Break time: serveste Tiriac!

Cati nu ar vrea sa reuseasca break-ul pe serviciul lui Tiriac macar idilic vorbind? Multi, atat de multi se pare ca ar fi raspunsul incognito rastit in soapta din spatele vreunei prelate batute de vant si zgura rosie. Raman infim de putini cei care inainteaza cu tupeu in partea adversa a terenului de joc cautand cu privirea mustata diabolica a lui cel ce serveste ...
Sssstttt ... astea sunt prostii! ... caci lui nu-i pasa de puciurile doctrinare ale unor gasti de chibiti ce doresc cu inversunare un pic din felia vizionara a unui fenomen la scara macro insurubat in realitate de cel ce anunta vanjos ca timpurile se schimba cat ai clipi din ochi si in tenis. "Jucam?" si astfel Mutua Madrilena Madrid Open 2009 instaleaza ingrijorarea in randul celor patru giganti invitand cu cartile pe masa la dialog prin suprimare, un viitor probabil ce satisface poftele efemere ale unui gurmand elegant gata de prada.
Zgura albastra, acoperis rabatabil pe trei arene, manechine si manechini pe post de copii de mingii plus bani la greu in dreptul premierilor ... inovatii futuriste ce declanseaza furnicaturi placute numai la o simpla aruncatura de priviri nevinovate, imprastiind savoarea unui nou etalon al perfectiunii sau chiar normalitatii in tenisul mondial.
"Silence please" si tribunele amortesc. Serveste Tiriac! si simti cum zumzetul multimii isi asteapta semnalul de eliberare din cusca infranarii voite impuse de trecutul tocmai trait. Si el a fost dat!
Cu drag,

Parinte federal

In atentia dnei Ruxandra Dragomir, presedinte FRT
In atentia Comitetului Director al FRT

Nu inteleg de ce un sportiv, cat si antrenorul ei nu primesc instiintari oficiale din partea oficialilor FRT in probleme ce tin de tenis si se prefera comunicarea cu parintii. Cine joaca acest tenis? Parintii sau sportivii asistati de pe margine de antrenori?
Ca atare, va rog a analiza posibilitatea crearii la nivelul FRT a unui post de parinte federal avand ca sarcina principala comunicarea instiintarilor oficiale emise de FRT persoanelor direct implicate in fenomenul tenisistic, atat din teren cat si din afara lui. Va las pe dumneavoastra si domnii vicepresedinti sa decideti care sunt persoanele in masura a fi instiintate ori de cate ori exista un comunicat oficial de transmis din partea FRT, mentionand in acelasi timp ca oportunitatea infiintarii unui astfel de post este benefica federatiei ( cu siguranta ), dar nu si persoanelor direct implicate in fenomenul tenisistic pe care le aveti totusi de decis tot dumneavoastra ( si asta tot cu siguranta! ).
Suna a intepatura in plus adaugata deja la multele contre si greutati intimpinate de Ruxandra de la inceputul mandatului de la misogini inraiti sau pur si simplu “opozanti” de meserie, cu sinceritate spunand ca nu asa vreau sa fie perceput acest material. Nu fac parte din nicio gasca si nu am votat pe nimeni in asa fel incat sa fiu perceput ca “vandut” de drept, dar cert e ca am un carnet de antrenor. Si atata tot.
De ce o federatie prefera sa comunice cu parintii probleme ce tin de sportiv, antrenor sau club sportiv este ceva ce nu am inteles niciodata … De ce un antrenor federal a preferat mereu sa comunice cu parintii in dauna antrenorului este ceva ce nu am inteles niciodata … dar pana la urma am mers mai departe caci indiferent care ar fi fost membrul echipei anuntat, comunicarea in interiorul echipei a fost mereu si astfel am reusit sa ne facem treaba. Insa nu asa consider ca ar fi fost si normal.
O spun, la final si din pacate, cel putin la acest aspect al comunicarii mai sus amintite, ca vremurile se schimba, dar naravul ba … este o constatare trista a unei realitati traite ieri, azi si probabil si maine de propria persoana … in 2003, in 2006, in 2009 … ani in care acel carnet de antrenor nu a contat, nu conteaza in continuare si imi e greu sa cred ca va conta pe viitor … indiferent daca au fost sau nu rezultate, indiferent daca sunt sau nu rezultate.
Nu vad in atare conditii de ca sa avem "antrenor federal", cand putem simplu sa avem "parinte federal", aducand aminte faptul ca multe dintre aspectele vitale de comunicare din trecut si vad ca si in prezent au fost transmise de la Federatie la Parinte, sportivului si antrenorului ramanandu-i doar dreptul la replica in zadar si, in cele mai multe cazuri, semnarea condicii in dreptul rezultatelor.
PS: cu un usor naduf adaug ca poate am vorbit la general. Nici vorba. Au fost si sunt cazuri in care informatia este transmisa diferentiat in functie de persoane sau, ironic vorbind, in functie de operatorul de telefonie mobila la care sportivul sau antrenorul sunt abonati. Nu e corect, nu e fair play, iar eu stiu foarte bine ce spun.
Ramane undeva si varianta oficiala de comunicare intre federatie si sportiv numita club sportiv afiliat, dar, probabil si aici normalitatea se comporta aidoma sistemului romanesc de detoate si mai nimic concret.
Cu drag,

