Am ramas surprins sa constat ca articolele scrise se citesc si de cei pe care uneori ii mai aduc in atentia reflectoarelor ca si exemple sa spunem negative. Probabil ca ei reusesc sa faca si lucruri minunate si probabil ca realitatea perceputa de mine este trunchiata oarecum, insa chiar nu ma grabesc sa fiu oleaca mai atent la ce scriu in continuare despre cei ce gafeaza impardonabil in situatii ce nu suporta o foarte mare paleta de solutii eficiente. De ce? Pur si simplu pentru ca ceea ce am scris nu a fost doar un pamflet pe care ulterior sa il rastalmacesc in functie de abordarea sau supararea celui aflat la inaintare pe blog. Sunt departe de luptele duse mai nou prin intermediul Tv-ului pentru functii in cadrul FRT, sunt departe de a face pe desteptul intr-o bransa de intelectuali sportivi, sunt departe de a cauta adevarul prin expunerea unidirectionala de evenimente, sunt departe de multe si asta e o realitate...Dar macar mai incerc din cand in cand sa expun mici intamplari traite ce tin uneori si de interes sportiv sa spunem romanesc. Asa ca dle antrenor federal, nu am nimic cu nimeni, dar am taxat decizia simpla ce a suportat o orientare un pic diferita, asemanator surubelnitei de care faceati referire deunazi.

Ma uit inapoi si observ cum de cele mai multe ori am scris despre lucruri mai putin placute sau cu o oarecare tenta negativista. Nu cu un scop anume, dar cu siguranta ca mi-am dorit sa pot avea o goarna care sa strapunga aerul pentru a improsca unele fenomene ciudate si cum blogul se aproprie, am dat navala. Dar sunt si lucruri care apartin mirajului.

M-am bucurat cand am primit mesaj de felicitare de la directoarea centrului national de tenis, m-am bucurat cand am vazut ca in italia Vlad Cirla a reusit semifinala de turneu ITF Juniors de gradul II, m-am bucurat sa observ ca la 14 ani vine din spate un pusti desemnat sportivului anului 2007 de catre Tennis Europe la categoria 14 ani. Si multe altele. Bravo.

M-am intristat la loc instantaneu sa vad cum antrenorul are permanent bagajul facut si culege clipe ireale in fractiuni de secunda, m-am intristat sa vad cum un statut de champ doritor de champ mai bun este prafuit cu propria dorinta, m-am intristat sa vad ca sistemul inca raguseste.

Brusc, am revenit la bucurie si am pasit de dimineata pe teren incepand un nou drum. Ca de fiecare data. Mai conteaza ca sunt prea multe neajunsuri? Fiecare cu ale lui...

Cu drag,

COPA GERDAU CITI DE TENIS - GRADUL A, ITF JUNIORS

CAMPIONII EDITIEI 2008 A TURNEULUI DE GRAD A JUNIORI - PROBA DE SIMPLU:

ELENA BOGDAN ( ROM ) - JOSE PEREIRA JR ( BRA )

VICECAMPIONII: BOJANA JOVANOVSKI ( SRB ) - MAERCELO AREVALO ( SALVADOR )

REPORTAJE MEDIA SCRISA:

"Romania’s Elena Bogdan had already tasted success on the South American clay court circuit, having won the Grade 2 Uruguay Bowl. After upsetting second seed and defending champion Cindy Chala (FRA) in the quarter-finals, Bogdan came from the brink of defeat to beat third seed Johanna Konta (AUS) 16 76 62 to set up a final encounter against top seed Bojana Jovanovski (SRB). Jovanovski was searching for her first Grade A title, after finishing runner-up in last year’s Italian Open. Bogdan, the fifth seed, got off to a fast start, winning the first set 61. The top seed didn’t give up, however, and hit back to claim the second 62. Bogdan would not be denied, raising her game again in the third and taking it 61 for her biggest ever win on the ITF Junior Circuit." ( http://www.itftennis.com/juniors/news/newsarticle.asp?articleid=18500 )

"A Copa Gerdau Citi de Tênis é um dos nove maiores do mundo na categoria juvenil, recebendo a mesma graduação do Orange Bowl (Estados Unidos), Italian Open, Osaka Cup (Japão) e Casablanca Cup, no México, além dos quatro Grand Slams Juniors: Wimbledon, Roland Garros, US Open e Australian Open. Todos contam pontos pelo Grupo A da Federação Internacional de Tênis.

FAVORITA PERDE NO FEMININO - A romena Elena Bogdan venceu a categoria 18 anos da Copa Gerdau Citi de Tênis, mantendo um tabu que já dura desde 1996, quando a gaúcha Miriam D’Agostini ganhou a competição. Desde então, somente tenistas estrangeiras têm vencido em Porto Alegre. Bogdan derrotou na final ninguém menos que a sérvia Bojana Jovanovski, cabeça-de-chave número 1 do torneio, por 6/1, 2/6 e 6/1, em 1h27min. "Estou muito feliz com este resultado. A partida foi bem complicada, principalmente no segundo set. Depois voltei a jogar bem. Me senti como se estivesse em casa, aqui em Porto Alegre", disse a campeã." ( http://www.copagerdaudetenis.com.br )

"Intrand in competitie ca una din primele favorite la castigarea titlului, Ema Bogdan a reusit sa castige rand pe rand fiecare intalnire, urcand in mai putin de o saptamana 29 de locuri in clasamentul mondial de juniori. Participand doar in proba de simplu, fara a mai concura in proba de dublu din motive obiective, sportiva a trecut cu bine prin flacarile primului tur si zapuseala din al doilea, lucruri ce i-au dat incredere scapand astfel de presiunea obiectivului propus initial si anume clasificarea in primele 16 jucatoare ale turneului in vederea apararii punctelor de anul trecut. Au urmat patru meciuri extrem de dificile, jocul ei crescand calitativ vizibil pe un fond de oboseala din ce in ce mai accentuat, eliminand castigatoarea " Asuncion Bowl 2008" in doua seturi, apoi castigatoarea de anul trecut a turneului frantuzoaica Chala, iar in semifinala revenind de la un set pierdut si castigand in trei seturi contra favorita 3 australianca Konta. Finala se anunta destul de grea cu sarboaica Jovanovski in prim plan ce isi dorea castigarea primului turneu de gradul A din cariera, dar asa cum avea sa inteleaga Ema de cu o zi inainte de la antrenament, totul urma sa se decida pe teren ca urmare a inteligentei in joc. Dupa primele doua seturi in care fiecare sportiva si-a adjudecat cate un set ca urmare a impunerii tacticii de joc, dar si a profitarii unor greseli usoare de ambele parti, decisivul se pregatea a fi unul de foc. Momentum-ul partidei insa s-a consumat la scorul de 1-0 pentru Jovanovski si Ema la serviciu, clipe in care serviciul Emei a facut diferenta, dublat de cateva winners-uri incredibile. Din acel moment Ema nu a cedat nici un ghem, strangand din pumn si strigand un HAI permanent." ( Ovidiu Popescu, alaturi de ea din tribuna - TEAM ONI&OVI )

Castigarea tilului de catre Ema a fost fara indoiala o surpriza pentru foarte multi cunoscatori ai tenisului, in special autohtoni. Nu se poate spune ca Ema a fost mai buna ca toate celelalte jucatoare sau ca a fost superioara, ci prefer sa exprim ca si-a vazut de meciul ei de fiecare data, luptand cu ardoare impotriva celei careia a pasit pe teren ca si adversara, astfel culegand laurii mult doriti de toti ceilalti participanti. Felicitari!

De asemenea, de apreciat si felicitat este participarea Anei Bogdan, Alexandrei Damaschin, Dianei Marcu si a lui Robert Coman pe tablourile principale in probele de simplu si dublu. Semifinala la simplu a Anei ce a urcat-o pe pozitia numarul 10 in clasamentul ITF Juniors, precum si titlul de vicecampioana la dublu al Alexandrei sunt performantele ce intregesc tabloul participarii la acest turneu, ramanand sa incurajam pe Diana si Robert ce au pierdut in primul tur in amandoua probele.

