin.

Vacantaaaaaaa

Sau workalchoolic in antagonismul impus de societatea romaneasca in care la nastere primesti un certificat vizibil pe propria piele in care esti instiintat cu nota bene: romane, ai doar obligatii, nu si drepturi! Si asta e o instiintare parsiva pentru ca nimeni nu are curajul sa iti spune verde in fata ceea ce esti, adica un tomberon ambulant ce inghite permanent gunoaiele sistemului ce iubeste cu patos tembelii, smenarii si toti cu drept de sinonim din marea familie romaneasca numita generic "merge si asa". Pe zi ce trece avansez inainte cu tupeu in maldarul de infectii si constat ca ANEFS-ul si sitemul ar fi trebui sa imi elibereze, poate pe la spate, o hartie in care sa imi aduca la cunostinta cele ascunse din meseria de sa spunem antrenor de orice sport si in care macar sa ma faca atent la faptul ca intre mine si una de pe centura ar fi o mica diferenta de ... interpretare. In care oricum ies pe locul doi, ca aia macar e isteata si cere banu inainte, in timp ce specia asta ramasa finalista primeste ce spune un candidat la primarie: promisiuni ( ca tot se vorbeste in aceste zile de alegeri ).

Ingurgitezi cat poti sa duci, dar parca la un moment dat incepi sa te saturi de atata bezna din jur si tragi o draperie plina de praf in speranta ca se va intampla un miracol. Nu ai dreptul insa sa ceri ceva mai bine pentru tine pentru ca de la nastere eticheta aterna greu: fara drepturi!

Taxe, impozite, drumuri nasoale ... ahh, ca veni vorba, am sters un Mondeo in leasing acum ceva zile datorita a doua elemente de carosabil sa spun improvizate din vina ploii musonice, probabil, si anume una bucata mare de asfalt lipsa transformata in groapa tip acces fara probleme la o statie de metro dublata nene incredibil de un ditamai semnul de evitati cursa off-road postata, ca la romani, dupa groapa si nu inainte. Eu, sofer destept cu zvac in vene am tras de volan dreapta sa ocolesc abisul ancestral, dar brsuc trebuia sa fac si stanga sa revin la acul busolei cu directie "training camp" si fara sa mai am timp am dat ocazia "vacutei" mele sa faca cunsotinta timida cu puternicul Mondeo, un tampon lejer bara spate la aripa fata de toata frumusetea de ar face invidiosi si celebrii artisiti in ale tuning-ului auto. Asta e fost partea de poveste ce a durat atat de putin, dar a venit parte adevarata demna de un capitol "lasa-ma mama sa trag cu arcul" in care, daca mai era nevoie, functionarul platit din ale noastre dari numit generic om al legii a afisat cu nonsalanta o prostie demna de invidiat ce a tinut aproape trei ore. Ce sa mai scriu de acest episod incat sa incerc macar sa nu ma apuce o migrena ca cea din ziarele sportive ale trecutului apropriat? Nimic, ajunge ca traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Depasim momentul printr-o acceleratie puternica si ne indreptam inspre...nimic.

Am auzit un termen stringent pentru urechile pline de noroi si mazga ale romanasului de rand numit VACANTA acum ceva zile si pret de cateva minute contemplam ciudat la cat de diferit actionam la un termen ce in DEX scrie clar altceva. Batraneii europeni se plimba de mana prin statiuni portugheze in timp ce ai nostrii saracii dau la sapa si asteapta cu infrigurare ziua de maine, incat ma gandesc ca realitatea sistemului are, fara drept de apel, un mesager clar: fara drepturi romane!

Dar parca as indrazni totusi sa ma gandesc la vacanta, dar la una definitiva. Undeva unde sa fie macar cateva drepturi, undeva unde sa pot sa zambesc si sa spun, bucuros, ca in sfarsit am si eu timp de...VACANTAAAAA!

Felicitari Ema Bogdan si Simona Halep pentru ceea ce sportul romanesc traduce simplu: istorie, dar pacat ca cei ce il conduc trateaza totul ca si ... nimic interesant.

Felicitari celor ce alaturi de ei reusesc sa aiba puterea sa accepte statutul de tomberon in speranta ca munca lor va fi macar apreciata, felicitari parintilor ce se incapataneaza sa continue sa creada in proprii copii atunci cand marea plaja de cunoscatori definesc viitorul ca si imposibil de realizat, felicitari celor ce stau in picioare si tin faclia aprinsa pentru o Romanie, ce dragii mei, nu are drepturi, ci doar obligatii.