Dusman sau aliat?

Vantul . Tenis. Turneu. Dorinta.
Combinatii de cuvinte ce pot produce bucurie sau frustrare deopotriva si in acelasi timp pentru sportiv printr-o simpla inversare constienta sau mai putin constienta a termenilor enumerati.
De cele mai multe ori vantul strica joaca celor veniti la turneu cu atatea planuri marete pentru ca “nu imi place sa joc pe vant” sau “ nu stiu sa joc pe vant” dand vina literlamente pe natura sau soarta. Dar toti vor sa castige cu o asemenea dorinta incat uita ca pentru asta trebuie sa faca si ceva in plus decat ceea ce se asteptau in mod ideal sa se intample, in favoarea lor bineinteles.
Ii asculti cat ii asculti, apoi vine intrebarea magica:”coach, ce sa fac?” …
“Multe!” vine raspunsul, dar mai intai trebuie inteles ca si sportiv care este relatia lui cu vantul: ii e prieten sau ii e dusman?
Cei mai putin experimentati deobicei se vaita cu toate fortele, demonstrand cu tarie ca pe asemenea conditii nu se poate juca. Au deci un dusman de temut.
Cei mai experimentati au o alta evolutie: toti au un prieten. Interesant e ca increderea ii desparte in doua tabere , una in care sportivii se focuseaza prea mult pe ei pentru a juca bine in conditiile de prietenie ( au inteles cum e sa joci pe vant, dar in continuare se lupta cu ei pentru a juca bine ) si una in care sportivilor nu le pasa de vant, jocul curgand lin fara probleme ( au inteles cum e sa joci pe vant, dar venind la turneu dupa cateva meciuri castigate focusul e pe joc si nu pe propria evolutie ).
Una dintre micile chichite care se pot rezolva se bazeaza pe antrenament in conditii de vant. Sau meci in conditii de vant. Orice in conditii de vant. Simplu adica, trebuie acceptat sa joci pe asemenea conditii. Apoi, ce sa joc? Si aici incepe frumusetea jocului de tenis.
Cand esti neexperimentat, accepta sa joci, transformand un dusman in aliat. Astfel, deja ai inceput sa joci.
Pentru cei mai experimentati – prima categorie, o mica greseala e focusul prea mare pe sine ce duce la incordare si control excesiv pe propriile miscari, negatia fiind de baza: “nu da aut”, “nu gresi”, “nu acum” in dauna aspectelor pozitive de genul: “loveste”, “asa”, “nu-i nimic”, “acum”. Ce e de facut? Cu siguranta nu e usor de acolo din teren, dar un mic truc este “fa exact opusul a ceea ce gandesti!”. Lasa ritmul jocului sa regleze evolutia, lasa adversarul sa isi puna amprenta si el pe joc si nu uita sa te incurajezi permanent.
Pentru cei mai experimentati - a doua categorie, o mica greseala este delasarea si “fortarea norocului”. “Eu joc bine oricum” si cat ai clipi te trezesti cu meci pierdut, desi loviturile fantastice ti-au reusit din plin. Un mic truc este sa ii tii mereu in priza cu diferite chestii ce ii motiveaza, unul dintre ele fiind pariul, de exemplu: “ daca castigi si meciul acesta ai 10 meciuri la rand castigate. Recordul meu ca fost jucator e de 11, ce spui, merge pe un suc ca nu ma ajungi?” … trebuie avuta atentie aici sa nu se creeze o supramotivatie.
PS: Eram acum ceva ani la un turneu in Cap D’ail cu o sportiva ce nu intelegea vantul, ascultand cu rabdare tot ce putea scoate la nervi. Am intrebat-o scurt cam cu e cu vantul pentru ea si din momentul ala a inceput sa zambeasca. Avea un prieten in plus si jocul parca stralucea. Azi sunt tot cam pe acolo si am intrebat din nou. Inca o sportiva a inteles mesajul si asta s-a vazut pe teren.
Cu drag,

