Etajul ...

O viata de om traita la etajul tenisului ... sau echivalentul a cum tenisul este ingurgitat de noi, antrenorii. Intr-o zi o sa transpun, poate, in cuvinte ordonate, aceste trairi, senzatii, clipe petrecute la etajul imediat urmator al celui ce practica tenisul in prima linie. Sau mai bine zis de ce as face-o? Pentru cei ce vor sa citeasca carti de fictiune exista atatea manuscrise.
Etajul Salii Polivalenta ramane in urma ca un declick a ceea ce poate exista sub forma de dilema in mintea celor ce isi arunca toata energia inainte sub denumire de coach. Ce iti doresti cel mai mult in postura asta? Sa fii la etaj macar pentru o singura data, sa simti adrenalina, frustrarea, incordarea, bucuria, ingrijorarea situatiei competitionale ... concomitent cu ceea ce intampla sub ochii tai pe scena tenisului adevarat jucat de actorii cu drept de vot ... concomitent insa si cu atatea lucruri care trec pe langa tine intr-o viata paralela dusa asemeni un carusel limitat de timp.
A fi la etaj pentru o singura data este sau poate fi un maxim care necesita decizie, este sau poate fi o dilema interioara ce necsita rezolvare: ajunge sau mergi mai departe? Ti-ai atins scopul si poate vrei sa mergi mai departe dus de val? Ti-ai atins ceea ce ti-ai dorit si e momentul sa iti indrepti privirea si spre carusel ? Iti doresti oare sa nu fi ajuns la etaj niciodata pentru a nu fi pus in postura de a decide asa drastic?
Etajul tenisului de performanta este un conglomerat de intuneric si lumina trait la viteza crescuta care iti dirijeaza restul, este un labirint cu o singura iesire de siguranta si cu multe camere obscure, nimic frumos si placut in marea lui majoritate ... poate doar multumirea ca treci prin el cu atata stoicism. Din cand in cand descoperi ca exista cate o luminita palida ce palpaie in tavanul spart de timp si te indrepti cu putere poate-poate evadezi, traiesti clipa si apoi te cufunzi inapoi in bezna.
Ciudat, dar atat de real e ca etajul e la fel indiferent daca il cheama Melbourne, Paris, Londra sau New York. Mi-am dat seama si eu la Polivalenta. Se schimba cadrul, dar doar pentru cateva zeci de secunde in care esti confuz. Pana acum a fost frumos pentru ca sperai ca se schimba ceva in fiecare labirint in care intrai, dar acum se pare ca asa va fi mereu ... nimic nou sub soare.
A trecut deja demult decat mi-am dorit sa stau pentru prima data la etaj. Am mers mai departe poate indemnat de ambitie. Si de ce nu curiozitate. Au trecut lojele de lux ale tenisului, au trecut lojele inferioare ale tenisului, au ramas toate in urma, dar parca nimic nu poate schimba bezna intunericului. Oare nu e normal sa cauti si antagonismul? Daca nu e nimic nou sub soare inainte, ce cauti sa mergi ca orbul pe acelasi drum?
Etajul ... e ca un drog. Imi place sa ma droghez asa, dar parca am obosit sa urc scarile mereu si mereu pentru a asista la ceea ce stiu ca nu se poate schimba. Apare insa de fiecare data acea luminita si iti ia mintile.
Cu drag,

Nasty did it again!!

S-a asternut linistea in Sala Polivalenta instantaneu. Eu personal nu am inteles de ce, dar ulterior un zvon cu iz de imposibil s-a materializat clar printr-un proces verbal intocmit de ANS si dat spre publicare, un adevar scortos devin realitate ce demonstreaza ca "niciodata sa nu spui niciodata".
Regina si printul s-au zbatut atat de mult sa capete capital de imagine necesar acumularii de voturi ocuparii scaunului regal, incat si la inceputul Masters Romania ii vedeai pe amandoi defiland in fiecare colt un amalgam agitat de nonverbal doritor de impresionare. Si dintr-o data totul s-a oprit pe loc. Nu tu intinsul mainii, nu tu zambet prefacut, nu tu vorbe languroase, nu tu bagare de seama ... doar nepasare.
Regele? Acum ma intreb daca vreodata a luptat pentru scaun, caci daca rasfoiesc ultimele articole ale mele, el mereu a invocat ajutor si sprijin de la cei pe care ii divinizeaza: Ilie si Ion. In ultimii ani rolul de "mana dreapta" i s-a potrivit manusa, caci a dirija multimea sustinut de conducere este incredibil de perfect, cu atat mai mult cu cat a sta la masa negocierilor si a negocia contracte aduse de "legenda" a fost extrem de facil. Oare avea el cum sa reuseasca din prima linie? Extrem de greu de crezut, daca stau si cuantific ce parere aveau ceilalti de la curtile regale vecine.
S-a jucat anost si zgomotos, astfel ca dintr-o data o voce autoritara a dictat: Overule!!! Si astfel generalul Nasty a intrat in joc asa cum mereu i-a placut: spectaculos! Prea multa blazare in jocul candidatilor, prea mult ping pong sportiv, cineva trebuia sa rupa ritmul si ...
( foto:www.Opentenis.ro ).... cum singurul om ce putea sa faca liniste in vacarmul instaurat de candidati este si va fi un showman inegalabil atat pe terenul de tenis cat si pe culoarele federatiei, nu imi ramane decat sa tapitez dictonul urmatoarelor zile: dragii mei, faceti loc, Ilie vrea sa joace ...
O surpriza imposibila pentru un muritor de rand a fost sa constate ca Nasty si-a schimbat optica, dar geniile au fost si vor ramane neintelese, astfel ca nimic nu mai surpinde pe meleagurile romanesti. Asa cum insa il stiu pe Nasty, pariez ca de data asta va schimba ceva. Nu vine degeaba in acelasi loc din care singur a plecat, nu a facut o bucla in timp pentru a o lua de la capat inca o data. Are ceva surprize si cum e spiritul Craciunului in curand, anticipez surprize uriase la nivelul etajului unu al FRT. Cine va fi mana dreapta a lui Nasty? Eu nu as merge pe rege, dintr-un lucru simplu: o fi generalu' zapacit, dar prost nu e, asa ca atentie la ce va fi!
Nu stiu ce va fi, dar daca generalii generalului vor fi alesi pe spranceana, cu siguranta se va schimba ceva, caci guvernator de drept mai bun ca Ilie Nastase nu exista, oricat de mult am incerca sa coafam realitatea. Stateam la New York de vorba cu el si indiferent cine trecea de la nivelul de VIP in sus se oprea si il saluta, cerand parca o derogare de cateva secunde ... o imagine puternica a unui colos ce daca va vrea cu adevarat va schimba fata tenisului romanesc in cateva luni. Unde intra Nasty se semneaza si contractul, unde intra restul se spera ca poate se va semna, astfel ca la intrebarea: cine va fi presedinte FRT exista o singura optiune. Cu speranta ca echipa formata sub el va fi cea care va putea sa managerieze eficient si inteligent ceea ce Nasty aduce in conturi.
Ion Tiriac si printul Sturza flancheaza generalul, mai departe va vrea oare Nasty sa schimbe ceva?
Cu drag,