Cu drag,

Ciudat cum catalogam bucuriile vietii si denumim momente speciale anumite intamplari ce corespund la un moment dat cu obiectivele indeplinite pe un plan dinainte stabilit.
Departe de casa, intr-un loc numit Porto Alegre situat pe harta undeva in Brazilia, intr-o duminica de sfarsit de martie un rezultat deosebit a fost obtinut intr-o intrecere tenisistica de cel mai inalt nivel in randul juniorilor. Departe de casa, intr-un loc numit Bruxelles, intr-una din zilele trecute din aceeasi saptamana de martie o aniversare de nastere a avut loc fara ca eu sa schitez un gest minimal de aducere aminte macar propriei persoane ca cineva drag mai adauga un an existential. Undeva departe de locul unde ma aflu eu se intampla atat de multe lucruri extraordinare incat ma oftic ca nu pot avea o clona care sa reduca un pic de satisfactiile care raman de-a lungul timpului in picioare. Constat cu atata durere ca exista permanent o balanta in care pe de o parte castigi ceva si pe de o parte pierzi ceva, ramanand la latitudinea fiecaruia sa contabilezeze ceea ce anume vrea sa piarda si cu ce anume vrea sa ramana.
Trag aer in piept si comprim toate senzatiile. Pana la urma nu ai ce face, urmezi intr-un fel sau altul drumul dirijat de soarta...Numai ca uneori incep sa ma oftic ca pierd sirul zilelor analoage calendarului traditional si le numar ca cele aferente calendarului tenisistic competitional: luni&marti – primul tur, miercuri – turul doi si...duminica – finala. Imi mai aduc aminte de date citind biletele de avion sau factsheet-urile, astfel ca uneori omit sa ma trezesc la realitate si sa spun un de exemplu „LA MULTI ANI GEORGE!”, iar asta incepe sa doara. Realizezi atatea pe un plan si incepi sa schiopatezi pe alte planuri incat atunci cand cate un parinte cautator de aruncat de noroi incepe sa pateze munca de zi cu zi tocmai in planul care sufoca restul vietii personale incepi sa te gandesti cu adevarat daca se merita sa sprijini pe cineva sa castige un titlu intr-un sport numit tenis. Ma apuca un ras sacaitor si prostesc cand ma gandesc la trecut, inghit in sec devenind serios cat ai clipi din ochi si merg mai departe: mai am cel putin o provocare pe care vreau sa o duc la indeplinire in tenis...
Dupa cateva saptamani petrecute in America de Sud, sportiva Elena Bogdan a reusit o performanta uriasa castigand unul din cele mai puternice turnee mondiale de juniori: Copa Gerdau de Tenis, turneu de gradul A. As devia pentru o secunda de la subiect si de la ceea ce este cu adevarat important de a transcrie in aceste randuri si asta o sa fac, pentru ca nu pot trece peste asa usor. Drumul tenisistic al Emei merge mai departe probabil un pic schimbat in bine dupa acest succes ( si desi mai are mult de munca pana la a se concretiza in ceva cu adevarat solid), insa indiferent de ceea ce va urma, le transmit celor ce au gura mare si vorbitoare de interes personal ca tenisul se castiga, totusi, pe teren. Acest titlu este o dovada vie a faptului ca inca o data se pot face manevre si se poate vorbi pe la spate in afara terenului la infinit, insa exista uneori cate o „fata de la tara” care strange din pumn si reuseste sa treaca peste barierele vizibil ancorate de oficialitati sau persoane cu rang de functionari ANS. Treziti-va la realitate cei ce dirijati fraiele tenisului romanesc si analizati cu aceeasi moneda pe cei cu adevarat capabili de performanta sportiva, pentru ca uneori vi se incetoseaza mintea si privirea de la atatea oportunitati promise !!!
Dar mergem mai departe...
A fi prezent la un turneu de gradul A de juniori si felul in care se petrec evenimentele sunt experiente minunate, dar realitatea punctata ca si scor este pe undeva diferita ca si desfasurare a evenimentelor inregistrate in timpul meciului competitional sau in afara lui.
Pe zi ce trece ai o senzatie launtrica ca incepi sa intelegi din ce in ce mai mult din fenomenul numit tenis incat de fapt ajungi ca dupa un dus rece sa palpezi faptul ca te indepartezi din ce in ce mai mult de adevar. Cuantifici rezultatul si pe undeva poti spune ca ai facut treaba si te poti numi jucator sau antrenor. Ma uit inapoi la turneul din Porto Alegre si rememorez pas cu pas fiecare tur trecut, cu bune si rele. A castiga cinci meciuri la rand este un proces ce la un moment dat il pregatesti fizic si mental in procesul de acasa numit pregatire, dar care este atat de diferit si suporta atat de multe schimbari bazate in final pe soarta. Sau noroc. Sunt multe caile prin care putem defini ce inseamna a avea sansa la un turneu de asemenea anvergura, dar in nici un caz nu ma refer la tururi trecute prin accidentare sau ceva de genul, ci la momentum-ul intalnit atat de des in situatiile dificile ce inclina balanta.
Fiecare tur se joaca altfel si fiecare etapa din turneu suporta schimbari radicale in ceea ce priveste modalitatea prin care se abordeaza partida, incat oricat de pregatit ai fi tot la momentum ajungi. Este ciudat insa cum o banala minge lovita cu rama ce ricoseaza si se transforma in punct, aparent fara nici un fel de valoare, poate schimba soarta unui meci prin influentarea momentum-ului. Si de aici incepe un joc mental care aparent poate fi controlat, o stare de euforie sau nervozitate ce depaseste autocontrolul sau imaginatia cuiva. Fiecare sportiv reactioneaza diferit si fiecare transpune in mod personal aceste lucruri incat la fiecare inceput de turneu incerci sa speri ca va castiga cel mai bun ca tenis, ceea ce e eronat. Nu tot timpul, dar in majoritatea cazurilor.
Cu cat de te aproprii de fazele finale sportivul constientizeaza ca se afla in mijlocul atentiei, incat te trezesti ca un oarecare binevoitor scoate o vorba de genul „ai meci greu azi” si cum afli d-abia dupa meci cand nu prea mai ai nimic de schimbat te apuca transpiratia pe margine neintelegand ce se intampla pe teren.
Fiecare are interesul personal si fiecare joaca pentru a contabiliza puncte si implicit pregatire de calitate prin meci ( pentru cei inteligenti ), dar foarte multe din energiile pozitive sunt consumate pe nimicuri, pe lucruri trecatoare dar care necesita un management al timpului extrem de bine efectuat. Sunt si alte aspecte importante in astfel de turnee printre care si comunicarea cu ceilalti sportivi, realitati ce insa devin activitati devoratoare de timp si energii constructive.
Printre multe altele, dupa o saptamana sau mai multe de luptat cu necunoscutul si caldura, observi cum ajungi in finala, vrei si ai armele necesare sa reusesti, dar picioarele nu te mai asculta. Altii ajung in semifinala si duc o lupta intensa timp de un set, dupa care apasa pe acceleratie si nimic nu se mai intampla. Cheltuiala de energie inutila sau in plus din primele tururi si in unele cazuri pregatirea deficitara incep sa produca frustrari. Pe undeva este de inteles, acasa majoritatea fac pana vineri pregatire fizica, iar cum sambata si duminica sunt zilele de bal in tenisul competitional, rezultatele le culegi fara a mai fi nevoie sa speri la mai mult.
Sunt destule lucruri ce mai pot fi asternute, dar printre atatea se regasesc foarte putine din cele pe care la pregatim cu atata migala in antrenamente. Uneori nici nu ai cum sa transpui in preagatire incarcatura emotionala si tot ceea ce se intampla in turneu, dar prea mult accent pe tehinca efectuata static si ici colo elemente de tactica primara nu vor reusi sa aproprie potentialul sportiv doritor de performanta de aceste faze finale.
Nu este usor sa castigi un meci, iar o insiruire de meciuri cu atat mai mult. Cum este totusi sa castigi un turneu de gradul A de juniori?
Nimeni nu este in masura de a comenta mai bine decat cea care a reusit o asemenea performanta si puteti citi in continuare speech-ul acordat la festivitatea de premiere: „ In primul rand as vrea sa o felicit pe Bojana ce a reusit un turneu mare aici. As vrea sa le multumesc antrenorilor mei , parintilor, arbitrilor, copiilor de mingii, fizio ...si ahhh, tuturor„
Cateva cuvinte au fost smulse si pentru a fi postate pe coach’s corner: „ Sunt foarte fericita ca am castigat primul turneu de gradul A si al doilea din cariera. In sferturile de finala am reusit sa elimin castigatoarea de anul trecut frantuzoaica Chala si favorita numarul 2 a turneului, lucru ce mi-a dat incredere in continuare, astfel ca in celelalte tururi am eliminat pe rand favorita 3 si favorita 1”.
Cum a fost de fapt realitatea? De pe margine totul este si pare mai simplu, totul pare ca poate fi schimbabil intr-o secunda prin schimbarea planului de joc si totul poate fi castigat sau influentat asemeni dorintei proprii. Uneori ma simteam asemeni unui copil impatimit de playstation ce avea de jucat si dirijat ceva virtual, singura durere fiind cea de fund inregistrata de fiecare data dupa terminarea meciului real. Consumul nervos, incurajarile, indicatiile pretioase, tricoul imbibat de transpiratie ale coach-ului insa nu pot echivala in nici un moment cu ceea ce se intampla pe teren. Realitatea a fost asa cum a descris-o Ema, orice alta fateta fiind poate atat de neinsemnata. Sportivul a castigat cupa, restul este istorie. Raman experientele bilaterale inregistrate de echipa si amintirile ce vor ramane vii.
Felicitari Ema pentru rezultatele inregistrate in aceste turnee si mai ales pentru victoria de la Copa Gerdau. Iti doresc insa sa ramai cu capul sus si sa intelegi ca drumul este extrem de lung si ai de munca serios pentru a putea spera ca vei reusi in viitor.
Felicitari tuturor celor ce au contribuit la acest succes sportiv, parintilor, celor ce au sustinut financiar cheltuielile si celor ce au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea tenisistica a sportivei.
Festivitatea de premiere a fost una grandioasa cu sampanie, muzica, televiziune. Ce m- impresionat insa a fost inaugurarea finalei de simplu fete unde dupa ce au fost aliniati copii de mingii, arbitrii, supervizorul si directorul de turneu cele doua sportive au intrat asemeni marilor turnee internationale, cate un copil de mingii purtand termobagul fiecareia, clipe urmate de un moment destul de emotionant. Cateva cuvinte spuse in braziliana si timp de cateva minute fiecare spectator s-a ridicat in picioare pentru ca imnurile Serbiei, Romaniei si Braziliei sa se faca auzite. Imi trec si acum cand scriu furnicaturi amintindu-mi cum au fost acele momente deosebite si ma bucur ca am reusit sa fac ceva bine pentru Romania. Imnul national a fost auzit astazi in Brazilia, intr-o zi de sarbatoare tenisistica si asta este extraordinar.
Am lasat la urma cateva felicitari... In timpul incalzirii oficiale, fiecare sportiva a fost prezentata publicului, relatandu-se pret de cateva zeci de secunde cateva data personale. In cazul Emei, numele celor ce o pregatesc s-au auzit enumerate la un moment dat si marturisesc ca a fost ceva ce greu pot descrie. Echipa ONI & OVI a sprijinit in masura puterilor pe cei ce au solicitat suport performantial, multumirea fiind iata ca undeva intr-un colt al lumii munca lor de zi cu zi a inflorit pret de cateva minute. Bravoooooooo....

Romania, inca un titlu important de juniori intra in patrimoniu. Bucura-te si fa ceva ca pe viitor sa le putem echivala in tiluri de seniori.
Ne auzim in cateva zile, intre timp am de prins ceva avioane pentru a ajunge acasa, iar Sao Paulo – Milano deja se anunta ca un zbor destul de lung.
Blogging from Brasil,
Cu drag,

Auziti aici motiv de demisie al unui director de marketing dintr-o federatie sportiva din Romania:

“(...)Precizez ca reactia mea nu este una de lasitate in urma ultimelor scandaluri de presa alimentate de interese personale, ci de faptul ca am fost jignit si apostrofat in incinta Centrului National de Tenis de catre asa numitul “antrenor” Mihai Zacopceanu, de fata cu alti angajati ai FRT si alte persoane care se aflau in zona in momentul respectiv...” ( FRT website )

Subsemnatul demisionar este Cosmin Hodor si a demisionat se pare zilele acestea din fruntea departamentului marketing din cadrul Federatiei Romane de Tenis. La scurt timp de la demisia lui Nasty pe motive altele decat obligatiile sale fata de FRT, iata ca acelasi tipic il intalnim si la juniorul Cosmin. In amandoua cazurile se arunca cu praf in ochii oamenilor aducand ca argumente motive hilare, desi cel putin personal consider ca acesti doi oameni sunt o parte din cei ce au schimbat la fata un pic imaginea tenisului romanesc in ultimii ani si asta in bine. Raman socat de ceea ce se intampla acasa si observ cu stupoare ca caracatita isi face treaba si decapiteaza rand pe rand din functii pe cei ce intr-un fel sau altul nu sunt raspunzatori direct de ceea ce se improsca in presa.
Draga Cosmin, daca demisia a intervenit datorita atitudinii asa zisului antrenor cum spui tu, iti recomand cu putere ca data viitoare sa ai sange in ventuza si sa faci ca zidane aplicad una bucata in okarina stimabilului antrenor, un specimen aflat in contradictie permanenta cu valoarea si ceea ce se numeste performanta. Daca nu stiai este unul din membrii cu drepturi depline al unei celule revolutionare ce incearca puciuri sportivo-adiministrative alaturi de alti comandanti, o organizatie doritoare de functii ce se ascunde in opozitie asteptand ca ziua cea mare sa vina, planificand de mult timp strategii prin tot felul de camarute sau parcuri bucurestene.
Pentru un astfel de revolutionar majoritatea celor ce petrecem o viata pe terenul prafuit de zgura ne numim mucosi sau antrenori de mana a doua, iar mai nou avem o denumire originala acordata de unul din camarazii de lupta si anume braconieri. Ce naiba Cosmine, cum poti sa iesi cu un asemenea comunicat in fata noastra declarand ca ai fost nevoit sa demisionezi datorita atitudinii unui om ce jigneste tot ceea ce inseamna valoare? Daca asta este motivul, ma luminez la fata si ma bucur ca ai demisionat, esti prea moale pentru a schimba ceva daca un nimeni iti spune orice ce nu este demn de luat in seama.
Astept insa sa publici pe site adevararul motiv si nu cred personal ca este legat de episodul Sibiu, mai degraba este ca te-ai cam saturat sa te muste de partea dorsala fiecare specialist ce crede ca are dreptate dand cu pumnul in masa si jignind in fiecare secunda. Cum vorbitul pe la spate probabil ca l-a inteles destul de repede de cand lucrezi in FRT, nu inteleg de ce te afecteaza?
Demisia lui Cosmin imi e greu sa o cataloghez cumva, dar o consider ca nu trebuia sa aiba loc. Cunosc destule si mai nimic despre munca lui in cadrul FRT, dar de starea actuala a tenisului romanesc nu sunt responsabili nici Nasty, nici Cosmin si imi pare rau ca cei care fac totusi bine pleaca goniti de nulitati doritoare de functii si putere, iar prietenii lor ce subjuga zilnic sub statutul acordat de ANS si anume functionari se fac ca ploua, strecurandu-se printre toate cotloanele FRT sa scape.

Bravooo Romania, asa da treaba!

...

Optimile turneului Gerdau s-au desfasurat azi dimineata, incepand cu fetele. Romania a acaparat primele trei terenuri ale complexului sportiv, astfel ca in sir au jucat Ema, Alexandra si Ana contra Botto ( PER ), Salut ( ARG ) si Tomljanovic ( CRO ) cu incepere de la ora 9. Ema si Ana au reusit sa se impuna in doua, respectiv trei seturi, in timp ce Alexandra a cedat in decisiv cu 7-5 dupa ce a condus cu 4-1. In proba de dublu Alexandra a ramas in competitie castigand in urma cu cateva minute partida din turul II.

...

Desi am plecat in aceasta deplasare alaturi si de Robert, astazi el a plecat spre casa mai devreme fata de data initiala. Au trecut ceva ore de atunci si acum este in cursa de Milano, dar dupa meciul Emei il cautam prin baza. Uneori este prea tarziu sa iti dai seama ca timpul trece atat de repede si constati ca te afli in fata unei realitati pe care o doresti sa o schimbi, dar nu mai e nimic de facut. Obiectivul performantial al lui nu a fost indeplinit si ma uit cu un ochi in urma la cele cateva saptamani incercand sa comprim ceea ce se putea valorifica in bine. Gasesc cauze si efecte, gasesc solutii ce pot revigora trecutul prin transpunere la viitor, dar sper ca aceasta experienta sa il determine pe el sa deschida ochii si sa inceapa sa schimbe treptat acolo unde are nevoie. A fost o placere sa il am sub comanda, dar si o munca titanica in incercarea de a sprijini, desi au fost momente cand poate am gresit si eu. Ii urez sa aiba puterea sa tina capul sus si sa invete sa lupte pentru ceea ce munceste zilnic, sa comunice cu tupeu atunci cand are ceva de spus si sa inteleaga ca fiecare poate reusi numai si numai daca munceste mereu pentru ceva ce dureaza cateva secunde.