Neata de la frontiera

Neata va spun voua de la frontiera in aceasta dimineata agitata de criza mondiala ... in drum spre turneu fiind in caz ca cineva e curios indeajuns incat sa intrebe cand voi fi mic si galben inca si inca o data ... Cert e ca deocamdata am ramas mic, dar rosu :)
Doar 2 lucruri am de zis:
1. Cand vom aplica legea la vama in mod unitar si nu individual in functie de ceea ce interpreteaza nenea din spatele gemuletului?
2. Cand va fi gata portiunea de la Balotesti la Otopeni? Pentru ca asa poate ies si eu pe weekend in mall aici la vama, caci la cate pitipoance si fitze pe masura am vazut cred ca am gresit "iesirea". Sa nu omit esarfele barbatilor galanti de periferie si damful Armani omnimirositor.
Hai ca poate data viitoare scriu si ceva de tenis, scurt si la obiect, ce spuneti? Get ready crew, we are preparing for flying, take your seats ...
Cu drag,

Cu greu inainte, dar macar nu stam ...

Cam acesta e peisajul imbietor ce-l respiram pana la putrefactie zilnic. Strangem din pumn, dinti si partea dorsala pentru a izbuti milimetric un pas inainte pentru omenire ... si stop, restul il stiti.
Ma frapeaza uneori cate ceva, ca de exemplu: in sambata pastilor ma plimbam cu bicicleta pe trotuar, la un moment dat ma opresc si constat perplex cum trei oameni vroiau sa traverseze pe zebra in mod regulamentar in timp ce un nene cu un cielo si sapca pe cap nu ii lasa. Ei si? Partea halucinanta e ca nenea opreste masina in mijlocul trecerii de pietoni, deschide usa si sare la bataie!!! Mai poti spune ceva? Cu siguranta nu, cu atat mai mult cu cat pe bancheta din spate a masinii era si un copil ce probabil a invatat pe loc ca scandalul si violenta rezolva situatiile conflictuale. Despre cine are partea de vina si restul probabil a avut grija taticul scandalagiu sa coafeze dupa !?
Am continuat sa pedalez, buimacit mental si oripilat vizual cotrobaind in stanga si in dreapta dupa alte anomalii. Am pierdut contactul cu normalitatea instantaneu intrand intr-o lume sculptata de vicii. "Coach, cred ca noi romanii ne uram atat de mult!" si capacul a fost pus, inghesuind simbolic de simplu nuantele unei mentalitati de popor smecher in lupta cu fratele lui mai slab pe scara sociala. Mai e de mirare ca cei stau la panda la hotare arata cu degetul si inoculeaza venin? Singurul dusman e din interior, asa cum a fost, este si va fi pentru o natie hapsana dupa barfa, scandal si orgolii prostesti.
Cu greu putem spune ca mergem inainte, dar macar nu stam pe loc. Singura diferenta de optica ar fi daca nu cumva mergem in sens opus. Dar ce rost are sa scuipam impotriva vantului ?
Cu drag,

Iertam de iertat, dar merita toti asa ceva?

