Intuneric sau lumina?

S-a oprit curentul la bloc marti seara in vagauna domestica unde parchez noaptea insumi ... motiv simplu de a lua cina in mod romantic la flacara lumanarii eu cu mine, secventa comica intrerupta doar de:"uite asa traim ce a fost pe timpu' lu' nea Nicu". M-am amuzat teribil sa cotrabai prin casa dupa toate cele, cu atat mai mult cu cat incapatanat fiind am refuzat licarirea lumanarii in favoarea pixelilor Nokia, momente de destindere intr-un alt mod decat cele uzuale cand odata ajuns acasa bateam din palme si se facea lumina ... si uite asa s-a nascut o tema de scris ceva. E nevoie de intuneric pentru ca uneori sa vedem lumina?
Trecem de chestii filozofice rapid ca scriu la telefon textul si nu prea ma lasa buricele degetelor sa aberez aberatatii si constat pe un ton umoristic ca situatia de fata prin neobisnuitul incorporat in cotidianul stiut a adus mai multe beneficii decat orice alta saptamana din an: "vecine, ai grija la scari, ca pana la etaju 2 ... "si uite asa un soi de haz de necaz implementat prin socializare colectiva ad-hoc intre noi vecinii care alta data daca schimbam un salut a devenit sursa de zambet. Oau, zambet? Se pare ca da.
Toti vedem ca e intuneric bezna in jurul nostru ... cert e insa ca e mult mai multa lumina vie decat am vazut eu in ultimii ani intre aceste ziduri de beton. A trebuit insa sa dispara pentru moment ceea ce eram obisnuiti ca exista pentru a aprecia la adevarata valoare.
Spunem ca e criza si imediat ne suparam. Spunem ca e intuneric si imediat ne intristam. Oare? Pe criza am baut o bere cu 5 lei si am gustat-o din plin. Pe intuneric am ras cu pofta ca niciodata. Cum ar fi viata sa fie mereu invers decat o stim? Cu siguranta nu asa hazlie, dar ... cum e si in tenis, o mica schimbare presupune adaptare.
A fost oare, totusi, intuneric pe strada mea? Eu nu am vazut. Voi?
Cu drag,

Contractul cu statul

Am ascultat zilele acestea o emisiune la tv in urma careia am finalizat personal o dilema mai veche ramasa intiparita in minte si reaparuta constant in cotidianul mirosit pe-ndelete, un fel de solutie simpla ce ramane, din pacate, un parfum ideal intr-un praf infernal al unei societati doritoare de ordine cu stalpi adanc ancorati in dezordine. Dar iata despre ce: un student licentiat in educatie fizica si cu patalama la mana de licentiat si cu drept de profesie intr-o disciplina sportiva , amandoua obtinute dupa parcurgerea unui curriculum universitar intins pe patru ani ( vechea organizare ), reuseste ca dupa terminarea facultatii sa practice o cu totul alta meserie, sa spunem vanzator de orice. Pana acum nimic nu e nou sub soare, cu atat mai mult cu cat acest switch profesional este practicat in masa, dar vine intrebarea: draga studentule, ai urmat o facultate la curs de zi fara plata intr-o viitoare meserie, astfel spus statul roman a investit in tine bani si cunostinte pentru ca tu sa ce ...?
Facultatea de stat este o institutie publica finantata de la bugetul de stat, adica subventionata din banii proveniti de la cei ce isi platesc impozitele si taxele catre stat, adica bani culesi de la fiecare roman ce plateste SI pentru ca un student sa invete si sa profeseze ulterior. Mda, numai ca teapa, studentul o carmeste imediat, ba ca nu are de munca, ba ca se castiga mai bine in alta meserie sau smen, ba ca nu stiu ce ... si cea mai tare e aia cu "el nu a vrut sa fie profesor de sport sau antrenor, dar trebuia sa faca o facultate". Si uite asa procesul de formare a unui viitor specialist a esuat din nou, singurul lucru ramas fiind sa dam din umeri. Oare?
Ce spuneti de asta? Un student este acceptat la o facultate de stat, sa spunem in continuare ANEFS Bucuresti ( Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport ) pe baza unui examen si/sau criterii de admitere, dar odata inscris in primul an scolar semneaza cu statul roman - institutiile de stat un contract prin care va trebui ca dupa terminarea celor 3 ani de invatamant ( programa actuala ) sa profezese in scoli sau cluburi sportive ce apartin de structurile publice ale statului pe o perioada de 5-10 ani, timp in care va intoarce "investitia" educationala si financiara a statului roman. Daca nu o face, nici un fel de problema, dar va plati statului inapoi suma cheltuita pe spinarea lui, ca macar un alt student sa poata fi scolit mai departe. Ce presupune aceasta idee? Ca sa existe totusi posturi libere la fiecare dupa fiecare sesiune de licenta. Si astea ar exista fara doar si poate daca:
a) s-ar diminua institutiile de stat la cateva care sa scoata anual specialisti de calitate, caci la un numar redus de universitati automat vor fi numar un redus de locuri ce automat aduce o concurenta benefica care va scoate un produs finit ce infinit va fi mai pregatit.
b) numarul specialistilor licentiati transpus in numarul de locuri scos la concursul de admitere sa fie in raport direct cu numarul locurilor vacante existent, mai mult sau mai putin, la terminarea ciclului universitar.
Astfel, la o singura universitate de stat ( teoretic vorbind ) cu locuri limitate la fiecare specializare, concurenta constructiva va creste simtitor, un punct de plecare ce intarit de acest contract ferm cu statul va asigura specialisti pregatiti ce vor dezvolta pe viitor segmentele in care au fost educati si nu alte segmente complet diferite. Asta presupune ca o universitate sa nu mai scoata pe banda rulanta absolventi fie ei de orice fel, ci o adaptare in functie de piata muncii, echilibru dat de cererea si oferta institutiilor publice. Daca in 2012 educatia fizica in scoala si sportul practicat in cluburi ce apartin de institutii publice au disponibile 10 posturi, atunci ANEFS Bucuresti va scoate la concurs aceste 10 locuri, atentie, la INVATAMANT LA ZI FARA TAXA! Cu ei sa se faca contract, cu ei sa continue procesul inceput in 2009, terminat in 2012 si continuat macar pana in 2017. Astfel, un student stie de la inceput ce are de facut, se pregateste pentru ceea are de facut, in el se investeste, iar el va profesa ceea ce a invatat in domeniul in care a fost instruit.
....
Se pune intrebarea: pai daca vor fi numai 10 locuri, ce vor face restul?
Cele 10 locuri au contract cu statul, caci statul finanteaza pregatirea, mai departe insa pot fi cel putin doua solutii:
a) cursuri cu plata la facultatile de stat, care insa nu au asigurate contractele cu institutiile publice
b) cursuri cu plata sau fara plata la facultati particulare
Am rezolvat deci, iata ca avem unde sa pregatim studenti, dar ramane intrebarea: de ce isi schimba locul de munca? Caci locuri libere nu prea mai sunt. Oare? Aici mediul privat ar trebui sa isi faca treaba si sa vina sa implementeze programe de dezvoltare si pregatire a viitorilor angajati inca de pe bancile facultatii, astfel spus sa recruteze viitorii specialisti prin oferirea de burse sau asigurarea de locuri de munca. Astfel, dupa modelul statului, o instutie privata ar putea oferi contracte inca din primul an prin care si-ar asigura forta de munca ce intr-un final ar intregi ceea ce sistemul romanesc are nevoie: calitate in domeniul in care fiecare a fost educat.
Trebuie inteles insa ca si aici numarul universitatilor particulare trebuie redus drastic, implicit numarul celor ce frecventeaza astfel de cursuri, pentru a putea spera ca cererea de munca va fi echivalenta cu oferta de munca, un lucru realist ce fara doar si poate va eradica anatema data celor ce sunt licentiati cu sutele an de an: "someri de lux" ( bineinteles lucru valabil si la locurile cu taxa la instutiile de stat ).
PS: angajatorul, fie el public sau privat, trebuie sa angajeze specialisti. Angajatorul poate de la bun inceput sa ajute la formarea specialistilor de care are nevoie prin sprijinul acordat celor ce presteaza "educatie", adica institutiile de invatamant superioare. Se creeaza un sistem mai simplu ce aduce siguranta atat angajatorului cat si angajatului.
PS: ce se intampla cu cei ce nu fac facultate ( din diferite motive )? Pentru fiecare exista ceva de facut, nu trebuie sa stii carte sa practici meseriile ramase utile intr-o societate democratica. Ce se intampla cu cei fara posibilitati materiale ce vor sa urmeze o meserie, dar nu au intrat la locurile fara taxa? Sa urmeze cursurile la locurile cu taxa finantate de mediul privat.
PS: am ales exemplul ANEFS pentru ca imi e mai familiar si pentru ca undeva in 2003 dintr-un zece licentiati la stat fara taxa la specializarea tenis doar 1-2 practica si meseria de antrenor. Restul ...
Cu drag,

Si eu gresesc ...

