La Multi Ani 2009!

Va doresc un an nou linistit, cu indeplinirea tuturor dorintelor si cu sanatate, ca-i mai buna decat toate!
La Multi Ani 2009!

Vreau, dar nu vreau ...

Asta spune un pusti teribil indragostit probabil de tenis ce ar vrea din tot sufletul sa obtina performante in turnee, performante insa cazute la picioarele lui cam ca dupa o tragere norocoasa de la lotto 6/49.
E usor a spune ca vrei, dar mai greu a face ca ceea ce vorbesti sa se si indeplineasca prin fapte, prin simplul fapt ca pentru teoreticul "a vrea" trebuie sa si faci efortul practic de "a vrea". Nu cred ca exista program absolut pe care daca il urmezi vei ajunge performer. Nu cred ca exista vreo regula stabilita de vreo institutie abilitata care sa iti garanteze succesul. Nu cred ca exista tip constitutional evident care are sansele sa faca mai mult decat restul. Nu cred in astfel de idei preconcepute pentru simplul fapt ca realitatea circuitului mondial iti demonstreaza contrariul.
Dar cred cu tarie ca daca faci efortul zilnic de "a vrea" ai sanse palpabile de a progresa pana intr-un punct in care limita umana existenta, sansa fiecaruia si destinul isi spun cuvantul, de cele mai multe ori, caci sunt si cazuri in care nimic din toate astea nu au efect.
"Vreau" sa castig, dar doar declarativ este unul din marii inamici ai pustimii rebele ce asimileaza tenisul cu una dintre materiile obligatorii predate in scoala. Pentru atat de multi simpla prezenta pe terenul de tenis la un antrenament pur tehnic sau tactic este sinonimul cu a face tenis, un lucru atat de adevarat dar atat de departe de adevar daca dupa "tenis" urmeaza si termenul de "performanta". A crede cu tarie aceste lucruri si a repara cat de cat doar atunci cand situatia devine critica cu cateva "meditatii", fie ele tehnice, tactice, fizice, mentale, recuperatorii, nutritionale etc., este inceputul sfarsitului unei boli lungi ce isi are diagnosticul clar: "boala lunga, moarte sigura".
Sunt, poate, atat de multe de spus despre ceea ce inseamna a face performanta, sub atat de multe aspecte, incat e greu sa gasesti un comprimat textual menit sa coaguleze esentialul. Fiecare sportiv progreseaza in ritmul lui, dupa metode si mijloace ce ii sunt confortabile si ii asigura progresul, iar asta inseamna ca de fiecare data cate o noua experienta te asteapta daca decizi sa faci mai mult decat declarativul "a vrea", atata timp cat omul ramane unic si felul in care actioneaza se mentine singular si irepetabil.
A face mai mult presupune si implicare, a face mai mult presupune timp alocat pentru acel ceva propus, a face mai mult inseamna ca zilnic sa continui ceea ce ai facut cu atata dorinta din prima zi, a face mai mult inseamna ... dar ii las pe cei ce au atins performanta sa astearna la obiect ceea ce e nevoie pentru a indeplini verbalul "a vrea", un chibit tocmai si-a exprimat opiniile la nivelul performantelor inregistrate pe teren.
Cu drag,

Paranoia puterii

Vidul de putere inregistrat in ultimele luni ale prezentului Romaniei milenare in (de)cadere a adus cu sine lupte marsave de o inegalabila putrefactie vizuala, lucruri care au rascolit adanc tot ce poate fi numit fiinta umana vlaguita de atata saracie. Pe strada, in masini, la televizor ... fiecare isi exprima liber dezgustul a ceea ce se intampla printre noi, incercand poate daca mai e cazul sa isi elibereze mare parte din energia negativa ce a acaparat cu tupeu intreg arsenalul de carne si oase, aruncand cu injective si cataroaie la propriu in cei ce au promis belsug si acum se fac ca "nu au stiut situatia exacta". Asa continuam sa ne mintim impreuna unul pe altul, sa acceptam sa fim calcati in picioare intr-o "tara de doi lei" cum spune Geoana, sa ignoram lingaii puterii ce pupa in fund la greu si scuipa cu tupeu la bine, sa vorbim pe la colturi fara a pune piciorul in prag ... pana cand?
Pornind de la politica si coborand in toate palierele de conducere ale societatii ti se ofera un meniu bogat plin de pupincuristi si oameni ai interesului ce ridica in slavi banu', mojici inoculati de progres personal pe carca prostului muncitor, tagme de smenari alipiti pe criterii de "mie ce imi iese frate?" si tot asa, pana cand, poate, intr-un colt uitat de Dumnezeu, te miri ca mai exista si unul pe invers, anormal, atipic, ciudat, impotriva sistemului care lupta cu morile de vant asteptand minunea sa vina ...
Accepti sau nu accepti, stii sau nu vrei sa stii, dar mai mult intelegi si nu vrei totusi sa intelegi ca asa ceva e posibil ... orice e dirijat politic. Incep sa urasc zicala "pestele de la cap se impute", caci asa cum vad eu schimbarea, vom fi cu totii urat mirositori in viitorul apropriat, poate doar o Hiroshima II in plexul Cotroceniului putand creea efecte 3D aducatoare de lumina sanatoasa.
Nu sunt analist politic, dar prind si eu ca un chibit pe fm-ul bucurestean ( pe drumul spre si dinspre antrenament ) unde radio ce imi improsca o parte dintre fenomenele inregistrate la curtea regala si ma minunez constant de cat de prosti suntem luati. Deschid geamul de fiecare data, primesc cu stoiscim pala de vant rece si miros de gaz de esapament si improsc cu tarie o flegma inchegata, dorindu-mi satisfactia lui Mircea Badea de a nimeri macar o data vreun conducator de-al nostru.
Situatia ramane la fel de indata ce imi misc hoitul catre "practice courts", acolo unde paranoia puterii atinge noi culmi demne de cartea recordurilor, intr-o federatie ce in curand va deveni un submarin scufundat de atatea contre lipsite de noima constructiva, e epava utilitara ce isi va linge ranile de pe urma razboiului surd inregistrat, vad eu, fara incetare.
Ca si cum nu ar ajunge atata haos si bataie de joc, inghit in sec noi episoade tragice ale luptei pentru ciolan si asist cu o oarecare nedumerire la deformarea specialistilor in orice domeniu, cu atat mai mult in sport, acolo unde credeam cu tarie ca performanta e intangibila. Am ajuns sa fim haituiti si hartuiti la propriu de hiene comuniste dornice de a face rau, niste animale salbatice licentiate in manipulari de masa si tras sfori care au tradus si si-au insusit in mod eronat titluri de orice, dar nu si de specialisti in sport.
Am ajuns sa culegem efectele paranoii infometatilor de ciolan care intimideaza prin orice mijloc in speranta ca vor reusi si, ceea ce e si mai grav, am inceput sa nu ne mai pese. Poti fi macar o data luptator romane si nu las?
Cu drag,

Fulgi de nea

Vremea reala si vremea prezentata la stirile vreunei televiziuni nationale, publice sau private ... un non sens evident aparut demult deja in peisajul intoxicarii informationale cu texte despre ceea ce va fi. Ce e mai deranjant e ca inca ascultam stirile meteo si previziunile lor in ritm debordant, astfel ca nu degeaba ne enervam tot pe noi insine atunci cand odata scos capul afara constatam ca de exemplu in loc de ploaie si oleaca frig este de fapt un fulg de nea si oleaca mai mult frig. Ei si ce atata tam-tam pentru unu-doua grade in plus sau minus, caci daca nu mai e aia cu "merge si asa" e una noua cu "am fost aproape totusi, nu?" .
Aseara veneam de la un concert, by the way unul zgomotos cu iz de colinde rock, dar destul de ok pentru urechiusele mele si pe masura ce conduceam masinuta stergatoarele isi faceau un antrenament destul de intensiv, timp in care rotile masinii patinau de zor la plecarile de la semafor sau alunecau usor la opririle de la semafor. Super tare atmosfera cu atat mai mult cu cat parca nu se anuntase o asa atmosfera de basm pe soselele patriei. Dar, de ce nu? Ca tot e haos peste tot, mai merge unul si pe strazi!
Cu drag,

Hai la Mosu'!

... a fost si va fi o invitatie deschisa celor ce muncesc pentru a reusi!
Primul episod din petrecerea de sarbatori organizata de Mosu' pentru sportivii de performanta legitimati la Olimpia Bucuresti ce au obtinut rezultate meritorii in acest an il puteti vedea pe blogu' lu' coach ... restul probabil pe site-ul jucatorilor. Acum dati click, aici, un pic mai jos si vizionare placuta!

Muncim, si spun eu, si progresam. Unii anunta criza economica, altii au instalat criza politica, eu refuz insa sa cred ca va exista vreodata criza sportiva. De mic am perceput sportul si fenomenul sportiv ca un copil adoptiv al sistemului, desi, se pare, ca undeva in negura timpului, cu mult timp inainte de revolutia decembrista, sportul a primit ceea ce i se cuvenea. Am jucat tenisul descult, l-am manuit cu racheta de lemn pentru prima data si l-am continuat zi de zi jucand jocul cu mingii Aeroplane roase de atata batut, astfel ca eu, personal, refuz sa cred ca exista termenul de criza, atata timp cat tenisul e practicat de placere si cu placere.
Avem poate motive sa ne temem, dar intr-un carusel al vitezei ca cel al zilelor noastre pot spune cu tarie ca nebunii frumosi ai sportului nu vor inceta niciodata sa plece capul sau sa ingenuncheze in fata greutatilor cotidiene. Pentru ca mereu ele au fost, mereu ele au influentat, dar aproape niciodata nu au si ajutat un frate vitreg ce s-a postat cu incapatanare in fruntea clasei mondiale cucerind aplauzele in ropote si, de ce nu, primul 10 din istoria gimansticii, primul show-man inegalabil din istoria tenisului, primul rege din istoria fotbalului ... primul elev al clasei sociale provenit dintr-o familie ce si-a ocrotit, pe alese, doar o parte din mojici.
Putem face multe sau putem sta degeaba, depinde probabil cat de mult vedem ceea ce nu se vede sau, mai bine spus, depinde de cat de interesati suntem sa progresam inainte pe o vreme de furtuna ce isi intinde tentaculele si subjuga orice misca fara vlaga. Continui sa cred ca se poate mai mult, continui sa sper ca vom reusi, desi, zi de zi, prostia si indolenta ... e mare frate!
Am schimbat si headeru', nu si in mod intamplator insa. E timpul sa merg mai departe, sa pastrez ceea ce a fost si sa lupt pentru ceea ce va fi. Urmeaza primul grand slam, urmeaza Australia ... It's Melbourne Time!