As fi vrut atat de mult sa zbor ...

... incat nici nu se poate descrie sentimentul ramanerii la sol.
Imi place mult sa calatoresc cu sportivii catre urmatorul punct pe harta stabilit ca si itinerariu de urmat spre atingerea obiectivelor propuse, dar si mai mult sa intru in mijlocul luptei competitionale indiferent daca ea are loc acasa sau la zeci de kilometri departare. Mi se fredelesc urechile de fiecare data cand aud ca e timpul sa o urnim din loc, imi arunc bagajul in spinare la purtator si cu Dzeu inainte catre ce va fi. E timpul de zbor ... iar asta este un sentiment inimaginabil de placut.
Maine o sportiva joaca in semifinalele Masters-ului Romaniei, aceeasi sportiva care din intamplare se antreneaza sub comanda mea si care tot din intamplare a ajuns sa joace totusi un turneu intern cu premii fabuloase pentru o societate care isi asteapta socurile crizei economice. Am stat la etajul tribunei la fiecare meci, am incercat sa devin punct de sprijin, am facut ceea ce mi-a placut ... dar sincer cu gandul ca totusi ca la sfarsitul turneului voi zbura din nou catre urmatorul focar de infectie competitionala.
Asa doream, asa vroiam, asa imi planificasem. In final nu a fost sa fie, as indrazni sa spun, dar mi-am dorit atat de mult sa zbor incat atunci cand mi s-au frant aripile ... nimic nu a mai fost la locul lui.
Ma uit in gol de cateva ore si incerc sa gandesc ceva constructiv, dar nu imi ramane decat a merge mai departe. Maine ma voi afla la etaj din nou pentru inca cateva zeci de minute de lupte interioare transpuse in emotii controlabile cat de cat si redirijate ca feedback catre micul gigant doritor de incredere ce isi lupta propria sansa de a merge mai departe spre finala mare. Ciudat e ca daca stau si ma gandesc la ceea ce voi nu stiti cuantific ironic faptul ca azi nu vorbeam de semifinala de Masters Romania daca zborul Elenei Bogdan, anulat pentru cateva zile de catre un turn de control care habar nu avea ca fuselajul uman era apt si indreptatit sa zboare, nu ar fi avut sansa sa isi continue itinerariul planificat.
Raman la sol si ma transform in epava utilitara ... zborul ramane un vis.
Cu drag,

Limita umana

Oare cine stabileste acest lucru? Am vazut de multe ori cum fiecare dintre noi apreciem persoanele din imprejurul nostru si ii catalogam dupa cateva secunde sau zeci de intamplari intr-un fel anume. Simplu, cu nota bene: limitat sau nu. De putine ori sau aproape imposibil de intalnit sunt cazurile in care cineva sa spuna despre el ca este limitat. Ca la capitolul nelimitat suntem atat de multi.
Cu siguranta ca e greu sa decizi ca la un moment dat ai ajuns la o limita, cu atat mai mult sa accepti accepti lucru, iar asta este o dilema: am ajuns oare la maximul potentialului meu?
Ce e naspa e atunci cand celalalt iti spune verbal sau non-verbal ca atat ai putut duce, iar tu ca individ ignori paragraful de mai sus, asa ca eu ajung sa ma intreb: oare exista diplome care atesta limita umana eliberate de persoane calificate in acest sens?
Gandurile rele vin de obicei la ananghie si luptatorul din noi decide simplu sa mearga la non-combat, culegand in mod logic si limita umana. Vine insa un altcineva care scoate cateva sughituri verbale scurte cu rol de imbarbatare si ochii incep sa se mareasca. Oau, parca pot mai mult decat atat si astfel tot ce existase pana atunci a disparut in ceata.
Deci, cand ajungi la limita umana? Si daca ajungi, cine o stabileste: tu sau el?
Vorbesc despre persoane pentru ca personal nu cred ca intamplarile sau realitatea traita la un moment dat sunt criterii de departajat. Ar mai fi ceva: daca eu ca individ mi-am propus mai mult decat pot duce sau mi-am dorit mai mult decat puteam duce? Nu reusesc sa ating obiectivul si repede cad in capcana trasandu-mi singur limita, pentru ca ceea ce se vede e mai mult decat palpabil. Oare?
Sa spunem insa ca tii un monolog interior cu propriul "eu" si decizi ca intr-o perioada de timp trebuie sa indeplinesti anumite sarcini, dar la terminarea clepsidrei constati ca ai facut mai putin? Devin un limitat sau timpul a fost prea scurt?
Pe terenul de tenis de exemplu ajungi la oboseala fizica intr-un meci si automat iti vine o senzatie de limita. Hmm, daca incepi sa respiri regulat si sa focusezi cerebelul pe sarcina de efectuat in continuare si nu pe efortul necesar constati ca nu ai "carcei" si ca treaba merge. Putem vorbi deci mai multe limite umane sau mai bine spus de limita umana pe mai multe planuri?
Daca intervine o limita umana dpdv fizic pe care o putem depasi mental sau una tactica pe care o putem depasi tehnic si etc. ? Mai avem limita? Si daca DA, cine o stabileste?
Eu sunt curios sa aflu raspunsul, dar nu il voi gasi. Dar cateva pareri de la voi nu ar strica ...
Cu drag,