E timpul de schimbare, iar daca la voi nu e, la mine tomberonul e plin deja cu fecale, ajunge parca...

Hai Romania, da-ne macar dreputul sa traim!

Cu drag,

Tenis in teroare

Nu am idei preconcepute,nu cred ca ma pricep la orice,sau ca sunt perfect,dar de cand ma stiu am avut un mare feeling legat de oamenii cu care intram in contact,pe care viata m-a facut sa-i cunosc,sau doar sa-i vad ocazional.Din prima clipa,imi formam o parere despre acea persoana,bazata pe atitudinea,limbajul (inclusiv al corpului )si actiunile sale,si cu mare mandrie pot spune ca o singura data,m-am inselat in aceasta incadrare tipo-umana.
De patru zile,de cand sunt la Eastbourne,am revazut un personaj,pe care l-am intalnit prima oara in iulie 2005,si de atunci si pana acum,din fericire,drumurile nu ni se mai intersectasera.Prima oara,se intampla la un turneu de 25000$ la Coimbra,il categorisisem,ca un tata dur,dornic ca fata lui sa reuseasca in acest frumos dar extrem de greu sport,care este,tenisul.Pana la un punct,afland mai multe,despre originea si religia lui,i-am putut intelege excesele,dictatura pe care o instituise cu toti membrii familiei sale,dar nu puteam fi de acord cu aceasta purtare (dar,de fapt,nu era treaba mea ).Pe vremea aceea,fata lui avea 18 ani si era in jurul locului 220 WTA.
Acum,insa,Aravane Rezai,caci despre ea este vorba,are 21 ani si este 61 mondial,anul trecut pe vremea aceasta ajungand chiar pe 40.Pana azi dupa-amiaza,vazusem mai de la distanta,imensul volum de munca din ultimele trei zile,pe care tanara jucatoare franceza de origine iraniana,il depunea pe teren dar si in afara lui,la pregatire fizica.Lovea cu tarie orice minge,venita de dincolo de fileu de la fratele sau dar si de la un sparring (amandoi tot timpul in teren )timp de o ora si jumatate,iar apoi intra pe alt teren si continua la fel,inca cel putin tot pe atat,iar de pe teren sau inainte sa intre sa bata mingea,pe peluza de gazon din lateralul Centralului,facea nenumarate exercitii fizice ( cu racheta,cu elastic,cu minge medicinala,de coordonare samd ).Cum ieri,in primul tur,a reusit sa o invinga pe Azarenka,e adevarat,bielorusa trebuind sa abandoneze,in urma unei cazaturi,care i-a afectat genunchiul stang,dar dupa ce Rezai castigase primul set la 2,mi-am spus in sinea mea,ca aparitia tatalui (si a mamei )a contat foarte mult,deoarece saptamana trecuta,la Birmingham,fiind doar cu fratele pierduse in turul doi,la un WC mai slab clasat.
Astazi,insa,la antrenamentul de dupa-masa,am jucat pe terenuri alaturate,si vrand-nevrand (mai mult a doua varianta )am fost martorul TERORII la care este supusa tanara jucatoare,de catre tatal sau.Nu trebuie sa intelegi tot (nici nu puteam,deoarece 90% din vorbe sunt in persana )ca sa-ti dai seama de disconfortul resimtit de toti cei aflati pe acel teren,in afara bineinteles,a celui care creeaza acest iad.Din cand in cand,mama mai incearca sa-i ia apararea fetei,dar imediat este pusa la punct,baiatul se trage undeva langa gard,ca sa fie cat mai departe si poate asa scapa fara vreo admonestare,intr-un tarziu sparringul isi i-a inima in dinti si incearca sa-l calmeze pe tiranicul tata,iar sarmana fata,cu plansul in gat si plecata,smerita incearca uneori sa-i spuna acestuia ca poate nu are tot timpul dreptate.Dar apar ragete,urlete, (care ne deranjau destul de tare pe terenul alaturat si nu numai )gesturi, care nu lasa loc de discutii,el este singurul care are dreptate si nu admite nici o obiectie.Ce conteaza ca,in mod normal jucatoarea este,cea care este pionul principal,iar echipa din jurul ei,trebuie sa o ajute si sa o sprijine.Aici,la ei,nu e asa,este EL,ca fara EL,nimic nu ar fi,ca daca nu era EL....