Cu drag,

Merry Christmas!

Un pic mai tarziu, dar mai bine dacat niciodata ... cateva videoclipuri haioase cu unii dintre cei mai buni jucatori profesionisti ai momentului, alaturi de frumoasele topului mondial, in incercarea lor de a oferi, tuturor, un moment de liniste, destindere si fun cu ocazia Sarbatorilor de Iarna.
Urmeaza jucatorii la fileu ...



Si acum jucatoarele ... la dublu mixt ...



And, by the way, nice to see the new web look for ATP, it looks familiar, doesn't it? The earth in the background and all the new line for the entire web site it's a step forward for the world of tennis! And, onestly, I am proud to say that Olimpia Players Site did the facelift too few months ago ...

Cu drag,

Tennis everywhere ...

Pe teren, dar si nu numai ...



... sau, de ce nu, cu legende ...



Cu drag,

Un exemplu de urmat?

Vremurile grele prin care trecem te aduc la un moment dat in postura de a cere satisfactia unui lucru implinit prin recurgerea la absurd a implinirii dorintei tocmai prin gesturi duse la extrem ce denota, poate, sau cu siguranta, realitatea perceputa de popor.



Este un exemplu de urmat? Poate ca da, poate ca nu. Daca insa Mosu' exista, eu asta as dori de la el ... doi bocanci imensi, ca de restul ma ocup si singur ...
Cu drag,

A fost ...

Pentru fiecare trecerea in nefiinta a unei persoane dragi aduce cu sine o lupta in vid intre ceea ce a fost si ceea ce va fi fara acea persoana, cu un puternic moment actual in care, poate, totul ni se pare atat de nedrept, pamantul fugind de sub picioare pentru un calup secvential de secunde irecuperabil in care treci in revista momente ale trecutului traite impreuna cu cel ce a fost! A fost cine? Si fiecare raspunde in functie de relatiile avute.
Pentru mine a fost un fel de tata, cu atributiuni mult mai reduse insa, dar cu un puternic impact avut probabil din cauza felului dansului de a fi. Mereu am batut la usa dansului si mereu am iesit de acolo impacat ca dansul a avut macar timpul sa vorbeasca cateva minute, dand returul atat de blajin la verva interioara cu care intrasem speriat de problemele avute.
L-am cunoscut ca jucator acum cam un deceniu cand am pasit printre primele dati la Olimpia, iar apoi ca antrenor inca de pe bancile facultatii. Se intampla sa il cunosc pentru prima data fata in fata in biroul avut acolo unde acum se afla minihotelul Olimpiei din baza Iancului, iar ceea ce a urmat a fost ceea nu ar fi fost fara sprijinul dansului. Am fost chemat sa vorbesc cu dansul, iar felul in care a vorbit a marcat puternic un inceput de relatie bazat pe comunicare si respect reciproc in timp.
Ca fiecare la tinerete, vroiam sa fac multe, dar mai putin sa fiu agatat undeva, intr-un singur loc, cu ordine de indeplinit si sarcini de rezolvat. A ascultat linistit ce inseamna tenisul si mi-a acordat libertatea de care aveam nevoie, rugandu-ma doua lucruri: sa fie liniste si sa fie performanta. Astfel, a aprobat fiecare deplasare cu sportivii si a fost atent la fiecare rezultat venit de acolo de unde dansul a instalat ceea ce, probabil, nu voi gasi niciodata: statutul de partener si nu acela de sef. In nici un moment nu a ridicat tonul la mine, desi poate au fost momente grele in care eu veneam sa bat la usa. Mereu se deschidea la fata si ma asculta ca un tata, ignorand toate cele existente. Nici nu i-am dat prilej de a fi suparat pe mine, dar nici dansul nu a gasit nod in papura, pentru ca mereu imi spunea: "popica, mai poti cu atatea deplasari?". Raspundeam energic ca un neastamparat al varstei si apoi primeam returul: "Bravo, asa sa faci."
Ma uit inapoi si incerc sa reusesc sa vad ce as fi facut daca nu ar fi fost dansul. Nu voi afla niciodata raspunsul, dar stiu realitatea existenta care nu ar fi fost asa daca nu ar fi fost acest om.
Terminasem facultatea si manat si de rezultatele bune vroiam sa fac si mai multe, dar nimic clar. Sa plec afara, sa raman acasa, sa fac una, sa fac alta, pana intr-o zi in care partenerul a rupt tacerea si a inaintat ceea ce avea sa fie asezarea profesionala si nu numai pe un drum mai sigur, mai clar, mai drept. Au urmat cateva luni bune pentru a se concretiza si, dintr-o data, dupa ce am aterizat de la Melbourne, am primit fraiele sectiei cu obiectiv clar: performanta. Nu o sa uit niciodata cum m-a convins sa intru in echipa Olimpiei si nu o sa uit niciodata de ce a facut-o, cu atat mai mult cu cat singurul lucru care m-a frapat a fost increderea totala in mine, atata timp cat au fost atatea interese. A fost si momentul in care l-am perceput si tratat ca si sef, dar inca o data a stiut ca nu asta era confortabil pentru mine. A rupt tacerea si, la fel de blajin, m-a indrumat sa ii raman ca si pana acum, pentru ca, spunea dansul, "esti baiat bun, te-as lua acasa daca nu ai fi atat de mare incat sa iti gasesti si tu casa ta."
A fost ... un tata ce a indrumat un pusti incarcat de dorinta pe un drum asezat, iar rezultatele ulterioare au demonstrat asta ... un tata care a acordat libertatea necesara ... un tata ce a iubit performanta inregistrata, dar mult mai mult pe artizanii ei - sportivul si antrenorul ... un tata ce a stiut sa atraga atentia ca viata inseamna nu numai tenis, dar gloria e fara margini pentru cei ce merg mai departe, fara a neglija insa viata ... A fost, si acum s-a dus, un tata!
Incep sa urasc sarbatorile mosului sau sa raman din in ce mai rece la ceea ce se intampla. Acum un an, de mos Nicolae, bunicul spunea "Adio!". Acum, de Mos Craciun, Tavi mi-a spus acelasi lucru. Dar, ce sa ii faci, viata merge inainte, caci "gasesc solutii!". Cu un singur amendament insa. Nimic nu va mai fi la fel. Sub toate aspectele!
Multumesc Tavi, multumesc atat de mult si Dumenzeu sa te ierte!
Sarbatori Fericite tuturor,
Ale mele s-au incarcat cu tristete ....
Cu drag,

Inceput de propozitie ...

Dragii mei, astazi avem o intrebare de gramatica elementara: ce formule de adresare unei persoane cunoasteti?
Incerc sa ma refugiez in scris in aceste zile grele, incerc sa ignor atat de multe, si totusi m-as bucura daca as gasi solutiile ce exista la inceputul unei propozitii ca si formula de adresare, sa spunem mie, daca nu aveti alt reper. Pentru ca imi trebuie, pentru ca incerc sa imi demonstrez personal ca am fost atent la scoala, pentru ca e bine sa stim cu totii.
Cum ne adresam unul altuia?
Cu drag,

Ramas bun ...

Zi de luni de sfarsit de decembrie ...
Ma uit in jur si percep cum totul a amutit in curtea plina de viata ce candva a fost protejata si umpluta cu seva de un gradinar pasionat de performanta. Cuprind cu privirea fiecare colt al caminului profesional in care pana azi dimineata a ars flacara vie a unui suflet urias ce a alimentat constant cu dragoste de sport tot ceea ce a fost necesar sa fie.
"Am o problema!" rasunau vocile unui colectiv. Era de ajuns sa bati la usa, sa saluti si sa stai cateva minute de vorba, caci dupa primeai returul: "gata, s-a rezolvat deja. Mai e vreo problema?" ... cuvinte dublate de fapte, intr-o ordine vizionara a viitorului optim necesar strangulat totusi de imperfectiunile si paradoxurile sistemului. Mereu si mereu insa, mai devreme sau mai tarziu, vorba spusa a prins viata cu adevarat. A fost un om de cuvant ce a iubit sportul, un conducator blajin cu inima de luptator ce a aranjat sportivii in prim plan si nu functionarii,un discipol indragostit de aurul sportiv si un incapatanat convins ca orice are solutie: " gasesc solutii!" au fost cuvintele permanente ale dansului, un pozitivism debordant intr-o lume plina de negura si cenusa.
Aseara am scris acel articol cand inca mai era in viata manat orbeste de ceea ce realizasem din nimic, asa cum invatasem pe propria piela de la dansul. Ciudata coincidenta cu atat mai mult cu cat am dorit sa fac pomul de craciun in memoria dansului, manat si poate de incarcatura spuselor si a faptelor ulterioare ale celui ce a gasit solutii ce si-a propus.
A gasit solutiile pentru tot ceea ce a existat, dar nu si pentru boala. A luptat permanent insa si aici, in fiecare clipa fiind convins ca va reusi asa cum o facuse de atat de multe ori, strangand din pumn si afirmand pana si pe patul de moarte: "gasesc solutii popica, stai linistit, ma fac eu bine!" ... A crezut si a luptat, dar viata iti demonstreaza ca uneori totul are SI un sfarsit. Cu orice te poti lupta, dar nu si cu moartea.
A facut multe, dar probabil ca si gresit. Si-a facut prieteni, dar si tot atatia dusmani. Totul ramane in urma, iar totul este atat de imens.
Inca o lacrima calda isi croieste drum pe obrazul rece in aceasta zi de sfarsit de decembrie, ma opresc un pic, ma uit in jur: in spate zgura e tot acolo, in fata sala e nemiscata, in stanga hotelul a ramas pe loc, in dreapta sunt copacii ... totul e la fel. Mai putin in sus, acolo unde cerul s-a schimbat, acolo unde si-a instalat noul birou si acolo unde voi intra, ca de fiecare data, pentru a auzi blajinul "gasesc solutii" ...
Ramas bun conducatorule ... Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe Domnul Dimofte Octavian, director general al CS Olimpia Bucuresti!