Jos palaria

Ce s-ar intampla daca ar juca Steaua-Dinamo asta seara? Extrem de multe rahaturi televizate organizate si reorganizate minutios pana la ultima parere de specialist, dar mai putin o discutie despre sport. Ceea ce nici nu conteaza atata timp cat "da bine" in rating si in statele de plata comerciale ale televiziunilor si ziarelor de "sport".
Cred cu tarie ca exista si alte fenomene sportive aferente unor alte discipline sportive, fie ele cu mingea sau nu, care merita cel putin teoretic sa ocupe macar jumatate din plinul total a ceea ce exista tiparit sau televizat actual. Si cand spun asta ma refer la discipline traditionale care au scos multimea pe strazi, care au produs atatea valori si datorita carora s-a arborat steagul tricolor si s-a cantat imnul national.
E super tare sa televizezi meciuri de fotbal din campionate straine, sa bombardezi si sa poluezi fonic publicul prin introducerea fortata in grila de programe a informatiilor aberant de plictisitoare despre ce "merge" pe plan socio-sportiv, sa promovezi violenta prin ridicarea in slavi a galelor de K1 ... si sa ignori ceea ce sigur valoreaza mult mai mult decat un pumn de galbeni patati de interese si capital de imagine necesar acumularii de voturi sau statut de VIP.
Ce s-ar intampla daca intr-o seara de luni de noiembrie intr-un sport cu mingea ar exista teoretic un eveniment sportiv la aceeasi inaltime? Nimic. Zero. Vid. Nu sunt mesager a ceea ce am vazut, sunt poate frustrat de ceea ce imi doream totusi sa vad intr-o sala Polivalenta umpluta deunazi la refuz la cate un damf de manelisti anuntat prin tot felul de afise lipite pe toti stalpii capitalei si azi aproape goala ... la un turneu-eveniment ce bate la fundul gol prin valoarea premiilor orice alt ipotetic proiect intreprins post decembrist.
Masters Romania la tenis cu racheta mare pe terenul mare si-a inceput cursa planificata intr-o astfel de ipostaza, intr-o astfel de sala Polivalenta, intr-o astfel de ignorare. O fanfara militara, o scena gigant, un spectacol cultural dedicat Unirii de la 1918, un intreg arsenal uman reprezentat de homo sapiens devoratoare de miscare sportiva, precum si o paleta de valori sportive si nu numai ... AU FOST IGNORATE! De toata media romaneasca infestata de prostie politica. De toti cei responsabili cu aprinderea luminii in beciul intunecat in care ne aflam. De toti cei care se mandresc cu cifrele si isi premiaza singuri buzunarele de pe urma muncii sportivilor.
Nu stiu cum se va termina acest Masters, dar pentru felul in care a inceput o spun sincer: "Jos palaria!"...
.... Si privesc in gol la mizeria in care ne taram. Vorba lu' profu' de handbal din facultate: "Cumpara ziarul de sport, intoarce-l cu fundul in sus, treci la ultima pagina, citeste-o si apoi arunca-l. Restul e mahala!" ... pentru el ziarul incepea cu ultima pagina acolo unde "alte sporturi" isi fac veacul, schimband astfel in mod fortat asezarea redactorului sef. Sa i se potriveasca lui si nu lor.
Cu drag,

Joaca cu granzii ... Unde dai si unde crapa !

Iz-ul alegerilor cred ca va deveni puturos de mirositor dupa ce Masters Romania isi va inchide portile, dar pana atunci regina va avea de respins sageti otravitoare venite din orice directie, un lucru mai putin cunoscut de cei ce voteaza online in sondaje. Astfel ca merita mentionat:
1. De ce regele e atat de linistit?
2. Si ... Hopa Mitica, din outsider, Segarcea a devenit printisor regal, ceea ce complica triunghiul votant cu destul de multe intrebari interesante.
Unde dai si unde crapa incepe sa semene a tema in trei cu o posibila finalizare de tip "doi se bat si al treilea castiga", destul de amuzant daca stai si te gandesti ca atat regele cat si regina danseaza mult mai bine un dans pe care printul nu il stapaneste, si astea dupa ce din "mojic" a la Honore de Balzac Segarcea a devenit un muschetar destul de artagos ... in voturi. Pentru asta, bravo Pavel, Andrei Pavel pentru ceea ce se numeste schimbare de macaz la curtea regala. Atentie la print ca se dezvolta ca Fat Frumos, dar totusi ceva nu se leaga.
Regina se agita, muschetarii lui D'Artagnian-Segarcea se agita, numai regele isi vede linistit de treaba, din cand in cand cerand prin media sprijinul lui Nasty, macar declarativ, ca poate asa turometrul voturilor ar putea creste vertiginos. Ce stie el si noi nu? Ehe, poporul il iubeste, iar asta e o realitate mascata de membrii cu drept de vot ce in majoritatea lor stiu cine e taticu'.
Regina e "on fire" cu Masters Romania, un lucru in dezavantajul ei daca regele si printul speculeaza hibele de organizare, Segarcea sta la panda si inteapa in stanga si in dreapta cu al sau Gica fara frica muschetar de Brasov, dar fara insa a se duela, iar regele priveste in taina desfasurarea de forte asteptand lovitura de gratie, asta dupa ce maresalul-consilier va da verdictul clar: la atac! Si atunci sa vezi spatiu de joaca, mai ceva ca la Rovine.
Pana atunci ma pregatesc sa imi i-au nepotelu' din ringul de joaca, caci de la el am plecat cu povestirea. Cum adica? Pai uitandu-ma cum toti copii se agita sa se joace am observat ca al meu pitic e mai abil in fente cand trebuie si astfel dicta tonul dupa bunul plac, incolonand cardul de copii dupa voia lui ... Granzii joaca sus dragii mei ...
Cu drag,