Din ce in ce mai mult scriu din ce in ce mai putin, habar nu am de ce, cred ca prefer sa spun ca nu am timp si chiar daca ar fi asa tot o minciuna ar fi, pana la urma, caci timp ar fi de toate daca nu as fi raspandit in atatea colturi incat sa disip cam tot ce ar trebui indreptat spre exact ceea ce as putea duce eu si numai eu in asemenea hal incat sa pot spune ca ridurile au fost inlocuite de zambet, fie el si palid sau macar asa fatis de conjunctura.
Se intampla oare in acest mic univers ca fiecare sa ne recunoastem propriile bube? Poate sau cu siguranta mai bine zis nu prea, caci toti avem partea noastra de adevar indiferent daca am dat-o in bara grav sau aproape grav. Gasim scuze ce tin fata la acuze si astfel murim cu dreptatea in brate sperand ca poate celalalt a luat-o razna, dar parca totusi si noi gresim. Nu stiu voi, dar eu o fac. Caci am tot obosit sa caut mereu latura pozitiva din ceva in care exista si o parte negativa, un fel de cerc in care mereu imbratisam jumatatea care ne convine fugind de ceea ce, cu siguranta, ne displace, astfel ca recunosc ca si eu gresesc. Si nu de putine ori cum imi placea sa cred ...
Asta seara urcam Vacarestiul stors de vlaga dupa un meci de fotbal in care singurul antifotbal am fost eu, tragand de masinutza mea bolnavioara la motor si tusind zgomotos ca un magar bulgar aflat in concert ... analizam ceva ce a existat de mult si a reparut de curand, jucandu-ma cu interiorul dupa bunul plac si impingandu-l la extreme ... pana am ajuns in parcare si am pus punct la tot. Am oftat lung pentru ca uneori in viata alegi invers decat vrei, dar poate ca timpul ala de care vorbeam le va rezolva tacit intr-un fel sau altul pe toate. Desi ma indoiesc.
Ceea ce insa a devenit o certitudine este ca cel putin o data am gresit cu ceva fata de cineva. As putea spune multe, dar incerc sa dau un backward la cate am facut ...
Cu drag,

Masca

"Vrei o masca? Uite una ...!"
Asa am procedat la un moment dat cu o sportiva careia incepuse sa ii displaca grimasele omniprezente ale antrenorului prezent pe margine ce ii arata dizgratios ceea ce ei nu ii convenea vizual sau, mai bine spus, nu o ajuta cam cu nimic. Am cautat val-vartej o masca zambitoare ce, inca de la prima vedere, a avut efectul scontat, insa asta nu a fost destul: "va sta caraghios asa, e mai bine totusi, dar prefer sa va vad fata dvoastra" ... si uite asa o realitate incepuse sa prinda contur devenind o dilema simpla la prima vedere, dar atat de greu de rezolvat.
Unui antrenor ii sta bine zambind si debordand de solutii, iar asta nu e noutate. De multe ori o faci, dar tot de atatea ori ajungi sa te manifesti contrar acestora. De ce? Din prea multe motive. De fapt nici nu conteaza de ce, analizand la rece totul se reduce la ceea ce trebuie sa dai sportivului, sportiv care cere ce? Exact zambet si solutii. In marea majoritatea, caci sunt cazuri in care si mesajele verbale sau non-verbale violente sau dure sunt folosite cu folos.
Una dintre greutatile intalnite in formarea profesionala a unui antrenor este sa aiba puterea sa zambeasca ori de cate ori are in apropriere sportivii, de fapt sa aiba puterea sa isi puna "masca" de fiecare data cand lucreaza sau asista sportivii. Fara exceptie, fara nici macar una. Caci la prima abatere sportivul o simte. Si reactioneaza pe masura. Ai insa puterea sa constientizezi ca antrenor ca schimbarea planurilor zilnice trebuie sa se cupleze sau decupleze automat in functie de ceea ce faci? Cu siguranta nu. E o lupta de adaptare continua de a reusi, dar de multe ori suprapunerea planurilor provoaca dezechilibre insurmontabile pe moment, chiar si pe viitor.
Indubitabil este ca nimic nu conteaza atunci cand sportivul te cheama. Pentru el esti un supraom, esti ceea ce are nevoie si, mai mult decat orice, el are nevoie de ceea ce il incarca. Nu il intereseaza cate probleme ai, nu-l intereseaza de ceea ce faci pentru a le rezolva ... pentru el trebuie sa fii in picioare, zambind si gata de joc. Dar o poti face mereu? Nup, si de aceea exista masca. O poti cumpara sau o poti construi singur. Depinde de fiecare ce alege ...
Imi e greu sa astern faptul ca poate antrenorul are si el dreptatea lui, caci niciodata el nu va putea spune asta. Ce pot spune insa e ca, in munca cu sportivii, de la un anumit nivel, fiecare dintre parteneri isi construieste o masca de care depinde multe. Si da, si sportivii isi pun cate o masca, nu la fel ca cea pe care ar trebui sa o poarte antrenorul, dar cel putin exista.
Cu drag,

Ciupeala la maxim

Impresia generala despre Cairo incepuse sa se contureze, cu o oarecare indulgenta, dintr-un amalgam haotic intr-un tot unitar al supravieturii pe un altfel de continent intr-o altfel de lume, o realitate apasatoare ce pana la urma exista si, fara doar si poate, continua sa evolueze, asa ciudat cum suna. Incepi sa intelegi oamenii, incepi sa ignori traficul alandala, incepi sa constati ca nu e chiar asa dracul de negru, ajungi chiar sa iti placa modul asta de viata trait intens si, de ce nu, pe muchie de cutit. Sunt senzatii lasate sa se intample din pura curiozitate umana, un fel de constientizare a faptului ca oricum acasa vei gasi altceva, asa ca de ce nu sa te bucuri de ceea ce poate fi “once in a lifetime” …
Dar toate au o limita impusa sau nu, un fel de hotar al ceea ce vrei sa experimentezi confortabil si/sau constructiv pentru propria persoana, granite peste care nu poti trece totusi, indiferent de cat de iertator sau indulgent poti fi. Si asta este subiectul articolului meu: furtul constient cu zambetul pe buze, o ciupeala la maxim daca nu esti atent, un fel de joc al atentiei transfigurat incredibil de repede in experienta de viata. Si povestea incepe:
Inainte de plecare, cu o seara inainte, am mers la receptie pentru a intreba de transport pana la aeroport, de cat avem de plata si modalitatea de a o face, precum si de a comanda o pizza in camera. Am rezolvat cu transportul, am rezolvat cu plata, am rezolvat cu pizza. Am si reusit sa platim mai putin din simpla negociere a conversiei valutare, un bluf ce a mers motivand ca bancomatul atat ne-a dat, dar si pentru ca sincer cred ca pretul a fost umflat de la inceput, dar asta e alta poveste sau un altfel de episod al comertului turistic in Egipt.
A doua zi, inainte de plecarea spre aeroport, predau cheia si instantaneu sunt oprit si intrebat sa platesc camera. Bineinteles ca cei ce se aflau cu o seara inainte la receptie fusesere inlocuiti dis de dimineata de o domnisoara nevinovata si un domnisor amabil, astfel ca uite asa ma trezisem cu o voce languroasa ce tocmai imi spunea elegant: “fraiere, marca banul inca o data!”. Ma uitam la ea si speram sa fie o gluma, dar ea impasibil imi explica intr-o engleza monosilabica ca “za money for za room”, adica exact intreaga suma ce cu cateva ore fusese inmanata, lucru aratat si pe hartie. Crezuzem la un moment dat ca trebuie sa ii dau diferenta de la ceea ce negociasem, dar cand am vazut eu ca ea o tine pe a ei si eu pe a mea mi-am zis: “mah, daca ii dau una lu’ pitipoanca asta, oare isi revine?” … si mai bag o fisa: “I’ve payed last night, check one more time or call your manager!” … ea cauta, zambeste si imi spune la fel de frumos: “No, no, no, look, za money for za room”, moment in care o intreb: “Are u sure?”. Da din cap cu zambetul pe buze ca da, moment in care o chem pe Ema sa imi scoata dovada platii: chitanta cu stampila si tot ce trebuie, adica documentul cerut cu o seara inainte, un fel de feeling avut, dar si o metoda de back up invatata in trecut.
“So sorry”! … si uite asa cineva incercase sa ciupeasca mai mult decat cere obrazul, undeva in Cairo, Egypt, intr-un hotel numit Oasis – The roof of paradise, aproape de un loc faimos numit Heliopolice. Mai poti spune ceva? Cu siguranta nu ...
Cu drag,

Decalajul continental

Intr-una din zilele trecute, venind catre hotel de la club, am scos capul pe geam si in goana microbuzului egiptean cotrobaiam vizual traficul alambicat, aruncand furis cate un ochi sau doi la trecatori, cladiri, peisaje, scotand repede aparatul de fotografiat si surprinzand pe vecie ipostazele devenite amintiri ale trecutului deja trait. Nu am gandeam la nimic special, doar speculam curios ceea ce se intampla ... pana la un moment dat, cand un tanc de copil o zbugheste peste si printre masini , aruncandu-se cu o mana la geamul meu si cu o mana tinand un fel de ierburi. Dintr-o data gandurile au fixat o idee accelerata de debitul verbal al pustiului si de incapatanarea cu care statea agatat de bus: supravietuirea, acest termen exista oare in zilele noastre? Oauuu ... exista oare mai mult decat a trece peste un fel de criza economica cu sacrificii asa cum acasa reusim sa o facem?
Pustiul s-a descotorisit intr-un final de geam, lasandu-l in spate. Am coagulat repede imaginile intense cu ceea ce descoperisem inainte si continuam fixat, de data asta, privelistea repetabila inca o data si inca o data. Exista in colturi ale lumii decalaje uriase intre ceea ce consideram civilizatie, dar deja pentru ei devine o lupta de supravietuire si nu de progres, asa ca tu Europa, zambeste si numai vorbi de criza. Nu ai vazut ce inseamna asta cu adevarat!
















... si un filmulet ...

Cu drag,

Slumdog milionaire

Vrei sa fii milionar? Cu siguranta da. O poti face in diferite feluri, dar niciodata asa cum veti vedea in "Slumdog milionare". Ati vazut acest film? Daca nu, trebuie sa o faceti! Este incredibil, o poveste de dragoste interpusa intr-un joc de televiziune arhicunoscut, o actiune pe mai multe planuri desfasurata intr-un loc cum nu se putea mai bun: India! Iar finalul umple acel ceva ce nu se regaseste in majoritatea filmelor, un fel de happy end nepravazut. As mai adauga ceva: pentru a raspunde la o intrebare de cultura generala majoritatea trebuie sa se informeze. "Un caine de mahala" raspunde cu propria experienta la aceste intrebari din dorinta nu de a castiga banii pusi in joc, ci de a ... Dar uitati-va la film pentru a vedea, merita toata atentia!
Uneori sau de cele mai multe ori, intre meciuri sau in asteptarea lor, filmul reprezinta ceea ce detensioneaza sau umple golul aparut la noi tenismenii. Cat despre voi, merita sa va luati doua ore din timp pentru a vedea acest film. Pana atunci puteti vedea trailerul aici :

Vizionare placuta,
Cu drag

Nu-ti ajunge o viata de om ...

Cand esti mic visezi sa schimbi lumea. Te trezesti ca ai terminat facultatea si o parte din visul copilariei isi modeleaza mrejele spre nevoile si posibilitatile curente, mentinand aspiratiile undeva acolo in tolba. Inaintezi cu pasi marunti schimband an de an prefixul, constientizand treptat ca visul incepe sa se termine. Am visat sau a fost o fantasma?
Este un fel de dialog ce cauta conversatie atunci cand ajungi sa te uiti in jur contabilizand intr-o matematica primara avantul energic al copilul din tine de atunci si de acum. Poti schimba lumea asa cum visai? Acum parca nu prea, desi atat de usor parea in zbenguiala inocenta a copilariei. Respir fortat palpand vizual ceea ce ma inconjoara si trebuie sa recunosc ca nu-ti ajunge o viata de om sa reusesti sa construiesti ceea ce ti-ai propus. In schimb iti trebuie cativa ani sa darami ceea ce altii au construit in secole adunate.
PS: Am visat de mic sa vad piramidele jucand tenis. Le-am vazut, nu asa cum mi-am dorit ca jucator, dar tot cu tenisul, ca antrenor. Pot spune ca am reusit ceea ce mi-am propus? Poate, poate nu. Cert e ca atunci cand cuprinzi cu ochii gigantul de piatra te simti atat de infim incat orice alt tel in viata ramane un simplu vis. Vrei poate sa faci la fel cum au facut faraonii trecutului, sa construiesti ceva care sa ramana ofranda vie a "pe-aici am trecut eu!" sau macar sa te trezesti frumos din ceea ce ai visat, dar iti vine acel dialog ...
Cu drag,

Statistic vorbind ...

... putem spune ca ceea ce va urma intr-un turneu de tenis poate fi anticipat cu o marja de eroare destul de mica intrucat calculatorul si conexiunile logice nu pot da gres intr-o incercare primara de comparare a turneului X cu turneul Y. Teoretic da, dar ...
... Internetul afiseaza zilnic ceea ce tocmai s-a intamplat dezvaluind astfel un trecut imediat sau departat cu sanse de agatare in prezent destul de mici si in viitor inexistente. Astfel ca conexiunile logice incep sa preia din golul ramas liber facilitand construirea de brese mentale cautatoare de succes si progres analizand ce a fost si dand solutii pentru ce va fi. Prezentul merge din instinct. Oare un pic aici nu este o angoasa?
Statistica implica logica fara doar si poate, este un fel de inceput si continuare a unei propozitii. De felul cum o formulam ne asteptam la un final asteptat, nu? Cam asa ceva. Dar ce se intampla in tenis cand analizam logic, gandim logic si vrem sa finalizam logic, un ultim aspect ce de atat de multe ori nu corespunde pregatirii si constructiei?
O sinteza e cam greu de facut, pentru ca in primul rand statistica nu corespunde realitatii. Apoi ce a fost acum un an intr-un loc nu corespunde sub nicio forma in acelasi an in acelasi loc. Apoi desi a jucat bine cateva turnee inainte, nu e musai sa joace si in continuare la fel. Apoi desi sportivul vine dupa o pregatire buna, nu e obligatoriu sau normal sa o faca la fel si in competitie. Apoi ... sunt atat de multe.
Ma gandesc insa la ceva interesant ce bate logica, un amanunt ciudat ce la prima vedere pare imposibil, dar la o analiza practica ar duce insa la rezultatul dorit intr-un mod mult mai solid decat invers: ilogica! Toti gandim cum sa facem sa reusim, nu? Le luam logic, le asezam la fel de logic si plecam la turneu. Acolo gasim pe altii ca noi care la fel au facut. Ne uitam unul la altul si ne intrebam reciproc din priviri: cine va castiga din lupta asta logica? Exista avantaje si dezavantaje fie ca vorbim de logica sau ilogica, dar de fiecare data cand spunem logica dam sinonim "cunoscut", ignorand ca ce vom intalni este de fapt "necunoscutul". Iar asta este exact sinonimul ilogicii. Hmmm, am luat-o razna cu discutia? Cu siguranta nu, dar daca nu m-am facut inteles este pentru ca uneori nu se gasesc corespondenti logici a ceea ce vreau eu sa spun sau scriu alambicat incercand sa fortez fraze simple.
Tenisul e un sport frumos al dracu', dar atat de greu de inteles cateodata. Printre multe altele cere adaptare si, din ce in ce mai mult, inspiratie. Uitati de tehnica. De tactica. Si toate cele. Ele sunt importante, dar nu decisive. Sunt altele ascunse ce daca le intelegi incepi sa inveti sa pacalesti tenisul. Pentru moment. Caci dupa apar altele si altele.
Cu drag,

Serveste coach, primeste ministra

Inca Cairo, tot tenis ( pe ) camp, acelasi sport, fara doar si poate exact aceleasi apucaturi umane: miscare sportiva. Cam acel ceva ce deja a intrat in cartea de istorie aproape in acelasi timp si spatiu cu Ilie si decoratia lui de cavaler al legiunii de onoare, merite recunoscute cu siguranta nu datorita orei in plus la stiinte exacte, ci, poate, mai mult datorita chiulelii de la ea sau a acelei infime ore in plus de zbenguiala la scoala in aer liber si/sau sala de sport, fie ea cum o fi. Nu am nimic cu ora de mate, de romana si tot asa, nu incurajez chiuleala sau delasarea in favoarea educatiei fizice, dar a fi sanatos educational vorbind inseamna a scutura sunca si grasimea macar la misto pentru cateva zeci de minute pe saptamana intr-un cadru organizat, nu numai a invarti pixul printre degete contratimp la testul de mate ca exista un lapsus la geometria in spatiu.
De ce ma sacaie decizia ministrei educatiei E Caterinca Andronescu asa mult inca? Aflat la tenis de parte de casa ma uit in jur si cu mana pe inima injur cu sperjur cum e posibil ca "tampitii" astia de egipteni sa construiasca un cartier nou numit New Cairo in care au inglobat un ditamai complexul sportiv cu de toate, adica unii fac in asa fel incat cauta spatiu de miscare, iar acasa una "dastaptareasa" face ca limitele cele mai accesibile si mai limite existente sa fie eradicate cu totul!!! Si cum cu siguranta nu ea este singura ce a decis, ma intreb daca nu cumva toata gasca de consilieri in frunte cu ministra au sechele din copilarie ca li s-a stricat media tocmai la sport ca nu au putut sa sara capra. Poate verifica cineva?
Am spus de Ilie, se stie de Nadia, Hagi, Pataichin si restul ... oare are idee cineva ca de exemplu seful unui stat poate sta la dispozitia unui sportiv fara a i se ceara acest lucru? Sa o vad si eu pe E Caterinca Andronescu cum va face sa intalneasca pe presedintele SUA asa cum a facut-o Ilie la Casa Alba, sa o vad si eu cum ea si cu curriculum ei va face sa i se cante imnul national in finala la Europene sau Mondiale, sa vad eu cum o natie de amotrici si balene miscatoare vor scoate inca o data pe strada sute de mii de oameni asa cum nationala a facut-o in '94!
Astea nu sunt importante? Nu cu asta ne hranim noi o natie decimata de criza si suparari? Nu cu un meci de Cupa Davis, un Campionat Mondial la gimnastica sau handbal, nu cu un meci de fotbal? Sau ma insel eu si devenim bucurosi cand vin copii acasa si ne luptam cu ei sa nu mai stea pe calculatoare ca altceva nu au de facut?
De ce trebuie sa facem eforturi pentru a educa in paralel viitorul nostru? De ce trebuie sa ducem lupte de convingere a copiilor ca miscarea e sanatoasa si aduce beneficii? De ce trebuie sa educam in scoli numai ce vrea o gasca de functionari ajunsi acolo pe criterii politice si mai putin pe merit, uitand ca realitatea arata altfel? De ce?
Sportul si prioritatile nationale pe taram romanesc sunt calupuri secventiale de episoade cu deznodamant justificabil intr-o zi! Vom cladi spitale pentru ca nu vor fi locuri pentru cati bolnavi vom avea, vom dezvolta fast-food-urile la maxim, vom face cozi la farmacie pentru pastile miraculoase de slabit ... nu a ajuns ca am daramat baze sportive construind beton de birouri, nu a ajuns ca am intrat si in paduri cu cimentul diminuand aerul curat pe care il respiram, nu a ajuns ca sportul a devenit atat de scump pe plan mondial incat accesul la el e atat de limitat ...
A venit si E CATERINCA ANDRONESCU sa taie din radacini ceea ce se clatina si sa implementeze educatia mentala, caci aceea fizica e probabil un virus mortal
Catre ministra educatiei, catre ministra sportului, catre Guvernul Romaniei, catre toate agentiile guvernamentale: opriti macelul! Caci niciodata nimeni nu-si va asuma consecintele a ceea ce ignoram acum, desi semnalele arata clar ca nu e bine ceea ce facem.
PS: "Implicarea trebuie să fie o modalitate de a privi viaţa. Trebuie să ne implicăm pentru a simţi că trăim." ... " Curajul este o forma de organizare a sperantei" ... asta scrie pe headeru' blogului ministrei educatiei!
Servesc simplu cu efect plat pe T: "Speranta moare ultima, caci pana in ultima clipa voi respira praful din jur. Voi gandi cum sa fac sa respir aer curat, cum sa fac sa imi tin organismul in viata, dar voi sfarsi alegand solutiile ramase. Cum voi vedea eu viata atunci? O implicare inutila in ceea ce exista, un curaj abstract intr-o lume fara speranta!"
Multumesc dna ministru! ... astept sa dati returul, desi arbitrul arata clar ca a fost AS!
Cu drag,

Minutul egiptean

Fara doar si poate timpul trece cu nepasare peste tot ce misca. Ieri parca alergam haotic prin Cairo in cautarea unui loc de cazare, adineaori parca bateam mingea pentru prima data, iar deja parca totul e atat de departe . Pftiu … e mai multa liniste acum, toate sunt la locul lor, intr-un fel sau altul, ceea ce aduce a normalitate asteptata inca de la inceput dar zgaltaita de socul initial.
S-au incheiat zilele de adaptare, aproape s-a terminat si prima zi de meciuri, totul incepand a se modela treptat spre modelul cunoscut deja, aceeasi imagine vie a terenului de tenis cu aceleasi dimensiuni, dar mereu si mereu cu alte necunoscute. Un joc continuu de adaptare ce isi reintra in drepturi pentru cei ce termina ziua in picioare si au biletul asigurat pentru a doua zi, un mod de viata nomad intre ceea ce a fost si ceea ce va fi. Frumos si greu in acelasi timp!
Dar timpul trece ... nu-i pasa de nimic, nu asculta de nimic, el isi continua mersul agale. "Five minutes means actually one hour in Egypt!" insa a scuturat in plin si de ce nu, extrem de zgomotos pe noi cei ce asteptam bus-ul catre hotel. A fost la fix ... pentru a descrie trecerea timpului intr-un mod inutil si degeaba de aici dintr-un vacarm omniprezent. Multam egipteanule pentru informatie ... !!!
Cu drag,

Road runner ...

Stiti desenele animate cu acest titlu? Daca da, atunci e bine, daca nu, atunci tineti-va bine ...
Aseara am plecat de la club cu un bus pus la dispozitie de organizatori, am mers cam 45 de minute pana am coborat, moment in care am cautat un taxi si dupa targuiala aferenta ne-am indreptat spre hotel. A urmat un road runner pe patru roti condus magistral de un sofer tinerel ce pentru doi dolari de caciula ne-a oferit cea mai tare cursa posibila de sport extrem in centrul orasului, nici macar Need For Speed neputand egala efectele vizuale traite pe viu. Si aveti cuvantul meu. Incredibil ce a putut sa faca soferul ala prin trafic, un fel de cursa contranometru la care efectiv vedeam cum il busea pe celalalt, apoi scapa si din nou incepea sa alerge ca nebunul, de fiecare data intorcandu-se spre mine si scapand simplu: "Relax!
Si ca sa inchid intr-un fel, am mai vazut o faza de am ras cat am putut. In intersectie, politaiul statea cu o mana in buzunar si cu una fuma, apoi alerga dupa masini si le batea cu palma pe capota ca sa le opreasca, dupa care ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, isi relua obiceiul. Ahh, si inca una, tramvaiul venea alene pe sine si turuia sirena de mama-mama ca sa atentioneze, dar nu a oprit nici macar un motorist, dar aminte o masina, imagini care pur si simplu m-au lasat cu gura masca si cu mana in cap, vezi headeru'.
Cairo parca s-a schimbat un pic sau poate ca am inceput sa ma adaptez la dezordine cat de cat, astfel ca in zilele ce au ramas poate reusesc sa imi focalizez atentia si spre altceva ca sa pot asterne.
Cu drag,

Un fir alb de par

Cairo din nou si dimineata unei noi zile aducea intrebator ipoteza schimbarii a ceea ce inglobasem. Si asa a si fost, in sens invers insa prin doborarea recordului de mers cu taxiul dintr-un punct fix catre un alt punct fix stiut, dar nestiut, stiut iar, nestiut din nou si tot asa. Aproape doua ore de mers intr-o rabla fara oglinzi laterale si cu cea retovizoare mereu cazand in gol din locul ei undeva pe schimbatorul de viteze, repusa in drepturi si degeaba, cu opriri si claxonari de persoane si alte masini, cu dialoguri indescifrabile intre sofer si "efendi" pentru a gasi ceea ce cautam, cu intrari si iesiri pe autostrada, cu taieri bruste de benzi stanga-dreapta ... intr-un final am ajuns in New Cairo, plecand din Downtown.
Si de ce nu, a mers si un antrenament de tenis, caci asta a fost scopul, care a mers greu la inceput, bine si apoi greu, caci afara nu e ca in sala, zgura nu e hard, iar ceea ce acumulasem pe drum isi pusese amprenta destul de mult. De fapt, a fost pentru prima data cand Ema a intrat in panica de cand calatorim ad-hoc, o fire mereu zambitoare care insa azi a fost un pic mai verde ca martienii, ceea ce spune poate mai mult decat orice incercare de descriere pe care chiar nu mai am puterea sa o fac.
Acum suntem intre antrenamente, caci mai dureaza un pic si mai batem mingea inca o ora, apoi o reluam de la capat spre centru orasului, sper eu nu si la fel. Am spus batem mingea la plural caci desi joaca numai Ema azi cu o adversara, ma simt ca parte activa la cate sunt de adaptat urgent!
Ah, nu am spus nimic de sofer, caci el a fost parodia si initiatorul procesului de inalbire a unui fir alb de par la tampla mea, un paparici ce m-a exasperat la culme cu OK, ca dupa care sa inceapa sa intre iar in agitatie cu claxoane, opriri, intrebari ... apoi il intrebam, el raspundea OK, iar mergea un pic, iar nu mai stia nimic. Cand am vazut clubul de tenis am spus sincer ca exista Dzeu, caci la un moment dat vroiam sa il pun sa ma duca inapoi la hotel, satul de atatea ocolisuri si incercari esuate. Acum privesc inapoi cu oarecare detasare, desi a fost un drum ca niciunul pana acum, un fel de experienta care grabeste ridurile si accenteaza imbatranirea.
Cairo insa e frumos, poate o lume neinteleasa inca, dar asa cum spune Lau: "bah frate, e super misto acolo, haos si targuiala, caterinca maxima! Cand mai ai tu ocazia sa traiesti in dezordine?!" ... si poate are dreptate, dar unde e ordine cu greu poti accepta dezordinea.
Cu drag,

Ptiuuuuu ...

Maica maiculitza, stau pe un pat tare ca banca-amintire a terenurilor de la Olimpia de acum ceva timp pe care trageam cate un pui de somn intens de 25-30 minute pe zi si simt in adancul timpanului cum imi tiuie taica urechile de la claxoanele pitigaiate ale furnicarului format din tentativele pe doua, trei sau patru roti ale amestecaturii de detoate care se gaseste si se regaseste din plin in caterinca de asezamant african-european numita, cred, Cairo. Caci tot ce depasea patru roti nici nu mai vreau sa descriu, cu atat mai mult cu cat intr-un fel de Daewoo Damas, daca le stiti, stateau taica chirciti unul peste altul de parca era oferta la opera, iar urcari din mers numai in filmele calare cu Clint Eastwood se petreceau, dar acolo calul facea legea si nu o intrare stramba de bus. Cat despre pietoni, sa dea naiba daca nu aici s-a inventat bowling-ul, caci din metru in metru mi se strangea inima la fiecare traversare alandala printre masini a oamenilor, simtindu-ma o bila in ditamai marea de popice miscatoare.
Respir totusi acum cand scriu, caci ma aflu de ceva timp intr-o capitala africana la inca un episod al calupului de seriale dintr-un film al vietii trait departe de ceea ce consider normal si drag, descoperind ca totusi acasa e acasa. Am trait multe, am vazut multe, am facut poate la fel de multe, dar intr-un Hall of Fame al tot ceea ce a fost mai dezastruos pana acum Cairo a castigat premiul cel mare cu aplauze la scena deschisa, nici macar Montevideo-ul neatingand jumatate din zapaceala si dezastrul omniprezent.
Am parasit Bucurestiul suprasolicitat de cate sunt de facut pe acasa, am dormit o zi intreaga pe drum primind ca o binecuvantare cele aproape 8 ore de zbor impreuna din doua bucati, dar m-am trezit intr-un carambol ciudat a ceva ce a schimbat radical definitia proprie a agitatiei. Cu o sportiva in grija, cu ceva bagaje si o adresa de hotel necunoscuta de cel ce ne ducea, cu o adresa de club sportiv ce pana si acum ramane un mister, precum si un final de seara ce ne-a adus la ora de dilema din simplul motiv ca ori plateam ce nu vroiam ori ramaneam fara cazare in mijlocul descrierii de mai sus, pot spune cu drag ca mi-am ales meseria cum nu se putea mai bine. Inghit inghititura de apa din paharul oleaca mirositor, ignor privelistea imbietoare a unor nadragi pusi la uscat pe un fir intins si curbat, scriu ce mai am si in sinea mea ma bucur ca am scapat cu bine, gasind o camera unde sa pot spune ca sportiva va reusi sa se odihneasca.
Trec pagina la experienta, imi frec ochii de oboseala, mai citesc o data fact sheet-ul, ma pregatesc sa intru in lumea viselor si ma intreb pe mine insumi: cand fac si pe coachu’? Caci poate intr-o zi ceea ce fac bine macar sa recunoasca cineva ca fiind orice alaturi de sportivi departe de casa, deoarece si pentru ca stiu ca intr-un final voi auzi ca tot ce a fost legat de tenis nu a fost facut asa cum trebuie. Este un off trait si retrait, un fel de realitate unidirectional impinsa inainte si ignorata de cei ce se fac ca vad, dar uita repede. Ce face un antrenor pentru un sportiv? Mai nimic … se plimba si duce o viata frumoasa, adica exact ceea ce se vrea a se vedea de acolo de unde implicarea este doar la stadiul de pasivitate fortata. Realitatea este poate alta, dar asta e inca una din ceea ce celuilalt nu-i pasa atata timp cat fiecare avem dreptul la propriul adevar, fie el cum o fi.
E tarziu si am luat-o pe aratura. E poate si normal caci vine munca campului cat de curand pe plaiurile mioritice, un obicei trait candva de mic copil si continuat in continuare pe terenurile cu linii albe de atunci si pana acum cu acelasi patos nebun. Mai greu e insa cu culesul muncii …
Cu drag, urmeaza probabil cateva zile de blogging din Cairo,

Out of time

Am oprit motorul masinii lasand muzica sa zburde aiurea in habitaclul incalzit, sprijinand capul de tetiera si privind in gol pe geamul plin de stropi de ploaie. In stanga masini, in dreapta masini, in fata inca una luminata difuz de pozitiile ramase aprinse, in spate gardul ... "am ajuns acasa", o senzatie de usurare cuprinsese oarecum tot ce mai putea fi numit ambalaj miscator undeva in aceasta seara intr-o parcare de bloc la cateva minute dupa ce ceasul isi impingea limbile spre ora 23!
Priveam afara si cotrobaiam exteriorul cu minutiozitate, trecand instantaneu prin filtrul gandirii ceea ce a fost azi si ceea ce a mai ramas de facut. Am inceput sa ma joc cu butonul rotund dedicat volumului la casetofon ridicand sau scazand decibelii, reusind intr-un final sa inchid ochii. Ezitam constient sa parasesc masina, preferand linistea masinii sau, mai bine zis, intimitatea ei, domolind treptat din incarcatura nervoasa acumulata din timpul zilei si contopind intr-un fel trairile mele cu carcasa scheletului pe patru roti.
Am revenit in stand bye dupa un respiro fortat, am deschis ochii si am vazut pe scaunul din dreapta factura la telefon. Nu o achitasem asa cum imi propusesem, desi stiam de ea, desi era acolo de dimineata. Am deschis usa si am parasit masina, un switch al intimitatii transferat in miez de noapte pe un aer rece primit cu o oarecare depedendenta asemeni unui folos cuvenit. Am inceput sa fac pasi mici in fata masinii, fixand cu ochii fiecare punct ivit in cale. Linistea instalata se trasformase in acalmie furtunoasa atingand un punct maxim: ce dracu am facut eu azi?
Multe si de toate, maruntisuri si nu numai, antenamente si ceva de genu'. Si ... ? Ei au avut o problema, eu am avut o problema. Ei si le-au rezolvat, mai mult, mai putin. Eu insa respiram aerul taios in fata casei cu aceeasi problema avuta in urma cu peste 14 ore, una minora, dar singura care a fost a mea. Nu platisem factura din lipsa de bani, nu din cauza crizei mondiale, nu din cauza vreunei alte prioritati ... doar din cauza planificarii defectuoase de tip "rezolv orice, mai putin pe ale mele" intr-un timp limitat ca cel al unei zile.
Out of time ... accelerat la maximum! Ramane ca maine sa schimb prioritatile pe lista, dar din pacate nu prea se potriveste ... imi arunc bagajul in spate caci calatorului ii sta bine cu drumul, astfel ca un nou episod incepe cu drag incepand cu primele ore ale diminetii in directia Cairo via Milano.
Ce viata au si antrenorii astia ar zice cei ce aud orasele cum se insiruie! Oh da, asa e, fara doar si poate, dar pana una alta poate insa cineva imi plateste si mie factura, nu de alta, dar la o asemenea viata frumoasa timp imi mai trebuie ca sa o si traiesc sau macar sa platesc ceea ce traiesc.
Eh, problemele mele nu sunt si problemele lor spunea cineva ... pacat insa ca problemele lor trebuie sa le rezolv tot eu, lasand la o parte ceea ce a mai ramas.
Numai bine,

Urmeaza meciul ...

Final de meci la Sibiu, inceput de meci la Bucuresti. Ce va urma in tenisul romanesc?
Cu drag,

Decizii ...

Sibiul a devenit din senin un punct de interes al tenisului intr-un moment al contrastului evident dintre bine si rau sau "ce am facut noi" si "ce veti face voi", pe termen scurt, mediu si/sau lung. Dar asta nu comentez, cu atat mai mult cu cat stim cu totii ce bine ne facem la greu noi romanii noua insine.
Sa incerc sa analizez ce anume pentru a putea ramane impartial asa cum o doresc? Ar fi cateceva, iar cea mai interesanta e decizia lui Andrei vis-vis de meciul de dublu, cu atat mai mult acum cand intuitia lui a dat roade. Pe ce s-a bazat el? In loc sa dau supozitii pur speculative, ma gandesc oarecum daca a fost logica sau conjunctura ( momentum ) in conditiile in care atat din teren ( Marius ) cat si de pe margine ( Andrei ) totul a fost pentru prima data. Sunt momente, iata, cand necunoscutele aduc beneficii, succesiuni de secunde ce sparg tiparele cunoscute si aduc in prim plan ceea ce nimeni nu gandea posibil. A fost un truc sau o decizie asumata din start ca fiind putin realizabila daca totusi acel ceva exista ...
Pe unii ii macina "de ce Marius?" si e normal sa fie asa. Pe unii ii oftica ca s-a castigat meciul pentru ca pregatisera artileria grea. Pe unii ii bucura oarecum ca suntem in carti.
Eu as fi curios sa aflu pe ce s-a bazat Andrei? A maximizat improbabilul preferand riscul in dauna sigurantei logice aparente?
PS: mi-a placut mult asta - Tiriac:"Ne va trebui 10 ani sa revenim in grupa mondiala!". Un returnant abil:"Gresit, la anul vom fi tot in grupa mondiala, dar la fete!"
Si luptele continua departe de sticla televizorului in culisele tenisului ...
Cu drag,

Sportul si curriculum-ul ce nu se vede ...

... dar se simte dupa ani buni sau, mai nou, din ce in ce mai mult in prezent printre tineri.
Acest material este un update al ultimului postat pe acest blog si un fel de retur variat al comment-urilor acestuia.
Educatia fizica a fost diminuata in mod radical in scoala de la pupitrul dirigintelui pe motive pe care daca le-as analiza din start ar deveni puerile. Ce a stat la baza acestei initiative? Eh, asta as vrea sa stiu, dar nu ma mai obosesc prea mult pentru ca deja e prea tarziu, ceea ce mai pot face e doar sa dau cu penelul asupra ignorantei realitatii a ceea ce nu se vede cu ochiul liber , si, care totusi are un aport considerabil atat dpdv al sanatatii mintale a unui viitor adolescent, cat si al sanatatii fiziologice si educationale ale aceluiasi viitor stalp al societatii romanesti.
As pleca de la ceea ce doreste "clientul" denumit in continuare elev de la producator denumit in continuare "scoala" sau "sistem educational" pe o piata de desfacere unde totul se bazeaza pe cerere si oferta. Unde e buba? Daca vorbeam de un mediu privat, toate liceele care adoptau acest program ar fi devenit aproape pustii si nu din cauza ca sportul este o materie de baza, ci datorita faptului ca cererea de miscare obliga ca oferta de miscare sa existe - elevul cere si pentru a-l tine trebuie sa ii si dai. Cum insa vorbim de institutii de stat finantate de la bugetul de stat si atentie !!!, insitutii ce adopta in mod obligatoriu un curriculum pe care un sportiv OBLIGATORIU trebuie sa il urmeze pentru a termina etapa si a merge la facultate, ministra educatiei trece peste doleantele elevului si il obliga sa inghita carte, carte si iar carte. Cum elevul are o singura solutie sau si pe a doua - revolutie!!!, ii ramane sa invete pana se va deplasa cu taxiul pana la usa clasei de durduliu ce va fi. Sau si mai rau, bolnav prin nu stiu ce spital.
Ce a urmat dupa dezvoltarea fast food-urilor si a internetului? Lipsa de miscare! Iar asta inseamna curata inconstienta. Toate semnalele organizatiilor de sanatate privind obezitatea si bolile ce deriva direct cu impact major asupra populatiei tinere au fost pur si simplu sterse din atentie, aducand in prim plan argumente ce se doresc viabile azi, dar maine ...? Cei ce au cunostinte in sistemul sanitar va rog sa intrebati cate cazuri de copii si tineri sunt prin spitale cu probleme de respiratie, disfunctionalitati cardiace, ale circulatiei sangelui ... Sau cel mai bine dati un test de 50 de metri alergare dupa tramvai sau autobuz cu luarea pulsului dupa la un pusti intre 12 si 18 ani ... cascadorii rasului sau boala viitorului!
Calatoresc mereu si mereu in tot felul de tari si sisteme. Pe unde merg nu intru in detalii despre cum e intr-un anumit domeniu al societatii ( in afara de tenis unde imi cam bag nasul ), dar nu trebuie decat sa tii ochii deschisi sa vezi cum contrabalanseaza ei , sa spunem, lipsa de miscare ( daca o exista, caci eu nu am vazut o asemena lipsa, dar sa presupunem totusi ). Avem noi romanii oare terenuri ale primariei sau ale administratiei locale unde copilul, tanarul sau adultul sa poata practica un sport GRATUIT finantat de catre o institutie de stat? Avem noi oare cluburi sportive unde sportul de masa este incurajat cu preturi mici si conditii optime in asa fel incat desteptul plin de carte dupa ce pleaca de la ore se poate misca sau macar scapa de energia inglobata? Nu, nu avem. Avem in schimb un sport scump, fie el de orice fel, un sport care din start selecteaza doar cativa, combinand pana acum ceva zile cu cele cateva ore de educatie fizica din scoala. Poate pare hilar, dar cele cateva ore erau exact orele GRATIS de miscare din partea statului si exact hrana de miscare a TUTUROR, nu numai a celor cu posibilitati ce dupa scoala mergeau la o meditatie sportiva de tip fotbal, baschet, atletism, tenis ... etc. Si pentru cei ce nu stiu, in alte tari mult mai dezvoltate sportul este GRATIS in locuri special amenajate si combinat cu educatia fizica GRATIS din scoli. Nu stiu daca ei sunt mai prosti ca noi daca fac mai putina carte, dar cu siguranta tin cont de sfaturile medicilor si de dorinta copiilor.
Ministra educatiei pusa pe motive politice si mai putin pe criteriul "functie si competenta" doreste a fi un manager al EDUCATIEI LIMITATE vad eu. Dreptul la informatie corecta si libera informatie nu este garantat prin constitutie dragii mei? Pai cum asa, daca in scoala unde este principala sursa de infomare a copiilor matematica si romana este prezentata intr-un ambalaj frumos, iar sportul intr-un deseu aruncat in tomberon? Un copil isi alege drumul in viata influentat si de ceea ce primeste ca si hrana in acesti ani de scoala OBLIGATORIE, dar el daca primeste numai cifre si litere, iar pe deasupra nu are nici bani sa primeasca si tumbe sau sarituri, ce va alege? Ma arunc inainte si o spun eu: somer de lux! Asa cum in fiecare an fiecare facultate de stat sau particulara aprobata de un astfel de ministru scoate pe banda rulanta numai calificati in meserii unde nu exista OFERTA! ( ca reveniram iarasi la unul din tre subiecte: cerere si oferta !!! ). Avem numai doxe de carte si DESTEPTI la tot pasul , dar ce facem cu ei? Si uite asa meseria de SPORTIV DE PERFORMANTA este inexistenta pentru ca atunci cand copilului i se dau optiunile, educatia fizica e trecuta la "caca", "rahat", "buba" ... si apoi am putea aveam tehnicieni ai sportului de masa, de performanta si inalta performanta. Dar lasa ca e mai bine sa avem mii de ingineri, ce dracu!!!
Eu ca antrenor de tenis, deci o activitate ce deriva din educatia fizica, dar denumita in continuare o activitate optionala, incurajez sportivii si ii indrum sa mearga la scoala, sa se educe continuu si sa socializeze. Toti vin cocosati de cate teme li se dau, toti se plang ca e prea mult, toti intarzie sau fug de la antrenamente ca au avut de terminat la scoala sau mai au ceva de scris, dar in continuare le spun la fel: duceti-va la scoala, iar pentru cei cativa care au ales drumul performantei si al scolii la distanta ii trimit la fel sa invete. Inteleg educatia, insa in totalitatea ei, ca si aspect benefic asupra viitorului stalp al societatii, atat pe termen scurt cat si mediu dar mai ales lung. Una dintre cele mai mari actiuni ale lumii se numeste Olimpiada sau Jocurile Olimpice, iar unul dintre cei ce au stat la baza acestor incredibile intreceri a spus "Men sana in corpore sano" ... mai pot spune ceva? De ce nu educam copii multilateral, in mod echilibrat, lasandu-le lor posibilitatea sa aleaga? Atat la scoala, cat si pe terenul de sport, sala de arta, ora de muzica, in familie etc. De ce le impunem noi DESTEPTII adulti ceea ce sa faca ei copii ce schimba AZI totul in asa fel incat ceea ce a fost pe vremea noastra la varsta lor nu mai e valabil? De ce trunchiam si limitam o realitate doar pentru avem accesul la decizie intr-un din birourile puterii? De ce educatia inseamna numai adunare, litere, formule chimice, vectori, Decebal, munti si mai putin sanatate, miscare, curatenie mentala ... etc? De ce?
Mai am si o intrebare? Isi asuma cineva ce va urma? Nici macar un plan Marshal pe probleme de sanatate nu va fi eficient pentru o generatie ce a avut o singura vina: ministra educatiei. Si, mai mult, inca un guvern ce trateaza sportul ca moft si nu ca prioritate, dar la spart seminte pe stadioane si strangeri de mana pe covorul rosu inverseaza rolul.
Cu siguranta ca elevii miros cand vin de la ora de educatie fizica, cu siguranta ca intarzie sau chiulesc pentru a mai juca o ora fotbal ... si eu am facut la fel. Dar am si invatat carte atat cat am putut sau dorit, iar ceea ce fac azi nu are nici in clin nici in maneca cu sutele de exercitii rezolvate pe care le urasc SI acum. Insa nu sunt somer de lux asa cum majoritatea celor ce au stat cu burta pe carte si asta e o mare diferenta. Plus ca analizele sunt aproape beton. Plus ca va alerg dupa tramvai pe 500 metri si dupa fac dreapta dupa autobuz si dupa fac si un set de tenis. Deci care e problema reala? Se pot gasi solutii de tot felul daca vrei sa le gasesti. Cand o profa' de mate va veni in clasa si va chema la tabla un pispirica rosu in obraji ce intr-o secunda e cu creta in mana, dar mai sta 5 minute gura-casca ca nu prea stie el ce sa scrie sa zica "Multumesc Doamne! Las' ca-l invat eu sa scrie ceva!" ... caci va avea incepand de maine numai ursuleti ce pana la tabla fac o vesnicie, pana apuca creta se prelungeste cu infinitul si apoi trrrrrrrrrrr, e recreatie! Asta va doriti? Si nu uitati stimata dna profesoara, ca unul dintre ursuleti poate fi copilul d-voastra.
In incheiere, cititi ce spun prostii:

"Practicarea sportului de catre copii este necesara pentru ca favorizeaza constructia osoasa, permite o buna dezvoltare a inimii, plaminilor si muschilor.
Copilul nu trebuie sa fie epuizat de activitatile sportive. Este important ca el sa-si aleaga singur sportul pe care doreste sa-l practice. Atentie insa la virsta copilului. Un copil mic, in virsta de 5-6 ani, nu trebuie sa faca un sport prea dur pentru corpul sau. De asemenea, activitatea sportiva este in egala masura recomandata copilului bolnav (diabetic, cardiac), dar cu multa atentie si in cadrul unor colectivitati.
Sportul amelioreaza adesea calitatea vietii unor persoane bolnave. Spre exemplu, in cazul diabeticilor, miscarea intirzie aparitia complicatiilor, asigura o forma fizica buna si permite scaderea dozelor de medicamente. Toate acestea datorita faptului ca sportul reduce glicemia (nivelul zaharului in singe). Activitatea fizica face ca zaharul si insulina sa intre in celula musculara, in timp ce sedentarismul face ca muschii sa utilizeze grasimile si nu zaharul. Regimul alimentar trebuie adaptat pentru a fi evitata hipoglicemia in cursul efortului.

Principalele avantaje ale practicarii sportului:

* reduce riscul mortii premature;

* reduce riscul aparitiei bolilor de inima, a diverselor forme de cancer si a doua tipuri de diabet;

* previne aparitia problemelor de tensiune;

* ajuta la mentinerea greutatii corporale si reduce riscul aparitiei obezitatii;

* reduce riscul aparitiei osteoporozei;

* ajuta la o mai buna socializare si inlatura comportamentele antisociale;

* o metoda de relaxare prin reducerea stresului, depresiei si anxietatii"

Cei ce stie sa citeasca, dastaptii de la ministere si profii mai zelosi, toti cei ce ati aruncat educatia fizica undeva in lagarul suferintei viitorului,
Va multumim pentru ca vom mai putini informati, mai putin educati, mai bolnavi si mai mult "Men sana in corpore ..." ... completati voi in 10 ani cu realitatea de atunci.
Cu drag,

I-auzi frate ce vrea sa faca dasteapta de la educatie!

Cum nu am avut somn pentru ca de ceva vreme merg pe principiul cat "traiesti sa dormi putin" am mai dat buzna si prin ziarele online ale patriei, precum si ale vecinilor ce scriu in engleza si m-am oprit la una mare tampenie de ministru d-al nostru care gandeste sigur cu neuronul in timp ce se deplaseaza cu tomberonul ... nu ala din fata blocului, ci ala uman care va zace in ditamai liceenii generatiei viitoare.
Preluat de pe ziare.ro, urmatorul articol oripileaza prin prostie umana de nivel academic, ingenunchind si mai mult mai mult sportul si asa pe din-afara prioritatilor statului pe ganduri roman:

"Ministerul Educaţiei a finalizat ieri planurile-cadru pentru liceu. Vestea bună pentru liceeni este că noile planuri pun în aplicare
intenţia şi promisiunea ministrului Ecaterina Andronescu de a reduce numărul de ore pe săptămână.
Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, d-na Doina Pană, ne-a declarat, ieri, că luni seară MEC urma să posteze pe site-ul edu.ro noile planuri-cadru pentru liceu. Se propune astfel ca pentru clasele IX-XII orarul să se reducă în medie cu 3 ore pe săptămână. Orele de curs tăiate în noua formulă vor fi cele de sport, a doua limbă străină şi o oră din cadrul orelor de cultură de specialitate. „Nu am umblat la curricula profilului teoretic, la disciplinele trunchiului comun (n.n. – trunchiul comun înseamnă disciplinele obligatorii pentru un anumit profil şi specializare), ci doar la profilurile vocaţional şi tehnologic (profesional şi tehnic), unde am scos orele de sport şi a doua limbă străină din grupul orelor din curriculum la dispoziţia şcolii (CDS) sau din curriculum la dispoziţia comunităţii locale (CDL). Sunt însă şi specializări la care am lăsat şi peste 30 de ore, la clasele de balet, coregrafie sau sport, fiindcă aceste ore nu solicită în mod deosebit intelectul.

30 de ore pe săptămână – cifra limită a MEC

Intenţia lăudabilă a MEC este totuşi într-o oarecare contradicţie cu situaţia actuală a numărului de ore pe săptămână, care în curriculul actual cuprinde un număr de ore minim şi maxim.
În tabelul alăturat prezentăm care este numărul de ore pe săptămână în acest moment. După cum se poate lesne observa, dacă s-ar adopta numărul minim de ore, practic, s-ar putea descongestiona orarul săptămânal începând cu clasa întâi şi până la ultima clasă de liceu. Învăţământul nostru preuniversitar suferă însă de o disproporţie serioasă între numărul orelor din trunchiul comun şi numărul orelor din curriculum la dispoziţia şcolii. În ţările UE, raportul este în general între 50-55-60% ore din trunchiul comun şi 50-45-40% ore la dispoziţia şcolii.
Curriculum la dispoziţia şcolii reprezintă în învăţământul obligatoriu european tocmai acea parte flexibilă atât ca număr de ore săptămânal, cât şi ca discipline şcolare prin care să se dezvolte aptitudinile şi interesele educaţionale ale elevilor, ca să se poată realiza o pregătire mai serioasă în aria curriculară ce-l interesează pe elev. Franţa, spre exemplu, are în trunchiul comun pentru liceu 6-7 discipline şcolare, lăsând la latitudinea conducerii şcolii o plajă mare de opţionale. În plus, la francezi, numărul orelor săptămânale este foarte flexibil, tocmai în funcţie de aceste opţionale. Noi am restrâns extrem de mult numărul orelor din CDS şi, mai ales, n-am diversificat aproape deloc aria curriculară a disciplinelor. De regulă, la orele de CDS se face aprofundarea unei discipline din trunchiul comun, ceea ce duce atât la supraîncărcarea conţinutului de învăţat, cât şi la dezinteresul crescut al elevilor pentru şcoală.

Ora de sport – prima tăiată de pe listă

Decizia grupului de lucru din MEC, în privinţa orelor de sport, intră din păcate în coliziune cu ultimele recomandări ale organismelor UE.

Sportul este unul dintre punctele sensibile în curriculă.Parlamentul European a invitat ţările membre să-i confere respectivei discipline un caracter obligatoriu în şcoli şi licee astfel încât elevii să beneficieze săptămânal de cel puţin trei ore de educaţie fizică.

De ce sunt bune orele de sport

Unul dintre principalele beneficii ale sportului, atrage atenţia Bruxellesul, este rolul important pentru sănătatea publică, în special în lupta împotriva obezităţii, boală ce afectează în prezent 21 de milioane de copii
europeni. Trei milioane dintre aceştia sunt elevi, conform unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Sedentarismul combinat cu o alimentaţie deficitară, bazată pe mâncarea gen fast-food, face ca anual în Europa 85000 de copii să devină obezi. În România, o treime dintre copii devin obezi până să ajungă în băncile şcolii, 70% dintre cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani consumând legume şi fructe doar de două-trei ori pe săptămână. Risurile pe care le implică obezitatea merg, de la diabet
şi afecţiuni cardiace, până la anumite tipuri de cancer.

Şase ore pe zi la liceu - orarul propus de Ministerul Sănătăţii

Trei-patru ore în clasă pentru elevii din învăţământul primar, cel mult cinci ore de curs la gimnaziu şi maximum şase ore la liceu, aşa ar trebui să arate orarul şcolarilor în opinia Ministerului Sănătăţii. Potrivit unui ordin propus anul trecut, elevii nu vor mai avea două ore consecutive la aceeaşi materie şi nici nu vor mai susţine două teze în aceeaşi săptămână. De asemenea, orele dedicate educaţiei fizice ar urma să fie intercalate celor teoretice, astfel încât să nu mai fie programate la începutul sau la finalul orarului.

Sindicatele nu ştiu nimic despre reducerea orelor la liceu

Secretarul de stat Pană spune că decizia ministerului nu va afecta cadrele didactice. „Avem mulţi necalificaţi în învăţământ şi nu vor fi probleme majore cu profesorii care să nu-şi mai poată completa norma didactică“.
„Poate vor apărea un caz, două, izolate, dar nu reprezintă nici o îngrijorare pentru sistem reducerea numărului de ore pe săptămână“, spune dna. Pană. Nu acelaşi lucru însă îl spun sindicatele. Preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“, Marius Nistor, declara: „Ce ore? A fost doar o discuţie formală cu doamna ministru. Noi nu ştim cine este comisia aceea care lucrează, nu m-a întrebat nimeni nimic, nu ni s-a solicitat prezenţa, deşi o astfel de măsură implică să fie discutată cu partenerii sociali. Reducerea numărului de ore afectează numărul locurilor de muncă şi, de aceea, trebuie să discutăm, să analizăm cu creionul în mână şi apoi vedem. Noi n-am fost chemaţi la o asemenea decizie şi, în acest sens, ea nu poate fi altceva deecât o propunere, din punctul nostru de vedere.“

Info plus:

3 ore de sport pe săptămână

„Parlamentul European invită statele membre să confere educaţiei fizice un caracter obligatoriu în şcoli şi licee şi să accepte acele principii conform cărora, în orar, ar trebui să se prevadă cel puţin trei ore de educaţie fizică pe săptămână, în vreme ce şcolile ar trebui să fie încurajate să depăşească acest prag, în funcţie de posibilităţi”. Art. 10 al Rezoluţiei PE din 13 noiembrie 2007 privind rolul sportului în educaţie

21 de milioane de copii obezi în Europa. 70% dintre preşcolarii români sunt obezi."

Asa da sistem romanesc eficient,
Cu drag,

Competente vs functii

As vorbi mai mult despre tenis, dar uneori ca sa o pot face trebuie sa ignor intr-un fel sau altul colateralele pentru a respira linistit aerul acordat miscarii pur sportive. Uneori o pot face, insa alteori nu prea. Asa ca ... mi-a venit sa scriu un pic despre functii si competente dupa un uitat lung s-in gol pe una dintre aleile tenisului si, de ce nu, dupa una dintre experientele inglobate la gramada, ca doar merge, ce naiba, p-aste timpuri de criza.
S-a preluat atat de mult s-in sport ceea ce politicul face demult, astfel ca orice program de guvernare aduce cu sine un alt calup de forta umana gata sa schimbe destinul, rotind cu nonsalanta cadrele, de parca acolo ar fi buba sau focarul de infectie. Se poate spune ca esti bun numai atunci cand guvernarea te sustine, dar devii imediat deseu cand opozitia preia comanda. Asa ca ma intreb: esti bun pentru ceea ce faci sau esti bun doar pentru ca esti o roata a sistemului?
As da un retur la acest serviciu, dar as intra intr-un schimb de mingii mancator de energie dintr-un meci anost, fara miza, pe unul dintre terenurile cu gropi ale sportului si, de ce nu, sistemului romanesc.
Imi imaginez insa daca opozitia s-ar contopi cu puterea la un moment dat, ar organiza un turneu cu tablou mare pe sute de mii de categorii ... fiecare castigator de categorie ocupa o functie maxima, apoi ceilalti formeaza comisiile aferente ... totul constructiv, fara blaturi, fara favoritisme, la sange pur si simplu. Oare cum ar fi?
Bineinteles ca naspa. Cum sa existe asa ceva? Ar disparea atat de multe, incat pana si presa s-ar desfiinta din lipsa de subiecte execrabile ce atrag cititorii, din pacate. De ce totusi naspa? Pentru ca atunci ar ramane doar functia dobandita prin valoare ... un fel de competenta si rasplata. Ceea ce ar afecta atatea glande sensibile!!!
Ramane un vis ciudat, dar se poate o ultima intrebare: oare eu as putea fi un BUN aviator? Competente nu am, dar cunosc si eu cunostinte. Aud in casca ceva: "nu conteaza ce stii, conteaza pe cine stii". Yuhuuuu, ne vedem atunci in zbor dragii mei, nu garantez ca voi un BUN aviator, dar voi incerca macar sa incerc ...
PS: O saptamana frumoasa pentru toate domnisoarele si doamnele!
Cu drag