Maple syrup

Vreme rece si ploioasa in aceste momente undeva langa Montreal; atat de rece incat aproape ca am topait la iesirea din aeroport si atat de ploioasa incat s-a jucat indoor intr-o sala cu sase terenuri asezate cuminte in linie. No comment further on.

Inainte insa de a putea creiona orice un singur lucru imi bazaie organismul: “Arret” scris si incadrat intr-o forma romboidala fixata pe un stalp care la randul lui e infipt in intersectii. Se traduce simplu prin “Opreste”, apare destul de frecvent pe o distanta scurta in orasele sau sate mai populate si, ceea ce e interesant:

a)      Intr-o intersectie in cruce el este postat in toate cele 4 colturi, cine ajunge primul trece, iar daca se intampla sa existe simultaneitate se aplica regula prioritatii de dreapta;

b)      Si, culmea, toata lumea opreste, indiferent daca vine ceva sau nu din directiile celelalte.

Astfel, pietonul are prioritate indiferent daca e zebra sau nu …

Un alt amanunt interesant il constituie faptul ca destul de rar se intampla sa ajungi la turneu si sa te simti ca fiind acasa prin prisma felului in care esti primit si cazat. Nu in hotel, hostel, motel, apartament etc., ci in case la familii voluntare.  Poate pentru unii e incomod, poate pentru altii e mai facil, nu stiu. Pentru mine e un altfel de a petrece seara dupa o zi de munca, e un altfel de a lua micul dejun dupa o noapte odihnitoare, e un fel de a spune ca sunt ca si acasa.

Si ca si ansamblu general, la acest turneu canadian destinat juniorilor aproape 85% dintre cei ce ajuta la organizare sunt voluntari. Familiile la care stam sprijina benevol. Si asta nu pare a fi o problema, ci chiar o binefacere pentru ei.

Printre picaturile de ploaie si antrenamentele indoor au fost finalizate si tablourile de concurs pentru simplu. Ilinca joaca devreme, in timp ce Elena si Cristina au tur liber.

Si cum vorbeam de housing in toata regula, inchei acest articol si ma grabesc sa gust un pic din specialitatea casei: maple syrup.

PS: jucatoarele sunt Ilinca Stoica, Elena Bogdan si Cristina Dinu.

Cu drag,

Deasupra norilor

Aproape de 6000 de metri altitudine am inceput sa simt trepidatiile colosului aviatic ce inainta tiptil spre ultima bariera de nori. Nimic mai mult decat o secventa colorata de simturi si imagini vizuale sugestive isi traiau clipa prezentului prin mine aruncand manusa dintre cele doua lumi fara a avea macar puterea de a schita vreun gest. Nici nu cred ca aveam dreptul sa cer asta.

Asistam cuminte asemeni unui spectator flamand de liniste ce cauta acel ceva ravnit la cote maxime acolo undeva unde punctele devenisera din ce in ce mai mici. Furnicarul imbibat in organism incepuse sa dea rateuri ascunse, dar nimic nu-l mai asculta. O alta lume isi incepuse jocul subit.

Eram deasupra norilor. Si asta a fost un sentiment placut.

Acolo sus constati ca totul poate fi atat de simplu. Alb, albastru si o gramada de liniste iti dirijeaza gandurile in tot atatea parti in care iti fug si acolo jos, cu singura deosebire ca acolo sus nu ai la indemana decat gandul. Fapta iti ramane in tolba pentru a putea fi folosita in jungla fara reguli. Pana si centura de siguranta iti demonstreaza ca altii au grija de drumul tau. Acolo sus ai reguli clare, nu ai ce face, indiferent de ce poti face. Te multumesti totusi sa privesti minunile asa cum poate de cele mai multe ori ravnesti la ele. Si sa profiti de orele de vacanta oferite de soarta.

Iti mai poate ramane ceva de despicat in acele momente? Sa visezi la ceea ce mai poti face in viata. Poate sa ajung si la aproape de 6000 de metri adancime … sa vad si un alt fel de altceva din extremele ce ne inconjoara.

Asa e deasupra norilor. Timpul curge greu … cu timpul insa iti doresti sa revii la actiune. Pe pamant. Langa cei dragi. Dusmani. Sistem. Iti doresti ca starea de letargie sa inceteze ca sa poti elibera sagetile cautatoare de combat fie el de orice fel.