"Gasesc solutii!"

Mi-am propus in trecut sa ajung intr-un anumit punct in viitor. Privesc cele doua ipostaze acum si stiind cate au fost cele prin care am trecut ma reintorc la elanul startului intial, in care desi habar nu aveam cu ce se manaca clipele ce o sa vina, am spus razvratit ca un adolescent hapsan dupa libertate: "gasesc solutii". Am ajuns in halta planificata, poate mai greu, poate mai obosit, poate mai plin de fire de par alb, poate cum o fi ea realitatea, nici nu mai conteaza ...
Lupta pe mai multe planuri ce converg impreuna catre un robotel informatic desemnat de mine in trecut sa devina asemeni flerului personal in viitor este dura fratilor. A gasi solutii in mlastina este un masochism uman dus la extrem, este o urcare a Everestului in picioarele goale, este o lupta cu Goliat, este tot ce se poate mai rau, iar asta e punctul de plecare. Privesti cu optimism viitorul si ignori incertitudinea posibila cu "gasesc eu solutii", lucruri ce la inceput par puerile, dar atat de solid construite pe masura ce avansezi treapta cu treapta. Te apuca durerile de cap constant si momentele de cumpana cad ca brazii falnici la auzul drujbei din povesti, tragi aer in piept tare si te intrebi: "gasesc eu solutii?"
Drumul e lung si anevoios atunci cand esti cinstit, iar asta ingreuneaza raspunsul. Iti trebuie ceva simplu care insa e eliberat numai in mod complicat daca gandesc ca mine, dar atat de repede daca gandesc ca ei. "Am gasit o solutie" pot spune, dar nu si cea care imi tine capul sus. Renunt repede si merg inainte tot ca mine pentru ca nu exista un "NU" sau un "DA" ferm niciodata, mereu sunt schimbari inoportune in miez de noapte ce dau peste cap planurile logice intocmite in plina ziua, dar parca am intrat pe o autostrada cu sens unic ce inghite kilometri fara a da vreun semnal ca undeva se si sfarseste, adancind durerea interioara si risipind picatura cu picatura fiecare strop de energie.
Zilele trec, anii la fel, pana cand in departare se vede stanca sculptata in pamant, un semn ca am ajuns, poate, la final de voiaj. Imi frec ochii, imi fac o cruce, dar incep sa tremur de emotii ciudate. Oare am ajuns? Oare am fost in stare sa "gasesc solutii"? Pe masura ce ma aproprii de finish o stare ciudata ma acapareaza caci un antagonism puternic pune stapanire pe interior. Am ajuns si ma bucur, dar asta nu insemna ca e gata totodata tot? Prin cate am trecut, nu cred ca o pot lua de la capat inca o data si asta e un sentiment de neliniste, dar totusi trebuie sa indeplinesc ceea ce mi-am propus. Ating stanca, traiesc momentul si gata. Cat ai zice "bau" totul s-a dus pe sleau.
...
Stiu ca e un conglomerat de litere scris tantos. Stiu ca perii textul intr-un fel ciudat. Stiu ca uneori nu se intelege nimic. Stiu asta.
Dar mai stiu ca "voi gasi solutii". Stiu ca pot. Pentru ca "gasesc eu solutii". Si dumneavostra o sa o faceti la fel. Pentru ca "o sa gasiti solutii". Stiu asta. Poate ca debordez de optimism. Poate. Stiu insa ca impreuna "avem solutii".
Multumesc frumos pentru tot. Celui ce a crezut in "gasesc solutii" . Dar si celui ce va crede in "gasesc solutii". Primul e un conducator. Al doilea e un antrenor. Multumesc amandorura pentru ca datorita lor am reusit sa "gasesc solutiile".
Cu drag,

Oare e o lume nebuna?

Sergiu, spune el, a ramas stupefiat de faptul ca intr-un locas de teatru sexul transformat si transpus in piesa s-a vandut ca painea calda flamandului de frumos artistic. Sau mai bine zis, a fost indesat pe gat. A citit el pe afis ca e ceva de Hamlet si s-a gandit ca poate e inca unul dintre discursurile lirice clasice ce ordonate intr-o regie teatrala ar putea dezvolta cerebelul artistic, ceea ce pana la urma, din punctul meu de vedere, s-a si intamplat, dar intr-o cu totul alta directie decat cea asteptata de tanar.
Am fost acum ceva timp sa vad si eu live trupa Deko concertand un stand up comedy pe inserate, marturisind sincer ca, virgula, curiozitatea m-a impins frenetic inainte sa gust macar si eu oleaca din ceea ce Seinfeld inoculase pe micile ecrane color. Timp de o ora, eu si ceilalti maimutoi insetati de caterinca nocturna am stat in patru labe pe scaunele ordonate special si am urmarit artistul caruia i-a mers gura numai si numai despre subiecte drept la tinta sexului. Sex. Sex. Si iar sex. Din cand in cand se oprea si tragea un gat de bere, apoi devia brutal la organe si pozitii sexuale care dibacite intr-un fel, sa spunem comic, a extaziat tineretul si l-a facut pe artist un geniu adevarat. Pe deasupra, aplaudat si apreciat.
Din cand in cand citesc ziarul Libertatea. La o rasfoire tangentiala citesc noutati zilnice diferite de la zi la zi, singurele elemente ce raman fixe fiind cele cu orientare sexuala: fata de la pagina 5, fata care prezinta vremea si anunturile de tip "operam si transformam orice san femeiesc". Desi e ziarul cel mai vandut din Romania, textele cu continut explicit sexual apar la vedere si mai mult, sunt si ingrosate pe ditamai pagina ca nu cumva sa ratezi explicatiile.
Oare e o lume nebuna conglomeratul de batai de inima in care ne invartim? Poate ca da, poate ca nu. Depinde de ce te astepti sa ti se ofere vis-a-vis de ce ti-ai propus sa gasesti.
Si, destul de obiectiv totusi, se vinde ceea ce merge sau ceea ce se cere. "Sex sells" spune americanul, cu atat mai mult cu cat e legal, la moda si mai sanatos decat drogul. Este o singura solutie: revolutie. Sau una mai pasnica: mereu ai dreptul sa alegi ceea ce vrei sa gasesti. Iti place ramai in sala, nu-ti place parasesti.
Lumea se schimba, si, poate, ca are dreptate Sergiu. Cine sunt nebunii? Noi ce cerem sau ei ce satisfac ceea ce noi cerem?
Cu drag,

Europa conduce la varf ...

... in tenisul profesionist. Conform clasamentelor WTA si ATP tiparite la data de 15 decembrie, 8 jucatoare ocupa top 10 mondial ( Jankovic, Safina, Dementieva, Ivanovic, Zvonareva, Kusnetsova, Sharapova si Radwanska ) si 7 jucatori au pus stapanire pe primele 7 pozitii ale top 10 mondial !!! ( Nadal, Federer, Djokovic, Murray, Davydenko, Tsonga, Simon ). Daca acum ceva timp Europa era dominata de celelalte continente, se pare ca azi lucrurile s-au inversat considerabil. Pana cand insa?
Dupa o privire atenta a circuitului profesionist, se pare ca rezerve pentru preluarea stafetei sunt destule, dar totusi mult prea instabile daca parcurgem foaia ranking-ului top 10 mondial la juniori.
La data de 15 decembrie, aceeasi data ca la seniori, Europa are asa:
- 6 jucatoare la fete in top 10 mondial ( Rus, Halep, Elena Bogdan, Robson, Ana Bogdan, Jovanovski )
- 5 jucatori la baieti in top 10 mondial ( Dimitrov, Kontinen, Stebe, Ruffin, Goffin )
Cand spun instabilitate ma refer in principal la liderii juniorilor, adica Lertcheewakarn ( fete ) si Yang ( baieti ), amandoi mesageri ai continentului asiatic. Surprinzator? Daca luam in calcul efortul depus in ultimul deceniu de asiatici declarand sportul prioritate nationala si investind in infrastructura , aducand si Jocurile Olimpice la ei in ograda, iar la nivel de tenis navalind la propriu in academiile si turneele circuitelor mondiale de seniori si juniori, raspunsul vine impasibil de simplu: e normal sa fie asa. Dezvoltarea economica inregistrata de asiatici si-a pus amprenta si asupra sportului, dar mai ales viziunea si interesul lor au ridicat sportul la general si tenisul in particular la grand de top. Atentie Europa, esti din ce in ce mai mult in pericol! The winners takes it all!
Si trecem mai departe, desi sunt multe lucrurile care se intampla in circuit si au legatura stransa cu asiaticii-performante-infrastructura.
Sunt multe dezechilibre intre juniori si seniori, iar cea mai vizibila este la fete unde din atatea rusoaice prezente in topul profesionist nici o consoarta nu se inghesuie sa acapareze cumva locurile fruntase la juniori. Explicatia ar fi simpla, de la 14-15 ani toate rusoaicele joaca pe bani si cu asta basta, va convine sau nu, dar asta e si realitatea din teren.
Ce e paradoxal e insa prezenta romaneasca la fete, in topul junioarelor, probabil in curand si la baieti, caci ultimul clasament Tennis Europe din data de 18 decembrie arata neverosimil faptul ca Ghilea ocupa locul 1 si Porumb locul 4 ( categoria 16 ani ). Fetele sunt acoperite total, caci din urma vine linistea cu Dinu si Radu Ingrid pe podiumul european in dreptul locurilor 1 si 2 ( categoria 16 ani ). Poate ca paradoxul va disparea totusi, pentru ca iata ca Cirstea, Niculescu, Olaru avanseaza treptat catre varf, in timp ce poate la anul Crivoi va ajunge langa Hanescu, dar cu greu fac o comparatie cu asiaticii. Sunt optimist, dar paradoxul ramane, caci infrastructura in Romania la sport ( si tenis implicit ) nu exista, dar procese intentate si impunsaturi la TV avem din belsug. Hai sportivilor luptati pe teren caci conducatorii tarii si ai sportului ( si ai tenisului implicit ) sunt alaturi de voi, bineinteles la poze sau serate muzicale. E de ajuns si asta, caci daca vorbim lucruri serioase mai bine tacem din gura ca oricum vin sarbatorile si il deranjam pe Mosu'.
Iata cum SI prin aportul romanesc Europa mentine intr-un fel echilibrul pe harta mondiala a tenisului viitorului, sperantele existand in continuare, dar asteptand infuzia de incredere, capital financiar si vointa a celor ce conduc. Dar asa cum l-am auzit pe Bogdan Olteanu, unul dintre boierii politicii actuale, ma indoiesc inca o data ca vom reusi: "ce ne trebuia noua reinfiintarea ministerului sportului? Alte posturi de functionari, secretari de stat, centru regionale si tot asa? Sa cheltuim bani din buget aiurea cand puteam sa investim in alta parte ..."
Unde mancati-as chelia ta de destept? Ca ati tot facut-o si ati lasat sportul la anaghie, dar va bateti pe locuri la oficiala si spargeti seminte la un meci de liga campionilor, nu stiti cum sa apareti primii in poza langa cate un campion olimpic si tot felul de astfel de ipostaze.
"Drumul catre putere" se afiseaza mai nou peste tot, dar unde se ridica steagul Romaniei si se canta imnul national este un vis ce va ramane pentru noi un mare abis.
Europa suntem cu tine, dar mai avem mult pana sa te ajungem in asa hal incat sa putem pune umarul la batalia continentelor in sportul alb. Pentru ca aicea la noi circuitele capetelor patrate sunt incinse de atata ciolan ...
Cu drag,

