Monday, May 26, 2008

Atat de bine...

...este cand ajung atat de tarziu acasa si observ ca cineva undeva traieste clipe atat de minunate in mijlocul tenisului mondial.
...este cand pana a ajunge la laptop, undeva aflat pe drumul anevoios de greu ce duce spre casa dupa o zi de duminica in care m-am afundat inca o data in mrejele jocului cu rachetica primesc mesaj de multumire pentru ceva ce am putut sprijini cu drag pentru cineva ce merita atat de multe de undeva dintr-o cizma cu iz de pasta. O clandestinitate de care ma bucur ca exista oarecum, dar mai mult ca impreuna cu acel cineva ce Parisul este acum o oaza de binecuvantare am reusit sa devenim un izvor de sprijin.
...este cand la cateva zeci de secunde de la mesajul amintit, ledul galbeniu al telefonul micut Nokia licareste scurt o data atragandu-mi atentia ca un nou mesaj text este gazduit in inbox din directia Charleroi.
...este cand dupa toate astea primesc pe mess un instant in care sunt rugat sa dau un buzz inapoi, iar apoi reusesc primul apel la noul gadget al unui suflet de copil ce cu ceva zile in urma spulbera dezinvolt fiecare minge venita asemeni unei feline in cautare de prada.
Nu sunt multi care inteleg randurile de mai sus, dar cu atat mai bine. Si nici nu trebuie, cei ce le stiu sunt suficienti.
...
Ar fi fost atat de pacat daca acum undeva in mijlocul Bucurestiului un profesionist in ale coaching-ului ar fi cazut prada tepelor dure luate din bun simt si ar fi cedat atat de usor la lupta impotriva jignirilor aduse de smenarii adevarati denumiti unii antrenori de tenis. Este uluitor cat de aproape a fost ca o carte deschisa sa se inchida datorita ingamfarii si nesimtirii unui parinte datornic ce jumuleala i se pare, probabil, si in aceste momente, o virtute. Este aproape de nedescris cata pasiune s-ar fi estompat atat de repede datorita tuturor celor ce profita zilnic de pe urma unor izvoare nesecate de daruire si profesionalism.
Uneori imposibilul insa este posibil, asa ca acel "Niciodata sa nu spui niciodata" a putut fi rostit de o fecioara incapatanata. Atat de mult ma bucur ca traieste din plin acel ceva ce i se paruse pierdut total...pentru ca toate persoanele de mai sus amintite cu inteles limitat sunt parte din daruirea si pasiunea celui ce putini ii spun Oni.
Coach's corner declara ceva ce se va confirma cu fapte in viitorul apropriat: primul "braconier" din tenisul romanesc va sprjini o sportiva minunata sa atinga ceea ce multi nu sunt in stare sa rosteasca si va pune umarul ca inca cel putin doi sportivi sa atinga suta mondiala.
(Asa ca Za, Co, Du, Con, Ta, Sa etc...pupati-l in fund - varianta initiala) sau ( Asa ca cei ce ati contribuit la asemena paradoxuri puteti sa va zgariati pe ochi - varinata secundara ). Nu ati reusit sa il distrugeti, dar nu ati scapat, candva ceea ce ati copt cu atata vanitate se va intoarce...si atunci sa vedeti voi ce frumoasa e viata.
...
Laurentiu, fratele meu, manuieste penelul intr-o maniera de exceptie. Scrie el multe si pe undeva vad ca urmeaza spiritul critic al meu, dar toate sunt conforme cu realitatea. Sau ma rog, pentru cei nu vor sa o accepte, cu o parte a trecutului care cu siguranta a existat asa cum scrie el simplu.
Despre celelalte numite prezent si tot felul de rahatele ce mi se intampla in pampas-ul bucurestean, parca nu as vrea sa il mai amestec si pe el, desi este destul de virulent cand cineva arunca cu noroi in ceea ce el rosteste frate. Asa ca, nici nu il opresc, dar nici nu il incurajez sa dubleze cauza pentru care lupt eu intr-un sistem in care cu siguranta sansele sa castig sunt reduse.
Ma bucur insa ca este si el un luptator.
Multumesc Lau si da-i bice daca asta doresti!
...
Atat de bine este cand ma refugiez in scris incat ma gandesc ce bine ar fi fost daca as fi fost o carte blestemata cu zeci de mii de randuri scrise ordonat in loc sa fiu un bleg ce pune la suflet aproape fiecare mica problemuta.
Atat de bine este cand primesc reversul medaliei numita multumire si atat de depresiv poate deveni reversul medaliei numit acuze nejustificate incat uneori cer lui Doamne-Doamne sa ma ajute sa gasesc o balanta simpla sau sa ma faca un nepasator cu acte in regula. Cred ca scriu la o adresa gresita din moment ce nimic nu se intampla, dar parca nu am chef sa cedez asa usor...
Usor confuze ultimele randuri, nu? Este o stare de acalmie interioara ce preveste a razboi in cateva saptamani...
Cu drag,

No comments: