Vis de sportiv
Azi in turneu, maine in pregatire, poimaine concurs, pauza/refacere, pregatire , turneu, pregatire. Inserata pe undeva si scoala atat de necesara. Sportivul de performanta repeta si respecta acelasi cuvinte, zi de zi, an de an. Munceste cu indarjire, isi sacrifica momente unice din viata lui, lupta cu frustrarea si limitele umane. Totul pentru un vis. Sau totul datorita unui vis. Visul oricarui sportiv.
Antrenorul sau “vanzatorul de vise”, parintele si familia sau “finantatorii de vise”, sponsorul, uneori clubul sportiv, organizatorii de turnee sau “participantii la vis” , etc… sunt cei fara de care visul de sportiv nu ar mai putea avea loc niciodata. Sunt cei care se grupeaza in jurul fiecarui sportiv avid de performanta si cei ce formeaza o celula protectoare ce inoculeaza si intretine visul.
Pentru fiecare sportiv aflat la inceput visul pare o realitate palpabila. Timpul insa incepe sa macine si reduce drastic din ei, aducandu-i cu picioarele pe pamant. Sperantele initiale se transforma in frustrare si dezamagire. Poate ca a fost un vis prea frumos. Sau poate ca…Nu mai conteaza. Pentru ei incepe un nou vis.
Raman cei ce au calitatile necesare, vointa proprie si sprijinul celulei. Pentru ei enumerarea celor cateva cuvinte devine un mod de viata extrem de dur si plin cu obstacole inimaginabile. Mi-ar trebui extrem de multa rabdare sa tastez macar cateva cuvinte cheie din nemarginita pleiada de neprevazut cu care un sportiv va da piept.
Totul insa este trecut cu vederea de catre sportiv care indura cu stoicism fiecare provocare cu speranta ca visul va continua. Trece pas cu pas dintr-o etapa de dezvoltare umano-sportivo-sociala intr-alta si spera ca prin intermediul visului sa reuseasca sa etaleze un tenis de vis ce va incanta ochiului spectatorului cautator de spectacol sportiv.
De la vis la un tenis de vis insa drumul este lung, iar sacrificiile ce intretin acest fenomen sunt multe. Daca se merita insa ca pentru un vis sa sacrifici multe din momentele irepetabile este o intrebare la care sportivul are capacitatea sa raspunda ferm. Spun asta pentru ca frustrarea celor la care visul s-a terminat este destul de mare si majoritatea regreta ceea ce au construit pana la un punct. Eu sunt de alta parere, dar probabil si pentru ca sunt prea indragostit de acest sport.
Sunt totusi si aspecte pozitive. Spun totusi si o spun pentru cei ce simt asta, pentru cei ce sportul de performanta a devenit un mod de viata constructiv si o modalitate de progres viabila. Experienta acumulata, noutatea intalnita de fiecare data, invatarea unor cuvinte sau chiar o limba straina, interactiunea cu alte civilizatii, alte obiceiuri, alte persoane, alte sisteme…etc.
Ele sunt contravaloarea tuturor sacrificiilor, ele sunt pretul platit pentru toata truda din fiecare zi de pe terenul de tenis si din afara lui.
Dar nu sunt si tributul platit visului. Ai dreptul sa visezi. Ai dreptul sa speri. Sa iti doresti. Dar daca ca sportiv incepi sa te sacrifici nu ai dreptul sa ceri in schimb si indeplinirea visului. Pentru ca tot ceea ce vrei primi in schimb se va numi experienta de viata.
Daca tu sportivule incepi sacrificiile, atunci este alegerea ta! Dorinta ta! Vointa ta! Orgoliul tau! Ambitia ta! Inseamna ca ai constientizat drumul ce trebuie parcurs si ai ales sa te lasi condus de vis. Ai ales sa inveti si sa experimentezi prin sport, ai ales sa te cladesti ca om si viitor eventual performer prin sport, ai ales ceva ce tie iti place. Ai ales sa fii responsabil de actiunele intreprinse de tine, sa respecti si sa ceri sa fii respectat, ai invatat valori adevarate si ti-ai ales singur drumul in viata. Si totul prin munca multa, grea, zi de zi.
Draga sportivule, lasa visul in pace.. Fa ceea ce iti place si fa-o cu pasiune si responsabilitate. Bucura-te de fiecare clipa ce trece, fii pozitiv si gandeste constructiv. Poate nu vei fi campionul din visul tau, dar vei fi campionul persoanei tale din realitate, vei fi omul societatii de maine de care avem nevoie. Mai inteligent, mai deschis, mai bun, mai inovator, mai luptator,…etc.
Visul tau de sportiv va deveni peste ani o realitate. O realitate ce iti doresc sa fie asemeni visului tau.
Thursday, November 29, 2007
Wednesday, November 28, 2007
Vall D'Uixo
La un pas de finala de dublu. Asa am parasit Barcelona. Seara tarziu cautam bilete de tren pentru urmatoarea destinatie ajutati inca o data de fratele meu si dimineata devreme eram deja in drum spre Vall d’Uixo, un satuc din apropierea orasului Castellon, undeva in aproprierea Valenciei.
Calatoria cu Euromed, un tren de viteza a fost relaxanta, ba chiar am atipit cu totii pret de cateva zeci de minute. Ce a urmat insa a fost un scenario romanesc tipic, dar nu e de mirare daca ne gandim ca in zona prezenta romaneasca este destul de numeroasa. O intarziere de 30 minute la tren, un taximetrist ce a schimbat tariful in mers cu 5 euro desi convenisem altceva, un director de turneu ce nu nimerea engleza nici cu dictionarul in fata, un hotel ce ne-a dat afara dupa prima seara pentru ca ei aveau nunta, un orar de transport de la club la hotel si viceversa ce contravine oricarei reguli specifice de bun simt si respect pentru un jucator de tenis, doua calculatoare conectate la internet carora le-a cazut reteaua dupa prima jumatate din cauza tastarii probabil infernale a 2 jucatoare ce isi verificau mailul, acces wi-fi la hotel care nici macar nu exista cand dau refresh la laptop, calatorie cu taxiul de 3-4 minute pana la club contra a 6 euro pt ca esa este in satul spaniol, terenuri de zgura cu gropi destule incat sa crezi ca am nimerit pe teritoriul cartitelor…
As mai continua, dar poate ca sunt prea malitios eu. Oricum, daca am reusit sa afisez acest post pe blog sunt norocos, fericit si multumit. Ramane sa supravietuiesc, sa am grija de sportive si sa aduc si o cupa acasa.
Printre aceste mici impedimente, am gasit totusi doi romani extraordinari ce ne-au adus bucurie si ne-au dat o mana de ajutor cu cazarea in seara de sambata in care am fost expulzati din hotel si care ne-au tinut companie pana acum. Ei sunt Adina si Dan, doi romani de prin zona Sibiului. Bravo lor si multumiri.
Numai bine,
Calatoria cu Euromed, un tren de viteza a fost relaxanta, ba chiar am atipit cu totii pret de cateva zeci de minute. Ce a urmat insa a fost un scenario romanesc tipic, dar nu e de mirare daca ne gandim ca in zona prezenta romaneasca este destul de numeroasa. O intarziere de 30 minute la tren, un taximetrist ce a schimbat tariful in mers cu 5 euro desi convenisem altceva, un director de turneu ce nu nimerea engleza nici cu dictionarul in fata, un hotel ce ne-a dat afara dupa prima seara pentru ca ei aveau nunta, un orar de transport de la club la hotel si viceversa ce contravine oricarei reguli specifice de bun simt si respect pentru un jucator de tenis, doua calculatoare conectate la internet carora le-a cazut reteaua dupa prima jumatate din cauza tastarii probabil infernale a 2 jucatoare ce isi verificau mailul, acces wi-fi la hotel care nici macar nu exista cand dau refresh la laptop, calatorie cu taxiul de 3-4 minute pana la club contra a 6 euro pt ca esa este in satul spaniol, terenuri de zgura cu gropi destule incat sa crezi ca am nimerit pe teritoriul cartitelor…
As mai continua, dar poate ca sunt prea malitios eu. Oricum, daca am reusit sa afisez acest post pe blog sunt norocos, fericit si multumit. Ramane sa supravietuiesc, sa am grija de sportive si sa aduc si o cupa acasa.
Printre aceste mici impedimente, am gasit totusi doi romani extraordinari ce ne-au adus bucurie si ne-au dat o mana de ajutor cu cazarea in seara de sambata in care am fost expulzati din hotel si care ne-au tinut companie pana acum. Ei sunt Adina si Dan, doi romani de prin zona Sibiului. Bravo lor si multumiri.
Numai bine,
Thursday, November 22, 2007
Batranelul
Turneul se indreapta nepasator spre final.
Ajungi dimineata devreme la club, incepi incalzirea si apoi la indemnul unei voci auzite la microfon fiecare sportiv se indreapta catre terenul de joc desemnat. Asta daca inca mai esti in turneu. Cateva minute de respiro dupa care ca la un semnal linistea este sparta de zgomotul specific lovirii mingiilor. Ready, play si pe fiecare teren combatantii incep sa se intreaca. Scorul repetat mecanic de arbitru, icnete si tipete, iesiri nervoase, zgomotul unei mingii cazute pe tusa sau a unei rachete atingand suprafata de joc, patinajul specific jocului pe zgura sau incurajarile fiecaruia se aud pe fiecare teren. Intr-un final "game, set and match" este auzit. Microfonul se pune in functiune si repartizeaza inca o data jucatorii. Si o luam de la capat. Pana la ultimul meci. Pana la ultimul invingator programat in ziua aceea, invingator atat de necesar turneului pentru a isi continua in liniste drumul spre final.
Se apropie seara. Intr-un colt al clubului, pe o bucata de hartie lipita vizibil pe un geam prafuit de zgura o insiruire de nume si un program de joc sunt asternute cu migala. Un batranel vine incet catre, se opreste, isi fixeaza ochelarii si citeste. Vede niste nume si cateva scoruri in randul fiecaruia, faza in care turneul a ajuns, programul intalnirilor de a doua zi si semnatura arbitrului. Termina de citit, se intoarce si pleaca.
Pentru batranel toata agitatia de peste zi se comprimase in cateva randuri asezate negru pe alb. A retinut invingatorii si a concluzionat sec: turneul se indreapta spre final.
Undeva insa, la cativa pasi, intins pe un prosop murdar de zgura, un sportiv suspina si isi face programul de stretching dupa meci. Batranelul se opreste si intreaba amabil: "Cum te cheama?". Reuseste sa smulga intr-un final un nume, ii multumeste si ii transmite: "Nu-i nimic, mai departe. Asa este in sport, uneori castigi, uneori pierzi." Apoi isi continua drumul. Baiatul nu se afla pe lista celor vazuti. Munca, sperantele, frustrarile sportivului erau inexistente pentru el. Mingiile de set sau meci salvate, rasturnarile de scor, trairile intense, agonia si extazul, incordarea, sudoarea, bucuria sau dezamagirea nu vor fi stiute probabil niciodata. Nici nu cred ca il interesau. Pentru el rezultatul era concludent.
Monocromatic, simplu, sec. Victoria era egala cu valoarea. Infrangerea. Tot cu valoarea.
Am inchis cartea pe care o citeam si pret de cateva secunde am urmarit batranelul cum se indeparta. Apoi mi-am mutat privirea spre invins. Cu greu m-am ridicat si m-am indreptat catre sportivele mele care iesisera de la vestiar, ne indreptam spre casa.
Stau si scriu acum. Nu pot dormi. Am facut demult analiza zilei si am incercat sa vad daca esentialul a fost comunicat sportivilor. Nici nu stiu, mai conteaza oare?
Inveti sportivii atatea lucruri si uneori uiti esentialul. Rezultatul inregistrat.
Chiar daca de foarte multe ori el nu reprezinta realitatea, el decide totusi valoarea.
Nu ajunge sa joci frumos, sa te misti bine sau sa stai ore pe terenul de tenis. Ai nevoie sa castigi. Si nu oricum, ci pe puncte. In meciul competitional.
Pentru ca intr-un final batranelul va apare iar.
Ajungi dimineata devreme la club, incepi incalzirea si apoi la indemnul unei voci auzite la microfon fiecare sportiv se indreapta catre terenul de joc desemnat. Asta daca inca mai esti in turneu. Cateva minute de respiro dupa care ca la un semnal linistea este sparta de zgomotul specific lovirii mingiilor. Ready, play si pe fiecare teren combatantii incep sa se intreaca. Scorul repetat mecanic de arbitru, icnete si tipete, iesiri nervoase, zgomotul unei mingii cazute pe tusa sau a unei rachete atingand suprafata de joc, patinajul specific jocului pe zgura sau incurajarile fiecaruia se aud pe fiecare teren. Intr-un final "game, set and match" este auzit. Microfonul se pune in functiune si repartizeaza inca o data jucatorii. Si o luam de la capat. Pana la ultimul meci. Pana la ultimul invingator programat in ziua aceea, invingator atat de necesar turneului pentru a isi continua in liniste drumul spre final.
Se apropie seara. Intr-un colt al clubului, pe o bucata de hartie lipita vizibil pe un geam prafuit de zgura o insiruire de nume si un program de joc sunt asternute cu migala. Un batranel vine incet catre, se opreste, isi fixeaza ochelarii si citeste. Vede niste nume si cateva scoruri in randul fiecaruia, faza in care turneul a ajuns, programul intalnirilor de a doua zi si semnatura arbitrului. Termina de citit, se intoarce si pleaca.
Pentru batranel toata agitatia de peste zi se comprimase in cateva randuri asezate negru pe alb. A retinut invingatorii si a concluzionat sec: turneul se indreapta spre final.
Undeva insa, la cativa pasi, intins pe un prosop murdar de zgura, un sportiv suspina si isi face programul de stretching dupa meci. Batranelul se opreste si intreaba amabil: "Cum te cheama?". Reuseste sa smulga intr-un final un nume, ii multumeste si ii transmite: "Nu-i nimic, mai departe. Asa este in sport, uneori castigi, uneori pierzi." Apoi isi continua drumul. Baiatul nu se afla pe lista celor vazuti. Munca, sperantele, frustrarile sportivului erau inexistente pentru el. Mingiile de set sau meci salvate, rasturnarile de scor, trairile intense, agonia si extazul, incordarea, sudoarea, bucuria sau dezamagirea nu vor fi stiute probabil niciodata. Nici nu cred ca il interesau. Pentru el rezultatul era concludent.