La o clatita!

"Coach ... o clatita?"
"Alex ... DA" ...
A fost un schimb rapid de mesaje ce a declansat inceputul retrairii amintirilor trecutului alaturi de unul dintre sportivii indrumati aproape patru ani, un sportiv de care am ramas atasat sufleteste si cu care am stabilit in mod mutual petrecerea timpului la discutii si sfaturi in mall-ul Vitan ori de cate ori am avut ocazia sau nevoia sa vorbim despre tenis, viata, intamplari, susanele ... practic orice.
Inainte de a primi mesajul venit subit pe inserate, in aceeasi zi de joi de decembrie ploioasa m-am intalnit cu el pe teren ...
"Buna ziua coach! Ce faceti?"
"Buna Alex, bine, la antrenament" ... si am pasit catre scaunelul asezat intre terenul unu si doi al greenset-ului de la CNT, invelind manerul rachetei cu un grip si privind alene in jur, timp in care el si partenerul de joc isi terminau pregatirea cu cateva serii de servicii.
Intre timp Sergiu a venit si a preluat stafeta terenului de la Alex incepand incalzirea specifica, eu ramand tintuit locului si urmarind in gol schimburile de mingii. Alex a terminat incheierea, exercitiile de stretching, a vorbit cu antrenorul si dupa ce si-a schimbat tricoul a venit si a acaparat atat la propriu cat si la figurat universul meu asezandu-se cuminte in fata mea pe banca. Au trecut sute de secunde in care mi-a povestit atat de multe intamplari traite de cand nu ne-am vazut incat stersesem cu buretele starea deprimanta instalata pe parcursul zilei. Intr-un final a plecat cu greu, caci mai avea de urmat programul de pregatire fizica, dar m-am incarcat inimaginabil de mult cu povestirile lui spuse la intensitate vizibila, iar el s-a descarcat parca de o greutate permanenta: sa-i spuna lu' coach ce a mai facut el. Si, by the way, cica in Gabon e super tare ca si conditii ...
Usa balonului s-a invartit, am ramas nostalgic si am continuat alaturi de Sergiu. Pana cand mesajul a venit, un serviciu placut la care am returnat instantaneu cu drag.
"Mai tineti minte coach .... ?" la multiplu, amintiri la care am inserat atat de multe altele si seara s-a asternut total. Am plecat sfarsiti de oboseala dupa ce am doborat ditamai portiile de clatite si am interactionat inca o data incarcandu-ne reciproc bateriile.
"Multumesc Alex de invitatie si tratatie!"
"Eu multumesc coach, pentru tot, placerea a fost inca o data a mea" ... si am plecat "reloaded", invartind cheia in contact, ascultand Radio Romantic tot drumul pana acasa, retraind inca o data succint amintirile alaturi de el si ignorand toate flashurile primite de ceilalti conducatori din trafic. Pentru mine timpul ramasese pe loc.
Sunt astfel de momente care vin si schimba multe si astfel imbatranesc atat de frumos alaturi de ei cei care isi amintesc din cand in cand ca au trecut prin curtea lu' coach, primind cate un telefon, mesaj sau convorbire pe skype ca in cazul lui George Tibil din Bruxelles, a Oanei Oprea din Pulmann-Washington, a Mariei Datcu din Florida ... ma pregatesc sa termin caci maine Andreea, Sergiu si de sambata Ema, apoi de luni si Cristi imi vor umple sarbatorile cu bucurie caci nicaieri nu e mai frumos ca pe terenul de tenis muncind pentru a reusi.
Cu drag,

Cum poti deveni coach ...

O propozitie si trei puncte de suspensie ce produc ravagii senzuale celui atat de excitat de dorinte ascunse de a servi imparabil servicii kick cu tenta ascunsa de as mascat valorificate din pacate nu pe terenul de tenis ci in birouri si spatii inchise.
Este si titlul unei carti aruncata parsiv cu iz de cadou iscalite frumos de mana si stampilate cu stampila rotunda, un act de cultura limitata ce demonstreaza poate orice, dar nu si fair play educativ.
Este si o intrebare sincera adresata poate din dorinta de a cunoaste mecanismele institutionale care elibereaza intr-un final acel atestat profesional prin care o persoana este calificata sa presteze servicii.
Este intr-un final si o dilema romaneasca a unui indoctrinat profund ce poate nu poate face diferenta subtila a termenului englezesc "coach" de ceea ce poate fi tradus, cu atat mai mult cu cat ii greu sa diferentieze nickname-urile acordate de ceillati de cele autoproclamate. Cand un sportiv iti spune coach ca asa simte el, e ceva. Cand ii spui TU sa o faca, atunci e complet altceva.
Si mai pot fi multe ce nu mai merita atentie ...
Acest material este un retur agresiv la o tentativa obscura de serviciu pe la spate, este o incercare de detaliere a ceea ce poate fi citit pentru a ajuta pe cineva sa fie mai bun in ceva si nu ceva ce invata teoretic ceea ce se castiga intr-un alt timp si spatiu decat cel caligrafic, este un raspuns sincer repetat si azi pe blog referitor la cei ce elibereaza diplome de coach si intr-un final este ceea ce nu pot inghiti personajele care au dat de un cui greu de digerat: eu.
Voi continua noaptea tarziu caci acum ies pe afara sa inoculez aer rece de iarna democratica ... cititi maine dimineata ...
...
De aici preiau ceea ce am lasat neterminat, dar nu vad de ce as mai juca macar un set scurt cu opozitia distructiva.
Cum poti deveni coach? Dupa patru ani de facultate e raspunsul. Si dupa macar o zi petrecuta in spatele unui sportiv sprjinind, si poate dupa o zi petrecuta departe de casa in turneu, si poate dupa ce un sportiv castiga primul meci oficial . . . si poate dupa ce macar un sportiv iti vine si a doua zi la antrenament pentru a se pregati alaturi de coach.
Am primit o carte de citit, caci de aici a plecat povestirea, dar cred ca deja am citit-o de atat de mult timp ... "Cum poti deveni coach" ... Mai am cateva zeci de pagini de citit insa din Musashi.
PS: de sarbatori se ofera cadouri. Unele sunt cu dedicatie, majoritatea sunt semnate, dar aproape niciodata nu sunt si stampilate cu stampila. Sau ma insel eu?
Cu drag,

Poate ca va fi mai bine ...

Sportul se poate declara multumit ca la masa bogatilor s-a decis ca mai are loc si el, trecand teoretic de la statut de agentie la statut de minister, un lucru imbucurator pentru un flamand de metal sportiv ce asteapta ziua cea mare cand va fi sprijinit asa cum trebuie. Scrie in protocol, scrie in programul de guvernare, scrie ca va fi bine sau mai bine pentru sportul romanesc incepand cu zilele urmatoare, desi criza loveste din si in plin in sistem. Oricum ai da, minister e mult mai bine decat agentie, lucruri palpabile ce dau sportului sansa sa spere la supravietuire.
La subsolul realitatii treaba merge fumegand mirosind puternic a funingine si asteptand miraculos odorizantul politic menit sa traduca promisiunile teoretice in maruntisuri practice asezate totusi in fata ochilor celor ce se afla in prima linie: sportivii. Numiti si strigati in cercurile straineze sub numele de "romani" ei strang cu strasnicie din dinti la fiecare zi trecuta coafand greutatile in fata lumii si concurand cot la cot cu ei ce au indiscutabil mult mai mult, si nu in teorie, ci in practica. De extrem de multi ani Romania postdecembrista a imprastiat manifeste guvernamentale in mii si mii de directii trasand prioritati nationale "orice" dupa criterii indubitabil de indoielnice, stergandu-se la fund de fiecare data cu, poate, singurul reprezentant de frunte al diplomatiei traditionale: sportul. Bravo nationala fantastica de fotbal din 94, bravo nationala de gimnastica, bravo handbalul la fete, bravo canotajul, bravo sportule ... ai ridicat steagul Romaniei de fiecare data, iti multumim, dar acum ia-ti talpasita ca avem altele pe cap.
Poate ca asa este, poate ca e greu, poate ca e cum vreti sa fie. Dar e prea de tot ca mereu si mereu sa ne facem ca facem ceea ce ar trebui sa facem pentru cei care fac totusi "ceva" extrem de bine. Ce spuneti de legea sponsorizarii? Halal sprijin pentru aur olimpic, mondial, european, national. Ce spuneti de normele financiare in sport in care sunt ramuri ca tenisul in care nu se pot premia turnee de Grand Slam de exemplu? Ce spuneti de baza materiala minima necesara unui sportiv de performanta? Si uite asa se asterne linistea ...
Poate ca va fi mai bine in viitor, dar eu ma indoiesc sa cred ca vom reusi. Avem insa un as in maneca si anume ministerul. Poate ca ... ma voi insela si m-as bucura sa fie asa.
Cu drag,

Mosule ce header ai!