A fost fara doar si poate o saptamana a patimilor diferita de cele multe in care "intangibilii" vietii publice au simtit gustul amar al unui revers academic opus celui insusit in mod personal. Cine e cel mai mare smecher din tara? ... si-a gasit raspuns in fata plebei prostanace, insa nu si in realitatea stiuta de ei cei grei ce jongleaza cu masele de suflete dupa bunul plac sau interes electoral.
Fie ca vorbim de Becali sau Penescu ( par example ), dusul rece al unei secunde de temnita au adus mai degraba in atentia noastra un fel de martiri si mai putin de cei certati cu legea, un show cusut cu ata alba ce daca ar putea fi tradus ar amplifica frustrarile neputintei sistemului. Au fost sau nu vinovati de acuzatiile aduse tine poate de competenta magistratilor, restul chibitilor din noi avand posibilitatea de a chichoti pe la colturi tot felul de chestii, imprastiind dezastruos de simplu circul asa cum ei doresc sa existe.
Unde e criza pentru cateva zile? In tribunalele romanesti acolo unde toata atentia a fost mutata (ne)intentionat din dorinta nebuna de control a celor ce trebuie sa puna ceva pe masa de pasti ... si daca nu e pasca, macar sa fie circ pe paine, caci toti avem tv si unde radio.
Ramane undeva in nestiinta experienta-sacrificiu acumulata in intunericul celulei, un amanunt infim ce ma distreaza la gandul ca in sfarsit nimeni nu e mai presus de lege si ca, de ce nu, pe toti ii putem ierta de pacate macar in aceste zile de sarbatoare. Gresim sau nu gresim suntem toti egali in fata institutiior statului, un consens neuniform reiesit vizibil in functie de fanta de lumina din care vedem, astfel ca totusi Becali scapa, Penescu ramane ... dupa fapta si rasplata!
Intervin politicos de aspru in amanunt pe final de articol si nu pot sa nu constat ca indiferent de ce am face, cine e smecher tot smecher ramane. Noi sa fim insa cu frica de Dumnezeu si sa iertam, caci au ei grija sa ne calce in picioare inca si inca o data pana ce vom auzi difuz: Paste Fericit alaturi de cei dragi!
PS: ironic vorbind fara lipsa de acoperire de drept, eu l-as fi iertat pe Penescu instantaneu din moment ce cel putin declarativ devenise stalp de baza al reformei (d)in tenis cu aprovizionarea metodica in euro de ordinul zerourilor pereche de trei luate de cate doua ori, chiar daca teoretic discutand ar fi aplicat aceleasi metehne in intrecerile oficiale pe echipe intre departamentele unei federatii ce gestioneaza mai nou ceea ce e deja vechi la nivel de comunicare cu sportivii prin intermediul parintilor trimitand cu cartonas rosu antrenorul undeva in cantonament federal departe de fenomen.
Sa iertam insa asa cum spune datina orice punct de vedere inteles eronat si sa fim aproape in aceste zile: Paste Fericit!
Cu drag,

Asculta pentru a fi ascultat ...

Imi place sa ud terenurile cu zgura ori de cate ori pot aruncand de fiecare data o multime de stropi si in gradina cu flori ce isi lipeste granitele de gardurile sarmoase ale ceea ce ii spun eu "la club". Imi place pur si simplu sa vad cum tasneste apa prin stutul stramt imprastiindu-si "cavaleria" spre fiecare punct insetat de apa. Imi place ...
Pur si simplu e un sentiment frumos de ciudat ce ma linisteste si in acelasi timp ma incarca, un amanunt inepuizabil la care recurg cu o oarecare smecherie strengareasca din dorinta nebuna de a da zgurei si pamantului uscat acel ceva dupa care tanjesc. Cuprind cu ochii fiecare centrimetru irigat de apa si ascult in tacere multumirea necuvantata pe masura ce timpul trece, ajungand intr-un final sa cuantific ranjetul naturii multumite. Ii place tratamentul ...
Ii ascult freamatele de bucurie scaldate in pojghita de apa revarsata din plin peste fiecare pantec existent, tragand aerul racoros in piept si intreband in soapta retoric: "te-am ascultat draga natura, acum esti gata sa ma asculti si tu?" ... si trag lacatul greu pe poarta proptind scurt usa de la intrare. Seara isi incepuse parca recitalul mladios indemnand la hibernare ...
Clipele au trecut repede si dimineata devreme am ajuns inapoi in mijlocul naturii tragand cu greu de lesul uman inca adormit. Oauuuu, ce priveliste fresh stralucea in razele soarelui pitigaiat, o primire calduroasa ce isi deschisese bratele larg dezmierdand placut totul ...
O noua zi isi incepea rutina, dar ceea ce ma uimise era natura: ascultase ceea ce ii soptisem.
PS: avem tendinta sa vorbim din dorinta de a fi ascultati, dar prostul obicei de a nu asculta ceea ce celalalt vrea sa spuna. Echitabil asa? Poate, poate nu, dar conteaza asa mult? Sigur ca nu, insa atunci cand vrei sa construiesti ceva ce-ti pasa, invata sa asculti pentru a putea vorbi ...
Cu drag.