Monocromatic, simplu, sec. Victoria era egala cu valoarea. Infrangerea. Tot cu valoarea.
Am inchis cartea pe care o citeam si pret de cateva secunde am urmarit batranelul cum se indeparta. Apoi mi-am mutat privirea spre invins. Cu greu m-am ridicat si m-am indreptat catre sportivele mele care iesisera de la vestiar, ne indreptam spre casa.
Stau si scriu acum. Nu pot dormi. Am facut demult analiza zilei si am incercat sa vad daca esentialul a fost comunicat sportivilor. Nici nu stiu, mai conteaza oare?
Inveti sportivii atatea lucruri si uneori uiti esentialul. Rezultatul inregistrat.
Chiar daca de foarte multe ori el nu reprezinta realitatea, el decide totusi valoarea.
Nu ajunge sa joci frumos, sa te misti bine sau sa stai ore pe terenul de tenis. Ai nevoie sa castigi. Si nu oricum, ci pe puncte. In meciul competitional.
Pentru ca intr-un final batranelul va apare iar.
Monday, November 19, 2007
Coach duty
Seara tarziu incepe analiza a ceea ce a fost. Asta daca te mai tin puterile. Incepi si rememorezi ce a fost facut deja in ziua ce tocmai se sfarseste, dar si ce mai ramane de facut. Pentru a doua zi, pentru viitorul apropriat. Indiferent ca esti acasa sau in deplasare, esenta ramane la fel.
Competitia aduce insa cateva aspecte specifice care modifica analiza si care intinde destul de mult sistemul nervos. Sunt momente care te pot ridica sau cobori, sunt momentele de progres pe care trebuie sa le intelegi in timp optim. Cand spui competitie te gandesti la ceva de durata, dar totul se reduce la cateva secunde de atentie, la cateva mingii si la sansa. Ce urmeaza dupa sunt adevarate lupte de comunicare care au menirea sa mentina increderea acumulata sau sa readuca nivelul ei la un prag optim in timpul ramas pana la urmatorul meci.
Si totul contracronometru. Ai la dispozitie cateva zeci de minute pe zi in care trebuie sa fii echilibrat si trebuie sa comunici esentialul. Altfel te prinde seara. Si incepi analiza. De unul singur.
Te identifici cu sportivii, traiesti deja viata prin ochii lor. Incepi sa intelegi modul in care gandesc, cum reactioneaza la esec sau victorie, cand vor sa manance, ce nevoi au... Iti ramane apoi sa traduci pe limba de coach aceste lucruri si sa le retransmiti asa cum cere mecanismul lor. Altfel, nu rezolvi nimic.
Comunicarea cu sportivii. Un capitol care este extrem de dificil si care este o cheita a rezolvarii multora dintre problemele existentiale pe care le intampina ei in relatie cu tenisul si nu numai. Nu inveti in facultate sau in urma unui curs cum sa comunici, pur si simplu trebuie sa stai si sa asculti, apoi sa decodifici toate semnalele primite, sa le reformulezi si sa le transmiti repede celui ce asteapta: sportivul. Daca feedback-ul este constructiv si solid, ai reusit. Nu exista daca nu...sau nu ar trebui sa existe. Cum vei sti daca ai gasit solutia? Iti va arata sportivul.
Sportivul nu se exprima pe teren cu loviturile, el se exprima cu interiorul. Gras sau slab, inalt sau scund, stangaci sau dreptaci, toti au sansa, toti pot juca tenis. Interiorul face diferenta si el se incarca de fiecare data. Ca bateriile, dar nu la curent, ci prin comunicare.
Dar asta implica timp, pasiune si nervi de otel. Si pentru antrenor.
Dar seara a venit. Incep analiza. Ma opresc un pic. Am comunicat esentialul sportivilor? Si merg mai departe. Sting lumina si ma pregatesc sa intru in lumea viselor. Maine va fi mai bine....
Competitia aduce insa cateva aspecte specifice care modifica analiza si care intinde destul de mult sistemul nervos. Sunt momente care te pot ridica sau cobori, sunt momentele de progres pe care trebuie sa le intelegi in timp optim. Cand spui competitie te gandesti la ceva de durata, dar totul se reduce la cateva secunde de atentie, la cateva mingii si la sansa. Ce urmeaza dupa sunt adevarate lupte de comunicare care au menirea sa mentina increderea acumulata sau sa readuca nivelul ei la un prag optim in timpul ramas pana la urmatorul meci.
Si totul contracronometru. Ai la dispozitie cateva zeci de minute pe zi in care trebuie sa fii echilibrat si trebuie sa comunici esentialul. Altfel te prinde seara. Si incepi analiza. De unul singur.
Te identifici cu sportivii, traiesti deja viata prin ochii lor. Incepi sa intelegi modul in care gandesc, cum reactioneaza la esec sau victorie, cand vor sa manance, ce nevoi au... Iti ramane apoi sa traduci pe limba de coach aceste lucruri si sa le retransmiti asa cum cere mecanismul lor. Altfel, nu rezolvi nimic.
Comunicarea cu sportivii. Un capitol care este extrem de dificil si care este o cheita a rezolvarii multora dintre problemele existentiale pe care le intampina ei in relatie cu tenisul si nu numai. Nu inveti in facultate sau in urma unui curs cum sa comunici, pur si simplu trebuie sa stai si sa asculti, apoi sa decodifici toate semnalele primite, sa le reformulezi si sa le transmiti repede celui ce asteapta: sportivul. Daca feedback-ul este constructiv si solid, ai reusit. Nu exista daca nu...sau nu ar trebui sa existe. Cum vei sti daca ai gasit solutia? Iti va arata sportivul.
Sportivul nu se exprima pe teren cu loviturile, el se exprima cu interiorul. Gras sau slab, inalt sau scund, stangaci sau dreptaci, toti au sansa, toti pot juca tenis. Interiorul face diferenta si el se incarca de fiecare data. Ca bateriile, dar nu la curent, ci prin comunicare.
Dar asta implica timp, pasiune si nervi de otel. Si pentru antrenor.
Dar seara a venit. Incep analiza. Ma opresc un pic. Am comunicat esentialul sportivilor? Si merg mai departe. Sting lumina si ma pregatesc sa intru in lumea viselor. Maine va fi mai bine....
Sunday, November 18, 2007
Barcelona Blogging
Prima zi de turneu, inceputul unei noi serii de sperante si frustari.
Vreme rece, suprafata destul de rapida, alt fel de mingii. Toate curg in defavoarea ta, inclusiv timpul cel pretios. Trebuie sa te adaptezi repede pentru a putea evolua. Un lucru obisnuit pentru cei ce concureaza, insa pentru unii executat in mod natural, pentru altii mai greu.
