Un ultim post al lunii decembrie incearca sa analizeze un subiect destul de intalnit in aceasta perioada a anului: bilantul a ceea ce a fost. Ma ghemuiesc astfel in mod respectuos in fata laptopului in incercarea de comprimare rapida a zeci de intamplari traite de-a lungul anului transpuse ciudat de scurt prin tastari repetate in format electronic si ma straduiesc sa fiu cat se poate de obiectiv in relatarea impresiilor in fata dvoastra a celor ce cititi aceste schite in mod regulat.

Se termina un an destul de greu si care marcheaza intr-un fel incheierea unei etape destul de tumultoase incepute cu ceva timp in urma. Cand stai de mic pe terenul de tenis secretele acestui sport incep dupa un timp sa ti se para ca ar fi aproape inexistente, dar ele devin din ce in ce mai dificil de recunoscut atunci cand dintr-o data te afli de cealalta parte a fileului in postura de coach. Incepi sa analizezi, sa observi si sa traiesti o viata asa cum nu te gandeai ca exista, incepi sa iti largesti lumea exterioara prin comutarea extrem de rapida executata zilnic in lumea sportivilor cu care lucrezi in incercarea de a obtine ceea ce ai fost rugat sa faci. Sunt cativa ani de cand am plecat la drum alaturi de adolescenti doritori de performanta, perioada in care atat lumea lor interioara cat si cea a mea a suferit schimbari majore si upgradari constante, sunt ani in care lupta necesara pentru schimbare s-a dus continuu.

Anul 2007 ramane in urma cu drag si isi inchide portile pecetluind o etapa de dezvoltare si maturizare in paralel atat a sportivului, cat si a antrenorului din spatele lui. Rezultatele transpuse in cupe, medalii, titluri, clasamente, victorii sunt dovada progresului si a muncii de zi cu zi. Sportivii care le-au obtinut sunt in masura sa le catalogheze...

Ele sunt insa lucruri palpabile ce sunt analizate constant de lumea tenisului pentru a cuantifica valoarea. Frumos spus, dar care valoare?

Valoarea momentului o spun eu si e valabila atat pentru sportiv cat si pentru antrenor. Fiecare rezultat meritoriu obtinut oglindeste intr-un fel nivelul de joc atins in acel moment, dar nu acopera si lucrurile care nu se vad, lucrurile care conteaza in final pentru a putea spera ca intr-o zi sportivul sa aiba bagajul necesar accesarii topului mondial. Se analizeaza clasamentul si rezultatul inregistrat in dauna procesului constructiv de dezvoltare adaptat la individual si astfel etichetele incep sa curga necontenit: valoros sau nu, cu perspectiva sau nu, bun sau nu...etc. Ce se ascunde in spatele acestora sunt lacunele ce viitorul le va scoate la iveala si care in majoritatea cazurilor se dovedesc decisive. Dar ce conteaza...la un moment dat in trecut sportivul juca bine si o facea pentru ca avea clasament sau castiga nu mai stiu eu ce turneu. Acum, cand a ajuns la varsta senioratului sportivul nici nu se mai afla pe terenul de tenis si cum cautatul de vinovati este sport national in cele mai multe cazuri antrenorul este responsabil. Dar iar imi fac griji.

Se incheie o etapa de cativa ani in care termenul valoare l-am tradus diferit. Am plecat la drum din dorinta de a face treaba si in limita posibilitatilor cred ca asa am facut. Nu am cautat sa indosariez hartii scrise frumos cu nume de sportivi, nu am plecat la drumuri lungi pentru a reveni acasa neaparat cu trofee impunatoare, nu am cautat clasamentul ca element definitoriu al valorii. Am fost focusat pe procesul numit dezvoltare permanenta. Traduc personal valoarea si o fac din punctul de vedere al coach-ului, in incercarea de a defini catusi de putin valoarea unui sportiv prin prisma acumularilor si nu a performantelor notate pe o bucata de hartie si ma refer la adolescentii aflati la varsta junioratului. Cei ce merg mai departe de atat cu acelasi entuziasm si putere de munca, cei ce vad ca exista cale de progres permanenta si cei ce decid constient ca potentialul uman de care dispun se poate valorifica intr-o zi prin asumarea muncii titanice ii declar pe propria raspundere potentiali sportivi valorosi.

Se incheie o etapa in care am invatat ca a fi antrenor de tenis inseamna ca in majoritatea cazurilor ( cand deja ai scapat de eticheta lumii tenisistice ) sa fii etichetat de factorul uman numit parinte. Intr-un sport in care greul financiar si eforturile de sustinere materiala sunt de multe ori duse pana la sacrificiu de catre parinti, multe din rezultatele ulterioare sunt meritul lor. Imi scot palaria in fata tuturor parintilor ce decid sa sprijine o activitate asa costisitoare si recunosc ca fara ei sportivul de performanta si de ce nu antrenorul sportivului de performanta nu ar mai exista cel putin teoretic. Felicitari parinti!

In acelasi timp insa nu pot trece peste acea eticheta care ii revine fiecarui antrenor dupa ce a pus umarul pentru o perioada la doleanta parintelui. Spun "doleanta parintelui" pentru ca am constatat cu stupefactie faptul ca in majoritatea cazurilor antrenorul este solicitat de catre parinte si nu de catre sportiv. Parintele are nevoie de sprijinul antrenorului pentru propriul copil, de multe ori insa nici nu stie ce cauta de fapt. Dar ei vor binele copilului. Daca vorbim de copii ar fi in regula, insa in cazul in care deja vorbim de adolescenti cu statut de sportivi cu o oarecare experienta acest lucru este total eronat. Insa ce poti face? Accepti tacit aceasta anomalie a sistemului si incepi o colaborare in speranta ca vei putea fi sprijin asa cum esti rugat. Urmeaza zile si luni petrecute alaturi de fiecare sportiv, incepi ca antrenor sa traiesti inca o viata paralela prin prisma noului venit, incepi sa visezi frumos, incepi sa iti consumi energiile pentru a rezolva problemele aparute constant, incepi sa faci multe din lucrurile pe care in mod normal nu le-ai face. Incepi sa iti umpli timpul liber al tau ca antrenor in cautarea solutiilor pentru a fi bine sportivului. Ajungi seara acasa tarziu si frant de oboseala apuci sa mananci ceva ramas cald pe aragaz si revizuiesti ceea ce faci zilnic. Zilnic ca antrenor faci multe pentru altii, mai nimic pentru propria persoana. Un adevar crunt tratat cu incapatanare zilnic ca o "impresie eronata" pentru simplul fapt ca asa esti croit ca persoana, asa intelegi sa fii sprijin si de ce nu, ziua urmatoare va fi mai bine, doar e o noua zi. Si sa nu uit, cateodata mai "rad si ca prostul" si probabil ca asa este, m-am indobitocit de cat timp petrec pe terenul de tenis traind viata altuia, iar cum nu am avut timp sa ma cizelez asta este nivelul brut de exprimare faciala pe care il afisez. Poate voi reusi mai mult, poate nu. Conteaza?

Ca si coach se incheie o etapa in care am facut toate aceste lucruri si in care am considerat ca asa este bine. Ma uit inapoi si nu regret nimic. Am plecat la drum de fiecare data cu fiecare sportiv si am indeplinit roluri de agent de voiaj, baby-sitter, maseor, sparring-partner, suporter, psiholog, preparator fizic, sfatuitor, joly joker, paznic, nutritionist, etc... Am venit acasa si am luat-o de la capat cu programul de pregatire in fiecare zi de parca acolo unde fusesem fusese o vacanta de lux. M-am luptat cu frustrarile fiecarui sportiv, cu luptele interioare specifice si am incercat sa fiu aproape de fiecare data. Intr-un final am reusit sa fiu si antrenor asa cum facultatea de profil daduse sentinta cu ceva timp in urma.

Pentru ce naiba toate acestea? Daca as spune oricum nu ar conta, dar in ciuda tututor rautatilor care iti revin si ti se impart ca antrenor eu cel putin nu o sa cedez si o sa merg inainte cu toate panzele sus, insa nu pentru toti, ci pentru cei care merita cu adevarat serviciile de antrenor. O sa fiu partenerul de munca dorit si nu sclavul de plantatie care munceste la ordin cum vrea "boierul", o sa fac parte din echipa creata cu drepturi egale asa cum ar fi normal, nu angajatul santajat si amenintat cu demisia daca nu indeplinesc capriciile "sefului". O sa imi indeplinesc obiectivul propus pentru urmatoarea etapa si o sa fiu gata sa primesc toate caramizile aruncate de toti doritorii de ciolan nemuncit sau orice alt factor uman ce apreciaza in mod propriu sprijinul oferit de catre persoana mea. O sa fiu gata sa dau maximul si sa respect orice intelegere pe care o fac, o sa fiu gata sa nu mai tac si sa spun tare si raspicat lucrurilor pe nume.