Vorbe goale

Cat de greu poate fi sa vorbesti vorbe fara acoperire? Incerc sa fiu atent la ceea incerc sa scriu din motive personale, insa adevaratul sambure ramane pitit in camaruta plina de dezamagire a ceea ce eu cred ca se numeste ... nu mai conteaza cum se poate numi. Degeaba.
Nu voi intelege niciodata de ce vorbim fara sa avem macar acoperire la ceea ce tocmai am ciripit. De multe ori intru in propria capcana si cer celor din fata mea sa se comporte asa cum o fac eu, desi fiecare gandim si actionam diferit. Am fost atentionat si chiar indrumat respectuos sa incerc sa diferentiez modalitatea fiecaruia de a actiona in functie de anumiti stimuli vis-a-vis de tipicul personal; uneori am reusit, alteori nu, insa acum incerc macar sa nu imi pese. Softul bata-l vina insa nu ma lasa sa nu pun la suflet ceea ce ceilalti pe care am eu oftica probabil ca considera smecherie adevarata.
Draga TU, daca vorbim ochi intre ochi si stabilim ceva am rugamintea sa ducem la indeplinire. Daca nu se poate, macar sa existe o explicatie logica, simpla, la obiect si nu o labageala verbala care are drept scop amanarea secundelor pana ce dracii curg puhoi in sange. Eu asta cer. E mult, e putin, eu consider ca e omenos de simplu sa fii fair play atunci cand decizi ca fiecare are atributiuni de dus la capat.
Fiecare gresim ca d-aia exista atatea discutii in contradictoriu de o parte si de alta a barierei non-verbalului ( si nu numai ), dar de la a gresi omeneste pana la a transforma asta in sport practicat frecvent pe unde apuci e drum atat de lung. Si nu inteleg de ce ...
Daca toata treaba ar fi numai intre noi doi, atunci as inchide ochii caci experienta vine la tot pasul. E naspa insa cand telefonul suna si esti bagat la mijloc, devii un fel de intermediar fara voie care si-a pus onoarea si cuvantul in joc pentru ca o latura a triunghiului pur si simplu sa isi bata joc. Suntem egali cand fiecare ne facem treaba, dar mai putin cand fiecare trebuie si recompensat pentru ceea tocmai a facut.
Se vorbesc prea multe vorbe goale pentru a cataloga totul un paradox. Din pacate e normal ceea ce se intampla. Cauti explicatii si primesti insulte, suni la telefon si primesti ton ocupat ... vorbim vorbe fratilor care vorbe goale fara continut vor si ramane.
De ce? Pai ... De ce nu?
Cu drag,

"I have a dream ... so what?"

Vi se pare cunoscut un astfel de dialog? Unora da, unora nu, unora poate da, unora poate nu ...
Toti avem probleme si cand suntem intrebati ce facem sub forma de salut raspundem monosilabic: "bine". Dublat sincer: "cu probleme". Deci "sunt bine, dar cu probleme". Si ce daca ai probleme? D-asta si traiesti, ca sa le rezolvi.
O alta abordare apare cand desi exista problemele, incepi fortat sa le ignori , sa le lasi deoparte si in acelasi timp iti fortezi creierasul si incerci sa faci si ceva care vizeaza dezvoltarea unui segment anume. Planifici obiective logice care normal ar trebui sa urmeze linii directoare simple si probabil ca ceva se va materializa, si parca chiar uneori nici nu trebuie sa ajungi la capat ... important e totusi sa participi la dezvoltare si mai departe viata iti aduce roadele in poala. A ta sau a altuia, dar asta e alta povestire.
Ce e nasol tare? Faptul ca incerci sa iesi din molozul existent, dar omu' de la ghiseu responsabil cu decizia iti spune impasibil: "so what?"
"Vreau sa fac ceva!" , dar in fata ta e aceeasi figura de lemn care pe zi ce trece incepe sa se plictiseasca de "oferta" si afiseaza o moaca sculptata in dezgust abia scotand cateva sughituri verbale pe care ti le tranteste in batjocura. "Omule nu ai inteles mesaju'? Lasa-ma sa pierd vremea cu ale mele treburi si bate la usa altuia."
Te apuca o scarba jugulara ...
Cu drag,