Camelia a castigat, Andreea a pierdut. Fiecare meci are istoria lui, dar cel ce conteaza este rezultatul. Il accepti si mergi mai departe. Restul este istorie.
Turul doi a adus inca o victorie pentru Cami. Pentru Andreea pregatire. Au intrat si la dublu pe tabloul principal. Pe seara atmosfera s-a mai destins un pic, vizitarea centrului Barcelonei fiind atractia serii pentru noi.
Turul clificativ a fost de bun augur pentru Cami care a reusit sa castige si sa acceada pe tablou. Urmeaza meciuri incepand de maine si antrenament dupa amiaza.
Vremea este destul de rece in aceasta perioada in Barcelona, desi soarele straluceste toata ziua. Mancarea este variata, dar pastele si paella s-au impus deja ca favoritele noastre.
Corner's coach in varianta engleza mai aduce si alte amanunte, iar pana data viitoare spor la treaba...
See u :)
Vreme rece, suprafata destul de rapida, alt fel de mingii. Toate curg in defavoarea ta, inclusiv timpul cel pretios. Trebuie sa te adaptezi repede pentru a putea evolua. Un lucru obisnuit pentru cei ce concureaza, insa pentru unii executat in mod natural, pentru altii mai greu.
Camelia a castigat, Andreea a pierdut. Fiecare meci are istoria lui, dar cel ce conteaza este rezultatul. Il accepti si mergi mai departe. Restul este istorie.
Turul doi a adus inca o victorie pentru Cami. Pentru Andreea pregatire. Au intrat si la dublu pe tabloul principal. Pe seara atmosfera s-a mai destins un pic, vizitarea centrului Barcelonei fiind atractia serii pentru noi.
Turul clificativ a fost de bun augur pentru Cami care a reusit sa castige si sa acceada pe tablou. Urmeaza meciuri incepand de maine si antrenament dupa amiaza.
Vremea este destul de rece in aceasta perioada in Barcelona, desi soarele straluceste toata ziua. Mancarea este variata, dar pastele si paella s-au impus deja ca favoritele noastre.
Corner's coach in varianta engleza mai aduce si alte amanunte, iar pana data viitoare spor la treaba...
See u :)
Friday, November 16, 2007
Suntem departe...
Am parasit Bucurestiul dimineata devreme pentru ca o alta capitala europeana sa imi devina gazda pentru cateva zile: Barcelona. Caruselul tenisului continua si pentru 2 saptamani voi fi in mijlocul competitiilor profesioniste ITF Women's alaturi de Andreea Iova si Camelia Hristea.
Desi am parcurs o distanta de cateva sute de km, timpul a trecut repede. Mai repede decat am fi ajuns la Brasov si asta in conditii normale. Dat totusi suntem departe...
De casa, de civilizatie, de libertate, democratie, de termenul numit capitala europeana. De tot ce inseamna mentalitate constructiva, curatenie, know-how.
Sunt de cateva ore aici, dar impactul este inca o data destul de puternic. De fiecara data cand plec de acasa sper sa gasesc acolo unde poposesc lucruri care sunt apropriate de cele pe care le intalnim zi de zi in societatea romaneasca , ma incapatanez sa sper ca noi ca romani am avansat pe bune si nu in fanteziile noastre...Totul este un vis. Realitatea este alta si o simti dupa cateva ore petrecute oriunde exista un sistem.
Sunt prime impresii traite la scara mica, sunt impresii despre o civilizatie care tinde probabil spre mai bine. Timpul nu mi-a permis sa aprofundez mai multe azi pentru ca terenul de tenis ne-a rapit toata energia. Am venit la turneu iar obiectivul este acomodarea si pregatirea.
Cat despre tenisul de aici, treaba este transata destul de repede. Aici se face matematica avansata, acasa am ramas la cea de clase primare. Acasa numaram totul pe degetele de la maini, aici nu are rost nici macar sa incepi.
Ne-am pregatit azi in centrul de tenis al federatiei catalane datorita fratelui meu si apoi am mers la clubul unde se va tine primul turneu. Ramai blocat. Ramai perplex. Inca o data. Ca de fiecare data. Nu de valoarea si pregatirea specialistilor sau a jucatorior, ci de sistem.
Nu pot enumera ce vezi, pentru ca este celasi lucru ca in orice colt al lumii unde tenisul se vrea a fi in top. Adica "n" terenuri de hard !!!, "n" terenuri de zgura !!!, cateva terenuri separate de minitenis sau alte sporturi complementare. O cantina-restaurant, un minihotel, o sala de fitness, un bazin de inot si de refacere, centru medical si o gramada de aparate ce ajuta la progres. Cam asa arata un centru federal sau un club-academie ce isi doreste sa creasca campioni sau macar sa poata sa aiba atuurile necesare imbunatatirii tenisului.
Ce avem noi? 3 terenuri de hard si 10 de zgura. O minisala de forta si un teren acoperit. Acesta este descrierea completa a centrului national de tenis. Cel mai complet din tara. Matematica primara.
Dar si in aceste conditii avem un circuit de turnee si echipa de cupa davis in grupa mondiala. Avem sportivi valorosi care se intrec cu cei ce au conditiile de aici. Pana cand? S-a dat deja raspunsul. Pana la seniorat. Inca un raspuns la celebra intrebare...
Atata timp cat dupa antrenament in Bucuresti nu ai unde sa faci macar o sedinta de refacere iar aici la 2 minute de teren ai un super complex, cred ca e cazul sa ne bucuram ca supravietuim incredibil de bine.
Avem o federatie puternica?
Din punctul meu de vedere analizand strict baza materiala si sistemul raspunsul este unul singur:
Suntem departe....
Desi am parcurs o distanta de cateva sute de km, timpul a trecut repede. Mai repede decat am fi ajuns la Brasov si asta in conditii normale. Dat totusi suntem departe...
De casa, de civilizatie, de libertate, democratie, de termenul numit capitala europeana. De tot ce inseamna mentalitate constructiva, curatenie, know-how.
Sunt de cateva ore aici, dar impactul este inca o data destul de puternic. De fiecara data cand plec de acasa sper sa gasesc acolo unde poposesc lucruri care sunt apropriate de cele pe care le intalnim zi de zi in societatea romaneasca , ma incapatanez sa sper ca noi ca romani am avansat pe bune si nu in fanteziile noastre...Totul este un vis. Realitatea este alta si o simti dupa cateva ore petrecute oriunde exista un sistem.
Sunt prime impresii traite la scara mica, sunt impresii despre o civilizatie care tinde probabil spre mai bine. Timpul nu mi-a permis sa aprofundez mai multe azi pentru ca terenul de tenis ne-a rapit toata energia. Am venit la turneu iar obiectivul este acomodarea si pregatirea.
Cat despre tenisul de aici, treaba este transata destul de repede. Aici se face matematica avansata, acasa am ramas la cea de clase primare. Acasa numaram totul pe degetele de la maini, aici nu are rost nici macar sa incepi.
Ne-am pregatit azi in centrul de tenis al federatiei catalane datorita fratelui meu si apoi am mers la clubul unde se va tine primul turneu. Ramai blocat. Ramai perplex. Inca o data. Ca de fiecare data. Nu de valoarea si pregatirea specialistilor sau a jucatorior, ci de sistem.