O sa fiu gata sa primesc miseleste orice intepatura a fiecarui parinte ce la incetarea colaborarii cu sportivul ce figureaza in acte oficiale ca propriul copil arunca cu gunoi si uita ca intra pe terenul de tenis si cerea sprijin nu cu mult timp in urma, apoi platea serviciile romaneste in timp ce se raporta la pretentii europene sau mondiale ( ca tot veni vorba de plata antrenorului roman in comparatie cu cel strain, desi clasamentul international este la fel, nu? ).

Am fost invatat de mic ca daca gresesti SE POATE sa primesti o pedeapsa care ar putea sa spunem sa fie jusitificata. Cum dracului insa sa inteleg faptul ca nu numai ca nu gresesti ca om sau antrenor, dar mai faci si bine si RASPLATA este aceeasi? In ciuda faptului ca am tot primit astfel de castane am mers mai departe. Si se pare ca o sa fac la fel.

Si de aceea le multumesc in special sportivei Andreea si a antrenorului Oni ( dar nu numai !!! ) pentru ca am de ce sa o fac si pentru ca nu toata lumea merita tratata cu aceeasi moneda de schimb.

Rezulatele au inceput sa apara insa si astfel munca de cativa ani a meritat acele cateva zeci de secunde de bucurie. Acele cateva zeci de secunde de bucurie traite de sportivi iti dau puterea sa mergi mai departe, iti dau puterea sa depasesti toate obstacolele intalnite, iti dau puterea sa speri ca urmatorul care iti cere sprijin va fi un sportiv ce are si calitatea de a fi om.

Bilantul a ceea ce a fost se aproprie de sfarsit. Poate v-ati fi asteptat sa enumar succint rezultatele inregistrate ordonate ierarhic in ordinea importantei, dar sportivii ce le-au obtinut sunt marturie vie a lor. Am preferat sa astern pe hartie sinteza, esenta inteleasa pas cu pas in toti acesti ani.

Intr-o etapa in care munca cu adolescentii a presupus un enorm calup de energie disipata prin intermediul comunicarii pentru a putea parcurge cu succes perioada maturizarii interioare a fiecaruia dintre sportivii ce au pasit sfios pe terenul de tenis al Olimpiei Bucuresti nu cu mult timp in urma, ma pregatesc pentru ce va urma.

Au fost multe alte realizari, dar "Coach's corner" le-a expus pe fiecare la momentul respectiv si va imortaliza de fiecare data in viitor pe cele ce vor urma.

Cu multumiri tuturor sportivilor si parintilor ce au fost de-a lungul timpului si inca mai sunt parteneri de munca.

Cu multumiri sportivei ce cu de putin timp in urma a ales sa mearga mai departe pe drumul anevoios al performantei sportive. Cu potentialul urias incorporat ziarele viitorului vor dedica randuri intregi in incercarea de a asterne negru pe alb splendoarea jocului practicat.

Cu multumiri celor cateva familii ce au reusit in toata aceasta perioada de timp sa inteleaga si sa sprijine si omul Ovidiu si in mod special mii de multumiri unei familii minunate. Multumesc atat dnei cat dlui.

Cu multumiri tuturor celor implicati in activitatea sportiva cu care am luat contact si in special colaboratorilor apropriati.

Cu multumuri oamenilor intalniti in pelerinajul tenisistic in toata lumea si in special "spaniolilor" Adina si Dan, dar nu numai!!!

Cu multumiri prietenilor dragi pentru faptul ca exista.

Cu multumiri familiei si fratelui meu pentru tot ceea ce au incercat sa faca pentru a fi bine.

Inchei prin a multumi unui om pentru care orice insiruire de cuvinte nu ar putea reda ajutorul acordat si sprijinul permanent de zi cu zi. Va multumesc Coach ONI!

LA MULTI ANI 2008,

Cu drag,

Sarbatoarea Craciunului aduce cu sine an de an cateva zile libere petrecute alaturi de cei dragi. Acest conglomerat de zile magice in care fiecare reuseste sa revizuiasca ce a fost si sa se incarce pentru ce va urma vine ca o binecuvantare pentru fiecare care in tot restul anului a fost robul muncii de zi cu zi. Pentru majoritatea. Pentru unii insa cuantumul se reduce drastic, se comprima la cateva ore de liniste.

Sportul de performanta este o exceptie de la regula, o exceptie ce nu cunoaste zilele de nastere, zilele de sarbatoare, zilele de vacanta ale calendarului respectat de toata lumea. Are propriul calendar ce trebuie urmat cu incapatanare pentru a putea crea premisele ca pe viitor sa te poti bucura de pe urma muncii titanice.

Nimeni nu iti da certitudinea ca vei culege roadele procedand asa, dar aproape cu siguranta sansele se reduc drastic ignorand aceste legi nescrise. Timpul, asemeni un adevarat supervizor cu puteri depline, sta ascuns si parca nebagat in seama macina cuminte, analizeaza si imparte dupa zicala " munca si rasplata". Isi are si un asistent de incredere ce duce la indeplinire in mod decisiv indicatiile date dupa un sistem bine pus la punct numai de ei stiut. Numit "sansa". Numit "noroc". Numit "soarta".

Participantul avid de performanta nu are alta solutie decat sa urmeze caruselul inventat si upgradat constant de altii. Trebuie sa fie un permanent perpetuum mobile ce are o singura directie constructiva: inainte cu toate panzele sus. Fie el sportiv. Fie el antrenor. Fie el orice participant la vis.

Pentru cei din afara sistemului sportiv performantial aceste fenomene par a fi ceva de neinteles, insa sunt doar cateva din sacrificiile cerute pentru a reusi. Sunt parte integranta a unei vieti oranduite la un moment dat dupa patru mari sarbatori: Australian Open, Roland Garros, Wimbledon si US Open. Si dupa zile de nastere ca: Mastersul de la Shanghai sau Madrid. Sau zilele de nume ale circuitului profesionist de tenis ATP sau WTA. Pentru o buna perioada de timp viata fiecarui tandem sportiv-antrenor cunoaste aceste repere unice pe care le implementeaza extrem de puternic in cotidian.

Toate au insa si un sfarsit si intr-un final viata isi urmeaza cursul normal, revenind la datinile si sarbatorile pe care orice om le traieste intens si dupa care se incarca sufleteste. Intr-un final fiecare tandem sportiv-antrenor revine la calendarul atotstiut, revine la statul de om. Incepe sa se bucure de sarbatorile pamantesti si incepe sa isi cladeasca incet si sigur drumul normal al fiecarui om.

Pentru unii prima sarbatoare va incepe nu peste mult timp departe de casa. Este o sarbatoare a tenisului, este o sarbatoare restransa a celor ce si-au ales si si-au modelat intreaga structura interioara pentru a putea participa, este doar pentru cei carora cuantumul conglomeratului de zile magice a fost restrans drastic la cateva ore de liniste. Fie ca vorbim de Australian Open sau orice alt eveniment tenisistic la orice alt nivel.

Pe tot globul pamantesc insa atat pentru ei cat si pentru ceilalti, Sarbatoarea Craciunului este in toi. Sa ne bucuram cu totii de aceasta sarbatoare!

"O sanie parcata pe dos si un ren furios,

Un sac ravasit si un Craciun fericit.

In cadouri sanatate, ca in rest veti munci sa aveti de toate."

Sarbatori Fericite,

Cu drag,

Daca nu pana cu mult timp inainte anul ce tocmai se pregateste sa se termine parea a fi unul implinit, luna cadourilor s-a transformat intr-o numaratoare inversa pentru mine, s-a transformat intr-o luna a despartirilor. Se intampla uneori si astfel de situatii neprevazute, dar pe unele nu reusesc a le intelege. Daca inceputul lunii a fost destul de greu, se pare ca surprizele negative se incapataneaza sa rasara in continuare.

Viata de antrenor este una simpla si se desfasoara dupa reguli simple. Sunt insa lucruri pe care viata ti le rezerva si pe care facultatea de profil omita sa ti le spuna, dar nici nu cred ca are cum sa o faca, sunt atat de multe...

Intr-o zi de luni, in mijloc de decembrie, o colaborare cu un sportiv a luat sfarsit. Nu este o noutate un astfel de eveniment, se intampla mereu in lumea noastra ca o colaborare sa se incheie din anumite motive. Scriu insa despre asta pentru ca sportivul este unul din oamenii care m-a marcat cu felul lui de a fi si m-a uimit cu imensa paleta de solutii pe care le are la dispozitie, atat in viata privata cat si pe terenul de tenis. Motivele, amanuntele, toate lucrurile ce au condus la aceasta decizie sunt neinsemnate. Adevarul este ca de fiecare data undeva la mijloc...

Drumul se bifurca dintr-o data, iar fiecare dintre noi e nevoit sa isi croiasca propriul drum. Inapoi stim ce a fost. Inainte vom afla.

Draga sportivule, eu iti multumesc pentru cuvintele pe care mi le-ai adresat in aceasta zi de luni trista. Ai avut capul sus si ai spus ce ai simtit, ai avut onoare si nu ai incercat sa invinovatesti pe cineva.