Un moment de reculegere isi face loc.

Deasupra norilor te plimbi pe un pod ce uneste linistea de agitatie. Uneori insa nu mai apuci sa ajungi inapoi de unde ai plecat. Linistea te cuprinde de tot si asta e fel de a spune adio cu totul neobisnuit: deasupra norilor, in liniste, fara a putea schita vreun gest. Desi meriti macar dreptul sa faci asta.

In memoriam zborului Air France Rio de Janeiro-Paris disparut cu ceva timp in urma. Am inundat instinctiv gandurile cu sutele de randuri citite atunci, aflat deasupra norilor cu un zbor Air France spre Montreal.

…

Urmeaza cateva zile pline de tenis departe de casa: “Canadian Open” si “US Open Championships” dedicate juniorilor. Atasat de ele si blogging-ul de rigoare.

Pentru cei ce vor sa ajunga la Montreal cu un zbor extrem de bun: Air France pe ruta Bucuresti-Paris-Montreal, plecare din Bucuresti la 15.25 si Paris de la 19.15 cu ajungere la Montreal la ora 20.35 ( cu fus orar ). Se face un efort sa nu se doarma, dar castigi o zi in cateva ore, apoi o noapte binevenita de odihna.

Pentru cei ce vor sa isi stampileze pasaportul cu o viza pe mai multi ani cu intrari multiple in Canada: nu platiti taxa de intrari multiple ( 97 de euro ) sperand ca viza va avea durata de 5 ani, caci veti primi numai intrarile multiple. Nu stiu de ce procedeaza asa, dar asta e, la ghiseu inca o data pentru data viitoare. Daca calatoriti doar o data intr-un interval de 6 luni in Canada, atunci nu va trebuie decat taxa de o intrare. Caci durata ramane la fel.

Cu drag,

Ce dorim si ce alegem?

V-ati intrebat vreodata de ce dorim ceva si alegem intr-un final altceva?

 E aproape paradoxal faptul cum de cele mai multe ori dorim de exemplu un anume fel de bluza si ne trezim iesiti din magazin cu un altfel de tricou, zambind bucurosi de ironia sortii ca si cum asa a fost sa fie. Cum acelasi tipic se intampla in mai toate domeniile de activitate in care dorim ceva si intr-un final ne multumim cu altceva, trag atipic de stilou si remarc intoarcerile in timp ale birocratismului neaos. In sport.

Citesc ca australienii dezvolta programe constante in ale tenisului "training", americanii torpileaza PDA-urile cu tot felul de statistici cam de pe vremea de cand inlocuiam cerneala din calimara, englezii investesc masiv in planificari computerizate ... ce mai, pana si Vantu cu Patriciu baga capital in industria online. Dar nu si sportul romanesc ce si-a adus aminte ca a face catastife de hartie combinate cu energii risipite de pomana reprezinta cheia eficientei comuniste in vremuri capitaliste.

Astfel, am dorit sa evoluam, dar am ales sa involuam ... cui ii pasa de sport? Poate doar celor de la GSP :)

Cu drag,

In spatele sportivilor mari ...