Nu pot enumera ce vezi, pentru ca este celasi lucru ca in orice colt al lumii unde tenisul se vrea a fi in top. Adica "n" terenuri de hard !!!, "n" terenuri de zgura !!!, cateva terenuri separate de minitenis sau alte sporturi complementare. O cantina-restaurant, un minihotel, o sala de fitness, un bazin de inot si de refacere, centru medical si o gramada de aparate ce ajuta la progres. Cam asa arata un centru federal sau un club-academie ce isi doreste sa creasca campioni sau macar sa poata sa aiba atuurile necesare imbunatatirii tenisului.
Ce avem noi? 3 terenuri de hard si 10 de zgura. O minisala de forta si un teren acoperit. Acesta este descrierea completa a centrului national de tenis. Cel mai complet din tara. Matematica primara.
Dar si in aceste conditii avem un circuit de turnee si echipa de cupa davis in grupa mondiala. Avem sportivi valorosi care se intrec cu cei ce au conditiile de aici. Pana cand? S-a dat deja raspunsul. Pana la seniorat. Inca un raspuns la celebra intrebare...
Atata timp cat dupa antrenament in Bucuresti nu ai unde sa faci macar o sedinta de refacere iar aici la 2 minute de teren ai un super complex, cred ca e cazul sa ne bucuram ca supravietuim incredibil de bine.
Avem o federatie puternica?
Din punctul meu de vedere analizand strict baza materiala si sistemul raspunsul este unul singur:
Suntem departe....
Sunday, November 11, 2007
Sportivul. Un statut ignorat...
"Buna ziua. Vreau sa vorbesc cu d-voastra daca se poate. Vreau sa imi ajutati copilul. Vreau sa devina campion la tenis."
De cele mai multe ori asa incepe o posibila colaborare dintre un antrenor si un copil, puntea de legatura fiind parintele. Un lucru normal daca vorbim de etapele primare in care copilul este la inceput. Pe masura insa ce varsta si o oarecare experienta tenisistica este acumultata de catre copil, lucrurile se schimba:
1. "Vreau" este o dorinta a unui parinte si de cele mai multe ori nu coincide cu cea a copilului. De cele mai multe ori parintele schimba antrenorul, si nu copilul. Parintele i-a decizii pentru ca se crede in masura de a face acest lucru, pentru ca aude sau vede in alta parte pe cineva care i se pare mai bun sau pur si simplu pentru ca el plateste. Parerea copilului nu este ceruta, iar in putinele cazuri in care exista ea este ignorata. Draga parinte, in aceste conditii, cine face totusi tenis? Daca este copilul, atunci copilul are dreptul la alegere, indiferent de ce credeti d-voastra ca este bine.
2.Din start copilul are nevoie de ajutor. Dar el nu are nevoie de orice fel de ajutor, ci sa devina campion. Asa spune parintele. Asta vrea parintele. Are insa calitati psihomotrice de a practica tenisul? Copilul vrea sa faca tenis? Copilul stie ce inseamna drumul spre a fi campion? Si intrebarile pot continua...Realitatea dezvaluie setea de reusita prin intermediul copiilor a parintilor pentru ca fiecare vede in propriul copil "campionul de maine". Daca sustineti financiar aceasta activitate nu va garanteaza si succesul, daca aveti un copil ce practica cu placere tenisul nu va da dreptul sa il catalogati si performer, cu atat mai mult sa-i creionati viitorul. Campionul va decide el daca va putea fi, d-voastra puteti eventual sa il sprijiniti. In loc sa tintiti topul de prima data, este indicat sa incepeti cu o abordare mai realista si mai aproape de nivelul si varsta copilului.
3. Parintele vorbeste de "copilul" care vrea sa devina "campionul". Pana la urma nu condamn aceasta dorinta pentru ca este o dorinta fireasca. Fiecare parinte doreste ce e mai bun pentru propriul copil si il vede cel mai frumos, destept, atletic....etc. Dar exista o confuzie aparent minora si care provoaca extrem de multe tensiuni. Copilul care se doreste a deveni campion mai intai de toate trebuie sa devina sportiv. Asta inseamna un proces de durata, constient si dirijat care vizeaza invatarea, educarea si dezvoltarea unui anumit bagaj informational necesar. Inseamna sa ai o legitimatie, sa participi intr-o competitie, sa ai un program specific , sa urmezi activitati complementare...etc. Inseamna altceva. Complet altceva decat ceea ce probabil majoritatea parintilor au reusit sa cuprinda in experienta de viata acumulata. Dar statutul de campion este cel tintit si in aceste conditii orientarea parintilor este strict spre rezultat, spre clasament, victorie. Procesul mai sus amintit este ignorat. Cu desavarsire. Pacat. Timpul le va da raspunsul.
Sunt pentru competitie inca de la varste mici, sunt pentru a obtine maxim de la fiecare. Dar sunt impotriva fortarii cu orice pret, sunt impotriva maltratarii copiilor din cauza unui sport asa frumos si sunt impotriva schilodirii emotionale a copiilor nevinovati. Campioni nu pot fi toti. Campioni sunt cei ce isi doresc asta, cei ce pot, cei ce isi asuma cantitatea enorma de munca si cei care fac cu pasiune. Cei ce sunt liberi pe teren, cei ce au constientizat ca tot ce fac este in beneficiul lor.
Dar asta presupune ca au trecut de pragul numit sportiv. Acest prag este ceea ce antrenorul de tenis, in colaborare cu parintele si echipa de specialisti este dator si poate sa faca. Sa sprijine si sa modeleze un copil catre statutul de sportiv din toate punctele de vedere. Mai departe este alegerea lui. Daca vrea sa devina sportiv de performanta, de mare performanta sau campion cu siguranta "sportivul" va avea mai multi sorti de izbanda. Este cea ce isi doreste sa faca el. Nu altcineva.
Spun asta si datorita faptului ca antrenorul sau orice alt specialist in sport elibereaza anual "diplome de sportiv" si fac "absolvent de curs" pe cei ce au venit, nu pe cei ce ar avea potentialul sau bagajul motric&informational de a deveni sportiv. E trist, dar asta este realitatea. Nu ajunge faptul ca tenisul este un sport scump si astfel accesul este diminuat considerabil, mai diminuam ce a ramas prin fortarea copiilor spre a deveni campioni prin trecerea cu viteza prin toate etapele de dezvoltare.
"Va pot ajuta copilul sa se perfectioneze, dar asta numai daca ii va face placere sa joace tenis. Campion nu il pot face eu. Dar il pot indruma. In timp!"
De cele mai multe ori asa incepe o posibila colaborare dintre un antrenor si un copil, puntea de legatura fiind parintele. Un lucru normal daca vorbim de etapele primare in care copilul este la inceput. Pe masura insa ce varsta si o oarecare experienta tenisistica este acumultata de catre copil, lucrurile se schimba:
1. "Vreau" este o dorinta a unui parinte si de cele mai multe ori nu coincide cu cea a copilului. De cele mai multe ori parintele schimba antrenorul, si nu copilul. Parintele i-a decizii pentru ca se crede in masura de a face acest lucru, pentru ca aude sau vede in alta parte pe cineva care i se pare mai bun sau pur si simplu pentru ca el plateste. Parerea copilului nu este ceruta, iar in putinele cazuri in care exista ea este ignorata. Draga parinte, in aceste conditii, cine face totusi tenis? Daca este copilul, atunci copilul are dreptul la alegere, indiferent de ce credeti d-voastra ca este bine.