In aceasta perioda dificila prin care treci, se pare ca nu tocmai un astfel de cadou asteptai din partea mea. Imprejurarile, incapatanarea, lipsa de comunicare a noastra celor din jurul tau te-au prins la mijloc. Regret cele intamplate, dar viata merge inainte.

Iti doresc sa reusesti!

Cu drag,

Intr-o seara de decembrie, undeva in mijlocul Bucurestiului, intr-un club frecventat de doritorii de adrenalina si distractie s-a sarbatorit majoratul Oanei, o sportiva ce nu de mult pasea pe terenurile de tenis ale Olimpiei pentru a se pregati.
Intr-o atmosfera electrizanta unde muzica electronica specifica isi facea simtita prezenta, la capatul unei scari cu o gramada de trepte, imbracata intr-o superba rochie neagra Oana si-a intampinat invitatii cu un zambet debordant si i-a condus spre locul rezervat sarbatoririi celor 18 ani proaspat impliniti. Prezenta mea a fost de scurta durata - spre bucuria lor, ochiul meu de soacra ( stiu ei de ce spun asta ) neputand astfel inmagazina destule informatii ce ar putea fi postate.
In scurtele momentele petrecute acolo si apoi in orele de dupa am rememorat insa printr-o multitudine de secvente multe din pataniile, boacanele, lucrurile bune, lucrurile negative petrecute alaturi de Oana de-a lungul timpului. Prima sedinta disciplinara, turneele din Cehia si Slovenia cand alergam sa prindem trenurile ca dupa aur, drumul cu taxiul din Haskovo catre Russe ingramaditi printre bagaje, asta dupa ce alergase o gramada prin fata hotelului alaturi de Andreea si Cami, momente din antrenamente, din meciurile ei...atat de multe.
Nu imi vine sa cred cat de repede a crescut Oana si ce repede a trecut timpul. Dupa majoratului lui George, al lui Alex, intrarea in drepturi ale lui Vladut odata cu implinerea varstei de 14 ani, iata ca sfarsitul de an marcheaza inca un majorat. De departe 2007 a fost un an implinit pe plan profesional ( o sa revin cu acest lucru ), dar este si un an care marcheaza sfarsitul unei perioade destul de dificile prin care am trecut impreuna cu ei.
Imi amintesc de ei cand aveau 13-14 ani, si constat acum ca vorbesc de tineri in toata regula. Timpul a trecut tiptil, si desi nu stiu cat de mult am reusit sa ii sprijin pe plan tenisistic pe fiecare ma bucur cand observ ca o parte din felul lor de a fi , o parte din comportamentul lor, o parte din valorile lor in viata, o parte din educatia lor este si influenta mea.
Chiar daca au facut 18 ani, atat pe Oana, cat si pe George sau Alex ii voi dadaci in continuare. Atat ca tenis. Cat si ca viata.
Urmeaza Andreea. Apoi Vlad. Cristina. Maria. Vladut.
Imbatranesc frumos se pare.
Cu drag,

Un altfel de a spune "Ramas bun" ...

Am parasit Vall d'Uixo la un pas de finala de simplu, dar cu multe amintiri minunate datorate Adinei si lui Dan care pana in ultima clipa nu au incetat sa ne surpinda placut.

Pelerinajul tenisistic pe meleagurile spaniole a luat sfarsit in ziua semifinalei pierdute, punctele si experienta acumulata fiind totusi benefice. Spun asta pentru ca se putea obtine un rezultat mai bun, spun eu, dar jocul Andreei creste ca si consistenta zi de zi, iar potentialul urias dublat de imensa placere de a juca tenis al ei imi da dreptul sa sper la "acel mai mult". Felicitari Andreea pentru rezultat, dar mai ales pentru jocul practicat!

Calatoria cu trenul inapoi spre Barcelona, reintalnirea cu fratele meu, achizitionarea pe ultima suta de metri de suveniruri pentru cei dragi si zborul cu avionul sunt episoade ce s-au derulat extrem de repede. Multumesc fratelui meu pentru tot sprijinul acordat si de asemenea celor doi romani ( Adina si Dan ) care au fost pur si simplu incredibili.

Aproape de miezul noptii, intr-o seara racoroasa de inceput de saptamana a lunii decembrie calcam pe pamant romanesc, pe aeroportul Baneasa. Ca de fiecare data cand am calatorit cu Andreea, sarcina preluarii de la aeroport a fost dusa la indeplinire de tatal ei. Un somn scurt ca si durata urmat de o zi ploioasa si lunga in care cele cateva antrenamente, vizita la club si raspunsuri tip sedinta la acuzatii si fitile nefondate imprastiate cu lasitate in lipsa mea a unui doritor inversunat de ciolan nemuncit au constituit activitatile mele din prima zi petrecuta acasa. Fara a baga de seama, intunericul se instalase si ploaia se oprise, momente ce m-au prins in vartejul unei discutii destul de aprinse cu un parinte de sportiv "infestat" de acele informatii eronate. Soneria telefonului se face auzita la un moment dat si ecranul teleonului afiseaza un numar de telefon necunoscut mie...

M-am trezit conducand masina asa cum nu o mai facusem niciodata intr-o directie ce aproape ca o uitasem. Calatoream din nou, dar de aceasta data cu un scop total diferit de cele pe care viata ma obisnuise pana atunci. Ma indreptam spre leaganul copilariei mele, un satuc ascuns in spatele unui deal ce este punct de hotar intre judetele Valcea si Gorj si care se intinde cat cuprinzi cu ochii pe Valea Marului. Un satuc ferit de sagetile lumii moderne, un satuc unde copil fiind cutreieram in voie si in picioarele goale vaile si padurile, gonind nebuneste ba dupa vacile aflate in grija ce scapasera in lanul de porumb, ba dupa semanatoarea uriasa ce secerea spicurile de grau, ba dupa ceilalti copii cand jucam prinzatoarea. Momente unice retraite prin intermediul unui amalgam de senzatii vizuale ce curgeau necontenit amestecate cu lacrimi mari ce izbucnisera si alunecau in voie pe obrajii vesnic nebarbieriti, in timp ce masina asezata pe sosea avansa nestingherita ca intr-un vis catre casa bunicilor, casa copilariei mele.

Ajunsesem in aceste locuri dragi dupa atatia ani manat de vocea tremuranda auzita la celalalt capat al telefonului primit, desi in ultimii ani extrem de multe calatorii m-au avut ca martor. Nici una insa spre locul unde am fost crescut. A trebuit ca un necaz sa ma trezeasca si sa ma faca sa imi indrept privirea si spre locurile unde m-am simtit cu adevarat liber si unde am facut primii pasi in viata.

In aceea zi ploioasa de decembrie universul copilariei mele se zdruncinase cu adevarat pentru prima oara si probabil defintiv. A fost momentul in care am fost nevoit sa imi i-au ramas bun de la bunicul meu ce m-a crescut de mic copil, un dascal, un preot si om extraordinar. Orice insiruire de cuvinte nu ar putea oglindi invatamintele primite de-a lungul timpului sau o viata de om asa cum el a trait-o. Iti multumesc bunicule!

Am invatat ca de fiecare data cand soarta m-a pus pe drum a existat un inceput, dar si un sfarsit. Am spus ramas bun aproape de fiecare data acolo unde am poposit, dublat insa de "pana data viitoare, numai bine!", dar niciodata nu am crezut ca este posibil sa spui ramas bun pentru totdeauna. Este greu sa accept asa ceva, dar nu am puterea sa schimb nimic.

Este un altfel de a spune "ramas bun" si asta doare. Dar viata merge inainte.

O familie draga mie imi spunea nu cu mult timp in urma, cu ocazia unei aniversari a zilei de nastere: " Acum vei incepe adevarata lupta cu viata. Incearca sa fii pregatit sa iei si sa dai maximul...". Visurile copilariei in care cei dragi traiau asemeni povestilor cu Fat Frumos au luat sfarsit de curand, pentru mine realitatea este alta. Viata este scurta totusi si ea merita traita, cu bune si rele. Pentru cei ce inca mai au bunici, indiferent cat de departe sunt sau indiferent cat de ocupati sunteti voi, sa nu treaca luna fara sa vorbiti cu ei macar o data la telefon sau sa treceti pe la ei de cate ori se poate. Eu asa as face acum...

Ramas bun voua,

Pana la articolul urmator, numai bine...

Vis de sportiv

Vis de sportiv
Azi in turneu, maine in pregatire, poimaine concurs, pauza/refacere, pregatire , turneu, pregatire. Inserata pe undeva si scoala atat de necesara. Sportivul de performanta repeta si respecta acelasi cuvinte, zi de zi, an de an. Munceste cu indarjire, isi sacrifica momente unice din viata lui, lupta cu frustrarea si limitele umane. Totul pentru un vis. Sau totul datorita unui vis. Visul oricarui sportiv.
Antrenorul sau “vanzatorul de vise”, parintele si familia sau “finantatorii de vise”, sponsorul, uneori clubul sportiv, organizatorii de turnee sau “participantii la vis” , etc… sunt cei fara de care visul de sportiv nu ar mai putea avea loc niciodata. Sunt cei care se grupeaza in jurul fiecarui sportiv avid de performanta si cei ce formeaza o celula protectoare ce inoculeaza si intretine visul.
Pentru fiecare sportiv aflat la inceput visul pare o realitate palpabila. Timpul insa incepe sa macine si reduce drastic din ei, aducandu-i cu picioarele pe pamant. Sperantele initiale se transforma in frustrare si dezamagire. Poate ca a fost un vis prea frumos. Sau poate ca…Nu mai conteaza. Pentru ei incepe un nou vis.
Raman cei ce au calitatile necesare, vointa proprie si sprijinul celulei. Pentru ei enumerarea celor cateva cuvinte devine un mod de viata extrem de dur si plin cu obstacole inimaginabile. Mi-ar trebui extrem de multa rabdare sa tastez macar cateva cuvinte cheie din nemarginita pleiada de neprevazut cu care un sportiv va da piept.
Totul insa este trecut cu vederea de catre sportiv care indura cu stoicism fiecare provocare cu speranta ca visul va continua. Trece pas cu pas dintr-o etapa de dezvoltare umano-sportivo-sociala intr-alta si spera ca prin intermediul visului sa reuseasca sa etaleze un tenis de vis ce va incanta ochiului spectatorului cautator de spectacol sportiv.
De la vis la un tenis de vis insa drumul este lung, iar sacrificiile ce intretin acest fenomen sunt multe. Daca se merita insa ca pentru un vis sa sacrifici multe din momentele irepetabile este o intrebare la care sportivul are capacitatea sa raspunda ferm. Spun asta pentru ca frustrarea celor la care visul s-a terminat este destul de mare si majoritatea regreta ceea ce au construit pana la un punct. Eu sunt de alta parere, dar probabil si pentru ca sunt prea indragostit de acest sport.
Sunt totusi si aspecte pozitive. Spun totusi si o spun pentru cei ce simt asta, pentru cei ce sportul de performanta a devenit un mod de viata constructiv si o modalitate de progres viabila. Experienta acumulata, noutatea intalnita de fiecare data, invatarea unor cuvinte sau chiar o limba straina, interactiunea cu alte civilizatii, alte obiceiuri, alte persoane, alte sisteme…etc.
Ele sunt contravaloarea tuturor sacrificiilor, ele sunt pretul platit pentru toata truda din fiecare zi de pe terenul de tenis si din afara lui.
Dar nu sunt si tributul platit visului. Ai dreptul sa visezi. Ai dreptul sa speri. Sa iti doresti. Dar daca ca sportiv incepi sa te sacrifici nu ai dreptul sa ceri in schimb si indeplinirea visului. Pentru ca tot ceea ce vrei primi in schimb se va numi experienta de viata.
Daca tu sportivule incepi sacrificiile, atunci este alegerea ta! Dorinta ta! Vointa ta! Orgoliul tau! Ambitia ta! Inseamna ca ai constientizat drumul ce trebuie parcurs si ai ales sa te lasi condus de vis. Ai ales sa inveti si sa experimentezi prin sport, ai ales sa te cladesti ca om si viitor eventual performer prin sport, ai ales ceva ce tie iti place. Ai ales sa fii responsabil de actiunele intreprinse de tine, sa respecti si sa ceri sa fii respectat, ai invatat valori adevarate si ti-ai ales singur drumul in viata. Si totul prin munca multa, grea, zi de zi.
Draga sportivule, lasa visul in pace.. Fa ceea ce iti place si fa-o cu pasiune si responsabilitate. Bucura-te de fiecare clipa ce trece, fii pozitiv si gandeste constructiv. Poate nu vei fi campionul din visul tau, dar vei fi campionul persoanei tale din realitate, vei fi omul societatii de maine de care avem nevoie. Mai inteligent, mai deschis, mai bun, mai inovator, mai luptator,…etc.
Visul tau de sportiv va deveni peste ani o realitate. O realitate ce iti doresc sa fie asemeni visului tau.

Vall D'Uixo

La un pas de finala de dublu. Asa am parasit Barcelona. Seara tarziu cautam bilete de tren pentru urmatoarea destinatie ajutati inca o data de fratele meu si dimineata devreme eram deja in drum spre Vall d’Uixo, un satuc din apropierea orasului Castellon, undeva in aproprierea Valenciei.
Calatoria cu Euromed, un tren de viteza a fost relaxanta, ba chiar am atipit cu totii pret de cateva zeci de minute. Ce a urmat insa a fost un scenario romanesc tipic, dar nu e de mirare daca ne gandim ca in zona prezenta romaneasca este destul de numeroasa. O intarziere de 30 minute la tren, un taximetrist ce a schimbat tariful in mers cu 5 euro desi convenisem altceva, un director de turneu ce nu nimerea engleza nici cu dictionarul in fata, un hotel ce ne-a dat afara dupa prima seara pentru ca ei aveau nunta, un orar de transport de la club la hotel si viceversa ce contravine oricarei reguli specifice de bun simt si respect pentru un jucator de tenis, doua calculatoare conectate la internet carora le-a cazut reteaua dupa prima jumatate din cauza tastarii probabil infernale a 2 jucatoare ce isi verificau mailul, acces wi-fi la hotel care nici macar nu exista cand dau refresh la laptop, calatorie cu taxiul de 3-4 minute pana la club contra a 6 euro pt ca esa este in satul spaniol, terenuri de zgura cu gropi destule incat sa crezi ca am nimerit pe teritoriul cartitelor…
As mai continua, dar poate ca sunt prea malitios eu. Oricum, daca am reusit sa afisez acest post pe blog sunt norocos, fericit si multumit. Ramane sa supravietuiesc, sa am grija de sportive si sa aduc si o cupa acasa.
Printre aceste mici impedimente, am gasit totusi doi romani extraordinari ce ne-au adus bucurie si ne-au dat o mana de ajutor cu cazarea in seara de sambata in care am fost expulzati din hotel si care ne-au tinut companie pana acum. Ei sunt Adina si Dan, doi romani de prin zona Sibiului. Bravo lor si multumiri.
Numai bine,

Batranelul

Turneul se indreapta nepasator spre final.
Ajungi dimineata devreme la club, incepi incalzirea si apoi la indemnul unei voci auzite la microfon fiecare sportiv se indreapta catre terenul de joc desemnat. Asta daca inca mai esti in turneu. Cateva minute de respiro dupa care ca la un semnal linistea este sparta de zgomotul specific lovirii mingiilor. Ready, play si pe fiecare teren combatantii incep sa se intreaca. Scorul repetat mecanic de arbitru, icnete si tipete, iesiri nervoase, zgomotul unei mingii cazute pe tusa sau a unei rachete atingand suprafata de joc, patinajul specific jocului pe zgura sau incurajarile fiecaruia se aud pe fiecare teren. Intr-un final "game, set and match" este auzit. Microfonul se pune in functiune si repartizeaza inca o data jucatorii. Si o luam de la capat. Pana la ultimul meci. Pana la ultimul invingator programat in ziua aceea, invingator atat de necesar turneului pentru a isi continua in liniste drumul spre final.
Se apropie seara. Intr-un colt al clubului, pe o bucata de hartie lipita vizibil pe un geam prafuit de zgura o insiruire de nume si un program de joc sunt asternute cu migala. Un batranel vine incet catre, se opreste, isi fixeaza ochelarii si citeste. Vede niste nume si cateva scoruri in randul fiecaruia, faza in care turneul a ajuns, programul intalnirilor de a doua zi si semnatura arbitrului. Termina de citit, se intoarce si pleaca.
Pentru batranel toata agitatia de peste zi se comprimase in cateva randuri asezate negru pe alb. A retinut invingatorii si a concluzionat sec: turneul se indreapta spre final.
Undeva insa, la cativa pasi, intins pe un prosop murdar de zgura, un sportiv suspina si isi face programul de stretching dupa meci. Batranelul se opreste si intreaba amabil: "Cum te cheama?". Reuseste sa smulga intr-un final un nume, ii multumeste si ii transmite: "Nu-i nimic, mai departe. Asa este in sport, uneori castigi, uneori pierzi." Apoi isi continua drumul. Baiatul nu se afla pe lista celor vazuti. Munca, sperantele, frustrarile sportivului erau inexistente pentru el. Mingiile de set sau meci salvate, rasturnarile de scor, trairile intense, agonia si extazul, incordarea, sudoarea, bucuria sau dezamagirea nu vor fi stiute probabil niciodata. Nici nu cred ca il interesau. Pentru el rezultatul era concludent.
Monocromatic, simplu, sec. Victoria era egala cu valoarea. Infrangerea. Tot cu valoarea.
Am inchis cartea pe care o citeam si pret de cateva secunde am urmarit batranelul cum se indeparta. Apoi mi-am mutat privirea spre invins. Cu greu m-am ridicat si m-am indreptat catre sportivele mele care iesisera de la vestiar, ne indreptam spre casa.
Stau si scriu acum. Nu pot dormi. Am facut demult analiza zilei si am incercat sa vad daca esentialul a fost comunicat sportivilor. Nici nu stiu, mai conteaza oare?
Inveti sportivii atatea lucruri si uneori uiti esentialul. Rezultatul inregistrat.
Chiar daca de foarte multe ori el nu reprezinta realitatea, el decide totusi valoarea.
Nu ajunge sa joci frumos, sa te misti bine sau sa stai ore pe terenul de tenis. Ai nevoie sa castigi. Si nu oricum, ci pe puncte. In meciul competitional.
Pentru ca intr-un final batranelul va apare iar.

Coach duty

Seara tarziu incepe analiza a ceea ce a fost. Asta daca te mai tin puterile. Incepi si rememorezi ce a fost facut deja in ziua ce tocmai se sfarseste, dar si ce mai ramane de facut. Pentru a doua zi, pentru viitorul apropriat. Indiferent ca esti acasa sau in deplasare, esenta ramane la fel.
Competitia aduce insa cateva aspecte specifice care modifica analiza si care intinde destul de mult sistemul nervos. Sunt momente care te pot ridica sau cobori, sunt momentele de progres pe care trebuie sa le intelegi in timp optim. Cand spui competitie te gandesti la ceva de durata, dar totul se reduce la cateva secunde de atentie, la cateva mingii si la sansa. Ce urmeaza dupa sunt adevarate lupte de comunicare care au menirea sa mentina increderea acumulata sau sa readuca nivelul ei la un prag optim in timpul ramas pana la urmatorul meci.
Si totul contracronometru. Ai la dispozitie cateva zeci de minute pe zi in care trebuie sa fii echilibrat si trebuie sa comunici esentialul. Altfel te prinde seara. Si incepi analiza. De unul singur.
Te identifici cu sportivii, traiesti deja viata prin ochii lor. Incepi sa intelegi modul in care gandesc, cum reactioneaza la esec sau victorie, cand vor sa manance, ce nevoi au... Iti ramane apoi sa traduci pe limba de coach aceste lucruri si sa le retransmiti asa cum cere mecanismul lor. Altfel, nu rezolvi nimic.
Comunicarea cu sportivii. Un capitol care este extrem de dificil si care este o cheita a rezolvarii multora dintre problemele existentiale pe care le intampina ei in relatie cu tenisul si nu numai. Nu inveti in facultate sau in urma unui curs cum sa comunici, pur si simplu trebuie sa stai si sa asculti, apoi sa decodifici toate semnalele primite, sa le reformulezi si sa le transmiti repede celui ce asteapta: sportivul. Daca feedback-ul este constructiv si solid, ai reusit. Nu exista daca nu...sau nu ar trebui sa existe. Cum vei sti daca ai gasit solutia? Iti va arata sportivul.
Sportivul nu se exprima pe teren cu loviturile, el se exprima cu interiorul. Gras sau slab, inalt sau scund, stangaci sau dreptaci, toti au sansa, toti pot juca tenis. Interiorul face diferenta si el se incarca de fiecare data. Ca bateriile, dar nu la curent, ci prin comunicare.
Dar asta implica timp, pasiune si nervi de otel. Si pentru antrenor.
Dar seara a venit. Incep analiza. Ma opresc un pic. Am comunicat esentialul sportivilor? Si merg mai departe. Sting lumina si ma pregatesc sa intru in lumea viselor. Maine va fi mai bine....

Barcelona Blogging

Prima zi de turneu, inceputul unei noi serii de sperante si frustari.
Vreme rece, suprafata destul de rapida, alt fel de mingii. Toate curg in defavoarea ta, inclusiv timpul cel pretios. Trebuie sa te adaptezi repede pentru a putea evolua. Un lucru obisnuit pentru cei ce concureaza, insa pentru unii executat in mod natural, pentru altii mai greu.
Camelia a castigat, Andreea a pierdut. Fiecare meci are istoria lui, dar cel ce conteaza este rezultatul. Il accepti si mergi mai departe. Restul este istorie.
Turul doi a adus inca o victorie pentru Cami. Pentru Andreea pregatire. Au intrat si la dublu pe tabloul principal. Pe seara atmosfera s-a mai destins un pic, vizitarea centrului Barcelonei fiind atractia serii pentru noi.
Turul clificativ a fost de bun augur pentru Cami care a reusit sa castige si sa acceada pe tablou. Urmeaza meciuri incepand de maine si antrenament dupa amiaza.
Vremea este destul de rece in aceasta perioada in Barcelona, desi soarele straluceste toata ziua. Mancarea este variata, dar pastele si paella s-au impus deja ca favoritele noastre.
Corner's coach in varianta engleza mai aduce si alte amanunte, iar pana data viitoare spor la treaba...
See u :)

Suntem departe...

Am parasit Bucurestiul dimineata devreme pentru ca o alta capitala europeana sa imi devina gazda pentru cateva zile: Barcelona. Caruselul tenisului continua si pentru 2 saptamani voi fi in mijlocul competitiilor profesioniste ITF Women's alaturi de Andreea Iova si Camelia Hristea.
Desi am parcurs o distanta de cateva sute de km, timpul a trecut repede. Mai repede decat am fi ajuns la Brasov si asta in conditii normale. Dat totusi suntem departe...
De casa, de civilizatie, de libertate, democratie, de termenul numit capitala europeana. De tot ce inseamna mentalitate constructiva, curatenie, know-how.
Sunt de cateva ore aici, dar impactul este inca o data destul de puternic. De fiecara data cand plec de acasa sper sa gasesc acolo unde poposesc lucruri care sunt apropriate de cele pe care le intalnim zi de zi in societatea romaneasca , ma incapatanez sa sper ca noi ca romani am avansat pe bune si nu in fanteziile noastre...Totul este un vis. Realitatea este alta si o simti dupa cateva ore petrecute oriunde exista un sistem.
Sunt prime impresii traite la scara mica, sunt impresii despre o civilizatie care tinde probabil spre mai bine. Timpul nu mi-a permis sa aprofundez mai multe azi pentru ca terenul de tenis ne-a rapit toata energia. Am venit la turneu iar obiectivul este acomodarea si pregatirea.
Cat despre tenisul de aici, treaba este transata destul de repede. Aici se face matematica avansata, acasa am ramas la cea de clase primare. Acasa numaram totul pe degetele de la maini, aici nu are rost nici macar sa incepi.
Ne-am pregatit azi in centrul de tenis al federatiei catalane datorita fratelui meu si apoi am mers la clubul unde se va tine primul turneu. Ramai blocat. Ramai perplex. Inca o data. Ca de fiecare data. Nu de valoarea si pregatirea specialistilor sau a jucatorior, ci de sistem.
Nu pot enumera ce vezi, pentru ca este celasi lucru ca in orice colt al lumii unde tenisul se vrea a fi in top. Adica "n" terenuri de hard !!!, "n" terenuri de zgura !!!, cateva terenuri separate de minitenis sau alte sporturi complementare. O cantina-restaurant, un minihotel, o sala de fitness, un bazin de inot si de refacere, centru medical si o gramada de aparate ce ajuta la progres. Cam asa arata un centru federal sau un club-academie ce isi doreste sa creasca campioni sau macar sa poata sa aiba atuurile necesare imbunatatirii tenisului.
Ce avem noi? 3 terenuri de hard si 10 de zgura. O minisala de forta si un teren acoperit. Acesta este descrierea completa a centrului national de tenis. Cel mai complet din tara. Matematica primara.
Dar si in aceste conditii avem un circuit de turnee si echipa de cupa davis in grupa mondiala. Avem sportivi valorosi care se intrec cu cei ce au conditiile de aici. Pana cand? S-a dat deja raspunsul. Pana la seniorat. Inca un raspuns la celebra intrebare...
Atata timp cat dupa antrenament in Bucuresti nu ai unde sa faci macar o sedinta de refacere iar aici la 2 minute de teren ai un super complex, cred ca e cazul sa ne bucuram ca supravietuim incredibil de bine.
Avem o federatie puternica?
Din punctul meu de vedere analizand strict baza materiala si sistemul raspunsul este unul singur:
Suntem departe....

Sportivul. Un statut ignorat...

"Buna ziua. Vreau sa vorbesc cu d-voastra daca se poate. Vreau sa imi ajutati copilul. Vreau sa devina campion la tenis."
De cele mai multe ori asa incepe o posibila colaborare dintre un antrenor si un copil, puntea de legatura fiind parintele. Un lucru normal daca vorbim de etapele primare in care copilul este la inceput. Pe masura insa ce varsta si o oarecare experienta tenisistica este acumultata de catre copil, lucrurile se schimba:
1. "Vreau" este o dorinta a unui parinte si de cele mai multe ori nu coincide cu cea a copilului. De cele mai multe ori parintele schimba antrenorul, si nu copilul. Parintele i-a decizii pentru ca se crede in masura de a face acest lucru, pentru ca aude sau vede in alta parte pe cineva care i se pare mai bun sau pur si simplu pentru ca el plateste. Parerea copilului nu este ceruta, iar in putinele cazuri in care exista ea este ignorata. Draga parinte, in aceste conditii, cine face totusi tenis? Daca este copilul, atunci copilul are dreptul la alegere, indiferent de ce credeti d-voastra ca este bine.
2.Din start copilul are nevoie de ajutor. Dar el nu are nevoie de orice fel de ajutor, ci sa devina campion. Asa spune parintele. Asta vrea parintele. Are insa calitati psihomotrice de a practica tenisul? Copilul vrea sa faca tenis? Copilul stie ce inseamna drumul spre a fi campion? Si intrebarile pot continua...Realitatea dezvaluie setea de reusita prin intermediul copiilor a parintilor pentru ca fiecare vede in propriul copil "campionul de maine". Daca sustineti financiar aceasta activitate nu va garanteaza si succesul, daca aveti un copil ce practica cu placere tenisul nu va da dreptul sa il catalogati si performer, cu atat mai mult sa-i creionati viitorul. Campionul va decide el daca va putea fi, d-voastra puteti eventual sa il sprijiniti. In loc sa tintiti topul de prima data, este indicat sa incepeti cu o abordare mai realista si mai aproape de nivelul si varsta copilului.
3. Parintele vorbeste de "copilul" care vrea sa devina "campionul". Pana la urma nu condamn aceasta dorinta pentru ca este o dorinta fireasca. Fiecare parinte doreste ce e mai bun pentru propriul copil si il vede cel mai frumos, destept, atletic....etc. Dar exista o confuzie aparent minora si care provoaca extrem de multe tensiuni. Copilul care se doreste a deveni campion mai intai de toate trebuie sa devina sportiv. Asta inseamna un proces de durata, constient si dirijat care vizeaza invatarea, educarea si dezvoltarea unui anumit bagaj informational necesar. Inseamna sa ai o legitimatie, sa participi intr-o competitie, sa ai un program specific , sa urmezi activitati complementare...etc. Inseamna altceva. Complet altceva decat ceea ce probabil majoritatea parintilor au reusit sa cuprinda in experienta de viata acumulata. Dar statutul de campion este cel tintit si in aceste conditii orientarea parintilor este strict spre rezultat, spre clasament, victorie. Procesul mai sus amintit este ignorat. Cu desavarsire. Pacat. Timpul le va da raspunsul.
Sunt pentru competitie inca de la varste mici, sunt pentru a obtine maxim de la fiecare. Dar sunt impotriva fortarii cu orice pret, sunt impotriva maltratarii copiilor din cauza unui sport asa frumos si sunt impotriva schilodirii emotionale a copiilor nevinovati. Campioni nu pot fi toti. Campioni sunt cei ce isi doresc asta, cei ce pot, cei ce isi asuma cantitatea enorma de munca si cei care fac cu pasiune. Cei ce sunt liberi pe teren, cei ce au constientizat ca tot ce fac este in beneficiul lor.
Dar asta presupune ca au trecut de pragul numit sportiv. Acest prag este ceea ce antrenorul de tenis, in colaborare cu parintele si echipa de specialisti este dator si poate sa faca. Sa sprijine si sa modeleze un copil catre statutul de sportiv din toate punctele de vedere. Mai departe este alegerea lui. Daca vrea sa devina sportiv de performanta, de mare performanta sau campion cu siguranta "sportivul" va avea mai multi sorti de izbanda. Este cea ce isi doreste sa faca el. Nu altcineva.
Spun asta si datorita faptului ca antrenorul sau orice alt specialist in sport elibereaza anual "diplome de sportiv" si fac "absolvent de curs" pe cei ce au venit, nu pe cei ce ar avea potentialul sau bagajul motric&informational de a deveni sportiv. E trist, dar asta este realitatea. Nu ajunge faptul ca tenisul este un sport scump si astfel accesul este diminuat considerabil, mai diminuam ce a ramas prin fortarea copiilor spre a deveni campioni prin trecerea cu viteza prin toate etapele de dezvoltare.
"Va pot ajuta copilul sa se perfectioneze, dar asta numai daca ii va face placere sa joace tenis. Campion nu il pot face eu. Dar il pot indruma. In timp!"

Topspin Romania

http://www.topspin.ro/ , http://www.topspintennis.de/

Seriozitate. Ambitie. Calitate. Performanta. Competitivitate. Entuziasm. Echipa. Noutate. Dinamism. Perseverenta. Open-minded.
Calitati ale celor ce tintesc cat mai sus in sport. Atuuri ale celor ce isi doresc sa schimbe pozitiv “tabloul performantial” al unui sport atat de frumos precum e tenisul.
Intr-o lume moderna in care dezvoltarea tenisului se desfasoara intr-un ritm alert problema procurarii echipamentului de joc sau de antrenament este o adevarata dilema, in conditiile in care factorul financiar este prioritar, fie ca vorbim de initiere, avansati sau performanta.
Valoarea internationala a juniorilor romani a crescut treptat in ultimii ani, dar si in aceste conditii sprijinul acordat de firmele de echipament tenismenilor din Romania a fost si este redus, majoritatea oferind contracte sau semicontracte pentru rachete, corzi sau orice alte accesorii. Putini sunt cei ce au reusit sa primeasca contracte internationale pentru echipament sportiv si doar prin intermediul departamentelor de juniori. O realitate cruda ce nu reflecta valoarea, dar cu care noi romanii suntem obligati sa luptam.
Printre cei ce au au simtit pe propria piele ce inseamna acest fenomen se numara si “un jucator” si “un antrenor”, doua dintre palierele vitale implicate direct in performanta. Ei au simtit nevoia sa schimbe aceste injustati si au intreprins toate demersurile necesare pentru sprijinirea atat a sportivului de performanta cat si a antrenorului ce munceste pentru performanta, unindu-se sub aceeasi umbrela: Echipa Topspin Romania.
Topspin Romania, reprezentanta a brandului Topsin pe intreg teritoriul Romaniei a intrat pe piata de profil datorita “jucatorului” Apostu Efremov si a “antrenorului” Iovanescu Ioan, doi oameni pasionati de tenis si doua componente ce isi gasesc echivalent in strategia Topspin de sprijinire a sportului alb.
Topspin Romania doreste sa devina un “partener pentru performanta” atat pentru sportivi, cat si pentru antrenori prin formarea unei echipe Topspin de sportivi cu varste intre 12 – 18 ani, dar si a unei echipe Topsin de antrenori , lucruri datorate suportului extrem de consistent al producatorului german.
Proiect indraznet ce vizeaza facilitarea asigurarii echipamentului sportiv necesar defasurarii in conditii optime a pregatirii, prin oferirea de contracte, semicontracte sau pachete la un raport pret-calitate benefic atat pentru sportiv-antrenor cat si pentru tenis.
Prin intermediul initiativei Topspin tenisul romanesc primeste in sfarsit ceea ce merita si ar fi minunat ca pe viitor competitia din teren sa se mute si in afara lui prin intrarea si a altor firme de echipament in sprijinirea reala a celor implicati in performanta.
Pana atunci insa,
FELICITARI ECHIPEI TOPSPIN ROMANIA!

Succes sau esec?