Intrebare : Se poate juca tenis de FRICA,fara PLACERE,fara sa ai dreptul de a spune sau intreba ceva?

Raspunsul meu : Sigur NU ,si probabil viitorul imi va spune daca m-am inselat sau nu.

Moment de respiro

Agitatia zilnica a intrat intr-un moment minunat de beatitudine tradus simplu intr-un moment de respiro ... Pentru cateva zeci de minute am uitat de tot stress-ul zilnic si am ras cu pofta la serbarea de sfarsit de an a nepotelului meu Daniel.
Scriu despre asta pentru ca uneori intram atat de adanc in problemele existentiale incat uitam cat de frumoase sunt momentele petrecute alaturi de cei dragi, iar ce e cel mai grav, rostim invariabilul "nu avem timp", dar cel mai mult ca pentru prima data mi-am adus aminte de vremurile copilariei mele alaturi de zapacitul Lau, vazand-ul pe pe baiatul lui cum a ignorat toate indicatiile date de educatoare...asta in sens pozitiv, dansand, zbenguindu-se, gesticuland...
M-am binedispus si mi-am incarcat bateriile cat pentru un concediu lunar, iar aceste lucruri depind iata de cei ce au acces la izvorul nesecat numit inima.
Bravo Daniel si multumesc!
Cu drag,

Ambitia Ralucai

Cand reusesti sa-ti induci o stare mentala buna,sa-ti controlezi emotiile si sa le folosesti chiar in sens pozitiv,sa nu te lasi coplesita de presiunea inevitabila la acest nivel,poti sa te simti bine,chiar sa-ti faca placere sa joci pe "chinuitoarea " iarba,si astfel sa joci BINE si sa CASTIGI.
Uauu,ce cuvinte frumoase,ce senzatie placuta sa le rostesti,dar si mai minunat e sa le simti pe propria piele,si asta sunt convins ca s-a intamplat astazi cu Raluca,in primul meci de aici,de la Eastbourne,in turneul de 600.000$ ce este ultimul turneu inaintea Wimbledonului.
Un meci in care a condus de la cap la coada,cu breakuri in fiecare ghem de inceput de set,in care nu si-a pierdut serviciul nici o data,dand si patru asi,cu foarte multe winneruri,cu un joc agresiv si multe inaintari la fileu,nu poate decat sa-i dea o doza mare de incredere ca este pe drumul cel bun,din punct de vedere al jocului si bineinteles si de revenire acolo unde a fost si unde ii este locul,in elita mondiala.
Zambetul cu care s-a indreptat spre fileu,sa dea mana cu adversara,si apoi cel cu care a venit spre mine,la iesirea de pe teren spuneau totul despre felul in care se simtea,despre bucuria reusitei,care in ultima vreme i-a lipsit atat de mult,despre satisfactia ca munca ii este rasplatita,practic despre placerea pe care a avut-o azi pe teren si pe care o pierduse de catva timp.
Aceste doua lucruri,atat de importante,INCREDEREA si PLACEREA,o vor ajuta sa scoata din nou la iveala,asa dupa cum i-am spus ieri,intr-un monolog al amintirilor,una dintre multele ei calitati,si anume AMBITIA,iar aceasta cand va fi iarasi 100% prezenta in firea ei,o va face sa redevina acea jucatoare de top,temuta de orice adversara din circuit.