Iubesc contrariul

M-am asezat pe o banca a parculetului din fata magazinului Unirea din capitala rontaind ceva biscuti sarati, holband in acelasi timp ochii la reclamele atarnate de-a lungul si de-a latul. Incepusera sa cada ceva picaturi de ploaie aerisind rapid praful inconjurator cu o senzatie placuta de racoare. Contemplam in liniste petele de culoare. Brusc mi-am dat seama de ceva: am un nou dusman, sistemul. Si el un nou prieten, eu.
Iubesc contrariul asta cu atat mai mult cu cat orice as face urasc din ce in ce mai mult sistemul, antagonist simetric pentru el persoana mea devenind din ce in ce mai draga. Asemeni exemplului:
"Ce ai facut la turneu Coach?"
"Am avut ghinion, am jucat cu favoritul unu al turneului, Sistemu'!"
"Iti dai seama Coach ce noroc a avut el?"
... si bang un switch servit impecabil incepe sa fie descifrat alandala. Impotriva cui lupt eu? Exact impotriva celui ce asta isi si propune, un musuroi plin de tentacule infinite ce isi atrage clientela zilnic din plebea dornica de razbunare pe viata.
Sa lupt in continuare? Poate da, poate nu. Cu certitudine adun ghem dupa ghem, dar parca tot el castiga ultima minge. Il urasc, dar imi si place ipostaza caci pierd la mustata si castig cu greu, astfel ca sunt constient ca undeva el ma pacaleste mai devreme oleaca., cam de fiecare data. Sa incerc sa castig totusi? Nicio sansa ... caci fiecare avem cate un nas.
Iubesc relatia asta de rubedenie intre mine si el, un amalgam de stari si sentimente ce pana la urma umple frumos paharul cu seva umana. Poate ca sistemul nu e pe placul meu si atunci ma apuca agitatia din dorinta de a-l modela asemeni fanteziilor mele. Cu siguranta insa eu sunt pe placul lui, poate nu asa cum isi doreste, dar asa cum are nevoie.
As fi vrut totusi si de ce nu ?! sa fim asa apropriati unul de celalalt, realitatea e insa un compromis ciudat de intortocheat in care fiecare avem nevoie de celalalt. As apela intr-un final, totusi, la un scurt dialog cu Cupidon, asta ca sa nu stau cu mainile in san. Habar nu stiu ce i-as spune, dar o singura chestie l-as intreba sincer: de ce SI mie mi-a dat o iubire imposibila?
Cu drag,

Cand va juca copilul meu turnee?

Primul pas facut de copil in incercarea de a descoperi tainele tenisului isi are loc in grupele de minitenis sau initiere, microcelule destinate primului contact cu civilizatia sportiva, responsabile intr-o atat de mare masura de ceea ce va urma pe viitor incat practic nimic nu poate fi mai important decat startul in noua “proba”.
Ce elemente cheie ascund acest start? Extrem de multe, poate cele mai multe existente in tot ceea inseamna un drum ulterior al sportivului, caci “startul” este o necunoscuta bivalenta lor celor ce se afla fata in fata pentru primele dati: copilul si specialistul. Zambetul inocent al copilului cauta cu disperare noi si noi orizonturi de cunoastere, dand frau liber tehnicii native de a se misca galagios oricum o fi, oprindu-se uneori sa asculte anagramele transmise de personajul impunator echipat cu un fel de instrument nemaivazut de mare. De cealalta parte cuprinzi cu ochii balamucul frumos al fiecarui zambet traind angoase placute in incercarea permanenta de a interveni contra naturii umane, asumand un rol de responsabilitate crescut in a opri sau nu bucuria.
Si dintr-o data auzi: “cand va juca copilul meu turnee?” Brusc incepi sa cuantifici faptul ca atmosfera de basm este ireala, ridici privirea spre parintele nerabdator, o cobori spre piticul jucaus … “Deja o face draga parinte!” … in zbenguiala haotica copilul isi incepuse competitia cu ceilalti fara a constientiza niciunul ca de acum incolo el poate va deveni sportivul, un nou statut inteles de la sine si nu impus de regulile celor mari.
PS: jocul si joaca de-a tenisul presupune o imbinare fericita intre antrenament si competitie ca un tot unitar si impreuna realizat in fiecare moment al dezvoltarii umane si nu separat ca si planuri distincte. Inveti si aplici in acelasi timp in competitie directa cu ceilalti, un amanunt ignorat ce peste multi ani va deveni piatra de temelie a campionului ce candva a fost si el copil. De ce ignorat? Pentru ca majoritatea exclud competitia din antrenament sau intrecere oficiala separata pana in momentul cand va fi pregatit copilul. Pregatit pentru ce? Probabil pentru ochiul critic al specialistului sau al parintelui, dar nu si pentru eficienta copilului.
Cu drag,

Descentralizarea in sport ...