"Buna!"
"Buna."
"Ce ai facut la turneu?"
Intampinare clasica a nou-venitilor din turnee din nou in pregatire. Si nu numai. Sportivi, antrenori, parinti incep conversatia direct, trecand la subiect si incercand sa catalogheze persoana din fata dupa rezultat.
"Am castigat!" ( turneul sau a ajuns in fazele avansate) sau "Am pierdut!" ( in calificari sau primele tururi). Se aud "Felicitari!" sau "Aha. Nu-i nimic." In spatele acestei curiozitati insa se ascund calculele matematice, rautatea si invidia. Simti aceste lucruri. Incerci sa le ignori. Uneori poti. Uneori nu. De ce insa vreau sa vorbesc despre asta? Pentru ca nu intotdeauna rezultatul este echivalentul valorii. Pentru ca nu intotdeauna rezultatul reprezinta realitatea a ceea ce a fost. Pentru ca de cele mai multe ori nu rezultatul este oglinda reala a jucatorului sau antrenorului in acel moment.
Cum a fost de fapt? A fost un esec? Sau un succes?
Se pare ca este ceva natural de a cadea victima obsesiei asupra interpretarii competitiei in sport. Suntem interesati mai mult de rezultatul obtinut decat de participarea propriu-zisa, cuantificam de fiecare data finalitatea bruta a exprimarii pe terenul de tenis afisata alb-negru pe o bucata de hartie in dauna procesului numit experienta, dezvoltare...Facem corelatie directa intre succes si esec, intre victorie si infrangere. Victoria este sinonima cu succesul, infrangerea cu esecul.
Ce simplu se traseaza aceste lucruri, ce monocromatic observam si catalogam intr-o lume in care diversitatea si multitudinea culorilor guverneaza la tot pasul.
Pentru fiecare echipa insa drumul implica amandoua extremele. Pleci la drum si te intorci cu unul din cele doua calificative. Fara doar si poate intr-un final rezultatul este cel care iti da eticheta: valoros sau nu. Dar pana acolo este de parcurs un intreg proces de pregatire care vizeaza atingerea unor obiective. Atat de pregatire. Cat si de perfomanta.
Poti spune ( de exemplu ) ca participarea pentru prima data la un turneu de grand slam este un succes? Eu zic ca da! Daca pierzi in pimul tur insa totul se schimba. Atat de repede se da verdictul. Atat de repede totul se transforma intr-un esec.
Probabil ca pentru echipa a fost un succes. Pentru cei ce au primit informatia prin intermediul telefonului mobil, a internetului sau mediei scrise probabil ca nu. Vulcanul competitional prin care trec atat sportivul cat si antrenorul se comprima intr-un scor. Trairile, eforturile, munca acestui tandem este tradus imediat. Si de aici incep calificativele.
Indiferent daca vorbim de parinti ( in special ), sportivi sau antrenori "flagelul rezultatelor" isi face efectul. Indiferent daca rezultatul este pozitiv sau negativ "catalogul" mai bifeaza inca o data notele. Si de aici incepe "distractia".
Cele doua extreme aleg victime. Fie ele in sens pozitiv. Fie ele in sens negativ. Se uita insa echilibrul. Un cuvant strain in mentalitatea si atitudinea multora dintre cei ce se cred in masura de a cataloga un tandem sportiv-antrenor doar prin prisma rezultatelor.
Este extrem de important sa castigi incat procesul constructiv de pregatire nici nu mai conteaza. Cat mai repede sa ajunga acolo. Acolo unde? Cine e interesat de castig nu suporta esecul. Normal. Dar ignora pregatirea de calitate bazata pe rabdare, principii, respect.
Cum este deci?
Succes sau esec? Prin ochii cui catalogati rezultatul d-voastra? Ai celor ce au fost in mijlocul luptei? Sau ai celor care au primit vestea stand acasa?
Ce este mai important? Sa participi? Sau sa castigi? Sau sa participi si sa castigi? Ca daca pierzi...e dezastru...nu?

Hingis acuzata de consum de cocaina

La numai doi ani de la revenirea in circuit ea si-a anuntat retragerea intr-o conferinta de presa, motivul fiind se pare dopajul. Castigatoare a 5 turnee de Grand Slam la simplu si 9 la dublu, fosta numarul unu mondial a fost depistata pozitiv in urma unui test facut in timpul turneului de la Wimbledon. Cocaina este unul din numeroasele stimulentele interzise aflate pe lista antidoping, iar testele de urina luate pe parcursul turneului londonez confirma consumul. Hingis infirma toate aceste acuzatii aducand in apararea sa faptul ca testul pe firul de par si testul anual au iesit negative.

Declaratia completa a Martinei Hingis:

"Throughout my career, I have always been open and honest with you. I have been accused by an outsource testing company of taking cocaine during the Championships at Wimbledon. I find this accusation so horrendous, so monstrous, that I have decided to confront it head-on by talking to the press. My weapon on the tennis court is and always was one single thing: the game, the ingenuity on court. And for this style of tennis, there is only one performance enhancer - the love of the game. They say that cocaine increases self-confidence and creates a type of euphoria. I don't know.? I only know that if I were to try to hit the ball while in any state of euphoria, it simply wouldn't work. I would think that it would be impossible for anyone to maintain the coordination required to play top class tennis while under the influence of drugs. And I know one other thing - I would personally be terrified of taking drugs. When I was informed that the A Test I took following my defeat at Wimbledon apparently came back positive for a cocaine metabolite, I was shocked and appalled. Acting upon the advice of my family and my management, I immediately took the hair test which can prove whether or not someone has taken cocaine. This test of course produced a negative result, the same negative result as all the countless doping tests that I have taken over the last twelve years. However, the B Test from Wimbledon once again produced the opposite result - positive for a metabolite that apparently stays in the system for some time following cocaine use. I immediately retained an attorney. Anybody who even attempts to take on this doping machinery alone has no chance. The attorney and his experts discovered various inconsistencies with the urine sample that was taken during Wimbledon. He is also convinced that the doping officials mishandled the process and would not be able to prove that the urine that was tested for cocaine actually came from me. However, this attorney and others have also pointed out to me that a case like this one can sometimes take years to resolve, especially if both sides repeatedly appeal the case and take it to the next level. And this is the reason for my announcement. I have no desire to spend the next several years of my life reduced to fighting against the doping officials. I am frustrated and angry. I believe that I am absolutely, one hundred percent innocent. The fact is that it is more and more difficult for me, physically, to keep playing at the top of the game.? And frankly, accusations such as these don't exactly provide me with motivation to even make another attempt to do so. I attempted a comeback after a three-year break and succeeded in winning three tournaments, bringing my ranking to 6 in the world. But in the meantime, I'm now 27 years old, and realistically too old to play top class tennis. So now I'm standing before you, confronting the situation. Today I also informed my sponsors. And so, considering this situation, my age, and the problems I have been having with my hip, I have decided to no longer play tennis on the Tour. Upon advice from my attorneys, I'm afraid I am unable to answer any questions. My answers could insult someone and create even more problems for me. Therefore, there is only one more thing for me to do - to thank all of you for many years of goodwill, and also to assure you: I have never taken drugs."