Ati dat click si ati nimerit bine sau in acelasi loc unde vroiati sa navigati from the begining ... blogu' lu' coach, asa ca nu va impancientati daca la header Mosu' isi face de cap. Are dreptul caci e luna lui cu atat mai mult cu cat poate ii scapa si lui ceva din sac la cata promovare ii fac :)
Mereu am crezut in varietate, dinamism si noutate ca si factori ai progresului imediat cu aplicatie pe termen mediu si lung, dar uneori nu e de ajuns sa si mentii ceea ce construiesti direct sau indirect daca te zbati sa dezvolti SI prin intermediul lor, uneori acceptand situatia de fapt si inghitand in sec jocurile de culise ale stapanului permanent: banul. El face si desface ademenind treptat tot ceea ce poate fi nepatat argumentand stupefiand de logic ca valoarea se plateste cu "lovele". Asa si este, pana la urma ... Oricat de mult te-ai zbate sa acoperi gaurile, oricat de mult te-ai lupta sa sprijini la nivelul maxim al posibilitatilor avute, oricat de mult ... tot timpul va fi prea putin. Undeva, cineva, ceva, altcineva gaseste acel surplus diabolic ce atrage parsiveste, cu atat mai naspa ca de cele mai multe ori e atat de insignifiant surplusul incat iti vine sa cauti un loc linistit, sa te asezi frumos in fund, sa tragi aer in piept si sa inchizi odata cartea junglei. Intr-o lume nebuna exista numai solutii nebune, dar parca totusi asta nu e totul.
...
Traim in deceniul contrastelor puternice...
Nici nu s-a uscat cerneala pe decretul lui Basescu caci Stolojan a si demisionat lasand o tara intreaga cu gura casca intr-o situatie de criza in care numai "politicieni tineri sa se afirme" nu avem nevoie. Urmeaza alegeri la Cluj, alegeri la partid, lupte in aliante, bani aruncati de pomana iar si uite asa criza se adanceste vizibil. Politic e furtuna pe mare. Si asta nu suna bine, caci fiecare tentacul al caracatitei politice afecteza zumzetul urbei si sugruma tacit fiecare licarire.
In aceste vremuri tulburi sportul isi permite si luxuri excentrice de a jongla cu banii din dorinta de a satisface poftele demagogice de teatru ieftin ale celor ce au citit pe Catavencu o data si cred ca merge una mica sceneta la Poiana Brasov. Vorbim de tenis si de contrastele culorilor politice aparute din senin ce sunt finantate dualist, in decembrie si apoi ianuarie, pentru un joc de-a ascunselea prin plapuma calduroasa a culoarelor FRT: uite presedintele, nu e presedintele. Unde e presedintele?
"Alegerile le FRF nu se castiga cu mainile curate" este o realitate marturisita de Gica Popescu la GSP vis-a-vis de sefia fotbalului, un feedback citit pe buzele Sandei Dragomir si ale lui Florin Segarceanu dupa episodul crunt inregistrat sub Tampa acum ceva zile. Nu stiu fiecare cum analizeaza toate astea, dar numai incertitudine nu avea nevoie tenisul acum cand si pe scena politica situatia se prezinta la fel. Cu atat mai mult cu cat pentru prima data de la Revolutie se stipuleaza scris intr-un act de guvernare termeni ca: " turismul si sportul". Urmeaza noi alegeri la FRT, urmeaza noi dispute intre aliante, urmeaza iar acelasi tipic mancator de bani folosibili la altceva, timp si nervi degeaba.
Ilie a spus ca nu, apoi ca da, apoi un da onorific, acum e liniste. Ce sa mai intelegem din toata tevatura asta? Ceea ce a spus Gica Popescu? Ceea ce nu a spus Teodor Stolojan? Contraste si iar contraste intr-o lume nebuna ce "in situatii extraordinare sunt necesare solutii extraordinare". Bravo nenea Geoana, ca asa-i SI in tenis.
Cu drag,

Sahul zilnic

Bag cheia in contact, astept cateva secunde pana motorul toarce un pic mai lin, schimb canalele de radio pana ma opresc la unul ce simpatizeaza cu starea de moment si accelerez usor schimband dintr-a-ntaia in a doua. Semnalizez la stanga, urmez intentia. Apoi dreapta, intru pe straduta principala, simt cum se incalzeste oleaca in habitaclu si extaziat ma linistesc instantaneu caci am demarat cu succes catre antrenament. Iar stanga, stanga din nou, intru pe banda mea de mers, ajung la Big Berceni si ... frana. Pietonii trec prin fata, prin stanga, prin dreapta, prin spate, peste tot, ignorand total caroseriile de tabla. Mda. Dar mai fac un metru si iar ... frana. Melodiile incep sa se schimbe treptat, acele ceasului in concordanta, numai pozitia masinii mele ramane aproape pe loc. Avansez chinuit aducandu-mi aminte de orele de chimie din liceu in care progresul era la fel de greoi si sper ca in curand sa nimeresc un culoar de linie de tramvai pe care sa o zbughesc cumva, caci pana cand sa tina criza?
Au trecut 20 de minute si am ajuns in sfarsit la liman. In fata mea, Vacarestiul in toata splendoarea lui isi deschide amforele invitandu-ma la sah. Intr-o fractiune de secunda cuprinzi toate culoarele, toate piesele de pe tabla, toate mutarile logice, apoi ilogice, dai drumul la ceas si ... mai ramane o intrebare: sefu', respectam regulile sau merge cum o fi?
Nimeni nu raspunde, poate doar reculul constiintei proprii. Daca o ascult, intru inapoi la ora de chimie. Daca nu, risc sa ajung la o dicutie filosofica cu militianu'. Fie ce o fi . Bag in viteze, intru pe avarii, fac stanga la primul scuar de tramvai, traversez tot ce inseamna beton bulevardist, dreapta repede printre blocuri, dau prioritate la ce vine ... yuhuuuu, i-am pacalit. Extaz maxim once again, adrenalina reusitei si ... frana. Am ajuns la prima mare intersectie!
Ma desumflu repede caci parca e un cosmar. In fata blocat. In spate blocat. Printre noi aceeasi pietoni misuna de zor. Si eu? "Well done" aud in surdina, "the first level succesfully completed" ... "press start to begin the second level" ... si uite asa incepe noua confruntare de sah. Si inca una. Si inca una.
Intr-un final ajungi la destinatie, epuizat atat mental cat si fizic. Te dai jos din masina, tragi aerul rece in piept si pornesti la drum intr-o noua zi. Ce a fost mai usor a trecut, acum incepe greul.
Cu drag,

Spun da, dar simt ca nu ...

Nu se intampla de multe ori in viata sa spui ceva ce difera de ceea ce sentimentele dicteaza, cu atat mai mult cu cat uneori apare de nicaieri antagonismul perfect ce distanteaza vorba de trairi la capetele opuse. Dar se intampla totusi si cand clipa "H" vine deciziile devin episoade de lupta de gherila pe un front interior decimat de incertitudine ce isi doreste parca mai mult ca oricand sa scape.
Diseci o minge aruncata la fileu in tot atatea feluri in care esti capabil sa o faci coaguland cauzele si efectele tuturor solutiilor gasite. Analizezi firul logic a ceea ce poate fi constructiv si impingi certitudinea in spatele necunoscutului sperand ca pas cu pas scenariul va fi asa cum ti-l doresti tu. Dupa tot atatea minute de dus-intors ajungi in pragul egalitatii. Ce sa faci? Sa mergi pe rational sau pe ce dicteaza inima?
Intr-un final alegi ceva, iar mai departe timpul iti va demonstra parsiv calitatea deciziei luate intr-un moment de anaghie decizionala in care nimic parca nu inclina balanta, moment in care antagonismul interior va fi iarasi la vedere: vei fi bucuros sau trist, doua stari ce totusi sunt atat de diferite dar atat de aproape de a fi evitate sau nu de acel momentum de inspiratie ce consta in cateva secunde de decizie.
Ce poate fi mai complicat? Imprastierea gandurilor in directii ce implica si terti. Si nu de oricare, ci de aceea de care iti pasa. Sunt putini, poate, cei carora le pasa si de altcineva in situatii de cumpana, dar la cei care exista totul se transforma in focar. Oricum o dai vei gresi fata de el, fata de ceilalti, fata de tine. Nu exista situatie de mijloc si astfel balanta se incarca si mai mult cu balast emotional, atat de o parte cat si de alta, impingand daca mai era nevoie la o analiza dura a ceea ca urmeaza sa decizi. Si incepi sa iti asumi responsabilitatea.
Spui DA pentru ca asa vrei sa fie, dar simti NU pentru ca nu asa iti doresti sa fie. Si de aici incolo incepe calvarul efectelor asumate. Dar totul merge inainte.
Ce conteaza totusi cel mai mult? Ca ai incercat sa fie bine luptand pentru fiecare portie umana implicata, pierzand energie din dorinta de acoperi cat mai mult din negativul iminent.
Ce se poate face mai mult? Sa spui DA sau NU analizand ceea ce e mai bine pentru tine. Indiferent ca o gandesti sau lasi frau liber sentimentelor. Tertii se vor descurca. Desi poate ca nu asa bine, dar a satisface nevoile altuia inaintea satisfacerii nevoilor personale inseamna disconfort impins mereu si mereu inainte spre un capat al drumului presarat cu riduri existentiale.
Ce as face eu? As spune DA, desi simt ca NU, dar de ce nu DA, cand toata viata am mers pe NU?
Cu drag,