... se afla antrenorii. Sau specialistii, generic vorbind. Vrem sau nu sa admitem, acestia exista mai mult decat ca o simpla prezenta in "anturajul" zilnic al sportivului mic, viitor mare. Se vede, se simte, se poate cuantifica acest lucru.
Avem nevoie de ei? In majoritatea cazurilor raspunsul este pozitiv, minoritatea ramanand a fi impartita intre inlocuitorii lor partiali si cei totali. Asa se poate observa impartirea celor ce se afla in spatele actorului principal ... o majoritate covarsitoare ce detine "controlul" procesului educational, in special, cu puternice ramificatii inspre toate laturile sportului de masa si/sau de performanta.
Avem insa specialisti? Raspunsul este delicat.
Vorbesc din interior si incerc sa fiu obiectiv, dar si responsabil. Cu atat mai mult cu cat nu sunt adeptul inchinarii in fata specialistului strain. Cu atat mai mult cu cat, calitativ vorbind, exista oameni care stiu ce au de facut. Cu atat mai mult cu cat resurse ar fi pentru a avea specialisti pe masura pretentiilor.
Care este insa balanta dintre cantitate si calitate? Iarasi un raspuns delicat.
Exista o rarefiere, dar se evita sa se recunoasca. Exista nesperat de multi mercenari si guru, dar se erijeaza in antrenori si coach-i fara ca nimeni sa le-o spuna ca nu au calitatea asta. Fara ca nimeni sa ridice un deget contra. Exista o stare de normalitate asemeni ignorantei zilnice a celor ce stiu despre si trec mai departe. Ea exista.
Nu cunosc cifre, dar cunosc imagini, persoane, ipostaze. Prefer sa trag un semnal diplomatic, decat un sut in fund. Prefer asa si nimic mai mult caci am ajuns sa am fundul tabacit de lupte contra normalitatii existente.
Stiu insa ca un prim pas ar fi perfuzia, transfuzia si apoi infuzia de calitate in raport de cantitate. Asta presupune insa formatori, educatori, profesori. Avem nevoie de cel ce preda bine pentru a putea spera ca maine elevul va preda si el la fel de bine. Avem nevoie, dar de ce sa o si facem?
De ce sa oprim invazia comerciala a celor multi? Poate pentru ca maine si tu cel ce ai putere de decizie ma vei intreba la fel de simplu: imi recomandati si mie un antrenor pentru copilul meu? Macar pentru asta, daca nu pentru altceva.
Cat despre azi, putem vorbi deja la trecut. Uitam simplu ce vedem, inghitim repede ceea ce ni se spune, dam pagina poate se rezolva de la sine. Si vom culege roadele parguite de seceta, criza si tot felul de cataclisme naturale. Mai putin de inconstienta noastra.
In spatele sportivilor se afla antrenorii. Pentru a putea spune ca avem sportivi mari, ar trebui sa putem spune ca avem si antrenori mari. Spuneti-o voi, eu stiu ca ei sunt putini la numar, iar restul e cata frunza si iarba.
Update: tenisul se integreaza in familia sportului romanesc, respectand un cadru general destul de bine definitivat, exceptiile de la regula fiind putine sau din ce in ce mai putine. Din intamplare am gasit cateva randuri cu Octavian Morariu ce intaresc la o scara mult mai globala cele scrise in mod personal. Cititi aici.

Cu drag,

Mai avem saltele?

Sau bureti. Sau chestii d-alea moderne pe care le folosim pentru a cuceri medalii mondiale. Mai avem sau nu pe stoc? Ca poate daca investim inteligent in substraturi mai subtiri, dar poroase indeajuns de bine, locul 8 la sarituri poate deveni imbietor de frumos in podium olimpic. Sau mondial. Despre ce insa vorbim aici?
Usain Bolt doboara recorduri mondiale. Cum insa o face? Ne putem lamuri citind publicitatea lui Tolo. Simplu si in acelasi timp ingrozitor de complicat acest angrenaj din jurul lui. Poate insa ca daca alerga cu Rosprint ( fara suparare ) o prezenta la CM ar fi fost de ajuns. Ce face uneori diferenta?
Poate simpla liniste atunci cand dai la vasla pe Snagov. Poate simpla umplere a unui bazin cu apa si nu cu solutii ingenioase. Poate un bagat in seama atunci cand totul e negru. Merita incercat acest "poate".
Caci sportivi avem. Exista dubiu la asa ceva? Nu cred! Ne lipseste "poate" cate ceva din fiecare. Exista solutii, mereu insa ne revedem in pregatire ridicand din umeri: mai avem saltele? ... si visam frumos la cum ar fi daca am fi Usain Bolt.
Cu drag,

Tot ciorditul e mai la indemana ...