Ii multumesc pentru aceste patru saptamani si sper ca pe undeva sa fi contribuit cu o mica parte la dezvoltarea lui ulterioara...

...

Pe acasa inteleg ca treburile merg destul de bine, daca se poate spune asa intr-un sistem romanesc cunoscut de noi toti. Ma bucur ca aud lucruri de bine si va transmit salutari tuturor. Zapacitul de frate-miu continua sa ma dispuna cu mailuri incurajatoare de genu:

ba frate te-ai ingrasat esti ca un porc dar ce ma mira este ca nu esti bronzat frate!mergi la cobacabana frate sa iei si tu o gura de soare si sa vezi ceva fete ca poate poate!jajajjaja!;

salutare frate si da-ti bataie la bananieri ca sint fraieri! aveti grija cu avioanele ce companii luati ca este dezastru frate mai bine platiti bani mai multi dar siguranta conteaza!aveti grija cu avioanele frate!;

ba frate batetii pe bananieri ca sint fraieri sint si pe aici dar le dam sa sara ca la maimute jajajjajajjaajaj!!!!

bafta frate si numai de bine ca de rele stim cum este!jajajjajj...spulberati bananierii si spunei fetei ca daca mai joaca al treilea sa termine mai devreme ca daca se duce inca o data i 11-9 faci infart!!!!!!!jajajajjaja

Si multe altele care raman confidentiale dion motive de securitate federala. Zapacit, nu gluma.

Pentru Marius multe salutari de la un tantarone, dar am scapat de febra galbena, asa ca poti respira linistit.

Pentru Misu: te-am pus la sfarsit ca sa citesti totul. Bafta cu proiectele si da cu tavalugul sa mai slabesti un pic :)

Pentru ceilalti, va pupa coach!

...

In ultimul rand, dar nu si ultimii in ordinea prioritatilor ii salut pe temerarii greci aflati in misiune: Andreea si coach Oni. Sper ca sunteti bine si va urez succes in Atena.

Cu drag,

Copa Gerdau de Tennis, unul din reperele circuitului mondial de juniori ITF si unul din cele 9 turnee de gradul A este in plina desfasurare in aceste zile in Porto Alegre, Brazilia. Un eveniment tenisistic la care participa mare parte din primii juniori ai lumii si care constituie debutul circuitului de zgura pentru cei dornici de participare la Roland Garros.

Din pacate inca din primele zile doi sportivi ai Romaniei au parasit turneul din primul tur, atat in proba de simplu cat si in proba de dublu: Diana Marcu si Coman Robert. Raman in continuare Bogdan Ema, Bogdan Ana si Alexandra Damaschin in intrecerea fetelor ce deja au trecut in turul al doilea.

Se pot spune multe, dar atatea vorbe nu pot fi echivalabile cu realitatea din teren. Pentru unii visele au fost spulberate atat de repede, desi poate pe undeva se putea mai mult. Oricum, infinit de putin fata de ceea ce s-ar putea obtine la un nivel atat de inalt de juniori, dar parca un nivel atat de slab fata de ceea ce gasim intr-o etapa mai sus la seniori.

A participa intr-o competitie ar putea avea echivalentul cu a dori sa termini pe primul loc. Atata timp cat sunt destul de multi cei ce doresc sa treaca cate un tur si gata, e greu sa speri la mai mult, e greu sa crezi ca va cade de undeva de sus ceva consistent. Fiecare sigur ca isi doreste finala, dar fiecare obtine dupa munca depusa in plus in afara terenului. Pe teren fiecare munceste, mai mult sau mai putin inteligent. A dori nu este echivalabil cu a reusi, lucru pe care cu greu il poti impune juniorilor atat de increzatori in sine. Asta e.

A intra pe teren pentru a nu pierde ( nimeni nu vrea sa piarda intr-un meci, toti vor sa castige, nu? ), dar nici pentru a castiga ( pentru a castiga e nevoie sa faci ceva in plus fata de celalalt sportiv in asa fel incat sa il determini sa piarda ) este un paradox pe care il vad si revad de fiecare data. Nu numai la ai nostrii, dar si la ceilalti. Toti fug si se arunca cu capul inainte dupa puncte castigate care urca in clasament, dar mai putin se gandesc sa dezvolte jocul necesar in viitor. A provoca greseala adversarului este o insiruire de cuvinte indescifrabile pentru un junior ce arunca mingea inapoi ca asa trebuie si greseste cand nu trebuie, dar asteapta greseala sa vina atat de usor. Intrebi de plan tactic si se raspunde cu what? Intrebi ce faci la 30-30 si ti se raspunde un dat din umeri?

Dorim din ce in ce mai mult sa castigam avansand din pacate in a ne minti pe noi insine ca vom reusi asa. Succes!

De atatea zile inapoi in lumea juniorilor si dupa atatea zile o singura jucatoare m-a surpins placut cu ceea ce dispune si ceea ce exprima de una singura pe terenul de tenis: americanca Burdette, precum si un singur junior: brazilianul Pereira; restul sunt un amalgam de dorinta si munca ce spera impreua cu echipa ca vor reusi.

Cu drag,

Ploua in Sao Paulo de ieri de la pranz in continuu si la ora la care scriu situatia este la fel. Astazi s-au jucat semifinalele in probele de simplu si finalele la dublu, dar tot indoor. In proba de simplu Ana a reusit sa se califice in finala competitiei, beneficiind de cateva caderi in joc ale adversarei, dar reusind sa speculeze acest sincope si pe fondul unor momente sclipitoare a facut diferenta in aceasta inclestare stransa contra redutabilei americance Burdette. Bravo si succes maine in finala.

In finala de dublu fete Ema a reusit ca la disputarea celei de a patra finale la rand de la inceputul anului sa cucereasca titlul de campioana dorit atat de mult. Partenera ei a fost italianca Burnett, o sportiva cu care Ema s-a inteles destul de bine in ultimele doua saptamani si cu care a reusit disputarea a cel putin un meci aproape in fiecare zi. Finala a fost la discretia fetelor, dar cu un hop trecut cu bine in primul set dupa ce de la scorul de 5-1 pentru fete s-a ajuns la un tiebreak destul de disputat si un set castigat cu un pic de sansa. Setul doi a fost insa fara peripetii si astfel inca un titlu de juniori preia drumul tarii noastre. Asteptam ca maine probabil in finala de simplu Ana sa castige si iata ca asa cum scriam la inceputul anului putem respune ca a fost inca o saptamana "Bogdan" in cadrul circuitului ITF Juniors.

Sincer cred si sper ca va fi in viitorul apropriat o finala de simplu Bogdan Ema -Bogdan Ana, dublata de o finala de dublu ( de ce nu ???) Bogdan/Bogdan - Player/Player, undeva la un turneu important de juniori sau de ce nu Europene sau ITF Women's. Succes "Bogdanelor"!

...

Dublul unei echipe de sportivi nu se poate rezuma niciodata doar la ei si implica la un moment dat si necesitatea crearii unei echipe de dublu de pe margine care sa sprijine si sa comunice eficient, mai ales in conditii in care coechipierii nu se cunosc sau vorbesc limbi diferite. In aceste conditii l-am cunsocut pe Mario, de aceeasi varsta si care este antrenorul sportivei din Italia. Daca fetele au castigat competitia, in urma pozelor facute de catre fotografi si de toti cei prezenti, ne-am rezervat dreptul de a iesi inainte si a poza cu cupele fetelor pentru cei mai fideli sustinatori.

PS: ca de obicei, inca o data pozele finaliste ma surprind nebarbierit. Poate intr-o zi voi schimba, caci revazand multe din pozele cu sportivii am constat ca mai mereu sunt negricios pe la barbie. Bine ca in poza alaturata de la profilul blogului sunt altfel, cred ca era sarbatoare cand am facut-o!

...

Ca in fiecare zi cu ploaie activitatile de zi cu zi sunt restranse, dar fiecare incearca sa isi umple timpul cu ceva. De exemplu, cititul cartilor sau lecturarea diferitelor reviste. Personal consider cititul cartilor un lucru extrem de util pentru un jucator de tenis ce ar trebui extins si in afara momentelor ploioase, in detrimentul messengerului ce a inceput sa ocupe spatiul intelectual al tanarului sportiv. Titlurile de carti sau orice altceva care sa aiba legatura cu o carte au fost inlocuite cu revistele sau ziarele de moda ( mai ales la fete ) si cu postarea de fotografii sau commnet-uri pe HI5 sau Facebook. Ii vezi cum sunt ca robotii dupa antrenamente fugind dupa o priza disponibila si deschizand laptopul personal in cautarea de comunicare virtuala sau caterinca juvenila, iar cand le atragi atentia iti spun cu seninatate:"coach, dar eu d-abia am intrat". Asa sunt toti sau marea majoritate. Dar de fiecare data vezi intr-un colt un sportiv citind o carte sau un jucator stand intins si odihnindu-se sau un jucator preocupat de proriul echipament sportiv. Sunt raritati, dar exista. "Padure fara uscaciuni nu exista", dar se pare ca uscaciunile domina mare parte din padurea actuala.

De unde am plecat cu cititul cartilor? Astazi pe o banca langa terenurile indoor, ascunsa de picaturile de ploaie, o sportiva asculta muzica si citea o carte voluminoasa. Din cand in cand se oprea, mai arunca o privire la meciuri, apoi iar incepea sa citeasca. Era cea care castigase deja semifinala de simplu si care maine joaca cu Ana, dar cea care singura isi ordona programul zilei. Am vazut-o aproape zilnic de doua saptamani incoace, incepand din Uruguay ( unde a invins-o Ema in turul II ) si pe langa laptop, alergat, zbenguit si toate cele, de fiecare data cu cartea in mana.

Personal plec la turnee cu acest "ipod carturar" si recomand fiecaruia sa o faca pentru ca aduce atatea avantaje incat este o extraordinara metoda de dezvoltare umana si de petrecut timpul liber sau mort.

Depinde insa de felul in care percepi realitatea si progresul constructiv...

Cu drag,

Ploaie marunta in continuare la "Banana Bowl" in ziua de vineri. Dimineata cateva din sferturile programate s-au jucat, dar majoritatea s-au terminat pe aceleasi doua terenuri indoor. Diana a pierdut in doua seturi, in timp ce Ana a castigat in trei seturi un meci destul de tensionat. Ema a jucat semifinala de dublu dupa amiaza si desi se anunta un meci destul de puternic, pe teren lucrurile au fost diferite, castigand in doua seturi cu 6-1, 6-1. Suprafata un pic mai iute si distantele terenului mai mici le-au avantajat vizibil pe fete, lucru ce se reflecta si in evolutia scorului. Robert a avut noroc sa bata mingea dimineata o ora si cateva minute inainte de inceperea ploii, cateva ghemuri pe puncte cu un chilian si pregatirea fizica aferenta, dar se putea si mai bine.

Maine este o zi dificila cu doua meciuri in care sunt implicate romance, dar sunt programate si alte treburi adiacente cum ar fi schimbari de bilete, check-out pentru Robert si deplasarea spre Porto Alegre probabil singur, urmand ca eu impreuna cu Ema sa facem deplasarea dupa finala de dublu sau a doua zi.

Acum cand terenuri de antrenament erau, ploaia a reusit sa strice planurile tuturor ce au stat in Sao Paulo pana acum pentru a evita costurile ridicate afisate la hotelurile din Porto Alegre, iar asta a fost un impediment destul de frustrant. Din pacate clubul nu dispune de sala de forta sau ceva gym pentru a putea echivala timpul mort prin efectuarea de pregatire fizica, astfel ca cine a vrut totusi sa fie "fit" a alergat intre ropotele de ploaie sau inauntr-ul unei cladiri gen sala de asteptare. Si peretele a fost o solutie viabila. Alte activitati au fost diminuate de incertitudinea prezenta permanent aici, nu prea poti stabili ceva sa faci pentru ca mereu ceva se schimba.

...

Uneori dupa ce scriu ma intreb de ce o fac asa? Fara doar si poate doresc intr-un final sa imi exprim punctul de vedere vis-a-vis de o situatie aparuta si ma intreb: ce fac eu este chiar asa numai bine?

Orice incerc sa fac sau orice reusesc la un moment dat sa exprim suporta extrem de multe fatete care daca ar fi relatate sub cu totul alta forma sau de catre altcineva cu siguranta ca ar prinde alta culoare. Ma intreb, de exemplu, daca am procedat bine postand articolul cu camera dezordonata de hotel. Sau altele. Eu consider ca da, dar uneori ma bate gandul ca mai bine sa nu o fi facut. Dezavantajului lumii virtuale l-am creionat anterior si probabil este una din cauzele transmiterii poate eronate a mesajului dorit. As putea spune ca e pagina mea si fac ce vreau cu ea, ca fiecare de altfel in curtea lui. Nu asa insa gandesc.

Sunt extrem de multe lucruri de imbunatatit in viata si extrem de multe intamplari ce pot fi relatate de fiecare in asa fel incat numai citirea lor te poate face atent la ce poate apare cu titlu de necunoscut in viitor. Cam asa am gandit.

Bine sau rau...doar feedback-urile pot ajuta sa deosebesti la un moment dat.

...

In Montevideo eram mai mereu in preajma echipei de englezi. Am vrut sa scriu asta de atunci, dar am asteptat sa mai treaca ceva timp sa pot sa observ in continuare daca era ceva de moment sau asa fac ei mereu.

Ca un gura casca ce sunt si curios din fire, pe unde ma duc mai trag cu ochiul si in gradina vecinului si imprumut pe viata ceea ce vad, nu inainte de a trece prin filtrul gandirii totusi informatia vizuala sau auditiva. Observi multe si apoi le diferentiezi pe capitole, dar un lucru mi-a atras atentia.

Desi sunt doi antrenori la un lot de 8-9 sportivi, fete si baieti, treaba merge destul de simplu: fiecare are fisa lui si fiecare stie ce are de facut, iar dupa fiecare meci sau antrenament au loc discutii in grup sau individual in functie probabil de ce anume au de realizat. Astfel, sedintele de pregatire fizica sunt mereu structurate pe individ, de foarte putine ori fiind facute la gramada. Am vazut cate o foaie la fiecare englez dupa care se ghidau in pregatire, incalzirea fiind singura forma de pregatire executata impreuna. Sedintele de antrenament sunt de cele mai multe ori facute prin rotatie intre membrii echipei, dar de fiecare data cand li s-a cerut sprijinul cu un jucator au fost de acord imediat. Cum cei doi antrenori au avut de stat la cel putin cate doua meciuri simultan, ceilalti au avut grija ca permanent sa sprijine ca o galerie pe cel ce joaca, dar in acelasi timp sa isi pregateasca singuri meciul. Si sa joace singuri meciul, lucru care mie mi se pare extrem de normal cand vorbim de juniori.

Este o dovada simpla de organizare si eficientizare a activitatii competitionale, dar in acelasi timp implica extrem de mult jucatorii in desfasurarea propriei activitati. Credeti ca a stat englezul la gard sa traga de sportiv sa castige meciul? Nici vorba. Credeti ca a cautat englezul in termobagul sportivului sa vada daca are tot ce ii trebuie? Nici vorba. Credeti ca a verificat englezul daca a facut programul de pregatire? Nici vorba.

Ei stau la dispozitia sportivilor si sprijina procesul de dezvoltare prin implicarea sportivului. Fac fise zilnice in care introduc tot felul de date si apoi le predau federatiei si academiilor unde se pregatesc sportivii. Cu mentiunea ca fiecare sportiv englez are de predat propria fisa. Interesant...

...

Ca si delegatia engleza, alte delegatii au inceput sa vina cu cei mai buni juniori: francezii, belgienii, chilienii, argentinienii, columbienii. Nimic nou pana aici, doar ca este un termen acolo numit "delegatie" ce suporta un pic o descriere ca sa vada si romanasul nostru cum sta treaba asta cu official team. Pai, in primul rand numai antrenori sunt, si culmea, aceiasi vazuti si prin alte turnee. Apoi, aproape aceiasi sportivi sprijiniti prezenti. Fiecare au echipamente cu sponsorii federatiei si probabil unii cu cei personali. Si pe fiecare ii vezi ca depind de un nucleu.

Hai sa analizam si delegatia Romaniei: official coach un parinte-antrenor, apoi avem asa pe rand: un antrenor-parinte ( observati va rog diferenta de asociere de termeni ), o mama si subsemnatul, in total 4 oameni. Sportivi fara sponsori federali sau chestii d-astea de prost gust cum au altii, dar in numar de 5. Deci, doi si parintii, doi si antrenorii. Plus unul. Si depind de nucleul cromozomului de interes personal. Exact, total diferit ca la altii. Ma rog, fiecare au interes personal, dar unii sunt dirijati de programe federale. Adica aia cu federatii puternice printre care suntem si noi, nu e asa, dle Tete?

Suntem la fel de puternici ca rusii ce vin permanent in formatie de unu la unu, adica sportiv-parinte. Aoleu, stai asa ca acum m-am prins si eu: pai spuneti draga FRT ca asta este modelul actual de performanta, ca eram in deriva. Modelul rusesc nene, dar atentie ca aia au bani de la mafie. Noi de unde cotizam?

Asta era cu delegatia si performanta. Sau vrem mai mult dar obtinem iar mai putin. Sau aia cu juniori buni si seniori lipsa.

Cu drag,

Ploaie torentiala pe dupa amiaza in Sao Paulo in ziua de joi... Ema a castigat meciul de dublu din sferturi seara tarziu jucand pe un teren acoperit, reusind sa finalizeze un meci tensionat de una singura, fiind un mic pas inainte fata de cele cateva meciuri pierdute din cauza ezitarii la finalizare si totul printr-un voleu decisiv. A ascultat si a invatat cum poate gestiona aceste momente importante si desi este intr-o faza incipienta, ma bucur ca a inteles ca hotararea si riscul asumat de cele mai multe ori inclina balanta decisiv in favoarea celui ce gandeste asa. Un episod neplacut a fost trait ieri dupa amiaza dupa victoria la dublu contra unei alte romance, dar consider ca este atat de pueril incat am trecut peste, desi a afectat atat persoana mea cat si pe Ema.

In proba de simplu Ana Bogdan si Diana Marcu au castigat doua meciuri destul de dificile impotriva italiencei Burnett si respectiv sarboaicei Jovanovski, dar nu am putut urmari desfasurarea partidelor pentru ca in acelasi timp am avut antrenamente cu Robert si apoi Ema. Ma bucur insa pentru rezultate si in special cel al Dianei si le doresc succes in sferturi. Bravo...

...

Ce anume are de facut un sportiv in competitii si ce anume trebuie sa preia antrenorul este un fel de talmes-balmes in acceptiunea romanului si ma refer acum la varsta junioratului. Avem asa:

1) treburi organizatorice generale - bilete de avion, rezervari hotel, pick up-uri, check in-check out

2) treburi organizatorice zilnice - transportation, alimentatia zilnica ( procurare tichete si orele de masa), practice courts, parteneri de antrenament, parteneri de dublu, efectuarea programului zilnic de pregatire fizica, verificarea echipamentului de joc, contactul cu desfasurarea meciurilor, pregatirea de meci, masaje, laundry

3) meciul competitional in sine

4) ce se intampla dupa meciul competitional

Sunt cu siguranta mai multe la fiecare capitol, dar sunt trecute sumar cateva pentru a putea avea loc o discutie cat de cat.

Eu ma intreb: ce anume ar trebui sa fac eu ca si antrenor pentru sportivii mei atunci cand sunt in competitii? Ma ajutati un pic voi?

PS: Din experienta sportivul este bine sa fie ferit de sarcini ce nu sunt compatibile cu statutul de sportiv si este bine ca el sa fie linistit pentru a putea juca la maximul potentialului lui, orice minut pierdut pentru orice altceva decat pregatirea lui fiind consumatoare de energie constructiva. Sportivul a venit sa joace la turneu si asta e datoria lui, de restul se ocupa partenerul lui.

Situatie: as incerca ceva, dar nu dau nici una pentru a nu influenta in nici un fel desfasurarea actiunii.

Cu drag,

Sao Jose dos Campos, un orasel undeva in Brazilia, cam la 100 de Km de Sao Paulo. Aceasta este locatia de unde scriu acum...
Au trecut ceva zile de la turbulentele intampinate la sosirea noastra, dar de atunci situatia nu a suportat schimbari in bine. Atat Ema cat si Robert au jucat primul tur in ziua de luni, un pic ghinionist as zice, din moment ce primul tur s-a jucat in doua zile, ziua de duminica fiind un pic insuficienta pentru refacere. Dar asa e in tenis. Amandoi au pierdut in trei seturi, dar dinamica jocului si realitatea din teren a fost diferita. Pentru Ema primul tur a presupus un adversar incomod ca si stil de joc, dar ea a luptat pana la capat cu toate puterile ei si desi a condus cu 6-3, 5-3 finalizarea meciului a intarzia sa apara in mod pozitiv. Cum principalul adversar a fost oboseala sau barometrul pregatirii, lucru de care amandoi am fost de acord, imi ramane sa privesc totusi cu capul sus ca viitorul poate suna bine alaturi de o sportiva ce isi simte interiorul si intelege unde are de munca si mai ales cat poate. De partea cealalta, Robert a luptat in scari, dar atat de modest si atat de putin. Dupa un inceput bun si o urcare in scor pana la 5-2 pentru el, au urmat extrem de multe clipe in care negativismul afisat si-a spus cuvantul. Provocarea greselii adversarului sau crearea de puncte castigatoare au intarziat sa apara, astfel ca interiorul a dirijat desfasurarea ulterioara a partidei: „nu pot”...si asta s-a intamplat.
Turneul s-a incheiat atat de repede si atat de ciudat pentru amandoi in proba de simplu...
Incepand cu ziua de marti, organizatorii au anuntat cu zambetul pe buze ca nu mai exista terenuri de antrenament pe zgura, ci doar pe greenset, bineinteles in limita a 30 de minute pentru fiecare jucator intr-un teren impartit in patru. Cum este „a matter of choice!!!” a celor ce vin la turnee si aleg sa joace acest turneu ( conform unui complet de organizatori brazilian caruia nu prea il intereseaza restul, decat sa termine turneul ), iti ramane sa reformulezi variantele si sa cauti solutii. Pregatirea fizica, combinata cu cele 30 de minute de hard si dublate de „batutul la perete” au devenit parametri reali. Cum turneul este insa pe zgura si mai avem inca un turneu tot pe zgura, marea salvare a venit: proba de dublu. Cate un meci zilnic pe seara si o parte din problemele aparute sunt rezolvate. Zis si facut: teoretic vorbind.
Marti au fost programate primele tururi, Robert contra doi baieti detinatori de WC, iar Ema contra unor favorite, in aceasta ordine, pe acelasi turneu. Robert a incepet meciul, destul de bine si impreuna cu coechipierul au castigat primul set, dupa care a incepet relaxarea, identic si la fel ca saptamana trecuta. In scurt timp scorul se inrautateste vizibil ajungand la 0-4, iar la scorul de 2-4 ploaia a inceput furtunos. Cateva zeci de minute de asteptat si un anunt subit a explicat ca cei care au inceput meciurile de dublu vor juca in alta parte, iar ceilalti mai pe seara dupa ce terenurile se vor usca. Am lasat-o pe Ema si am plecat ugent cu Robert intr-un bus cu o gramada de jucatori spre doua terenuri acoperite undeva in centrul orasului. Ma intrebam sincer pe drum daca vom juca pe iarba sau carpeta, orice e posibil in tara asta. Am rasuflat usurat ca era zgura ( nu de alta, dar eram pierduti cu Robert pe iute ), dar surpriza a fost ca pe cele doua terenuri erau membri ce nu intelegeau ce este cu harmalaia de pe margine si care dupa cele cateva secunde de nedumeririe normal ca au continuat jocul. Ce puteau face insa atatia jucatori si cativa antrenori in conditiile astea? Bineinteles ca bascalie...si iata cum primul teren a fost eliberat subit. Au inceput meciurile si intr-un final si dublistul nostru a pasit pe teren. Un supertiebreak pierdut cu scorul de 19-17 dupa vreo 8 mingii de meci si asa cum e in tenis la prima ocazie a celorlalti totul s-a sfarsit. Mai poti spune ceva? Multe se pot spune insa si multe nu sunt normale sa fie asa. Am fugit repede cu busul in cealalta parte a orasului inapoi la club pentru a vedea ce e cu Ema, dar glasul ei m-a oprit din fuga: „coach, sunt aici, am castigat”. Nu stiu ce a fost la meciul ei, dar se pare ca a avut grija singura de ea.
Ziua de miercuri a trecut deja cand scriu aceste randuri, cu bune si rele... Ema a castigat si turul al doilea in proba de dublu...
...
Sunt cateva zile de cand problemele si zilele grele si-au facut aparitia din nou. Nu am avut timp de nimic in plus in afara antrenamentelor si a lucrurilor aparute, simtand pe zi ce trece cum energiile incep sa se risipeasca considerabil. Strang din pumn si incerc sa gasesc solutii de rezerva, dar este destul de greu din moment ce sunt cateva lucruri ce se regasesc aici ce pentru mine nu sunt nici provocare, nici pasiune, nici nimic. Am plecat de acasa cu atata dorinta de a face bine, dar atatea obstacole am intalnit incat incep sa ingenunchez usor-usor. Pe cele ce depind de necunoscut le-am inglobat si am incercat sa le dau o rezolvare, dar pe cele ce depind de fiecare dintre noi pur si simplu le resimt si sunt cele ce iti incarca picioarele cu plumb. Ma simt pacalit de propria persoana ce a crezut ca fiecare lucru are rezolvare daca se doreste si daca se munceste pentru acel ceva, iar acum observ ca pe undeva m-am inselat. Poate nu in totalitate, dar oricum mai mult decat limita normala acceptata. Am plecat la drum de fiecare data cu sportivii confundand in fiecare zi realitatea cu realitatea dorita de noi si am luptat sa schimb totul pentru a putea face posibil asa ceva. A fost si este o lupta dusa impreuna cu sportivul, dar fiecare pe planul lui: sportivul si lupta lui, antrenorul si lupta lui si impreuna cu lupta noastra, a amandorura.
Fiecare jucator incearca sa imbunatateasca tenisului consumand atatea resurse umane si financiare. Am vazut atatia antrenori si aproape toti parintii care procedeaza la fel: sportivul trebuie sa fie cel mai bun la tenis, asa ca inca jumatate de ora in plus de tenis pe zi fata de ceea ce avea, inca oleaca de presiune ca poate asa reuseste. Dar cine face tenisul? La asta putini sau nimeni nu se gandeste sau pur si simplu se ignora. Pentru a fi mai bun este necesar sa fi mai bun in interior, este necesara o upgradare permanenta a interiorului uman pentru a putea intari cazemata launtrica in vederea lansarii torpilelor spre exterior. Sau a rezistarii cu succes a tuturor atacurilor dinspre exterior. Este o exprimare prea fantastica sau prea ridicola, dar este o realitate. Este un lucru necesar, dar care intarzie sa apara. Toti dorim sportivi valorosi, dar uitam ca ei sunt in primul rand oameni ce sunt si sportivi.
Cum poti lupta pentru ceva strain ( ex: performanta sportiva ) cand tu ca om nu te cunosti aproape deloc pe tine? Cum poti incerca sa faci fata tuturor provocarilor competitionale si de viata daca felul in care ai putea sa o faci din interior iti este principala necunoscuta? Cum poti cere unui sportiv sa fie campion ignorand ca el poate nu simte asta sau poate nu isi doreste?
Am crezut ca pot fi sprijin, dar nu si atunci cand lupt doar eu. Stiu ca uneori sunt prea exigent, dar performanta nu este usoara si nu este pentru oameni normali, mai mult de un gram de nebunie iti trebuie, precum si un imens efort zilnic eliminat in mod constant. Am luptat alaturi de sportivi si im continuare este o provocare, dar observ cum generatiile de astazi traduc lupta prin „merge si asa” si asta doare. Unde e pasiunea? Unde e adrenalina? Unde e nebunia de a juca ore intregi doar sa iti vezi adversarul in genunchi? Unde e placerea jocului? Unde e pumnul strans si fata transfigurata doritoare de lupta? Inexistente....
A calatori cu sportivii este principalul dusman al antrenorului si mai devreme sau mai tarziu ai de ales: familia ta sau familia sportivului. Traiesti viata sportivului si incepi sa cunosti atat de multe despre el, incat devii propriul strain. Este un efort pe care multi il considera normal de facut, asa ca degeaba le-as spune eu ce inseamna 10 luni departe de casa. Faci atatea lucruri adaptandu-te la el si incerci sa reconfigurezi totul ca sa se potriveasca cu potentialul lui, incat nu mai simti nimic. Totul e strain, mai putin sportivul si viata lui. Dar oare nu e prea mult? Oare sportivul nu ar trebui sa lupte macar pentru partea lui? Nu ar trebui sa se adapteze si el la cerintele antrenorului? Nu sportivul face sportul?
Sterg totul si raman cu durerea ca cei ce fac tenisul omit sa inteleaga ca „a lupta” este obligatoriu daca doresti mai mult. Toate orele de munca se transpun in cateva minute de competitie in care toate amanuntele tehnice si tactice se comprima in a lupta cu viata pentru fiecare punct. Adrenalina, dorinta, pasiune, ambitie, nebunie...
....
Printre multele momente in care am incercat sa eliberez energie suplimentara din dorinta de a schimba ceva pentru unii sportivi, am mai navigat si un pic pe net. M-am bucurat ca in Grecia Andreea a intrat si la al doilea turneu pe tablou, un pic de bafta avea nevoie dupa cele intamplate in Portugalia. Sper sa reuseasca sa exprime din ce in ce mai mult ceea ce simte pe terenul de tenis, iar alaturi de coach Oni cu siguranta va reusi. Va doresc succes la amandoi si have fun, pentru ca alaturi de Andreea „all the time life is beautiful!”
....

De asemenea, pe site-ul FRT a aparut un comunicat care doreste a relata cat de mult se zbate domnia sa dl Haradau sa faca bine. Bine cui? In afara de Cupa Davis in care probabil s-au simtit eforturile, celelalte departmente sunt in starea de acum ceva ani. Fara doar si poate sunt si ceva realizari in acesti ani si trebuie sa fim realisti totusi, dar asa cum percep eu comunicatul suna a amenintare. Draga Tete, pana si Fidel Castro a abdicat, e timpul sa intelegi ca comunismul si dictatura s-au dus si asta este singurul lucru pentru care coach's corner isi permite sa intrebe in continuare: daca e asa greu cum spui matale, de nu abdici si ii lasi pe altii sa vada cum este in fruntea FRT? Pentru ca nu au cum sa uite cum e sa fii in fruntea unei federatii de tenis din moment ce tot ce intra sau iese de acolo este supervizat la sange de tovarasul dvoastra. Aaa, si mai am ceva: vedeti ca am un carnet de antrenor, cu categorie superioara ce nu stiu ce sa fac cu el. De ce? Pai intrebati pe unii din salariatii FRT care isi asteapta salariile si asa mici de ce un antrenor nu isi primeste hartia de official coach si ea este data la colegul de dublu al lui Nea Adi Marcu ce detine drepturi depline intr-un sport pe care crede ca il stapaneste prin statutul de parinte. Aaa, si mai am una: de ce jucatorii nu primesc niciodata materiale sportive asa cum dvoastra ati primit cand la vremea respectiva? Hopa, e cumva sah-mat? Si draga Tete, cine se scuza se acuza. Nu mai amenintati cu ce va urma, fiecare are limite si fiecare are inlocuitor, lasati scenariile lacrimogene si pregatiti-va de cutremur. Din pacate atatea campanii provoturi japoneze, franceze si adunari ala antrenorilor au fost degeaba. Nimeni nu il doreste pe Nasty afara din FRT, toti dorim sa deschida ochii si in cazul FRT sa mai reduca din puterile absolute ale unui singur om. Ma rog, doi, mai este si consilierul pe probleme tactice din fotbal, pardon, tenis, Dl renegat FRF am uitat cum il cheama.

...
Asa cum ma asteptam adevarul spus de unii oameni este atat de veninos incat incerc sa nu il mai dezvolt. Indiferent de orice s-ar intampla, la spun asa cu toata responsabilitatea: duceti-va naiba cu toate marsaviile voastre pe care le faceti si pe care le coafati in functie de interesul personal. Va dau si nume: Badin, Curca, Marcu. Eu am gresit de atatea ori in viata, dar de fiecare data am stat drept. Nu am avut dreptate, dar nu am mintit in asemenea hal. Spalati-va pe cap cu toate cele si cu toate rezultatele obtinute, intr-o zi o lovesc atat de tare incat o sa va doara. Rusine! ( pentru cei confuzi de ultimele randuri sa nu fie, imi asum toata responsabilitatea. Oricum am un carnet de antrenor demn de tot rahatul, recunoscut doar de unii domni dupa primirea unei plasute cu ceva lichior bahic inauntru, iar cum nu e cazul, mai mult de acest carnet ce imi pot lua? Pentru restul eu lupt si au cam dat-o dracu cu mine, pe teren e mai greu cu mine adversar ).
....
Se apare ca am si ceva castigatori la ghicitoarea mea si desi raspunsurile au fost cu subinteles, o sa ii rasplatesc pe amandoi. Raspunsul este: Robert Coman, aproape 4 zile de cand camera era asa. Restul, no comment!
Blogging from a place called Brasil,
Cu drag,

Stateam in aeroportul Silvio Pettirossi din Asuncion in asteptarea decolarii spre Sao Paulo, ascultand la ipod-ul lui Roby ceva muzica. Trecuse o saptamana de la intrarea in Paraguay, dar ma intrebam retoric ce caut eu in aeroport asa devreme. Asa repede a trecut timpul.
Asa cum organizatorii competitiei ma obisnuisera pe toata durata intrecerilor si la plecare au fost la inaltime, asemeni sosirii nostre. Imi e greu sa spun cam care este distanta de la club la aeorport, dar ca si timp dureaza aproximativ 30 de minute, calatorie efectuata prin intermediul unui bus pus la dispozitie de catre organizatori. Sunt lucruri care le simti si pe care le apreciezi atunci cand se intampla, sunt lucruri care iti demonstreaza ca uneori sportivul si echipa lui sunt apreciati. Pana la urma, turneul este pentru sportivi…
Drumul catre aeroport a fost ceva extraordinar, reusind sa nu atipesc si sa stau urcat la propriu pe geamul fumuriu, in incercarea de cuprindere a necunoscutului. Sunt imagini ce nu pot fi reproduse in cuvinte, sunt imagini ce cu greu le puteam credea adevarate pe un taram pamantesc. Un amalgam de civilizatie si jungla, cu oameni desculti si case decojite de vreme, cu asa numite automobile de noi cunoscute…incredibil.
Organismele rasfatate de aerul conditionat au suportat pentru cateva secunde ceva goluri de sufocare datorate aerului de afara, in timp ce usor usor participantii la urmatorul turneu acapasera vizibil check-inurile. Sportivi, antrenori, parinti forfoteau prin micile buticuri dupa suveniruri, auzindu-se un zgomot destul de strindent pe care nu ai cum sa nu il recunosti: limba “tenisistica”, o combinatie multinationala de cuvinte. Atmosfera era asemeni sign-inului competitional intr-un aeroport international, o imagine rar intalnita. Frumos…
In premiera am vazut un fel de panou situat la nivelul solului ce anunta zborul nostru si ora de plecare, dar nu electronic asa cum eram obisnuit, ci dupa urmatorul ritual: o angajata TAM ( compania de zbor ) introducea minutios niste hartii ce aveau sa completeze urmatoarele: vuelo, destino si hora de salido. Olee, iata cum am invatat ceva rapid din limba toreadorilor.
Clipele de asteptare s-au epuizat si a trebuit sa inchid laptopul Emei in vederea indeplinirii operatiunilor de imbarcare. Vuelo TAM PZ 712 cu destino Sao Paulo a la hora de saliada 18.30 trebuia luat de catre noi. Revin din Sao Paulo cu ce a urmat.
….
Asa am inchis laptopul si m-am asezat cuminte la coada. Prea simplu totusi, era prea frumos sa fie adevarat si astfel aventurile in America de Sud au inceput sa se trezeasca la viata. Inaintea zborului nostru a mai fost inca unul plin ochi cu jucatori tot catre Sao Paulo, dar cu escala undeva langa Brazilia. Cum stateam si asteptam ca usile sa se deschida pentru a intra pe coridorul de imbarcare , mare mi-a fost mirarea sa observ ca toti pasagerii zborului de dinainte se intorceau in sir indian in aeroport. Cateva secunde de confuzie totala si un raspuns evaziv al unuia dintre jucatori: defectiuni tehnice ale avionului, nu a putut decola. Au urmat 45 de minute de stat in picioare peste ora indicata de decolare, respirand usurati ca in sfarsit angajatele TAM deschisesera usile si ca puteam zbura, dar in acelasi timp o senzatie de teama usoara incepuse sa se faca prezenta. Pana la urma totul a fost bine.
Dupa aterizarea in Sao Paulo a inceput fiesta braziliana, cu o verificare a vizelor de intrare in Brazilia. Am ramas blocat in timp ce tanara domnisoara imi arata pe calculatorul ei ceva ce spunea ca imi trebuie viza, desi eu eram ingrijorat sa nu imi ceara carnetele de vaccinare ale Emei si ale Lui Robert contra yellow fever care ar fi trebuit sa fie la vama in momentul aterizarii noastre ( lucru nerealizat, ele fiind in biroul unuia dintre organizatori !!! ). Cateva secunde in care ea o tinea pe a ei in limba lor si eu pe a mea in engleza combinata cu ceva autohton de rau au trecut destul de greu, dupa care din senin aplica stampila pe pasapoarte si ne da drumul. Ce mai nene, am zis “ubrigada” si am uschit-o pe usa de colectare a bagajelor, doar care cumva sa nu o apuce nebunia temporara si sa imi ceara si altceva. Ajunsi in fata aeroportului cu bagajele in regula, am inceput sa cautam pe cei responsabili de transportation si am dat de un nene cu ochelari imbracat intr-un tricou alb imprimat cu emblema turneului ce ne-a asigurat ca indata ce toti vin plecam. Am stat noi asa pret de doua ore in aeroport si cu stupoare aflam ca era un singur bus de 40 de persoane ce trebuia sa ne duca cei 100km, conform unei liste de rezervari facuta. Desi ne-am regasit pe acea lista, nenea cu pricina ne asigura ca toti trebuie sa mearga cu acel bus, adica si cei fara rezervare. Sa va spun cam cati jucatori au fost in total in cele doua avioane din Asuncion si intr-unul din Miami? Sa va spun ce lupte s-au dat pentru ocuparea scaunului pretios? Incredibil prin ce am trecut, jungla adevarata…
In jurul orei 23.15 am parasit aeroportul si ne-am trezit undeva pe autostrada strabatand cei 100 km. Miezul noptii batuse de ceva timp, moment in care bus-ul opreste. Ajunsesem la hotel. Aici, receptionerii ma anuntau senin ca nu exista rezervare pe numele nostru. Aveam doi jucatori istoviti, flamanzi si pe deasupra decimati de ultimele intamplari. M-am enervat instantaneu si am ridicat vocea, am chemat pe unul dintre sefuletii de acolo la un calculator aflat la cativa metri de receptie si l-am pus sa citeasca rezervarea si confirmarea. Au urmat scuze si toate cele, dar nu mai aveam chef de politeturi cu nimeni. Prea multe se intamplasera. Am luat cheia de la camera, am urcat si am pus capul in perna. In sfarsit se terminse calvarul…
…
“Banana bowl”, un titlu sugestiv ce nu putea descrie mai bine atmosfera din acest orasel satelit al municipalitatii din Sao Paulo. Pentru un turneu de gradul 1 ITF cel putin momentan totul este jalnic: terenuri de antrenament doar pe greenset, pentru doritorii de zgura fiind posibil doar jumatate de ora pe zi prin supraveghere stricta a unei domisoare cu statut oficial sau contra cost echivalentul a 30 de dolari ora, mingii de antrenament demne de initiere, un hotel oficial de patru stele cu camere incredibil de mici si o toaleta de nu am cuvinte ( si asta la pretul de 106 dolari americani camera de tripla ), un aer conditionat ce functioneaza ( in final ) cu pretul indurarii unui zgomot demn de tractor autohton, un dus ce functioneaza cred pe muzica din moment ce apa calda necesara unui scurt “clean” este asteptata cu rugaminti, o telecomanda de televizor ce te indeamna sa apesi totusi cu putere pe butoanele tv-ului. Off, si pe ultima suta de metri, a mai aparut una mica problemuta: toaleta defecta. Transportul asigurat este singurul conform programului, iar asta trebuie mentionat ca si pozitiv. La ora cand scriu, aproximativ ora 20 aici, tabloul de fete fusese schimbat de cel putin o data, urma finalizarea lui si tragerea la sorti pentru tabloul de baieti. Cum sansele ca aceste lucruri sa fie terminate in timp util sunt mici, astept in camera de hotel cuminte programarea de maine ce sper sa fie afisata in aceasta seara aici. As vrea ca de data asta sa fie exagerari ceea ce am relatat, dar credeti-ma ca este ceea ce am trait in mai putin de 24 de ore.
Nu imi pot exprima decat dezamagirea despre ceea ce este aici si despre ceea ce trebuie sa induri pentru a juca un meci de tenis. Cat despre Ema si Robert, pot spune ca sunt relativ bine si fac eforturi sa intre in ritm, dar este un efort uman destul de mare. Pe langa oboseala acumulata de saptamana trecuta, drumul de ieri colaborat cu ceea ce am suportat azi sunt ceva ce cu greu le poti acoperi asa repede.
Ar mai fi vesnica disputa pentru official coach, mai ales acum ca Ema este in spatele Anei Bogdan la distanta de cateva locuri in clasament. Nu asta este buba si nu asta consider de discutat. Nu stiu cum sa o transpun, dar se pare ca eu sunt cel ce nu intelege situatia. Cum vicepresedintele FRT prezent aici considera aceasta chestiune, in acest caz, ca fiind normala, cum ditamai antrenorii federali considera la fel, ma intreb sincer: “ovi, ce cauti tu dreptatea intr-o lume in care trebuie doar sa accepti ce ti se spune?” Dragii mei, un parinte ramane parinte indiferent ca este sau nu si antrenor al propriului copil. Un profesor de sport ramane profesor de sport chiar daca antreneaza propriul copil intr-o ramura de sport departe de specializarea luata. O noua specializare sau a doua specializare dorita in tenis ( cazul de fata ) nu consituie dovada de atestare a calitatii de antrenor de tenis. Iar o munca de antrenor de tenis inseamna ani petrecuti pe un teren prafuit de zgura, sute de deplasari si sincer, mai mult de un copil aflat in pregatire. Asta inseamna ca daca imi i-au specializare sah ma pot numi OFFICIAL COACH la o competitie internationala de cel mai inalt nivel? Sa fim seriosi…printr-un absurd as accepta cu ochii inchisi daca m-as baga la masa de sah cu antrenorii prezenti, ceea ce ar fi ridicol. Indatoririle de official coach in tenis sunt altele si din pacate nimeni nu vrea sa le inteleaga, eu aducandu-mi aminte cu drag de o deplasare in Bulgaria in care am avut aceasta calitate si de pe urma careia m-am ales cu denumirea de “coach” ( si nu numai in acea deplasare ). Daca official coach o traducem cu official parent sau official sport instructor atunci eu sunt cel ce nu intelege. Daca a fi official coach inseamna a avea grija doar de propriul copil, fara a interesa de restul de pe urma carora beneficiezi real de avantajele de official coach ( si nu cum pacaleste FRT prin celebra “antrenorul primul sportiv primeste titlul de official coach”. Pai scrie undeva ca atunci cand pierde primul in clasament se pierde automat si gratuitatea lui coach? Niciunde, va spun eu. Pai atunci, despre ce vorbim noi aici? ) atunci tot eu sunt de vina. Daca official coach ca si drept al unui antrenor il cedezi unui om cu o presupusa calitate de antrenor sau oricine altcineva, daca niste drepturi acordate de organizator unui om cu statut clar si anume antrenor suporta semenea interpretari, pai atunci ce caut eu sa ma numesc antrenor? Per total, nu dau in omul ce subit este official coach la un turneu de tenis de asemena anvergura, ci in sistemul romanesc de manevrare a realitatii dupa cum bate vantul. Care sunt criteriile dle Marcu? Care sunt criteriile stimati antrenori federali? Care sunt criteriile Federatie Romana de Tenis? …stiu, trebuie sa vina Tete Haradau sa semneze scoaterea criteriilor din sertar, iar cum domnia sa este in vizita de serviciu nu aveti cum sa stiti data intoarcerii, deci intrebarile mele suporta amanare. Cum vicepresedintele FRT, Dl Marcu ma trimite cu recomandare la antrenorii federali in sarcina carora se afla delegarile, iar cum stiu ca ei ma trimit la un etaj mai sus in centrul national si de acolo ajung tot la Tete Haradau, ma apuca dracii si observ cum inca o data, ca de fiecare data sunt biluta de biliard ce se invarte pe o masa ocupata de meseriasii tenisului romanesc . Nu stiu de ce platesc o suta de ron anual ca si taxa anuala de antrenori unei institutii care efectiv nu face nimic pentru acesti bani, iar atunci cand solicit dreptul dovedit prin hartie scrisa sunt tratat ca un mojic. Cum sunt destul de al dracului la o varsta tanara macar nu am tacut, am facut ceea ce am crezut de cuviinta in acest caz, bineinteles in scris si verbal unui inalt functionar in FRT. Mai mult, am obtinut si un post de official coach la acest turneu, in plus fata de cel anuntat de FRT. Deocamdata a tinut manevra ( si cu sprijinul, cred, al dnei Bolanu care a trimis o hartie pe numele meu in plus la sugestia Dlui Marcu , care fie vorba intre noi cred ca a vrut sa acopere oleaca incurcatura, in acest fel impacand si capra si varza ), dar cu pretul a cateva zeci de secunde in care am profitat de o eroare in fact sheet-ul turneului in care nu este precizat nimic la capitolul antrenori, am pus mana intr-un final si am rastit celui ce se ocupa de asta ca eu imi trec numele pe foaie si mai departe decid ei, din moment ce situatia e neclara. Si uite asa am rezolvat-o si p-asta.
Ar trebui sa scriu o carte, acest blog incepe sa fie neincapator pentru ceea ce am eu de spus. Din pacate, meseria de antrenor de tenis doritor de mai mult nu se apropie nici macar tangential cu ceea ce preda stimatul profesor academician Rares la ANEFS ( stimat domn care cel putin in relatie cu mine a reusit sa ma ciupeasca la examenul de licenta, pana in acest moment neafland ce a fost cu adevarat atunci in capul dansului ). Sunt atat de multe lucruri ce trebuie inglobate incat nu-ti ajung minutele. Inveti zilnic sa strecori informatiile de calitate ce au ca scop dezvoltarea tenisitica a sportivilor, dar in acelasi timp indeplinesti atat de multe sarcini.
Incerc sa termin si vad cum de obicei avem aceasta tentativa de a relata mereu ceea ce nu merge bine, de atat de putine ori povestind si lucrurile frumoase. Poate ca cel putin in cazul meu predispozitia spre criticare este mai accentuata, dar sunt unele momente in care efectiv lumea este intoarsa cu fundul in sus. Sunt totusi multe amintiri de neuitat ce raman in spate.
Blogging from Sao Paulo,
Cu drag,

Ghicitoare...

Dragii mei,

A venit vremea sa ne destindem cu o ghicitoare, iar pana ne auzim aveti de deslusit ceea ce veti vedea in poza. Cel ca va nimeri realitatea si anume cam cate zile sunt de cand situatia din poza persista va primi un suvenir. Cel ce va nimeri exact daca este fata sau baiat, antrenor sau jucator, arbitru sau oficial, camera de jucator sau antrenor, arbitru sau oficial sau orice...va primi si altceva.

Ne auzim probabil in doua zile, pana atunci voi fi pe drumuri cu destinatia Sao Paulo,

Distractie placuta si... bafta!

PS: pentru ca azi este 8 Martie, pentru toate fetele, domnisoarele, doamnele, mamele un sincer: "La Multi Ani!"

Cu drag,

The winner takes it all!

Atat de aproape ca si scor de castigarea titlului, dar atat de departe ca si ce se putea juca intr-o finala de dublu de grad unu de juniori. Pentru a doua oara consecutiv in cateva zile o finala de dublu este irosita datorita oboselii acumulate, dar asta este. Punctezi inca o data ceea ce este de notat, ramai cu un pic de dezamagire ca ai fost atat de aproape si mergi mai departe. "The winner takes it all"...

Saptamana tenisistica in Asuncion se aproprie cu pasi repezi catre final, cu bune si rele, cu calduri insuportabile si tantari, cu meciuri castigate si pierdute, dar cel mai important cu puterea de a merge mai departe. Esecul il suport mai greu, mai ales in aceste faze avansate, dar exista de fiecare data si parti luminoase ale intunericului pe care personal il descopar in aceste momente. Exista fara doar si poate un progres inregistrat in fiecare zi, exista bucuria prezenta pe fata lor, exista multe amintiri fumoase ce nu se pot reproduce prin scris. Despre Asuncion nu pot spune multe, dar poate intr-o alta etapa a vietii ii voi fi oaspete inca o data si atunci voi reusi sa il vizitez indeaproape.

In putinul timp petrecut in afara camerei de hotel am reusit cu brio sa monitorizez cativa jucatori ce mi-au atras atentia, dar un pitic din Chile m-a vrajit. In competitia de dublu baieti 14 ani, intr-una din zile, pe unul din terenuri se juca un meci oficial. Trecand pe langa teren pur simplu observam trei vlajgani ce faceau cu mingea ce vroiau si din cand in cand o chestie mica ce arunca mingea peste. Am crezut ca este o gluma, dar oprindu-ma si observand mai atent am vazut ca totul era pe bune. Nu m-am putut abtine si cred ca pentru cateva minute am exclamat constant catre Ema:"nene, asta e mic tare". Sa dea naiba daca nu era mai mic ca fileul si lovea mingea de trei ori mai bine ca mine :) Glumesc, dar a fost extraordinar ce am vazut. Tenis fara frontiere in Asuncion, iar cand spun asta spun de lupta inumana cu caldura, de faptul ca organizatorii au avut trei categorii de varsta in subordine, de faptul ca la un asemenea balamuc de oameni totul a mers ceas ( cu unele exceptii de arbitraj ).

Astazi am abordat si ceva traditional in imbracamintea personala mergand la finala in tricolor, cu o sapca albastra, un tricou galben si un sort rosu, dorind intr-un fel sa aduc ceva noutate in derularea evenimentelor ce le anuntasem ca si un pic impotriva. Nemultumitului i se ia darul de fiecare data, dar ce pot face eu daca a castiga cupa este ceea ce imi propun? Si maine e noua zi...

Ne pregatim pentru Sao Paulo si agitatia infernala de acolo, pana atunci numai bine,

Cu drag,

"HAI", o incurajare gatuita de oboseala am reusit ieri sa cuantific in doua incrancenari ale Emei in proba de dublu. Asa cum ma asteptam in America de Sud factorul surpriza a mai lovit odata pe neasteptate, desi luasem in calcul si acest mic impediment. Fara a fi anuntat nimeni, fara a se fi scris pe vreun program sau foaie oficiala ceea ce avea sa aflam la inceptul sfertului de dublu si anume ca cine castiga joaca si semifinala in aceeasi seara. La ora 16 astfel de stire prinsese contur si in scris, arbitrului principal parandui-se normal ceea ce se intampla. Ce ai de facut in asemenea situatie? Pai in primul rand trebuie sa castigi sfertul de finala pentru ca dupa aia sa poti discuta de restul.

Au urmat doua meciuri destul de intense ca si ritm de joc si schimburi de mingii, cu un sfert de finala incarcat de orgoliu si ambitie din partea Emei care timp de un set isi focusase toate energiile spre a trimite "maciuci" in directia uneia dintre adversare ( nu pot spune ca nu erau indreptatite, dar tenisul este uneori o capcana in care cazi extrem de usor si datorita unor astfel de "obiective" ), revenind insa apoi si intelegand ca are de castigat un meci prin inteligenta si nu orgoliu. Un tiebreak intens cu rasturnari de scor si cateva mingii au decis semifinalistele. Seara cu incepere de la ora 20.20 meciul ce asigura biletul de finala a inceput. De data asta calitatea jocului a fost de la inceput element definitoriu si timp de cateva zeci de minute am asistat la un joc bun de ambele echipe. Finalul meciului a adus bucurie in tabara noastra, multumind oarecum uneia dintr adversare ce spre final a inceput sa greseasca destul de mult. Bucuria victoriei era de nedescris, va juca inca o finala de dublu de turneu important de juniori dupa cea reusita in Australia si Uruguay, dar de data asta o va castiga.

Aceasta stare permanenta de pozitivism combinata cu acel "HAI" auzit in momentele grele sunt lucruri ce se regasesc la Ema si de care sunt placut surpins. Rezultatele ei asa cum se simt de aici sunt bazate pe aceste porniri interioare si pe aceasta uriasa incredere de sine. Reuseste sa joace destul de solid in momentele cheie, seviciul si loviturile castigatoare facand lumina in joc destul de des, dar asta pana in momentul cand...

Pana in momentul cand ceea ce se vede de acolo de acasa prin intermediul rezultatului da eroare sau "omite" sa dezvaluie realitatea jocului din teren. Starea de oboseala in care Ema a intrat inca din finala de saptamana trecuta si accelerata de meciul de trei ore de acum cateva zile isi pune amprenta asupra evolutiei in meciuri. Se vede si se simte o chinuiala in a ramane in picioare, lucruri trecute cu un efort urias cu acel "Hai" gatuit si strangerea de pumn. Sunt destul de multe situatii cand picioarele au tradat-o, impingandu-i interiorul in colaps. Este extrem de greu sa stai pe margine si sa incerci sa gasesti cuvinte magice care sa o ajute, pentru ca lupta este atat de dura cu ea si fortele ei. Masajul ,vitaminele, somnul, incurajarile nu pot inlocui ceva ce este destul de nepregatit: pregatirea ei. Sigur ca luam in calcul clima de aici, sigur ca luam in calcul perioada de maturizare prin care trece, sigur ca luam in calcul faptul ca organismul ei poate pierde vitamine destul de mult datorita varstei si constitutiei, sigur ca luam in calcul presiunea punctelor... Pe total insa jocul ei este in spatele clasamentului, diferenta fiind asigurata de interiorul puternic, lucru care din pacate este ignorat. Si am motivele mele sa spun asta. Cu toate acestea Ema este destul de matura cand analizeaza astfel de lucruri si stie ca are de muncit la acest capitol in perioada urmatoare de timp, dar ma uit cu teama la programul ei in viitor si sper sa reuseasca printr-un program de turnee ce vor avea menirea de a fi proces de pregatire. Un lucru pozitiv este ca si-a asumat responsabilitatea asupra ceea ce va urma, insa cel putin pentru anumite turnee a primit o instiintare personala ca nu sunt indicate in aceste momente pentru ea. Sper insa sa nu am dreptate eu si finalul anului sa o gaseasca pe Ema in plin proces normal si constructiv de dezvoltare.

....

Soarele dogoreste infernal in Asuncion, antrenamentele de azi de la ora 8 cu Robert si apoi de la ora 10 cu Ema devenind deja provocari adevarate. Pregatirea fizica necesara o inglobam dupa antrenamentele de tenis sau separat, insa sunt multumit ca ei nu negociaza sau se vaita.

In cateva ore finala de dublu va incepe si ca oaspete in galeria oficiala se va afla si consulul romaniei in Paraguay Dl Ionescu Vladimir, un om extraordinar. In speranta ca timpul le va rezolva pe toate, imi pun sepcuta Topsin pe cap, trag pe dupa ceafa prosopul imbibat cu apa, dau cu spray si alifie antitantari, imi pun apa in sticluta si ma duc sa caut un loc cat de cat ferit de soare...inca un titlu de juniori este gata sa vina acasa, dar pana atunci mai este de jucat o finala.

Blogging from Asuncion,

Cu drag

Caldura mare! Camera si holul hotelului sunt in Asuncion gazde permanente pana la intrarea in meciuri sau pregatire, orice iesire mai lunga de 30 de secunde producand efecte de sufocare la propriu. Pregatirea de meci insa se executa normal, fiecare punandu-si cate o sepcuta pe cap, fiecare pregatindu-si sticlutele cu vitamine, fiecare iesind la incalzire, fiecare incarcandu-se pentru cateva zeci de minute pentru risipa de efort considerabil ce va veni. Evolutia in meciuri insa este o disputa inumana contra propriei persoane si apoi a ceea ce mai ramane: adversar, vreme, teren...

Ieri dimineata pe terenul unu in primul meci cu incepere de la ora 9 Ema a jucat impotriva unei sportive din Italia si dupa un meci extrem de disputat de peste trei ore a pierdut. Ca dupa orice meci se pot analiza obiectiv destul de multe si se pot rememora momentele cheie ce au dus la pierderea sau castigarea meciului. Un tiebreak pierdut la 13 si altul pierdut la 5, un 53 in primul set si un 54 in al doilea dublate de serviciu, iata cum cateva mingii de set au fost insa punctele ce au inclinat balanta. Analiza facuta pe seara impreuna cu sportiva a clarificat un pic din viitoarele obiective, dar ce m-a impresionat este atitudinea ei dupa meci. Daca dupa primul set a fost destul de nervoasa si dezamagita, dupa al doilea a dat mana si a apucat sa vorbeasca cateva cuvinte cu adeversara ei, in acelasi timp fiind si partenera de dublu. Apoi si-a strans usor lucrurile si a venit cu capul sus catre mine, schitand un zambet larg si spunand: "mergem?" . In camera a facut stretching si apoi pe seara am discutat ce a fost. Acestea demonstreaza ca stie sa piarda cu capul sus si ca pe langa dorinta fireasca de a castiga suporta probabilitatea ca dupa meci sa fie invinsa. Adaug ca asemeni lui coach Oni care semnala ceva diferente de comunicare intre fete si baieti, si in acest caz Ema a fost mult mai matura si mult mai deschisa spre comunicare decat a fost sa spun Robert, aducandu-mi aminte ca acestea le regasesc mereu si la Andreea. Felicit si pe parintii Emei ca cel putin in acest caz au reusit sa o incurajeze si nu au pus venin pe rana deja deschisa datorita meciului pierdut.

Pe acelasi teren, dar la distanta de cateva ore meciul de dublu al lui Robert avea sa inceapa. Intr-un final rezultatul a fost negativ, iar intr-un meci de dublu se pot spune multe. Schimbarea lui Robert parca a inceput sa fie vizibila in teren prin efectuarea cu succes a catorva faze de joc, dar totusi prea modest. Oricum, este un pas inainte, asa cum el avea sa spuna dupa meci. Comunicarea despre ce fost in meci a avut loc, dar extrem de telegrafic si extrem de scurt, lucruri care insa nu il pot ajuta pe el sa inteleaga mai mult despre ce anume va avea de muncit. Cert este ca pe zi ce trece frazele analiza devin mai complexe si asta este totusi un pas inainte.

Seara tarziu Ema a castigat meciul de dublu si astfel in continuare ne ramane sa speram la titlul de dublu.

Pentru Robert urmeaza cateva zile pline de pregatire si doua saptamani de foc in Brazilia ce sper sa ii aduca biletul de tablou principal la Rolland Garros si Wimbledon. Pentru Ema cursa pentru titlul de dublu o anima puternic, iar mai departe cele doua turnee din Brazilia si proaspata convocare in echipa ITF Juniors ii rapesc energiile.

De aici se pot spune si altele si ma opresc la a ma minuna cum intr-o asemena pustietate un om a avut o asa aviziune in trecut si a facut ceea ce este aici. Un hotel de 5 stele, terenuri de tenis si golf, piscina, restaurante, sali de conferinate, sauna, fitness, terenuri de scuash, o miniplaja cu nisip, barci si atat de multe mai sunt. Este incredibil!

Mirajul tenisistic continua si ma pregatesc pentru meciul de dublu din sferturi al Emei.

Blogging from Asuncion,

Cu drag,

Schimbarea

Fiecare insiruire de cuvinte prezente pe aceasta pagina virtuala exprima fara doar si poate felul in care omul din spatele blogului gandeste si mai departe exprima prin scris. Au trecut deja 50 de "editoriale" si probabil ca coach's corner se poate cataloga ca un product destinat unui segment clar dintr-un domeniu sportiv. Sau cel putin asa credeam eu...

Momentele petrecute pe terenul de tenis alaturi de sportivi, atat in pregatire cat si in turnee, imensitatea varietate de intamplari care apar de fiecare data etc... au transformat o idee in realitate si astfel am spus de ce nu? Am creat acest blog si am inceput sa transmit informatii percepute in mod personal, fara insa a avea pretentia ca ele sa fie insusite sau sa devina realitate absoluta de catre voi ce cititi. Doar sa fie impartasite.