Realitatea statisticii

Urmaresc indeaproape zvacnirile electorale ale alegatorului roman care este pus la incercare in timpuri politice tulburi, in prag de criza economica si in dilema sportiva de tip tenisistic. Hai sa vorbim nu vorbe, ci pe cifre statistice care apar in diferite conjucturi sub diferite forme care se pot rezuma la doua directii clare: pe cine doriti la FRT? si cine va fi la FRT?
Obama nu poate sari calul asa repede ca sa vina si la FRT, pe scena politica sunt si acolo lupte marete astfel ca Geoana sau Tariceanu au pentru ce se sacrifica, deci raspunsurile sunt evidente ca pot fi din lumea tuselor de plastic, lucruri palpabile daca dupa fiecare intrebare de genu' de mai sus se gasesc si variantele asemeni unui test grila. Ce spuneti daca vizitatorul de internet ar fi avut libertatea sa propuna el pe cine doreste la FRT? Ar fi fost interesant de vazut daca vreunul dintre candidatii anuntati ar fi avut si alti concurenti care din diferite motive nu au mers mai departe.
Revenind subit la oitele noastre, sigur ca normal este ca dintre candidatii ce doresc fotoliu prezidential ar trebui ales unul care sa poata sa se aproprie de insanatosirea sistemului si asta nu numai in fituicile electorale ci mai ales in zilele viitorului. Astfel ca inaintam si analizam la subiect ceea ce ni se prezinta in cifre pur statisitice ca fiind realitatea momentului. Regina are avantaj linistitor, regele si outsiderul sunt cap la cap si ajung regina impreuna, iar al nostru nenea Rusu incheie onorabil lista cu ce a mai ramas. Scriam in trecut ca regina joaca la simplu contra doi adversari, extrem de neregulamentar de altfel, dar real totusi datorita lipsei arbitrului ferm care sa atentioneza asta, iar asta nu se va schimba prea curand.
Lumea tenisului vrea schimbare si singura care are atu-ul acesta e regina, insa parca ceva lipseste din peisaj. Regele e prea linistit si sigur de victorie ...
Ce poate lipsi? Un lucru simplu. Si anume ca cifrele induc in eroare, iar regina stie asta, pe cand regele se bazeaza pe asta. Ce se vede in cifre este pur si simplu alegerea unui electorat mai mult sau mai putin cunoscator de tenis si nu realitatea statistica pentru ca presedinte la FRT va fi ales nu cum vrea poporul, ci cum vrea membrul delegat. Si aici este o altfel de lume.
Cluburile au fost infiintate in ultimii ani la libera trecere, apoi au fost puse in stand bye la ordin si repuse in drepturi dupa avizul corpului de control al FRT. In sfarsit!!! Astfel, aceste cluburi vor delega cate un membru care va avea putere deplina de a vota spre binele CLUBULUI de care apartine si mai putin de binele sistemului conform zicalei "fie cum o fi numai mie sa imi fie bine". S-au indreptat oarecum aceste mici "scapari" si au fost afisate pe site-ul FRT lista cluburilor cu drept de vot, iar la prima vedere putem spune ca tenisul don Romania chiar este dezvoltat la scara larga din moment ce avem cate cel putin un adapost tenisistic in fiecare regiune a tarii, dar la a doua vedere insa iti vine intrebarea: maica, ce inseamna club sportiv?
Fiecare club va trimite un soldatel la Brasov cu directive clare, putine fiind cele care merg la aruncatu' banului sau inspiratia de moment, dar mai departe vin cu intrebarea: oare cel ce e investit cu incredere va vota cum s-a stabilit sau isi va schimba decizia la fata locului "fortat" de anumite imprejurari?
Atentie,
Ca cea ce scriu sondajele sunt eronate, faceti un poll pe membrii cu drept de vot si atunci realitatea poate deveni reala.
Atentie,
Ca membrii sunt influentabili pana la ora H, indiferent de ce li se spune de acasa.
Atentie,
Ca o mare parte din membrii sunt deja impartiti intre rege si regina, iar restul tind sa alerge catre outsideru' flancat de rege.
Nu stiu cum va fi, dar m-as bucura sa se voteze in cunostinta de cauza cu inima plina de raspundere si nu cu interesu' sacosei de umplut in prag de sarbatori. Realitatea insa va fi cu siguranta alta, iar statistica bat-o vina va ramane mereu cu totul alta Si nu de alta, dar mereu ramane vie d'ale lu' Catavencu: "Eu cu cine votez?"
Cu drag,

Trecutul prezentului

Am incetat demult sa incerc macar sa pun rachetica mica in mana unui copilas dornic de a invata tenis pentru a ajunge campion. Inainte demult o faceam si parca era destul de distractiv, dar in acelasi timp extrem de greu din moment ce era si o responsabilitate uriasa a mea, a celui ce preda un calup de informatii impachetat frumos pentru un posibil viitor potential sportiv ce cerea cu subinteles sa aiba dreptul macar la seriozitate si calitate informationala.
Am trecut pas cu pas spre cei mai mari si dintr-o data realitatea m-a pus fata in fata cu ceea ce personal consider etica profesionala, respect pentru profesie si respect de sine, in acelasi timp aceste lucruri indreptandu-mi atentia inapoi spre primii pasi, cei ai predarii tenisului sub forma necunoscuta pentru primele dati.
Aflat in antrenament, dirijand de pe margine unul dintre sportivi, incercand sa creeam cadrul benefic de a progresa am constatat o dorinta excesiva de a reusi acel ceva planificat, dar in totala neconcordanta cu posibilitatile tehnice de care dispune sportivul. Pentru el lupta a continuat, pentru mine insa universul s-a mutat cu pizma in interiorul meu si gandurile au inceput sa curga necontenit spre trecut. Al lui, al meu, al tenisului, al celor ce pot schimba ceva dar nu o fac pentru ca ... sunt multe motive.
Ajungi junior cu aspiratii la seniori si constati ca poate poti mai mult, dar nu ai cu ce pentru ca cineva sau ceva in trecut a tratat cu superficialitate tenisul predat.
Daca m-ati intreba daca e greu sa antrenezi sportivi ca Elena Bogdan, Andreea Iova sau Alexandru Luncanu v-as spune sincer ca e urias de greu, dar sunt si alte lucruri care contrabalanseaza, in special pentru ca lucrezi cu sportivi ce au trecut de pragul de copil nevinovat si intr-o anumita masura stiu ce vor. E o munca in echipa care indiferent cat e de grea este suportabil de frumoasa.
Daca m-ati intreba ce mi-a fost mai greu sa antrenez, initiere sau performanta, cu mana pe inima va spun ca initiere.
Pentru simplul fapt ca acolo e munca unitara a profesorului care se chinuie cu un ambalaj de carne si oase sa il faca atent ca acolo se desfasoara un proces instructiv-educativ, sa il transfome din dezinteresat in copil activ, sa il invete un sport si sa ii modeleze o educatie, fie ea si numai sportiva. Iar asta implica si o responsabilitate uriasa de a face ceea ce trebuie pentru ca, copilul, sa beneficieze de tuningul necesar continuarii cursei, daca isi va dori si va putea.
Daca un sportiv la final de cariera nu a reusit performante datorita lui personal, atunci se poate inchide inca o fila. Daca insa nu atinge maximul datorita plecarii deficitare ( in cazul de fata ), parca nu e datoria sportivului sa culeaga deficientele celor investiti de sistem.
Eu daca as fi o insitutie sau in conducerea unei institutii ce premiaza sportivii la rezultate exceptionale as premia fiecare antrenor ce a lucrat cu sportivul, an de an, dar mai ales pe cel ce i-a pus racheta in mana pentru prima data si cel ce l-a convins ca tenisul poate deveni camin confortabil. Sunt cei ce au o responsabilitate uriasa, sunt cautatorii de aur sportiv si indrumatorii adevarati pentru restul sistemului, sunt cei datori cu inocularea tenisului asa cum el va fi sau, mai bine zis, cu inocularea visului mai aproape de visul sportivului.
Sunt multe de zis, dar acolo la baza piramidei cineva ar trebui sa construiasca din pasiune edificii solide ce timpul le va pune in valoare. Sunt prea putini insa cei ce acolo isi fac treaba si astfel SI la terminarea antrenamentului am inghitit in sec ceva ce nu ar fi trebuit sa arate asa. Am vazut inca un sportiv ce munceste mai mult acum pentru a acoperi ceea ce in trecut a fost la voia intamplarii si a nepasarii, dar cum nu cunosc realitatea asa cum a fost inchid cu: daca a fost vina elevului, sa munceasca acum. Daca insa a fost vina profesorului, cine il trage MACAR la raspundere?
Cu drag,