Migrena

Romania-Franta, un meci egal obtinut de tricolori ce a umplut ziarele romanesti cu surlite si trambite ca fiind un succes a fost tema principala a mediei scrise cat si televizate in ultimele zile. Restul i-a fost alocat diamantului Mutu prins in bustul gol vorbind pe balcon la telefon sau a extrem de variatelor reportaje de tipul "jumuliti cocosul", toate astea cand undeva in inima Parisului, Romania nu a inregistrat nici un egal microbist, ci pur si simplu a zdrobit tot ce a miscat pe linie sportiva: finala romaneasca la un turneu de juniori ce cu usurinta ANS-ul l-ar putea cataloga drept campionat mondial de juniori, asta ca fetele sa isi primeasca pe drept ceva prime.
Daca m-am obisnuit ca fotbalul sa acapereze stiloul gazetarului sportiv romanesc pe motive strict comerciale, tot nu reusesc sa inteleg de ce valoarea inregistrata prin fapte clare este atat de trecuta cu vederea atunci cand undeva sudoarea este tradusa prin medalie sau, in cazul Parisului, in istorie. Magia regelui Hagi inca intarzie sa fie echivalata cu geniul nazdravanului Nasty intr-un calup existential modern, uimindu-ma si acum cand recitesc blocat ziarele stranse in ziua de dupa finala extraordinara de la junioare cum putem fi asa de snobi.
Romania joaca faza grupelor la fotbal, in timp ce Romania a jucat in aceeasi faza a grupelor, in tenis, cu 4 senioare, 2 seniori si o gramada de juniori la un campionat mondial pe zgura, fata de un campionat european pe iarba. Se vand probabil mai bine titlurile "francezi, feriti-va cocoselul" din fotbal, decat "romania makes history in Paris" din tenis, dar probabil ca lupt cu morile de vant ... Nu cer ca tenisul sa inlocuiasca fotbalul la numarul de randuri scrise, dar ma doare sufletul sa vad ca nici macar atunci cand valoarea obtinuta prin munca titanica se transfigureaza in rezultate magnifice si toata lumea merge pe burta...
Care e vina sportivei Ema Bogdan sau a Simonei Halep ca a doua zi de la finala lor un alt sport isi juca mansa inaugurala, preluand atentia tuturor in mod voit?
Mai aud sau vad cate un "habar n-are" care incepe sa rosteasca sau sa scrie dobitocenii de genul "juniori tot avem, pe cand si seniori?" si imi vine sa ii trag o injuratura romaneasca de tipul Elorei Dabija catre tatal ei la Craiova ( "taci in mortii m....i" ) si apoi sa il pun sa citeasca articolele de promovare a valorii tenisistice juvenile, iar atunci cand o sa vada el promovare o sa isi dea raspunsul la intrebarea lui.
Pacat gazetarilor ca ganditi doar cu interesul comercial, va fi extrem de greu sa credem ca cineva ca Nasty va ma incanta privirea tuturor daca tot ceea ce scrieti e un simplu balamuc fotbalistic.
Macar FRT parca ar fi trebuit sa iasa in fata cu un comunicat oficial, un reportaj macar...ce vis frumos! Ei au alte treburi existentiale insa, lupta pentru ciolan fiind in toi. M-am intors luni de la Paris in jur de ora 15 si pana la orele 18 cand am plecat la Craiova, in loc sa ma bucur de rezultatul sportivei, mi-am facut nervi din cauza luptei de interese a lui Tete Haradau si a Sandei Dragomir via Nea Alexe care aflat in fruntea unei comisii de clarificare a situatiei cluburilor da verdicte cel putin comice, adica vorbind la punct fix si pana in acest moment fiind anuntat ca CS Olimpia se afla in ilegalitate, desi dosarul depus la FRT este in regula. Apropo de verdicte comice date de nea Alexe, ati fi neplacut surprinsi sa stiti cum o campioana de Roland Garros este invitata sa joace la Campionatul European de anul acesta, o invitatie de tip comunist cu atat de multe amenintari. Simo, astept sa imi dai voie sa scriu ceea ce tu ai primit pe tava ca ordin din partea celor ce uita ca functiile lor sunt rodul rezultatului inregistrat de tine si Ema la Paris.
Asta cine scrie, dle gazetar? Merge mai bine titlul "fotbal, mici si bere" scris cu litere de o schioapa in Gazeta Sporturilor de luni pe ditamai pagina decat "Simona e campioana" scris cu verde in josul paginii la rubrica sporturi, dar nu ai inteles ca totusi valoarea are o singura dimensiune: rezultatul inregistrat si nu tatuajul briliantului...
Inchei prin a va marturisi ceva: amandoua fetele nu au sponsor de echipament, desi amandoua sunt dornice sa poarte Adidas. Pacat ca pe pasaportul blestemat scrie fara dubiu Romania, ca daca scria orice altceva datele erau schimbate. Asa ca, media romaneasca, poate reusesti ceva sa promovezi...
Am o migrena ingrozitoare, dar merge si asa...
Cu drag,

Frumos!