... cand vorbim romaneste pe intelesul romanului.
Scurt pe doi am observat ca in timp ce udam minigradina amenajata in fata terenurilor de tenis din Baza Iancului in doua din cele trei ghivece-ornament in care se gasesc flori au casunat niscaiva animale planetare. Adica din niste buchete alb-rosu destul de bogate acum se regasesc niste buchetele calcate de criza ciorditului, ceea ma duce cu gandul la cat de multa invazie de rautate putem produce. Si cum animale poate e putin spus celor ce culeg pe furisate, ma refulez in scris si atata tot. Nu prea ai ce schimba ...
Dar ma bucur ca macar au facut-o la modul finut, reusind sa smulga doar cateva fire ca, probabil, sa nu bata la ochi. Ceea ce e imbucurator totusi, nu?
PS: ofer flori pe cheltuiala mea celor ce doresc asa ceva, numai sa mi se ceara. E greu insa si asta.
Update: chiar nu imi vine sa cred ca e posibil ca dintr-o oaza minuscula de oxigen, de frumos, de altceva decat praf cineva sa reuseasca sa retuseze aproape totul. Nu mai conteaza dorinta initiala de a face ceva, nu mai conteaza ca s-a pus si in practica, nu conteaza poate nimic din toate acelea pentru ca totusi totul e la scara mica de neimportant. Dar asta spune si mai multe despre calitatea romanului. Stam la colt si asteptam la panda sa ciordim. Da, asta e cuvantul, caci a fura presupune si o oarecare delicatete. Multumesc vecine, ce pot spune, tot inainte, ce mama dracului.
Cu drag si la mai mare,

Un numar federal, se poate?

In curand urmeaza sa aflam castigatorii celor patru lozuri puse la concurs in FRT. Probabil fara a se intarzia prea mult deliberarea juriului ar fi trebuit deja sa fie gata, maine dis de dimineata urmand a butona internetul scurt si la obiect. Sa vedem insa ...
Ce sunt curios eu nu este legat de numele celor ce vor ocupa functia de antrenor federal, ci numarul lor. Am spus patru posturi, nu? Sa vedem insa daca fiecare loz are si un castigator corespondent din cei sase prezenti la start.
Caci daca va fi asa, tot in comunicatul online am putea afla cam cati antrenori federali vor fi in total. Cei 2 prezenti plus inca 4? Sau o alta formula, sa vedem insa ...
Oricum, un pas inainte aceasta initiativa, lasand la o parte toate susanelele auzite si, credeti-ma, au fost destule. Un concurs pe post anuntat din vreme cu tot ce trebuie plus examinare finala este extrem de mult in plus fata de ceea ce eram obisnuiti, ramanandu-ne doar sa ne intrebam retoric: ce altceva mai puteam dori de la aceasta initiativa federala? Corectitudine poate? ... dar asta o sa vedem insa.
PS: mai am o curiozitate. Antrenorii federali vor avea relatii de subordine cu Comitetul Director. E posibil ca aceasta punte sa fie inlesnita de directorul tehnic al FRT sau direct de vicepresedinti?
Cu drag,

Medalii sau promenada politica?

Incursiunile politicului in sport au devenit o regula de baza a satisfacerii nevoilor cotidiene. Ale cui? Numai ale vanzatorilor de gogosi electorale, desi poate intr-o mica masura si sportul ar fi avut nevoie de partea lui de sprijin ce ar fi nuantat simbolic o balanta datatoare de medalii.
"Daca tot nu ajuti, de ce mai si incurci?" o poate spune miscarea sportiva tuturor politicienilor hapsani de atata ciolan. Cu atat mai mult poate fi o continuare a declaratiei lui Mircea Roman, antrenorul echipajului de 8+1 al Romaniei ce a declarat pentru Gazeta Sporturilor de marti:"S-a dus tot antrenamentul nostru ... Asa se intampla de fiecare data. Dimineata mai e cum mai e, dar dupa amiaza ies toti bogatasii cu ambarcatiunile. Sa si le etaleze. Fac valuri, baga viteza, vor adrenalina. Noi ce sa facem? Ii injuram in gand, ca oricum nu ne aud din cauza huruitului motoarelor, si tragem mai departe. Pentru Romania".
Locul de pregatire al canotoarelor lotului olimpic arata astfel a unui parc de distractii meschin in care smenarul-fiu de deputat/senator se destrabaleaza in voie in timp ce miniaturile alea de barcute asezate pe apa fac slalom pe fasii pentru o medalie.
Si daca ai tupeul sa vorbesti despre, iata ce primesti: in trecut, antrenorul Mircea Roman a mers la Capitania Lacului Snagov sa se planga pentru faptul ca nu-si poate desfasura antrenamentele. "Mi s-a promis ca se va rezolva, dar nu s-a intamplat nimic. Chiar am fost amenintat prin telefon ... Nu stiu ce senator sau deputat era. Mi-a spus: < Ce ma, ti s-a urat cu binele? Nu-ti mai place sa fii antrenor la lot? Poate vrei sa zbori! >".
Ei vor injura mereu in gand si vor trage pentru Romania. Politicienii vor etala mereu ranjitul superior si vor trage pentru mica lor Romanie.
Medalie sau promenada? Cap sau pajura? Alba sau neagra? Pacat ...
Cu drag,