Returul

Este si va fi una dintre armele tehnico-tactice cel mai putin antrenate in sesiuni de dezvoltare a jocului sportivului, cu atat mai mult cu cat importanta lui e definita de catre statistica si realitate ca fiind cruciala, ceea ce creeaza in mod paradoxal inca un paradox. Jocul de tenis se incepe cu serviciul de sus si se continua cu returul, adica ceva de genu' gazda invita la dans si oaspetele accepta, astfel ca nu exista alta varianta. Daca e asa, de ce oare nu se antreneaza invitatia la dans si acceptarea propunerii intr-un mod mai atent ca si numar de repetari, minute, serii, antrenamente?
Exista mai multe raspunsuri, dar unu' mare si adevarat este faptul ca antrenamentul si competitia sunt doi parteneri ce normal ar trebui sa se intrepatrunda, dar care sunt tratati in mod diferentiat total eronat. Logic ar fi sa jucam pe puncte si apoi sa antrenam ce nu merge pe puncte. Asta dupa ce bineinteles antrenam si perfectionam ceea ce merge pe puncte. Intai calitatile, si apoi defectele.
Deci, servim de sus si obligatoriu returnam, dupa care incepem sa ne jucam cu temele. Asta este ceea ce se intampla si in meci, nu? Astfel putem continua firul povestirii si deci ar trebui normal ca indiferent de ceea ce avem ca si obiectiv de pregatire raportul servici-retur sa existe aproximativ in aceeasi termeni. Ce nu se intelege e:
1. importanta invitatiei la dans si acceptarea propunerii. Fiecare se uita la cate floricele fac cei doi dansatori si cate figuri de break dance combinate cu up-down-uri de trunchi, picioare si brate. Mai putin la faptul ca fiecare dans presupune si preludiul. Fara el, nema stilinguri, cum de altfel se vede pe ringu' de dans. Cam gol taica.
2. serviciul si returul repetate obsesiv numai la cos si numai la sfarsit de antrenament duce la monotonie. Lipsa de ritm. Lipsa de concentrare. Etc. Daca am continua cu o faza de joc tactica si apoi liber la joc parca am pastra si raportul din meci in care se serveste o data, se returneaza o data si apoi se joaca patru-cinci schimburi alerte. Un exemplu doar.
Ce nu se mai intelege? Ca prin retur se poate contracara un inceput de gandire initiat de servant si mai departe se pot creea premizele construirii punctului bazat pe deschidere de unghiuri fara a gandi prea mult. Doar feeling. Timing. Dar aste presupun si practice.
Ce nu se va intelege niciodata? Ca a servi de sus este mai greu decat a servi de jos ( sau din mana ), dar el este precedat automat de retur. Invitam la dans verbal sau dam un mesaj? E posibil ca in varianta a doua persoana cu pricina sa ramana fara credit si ... na belea, dansul nu mai are loc.
Serviti voi? Ca eu dau returu' oricum ....
Cu drag,

Multumesc!

Tot incerc sa imi fac timp sa mai scriu si pe blog si tot am zis ca voi incepe macar periodic sa scriu baliverne si despre tenis ca si cum se joaca din postura de invatator, dar nu din dorinta de a da lectii ci poate mai mult de a prezenta unghiuri de vedere prezente in antrenamentele de zi cu zi. Poate pe viitor, deocamdata ma omoara altele, caci nici acuma cand privesc carnetu' de antrenor nu inteleg daca a fost o gluma cand mi l-au dat sau erau la promotie cartoanele albastre cu insemne birocractice.
Caci in ultimii ani multe s-au adunat deasupra gradinii si parca numai grindina a cazut atunci cand totusi cerul era de un albastru pur, iar asta deja incepe sa imi provoace lehamite virala. Am asa o bafta la sportivi de ii ciunteste sistemul exact cand iti e lumea mai draga si nu inteleg de ce, pentru ca parca atunci cand doi se bat al treilea nu ar trebui sa sufere de pe urma paruielii democratice. Nu am putere sa mai spun decat MULTUMESC!
Voua cei ce impartiti la masa voastra interesele personale!
Voua cei ce aveti de rasplatit trecutul!
Voua cei ce ... schimbati destine ... caci nu mai am puterea sa va las sa o mai faceti!
Prea multa alba-neagra jucata cu vietile sportivilor si prea multe destine schimbate aiurea doar pentru ca cineva a vrut altceva fara macar a justifica decizia in cel mai mic amanunt.
Vreti voturi? Normal. Si ce dati la schimb? Multe. Si ... Shimbare?
Oh da, iluzii transformate in deziluzii si transpuse comic pe sceneta CNT cu zicala: "Crede si nu cerceta!". Pana cand? Ever for ever ...
Sa tipati si sa le inchideti gura celor ce se numesc sportivi aducatori de aur sportiv.
Sa ii ademeniti si sa le promiteti ceea ce se schimba in functie de interes.
Sa ii tratati ca pe niste carpe de inventar de care va puteti descotorisi cand vreti.
Sa ii sunati cand aveti interes si cand au ei sa nu raspundeti la telefoane si, cei si mai grav, sa nu aveti obraz sa le comunicati vestile si sa dati vina unu pe altu'.
Iar pe noi, restu', sa ne vorbiti ca unor handicapati.
Si apoi sa ne chemati la vot sa va votam, caci cineva trebuie sa fie si lideru' ce va coafa zicalele in functie de strategia de urmat si le va improsca in multime : "fraiere, culege ce ai votat".
Peste tot viata e la fel si pe sticla apare tot cine e impins de la spate ... astfel ca NU voi vota cu Segarceanu, caci habar nu am cine e si de unde a aparut cu intentii de Robin Hood ... NU voi vota cu Dragomir, pentru ca am vazut schimbarea deja... NU voi vota cu Haradau, caci sub mandatul lui grindina mi-a omorat trandafirii.
Multumesc partidului si va doresc caterinca la greu la alegeri, eu personal MA ABTIN. Imi ajunge cat rahat se comercializeaza pe aleile tenisului romanesc.
Adio,