2.Din start copilul are nevoie de ajutor. Dar el nu are nevoie de orice fel de ajutor, ci sa devina campion. Asa spune parintele. Asta vrea parintele. Are insa calitati psihomotrice de a practica tenisul? Copilul vrea sa faca tenis? Copilul stie ce inseamna drumul spre a fi campion? Si intrebarile pot continua...Realitatea dezvaluie setea de reusita prin intermediul copiilor a parintilor pentru ca fiecare vede in propriul copil "campionul de maine". Daca sustineti financiar aceasta activitate nu va garanteaza si succesul, daca aveti un copil ce practica cu placere tenisul nu va da dreptul sa il catalogati si performer, cu atat mai mult sa-i creionati viitorul. Campionul va decide el daca va putea fi, d-voastra puteti eventual sa il sprijiniti. In loc sa tintiti topul de prima data, este indicat sa incepeti cu o abordare mai realista si mai aproape de nivelul si varsta copilului.
3. Parintele vorbeste de "copilul" care vrea sa devina "campionul". Pana la urma nu condamn aceasta dorinta pentru ca este o dorinta fireasca. Fiecare parinte doreste ce e mai bun pentru propriul copil si il vede cel mai frumos, destept, atletic....etc. Dar exista o confuzie aparent minora si care provoaca extrem de multe tensiuni. Copilul care se doreste a deveni campion mai intai de toate trebuie sa devina sportiv. Asta inseamna un proces de durata, constient si dirijat care vizeaza invatarea, educarea si dezvoltarea unui anumit bagaj informational necesar. Inseamna sa ai o legitimatie, sa participi intr-o competitie, sa ai un program specific , sa urmezi activitati complementare...etc. Inseamna altceva. Complet altceva decat ceea ce probabil majoritatea parintilor au reusit sa cuprinda in experienta de viata acumulata. Dar statutul de campion este cel tintit si in aceste conditii orientarea parintilor este strict spre rezultat, spre clasament, victorie. Procesul mai sus amintit este ignorat. Cu desavarsire. Pacat. Timpul le va da raspunsul.
Sunt pentru competitie inca de la varste mici, sunt pentru a obtine maxim de la fiecare. Dar sunt impotriva fortarii cu orice pret, sunt impotriva maltratarii copiilor din cauza unui sport asa frumos si sunt impotriva schilodirii emotionale a copiilor nevinovati. Campioni nu pot fi toti. Campioni sunt cei ce isi doresc asta, cei ce pot, cei ce isi asuma cantitatea enorma de munca si cei care fac cu pasiune. Cei ce sunt liberi pe teren, cei ce au constientizat ca tot ce fac este in beneficiul lor.
Dar asta presupune ca au trecut de pragul numit sportiv. Acest prag este ceea ce antrenorul de tenis, in colaborare cu parintele si echipa de specialisti este dator si poate sa faca. Sa sprijine si sa modeleze un copil catre statutul de sportiv din toate punctele de vedere. Mai departe este alegerea lui. Daca vrea sa devina sportiv de performanta, de mare performanta sau campion cu siguranta "sportivul" va avea mai multi sorti de izbanda. Este cea ce isi doreste sa faca el. Nu altcineva.
Spun asta si datorita faptului ca antrenorul sau orice alt specialist in sport elibereaza anual "diplome de sportiv" si fac "absolvent de curs" pe cei ce au venit, nu pe cei ce ar avea potentialul sau bagajul motric&informational de a deveni sportiv. E trist, dar asta este realitatea. Nu ajunge faptul ca tenisul este un sport scump si astfel accesul este diminuat considerabil, mai diminuam ce a ramas prin fortarea copiilor spre a deveni campioni prin trecerea cu viteza prin toate etapele de dezvoltare.
"Va pot ajuta copilul sa se perfectioneze, dar asta numai daca ii va face placere sa joace tenis. Campion nu il pot face eu. Dar il pot indruma. In timp!"
Wednesday, November 7, 2007
Topspin Romania
http://www.topspin.ro/ , http://www.topspintennis.de/
Seriozitate. Ambitie. Calitate. Performanta. Competitivitate. Entuziasm. Echipa. Noutate. Dinamism. Perseverenta. Open-minded.
Calitati ale celor ce tintesc cat mai sus in sport. Atuuri ale celor ce isi doresc sa schimbe pozitiv “tabloul performantial” al unui sport atat de frumos precum e tenisul.
Intr-o lume moderna in care dezvoltarea tenisului se desfasoara intr-un ritm alert problema procurarii echipamentului de joc sau de antrenament este o adevarata dilema, in conditiile in care factorul financiar este prioritar, fie ca vorbim de initiere, avansati sau performanta.
Valoarea internationala a juniorilor romani a crescut treptat in ultimii ani, dar si in aceste conditii sprijinul acordat de firmele de echipament tenismenilor din Romania a fost si este redus, majoritatea oferind contracte sau semicontracte pentru rachete, corzi sau orice alte accesorii. Putini sunt cei ce au reusit sa primeasca contracte internationale pentru echipament sportiv si doar prin intermediul departamentelor de juniori. O realitate cruda ce nu reflecta valoarea, dar cu care noi romanii suntem obligati sa luptam.
Printre cei ce au au simtit pe propria piele ce inseamna acest fenomen se numara si “un jucator” si “un antrenor”, doua dintre palierele vitale implicate direct in performanta. Ei au simtit nevoia sa schimbe aceste injustati si au intreprins toate demersurile necesare pentru sprijinirea atat a sportivului de performanta cat si a antrenorului ce munceste pentru performanta, unindu-se sub aceeasi umbrela: Echipa Topspin Romania.
Topspin Romania, reprezentanta a brandului Topsin pe intreg teritoriul Romaniei a intrat pe piata de profil datorita “jucatorului” Apostu Efremov si a “antrenorului” Iovanescu Ioan, doi oameni pasionati de tenis si doua componente ce isi gasesc echivalent in strategia Topspin de sprijinire a sportului alb.
Topspin Romania doreste sa devina un “partener pentru performanta” atat pentru sportivi, cat si pentru antrenori prin formarea unei echipe Topspin de sportivi cu varste intre 12 – 18 ani, dar si a unei echipe Topsin de antrenori , lucruri datorate suportului extrem de consistent al producatorului german.
Proiect indraznet ce vizeaza facilitarea asigurarii echipamentului sportiv necesar defasurarii in conditii optime a pregatirii, prin oferirea de contracte, semicontracte sau pachete la un raport pret-calitate benefic atat pentru sportiv-antrenor cat si pentru tenis.
Prin intermediul initiativei Topspin tenisul romanesc primeste in sfarsit ceea ce merita si ar fi minunat ca pe viitor competitia din teren sa se mute si in afara lui prin intrarea si a altor firme de echipament in sprijinirea reala a celor implicati in performanta.