Soarele a palpait arzator intr-un final la Roland Garros in aceasta zi de 8 iunie, dar fara a avea vreo putere impotriva lui Rafa. Incredibil, fenomenal, extraterestru. Sa lasi 4 ghemuri in 3 seturi geniului Roger este mai presus de orice imaginatie, este, parca, semn clar de istorie.
La o aruncatura de bat de Rafa si Roger, Ema si Simona s-au duelat, si ele, pentru bucatica de istorie ce a trebuit, parca, sa fie scrisa la aceasta editie de grand slam parizian. Emotiile si dorinta au fost cele ce au dominat aproape tot meciul, totul fiind un perpetuum mobile romanesc transferat cand de o parte, cand de alta.
Ema a inceput meciul castigand primele ghemuri pe greselile Simonei, ajungand la 3-1 si minge de 4-1. Joc prudent pe un serviciu doi al Simonei si astfel Ema scapa avantajul, pemitinand Simonei sa intre in joc treptat. De acolo jocul Simonei a prins culoare, terminand setul la 4 si urcand treptat pana la 5-2 in setul de doi. De acolo, Ema a avut o zvacnire in joc, practicand in aproape 30 de minute tenis de clasa, reusind sa anuleze doua mingi de meci si terminand cu un tiebreak la 3.
Decisivul avea sa finalizeze ceea ce incepusem sa traim cu cateva zeci de minute in urma, adica o istorie frumoasa, pe care, cel putin eu, o cred posibila si repetabila pe viitor. Asa sa fie Doamne!
Pana in acest punct, amandoua fetele au avut caderi si "sprinturi" in joc, dar aproape in mod evident, fara a incerca sa fiu partinitor, Simona a controlat jocul, Ema fiind poate prea respectuoasa in joc si asta pentru ca, probabil, inca nu a crezut ca o poate invinge pe Simona. Poate, doar tiebreak-ul setului doi castigat a imbujorat interiorul Emei pentru cateva minute si, sincer sa fiu, si al meu.
Ce poate fi atat de ciudat este faptul ca a existat un singur moment in meci in care Ema cu adevarat a fost peste Simona, si, care, putea fi zvacul final. O singura minge a transformat aurul, momentum-ul magic pierzandu-se atat de repede, pentru ca, de fapt, atat a durat departajarea: un punct. Set-set, Ema revine de la 0-2 pe deconcentarea Simonei si cateva mingii superbe create, conduce in ghem pe serviciul ei cu 30-15 si... ataca succesiv cateva mingii, ultima atingand zgura in imediata apropriere a liniei de fund. Ce moment!
Aici a fost ceva ce poate ar fi putut schimba rezultatul, dar asa a fost sa fie.
Felicitari Ema,
Felicitari Simona.
Acestea au fost radiografii live ale unui coach ce timp de trei seturi a asistat acolo unde doua romance au scris istoria.
Maine Simona ar trebui sa devina numarul 1 ITF, in timp ce Ema intra in Top 5. Finala de la Bucuresti a fost teleportata la Paris, cu date schimbate, dar cu acelasi vesnic castigator: tenisul romanesc.
As vrea sa adaug felicitari Robertei, antrenoarea ITF Team pentru felul ei de a fi si pentru ceea ce a reusit in aceste zile la Roland Garros, dar si celor ce cu adevarat au muncit cu Ema pana acum: antrenori, parinti, sponsori, profesori...etc.
Traiesc momente unice in viata, ieri la Roma cu Andreea, azi la Paris cu Ema, maine cine stie unde si atat de ciudat este ca, totusi, ochii mei sunt in lacrimi...si nu de bucurie, ci de durere. Atat de putini sunt cei ce stiu ca nu as fi reusit sa ma bucur de pe urma muncii mele alaturi de acesti fenomenali copii daca nu ar fi existat un om...ce in fiecare secunda a sprijinit fiecare initiativa, fiecare proiect, fiecare dorinta a mea legata de tenisul de performanta. Inimaginabil de ciudat este ca eu am ajuns aici datorita acestui om, iar eu nu am putut sa ii exprim bucuria si rasplata, incredibil de greu este sa accept ca nu am putut sa ii spun ca la Paris se scrie istoria. Urasc usile albe pe care scrie nonsalant "Reanimare", dar si mai mult pe cel ca programat acest soft ucigator in randul oamenilor.
Dedic acesta finala celui ce azi patimeste, dar care sper sa aiba puterea sa lupte pentru ceea ce cu greu poate fi invins: cancerul. Nimic nu este imposibil, iar asta este ceea ce m-ati invatat!
Multumesc din suflet, Dle Octavian Dimofte!
Inchei stand si gandindu-ma la ce va urma si parca as opri totul aici. As fi poate un las, dar poate ca nici nu se merita mai mult.
Romania, avem valoare, avem de toate, dar parca asemeni Emei in decisiv, atat de aproape suntem, incat de fapt, ne situam, atat de departe.
Cu drag, din Paris, un simplu antrenor ciudat...