Pasiunea de a juca tenis

Trecutul a ramas in urma si astfel prezentul isi face loc cu tupeu in spatiul vitual sportiv romanesc prin materializarea unui proiect-concept de schimbare sau mai bine spus ajustare a calitatii promovarii valorii sportive a ceea ce unii numesc "on court performances". Dupa numai cateva luni de la aparitia in web a Olimpia Player's Site stafeta perfomantiala cunoaste noi linii directoare ce converg spre ceea ce sportivii lupta permanent, astfel ca de acum incolo rezultatele, stirile, trairile, albumele multimedia pot fi accesate intr-un cadru mult mai profesionist si mai aproape de realitatea din teren la un simplu click pe Olimpia Tennis. Sper ca site-ul sa poata sa se ridice la inaltimea valorii sportive a celor caruia ii este dedicat si sa devina cadru placut pentru cateva minute in vederea cheltuirii timpului cititorului dornic de nou, de frumos, de rezultat sportiv inregistrat.
De ce mai mult? Din pasiune pentru tenis. Cum s-a ajuns aici? Cititi pe blogu' designerului, cel ce s-a ocupat de noul facelifting virtual. Si vom continua sa progresam! Din pasiune pentru tenis!
...
Nu avem antrenori, preparatori, psihologi, fizioterapeuti pe masura ... nu avem cluburi, federatie, sistem, management si marketing pe masura ... nu cred ca avem destul de multe pe masura dorintelor performantiale ce nutresc in interiorul tenismanului roman.
Parintii sunt prea streesanti, terenurile sunt mereu de vina, racheta nu e niciodata cum trebuie racordata, adidasii sunt tociti, iar mingile sub orice critica ... la pranz nu se poate face antrenament pentru ca exista un motiv, se intarzie pentru ca mereu exista un motiv, nu se poate face incheierea pentru ca intotdeauna exista un motiv.
Asta spune sportivul dornic de faima internationala. El este intangibil, restul este un focar de probleme si neplaceri, restul sunt cei ii provoaca lui atatea dileme si conflicte interioare. Ar vrea sa fie lasat in pace, ar vrea sa fie independent, dar cand o faci incepe sa isi faca program de "bambilici" sau sa te cheme sa il ajuti sa progreseze. Ce sa intelegi?
In trecut tenisul il jucam in conditii atat de grele si plecam in turnee atat de greu incat parca nici nu merita sa aduc aminte. Acum daca sare un pic prost, daca racordajul nu e la nu stiu ce tensiune, daca mingiile sunt tocite sau daca echipamentul nu e belea ... tenisul nu poate fi practicat. Multi dintre cei ce au apucat vremurile trecute pot spune cum iarna se inghesuiau in sali de licee, scoli sau mai stiu eu ce acoperituri pentru a prinde la ore tarzii in noapte sau dimineata devreme cate o ora pe juma de teren sa bata mingea. Acum avem baloane, terenuri de greenset, salile lu Nastase, se bate mingea la ore civilizate, cu conditii extrem de decente si ... totusi tenisul nu poate fi practicat.
Ce nu inteleg eu este: tu sportivule iti faci treaba? Esti profesionist? Esti concentrat la ceea ce ai de facut? Iti doresti mai mult de la tine?
Daca ii intrebi pe ei, auzi super simplu: DA. Daca admiti si ii urmaresti in continuare observi ca parca nu e asa, nu stiu, parca e o complacere in situatia si postura de jucator de tenis. Termina antrenamentul si "tusti" pe usa de la teren, fara pic de refacere post efort. Incep antrenamentul dupa 2-3 minute de joc si "tusti" in teren sa joace tenis. Incep si termina acest perpetuum mobile si restul timpul si-l umplu simplu cu diverse. Ai citit ceva despre ceea ce nu iti merge la tenis? NU. Ai mancat la pranz dupa 2 ore de tenis? DA, un sandwich. Ai fost la pregatire fizica? NU, m-a durut spatele. Sa continui?
Vii pe margine si ii urmaresti jucand jocul de tenis. Robotizat, fara sentimente ... fara placere. Doar nervi, doar "bagami-as, futu-ti, dute-n m...i ", rachete zburatoare, mingii aruncate spre garduri. Pasiunea de a juca tenis este lipsa totala, iar termenul "profesionist "este complet necunoscut. Merge si asa si uite asa acceptam realitatea. Suntem fiecare de vina, dar TU jucatorule nu ar trebui sa fii cel care isi doreste sa faca cel mai mult? Si nu din vorbe, din felul in care te comporti pe teren si iti asezi viitorul? Caci mai devreme sau mai tarziu munca ta si seriozitatea ta va da roade ...
PS: poate placerea de a juca tenis este sau a fost pentru cei ce cu adevarat miscarea e sau a constituit spatiu intim de libertate si confort, pentru cei ce tenisul este sau a fost o sursa de incarcare, pentru cei ce inteleg sau au inteles ca in spatele a ceea ce se vede exista nebunia frumoasa a interecerii sportive cu racheta mare pe terenul mare. Nu pot sa nu adaug faptul ca din tot timpul tenisul a fost un sport scump, dar parca realitatea zilelor noastre permite doar sportivilor cu banuti munciti de parinti sa practice un sport ce necesita si PASIUNE, nu numai altceva ...
...
Lupta pentru primul loc a inceput oficial si la carma FRT prin lansarea candidaturii Sandei Dragomir si a lui Florin Segarceanu intr-un mod democratic, dar si a lui Tete Haradau de la sine inteles din postura de chief leader printr-un no show de inceput de campanie.
Cine va castiga? Cei pe care membrii cu drept de vot vor alege in curand. Tu cu cine vei vota? Ei, aici e aici.
Obama a schimbat traditia si istoria lumii devenind ceea ce acum ceva timp parea imposibil. Un negru la Casa Alba. Sanda Dragomir porneste la lupta poate parca dupa acelasi tipic aducand cu sine schimbarea, astfel ca tinta este clara: o femeie la FRT. De ce nu, daca alegatorii vor alege asa, nu?
Pare o lupta in doi, Sanda contra Tete, dar abilitatile de care a dat dovada echipa lui Tete conduc ostilitatile destul de tacticizat. Dupa loviturile de gratie aplicate de Tete Haradau, ultimele fiind aducerea lui Dron ( fost candidat la presedentie ) in staff-ul de schimbare a tenisului si pozitionarea lui Andrei ca si Davis Cup Captain ( ulterior sustinator al lui Segarcea, care si-a anuntat candidatura ad-hoc !!! ), continui sa cred ca regele isi continua sahul declarat la regina intr-un mod in care e greu sa poti spune overrule.
Pura speculatie si varianta plauzibila: de ce candideaza Segarceanu? Daca era o lupta in doi membrii cu drept de vot trebuiau sa aleaga alba sau neagra ceea ce facea ca rezultatul final sa fie destul de incert. Asa ca s-a mai intodus o varianta, cea care va prelua din voturile la general ( cateva, dar care conteaza ) a celor nehotarati. Acum nehotaratii vor vota Segarcea ( pe langa cei ce il sustin ), in timp ce ceilalti vor vota alba sau neagra asa cum era de asteptat, eliminand astfel temerile echipei lui Tete ca nehotaratii vor vota cu Sanda ( asa cum teoretic era de asteptat ). Segarcea iese cu capul sus, iar singura sifonata va fi regina, caci regele a reusit sa ocoleasca primejdia prin aceasta miscare inteligenta. El isi ia voturile promise, regina pe ale ei, iar cele ce ar fi trebuit sa faca diferenta se duc la outsider. Care va fi diferenta de voturi intre rege si regina? Extrem de mica. Iar atunci veti reveni la acest articol si veti observa miscarea outsiderului. Si a regelui.
Cu drag,