Gestionarea succesului

Nu doresc a ma pune in pielea vreunei alte natii, cum nici pe departe nu doresc a vorbi la general despre a noastra, insa ma mananca o intrebare: cat de mult suntem pregatiti, sa spun noi romanii, de a face fata si a gestiona eficient succesul? Sunt ramificatii multiple din acest punct de start: cine, cum, cand sa ... ? Uff, hai sa nu divaghez macar de data asta de la titlu si daca tot am o mancarime de ce nu sa o si scarpin.
Imi aduc aminte de prin clasele primare ca ai nostri daci au stat cuminti pana la aparitia romanilor, apoi pana la aparitia fanariotilor cu turbane, apoi parca pana la aparitia tancurilor nemtesti ... deci, care va sa zica, prin definitie de natie cam mereu am fost intr-un fel de joc controlat de altii, o aparare permanenta cu un singur scop: supravietuirea sau protejarea raului, ramului, pamantului stramosesc etc. Ce cautam noi acuma sa atacam la propriu lumea cu deplasari interminabile ( in sport )cand noi de cand ne stim am stat ascunsi la cutie? Interesant ... Probabil succesul, probabil sau de fapt cealalta fata a esecului predestinat de altii.
Ceea ce poate fi si mai interesant este definirea succesului la romani ( pentru fiecare si per ansamblu intr-un final ) - pasul unu si gestionarea lui eficient vorbind - pasul doi. Stim sa facem asta?
Sa nu ne grabim sa spunem DA si nici sa devenim umili sa spunem NU. Sa ne gandim un pic: eu zic ca avem de invatat despre acest subiect - pasul unu, avem de inteles importanta lui - pasul doi si tot asa.
De ce? Pentru ca succesul la romani presupune un prag caruia i se da PREA mare importanta PREA dintr-o data si acest lucru limiteaza atingerea urmatorului prag. Exista un alt prag decat cel atins deja? Eu cred ca da daca nu am atins deja succesul.
Cu drag,

Incotro mergi tu tenis?

Avem tendinta de a accelera progresul, avem tendinta de dezvolta permanent domenii de activitate, avem tendinta de a ignora criza si a gasi solutii constructive. Avem tendinte bune, nu zic ba, avem insa si o masura a lor?
Aproape nimeni nu vrea sa stagnam, poate doar vecinul doborat de soarta imbibat de singura solutie chioara de iesire din impas - "sa moara si capra vecinului", insa per ansamblu ne ambalam in proiecte ambitioase de constructie trainica a unui mic iglu, un camin mai mare sau de ce nu, un sistem. Ajungem la bani si finantari succesive, timp si nervi la foc marit, pretentii si dorinte uriase.
Ma intreb de cate ori ati vazut vreo prezentare a vreunui cartier rezidential nou? Totul e idilic, totul e de poveste, totul e axat pe succes, pe reusita, pe ce bine va fi ... un tot imaginar impanzit de goana nebuna dupa dezvoltare ce cara pe cocoasa motorasul intern: banul. Ati vazut insa vreo replica, un fel de cutremur al consecintelor ignorate a ceea ce construim? Ma tem ca nu ... desi as fi sperat ca da. Avem intentii bune si tendinte pe masura, dar oare le si urmarim indeaproape?
Incotro merge tenisul? Inainte pare a fi raspunsul echidistant. Si asa si e. Au inceput reformele, au inceput inocularile de capital in segmente cheie, au inceput ungerea articulatiilor ruginite, au inceput ca dorintele sa fie puse in practica. Avem si o masura a lor? Greu raspunsul, dar ceva e sigur mai palpabil: exista responsabilitate. Si o deschidere mai mare. Si asta ma bucura, oarecum, caci asa poate reusim sa vedem si balastul permanent ce se aduna atunci cand construiesti.

... Oftez intrerupt in apropierea noptii incercand sa inchid cumva avalansa gandurilor pesimiste caci experientele uneori te aduc in situatii de analiza din cele mai intortocheate ...