... inseamna fara doar si poate un sut mare dat sistemului romanesc aliniat la stindardele internationale, un colaps nevralgic ce isi va face simtita prezenta probabil pe durata mai multor cicluri olimpice - sper eu totusi, cel mult doua. Si asa, vorbim de aproape un deceniu in care vom lupta cu organizarea dupa aceasta reorganizare fortata ce se anunta, pierzand iremediabil contactul cu performanta, rezultatele, sportul si de ce nu, miscarea sub orice forma, caci pe langa diminuarea accesului datorat finantarii, am redus si numarul orelor din scoala. Unde vom ajunge asa?
Ideea descentralizarii ca si definitie dictionareasca aduce statul roman in ipostaza de a-si exercita puterea in interesul cetateanului, rezolvandu-i intr-un final intr-un fel sau altul tocmai acele interese ale lui. Astfel, s-au infiintat autoritatile publice ce reprezinta statul in incercarea de a reprezenta tocmai interesele mai sus amintite, ajungand astfel ( mai tarziu decat are preconizat dupa cum sustin unii, caci descentralizarea este una dintre conditiile esentiale de aderare la UE ) la procesul de eficientizare al adiministratiei publice.
Trecem ca sageata la ceea ce ne intereseaza si denumim in continuare miscarea sau sportul un fel de interes al cetateanului, atentie insa, nu si o prioritate, astfel ca ajungem sa constatam simplu: e oare sistemul romanesc pregatit de o asa schimbare?
In primul rand, structurile sportive denumite cluburi subventionate de la bugetul de stat vor trece printr-un simplu click de la actualul administrator la viitorul adimistrator denumit institutie publica locala ce isi va avea ca principal rol eficientizarea activitatii. Au oare primariile si consiliile locale bani sa poata sa sustina sportul? Oau ... astfel ca, in functie de interesul cetateanului de sector ( sa vorbim de exemplu de Bucuresti ), unele sectii vor dispare din plin, caci ce imi trebuie mie scrima in sectorul 2!!! ... sau vor capata caracter aparte, fara subventionare de la bugetul local, doar supravieture prin venituri proprii. Si uite asa vom marginaliza si sportul asa cum dna Ministresa a reusit la educatie.
In al doilea rand, centralizarea în administratia publica înseamna în plan organizatoric subordonarea ierarhica a autoritatilor locale fata de cele centrale si numirea functionarilor publici din conducerea autoritatilor locale de catre cele centrale, iar în plan functional, emiterea actului de decizie de catre autoritatile centrale si executarea lui de catre cele locale. Astfel, sefu' mare dicteaza sefului mic cine va fi sef si mai mic la sport, ajungand la cazuri comice ca asistenti medicali sa devina "manageri sportivi"! Adica care va sa zica nu va mai exista niciun criteriu al competentei, doar criteriul politic "cine e cu puterea conduce ce exista viu" ... si uite asa voi face antrenorat la tenis dupa directivele unui veterinar, astfel ca cu drag voi scrie ceea ce se va intampla coerent intr-un amalgam incoerent ( asta daca sectia de tenis va ramane !?! ).
Este deci sistemul romanesc pregatit de schimbare? Cui ii pasa ... Trebuie sa implementam cerintele UE, lucruri combinate cu tratate gen Lisabona ( "Carta alba a sportului european" ) ce ne vor trezi in fata calculatorului cautand legendele sportului romanesc. Cine e de vina? Sistemul, nu si cetateanul. Cine insa isi va asuma resposabilitatea?
Bip, bip, bip ... convorbire intrerupta.
Cu drag,