Pana atunci insa,
FELICITARI ECHIPEI TOPSPIN ROMANIA!
Seriozitate. Ambitie. Calitate. Performanta. Competitivitate. Entuziasm. Echipa. Noutate. Dinamism. Perseverenta. Open-minded.
Calitati ale celor ce tintesc cat mai sus in sport. Atuuri ale celor ce isi doresc sa schimbe pozitiv “tabloul performantial” al unui sport atat de frumos precum e tenisul.
Intr-o lume moderna in care dezvoltarea tenisului se desfasoara intr-un ritm alert problema procurarii echipamentului de joc sau de antrenament este o adevarata dilema, in conditiile in care factorul financiar este prioritar, fie ca vorbim de initiere, avansati sau performanta.
Valoarea internationala a juniorilor romani a crescut treptat in ultimii ani, dar si in aceste conditii sprijinul acordat de firmele de echipament tenismenilor din Romania a fost si este redus, majoritatea oferind contracte sau semicontracte pentru rachete, corzi sau orice alte accesorii. Putini sunt cei ce au reusit sa primeasca contracte internationale pentru echipament sportiv si doar prin intermediul departamentelor de juniori. O realitate cruda ce nu reflecta valoarea, dar cu care noi romanii suntem obligati sa luptam.
Printre cei ce au au simtit pe propria piele ce inseamna acest fenomen se numara si “un jucator” si “un antrenor”, doua dintre palierele vitale implicate direct in performanta. Ei au simtit nevoia sa schimbe aceste injustati si au intreprins toate demersurile necesare pentru sprijinirea atat a sportivului de performanta cat si a antrenorului ce munceste pentru performanta, unindu-se sub aceeasi umbrela: Echipa Topspin Romania.
Topspin Romania, reprezentanta a brandului Topsin pe intreg teritoriul Romaniei a intrat pe piata de profil datorita “jucatorului” Apostu Efremov si a “antrenorului” Iovanescu Ioan, doi oameni pasionati de tenis si doua componente ce isi gasesc echivalent in strategia Topspin de sprijinire a sportului alb.
Topspin Romania doreste sa devina un “partener pentru performanta” atat pentru sportivi, cat si pentru antrenori prin formarea unei echipe Topspin de sportivi cu varste intre 12 – 18 ani, dar si a unei echipe Topsin de antrenori , lucruri datorate suportului extrem de consistent al producatorului german.
Proiect indraznet ce vizeaza facilitarea asigurarii echipamentului sportiv necesar defasurarii in conditii optime a pregatirii, prin oferirea de contracte, semicontracte sau pachete la un raport pret-calitate benefic atat pentru sportiv-antrenor cat si pentru tenis.
Prin intermediul initiativei Topspin tenisul romanesc primeste in sfarsit ceea ce merita si ar fi minunat ca pe viitor competitia din teren sa se mute si in afara lui prin intrarea si a altor firme de echipament in sprijinirea reala a celor implicati in performanta.
Pana atunci insa,
FELICITARI ECHIPEI TOPSPIN ROMANIA!
Saturday, November 3, 2007
Succes sau esec?
"Buna!"
"Buna."
"Ce ai facut la turneu?"
Intampinare clasica a nou-venitilor din turnee din nou in pregatire. Si nu numai. Sportivi, antrenori, parinti incep conversatia direct, trecand la subiect si incercand sa catalogheze persoana din fata dupa rezultat.
"Am castigat!" ( turneul sau a ajuns in fazele avansate) sau "Am pierdut!" ( in calificari sau primele tururi). Se aud "Felicitari!" sau "Aha. Nu-i nimic." In spatele acestei curiozitati insa se ascund calculele matematice, rautatea si invidia. Simti aceste lucruri. Incerci sa le ignori. Uneori poti. Uneori nu. De ce insa vreau sa vorbesc despre asta? Pentru ca nu intotdeauna rezultatul este echivalentul valorii. Pentru ca nu intotdeauna rezultatul reprezinta realitatea a ceea ce a fost. Pentru ca de cele mai multe ori nu rezultatul este oglinda reala a jucatorului sau antrenorului in acel moment.
Cum a fost de fapt? A fost un esec? Sau un succes?
Se pare ca este ceva natural de a cadea victima obsesiei asupra interpretarii competitiei in sport. Suntem interesati mai mult de rezultatul obtinut decat de participarea propriu-zisa, cuantificam de fiecare data finalitatea bruta a exprimarii pe terenul de tenis afisata alb-negru pe o bucata de hartie in dauna procesului numit experienta, dezvoltare...Facem corelatie directa intre succes si esec, intre victorie si infrangere. Victoria este sinonima cu succesul, infrangerea cu esecul.
Ce simplu se traseaza aceste lucruri, ce monocromatic observam si catalogam intr-o lume in care diversitatea si multitudinea culorilor guverneaza la tot pasul.
Pentru fiecare echipa insa drumul implica amandoua extremele. Pleci la drum si te intorci cu unul din cele doua calificative. Fara doar si poate intr-un final rezultatul este cel care iti da eticheta: valoros sau nu. Dar pana acolo este de parcurs un intreg proces de pregatire care vizeaza atingerea unor obiective. Atat de pregatire. Cat si de perfomanta.
Poti spune ( de exemplu ) ca participarea pentru prima data la un turneu de grand slam este un succes? Eu zic ca da! Daca pierzi in pimul tur insa totul se schimba. Atat de repede se da verdictul. Atat de repede totul se transforma intr-un esec.
Probabil ca pentru echipa a fost un succes. Pentru cei ce au primit informatia prin intermediul telefonului mobil, a internetului sau mediei scrise probabil ca nu. Vulcanul competitional prin care trec atat sportivul cat si antrenorul se comprima intr-un scor. Trairile, eforturile, munca acestui tandem este tradus imediat. Si de aici incep calificativele.
Indiferent daca vorbim de parinti ( in special ), sportivi sau antrenori "flagelul rezultatelor" isi face efectul. Indiferent daca rezultatul este pozitiv sau negativ "catalogul" mai bifeaza inca o data notele. Si de aici incepe "distractia".
Cele doua extreme aleg victime. Fie ele in sens pozitiv. Fie ele in sens negativ. Se uita insa echilibrul. Un cuvant strain in mentalitatea si atitudinea multora dintre cei ce se cred in masura de a cataloga un tandem sportiv-antrenor doar prin prisma rezultatelor.
Este extrem de important sa castigi incat procesul constructiv de pregatire nici nu mai conteaza. Cat mai repede sa ajunga acolo. Acolo unde? Cine e interesat de castig nu suporta esecul. Normal. Dar ignora pregatirea de calitate bazata pe rabdare, principii, respect.
Cum este deci?
Succes sau esec? Prin ochii cui catalogati rezultatul d-voastra? Ai celor ce au fost in mijlocul luptei? Sau ai celor care au primit vestea stand acasa?
Ce este mai important? Sa participi? Sau sa castigi? Sau sa participi si sa castigi? Ca daca pierzi...e dezastru...nu?
"Buna."
"Ce ai facut la turneu?"