Mocirla visatorului etern

Metodologic de ingenios a fost sa fie acest timing indubitabil de norocos al numararii electorilor contratimp si contraintereselor, la mustata ratandu-se votul liber exprimat in hartii secrete aruncate in urna pazita cu strasnicie de comisii ... un episod atat de rar si atat de dur incat deja pana la aceasta ora s-au scris ceva randuri, devenind, poate, Audienta Generala a saptamanii pe langa Audienta Generala a politicii romanesti. Inca o oglinda a ceea ce ingurgitam zilnic si inca o dovada ca nu criza economica este un dusman de temut, ci romanul incapabil de progres democratic.
Ce a fost la Brasov au timp sa povesteasca ei cei care au crezut ca democratic iti poti castiga dreptul la evolutie, ignorand sechelele comuniste de tip dictatorial in care mereu trebuie sa fie intr-un anume fel, spulberand dreptul castigat in urma sangelui varsat de tineretul Romaniei in acele zile de decembrie '89 si readucand teama in sanul unui conglomerat de visatori ce au sperat pana azi ca inainte va fi bine. Avansam cu tupeu inapoi instaland luptele de gherila controlate tactic dinainte in ideea ca asa razboiul cu noi va fi castigat fara doar si poate, impingand la epuizare rabdarea si intelegerea tribului, pacalind si subjugand clasele de baza ale piramidei sociale, distrugand si stergand cu buretele orice urma de speranta asupra viitorului.
Nu am inteles niciodata aceste lupte duse intr-un mod atat de barbar, cu atat mai mult cu cat candidatii converg impreuna spre acelasi scop unitar. Nu am inteles niciodata toate aceste ghionturi indreptate distructiv unul contra altuia, cand destul de simplu este sa intelegi ca daca sportivul nu ar fi, restul nici atat. Nu am inteles niciodata de ce cel mai important este presedintele, cand niciodata el nu va avea intaietate inaintea sportivului, cu atat mai mult cu cat presedintele raspunde de satisfacerea nevoilor sportivului. Nu am inteles multe, dar tineretea bat-o vina poate fi o scuza, cu atat mai jalnica cu cat lectiile primite sunt din ce in ce mai puerile, cu atat mai mult cu cat logica si bunul simt incrustate de familie se bat cap in cap cu realitatea josnica afisata si prelucrata manual de cei ce sunt in postura de regizori.
Nu comentez cele intamplate la Brasov, dar ma lasa impasibil pentru ca stiam ca putem sa ducem spectacolul invers definitiei dictionaresti la cea mai joasa spita a mizeriei umane, dar nu credeam ca avem si taria de caracter sa o ducem la indeplinire. Patetic sfarsit al unui inceput promitator de drum pentru un sport ce avea nevoie de vlaga si nu de plumb agatat de gat.
Ati butonat fiecare site-ul FRT, OpenTenisul si TenisInfo, ati cautat online media romaneasca pentru a sustrage repede cat mai multe amanunte, dar mai stiu, si ca, fara falsa modestie, sunt atat de multi cei ce asteapta ca penelul critic al lu' coach sa telegrafieze detaliat orice. Am incercat in primele randuri, am renuntat la avantul zgandarit de puhoiul de puroi coagulat in sanul sistemului si am creionat cat am putut de abstract scarba existenta in ale mele plaiuri interne. Unii zic ca vine criza si va fi dezastru, eu zic ca vine regresul cauzat de mocirla mlastinoasa in care visatorul eminescian a trait cu impresia ca Luceafarul e sus pe cer.
Si nu asa sta treaba. Ati servit parsiveste, am inghitit in sec toata ocara, dar al dracului de retur iata ca vine declansat secvential de automatismele trecutului glorios:
1. La piata cand ma trimitea mama dupa mere cu banutii in mana aveam de ales dintre cele expuse, niciodata din cele pe care le doream, dar care nu existau la vanzare. Caci daca veneam acasa fara mere, macar la o intrebare aveam de raspuns. La FRT trebuia ales marul cel mai mar dintre cele expuse, pentru ca asta era ceea ce aveam de facut, dar "s-a dat vrabia din mana pe cioara dupa gard". Pe ei cine ii intreaba intrebarea?
2. Cand am dat suta de metri la admiterea ANEFS, tin minte ca alergam pe culoare cate 4-5 sportivi odata, cu ambitia de a iesi primul si de a intra la facultate. Nu imi aduc aminte sa fi alergat si iesit pe locul I, dar declarat pe locul II pentru ca Usain Bolt nu s-a prezentat din motive personale, caci daca ar fi venit nici nu s-ar fi pus la indoiala cine ar fi fost campionul. Aloooo, asta nu contest sub nicio forma, dar aici au alergat altii. La FRT Dragomir si cu Segarceanu au alergat ca pacalicii si au constat ca arbitrul a declarat simplu "start furat", apoi i-a declarat vicecampioni impreuna si laolalta. Caci Ilie nu s-a prezentat din motive personale, caci daca ar fi venit nici nu s-ar fi pus la indoiala cine ar fi fost campionul. Aloooo, nici asta nu contest sub nicio forma, dar aici au candidat altii la o proba la care Ilie nu a fost nici macar prezent!?!
3. Electorii. Au fost cazati mai mult decat cei 111 necesari cu o seara inainte si s-au prezentat mai putini, dandu-i astfel sansa unica lui Steven Spielberg sa poata prelua scaunul regizoral de la Sergiu Nicolaescu de acum incolo, un epilog pilot apoteotic ce s-ar insuruba la fix dupa macelul din Jurasic Park. Dar nu e bai, caci propun urmatoarele pentru urmatoarea runda de peste 30 de zile:
a) electorii prezenti la Poiana Brasov cu o seara inainte care INSA nu au intrat la vot a doua zi dimineata ( din motive obiective, fireste !!! ) sa NU participe nici la Adunarea Extraordinara din ianuarie, la aceea adunare participand NUMAI cei prezenti si bifati pe liste. Ulterior sa se desfiinteze statutul de membru din motive de neindeplinire a calitatii de membru cu drept de vot.
b) electorii care nu au ajuns NICI macar pana la Poiana Brasov ( din motive obiective, fireste !!! ) sa li puna mascota pe dreptul de vot din ianuarie si sa fie luati la purecat de ce au depus dosarele de reafiliere ca SI membru cu drept de vot cand ei nu si l-au exercitat.
c) publicarea pe site-ul FRT a celor doua categorii de electori, ca sa stim si noi peblea care sunt aia asa destepti.
Raman deci cei 104 -105 membrii electori care vor decide noul presedinte, cu o intarziere de ceva timp, numai buna ingurgitarii soricului parlit de Craciun.
Mai am ceva de spus: "Ilie, noi te vrem, dar tu ne vrei pe noi?" Ca daca raspunsul e da, atunci nu lasai tenisul sa ajunga in mocirla prezentului si veneai macar cu prezenta acolo unde NOI ne doream sa fii.
Cu drag,

To be or not to be?

The AG of the Romanian Tennis Federation?
Se spun atat de multe incat imi e deja scarba la propriu de ce scenariu va fi regizat in final la Poiana Brasov in cateva ore. Poate doar Sergiu Nicolaescu ar fi avut puterea si priceperea regizoreasca sa aduca sceneta la grad de frumos artistic, indulcind un pic setea de spectacol a romanului infestat de promisiuni. Caci cadrul desfasurarii fortelor ii convine de minune marelui maestru specializat in lupte unu contra multi, Mircea contra Baiazid, prezentul contra viitor ... si tot asa.
Imi imaginez perfid in mintea-mi diabolica cum Sanda isi va ordona tabara intr-un colt, Segarcea intr-altul, iar Tete in padurile Brasovului, asteptand ordinul venit calare de pe campul de lupta. Undeva departe Ilie asteapta decizia finala mizand pe citatul inversat "daca voi ma vreti, va vreau si eu", depasind cu nonsalanta si eleganta scena plina de pucioasa verbala.
To be or not to be? Poate doar Audienta Generala la televizor, ziare si imprejurimile Complexului Turistic, caci Adunare Generala a unei federatii de top e greu de crezut.
A spus el Tete Haradau ca tenisul a devenit parte integranta a unui sistem gigant numit industrie de spectacol, dar parca e prea de tot daca acum se incapataneaza sa isi demonstreze afirmatia, alipind fortat aceste jonglerii statutare alaturi de ale lui Bahrami, Leconte, Noah ... uitand insa ca ei au reusit pe terenul de tenis, in timp ce aici pajistea e clar diferita ca si cadru feeric.
Astept cu drag sfarsitul, desi ma indoiesc ca el va veni asa usor ...
Cu drag,

Progres ...

Pftiu ... cam asta este barometrul convalescentei instalate treptat in planurile lunilor de iarna ale lu' coach, strict profesionale, caci desi ar fi trebuit sa fiu "on fire" in competitii, parca soarta mi-a intins o cursa permanenta si m-a tinut acasa la mama in papuci. Ceea ce nu e rau, dar parca atat de ciudat mie ...
Planurile schimbatoare au adus si bune si rele, dar per ansamblu mai mult timp liber, lucru pe care oricine l-ar aprecia cu drag, cu atat mai mult eu care pizmas cum sunt il dipretuiesc de moarte. Asa ca l-am umplut cu atat de multe, dar atat de putine de fapt. Cam incoerenta expunerea verbala, dar doar e criza economica peste tot, nu?
Curat necurat e algoritmul progresului. Sau de cate zile e nevoie sa muncesti pentru a simti ca progresezi? Paradoxal e faptul ca stau in aceste zile in Bucuresti si lucrez cu Sergiu, caci in acest timp Andreea, Ema si Cristi sunt plecati fiecare la cate un obiectiv stabilit, si azi am fost martor la progres, desi in ultimele saptamani parca se batea pasul pe loc. La prima privire poate fi o senzatie de reusita. Sau o zi buna. Sau un vis frumos. Tot ce se poate.
Dar tradeaza dedesubturile traite vizual. Un dans specific de picioare imbunatatit combinat cu timing si ritm autocontrolat pe durata destul de lunga ... m-au facut sa transpir de bucurie.
"Sergiulica tata, ai inteles cum e cu ... ?" Si raspunsul a venit din joc, caci pana acum dadea din cap si mingea tot in coltul salii fara escala ateriza impasibil. Azi a fost altceva.
Cat timp e nevoie? Habar nu am. Dar stiu ca e nevoie de seriozitate. Ambitie. Disciplina. Si incapatanare. Asta le are Sergiu. Nu stiu daca va fi campion, dar va fi cel care progresa constant, treptat, in functie de ritmul lui de dezvoltare, care si asta e un pic fortat de subsemnatul. Pentru ca poate. Si merita. Si veti auzi de el. Il cheama Sergiu. Restul e bagatela.
De departe am primit un feedback. Incepea cu multumesc. Se termina cu multumesc. Si continea cateva randuri. "Am progresat coach! Ati avut dreptate cu ..." Uneori e nevoie de liniste si independenta pentru "a gasi" calea spre progres, desi personal consider ca aceste doua ingrediente te fac "sa simti" ca ai progresat. De cele mai multe ori ignori indicatiile de bine atunci cand gura-sparta turuie in continuu de toate, dar vin si clipele cand nimeni nu mai este langa si atunci apreciezi totul. Ma bucur ca a progresat, desi asta o stiam de mult.
De undeva de aproape, dar si de undeva de departe iarasi, primesc semnale de progres.
Imi e imposibil sa cred ca se poate asa ceva, din moment ce eu credeam ca toate depind de mine, de prezenta mea langa ei, de indicatiile mele, de ochiul meu critic si tot asa. "Pregatiti-va coach ca venim!" suna avertismentele ... si azi am inteles ca progresul e al lor daca ei si-l doresc si muncesc din pasiune, singuri si constienti pentru a reusi.
Bravo voua dragii mei ... si va astept la treaba. Caci viata e atat de naspa fara actiune!
Cu drag,

Tennis anyone?