Tabloul unei pregatiri de toamna

Momentele de bucurie trezesc mereu amintiri frumoase, dar caravana merge mai departe. In cazul meu o perioada de pregatire la munte. Un semi-cantonament. Locatia: CSN Poiana Brasov, Hotel Olimpic. Durata: 7 zile. Sportivi: 10. Beneficiari: sportivii de performanta ai sectiei de tenis ai CS Olimpia Bucuresti, componentii echipelor de juniori.
Cantonamentul sportiv. O etapa de pregatire extrem de importanta. O gura de oxigen atat de necesara pentru orice sportiv avid de performanta. Desi se regaseste din ce in ce mai putin in planificarea sportiva ce are ca obiectiv modelarea optima a performerului de maine, uneori exista si cazuri fericite. O mana de parinti sfatuiti de un antrenor entuziast, mai nou o federatie de specialitate sau un club sportiv reusesc sa sprijine si sa sustina financiar aceasta initiativa.
Se alege o locatie. O perioada. Un preparator fizic specialist ( antrenor ). Si un colectiv de sportivi. In paralel se rezolva si celelalte aspecte ale stagiului de pregatire: transportul, alimentatia, hartiile oficiale ce trebuie intocmite. Si nenumaratele apeluri telefonice. O mica uzina intra in functiune imediat ce aprobarea finala a unui astfel de proiect este data. Un hei-rup la propriu intr-un sistem bolnavicios ce parca sta cu mainile in san si asteapta in continuare solutia miraculoasa.
Dar se pleaca la drum. In sfarsit. Ni se pune la dispozitie un microbuz al clubului, infruntam aglomeratia din trafic si dupa cateva ore se ajunge la destinatie. Cazarea si acomodarea la climatul rece si curat al acestei superbe statiuni de munte se realizeaza destul de repede. Camerele de hotel si masa corespund tiparului unitatilor de cazare ale Agentiei Nationale pentru Sport, sunt curate si au strictul necesar. Ne pregatim de adaptarea la efort si de o saptamana de pregatire. Vremea inchisa si ploioasa ne intampina pentru cateva zile, in timp ce zapada cazuta doar cu cateva zile inainte isi incepuse procesul de topire.
Se stabilesc regulile ce trebuie respectate pe toata durata semi-cantonamentului si apoi se iese la prima sedinta de pregatire. "Inca din prima zi?" se aude de undeva. Raspunsul cade sec: "Da!". Ne indreptam spre pista de atletism si se dau primele comenzi. Clipele treceau si sportivii nedumeriti de ceea ce sa intampla cu ei si in jurul lor constientizau usor-usor motivul pentru care se aflau acolo. Pentru unii planurile de "caterinca" cu care plecasera de acasa erau ruinate. Altii inca erau cu gandul departe. Putini erau prezenti. Adica aceia ce stiau de ce venisera acolo: sa munceasca. Ultima indicatie se face auzita si entuziasmul reapare pe chipul majoritatii. Antrenamentul se terminase.
Asistasem cu stoicism la primul contact din acea saptamana cu pregatirea acumulata de sportivi, cu indicii reali de pregatire ai unor juniori din fruntea tenisului juvenil romanesc. Momentul adevarului isi facuse aparitia pentru fiecare: cat de pregatiti sunt aspirantii la performanta din tenisul romanesc? Cum abordeaza ei pregatirea orientata spre perfomanta?
Realitatea era destul de dura: aparitia febrei musculare si dezinteresul, neseriozitatea fiecaruia. Totul cazuse ca o ghilotina, dar nimic nu surpinsese. Acel "merge si asa" din pregatirea lor iesea la suprafata. Incet, dar sigur.
A urmat un sir lung de negocieri, multe rugaminti, o gramada de cereri: "Ce facem azi?", "Cat mai avem", " Pot sa...?". De la primul pas facut pe pista pana la ultima comanda a specialistului. In fiecare antrenament. In fiecare zi. Pana in ultima zi.
Desi febra musculara disparuse treptat si acomodarea se realizase, se pare ca atitudinea lor fata de munca ramasese la fel de ostila, de neschimbata. Nici macar soarele care incepuse sa straluceasca pe cer nu putea influenta cu ceva aceasta stare de fapt. Parca erau cufundati in liniste, parca nimic nu venea din interiorul lor. O urma de constiinciozitate, de ambitie, vointa...orice. Totul se petrecea la cea mai mica treapta, cea mai mica viteza a fiecaruia. Si asa ar fi ramas daca intr-un moment de "nebunie temporara" specialistul nu ar fi ridicat tonul: "Hai, acum, mai repede, mai cu viata, trage de tine...!" Si asta desi rolul antrenorului este altul in raport cu sportivul de performanta, nu de a trezi din somn/comoditate/nepasare/frustrare sportivii si de a ii activa pentru a putea sustine un efort moderat ca in cazul de fata. Sau poate, ca de obicei, antrenorul greseste, nu?
Fiecare dintre ei viseaza la locurile fruntase in clasamentele internationale si nationale , dar cu greu isi asuma echivalentul in munca. Vor performanta inalta, dar asteapta ca antrenorul sa faca minuni. Acuza toti factorii posibili de esecul inregistrat, mai putin factorul personal. Cine vrea insa cu adevarat munceste primordial cu el si apoi cere sprijin. De la specialist. Familie. Club. Federatie. Sistem...
"Tabloul unui pregatiri de toamna" ar ramane neterminat daca nu as aminti si starea de fapt din timpul liber. Odata cu intrarea in hotel, o transformare inimaginabila se petrece. Starea de greutate dispare instantaneu, in timp ce caterinca, rasul zgomotos, alergatul pe scari si teribilismele devin cuvinte cheie. Se intrec in a castiga titluri negative cum ar fi "Cea mai murdara camera", fac tot posibilul in a avansa in dezordine si indisciplina. Cand insa cineva incearca sa ii schimbe, sa le arate adevaratele valori sunt catalogati ca avand "nebunie temporara" sau devin plicticosi, stresanti. Asa o fi...
Desi nu sunt lucruri grave, ele arata cu certitudine incotro ne indreptam. In nici un caz spre performanta.
Performanta nu este pentru toti. In nici un caz pentru cei ce tintesc doar mediocritatea prin atitudinea lor fata de munca si comportamentul deficitar. Din pacate marea majoritate a sportivilor de varf din tenisul romanesc sunt parte integranta a "Tabloului", cred cu tarie ca aceasta este peisajul performantial si continua. Pana cand insa? Pana cand li se va acorda votul de incredere in aceste conditii? Pana cand ii vom cataloga sportivii de frunte ai tarii noastre?
Depinde de ei daca doresc sa se schimbe. Si de noi sa ii sprijinim in aceasta directie. Nu sa ii incurajam fiindu-le parteneri la "micile" distractii si teribilisme. Pentru sportivii care vor continua insa cu aceeasi atitudine timpul le va da raspunsul.
"Tabloul" se aproprie de final. Ma indrept spre camera. Aud o voce pitigaiata. Sunt anuntat dintr-un coltisor de catre receptionera ora de eliberare a camerelor. Ziua finala venise. Fiecare isi impacheteaza lucrurile, coboara scarile si asteapta microbuzul. Ne va duce acasa. In cateva ore toata agitatia va disparea, totul va fi la trecut. Privim deja spre viitor...
Am vorbit la modul general, desi nu este fair-play. Am vorbit la general doar pentru ca particularul este o specie pe cale de disparitie. Am vorbit despre mentalitatea cu care se abordeaza drumul spre performanta si am creionat realitati traite alaturi de sportivi ce isi doresc sa fie cei mai buni. Am vorbit de cei ce fac din tenis un sport asa frumos, am vorbit de actorii principali: sportivii.
Cei ce nu se regasesc printre randurile de mai sus merita felicitari. Vor fi exemple de urmat atat in viata sportiva cat si sociala, vor fi sursa noastra de bucurie si ambasadorii unei natii.

Ar fi fost prea frumos...

Ar fi fost prea frumos...ca totul sa fi fost la fel de stralucitor.

Totul s-a terminat cand ultima minge a decis castigatorii. "Sarbatoarea tenisistica nationala" isi stabilise echipele castigatoare in ale caror randuri bucuria se instalaze zgomotos. Mai tarziu, undeva, pe un petic rosiatic al terenului cupele asezate cuminte una langa cealalta adusesera, in final, linistea campionilor, pecetluisera oficial rezultatul obtinut cu atata munca si daruire: Campioni Nationali pe Echipe! Dublu Campioni Nationali pe Echipe!!!

Cu ce amintiri raman cei care au reusit? Cum au fost pentru ei aceste experiente? Probabil fiecare isi va aminti pe viitor aceste clipe si probabil fiecare isi va pune amprenta personala asupra evenimentelor, povestindu-le ascultatorilor situatiile haioase, trairile puternice, bucuria, spiritul de echipa...

"Dar pentru d-voastra cum a fost coach?" O intrebare care mi-a fost adresata, o intrebare care acum primeste si raspuns: ar fi fost prea frumos daca in fiecare clipa as fi reusit sa ma bucur de ceea ce se intampla in jurul meu, daca in fiecare moment as fi gasit puterea sa zambesc indiferent de ce aveam de rezolvat. Raman cu bucuria succesului, cu amintirea tuturor eforturilor care au fost facute pentru a fi bine, cu multumirea ca sportivii si dlIovanescu au fost la inaltime.

Multumesc sportivei care mi-a adresat intrebarea de mai sus si felicitari ei pentru felul in care reuseste sa ofere bucurie si magie celor din jurul ei...

Am incheiat inca un capitol fumos al carierei mele sportive si cu speranta ma pregatesc sa dau pagina catre capitolul urmator.

Campioni Nationali Echipe Juniori 2007

CS Olimpia Bucuresti a reusit o performanta remarcabila castigand ambele titluri puse in joc la Campionatele Nationale pe Echipe rezervate juniorilor 18 ani.
O incercare indrazneata a unei sectii tinere ce a adunat sub umbrela protectoare o echipa de sportivi minunati, uniti, valorosi. Un proiect ce a demarat la inceputul anului si ce se spera a avea continuitate in viitor.
Felicitari sportivilor: Andreea Iova, Alexandra Cadantu, Popovici Veronica, Bogdan Elena, Hristea Camelia, Alecsiu Ioana ( echipa de fete ) si Coman Robert, Tanase Cristian, Cirla Vlad, Savulescu Andrei, Grigoriu Patrick, Margarit Sergiu ( echipa de baieti ). De asemenea, felicitari si urmatorilor sportivi care au participat in intrecerile de seniori&senioare ( unde CS Olimpia Bucuresti a cucerit titlul de vicecampioana la senioare ) : Raluca Ciulei, Ioana Oprea, Dinca Valentin si Batachia Vlad.
Multumiri fimei Topspin pentru sprijinul acordat in furnizarea de echipament sportiv, precum si sectorului administrativ al CS Olimpia Bucuresti, in mod special d-lui Director General Octavian Dimofte, d-lui Director Adjunct Anghel Mihai si d-lui contabil sef Catuti Constantin.
Felicitari Olimpia Bucuresti!!!

Campionatele Nationale Echipe 2007

Campionatele Nationale, intreceri traditionale care continua sa isi piarda din stralucire. Inca o editie, inca un eveniment ce a trecut fara a fi observat sau apreciat la adevarata lui valoare. Cateva intalniri, o mana de sportivi si antrenori, cativa oficiali...O festivitate de premiere ( doar la juniori), o strangere de mana, tricourile de campioni si o cupa.
O sarbatoare transformata intr-un eveniment anost petrecut undeva in Bucuresti. Doar bucuria copiilor ce au reusit sa formeze o echipa si zambetul afisat ici-colo a cate unui antrenor au spart monotonia evenimentului tenisistic national ce isi doreste reintrarea in drepturi...
Ghem, set si meci...intalnire castigata de sportivi, antrenori, parinti, cluburi...pierduta inca o data de o federatie ce trateaza propriile evenimente cu nepasare. "Merge si asa" continua si cu indoiala ne indreptam privirile catre anul urmator. Va fi la fel? Timpul ne va da raspunsul.