Profit de realitate si, sincer, as vrea sa se poata schimba ceva in tenis: vandalismul. De orice natura. Acest balast urias se contrapune regulat regulilor simple de adunare pas cu pas a ceea ce dorim cu totii pentru tenis. Vrem spectacol, dar sub ce forma? Parinti care isi bat copii dupa meci, antrenori care stau cu berea la meci, sportivi care sparg rachete, directori de turnee care se ascund ca nu e treaba lor, cluburi care tac pentru ca altfel nu au sportivi, o federatie care legitimeaza si iarta? Un singur mar stricat e nevoie intr-un cos pentru a culege roadele, asteptam insa ce anume? Minunea?
Aud din ce in ce mai rar scorul intr-un meci, dar atat de clar "bagami-as", incat ma intreb sincer: asta a fost zgomotul unei mingii lovite sau a unei rachete facute praf? Incep sa vad si sa revad acelasi spectacol ieftin ce contravine evident de clar tuturor eforturilor de a construi ceva. Pai si atunci, o facem pe hartie sau ... ?

PS: de ce antrenorul trebuie sa treaca peste vandalism? De ce trebuie sa zambeasca a doua zi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? De ce trebuie sa gaseasca scuze ce au rol de acuze intr-o cu totul alta directie? De ce naiba nu isi face treaba primul taind in carne vie? Astea sunt dilemele mele ... stiu insa ca el o face pentru bani si asta spune multe despre el, dar tu sistemule?
PS 2: in parcare se opreste mertanul, din el coboara un copil ocupat cu vorbitul la telefon. Printre masini un batranel strange de mana un ghindoc de copil vioi ca pasarea cerului. Amandoi intra pe teren. "Ghindocul la grupa incepand de maine, afaceristul individual incepand de astazi!" ... selectia a fost facuta. Multumim dle antrenor, maine voi gusta aceeasi placa plina de carne pe care o transmite Eurosport-ul: "Romania, the land of choice".
Cu drag, sper sa nu fie asa,

Romania, our land ... their choice

Zburam undeva acum un an pe rute internationale cu avioane TAM apartinand liniilor aeriene braziliene si ceea ce m-a frapat ulterior in timp a fost auzul sloganului brandului de tara: "Romania, the land of choice!". Si stiti de ce? De fiecare data cand aterizam pe vreun aeroport sud-american cu aceste avioane amintite stewardul de serviciu incheia elegant :" ... flying with us is a matter of choice". Fara sa vreau a aparut o paralela nedorita intre cele doua anunturi, fie ele comerciale sau nu, paralela infipta adanc in subconstientul personal ce roade si din pacate nu da roade la ceva zambitor. Macar de fatada.
Problema e simpla. Scriu azi pentru o situatie sigur probabila in viitor: aterizez la Bucuresti, inchiriez o masina si purced repede la Constanta la turneu. Am la mine o harta sau gps ( merge si o gsp ), o distanta de strabatut, un timp de parcurs destul de indestulator si o ora de ajuns pentru sign in. Sportiva mea joaca calificari, sa spunem la viitorul turneu WTA de la anu' ( v-ati prins de ce am spus de viitor, nu? ), deci e vineri si cum aleg o cursa de Germania ce isi infige flapsurile in Otopeni de dimineata stabilesc ora de plecare din periferia Bucurestiului la orele 11.
Si aici incepe promo-ul dnei Udrea de anul asta cu impact la anu: "Welcome in Romania, the land where all the players are getting late to their tournaments" ... caci nimic mai simplu nu e decat mersul pe centura, stanga spre Autostrada Soarelui si apoi trenuletul alandala prin canicula intr-o zi de iulie, basca si vineri, a anului 2010.
Claxoane, fact sheet, telefoane, apa, o tigara ?!, transpiratie, injuraturi, iar injuraturi, ceva glume, un pic de resemnare, pana la urma scoti banii: taxa de la Fetesti. Si speri, ca tot omul, ca ai ajuns. Adevar grait, caci nu ai ajuns la destinatie, ci la capatul puterilor. Cum, nu am ajuns la capat dupa 4 ore de mers la 100 km si ceva centrimetri?
"Don't worry, your player is confirmed, call later for the match" spune totusi supervizorul, un respiro necesar ce atenueaza oarecum cele inca cateva zeci de minute bune de dans teava spate-teava fata ce mai sunt de suportat ...
Ajuns totusi sa ma dau jos din masina, verific ceasul, sterg de doua ori cadranul, scuip a lehamite si incep sa scot zambetul de strainez. Doar cat ai clipi din ochi dau cu globul ocular de staff-ul turneului si trebuie sa fiu cu sarm. Toate bune, toate frumoase, caci pana la urma fiecare avem defecte ... ce voi avea sa aflu insa dupa ramane ca in videoclip : "the land of choice" ... si nu a mea, ci a lor celor gata sa jupoaie la greu totul pentru servicii super umflate de dorinta excesiva de a acoperi gaurile neputintei. Nu organizatorii, ci gazdele de dupa strada plina de politai vigilenti.
Om vrea sa organizam noi si ceva frumos in tara asta, dar o mana de oameni nu vor reusi sa picteze un tablou gaunos plin de mucegai vizual, olfactiv, financiar ... degeaba facem sloganuri, masluind parsiv de mult o realitate simpla traita numai printr-un singur drum de la Bucuresti la Constanta.
... motoarele incinse imping colosul pe pista. Stiu ca undeva, peste cateva zeci de minute, eu strainezul voi auzi din nou sloganul "Romania, their land, our choice" si ma voi bucura ca am de ales totusi.
PS: luptele politice atenueaza din ce in ce mai mult calitatea umana si eficienta sistemului. Am scris o situatie ipotetica cu iz sigur probabil la anu', permitindu-mi intr-un mod total deloc patriotic sa va dau "something for choice": aterizati la Sofia ( Bulgaria ), veniti pe autostrada pana pe litoralul imbibat de dunele de nisip bulgaresti, faceti o scurta scufundare, luati un bronz rapid si apoi fuga catre vama si destinatia finala.
Cu drag,