World number one

Zi de duminica innorata la Paris anunta ca in cateva zeci de secunde se vor scrie pagini de o frumusete inimaginabila. Un calcul rapid facut in subsolul arenei Suzzane Lenglen cu cateva zeci de secunde in urma arata faptul ca invingatoarea finalei de simplu de juniori va fi si ... WORLD NUMBER ONE! ... la juniori...

Am intrat in complexul sportiv ajutat de Roberta ( antrenoarea ITF Team ), dar asta dupa cateva discutii in contradictoriu cu paznicii parizieni, apoi o acreditare rapida si in pas alergator am cuantificat imagini vizuale de o frumusete rara.

Am revazut-o pe Ema dupa cateva saptamani si am asistat la antrenamentul oficial dinaintea finalei alaturi de Roberta pe terenul numarul 4, fiind placut surprins de zambetul afisat da amandoua. Tonica, plina de energie, increzatoare. Dezamagirea a venit insa la final cand Mc Enroe pur si simplu a dat-o afara de pe teren, ignorand faptul ca din antrenament mai erau aproape 15 minute, gesticuland faptul ca el are antrenament acolo.

Pe terenul numarul 13 Simona terminase antrenamentul si am revazut-o aici la vestiare in incinta arenei Suzanne Lenglen. Bucuroasa, vioaie, gata de finala.

Astfel, finala romaneasca de la Paris se anunta un episod frumos! Am pregatit tricolorul pentru a fi abordat pe terenul numarul 2 si ma pregatesc de istorie.

Sunt mandru ca sunt roman si o voi spune fiecaruia care va fi prezent. Pacat insa ca scrie Romania pe fetele noastre, pentru ca se simte ghimpele tarii din pasaport in atmosfera de aici: nimanui nu-i pasa de finala romaneasca, pana si revista oficiala alocand doar cateva randuri intr-un colt de pagina. Asa merita fetele noastre oare?

Ma ridic insa de aici si ma pregatesc sa asist la un eveniment rar! Cine va fi regina junioarelor la Roland Garros?

Sunt bucuros si emotionat ca astazi o eleva participa la un astfel de eveniment, dar ca sa continui articolul lui Oni, stim amandoi adevarata valoare a fetelor romance ( nu numai a Emei si Simonei ) si stiu ca amandoi consideram oarecum normal ca aceasta finala are loc intre doua romance, sau, cel putin pe una dintre ele, o auntasem deja demult, amandoi, pe aleile tenisului romanesc. Unii insa ignora realitatea, iar ce mai grav, habar nu au ca ea poate fi asa cum e astazi.

Cei ce stiu si cei ce sunt cu sportivii zi de zi in circuit trag semnale de alarma zilnic pentru a atrage atentia ca ROMANIA poate fi mai buna daca ... s-ar intampla cate ceva ...

Cu drag,

Antrenor fericit

Cu toate ca n-am mai vorbit de peste 48 de ore (am comunicat doar prin mesaje ) ,stiu cu certitudine cum se simte Ovidiu acum,mai ales ca deja a ajuns ( cu bine,sper ) la Paris.De fapt,nici nu e mare scofala,sa realizezi cum se simte un antrenor a carui eleva,joaca maine o finala de Grand Slam,e clar se simte mandru,fericit si implinit profesional.E o stare care te multumeste pe deplin,sa vezi ca munca ta si a sportivei pe care o pregatesti e incununata de un mare succes,ca ai muncit bine si totodata te motiveaza sa continui cu si mai mult efort acest lung drum al inaltei performante,sa treci peste orice obstacol,pentru ca in acest moment uiti toate greutatile,incertitudinile,supararile,stressul continuu si pastrezi numai si numai bucuria aceasta imensa ca ai reusit.Spun toate acestea,in primul rand pentru ca am ajuns sa-l cunosc foarte bine pe acest antrenor fericit,iar in al doilea rand,pentru ca acum trei ani am trecut printr-un moment identic,si de aceea sunt de doua ori emotionat scriind aceste randuri,pentru el,dar si pentru mine.
Cum de o luna,am reinceput sa lucrez cu cea care exact acum trei ani,imi producea aceasta imensa satisfactie,de a fi antrenorul unei sportive care ajunge in finala de la Roland Garros,momentele de atunci sunt acum extrem de prezente in mintea mea si de aceea,stiind ce am simtit eu atunci,ma emotionez acum si pentru Ovidiu,care va putea vedea de acolo,din tribuna,acest meci important,si ma bucur nespus ca pana la urma a ajuns s-o vada pe Ema si sa fie alaturi de ea,acum cand are mare nevoie de sprijinul antrenorului sau.
Se pare ca,in ianuarie,de la Australian Open,cand am scris de "preluarea stafetei ",am intuit bine,ca junioarele noastre,calca apasat pe urmele celor care au ajuns deja in lumea buna a tenisului mare,si astfel Ema,dar si Simo,bineinteles,repeta isprava Ralucai,si una dintre ele,chiar o va depasi.Bravo lor,si le astept cat mai curand,impreuna cu cei care le ajuta in pregatire,sa mareasca numarul romancelor din circuitul WTA.