Am mers mai departe si o alta idee a devenit realitate: sa promovez cat pot valoarea romaneasca din tenis si adiacent ce intalnesc valoros pe acolo unde viata ma poarta: oameni, locuri, intamplari. Am retusat si resintetizat ce anume sa postez mai departe, ramanandu-mi la dispozitie insa cateva randuri de a imi exprima experienta, frustrarile, nedumeririle personale. In paralel, cutiuta cu idei a prins viata si astfel destul de curand un site de promovare a sportivilor va incepe sa emita semnal informational. Alaturi de echipa Topspin Romania si probabil in viitor cu inca ceva parteneri voi continua ca aceste idei sa persiste si sa dea roade asa cum mi-am propus, devenind insa din ce in ce mai mult o munca de echipa ce necesita pasiune si ambitie dintr-o singura dorinta: de a fi sprijin si a ajuta, lucuri ce nu sunt la indemana oricui. Analizand obiectiv, acestea sunt si cuvinte de capatai ale codului etic al unui antrenor ce isi iubeste meseria si decide constient ca poate fi un sfatuitor necesar adolescentului doritor de performanta sportiva.

De foarte multe ori informatia tenisistica este prezenta in cadrul pregatirii, dar este incoparabil de mica in relatie cu informatia generala pe care antrenorul trebuie sa o furnizeze. Felul in care o transmite, momentul ales, obiectivitatea si claritatea mesajului sunt lucruri ce nimeni nu te invata. Ajungi in mijlocul furtunii competitionale si observi ca atat de multe depind de inspiratie, de moment sau de ce anume TU ca antrenor reusesti sa emani prin bodylanguage sau cuvant sportivului in aceste situatii de criza. Ei vor sa castige si fiecare reactioneaza diferit, dar de fiecare data ei cer sprijin. Acelasi cuvant aparut, dar cu atat de multa implicare si responsabilitate din partea celui ce o face atunci in situatiile fara scapare: antrenorul.

Pentru cei ce pun ca "sportivul face antrenorul" nu le pot da decat un singur sfat: sa dea jos ochelarii jos de pe nas, sa se imbrace in trening ( nu obligatoriu ) si sa stea pe margine la un singur meci de tenis, apoi sa asiste la un antrenament, apoi sa asiste la o discutie cu parintii, apoi sa faca o planificare...., apoi sa se uite pe calendar si apoi sa se uite in oglinda: au trecut atatia ani si degeaba!

Pentru cei ce spun ca "antrenorul face sportivul" le spun ca sa coboare din copacul in care s-au urcat, sa o faca cu grija si apoi sa repete procedeul de "n"ori pana pamantul le devine spatiu cunoscut.

Pentru cei ce ca echipa sportiv-antrenor formata reusesc sa munceasca impreuna, sa se sprijine reciproc in pregatire, pentru cei ce feedback-ul este reciproc si sprijinul cale de progres bilaterala, imi dau sapca jos din cap, pasesc grabit si atent si le intind mana: Bravo!

Astazi pe meleaguri sud americane cei doi sportivi au intrat in competitie cu o singura dorinta: sa castige. Amandoi au luptat, dar amandoi au cerut sprijin de fiecare data. Pentru Ema situatia de criza aparuta a fost depasita de aceasta data cu aport informational de pe margine, dar pentru Robert din pacate capcana trecutului a fost mai puternica decat vaccinul numit sprijin trimis catre el. Uneori, draga cititorule, iti doresti sa sprijini atat de mult, dar pentru cativa este tarziu, ceea ce ar fi trebuit a fi optim in trecut fiind de fapt un fals.

Este un adevar pe care il simti atat de taios in toate madularele oaselor si incerci de pe margine sa recuperezi ceea ce a fost eronat, incerci sa pui un interior uman la aparatele de resucitare si vezi cum totul parca nu se leaga. Incepi sa observi ca inveti un sportiv sa joace tenis din dorinta de a castiga, dupa care ii distrugi interiorul transformand totul in manipulare atunci cand acesta nu mai poate. Cand pierde vine cu capul jos asteptand ceea ce merita: morala si orice canal de comunicare este inchis. Asta inseamna a fi sprijin? Eu spun ca nu, dar in trecut se pare ca asa a fost: un sprijin.

O realitate traita astazi, o realitate perceputa cu ceva timp in urma, o realitate ce este posibil sa ramana asa pentru totdeauna. Pentru cei ce pregatesc sportivi sa nu uite ca sportivii fac sportul, pentru ca mai tarziu nimeni nu poate da timpul inapoi, iar o viata de copil nu merita irosita in asa fel, cu adevaruri trunchiate, cu interese meschine, cu tot felul de infundaturi ce nu au cum sa devina ceva solid.

Este timpul de schimbare pentru sportiv si el este cel ce va fi in masura sa dea o noua directie cursului intamplarilor. Din pacate "a fi sprijin"cade in sarcina tuturor celor ce se gasesc in jurul sportivului si asta este cu adevarat o sarcina uimitor de grea. Cert insa este ca maine dimineata voi sprijini sportivul sa lupte pentru a incerca sa se schimbe, voi descatusa energie suplimentara pentru a spera ca inca nu e prea tarziu. Voi face la fel si dupa amiaza si in fiecare zi alaturi de el. Nu e lupta mea, dar e parte integranta din munca mea: a fi sprijin. Atata timp cat pot sprijini si atata timp cat pot fi util ziua se va confunda cu noaptea, iar singurele momente de incarcare vor fi atunci cand voi auzi: multumesc coach! Si o voi lua de la capat.

Am schimbat cu aceasta ocazie acolo sus in podul blogului si imaginea stimulatoare de succes, in acelasi timp poate si lacoma cu cele doua cupe. Sucesul este al sportivului si va ramane permanent al lui, noi antrenorii suntem cei care sprijina sportivul sa aiba succes. Suntem cei care isi petrec timpul alaturi de ei strangand din pumn si transmitand inceredere, suntem cei responsabili de evolutia constructiva a lor, dar si de atat de multe lucruri care nu se vad niciodata.

Ne revin cuvintele trecatoare si reprosurile permanente, dar ce mai conteaza. Am auzit de atatea ori "multumesc coach" de la sportivi incat ce ramane dupa din gura targului le anulez direct.

Coach's corner va strange de azi pumnul si va incerca sa fie un sprijin si mai activ, lasand pe cel doritor de performanta sa o faca asa cum acolo sus ii este scris.

Cu drag,

Au trecut repede "momentele de bucurie" de acum cateva zile. Am realizat aseara tarziu ce-au insemnat aceste clipe pentru cei doi sportivi, dar marturisesc sincer ca am fost surprins de intensitatea trairilor lor. Am constatat, ciudat iarasi, ca pentru prima data a trebuit sa imi recunosc personal si sa dau dreptate unui copil ce nu de mult imi spunea cu atata hotarare: "coach, d-voastra sunteti mereu nemultumit, pot castiga si finala si degeaba, tot vreti mai mult " . Astfel, seara am facut o mica intrunire de felicitare a lor, dar si de trecere in revista a ceea ce avem in continuare de munca. Se poate spune ca este o forma de lacomie, dar eu prefer sa ii spun dezvoltare constructiva atunci cand in pregatire am material uman ce poate fi prelucrat. Cu siguranta insa detest sa pierd si lupt pentru a castiga, dar mai sus de toate lupt pentru a sprijini optim pe cel ce cere ajutor. De ce vreau mai mult? Ar trebui sa ajungeti sa ma cunoasteti ca sa intelegeti de ce...

Au trecut ceva ore bune de atunci si astfel o luam de la capat cu turneul din Paraguay, insa datele sunt schimbate, ca de altfel la fiecare inceput de bal. O duminica pe drumuri cu un zbor intrerupt in Buenos Aires si o zi de luni de acomodare fortata sunt cele doua etape necesare de refacere dupa Montevideo si de intrare in atmosfera de turneu. "Momentele de bucurie" au fost reduse la cateva descatusari inimaginabile si o zi libera, de altceva nu a mai avut nimeni timp.

Am lasat Montevideo in spate, dar il recomand totusi celor ce doresc sa intre in acomodare eficienta la nivel de juniori in circuitul sud american, din mai multe motive. Totusi, nu uitati de vaccinul impotriva febrei galbene care este obligatoriu de facut pentru siguranta personala si inainte de a pleca va recomand o saptamana de liniste. Ce veti gasi aici va da peste cap orice, nicio regula fiind ceea ce va asteapta.

Asuncionul este teribil de inflacarat. Calduri insuportabile in mijlocul zilei si tantarii in roiuri, mai ales seara sunt elemente deranjatoare. Hotelul situat la cativa zeci de metri salveaza aproape tot, fiind un complex de 5 stele situat pe marginea unui rau ce acopera o diversificata paleta de nevoi.

Ema si Robert au intrat destul de bine in ritm, dar maine primul test incepe. In scurtul timp de ragaz am incercat sa imbunatatim ceva si cum jocul pe zgura presupune adaptarea mai multor elemente, fie ca vorbim pe plan tehnic, tactic, fizic sau mental am introdus pentru cateva minute cateva adaptari in joc destul de utile.

Stateam saptamana trecuta pe margine si contabilizam ceea ce se intampla pe teren si printre multe altele imi sarea in ochi ceva ce vedeam si revedeam la amandoi sportivii de fiecare data cand erau in aparare sau in faza de recuperare a mingiei si lovire inapoi in terenul advers: patinajul lipsa. Preferau sa loveasca mingea si sa faca cel putin 2-3 pasi in continuarea directiei de deplasare, lucruri care puteau fi eficientizate daca se executau patinajul-lovitura-oprirea-pivotarea-deplasarea spre noua directie. Astazi am profitat un pic de antrenamentul de acomodare si am incercat sa lucrez cu ei acest procedeu, dar desi au fost receptivi, ce a iesit a fost o scena demna de youtube. E de ras, dar eu mi-am facut draci pentru ca nu consider normal ca la acest nivel ei sa nu stie cum sa il faca !!!, dar sa il si execute. Sigur ca Robert a facut ceva mai bine, dar Ema, mai greu. Offf...

Fieare vrea sa castige, dar rezultatul sau clasamentul obtinut la varsta junioratului sunt mici adevaruri trunchiate de capitole ca sansa, parte de tablou accesibila, zi norocoasa, perioada fasta... Fiecare sportiv intra pe teren " sa nu piarda, dar nici sa nu castige", pentru ca a castiga presupune un efort personal, in timp ce pentru a pierde e nevoie doar de prezenta. Cum majoritatea sunt manevrati asemeni unui mic spectacol Tandarica in dorinta imensa de a castiga cu orice pret, mai devreme sau mai tarziu ajungi sa intrebi ca in Catavencu: "noi cu cine votam?" sau ca Dl Tete Haradau: "De ce juniori buni si seniori nu?" . Pai cobarati din cetatea de scaun si intrati pe terenul de tenis oleaca si dati un verdict simplu - dar totusi nu dvoastra dle Tete si nici Dl Antrenor Federal Curca, ca pana il dati scrieti si rescrieti istoria surubelnitei, in timp ce celalalt Antrenor Federal Badin se va ocupa cu bagatul de strambe peste tot cu ajutorul surubelnitei amintite.

Au ajuns antrenorii sa fie inlocuiti de parinti pe terenul de tenis in ditamai Centrul National de Tenis, au ajuns sa fie inlocuiti in deplasari sub titlu de official coach, au ajuns sa fie prezenti la adunari ale antrenorilor, au ajuns sa fie cei care...

Dar patinajul cine ii invata? Ca de castigat am inteles eu cum sta treaba. Sau stai, este o varianta viabila: se uita la un meci de tenis cu Nadal si observa cum se face, inregistreaza si dau pe slow motion. Sau citesc un articol si apeleaza la cineva sa ii explice. Sau platesc un antrenor sau sparring sa faca cateva ore. Si cate mai sunt...

Stop joc, sunt pe punctul de a dezvolta un subiect ce oricum nu poate fi schimbabil. In aceste conditii, de ce nu desfiintez eu coach's corner...sau ii dau o alta destinatie: parent's corner? Ca deja exista o anomalie de traducere din engleza in romana la nivel tenisistic sau gresesc eu. Dati un pic cu parerea si voi si traduceti urmatoarele: "The official coach for the romanian federation is a parent".

Mai trebuie sa ne miram ca avem lacune in pregatirea sportivilor?

Cu drag,