Inainte de toate ...

… remarc ca pe podiumul europenelor de juniori Elora Dabija si-a facut loc prin munca si meciuri in picioare, un titlu european smuls olandezilor si adus acasa. Un titlu nu oricare!
… vad cu bucurie ca ascensiunea Ralucai Olaru spre top 50 este din nou o certitudine si nu un vis frumos, ba mai mult o realitate si nu ceva irealizabil.
… citesc si despre tenis in mai toate ziarele de sport, dar vizibil si pe prima pagina a site-ului FRT care incepe sa acceseze click-uri tocmai pentru informare si nu pentru scandaluri, un plus simtitor de care era nevoie
… aud cu un oarecare freamat placut ca Centrul National de Tenis isi schimba zilnic aspectul, indreptandu-se tiptil inspre directia dorita de cerintele sportului de performanta, fie el si cel romanesc
… inteleg ca sportul ramane in caruta si caruta in parcare, o stationare continua pe banda de urgenta. Ieri agentie, azi minister, maine ce va fi un organ de conducere ce prin definitie si medalii “merge si bine” in tara asta?
Acum, ca am spus ce am putea scoate in evidenta uneori, mai ales la inceputul unei saptamani, continui repejor cu cateva randuri despre o incercare reusita ( in acest moment ) de urnire a unei mase umane “moarte”: amatorii in tenis prin Circuitul BCR Tenis Partener. Am avut ocazia sa observ de aproape freamatul intrecerilor intre amatori ca si organizator plus arbitru de turneu si, inainte de toate, felicitari. Pentru simplul fapt ca o categorie sociala gusta miscarea intr-un cadru organizat. Pentru simplul fapt ca in sfarsit si in Romania avem sistemul alternativ de practicare a tenisului. Pentru simplu fapt ca, iata, se poate! Felicitari echipei Tenis Partener si tuturor sponsorilor circuitului pe aceasta cale, plusand totusi, deloc sarcastic, ca comisia de competitii a FRT ar avea ceva de invatat la nivelul organizare competitii ( nu vorbim de organizator ): mingi noi, prosop pentru fiecare participant, apa la fiecare meci, bere dupa fiecare meci ( peste 18 ani ), diplome, trofee si diferite premii, tablouri de turneu. Cam cate turnee de gradul 3 national acorda mingi noi la fiecare meci? Apa? Tricou sau prosop? Luati feedback-ul in mod constructiv caci asa doresc sa fie :)
Inainte de toate … iata ca poate am putea sa vorbim de multe altele, de ce nu lucruri marunte pe care din somnolenta traditionala le ignoram. Ramane insa sa o si facem.
Cu drag,