Intampinare clasica a nou-venitilor din turnee din nou in pregatire. Si nu numai. Sportivi, antrenori, parinti incep conversatia direct, trecand la subiect si incercand sa catalogheze persoana din fata dupa rezultat.
"Am castigat!" ( turneul sau a ajuns in fazele avansate) sau "Am pierdut!" ( in calificari sau primele tururi). Se aud "Felicitari!" sau "Aha. Nu-i nimic." In spatele acestei curiozitati insa se ascund calculele matematice, rautatea si invidia. Simti aceste lucruri. Incerci sa le ignori. Uneori poti. Uneori nu. De ce insa vreau sa vorbesc despre asta? Pentru ca nu intotdeauna rezultatul este echivalentul valorii. Pentru ca nu intotdeauna rezultatul reprezinta realitatea a ceea ce a fost. Pentru ca de cele mai multe ori nu rezultatul este oglinda reala a jucatorului sau antrenorului in acel moment.
Cum a fost de fapt? A fost un esec? Sau un succes?
Se pare ca este ceva natural de a cadea victima obsesiei asupra interpretarii competitiei in sport. Suntem interesati mai mult de rezultatul obtinut decat de participarea propriu-zisa, cuantificam de fiecare data finalitatea bruta a exprimarii pe terenul de tenis afisata alb-negru pe o bucata de hartie in dauna procesului numit experienta, dezvoltare...Facem corelatie directa intre succes si esec, intre victorie si infrangere. Victoria este sinonima cu succesul, infrangerea cu esecul.
Ce simplu se traseaza aceste lucruri, ce monocromatic observam si catalogam intr-o lume in care diversitatea si multitudinea culorilor guverneaza la tot pasul.
Pentru fiecare echipa insa drumul implica amandoua extremele. Pleci la drum si te intorci cu unul din cele doua calificative. Fara doar si poate intr-un final rezultatul este cel care iti da eticheta: valoros sau nu. Dar pana acolo este de parcurs un intreg proces de pregatire care vizeaza atingerea unor obiective. Atat de pregatire. Cat si de perfomanta.
Poti spune ( de exemplu ) ca participarea pentru prima data la un turneu de grand slam este un succes? Eu zic ca da! Daca pierzi in pimul tur insa totul se schimba. Atat de repede se da verdictul. Atat de repede totul se transforma intr-un esec.
Probabil ca pentru echipa a fost un succes. Pentru cei ce au primit informatia prin intermediul telefonului mobil, a internetului sau mediei scrise probabil ca nu. Vulcanul competitional prin care trec atat sportivul cat si antrenorul se comprima intr-un scor. Trairile, eforturile, munca acestui tandem este tradus imediat. Si de aici incep calificativele.
Indiferent daca vorbim de parinti ( in special ), sportivi sau antrenori "flagelul rezultatelor" isi face efectul. Indiferent daca rezultatul este pozitiv sau negativ "catalogul" mai bifeaza inca o data notele. Si de aici incepe "distractia".
Cele doua extreme aleg victime. Fie ele in sens pozitiv. Fie ele in sens negativ. Se uita insa echilibrul. Un cuvant strain in mentalitatea si atitudinea multora dintre cei ce se cred in masura de a cataloga un tandem sportiv-antrenor doar prin prisma rezultatelor.
Este extrem de important sa castigi incat procesul constructiv de pregatire nici nu mai conteaza. Cat mai repede sa ajunga acolo. Acolo unde? Cine e interesat de castig nu suporta esecul. Normal. Dar ignora pregatirea de calitate bazata pe rabdare, principii, respect.
Cum este deci?
Succes sau esec? Prin ochii cui catalogati rezultatul d-voastra? Ai celor ce au fost in mijlocul luptei? Sau ai celor care au primit vestea stand acasa?
Ce este mai important? Sa participi? Sau sa castigi? Sau sa participi si sa castigi? Ca daca pierzi...e dezastru...nu?
Thursday, November 1, 2007
Hingis acuzata de consum de cocaina
La numai doi ani de la revenirea in circuit ea si-a anuntat retragerea intr-o conferinta de presa, motivul fiind se pare dopajul. Castigatoare a 5 turnee de Grand Slam la simplu si 9 la dublu, fosta numarul unu mondial a fost depistata pozitiv in urma unui test facut in timpul turneului de la Wimbledon. Cocaina este unul din numeroasele stimulentele interzise aflate pe lista antidoping, iar testele de urina luate pe parcursul turneului londonez confirma consumul. Hingis infirma toate aceste acuzatii aducand in apararea sa faptul ca testul pe firul de par si testul anual au iesit negative.
Declaratia completa a Martinei Hingis:
"Throughout my career, I have always been open and honest with you. I have been accused by an outsource testing company of taking cocaine during the Championships at Wimbledon. I find this accusation so horrendous, so monstrous, that I have decided to confront it head-on by talking to the press. My weapon on the tennis court is and always was one single thing: the game, the ingenuity on court. And for this style of tennis, there is only one performance enhancer - the love of the game. They say that cocaine increases self-confidence and creates a type of euphoria. I don't know.? I only know that if I were to try to hit the ball while in any state of euphoria, it simply wouldn't work. I would think that it would be impossible for anyone to maintain the coordination required to play top class tennis while under the influence of drugs. And I know one other thing - I would personally be terrified of taking drugs. When I was informed that the A Test I took following my defeat at Wimbledon apparently came back positive for a cocaine metabolite, I was shocked and appalled. Acting upon the advice of my family and my management, I immediately took the hair test which can prove whether or not someone has taken cocaine. This test of course produced a negative result, the same negative result as all the countless doping tests that I have taken over the last twelve years. However, the B Test from Wimbledon once again produced the opposite result - positive for a metabolite that apparently stays in the system for some time following cocaine use. I immediately retained an attorney. Anybody who even attempts to take on this doping machinery alone has no chance. The attorney and his experts discovered various inconsistencies with the urine sample that was taken during Wimbledon. He is also convinced that the doping officials mishandled the process and would not be able to prove that the urine that was tested for cocaine actually came from me. However, this attorney and others have also pointed out to me that a case like this one can sometimes take years to resolve, especially if both sides repeatedly appeal the case and take it to the next level. And this is the reason for my announcement. I have no desire to spend the next several years of my life reduced to fighting against the doping officials. I am frustrated and angry. I believe that I am absolutely, one hundred percent innocent. The fact is that it is more and more difficult for me, physically, to keep playing at the top of the game.? And frankly, accusations such as these don't exactly provide me with motivation to even make another attempt to do so. I attempted a comeback after a three-year break and succeeded in winning three tournaments, bringing my ranking to 6 in the world. But in the meantime, I'm now 27 years old, and realistically too old to play top class tennis. So now I'm standing before you, confronting the situation. Today I also informed my sponsors. And so, considering this situation, my age, and the problems I have been having with my hip, I have decided to no longer play tennis on the Tour. Upon advice from my attorneys, I'm afraid I am unable to answer any questions. My answers could insult someone and create even more problems for me. Therefore, there is only one more thing for me to do - to thank all of you for many years of goodwill, and also to assure you: I have never taken drugs."
Subscribe to:
Posts (Atom)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