Viata la tara

E simpla si din ce in ce si mai simpla in zilele noastre in care refugiul tancului de taran este capitalismul urban si claxoanele zgomotoase ale urbei pline de viata. Cine are bunici si mai da cate o fuga pe taramuri uitate de Dzeu ii ies in cale atat de multe necunoscute la care asisti si te uiti dupa de parca nu iti vine a crede ca ele se petrec. In timp real, in fata ochilor proprii, palpabil de simplu, de adevarat.
Pustiul de taran crescut in picioarele goale, cel ce alearga pe coclaurile satului dupa vitele si animalele lasate slobode sa smulga iarba plina de roua diminetii, cel ce mananca si azi o coaja de paine si bea o cana de lapte dublate de un fruct cules in fuga de printr-un copac al satului, cel ce invata adunarea si umanismul printre randuri intr-o sala de clasa la gramada cu semenii de varste diferite, cel ce saluta pe toata lumea cu "saru'mana" si fuge repede la o hora incinsa in mijlocul drumului la o sarbatoare declarata sau nu, cel ce raceste de frig si se trateaza cu foaie de varza si nu medicamente minune, cel ce lupta cu viata muncind terenul lasat de strabuni ca si datorie de platit prezentului ... el reprezinta viata la tara. Departe de luptele politice, de nebunia strazilor pline de sindicalisti, departe de emisiunile televizate si cotatiile euro-dolar, departe de ceea ce noi desteptii urbani cuantificam civilizatie ... se afla un monument, o valoare inestimabila: taranul roman.
Inca exista, inca e acolo, desi pe zi ce trece cineva se incapataneaza sa schimbe asta. De acolo de unde am vazut eu acum ceva zile viata la tara pot spune ca toate au ramas pe loc asa cum le cunosteam de mic copil, doar oamenii s-au schimbat, unii au murit, unii nu mai au mult, unii au plecat. Si asta doare. Sa vezi seara luminile palide ale stalpilor de iluminat ca domina pustietatea cand in trecut glasurile pustimii acopereau croncanitul pasarilor, grohaitul porcilor, murgitul vacilor, behaitul oilor, cotcodacul gainilor ... unde esti tu sat roman?
Cu drag,

Atat ... si nimic mai mult

Este si va fi deviza viitorului a celor ce in ziua de azi se multumesc cu putin si se incarca cu si mai putin. Iesiri salbatice la un Mc Donald's, plimbari cu cai putere pe Magheru la lumina becurilor prafuite, inca o escapada rapida la KFC, apoi parca merge de un club sau disco la moda sa se sparga ceva cascaval, mesaje la greu incropite cu viteza de telegrafista de pe timpuri ... si cate si mai cate astfel de realitati juvenile, dar, sa nu uit de internetu' cu al lui messu' de yahoo, hotmail sau meebo si HI5.
Din cand in cand mai trag cate un ochi la ce copii pasesc pe teren la initiere. Fatal gest. Lasam obezitatea si necoordonarile evidente din punct de vedere motric si analizam strict bagaju' informational. Cum arata o vaca? Asta da intrebare incuietoare. Cum este insa "Need for speed?" Marfa dle profesor. Oauuuu, asta da smecherie.
Din cand in cand insa mai trag si cate un ochi la cei mai mari. Fatal gest. Si aici. Nimic nou sub soare ... hormoni la pachet, par gealat, triocuri mulate, farduri, parfumuri si trecem rapid in placerile adoloscentei. Ma rog, nu e rau asta pana la urma, dar atat ... nimic mai mult?
Atat si nimic mai mult pare sa fie in capul celor ce maturizarea descreteste neuronii si ii indruma in cu totul alta directie decat o societate normala. Atat si nimic mai mult se regaseste in agenda personala a celor ce isi noteaza doar intalnirile cu alesu'/aleasa dar se se incapataneaza sa isi coloreze totusi paginile si cu altceva.
Bravo voua, ce pot spune? Sunteti cool, sunteti beton, sunteti tari frateee! Dar doar atat ... si nimic mai mult,
Caci cu parere de rau, realitatea este si in cazul vostru alta. Eu am incercat, dar nu merge.
Cu drag,