Ca o surpiza placuta am vesti neoficiale ca uneori si din cand aproape zilnic blogu' se citeste ... intelegeti fiecare cum doriti aceasta afirmatie, dar mie mi-a cam dat de gandit oleaca vis-a-vis de ceea postez si mai ales de ceea este supus la analiza literara, morfo-sintactica si semantica in orele premergatoare cititului.Asa ca m-am gandit eu asa ad-hoc ca acest plin proces de campanie tenisistica cu bataie lunga spre anul ce vine sa scriu ceva si despre tenisul uitat de specialistii angrenati in grup in batalia voturilor.
Tennis anyone? este o intrebare retorica care seamana cu ceva de genu' caterincii politice de azi in care dupa ce s-au batut in campanii electorale, au constat ca uninominalul e un paradox, acum stagneaza la cate o masa de resturant acele negocieri si uite asa nici nu va incepe anul si ... incep grevele. Dupa Masters Romania si de fapt dupa Cupa Davis contra Indiei tenisul romanesc a amortit ca si proces de pregatire, fiecare fiind ancorat in vreo tabara, uitand parca ca tenisul se joaca non stop 365 de zile pe terenul de tenis. Sau nu? Sau trebuie si d-astea politico-teoretico-ciolan?
Urmeaza selectia de iarna pentru europene echipe, Australian Open si circuitele aferente pentru juniorii mari si seniori, Petit As-ul si celelalte turnee pentru juniorii mici ... plus intrarea in circuitul ITF Pro's si nu numai. Ce facem, incepem si noi cu o greva sau merge si asa primele luni ca oricum traim din ce am acumulat?
Si uite asa intri in baloanele de tenis ale Romaniei de azi si incepi sa te uiti in stanga si in dreapta, fluieri un pic si te intrebi retoric: tennis anyone?
Not this month ... this month is a promotion: voting tennis in Poiana Brasov!
Cu drag,

Valetul cui sunt eu?

Ma intreb asa retoric de ceva ore vis-a-vis de alegerile princiare ale FRT de peste cateva zile, un subiect destul de delicat atacat deschis totusi in paginile blogului lu coach in trecut fara a influenta sau crea impresia ca as duce crucea vreunui candidat sau candidata. Cel putin asa mi-am dorit. Ce ati VRUT sa intelegi voi, asta e altceva.
Luptele sunt stranse, programele adiacent asemanatoare ca si structura, promisiunile din belsug, oamenii parca sunt diferiti: o regina, un rege, un print si ... generalul. In aceste zile orice afirmatie este repede catalogata, orice opinie directioneaza direct atasamentul sau nu fata de un candidat, orice este repede structurat in functie de urechea ascultatorului ... astfel ca e poate e mai bine sa taci decat sa spui orice. Oare? Oare nu am castigat dreptul de a vorbi dupa decembrie '89? Ba da, dar si pedeapsa celui ce o va face.
Clar este ca nu sunt valetul niciunuia, dar cu siguranta am o opinie. Ce spune fiecare despre fiecare este de cele mai multe ori eronat, dar ce rost mai are sa incercam sa despachetam fiecare lucru? Sunt valetul tenisului. Si doar atat.
Mi-ar place sa avem generalul la comanda, regina la fete, printul la baieti si regele la organizarea turneelor, ultimii trei coagulati de mister Dron.
Mi-ar place sa avem cluburi si sportivi, centru national si loturi nationale, statut-uri legale ale sportivilor si antrenorilor, management si marketing, tenis si tenis ... asta mi-ar place mie.
Si nu numai. Mi-ar place multe. Mi-as dori la fel de multe. Dar cand le spui devii repede valetu' ... valetul cui? Al tenisului dupa mine ... Dar nu asta e elocvent acum. Nu tenisul si ce va urma. Doar cu cine votez. Asta e centrul universului pentru ei. Ei bine, votul e secret. Dar v-am spus ce mi-as dori eu, nu ca altii ce isi schimba decizia la fiecare colt de strada in functie de cine vine la strans mana.
Cu drag,

Diferenta de optica

In urma cu aproximativ cinci ani, intr-o luna de februarie friguroasa, eram cantonat undeva in Danemarca la doua turnee ETA under 16 si intamplarea face ca ziua de ieri sa imi aduca aminte de ceva anume, simplu la prima vedere, dar atat de diferit ca si optica de viata sau comert constructiv, daca vreti.
Am facut pe mosu' si am scos ragacea de copil in oras, sa vada bradul din piata Universitatii, patinoarul de la Unirii, casutele amenajate in jurul lui, pana si pe mosu' primariei. A mers ce a mers pana i s-a pus pata ca vrea la jocuri acolo "unde am mers cu tata si cu tine" si nu a mai fost chip de pacalit. Hopa in spate si val vartej la jocuri cu destinatia etajul 4 al magazinului Unirii, un amalgam de spatiu cu locuri de joaca pentru adulti, copii, copii mai mici, restaurante si fast-food-uri.
In paralel in trecutul amintit mergeam zilnic timp de o saptamana cu trenul din Copenhaga pana intr-o localitate-satuc numita Rungsted-Kyst si viceversa pentru a participa la turneu intr-un complex sportiv aflat la marginea pustietatii, un complex ce cuprindea doua sali de tenis pe carpeta ( 9 terenuri ), 14 sau 15 terenuri de zgura outdoor, o sala de patinaj-hochei, birouri, inca o sala de nu stiu ce sport si o sala acoperita cu bazin, sala de fitness si un fel de fast-food flancat de cateva masinute de joaca pentru copii.
Ehhh, legaturile sunt multiple intre cele doua evenimente, cu atat mai mult asemanarile si/sau diferentele, dar ceea ce m-a frapat puternic a fost privirea nepotelului la terminarea unui joc.
Aproape in fiecare locusor de joaca sunt aparatele acelea patratoase cu geam de sticla unde bagi o fisa si prin intermediul unui brat metalic terminat cu o gheara din 3 elemente si dirijat de o maneta prinzi cate un maimutoi din maldarul de jucarii aruncate inauntru.
Am bagat o fisa, am prins maimutoiul, dar cum l-a ridicat bratul masinariei, cum l-a aruncat inapoi. "L-am prins Ovidiu, trage repede de el" urmat de "A scapat catelul" si un zambet initial transformat in dezamagire. "Mai baga o fisa, eu vreau catelul" si ordinul a fost executat, cu aceleasi scenariu deplorant. "De ce nu vrea catelul sa vina la mine?" si da-i o explicatie logica, dar degeaba, el vroia catelul, un lucru normal de altfel din moment ce a bagat fisa si il si prinsese. A urmat a treia fisa ... nu stiam ce sa fac, sa ii cumpar unul? ... "eu il vreau pe ala!" ... k ... sa mai bag fise ... "Da, da, da" , striga nepotelul ... cateva zeci de secunde in care societatea a pacalit un copil, iar el acum asa a inteles: "masinaria nu a tinut cu el, catelul era al lui". A uitat repede, dar ramane imaginea vie.
Cu atat mai mult cu cat in satucul danemarcian al anului 2004 ma aflam tot eu la comanda unui astfel de aparat, ghiftuit de un carnat specific combinat cu o ditamai portie de cartofi prajti si pus pe facut cadouri acasa. Cu cateva zile primisem un sms cu vestea nasterii nepotelului si astfel am zis:"de ce nu, un maimutoi pentru nepotel". Am luat o fisa si copilul din mine a inceput sa prinda culoare. Yuhuuuuuuuuuuuuu si primul maimutoi, tin minte si acum, alb cu rosu l-am prins din prima. Am mai cerut o fisa, un alt maimutoi. Apoi inca doua, inca doi maimutoi. Si, surpriza, am intins banii pentru inca o fisa, la care un barman gras a intins fisa: "this is for you, it seems you enjoy!" ... nici nu am stat pe ganduri, i-am multumit si al naiba aparat, a rasplatit inca o data "munca". Patru maimutoi platiti si unul gratis, patru fise si tot mai multe rasplate.
Multumesc straine pentru ce am primit atunci, zii multumesc romane pentru ce ai primit ieri. E totusi o diferenta de optica ...
Cu drag,

Mosule, ce mi-ai adus?