Individualizare versus izolare

Haideti sa dam o raita fugitiva pe maidanele tenisului oprindu-ne la fiecare dreptunghi taiat in doua de fileul bucuclas incercand sa holbam ce avem la ceea ce am vrea sa avem: tenis. Ce vedem? Pai sa incerc sa descriu: intr-o parte un ghimpe de copil cu o ditamai racheta scrasneste din dinti si isi da duhul resping cu stoicism avalansa ritmata de "mandarine" catre si inspre cealalta parte unde un ditamai omul cu o chichineata de racheta ranjeste diabolic, scapand periodic cate o incurajare de tip:"misca picioarele copile, nu sta!". "Oauu, ce joaca pustiu' ala!" o spui cuprins de mirajul a ceea ce vezi, aruncand piezis cate o privire la parintele-finantator ce asezat pe o pozitie strategica ce cuprinde fiecare miscare de pe campul de lupta mustaceste a bucurie.
Pe un alt teren, la distanta mica, galagie mare, cativa prichindei si o gramada de mingii ce zboara in toate directiile atrag atentia. "Ce harababura e acolo!" auzi de la acelasi eu ce pana atunci cuantificasem frumusetea tehnica a ceea ce reusea sa scoata pustiul disciplinat, scapand inconstient anateme directe a ceea ce cuprindeam pe viu. "Pauza copii!" si tavalugul de rasete isi misca locatia pana pe banca, in timp ce aproape simultan mersul robotizat al pustiul-truditor isi onduleaza fortat traiectoria spre locul de odihna, aruncand cu jind cate o ocheada spre buna dispozitie prezenta undeva intr-o lume ce parca seamana cu a lui.
Si bang ... ceea ce vezi pe fata pustiului incepe sa darame un mit frumos cladit in cateva secunde ... pustiul vrea sa fie si el ca ceilalti. Simti cum privirea lui razbate taios distanta cel desparte de restul, simti cum ceea ce vede ii este interzis prin defintie, simti cum lumea lui ii e straina.
PS: intr-o zi, el a jucat cu unul dintre ceilalti copii. A castigat greu, caci mingea de tip avalansa se rostogolea ciudat catre el, mai scurt, mai lung, mai inalt, mai altfel decat se obisnuise. Transpiratia abundenta ii curgea siroaie sarind in stropi mari pe zgura prafuita de atatea patinaje in timp ce pasea hotarat spre fileu pentru a da mana. "De ce razi, eu am castigat, nu tu!" . In timp ce isi facea bagajul indopat de alte informatii post meci, a mai aruncat inca o data privirea la ceilalti. Se stropeau cu furtunul, in timp ce invinsul lui se cocotase in corcodus. Un usor oftat a strapuns aerul ... era primul contact cu lumea lui, o lume separata fara voia lui, o lume in care individualizarea pregatirii a dus la izolare.
Pacat, mare pacat, caci a adapta echipa la individ este o chintesenta de baza a individualismului inteles ca motoras constructiv si nu ca progres imediat bazat pe lucru mecanic en gros.
Cu drag

Decodarile

Neata. O spun in fiecare dimineata sportivilor ce vin, saluta, imi cauta privirea si apoi incep incalzirea. Ii urmaresc cum se dezmortesc in felul lor, ciulind urechile la cel mai mic zgomot, asteptand indubitabil semnalul de inceput de antrenament. Si ... Upsss, startul unei zile noi in care eu antrenorul voi incerca sa fac pe antrenorul modeland intr-un fel sau altul pe el sportivul isi deschide aripile trimitand bivalent coduri descifrabile ce aparent sunt nimicuri verbale sau gestuale, insa nimic nu poate fi mai eronat.
Primordial trasam ca antrenor sarcini tehnice, fizice, tactice preluand un rol de conducator asupra sportivului ce accepta acest acord tacit de incredere pentru ca probabil asa este normal sa fie: unul vorbeste, unul asculta. Cine insa asculta si cine vorbeste? Hmm, asta poate fi un amanunt ce surclaseaza sarcinile initiale declansand un proces fin de constructie solida a motorasului principal numit interiorul uman.
Descifrarea rapida a semnalelor primite este un mijloc invizibil si supus subconstientului ( aparent ) al relatiei sportiv-antrenor transpusa prin intermediul comunicarii verbale si non-verbale ce sta la baza fleacurilor numite tehnica, tactica bla, bla, bla ... De foarte multe ori INSA se intampla invers ...
se ignora amanuntele !
Neata va spun si voua la sfarsit, caci pentru fiecare incepe o zi in care veti decoda semnale. Cine va vorbi si cine va asculta in cazul fiecaruia ramane de vazut.
Cu drag,