Finala romaneasca la Paris

( foto: Elena Bogdan, Simona Halep, Andreea Iova - in spate )

Istoria se scrie in zilele noastre la Paris, a doua jucatoare din Romania fiind gata sa fie incoronata drept regina zgurei pariziene in intrecerea junioarelor, dupa succesul din 1974 al Marianei Simionescu si al lui Andrei Pavel in 1992 la baieti.

Elena Bogdan s-a calificat in finala dupa un meci tensionat.

Simona Halep s-a calificat in finala dupa un meci dominat de emotii.

Amandoua reprezinta Romania si amandoua reprezinta un produs brut al valorii castigate cu truda pe terenul prafuit din maidanele romanesti, ignorand constant piedicile puse de...altii. Ignorand si inghitind junghiurile pilelor romanesti, sperand ca poate intr-o zi vor reusi...

Si a venit...ziua cea frumoasa!

Prea magnific sa incep sa scriu ceea ce voi nu stiti, prea mirific este acest moment pentru a putea macar sa ma gandesc sa scriu ceea ce voi nu stiti ca macar poate exista.

Coach's corner nu ramane dator, dar deocamdata este timpul de sarbatoare. A sportivelor, a parintilor, a noastra, a voastra, a tenisului romanesc...a tuturor.

Bravo voua fetelor,

Bravo Ema,

Bravo Simona.

Bravo Romania!

Cu drag,

Profesionalism

Multe din intamplarile zilnice se deruleaza cu repeziciune, nemairamanand timp decat poate sa admiri frumoasa cascada a derularii lor. Incerci sa tii pasul cu ele, incerci sa opresti timpul ca sa poti avea macar sansa sa intelegi ceva din ceea ce se intampla in jurul tau, dar realizezi ca esti nevoit sa te adaptezi continuu la tot pentru a putea face fata.

In aceste conditii sfarsitul de saptamana m-a gasit in Roma, la un turneu de $75000 organizat intr-unul din cele mai aristocratice cartiere ale capitalei romane ( Parioli ), la un club destul de cochet - Tiro a Volo, alaturi de Andreea. A fost un episod destul de important pentru ca era prima participare a fiecaruia la un astfel de eveniment, emotiile aferente simtindu-se pe deplin, fara doar si poate, la amandoi. Andreea a trecut de primul tur de calificari debutand cu dreptul, insa a pierdut in turul al II lea de la favorita numarul 5, numarul 359 WTA.

Revin repede la zilele dinaintea plecarii si nu pot sa nu remarc profesionalismul unei coordonatoare de WTA Tour si al unui drector de turneu de $75000.

Pe data de 26 mai am incercat sa trimit in Florida o inscriere la doua turnee WTA pentru Andreea, inscriere urmata de anexarea mai multor documente cerute de WTA pentru o sportiva ce nu are Online Service activat, toate acestea pe fax( fiind si ultima zi de incriere pentru acele turnee ). Seara tarziu, am incercat sa dau un mail la una din adresele publicate, oarecum impins de faptul ca vroiam sa fiu sigur ca este in regula. Este incredibil cat de repede si profesionist au putut sa raspunda cei de la WTA si aproape imposibil cum au inteles situatia si au ghidat pas cu pas. La cateva zile Online Service a fost activat, dar raman cu zambetul pe buze de fiecare data cand ma gandesc ce inseamna sa fii profesionist in meseria ta. Nu se compara cu ITF, cat despre alte organisme nici nu pot aminti ceva. WTA este cu siguranta altceva decat ITF sau Tennis Europe, iar asta se simte inca de la inceputul colaborarii cu ei: de la hartogaraie! Bravo!