Neatza de mos Nicolae, dar repede vine returul: Mosule, ce mi-ai adus? Nu e de ajuns doar sa spui ca de obicei si sa isi vada fiecare de ale lui?
E o zi ca oricare alta in calendarul patratos de pe perete, asa ca nu vad diferenta, pana cand aud impartial: "Mosule, ce mi-ai adus?" Opssss .... Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, in jos, in sus ... poate-poate privirea taios de dragalasa a micului-gigant isi schimba macar un pic tinta. Nu e loc de intrebari, azi sunt mosu', nu tu Ovi, nu tu coach, nu tu altcineva ... azi sunt mosu' si repede trebuie sa fac una mare minune sa fac pe mosu' ...
"Ma duc la sacul de cadouri !" si am scapat momentan ... dar nu tine.
Asa ca mosule, trebuia sa imi spui ca lucrez sub franciza azi ... sau ar fi trebuit sa stiu? Am fugiiittttt ...
Cu drag,

Viata ca o competitie

Demult zic " inca una si ma duc " care incotro o fi sa fie. Zilnic plec de acasa de dimineata cu o lista de facut si ajung seara sa constat ca multiplul de "n" tocmai l-am indeplinit ca norma si mi-e ciuda ca tocmai ce spusesem " inca una si ma duc ".
Parchez masina in vacarmul centrului national al zilelor noastre in care se sparge asfaltul la greu, imi i-au la purtator racheta si cele cateva mingii conform bugetului aprobat si ma indrept agale spre practice court-ul desemnat. Desi intrat in balon, ma uit in stanga, ma uit in dreapta, recunosc personajele, inghit in sec cateva minute, dar parca ma simt ciudat:"sunt la tenis?" Al meu sportiv e obosit frant, ritmul lui e sinusoidal identic si la fel ca hartia colorata de acul seismografului la ananghie, silabisesc ceva ce poate suna a indicatie, ma fac ca ma prefac ca merge bine pentru cateva minute pana imi sare tandara si ...
Timpul trece si antrenamentul continua. Pentru sportiv, pentru mine mai putin.
Pe un alt teren, unul striga, celalalt striga, antrenorul striga, tenis insa? Mai putin.
Au mai ramas cativa pitici ce linistiti dau la cos pe inca un teren acoperit. Parca acolo se joaca ceva tenis, desi dupa cateva serii se aude autoritar:"strangeti mingiile" ... mda, era doar un antrenament ordonat.
"Inca una si ma duc" imi aduc aminte ca se spunea demult la antrenamente. Ulterior berea Ciuc a preluat si a facut un indemn: "Inca una si ma duc, bere Ciuc!" Principiul e acelasi: mai dau una buna pentru mine si apoi plec. Un fel de emulatie nebuna bazata pe orgoliu personal alimentat de dorinta de a fi cu un pas inaintea celuilalt, adica o lupta continua cu sinele de a tine ritmul inca una minge in teren contra restului lumii.
Teoretic, ca practic e mai greu. "Ce dom' pofesor credeti ca eu nu vreau? Credeti ca e asa usor?"
Pentru ei e greu sa faca, pentru mine e greu sa accept ca ei nu pot face, desi se plang majoritatea , de exemplu, ca sunt obositi. Obositi de ce? Si aici incepe maratonul motivelor, pe care eu le cred si le accept, dar batalia timpului se da constant. Tenisul are momentumul lui pentru fiecare, el nu asteapta pe nimeni si ceea ce e si mai important, el nu roaga pe nimeni.
"Inca o experienta mai incerc si ma duc" suna cunoscut mie caruia viata a devenit o competitie, dar un slogan strain celor ce traiesc tenisul doar metafizic.
Cu drag,

Strategie sau punct cu punct?

Jocul competitional, pe puncte, pe bani, pe ranking-uri cred ca ar trebui predat teoretic tuturor celor ce sunt implicati in echipa de doi vaslasi. Dintr-un motiv simplu: prea stiu amandoi o gramada despre jocul de antrenament. Pornind de la tehnica, avansand la tactica primara, jongland cu elemente de motricitate combinate cu pseudo procedee mentale.
"Ce facem azi la antrenament?" ... si de la un anumit nivel, sa-i zic juniori mici, atat sportivul cat si antrenorul concep un calup de exercitii ce pot fi adaptabile, variabile, plictisitoare ... cum vreti dvoastra, dar nu raman ca in fata tablei de sah la o mutare surpriza a necunoscutului de genu': "O sa am meci, cum joc?"
Oppsss ...
Sunt cateva directii unde se poate merge cu discutia in functie din ce directie bate vantul, dar ma opresc la una intalnita din 3 posturi: de jucator, de antrenor al unui sportiv si de antrenor al unui sportiv implicat in acelasi turneu in care un sportiv a patit aceeasi ... problemutza de sah.
Teoretic sa reducem toata povestirea la: urmeaza doua-trei turnee, ultimul fiind cel mai important ( sa spun Grand Slam , ca sa fie explicit ), antrenorul modeleaza pregatirea si planifica intrarea in forma sportiva cu un varf maxim in saptamana de obiectiv ( daca sunt sportivi care pot mentine forma sportiva pe mai multe saptamani atunci e si mai bine ), pleaca la drum si in mijlocul crizei competitionale a primului turneu la care participa sportivul, dupa ce castiga meci de meci, devine obosit sau pe cale sa oboseasca ... daca continua in ritmul asta. Si mai are inca doua astfel de saptamani.
Intrebare cu doua capete:
1. Sa renunte la meci/turneu si sa se odihneasca sau pregateasca pentru urmatoarele, in special pentru turneul de obiectiv?
... sau ...
2. Sa lupte punct cu punct la fiecare meci/turneu? Pentru ca oricum castiga ceva palpabil ( se afla deja in faza avansata ) si nici nu are cum sa stie ce se va intampla in viitor, poate se accidenteaza Doamne fereste, nu?
Voi ce ati face? Daca se poate argumenta fiecare comment ar fi benefic!
Cu drag,

Neata ...

Pentru prima data de cand blogu' a iesit la lumina zilei virtuale scriu si postez un articol ... dimineata, dintr-un motiv de conjunctura: timpul liber. Aparut momentan si pe nesimtite doar pentru cateva zeci de minute dupa rasaritul luminii difuze ce lupta sa sparga cerul imbibat de griul inchis al norilor de iarna.
Centrul universului isi reia agitatia in jurul pranzului pana seara, dar ciudat de aiurea e acest momentum in care nu imi gasesc locul. Pentru cateva zile locomotiva programului zilnic va pleca cu intarziere pe sinele Bucurestiului, iar asta e o senzatie ce cel putin pe mine ma plictiseste de moarte.
Oportun moment insa sa va spun: Neatza!
Cu drag,

Multi Ani multi romanasule ...

Trec fanfarele militare pe la arcul de triumf, se depun coroane de flori in parcul Carol la mormantul Ostasului Necunoscut, se preling o gramada de oficiali dornici de inca un rating, s-au mai blocat strazile Bucurestiului pentru cateva zeci de minute ... nu e nici un summit Nato, e chiar ziua Romaniei. Acelasi cadru, acelasi detasament de soldati, aceleasi tanc in fata, acceasi politicieni, aceeasi atmosfera ... dar nu-i normal, atata timp cat si noi am ramas acceasi?
Oamenii inca se aduna in cercuri sa cuprinda cu ochii parada militara dedicata victoriei trecutului, suporta cu stoicism frigul si criza economica, susotesc invalmasit de repede cand mai apare cate o fosila politica obligata de circumstante sa iasa din casa si sa faca cu mana la nerozi ... intr-un final circul se termina si se ajunge acasa la masa aranjata dupa posibilitati si se toasteaza pentru Romania: LA MULTI ANI!
Ar fi o diferenta ... sau este una sesizabila, caci astfel nu as fi scris. Daca ne-ar fi pasat ca e ziua noastra, Bucurestiul ar fi trebuit sa sara in aer, la fel si fiecare oras din tara. Nu ne putem pacali ca suntem linistiti ca natie, caci sangele latin stim foarte bine ce poate face, astfel ca la fiecare colt de strada fiecare roman ar fi trebuit sa topaie de zor si sa sarbatoreasca cu pasiune ceea ce se aniverseaza. Nu vad tanar plin de viata, nu vad agitatie de oameni rosii in obraji de atata dans si voie buna, nu vad bucuria de a trai pe strazile capitalei ... si astazi e ziua lor!
Am ramas insa in comunismul sarbatorilor si mergem pe acceasi jalnica si obligatorie regie artistica care dureaza cronometric de scurt in fiecare dimineata de inceput de decembrie post decembrist.
Pentru ca nu ne pasa. Suntem indemnati sa muncim din toate puterile, sa venim la vot sa aplicam stampila pe cei carora le pasa de noi, sa induram tot ce se publica in monitorul oficial ca si lege, sa platim taxe si impozite ... dar mai putin sa ne bucuram macar o data pe an impreuna!!!
Strazile capitalei sunt pline de liniste intr-o zi in care vacarmul ar fi trebuit declarat cu cod rosu in toata tara. Am nimerit la altii cand s-a batut gongul de ziua lor ... si nu am cuvinte sa scriu ceea ce cu mana pe inima am simtit azi: suntem departe frate de civilizatie!
Ai dracu destepti aia de afara ... maresc in ritm avansat toate darile si taxele si obligatiile cetateanului, dar sa dea naiba daca nu concomitent cu asta mai inventeaza o sarbatoare nationala, mai dau un meci de forbal in plus pe saptamana, mai dau licente la noi programe de televiziune de divertisment, mai fac in asa fel incat scot cetateanul la voie buna si distractie. Si prostii naiba fac si ei tot ca noi faza cu parada militara si onorul presedintelui!
Care e diferenta? Poate ei o fac ca au oleaca de doza de inteligenta in plus si prostesc masele de pacalici prin astfel de strategii, dar noi Romanii continuam sa inghitim in sec nimicul oferit. Si plecam capul cu speranta ca la anul va fi altceva. Nu va fi, caci pentru a fi cineva trebuie sa schimbe asta din pasiune si cum nu exista, inchid acest articol cu oftica ca parca candva la petreceri ii spargeam pe toti.
Se pare insa ca cei 18 ani de democratie au adus cu sine si stergerea din cartela de memorie a dansului si distractiei adevarate dedicate robului roman. Si ma intorc la povestirea cu satul taranului roman: de mic copil am participat la hore si dansuri populare in fata cooperativei din centrul satucului in astfel de zile, dar acum nu mai exista nimic acolo, e liniste. Nu tu traditie, nu tu istorie, nu tu nimic. Totul a fost inlocuit de mediul urban unde doua boxe de ditamai puterea puse in batjocura intr-un fel de spatiu pornesc la comanda dj-ului: "Baga sa moara mama maneaua aia cu ce frumoasa e viata" si in spatiu de fitze:"Party people, it's time to dance pe ritmuri electronice". Toate facute la lumina intunericului imbibati de licorile bahice pline de spirt farmeceutic. Oh da, azi e ziua Romaniei!
Sa traiesti romanasule mult si bine, dar habar nu ai ca usor usor totul va fi intunecat!
Cu drag,