Decizia de a pleca catre Roma a fost luata in ziua de miercuri, insa apele au fost tulburate pe seara de un mail primit de la supervizorul turneului care clarifica intr-un fel o informatie trimisa cu o zi inainte, un pic defavorabila deciziei de plecare catre Roma. Astfel ca in ziua de joi, dupa "freeze deadline", Andreea era a doua pe lista de alternative, ceea ce presupunea ca ea teoretic nu va juca. Intre timp am corespondat cu directorul de turneu, care asemeni coordonatoarei WTA Tour a trasmis in timp util informatii pentru noi si a sprijinit acomodarea noastra acolo intr-un fel de centru olimpic sustinut de federatia lor olimpica. Multumim!

Iata cum atunci cand escaladezi step by step acest minunat everest al tenisului mondial, lumea incepe sa schimbe in bine si gasesti din ce in ce mai multa lume disponibila sa sprijine sportivul. Sunt raritati, pentru ca de-a lungul timpului am plecat cu sportivii de la concursuri nationale de toate categoriile, tennis europe de 14 & 16 ani, ITF juniori si turnee de $10000 si de cate ori am trimis mail am primit nimic inapoi sau un raspuns evaziv.

Se pare ca cu cat ajungi mai aproape de unda televiziunilor, de zumzetul spectatorilor, de fosnetul tenisistic prezent la tot pasul in intreceri bine puse la punct, totul miroase un pic a : PROFESIONALISM!

Cu drag,

Revenirea increderii

Inca o premiera am inregistrat ieri dupa-amiaza,cand am stat pe banca,ajutand-o din teren,pe Raluca,la meciul pe echipe din cadrul Bundesliga,disputat la Augsburg.Cu meciurile pe echipe din Germania,eram familiarizat,mai participand la asemenea intreceri,chiar pot spune,la toate nivelurile,copii,juniori si seniori (liga a cincea si a doua )iar de asistat din teren am mai facut-o,atat acasa la echipe,cat si in strainatate,acum doi ani,cand la Junior Davis Cup am ajuns pana in turneul final al Campionatului European,la Le Touquet.Dar,acum,a fost altceva,un meci important din mai multe puncte de vedere,primul pentru Raluca in cel mai tare campionat din Europa,meci acasa pentru echipa care dupa primele patru etape nu avea nici o victorie,noi care veneam direct de la Paris,colegele de echipa si mai ales spectatorii asteptand multe de la una din cele doua achizitii de marca ale clubului din acest an,o jucatoare din prima suta mondiala si lucrul cel mai important starea actuala a Ralucai care revine dupa aproape cinci luni in care n-a jucat, datorita problemei de la incheietura mainii stangi.
La toate acestea s-a adaugat momentul in care a inceput meciul,pe terenul central,in fata a circa 150 de spectatori si anume ca aici se terminase meciul dintre numerele 2 din cele doua echipe,si in care reprezentanta gazdelor salvase trei mingi de meci si dupa trei ore si patruzeci de minute dusese scorul la 3-0 pentru Augsburg,dar imediat pe celelalte doua terenuri oaspetele prin doua cehoaice redusesera scorul la 3-2.Si uite asa,cu toate ca venisem sa joace un meci cu cat mai putina presiune,aproape fara miza pentru ea,ci doar s-o ajute sa faca un bun antrenament cu o adversara puternica (americanca Osterloh 113 WTA )datele problemei s-au schimbat un pic si asta ne-a ajutat destul de mult pentru ca examenul a fost mai greu si deoarece a fost trecut cu bine (la sfarsit chiar,foarte bine ),beneficiul obtinut este extrem de important si datator de speranta pentru viitor,in incercarea de a reveni cat mai curand la jocul bun practicat inaintea accidentarii din ianuarie.
Ambianta din cochetul club care mi-a spus ca-i aminteste de oraselul bunicilor,sprijinul colegelor si al spectatorilor,au facut-o sa se simta bine si in afara,dar mai ales in teren ,si atunci a aparut jocul extrem de bun,mai ales din sfarsitul de meci,care a dus-o atat pe ea cat si echipa (ce bucurie a fost! )la VICTORIE.Sper ca si pentru ea,pentru ca pentru mine,e clar ,viitorul incepe sa sune bine.